Patimile Mariei, pe drumul crucii

0
420

   Cu ocazia Zilelor Filmului German, eveniment organizat de Goethe-Institut la Bucuresti, a fost proiectata in premiera nationala pelicula ce a obtinut Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, precum si Premiul Juriului Ecumenic in cadrul Festivalului International de la Berlin, editia 2014.

   Kreuzweg, tradus in engleza Stations of the Cross si in romana Patimile Mariei, este regizat de Dietrich Brueggemann, care a scris si scenariul filmului, alaturi de sora sa Anna Brueggemann.

   Povestea Mariei este prezentata prin intermediul a 14 cadre, ce semnifica cele 14 opriri pe care Isus le-a facut pe drumul Golgotei. Maria este o copila de 14 ani (numarul 14 fiind un leitmotiv al filmului), provine dintr-o familie de catolici fundamentalisti, si, desi studiaza intr-o scoala de rand, urmeaza cursuri de religie, fiind cea mai studioasa dintre cursanti.

   Copila este indoctrinata cu percepte fundamentaliste atat de parinti, cat si de preot, fiind invatata sa se opuna creatiilor lumii moderne (precum muzica soul, de exemplu), acestea fiind considerate “sataniste”. Maria hotaraste sa-si daruiasca inima lui Isus si se straduieste sa se ridice atat la nivelul asteptarilor parintilor sai (care o doresc neprihanita de discutii/intalniri cu colegi de sex opus), cat si ale duhovnicului sau (ce ii atribuie rolul de luptatoare in oastea lui Isus), cu totii fanatici catolici.

patimile mariei

   Dornica sa faca totul bine si nu cumva sa comita vreun pacat ce i-ar putea anula locul rezervat in Paradis, Maria absoarbe informatiile primite de la parinti si de la preot, punandu-le in aplicare ca atare, fara sa constientizeze absurdul si urmarile acestora. La randul sau, preotul ii inoculeaza ideea sacrificiului ca forma de mantuire, catre care Maria va tinde pe parcursul celor 14 scene, sperand ca sacrificiul ei il va salva pe fratele sau mai mic, suspect de autism.

   Luptandu-se cu dorinta de a face bine, neavand notiunea practica de “bine” si negandu-si constiinta de sine, Maria alege calea gresita. Cum se va materializa sacrificiul Mariei veti putea descoperi din 7 noiembrie, in cinematografe.

   Dincolo de semnalul de alarma tras cu privire la urmarile indoctrinarii copiilor cu percepte religioase fundamentaliste, o veti descoperi pe tanara actrita Lea van Acken (ce o interpreteaza pe Maria), o adeverata revelatie a noii generatii de actori. Personal mi-au placut prestatiile tuturor actorilor. Totodata, filmul marcheaza si distinctia dintre religia ca forma de confort sufletesc si religia care oprima, caz in care dezvoltarea personala iti devine propriul dusman/demon.

   In afara de distinctiile susmentionate, pelicula a mai fost recompensata si cu urmatoarele premii: Premiul Stanley Kubrick pentru Inovatie in cadrul Traverse City Film Festival, Premiul Publicului in cadrul Festivalului de Film Wiosna (Varsovia), Premiul pentru cel mai bun regizor in cadrul Festivalului de Film Palic, precum si Premiul Criticilor in cadrul Festivalului de Film de la Edinburgh.

   Avanpremiera peliculei a fost acompaniata de o expozitie fotografica ce reuneste 14 figuri feminine cunoscute din mediul artistic, surprinse in aceeasi ipostaza in care se gaseste si personajul principal pe posterul oficial, respectiv purtand pe cap o coroana de spini. Portretele in cauza sunt semnate de fotograful Adi Marineci si de art designerul Alexandru Nimurad. Expozitia va putea fi admirata in Alt Shift din Club Control.

Discutii pe Facebook
Libris.ro

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.