ORAS DE POVESTE CAUT CULTURA PENTRU O RELATIE DE LUNGA DURATA

1
536
Brasov, cultura

   Venea week-endul si avand in vedere ca nu este zapada, ca se apropie sarbatorile, ca s-au aprins luminitele orasului de poveste, ma gandeam cum o sa imi petrec timpul. Doar oras cultural nu „s-a ales” Brasovul, iar cultura mall-ului nu era tocmai ceea ce imi doream.

   Pana si la cultura mall-ului suntem incepatori in Brasov, de-abia avem si noi un mall de cateva luni si inca nu am deprins obiceiurile si cutumele sale cu adevarat.

   Am frunzarit (a se citi navigat) netul si am descoperit ca sambata, in Piata Unirii va fi o festivitate organizata de Junii Brasoveni. Pentru ca vremea e primavaratica, si in afara de ceata, nimic nu prevesteste Craciunul, m-am gandit sa ma duc sa vad despre ce este vorba, nu o sa  imi inghete ”nasul si picioarele”. Am ajuns intr-o Piata a Unirii din Scheii Brasovului invaluita in noapte, prin care razbateau insa luminitele unui brad impodobit, vorba unei amice „ca cel de acasa”. Fara nimic ostentativ sau de prost gust, cand te apropii de bradut, simti caldura casei si a familei in jurul cestilor de ceai fierbinte.

   Era viermuiala de copii, si framantare de parinti , era asteptare si domnea peste toata adunarea spiritul Craciunului. Langa bradul impodobit o mica scena a gazduit momente magice de incantare si emulatie.

   Au fost doua grupuri de Juni, care au cantat colinde. Le mai auzisem pe unele multe ori, dar niciodata cantate de Juni, intr-un ritm specific, pe altele acum, pentru prima oara si tare mi-as dori sa le mai ascult. Vegheati de biserica Sf.Nicolae si de Prima Scoala romaneasca, de un munte Tâmpa care isi lasa catre Schei vaile ocrotitoare, colindele Junilor Brasovului au fost precum comorile scoase din sipet, la zi de sarbatoare.

Junii Brasoveni, cultura, Brasov
Junii Brasoveni, Brasov, 2015 | sursa foto: Laura Chiriacescu

   Pentru cei care nu stiu, Junii din Scheii Brasovului sunt reprezentantii unei traditii pre-crestine imbinata cu ceremonial crestin care celebreaza renasterea si invierea. Sunt mai multe cete de Juni care ies si defileaza pe strazile orasului vechi in Duminica Tomii – fiecare ceata are istoria sa si costumul propriu. Este un eveniment unic in Europa prin imbinarea de magie si traditie crestina.

   Despre obiceiurile si ritualurile Junilor din Scheii Brasovului nu stiu decat putini brasoveni si oameni de cultura care au avut aplecare sa studieze acest obicei. Unele dintre colindele cantate sunt specifice cartierului Schei si nu sunt auzite in alte parti.

   Scurtul program oferit anul acesta in Piata Unirii la brad, m-a facut sa ma intreb – nu cumva asta este cultura?!

   Si uite asa am incheiat  prima zi a week-endului cu o intrebare.

   A venit duminica cu alt eveniment – un concert intr-un local, al unei trupe din Brasov – FADE OUT – este numele ei. Nu il cautati pentru ca nu il veti gasi… usor. Sunt cinci baieti a caror pasiune este muzica. La concertul din aceasta zi au participat doar trei membri ai trupei deoarece a fost un concert live acustic rock. S-au cantat melodii proprii si melodii cunoscute – totul cu dragoste pentru muzica si in egala masura pentru public. Locul unde a avut loc show-ul a gazduit parca o familie largita care s-a intalnit acolo sa-si celebreze pasiunea comuna pentru armonii muzicale.

imagine din recitalul Fade Out, Brasov 2015 | sursa foto: Laura Chiriacescu
imagine din recitalul Fade Out, Brasov 2015 | sursa foto: Laura Chiriacescu

   A fost show, a fost rock si muzica retro, a fost o interpretare deosebita  toate sub semnul unei inalte calitati artistice.

   A fost muzica live pe care nu te-ai fi saturat sa o asculti pentru ca totul se lega atat de bine incat si publicul era parte din show.

   Si uite asa s-a incheiat si duminica. Tot cu o intrebare – concertul trupei FADE OUT nu este tot un act de cultura?

   Nu stiu ce sa imi raspund. Este adevarat ca amandoua evenimentele au avut dimensiuni reduse, insa a fost cultura de calitate, a fost modern si traditional intr-un singur week-end in acelasi oras… de poveste!

   Si cine stie cate alte astfel de evenimente culturale de calitate nu se petrec si habar nu avem de ele!

   Dar nu suntem capitala culturala!

   Cultura in Brasov exista, este diversificata si acopera variate domenii artistice. Si cu toate acestea, Brasovul a ramas doar „oras de poveste” fara pereche, e drept, din toate punctele de vedere.

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.