);
COnecteaza-te cu noi

Cafenea

Soldatul care a luptat inca 29 de ani, fiindca n-a stiut ca razboiul s-a terminat

Publicat

pe

Onoda

   Acest articol spune povestea lui Onoda, un soldat japonez ce a continuat sa lupte inca 29 de ani de la capitularea Japoniei in cel de-al doilea razboi mondial, pentru ca nu a stiut ca acesta se terminase.

   Hiroo Onoda este un cetatean japonez, care, tanar fiind, lucra pentru o companie de comert din China. Cand avea 20 de ani, a fost chemat sa se alature armatei japoneze. A renuntat la slujba de o avea si s-a reintors in Japonia, pentru antrenamente militare. La un moment dat, Onoda a fost ales pentru a-si continua antrenamentele in cadrul academiei militare Nakano, pentru formarea sa ca ofiter de spionaj. In cadrul acestor antrenamente specifice, a deprins tehnici de colectare a informatiilor si a invatat cum sa poarte lupte de gherila. A fost format pentru a se infiltra in spatele liniilor inamice, cu un numar foarte mic de soldati, si sa fie eficient in hartuirea inamicilor Japoniei, adunand informatii in paralel.

Onoda   Pe 26 decembrie 1944, Onoda a fost trimis pe insula Lubang din Filipine. Ordinele sale din partea ofiterului comandant, maiorul Yoshimi Taniguchi erau simple:

Iti este interzis sa te sinucizi. Poate dura trei ani, cinci ani, dar orice s-ar intampla, vom trimite dupa tine. Pana atunci, atata timp cat ai chiar si un singur soldat, datoria ta este sa-l conduci. Situatia ar putea presupune sa traiesti hranindu-te cu nuci de cocos. Daca asa vor sta lucrurile, atunci te vei hrani cu nuci de cocos! Sub nici o circumstanta nu iti este permis sa renunti la viata ta voluntar.

   Onoda s-a alaturat, asadar, soldatilor japonezi deja stationati pe insula si la putin timp dupa aceasta, insula a fost invadata de trupe inamice, invazie facilitata de neindeplinirea ordinelor altor ofiteri japonezi de pe insula, ordine de distrugere a portului si aeroportului de pe insula. Asadar, trupele Aliatilor au debarcat in 28 februarie 1945 si au cucerit insula cu usurinta. La putin timp dupa cucerirea insulei, soldatii japonezi ramasi s-au divizat in grupuri mici de 3, 4 oameni si s-au refugiat in jungla densa a insulei.

   Majoritatea acestor grupuri mici au fost anihilate rapid, insa grupul lui Onoda, format din Yuichi Akatsu, Siochi Shimada si Kinshichi Kozuka si, bineinteles, Onoda, a reusit sa supravietuiasca. Acestia au continuat sa foloseasca tehnici de lupte de gherila pentru a hartui trupele inamice, in timp ce si-au rationalizat strict proviziile de mancare si munitii, prin suplimentarea ratiilor mici de orez cu banane, nuci de cocos si alte surse de hrana din jungla, precum si prin ceea ce obtineau prin mici raiduri asupra fermelor locale.

   In octombrie 1945, dupa ce au ucis o vaca dintr-o ferma locala, pentru mancare, grupul lui Onoda a gasit o foaie volanta adresata lor, din partea localnicilor, in care li se spunea ca „Razboiul a luat sfarsit pe 15 august. Coborati din munti!”. Grupul lui Onoda si celelalte cateva celule de gherila ramase au discutat intensiv pe baza foii volante si au decis ca aceasta nu este altceva decat propaganda Aliatilor, cu scopul de a-i determina sa se predea. Oamenii lui Onoda simteau ca este imposibil ca Japonia sa fi pierdut razboiul asa de rapid, de la detasarea lor pe insula. Intr-adevar, vestea ar fi fost primita cu indoiala de oricine n-ar fi stiut despre bombele atomice aruncate asupra localitatilor Hiroshima si Nagasaki. Pe deasupra, s-au tras focuri de arma asupra unei alte celule similara cu cea a lui Onoda, cu cateva zile inainte, fapt ce considerau ei ca nu s-ar fi intamplat daca razboiul intr-adevar se terminase.

   Pana la urma, aproape de sfarsitul aceluiasi an, localnicii, satui de focuri de arma si raiduri, au folosit un avion Boeing B-17 pentru a lansa foi volante deasupra junglei. Pe aceste foi era tiparit ordinul de a se preda, semnat de generalul Yamashita. Cele cateva celule ramase, inca o data analizand foile pentru a le determina autenticitatea, au tras o concluzie similara celei dintai: formularea ordinului dadea de inteles ca Japonia pierduse razboiul, ceea ce ei nu puteau concepe. Astfel, Japonia inca era in razboi, iar cand il va castiga, armata japoneza ii va cauta. Asadar, inca o data, au pus foile pe seama propagandisticii Aliatilor, care incercau sa-i determine sa se predea, satui fiind de hartuirea eficienta a celulelor de gherila.

   Cand foile volante cu ordinul generalului japonez n-au avut efect, din avioane au fost imprastiate ziare din Japonia, fotografii si scrisori din partea familiilor soldatilor. Delegatii venite din Japonia au inceput sa cutreiere jungla si muntii, vorbind in amplificatoare, anuntand terminarea razboiului si implorand soldatii sa se predea. In fiecare din aceste situatii, Onoda si ceilalti gaseau cate ceva suspicios si mereu atribuiau evenimentele ca fiind parte a unei inselatorii regizate de trupele Aliatilor.

Onoda   Anii au trecut peste jungla si peste acesti patru soldati ramasi sa-si continue datoria sub juramant, aceea de a hartui inamicul cu fiecare oportunitate si de a aduna informatii, intr-o maniera cat mai eficienta. La un moment dat, au inceput sa considere orice om imbracat in civil ca fiind soldati in civil, doar pentru a le conferi un sentiment de siguranta si a-i atrage afara din ascunzatoare. Au luat in considerare ca, ori de cate ori trageau focuri de arma impotriva acestor „civili”, la scurt timp apareau grupuri de cautare care sa-i vaneze. In timp, singuratatea, izolarea si agitatia continua le-au sucit mintile incat sa considere inamici pe toata lumea, chiar si pe conationalii japonezi ce strbateau ocazional jungla in incercarea lor de a-i determina sa se intoarca acasa. Acestia, bineinteles, in mintea lor, erau prizonieri japonezi fortati sa incerce sa-i atraga in afara ariei de siguranta pe care o oferea jungla.

   Dupa 5 ani petrecuti in jungla, Akatsu – unul dintre oamenii lui Onoda – a decis ca se va preda, insa nu a impartasit gandurile sale cu ceilalti trei camarazi. Astfel ca, in 1949, Akatsu a parasit grupul pe ascuns si dupa 6 luni petrecute singur in jungla, s-a predat cu succes celor ce inca ii credea a fi trupele Aliatilor. Din cauza acestui eveniment, celula lui Onoda a devenit si mai precauta, ascunzandu-se mai adanc in jungla si asumandu-si mai putine riscuri, considerand ca Akatsu a fost capturat si acesta reprezinta acum o amenintare in plus a sigurantei grupului.

   Cinci ani mai tarziu, un alt membru al grupului, Shimada, a fost ucis intr-un schimb de focuri pe plaja din Gontin. Acum mai ramasesera doar doi: Onoda si Kozuka.

   Pentru inca 17 ani, cei doi au continuat sa traiasca in jungla, adunand informatii cum puteau ei mai bine si atacand „trupele inamice” atunci cand puteau risca o astfel de actiune. Cei doi inca erau convinsi ca, intr-un tarziu, Japonia va trimite mai multe trupe pe frontul lor si ei vor antrena aceste trupe in stilul de lupta de gherila si, folosindu-se de informatiile adunate in toti acesti ani, vor recuceri insula. Pana la urma, ordinele lor erau si sunt acelea de a sta neclintiti si de a face ceea ce ordinele spuneau sa faca, pana cand comandantul lor va veni sa-i recupereze, iar ofiterii superiori au promis ca vor face asta, indiferent de circumstante.

   In octombrie 1972, dupa 27 de ani de stat ascuns, Kozuka a fost ucis in timpul unui incident avut cu o patrula filipineza. Japonezii il credeau mort deja, neputandu-si imagina ca acesta a reusit sa supravietuiasca in jungla toti acesti ani. Insa acum, cand aveau cadavrul lui Kozuka, au inceput sa se intrebe daca nu cumva Onoda este inca in viata, chiar daca si acesta fusese declarat oficial decedat cu mult timp in urma.

   Japonezii au trimis la scurt timp o echipa de cautare, pentru a-l gasi pe Onoda. Din pacate, acesta era foarte eficient in a se ascunde, mai ales ca avea 27 de ani de practica. Asadar, echipa nu l-a putut gasi – Onoda ramanea sa-si continue misiunea.

   Intr-un final, in 1974, un student japonez, Nario Suzuki, a decis sa porneasca intr-un tur al lumii. Pe lista sa de obiective in calatoriile sale, statea scris „Sa-l gasesc pe Onoda, un panda si pe Yeti.” Studentul a calatorit pe insula filipineza si a incercat sa-i dea de urma lui Onoda. Socant, unde literalmente altii au esuat lamentabil timp de 29 de ani, Suzuki a reusit. A gasit ascunzatoarea lui Onoda si pe Onoda in persoana.

   Acum, bineinteles, pentru student au inceput eforturile de a-l convinge pe Onoda sa vina cu el inapoi in Japonia. Onoda, desigur, a refuzat. Nu dorea sa se predea, nici sa creada ca razboiul s-a terminat, pana cand superiorii lui nu s-ar fi intors si i-ar fi ordonat sa-si inceteze misiunea. In acest moment, Onoda considera ca nu-i este permis pur si simplu sa plece acasa, ci ca va trebui sa se predea si sa se arunce la mila inamicului, ceea ce considera de neconceput. De-a lungul anilor avusese prea mare succes in folosirea tehnicilor de gherila pe care le-a perfectionat, ucigand 30 de filipinezi, ranind peste 100 altii si distrugand multe recolte si ferme, de-a lungul a aproape 30 de ani.

   Suzuki nu a vazut alta posibilitate decat sa calatoreasca inapoi in Japonia cu stirea ca l-a gasit pe Onoda. Maiorul Taniguchi, fostul ofiter superior direct al lui Onoda, acum pensionat si lucrator intr-o librarie, a fost adus pe insula din Filipine si pus fata in fata cu Onoda, pentru a-i spune ca Japonia a pierdut razboiul si ca va trebui sa lase armele si sa se predea filipinezilor.

   Asa cum v-ati putea astepta, dupa ce a trait in jungla atata timp facand ceea ce considera ca este datoria lui in slujba Japoniei, efort dovedit acum a fi o dureroasa irosire a 29 de ani de viata si – mai mult – uciderea si ranirea civililor nevinovati, realitatea a venit ca o lovitura covarsitoare pentru Onoda:

Chiar am pierdut razboiul! Cum au putut sa fie atat de neglijenti?

Brusc, totul s-a transformat in negru. O furtuna s-a dezlantuit in interiorul meu. M-am simtit ca un prost pentru precautia si incordarea mea. Mai rau, ce-am facut in toti acesti ani?

Incet, furtuna s-a linistit si, pentru prima data, am inteles cu adevarat: cei treizeci de ani ai mei ca si luptator de gherila pentru armata Japoneza s-au terminat abrupt. Acesta a fost sfarsitul.

Am pus siguranta pustii si am golit incarcatorul de gloante…

Mi-am dat jos rucsacul pe care il caram mereu cu mine si mi-am pus arma pe el. Chiar nu voi mai avea nevoie de pusca pe care am lustruit-o si de care am avut grija ca de un copil? Nici de pusca lui Kozuka, pe care am ascuns-o intr-o crestatura de stanca? Razboiul chiar s-a terminat acum terizeci de ani? Daca asa stau lucrurile, pentru ce au murit Shimada si Kozuka? Daca toate astea sunt adevarate, nu ar fi fost mai bine sa mor si eu odata cu camarazii mei?

Pe 10 martie 1975, la varsta de 52 de ani, Onoda, in uniforma sa oarecum inca imaculata, a iesit din jungla ce-i fusese camin atatia ani si si-a predat sabia de samurai presedintelui filipinez Ferdinand Marcos. Marcos, intr-un gest blamat de fiilipinezi dar imens apreciat de japonezi, l-a iertat pe Onoda pentru crimele sale, considerand ca Onoda a crezut in tot acest timp ca este in razboi.

Onoda

Acum, la sfarsit, il putem privi pe Onoda ca pe un nebun neghiob, sau, mai rau, un ucigas al oamenilor inocenti. La final, a fost amandoua din aceste lucruri, nu exista indoiala, dar, in acelasi timp, nu oricine traieste in convingeri stricte si-si dedica intreaga fiinta in a obtine ceea ce considera a fi un lucru bun reuseste sa ajunga la un final fericit. Acesta este unul din cazurile in care cineva a reusit sa faca ceva remarcabil, dand dovada de un extrem devotament pentru tara si datoria fata de aceasta, precum si o rezistenta neegalata de multi barbati, in istorie.

Daca circumstantele ar fi fost diferite si razboiul ar fi durat atat de mult timp, soldatii si oamenii obisnuiti din ambele tabere l-ar fi respectat pe acest om pentru curajul si dedicarea de care a dat dovada. In aceasta lumina, Onoda devine apropiat de un erou. Totusi, lumea, in realitate, nu era asa cum o percepea el si – in retrospectiva – Onoda s-a apropiat mult de nebunie. Insa, in acelasi timp, nu putem ignora faptul ca acest om a facut ceva maret si respectabil, cum nu multi ar fi fost in stare sa faca; daca circumstantele ar fi fost asa cum Onoda le-a crezut, atunci rezistenta si devotamentul sau sunt admirabile. Omul s-a confruntat (sau asa a crezut, cel putin) cu moartea la fiecare colt si a trait in situatii extreme vreme de 30 de ani, luptand pentru tara sa. Aceasta ar trebui sa fie respectat, pentru ca sunt putine persoanele care ar putea sa intr-adevar sa nu cedeze si sa nu se predea, niciodata. Onoda a fost un soldat care nu a ales niciodata calea usoara de a iesi din impas, asa cum multi dintre noi o facem in fata aversitatilor zilnice, cu mult mai mici decat ce-a trait Onoda in aproape 30 de ani de supravietuire in jungla.

 

OnodaBonus:

  • Cand Onoda s-a reintors in Japonia, a fost primit ca un erou. A primit chiar si plata pentru ultimii 30 de ani petrecuti in serviciu. Viata in Japonia era acum diferita de ceea ce stia el si nu toata ii era pe plac. Multe dintre virtutile traditionale japoneze, precum patriotismu, erau acum aproape inexistente in cultura poporului. In acceptiunea lui Onoda, acum Japonia se aliniase intr-un mod nociv restului lumii si isi pierduse mandria ce-o avusese odata. Asa ca Onoda a decis sa se mute in Brazilia, unde si-a cumparat o ferma si s-a casatorit.
  • Onoda a publicat o autobiografie: No Surrender, My Thirty-Year War, in care detaliaza viata sa ca si luptator de gherila.
  • Dupa ce a citit in presa despre un adolescent japonez ce si-a ucis parintii, in 1980, Onoda a devenit si mai preocupat despre starea tarii sale si a tinerilor din Japonia. S-a reintors in Japonia in 1984 si a infiintat o scoala pentru tineri, unde ii invata pe acestia diverse tehnici de supravietuire, cum sa fie mai independenti si mai buni cetateni japonezi.
  • In mai 1996, Onoda s-a intors in Filipine, pe insula pe care traise 30 de ani, donand 10.000 de dolari scolilor locale. Asa cum e de asteptat, Onoda nu e prea popular printre localnicii de acolo, in ciuda donatiilor sale.

Extrase din spusele lui Onoda:

  • Barbatii nu ar trebui sa renunte niciciodata. Eu niciodata nu o fac. As uri sa pierd.
  • Barbatii nu ar trebui sa intre in competitie cu femeile. Daca o fac, barbatii intotdeauna vor pierde. Asta pentru ca femeile au o rezistenta mult mai mare. Mama mea mi-a spus asta si s-a dovedit a avea dreptate.
  • Un individ trebuie intotdeauna sa aiba un simt civic dezvoltat. In fiecare minut al fiecarei zile, mi-am slujit patria. Nu mi-am pus niciodata intrebarea daca este bine sau rau pentru mine, ca individ.
  • Parintii ar trebui sa creasca mai multi copii independenti. Cand traiam in Brazilia, in anii ’80, am citit ca un baiat japonez de 19 ani si-a ucis parintii dupa ce a picat un examen. Am ramas inmarmurit. De ce si-a ucis parintii in loc sa mearga mai departe? Presupun ca nu a avut suficienta incredere. Am crezut ca acesta este un semn ca poporul japonez devine din ce in ce mai slab. Am decis sa ma mut inapoi in Japonia si sa infiintez o scoala, pentru a oferi tinerilor mai multa putere.
  • Parintii ar trebui sa-si aminteasca mereu ca este scris ca ei sa moara inaintea copiilor. Nimeni nu-i va ajuta pe acestia din urma, mai tarziu, deci cel mai frumos si folositor cadou pe care parinti il pot oferi copiilor lor este independenta.
  • Nu te plange niciodata. Cand eu o faceam, mama imi spunea ca daca nu imi place viata pe care o traiesc, as putea sa renunt la a mai trai si sa mor pur si simplu. Mi-a amintit ca, atunci cand eram un princ in pantecele ei, i-am spus ca vreau sa fiu nascut, asa ca ea mi-a indeplinit dorinta, m-a nascut, m-a alaptat si mi-a schimbat scutecele. Si mi-a spus ca trebuie sa fiu curajos.


[toggle title=”Click pentru referinte:”]Hiroo Onoda The War is Over, Please Come Out Hiroo Onoda Timeline for Hiroo Onoda TIFO[/toggle]

 

Discutii pe Facebook
Litera.ro

Iubitor de arta si bun-simt, dispus intotdeauna la flirt cu Social Media, Advertising, Copywriting, Jurnalism si Fotografie. Entuziast Wordpress si SEO, dar cu limita, jurnalist pensionat inainte de termen din pricina dezgustului politic.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Cafenea

Ce este iadul? Origini si concepte.

Publicat

pe

despre iad educatie cultura generala
Abisul iadului, Sandro Boticelli, cca. 1480 | Domeniul public

   Disputele recente asupra declaratiilor Papei Francis care a negat existenta iadului intr-un interview au atras atentia publicului larg. Lucru deloc surprinzator, deoarece credinta in viata de apoi, unde cei neprihaniti sunt recompensati cu un loc in rai, iar cei rai si viciosi sunt pedepsiti in iad, este o invatatura esentiala a crestinitatii.

   Asadar, care este ideea de iad a crestinismului?

Originile credintei in iad

   Credinta crestina in existenta iadului s-a dezvoltat de-a lungul secolelor, influentata de ideile ebraice si grecesti despre viata de apoi.

   Pasajele cele mai timpurii ale bibliei ebraice – din jurul sec. 8 i. Hr. – descriu viata de apoi ca Sheol, o groapa intunecata, tacuta, in care sufletele tuturor celor morti se afla intr-o stare latenta si tacuta de existenta minima, pentru totdeauna in afara prezentei dumnezeiesti. In sec. 6 i. Hr., Sheol era conceputa mai mult ca un loc temporar, unde toti cei decedati asteptau renasterea corporeala. Cei drepti aveau sa stea in prezenta lui Dumnezeu, iar cei rai aveau sa sufere chinuri vesnice in focurile Gheenei, un loc blestemat, unde exista numai foc si fum.

   Descrierile timpurii ale vietii de apoi in Grecia antica – o lume subpamanteana numita Hades – sunt similare. In Hades, spiritele apatice ale celor morti zac intr-un crepuscul existential, stapanit de zeul mortilor, numit tot Hades. Cei rai aveau sa sufere agonii eterne in Tartar, un nivel si mai adanc al iadului.

gura iadului ce este iadul educatie cultura generala

Gura iadului – detaliu pictura manastirea Gelati (Georgia) | sursa CC BY-SA 2.0

   Incepand cu secolul al patrulea i. Hr., dupa ce regele grec Alexandru cel Mare a cucerit Iudeea, elemente din cultura greceasca au inceput sa influenteze conceptele religioase iudaice. La momentul primelor evanghelii, intre 65 si 85 d. Hr., acestea spun despre Iisus care se refera la credinta iudaica in focul etern al Gheenei. In alte pasaje, Iisus mentioneaza expulzarea pacatosilor din regatul lui Dumnezeu si cuptorul de flacari in care cei viciosi vor suferi in deznadejde si disperare si „unde vor fi plansete si scrasnri de dinti”. Iisus mentioneaza si pe Hades-ul grecesc, atunci cand descrie cum fortele raului – portile iadului (Matei 16:18) – nu vor izbandi impotriva bisericii.

ce este iadul educatie cultura generala religie

Ilustrarea celor sapte pacate de moarte si cele patru etape ale sfarsitului omului: moartea, judecata, raiul si iadul. Hyeronimus Bosch sau un ucenic al acestiua | Domeniul public

Ideile medievale despre iad

   In crestinismul timpuriu, soarta celor din iad era descrisa in diverse feluri. Unii teologi propovaduiau ca toti oamenii rai si chiar Satana aveau sa fie izbaviti si se vor reintregi cu Dumnezeu. Alti dascali spuneau ca iadul este o existenta intermediara, unde unele suflete sunt purificate, altele anihilate.

   Conceptul dominant al antichitatii avea sa ramana predominant: iadul era locul unde sufletele damnatilor sufereau chinuri si deznadejde in pedeapsa vesnica. Chiar si dupa reinvierea mortilor la sfarsitul lumii, cei viciosi si rai vor fi trimisi inapoi in iad, pentru eternitate.

   La inceputul secolului al cincilea, aceasta doctrina avea sa fie predata si asimilata in tot arealul vestic al crestinitatii. A fost reafirmata oficial de catre papi si consilii ecumenice in toata perioada Evului Mediu.

   Teologii medievali au continuat sa accentueze ca cea mai rea dintre toate pedepsele iadului este separarea eterna de Dumnezeu (poena damni). Descrierile medievale despre iad aduc detalii si mai explicite: gropi pline de flacari intunecate, plansete teribile, mirosuri pestilentiale si rauri de apa clocotita napadita de serpi.

   Probabil ca cea mai „personalizata” descriere a iadului ne-a fost oferita de poetul italian Dante, la inceputul sec. 14, in prima parte a Divina Comedie. In Infernul, sufletele damnatilor sunt pedepsite cu torturi care se potrivesc pacatelor lor: lacomii zac in balti reci de gunoaie, pe cand criminalii se zvarcolesc in rauri de sange clocotit.

ce este iadul educatie cultura generala religie raftul cu idei

Cerberul tine in ghearele sale lacomii, in cercul al treilea al Infernului lui Dante. William Blake | Domeniul public

Iadul inseamna absenta lui Dumnezeu

   Astazi, aceste imagini par sa faca parte dintr-un trecut pe care secolul 21 l-a depasit de mult. Totusi, inscrisurile religioase crestine reafirma credinta in natura eterna a iadului. Desi omite detaliile sangeroase folosite in evul mediu pentru a descrie iadul, biserica reafirma ca cea mai crunta pedeapsa a iadului este separarea eterna de Dumnezeu.

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Cafenea

Yggdrasil – Copacul Lumii. Mitologie nordica

Publicat

pe

copacul lumii Yggdrasil mitologie nordica educatie cultura generala

   In 1643 episcopului Brynjolf Sveinsson i-au fost inmanate patruzeci si cinci de bucati de pergament care contineau poezii si proza din inima culturii europene nordice antice. Aceasta colectie de scripturi este numita Cartea Regelui (in latina: Codex Regius). Se crede ca a fost scrisa in jurul anului 1270. Intre 1270 si 1643, manuscrisul a fost ascuns publicului, probabil pentru a fi protejat de o potentiala distrugere a noii religii care se nastea la Roma. Cine a fost familia care a pastrat acest secret timp de trei sute de ani nu se stie si nici nu le cunoastem traditia. Insa putem fi siguri ca acest secret a fost pastrat cu multe riscuri, in secole medievale ce pedepseau aspru tradarea. Episcopul Sveinsson nu a pastrat manuscrisul, ci a oferit colectia cadou regelui Danemarcei. Manuscrisul a poposit in Copenhaga pana in 1971, cand a fost returnat Islandei.

mitologie nordica educatie cultura generala

Codex Regius (cartea Regelui) a poemelor Eddaice si Flateyjarbok | sursa Wikimedia Commons

   Colectia de scrieri a fost transportata cu nave de razboi, deoarece transportul cu avionul a fost considerat prea riscant – atat de pretioase sunt aceste scrieri. Deloc suprinzator: aceste pagini din piele sunt printre putinele ramasite scrise ale trecutului indigen al Europei Nordice.

   Cand deschidem aceste scripturi antice gasim in inima mitologiei nordice Copacul Lumii, Yggdrasil.

Stiu ca drept un frasin sta, numit Yggdrasil,
un copac inalt, imbibat de huma lucitoare;
de-acolo vine ceata ce cade in vale, mereu verde, starajeste fantana destinului.
(Profetia lui Seress)

   Cea mai satisfacatoare traducere a numelui Yggdrasil este „Calui lui Odin”. Ygg este un alt nume al lui Odin, iar drasill inseamna „cal”. Totusi, drassil inseamna si „mergator”, sau „pionier”. In unele parti ale manuscrisului, Yggdrasil si Odin par a fi unul si acelasi.

   Cand Odin a atarnat impuns de-o sulita, timp de noua zile, tintuit de Copacul Lumii, acesta ingaima cuvintele prin care spune ca „s-a sacrificat pe sine asupra sinelui”. Aceasta balada ne ofera o descriere a uniunii care exista intre Zeul suprem si Copac, in mituri. Pentru a sublinia aceasta conexiune, gasim in engleza veche cuvantul „treow”, care inseamna si copac si adevar. Etimologic, asadar, adevarul si copacul cresc din aceeasi radacina. In mitul nordic al Creatiei, barbatul si femeia se nasc din copaci. Suntem cu totii fiii si fiicele Frasinului  si Ulmului: primul om s-a numit Ask, nascut din frasin (eng. Ash), iar prima femeie Embla, nascuta din ulm (eng.Elm). Oxigenul creat de acesti arbori ofera lumii conditiile primordiale pentru viata. Ask si Embla au germinat din ghindele lui Yggdrasil si de-atunci fiecare fiinta umana rasare din fructul lui Yggdrasil, este colectata de doua berze si livrata catre mamele destinate. In folclorul scandinav se spune ca noii nascuti apar prin gaurile din scoarta pinilor – o alta versiune a aceluiasi mit.

Odin mitologie nordica educatie cultura generala

Odin ii creeaza pe Ask si pe Embla, primii oameni. Publicat in Gjellerup, Karl (1895). ‘Den ældre Eddas Gudesange’ | sursa: Wikimedia Commons

   Artur Lundkvist este unul dintre cei mai infocati iubitori aci copacilor din literatura suedeza. In urma unei reflectari asupra copacilor si a padurilor, acesta scrie:

„… in fiecare om exista un copac si in fiecare copac exista un om. Simt asta. Copacul pribegeste in interiorul unei fiinte umane, iar omul este prins in copac … Cant padurilor; marea de padure este a doua mare de pe pamant, marea in care omul pribegeste. Padurile lucreaza in liniste, indeplinind munca mareata a naturii; lucreaza cu vanturile, curata aerul, controleaza climatul, formeaza sol, pastrandu-ne toate cele care ne sunt esentiale, fara sa le consume.”

   Oamenii il reprezentau pe Yggdrasil prin plantarea a ceea ce era numit „copacul protector” in centrul gospodariei lor. Era o versiune in miniatura a lui Yggdrasil si un simbol solemn. Copacul protector era o expresie a interdenpendentei lumii care ne inconjoara. Copacul avea un suflet care ii urmarea pe cei care cresteau sub umbra si ramurile sale. Daca acest copac protector avea sa fie martor la dezvoltarea mai multor generatii, relatia dintre copac si familie avea sa se intareasca; aceasta relatie era recunoscuta ca privata si confidentiala in sanul generatiilor familiei. Multi dintre acesti copaci-protectori pot fi regasiti in Scandinavia. Acesta este poate chiar originea bradului de Craciun. Fara sa realizam, aducem Copacul Lumii in casele noastre in fiecare solstitiu de iarna.

mitologie nordica Yggdrasil educatie cultura generala

Yggdrasil din Prose Edda, 1847. Pictura de Oluf Olufsen Bagge | sursa: Wikimedia Commons

   De asemenea, invatam din scrierile vechi la care ne-am referit si ca acest Copac al Lumii nu este o entitate transcedentala dincolo de timp si spatiu, ci este viu, organic, fragil si puternic, in acelasi timp, legat de cele trei dimensiune ale timpului: trecut, prezent si viitor. Fragilitatea lui Yggdrasil ii preocupa intotdeauna pe zei. Legenda spune de un dragon care musca din radacinile cele mai adanci ale Copacului. Mai sunt si alte animale care reprezinta un pericol pentru Copac: patru cerbi se hranesc din ramurile sale, iar numele lor sunt Dain, Dvalin, Duneyr si Duratro. Dain si Dvalin sunt descrisi ca parând a fi morti, ori ca „traiesc in indiferenta, traiesc in ceata”. Alte doua animale stau pe acoperisul Valhallei, resedinta zeilor: capra Heidrun si caprioara Eiktyrner, iar acestea se hranesc si ele din ramurile Copacului – insa ofera si daruri lui Yggdrasil. Capra ii ofera mied, iar caprioara toarna apa din coarnele sale peste radacinile Copacului. Despre aceste doua animale este notat ca traiesc in echilibru cu Copacul.

Copacul Lumii mitologie nordica educatie cultura generala

Cei patru cerbi care se hranesc cu ramurile lui Yggdrasil. Facsimil dintr-un manuscris islandic din sec. 17 | sursa: Wikimedia Commons

   Trei batrane intelepte, nornele (zeite ale destinului) sunt protectoarele si gardienii lui Yggdrasil. Cele trei norne tes la un gherghef care reprezinta insusi timpul. Ele sunt portretizate ca Urd (zeita trecutului), Verdandi (zeita prezentului) si Skuld (zeita viitorului). In fiecare dimineata, din frunzele lui Yggdrasil, apare o roua dulce si stralucitoare care se revarsa asupra vaii unde sta Copacul; aceasta roua reprezinta amintirile noastre pentru ziua de ieri. Inainte ca soarele sa evapore roua, Urd aduna aceasta apa a amintirilor si o toarna in fantana sa: Fantana Memoriei. Apa din roua se numeste Aurr. In centrul fantanii lui Urd se afla doua lebede sacrel care formeaza o inima cu gaturile lor lungi, atunci cand se afla una in fata celeilalte, creând astfel simbolul fertilitatii al zeitei Frey (zeita dragostei si a fertilitatii). Dragostea se revarsa din aceasta fantana sacra. Daca trecutul este parasit si amintirile uitate, radacinile Copacului se vor usca. Verdandi, care simbolizeaza prezentul, are grija de florile Copacului atunci cand este perioada de inflorire, cand viata se manifesta. Skuld ajuta florile sa creasca spre viitor. Curios, numele Skuld implica o datorie, ca si cum viitor datoreaza ceva activitatilor din trecut.

mitologie nordica Yggdrasil educatie cultura generala

Urðr, Verðandi si Skuld la umbra Copacului Lumii. Ilustratie de Wägner, Wilhelm. 1882. ‘Nordisch-germanische Götter und Helden’ | sursa: Wikimedia Commons

   Copacul Lumii este conectat cu propria noastra creatie, pastrare si distrugere. Ne invata despre copacii care sunt legati de soarta lumii. Depinde de noi sa ne pese de trecutul nostru, sa ne reamintim de cei pe care i-am pierdut, dar si sa sarbatorim inflorirea lumii, momentul prezentului, in timp ce privim inainte, catre un viitor.

[via]

surse:

Perman, Mikael.  Mimers Källa (2014). Varför används ett träd för att symbolisera världens ordning? Årgang, 17, nr 31 Page 6.

Hallgren, Henrik.  Odengångarens träd.  Mimers Källa (2014).  Årgang, 17, nr 31, page 8.

Sturluson, Snorri.  The Prose Edda, Tales from Norse Mythology, Dover Publications.

Mackenzie, Donald A. (1918) Teutonic Myth and Legend, The Gresham Publishing Company.

Metzner, Ralph (1994), The Well of Remembrance, Rediscovering the Earth Wisdom Myths of Northern Europe, Shambala Publications.

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Cafenea

Mitul lui Sisif. Albert Camus si o lectie in absurditate.

Publicat

pe

Imagine articol: Detaliu din "Pedepsirea lui Sisif" (1548 - 1549) de Titian. Sursa: Domeniul public

   Legenda lui Sisif incepe cu un om care, daca e sa-i dam crezare lui Homer, era unul dintre cei mai intelepti si mai prudenti dintre muritori. Cu toate acestea, Sisif va pierde favoarea zeilor Greciei antice. Acesta va fi luat in infern si obligat sa indure una dintre cele mai inutile si chinuitoare pedepse din mitologia antica.

   In fiecare zi, Sisif avea sa urce un bulgare urias de piatra pe un munte, intr-un efort grozav. Cand ajunge in varful muntelui, bulgarele se va pravali la vale in cateva momente. Iar Sisif este condamnat sa treaca prin acest supliciu pentru totdeauna, sa execute aceasta sarcina inutila si obositoare pana la sfarsitul timpurilor.

Mitul lui Sisif Camus mitologie filosofie

„Sisif” de Antonio Zanchi | Domeniu public

Cum i-a mâniat Sisif pe zei?

   Ce-a facut Sisif sa-i supere pe zei? Exista cateva versiuni. Versiunea pe care o prefera Albert Camus in eseul sau Mitul lui Sisif, povesteste despre Sisif care, apropriindu-se de  moarte, testeaza devotamentul sotiei sale.

   Potrivit povestii, Sisif ii cere sotiei sale ca, dupa moartea lui, sa-i arunce trupul neinhumat in piata orasului. Cand Sisif moare si se trezeste in infern, afla ca sotia sa a facut lucrurile intocmai. Sisif se maniaza pe sotia sa, pentru ca aceasta a ales sa-l asculte cu strictete, in loc sa aleaga sa-i onoreze memoria si demnitatea. Sisif se supara nespus si-i cere lui Hades sa-l lase sa se intoarca in lumea celor vii, pentru a-si mustra sotia.

   Se pare ca, de  fapt, eroul tragic in aceasta poveste este sotia lui Sisif, care, desi a respectat dorinta sotului cu strictete, se va confrunta rapid cu un Sisif reinviat care-o cearta tocmai pentru ca a fost ascultatoare. O aparenta absurditate.

   Inapoi printre muritori, Sisif decide rapid ca nu mai doreste sa se intoarca in infern. Acesta invata sa iubeasca copacii, oceanele racoritoare, senzatia pietrelor incinse sub talpile sale… Sisif doreste sa ramana si astfel il tradeaza pe Hades, refuzand sa se intoarca. Sisif este capturat rapid de catre Hermes si readus in lumea de apoi, unde-l asteapta pedeapsa bolovanului urias.

(In alte versiuni, Sisif o sfatueste pe sotia sa sa nu aduca jertfe si ofrande zeilor, in memoria numelui sau, astfel incat sa-i manieze pe acestia, care asteptau ofrande – si sa-i permita reintoarcerea printre muritori, ca sa indrepte lucrurile. Suparati ca nu primesc jertfele care li se cuveneau, Hades si Persefona sunt de acord sa-l elibereze temporar pe Sisif din Infern).

Mitul lui Sisif Albert Camus filosofie mitologie Raftul cu idei

Persefona supraveghindu-l pe Sisif in Lumea de Apoi. Amfora c. 530 i.Hr. Staatiiche Antikensammlungen | Domeniul public

In Absurd

   Este usor de intuit cum autorul si filosoful algerian Albert Camus avea sa gaseasca inspiratie pentru filosofia sa despre Absurd in mitul lui Sisif. In Mitul lui Sisif – primul sau eseu publicat in 1942 – Camus foloseste mitul ca piatra de temelie pe care avea sa-si construiasca scoala sa unica de gandire existentialista, cunoscuta ca Absurdism.

   Scoala absurdului ne invata ca fiintele umane se afla intr-o continua si nesfarsita misiune de a afla scopul si satisfactia in viata. Aceasta cautare chinuitoare a scopului in viata este in conflict direct cu zadarnicia aparenta a universului. Lupta pentru a gasi un sens intr-un univers caruia-i lipseste orice sens se afla in inima conditiei umane, o conditie care ne tortureaza cu atat mai mult cu cat incercam sa i ne opunem.

Mitul lui Sisif Albert Camus filosofie mitologie Raftul cu idei

Albert Camus | CC BY SA 4.0

   Camus scrie ca el nu este atat de interesat in observarea absurdului, pe cat este interesat de consecintele constientizarii acestuia. Camus spune ca putem ori sa ignoram absurdul si sa continuam sa cautam un sens, in van, ori sa respingem absurdul si sa ne rasculam impotriva zadarniciei universului. In cuvintele sale…

„Nu exista destin care sa nu poata fi depasit prin dispret.” – Albert Camus (mitul lui Sisif)

   In ciuda aparentelor, Mitul lui Sisif nu este despre cugetarile unui nebun pornit catre autodistrugere. Este mai degraba un manual pentru fericire. Camus ne lasa sa stim ca, pe cand bolovanul se rostogoleste inapoi la vale, Sisif trebuie sa coboare si el pentru a repeta pedeapsa. In aceste momente Sisif reflecta la pedeapsa sa, in mare parte precum fiintele umane trebuie sa devina constiente de situatia neplacuta a absurdului vietii. Si in acest moment de introspectie suntem cei mai fericiti.

Mitul lui Sisif Albert Camus filosofie mitologie Raftul cu idei

„Sisif” (1920) de Franz Stuck | Domeniul public

   Prin acceptarea absurdului putem, in aceeasi masura, sa acceptam si ca viata este inutila, fara sens, fara un scop determinat. Astfel, suntem capabili sa o traim pe deplin.

   Vietile noastre devin o revolta constanta impotriva zadarniciei universului si putem trai, in sfarsit, eliberati. In acelasi timp, universul este redus la tacere. Zeii care vor sa ne controleze vor inceta sa mai existe. Vietile noastre devin vietile noastre, nu supuse unui destin, nu supuse unei dictaturi a vreunei forte exterioare.

Ce ne poate arata Sisif

   Legenda lui Sisif poate parea tragica. Un om care este condamnat sa se chinuie pentru eternitate, fara sa infaptuiasca ceva de valoare. Filosoful Albert Camus ne spune ca vietile noastre, la fel ca si cea a lui Sisif, sunt lipsite de scop si de sens. Chinul nostru de a gasi un scop care nu exista se afla la radacina disperarii umane.

  Numai atunci cand acceptam absurditatea vietii si cand ne vom opune lipsei de sens a universului ne vom gasi libertatea. Viata este traita mai intens daca nu are un scop. Devenim capitanii propriilor corabii, autori ai propriilor povesti. Si numai in momentele cele mai fragile si cele mai nesigure putem cu adevarat spune ca „Totul este bine”…

surse: [1], [2]. [3]

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Calendar cultural

mai, 2018

Filtreaza evenimente culturale

09mai(mai 9)17:30:s30iun(iun 30)17:30:sMemory Clouds.Galeria Anca Poterasu, Strada Plantelor nr. 58, Bucuresti Organizator: Institutul Francez din Bucuresti Tip eveniment cultural 2:Expozitie,Vernisaj Etichete eveniment culturalDecebal Scriba,expozitie,Institutul Francez din Bucuresti,Memory Clouds,vernisaj

Facebook

  • {{{ review.rating_post_title }}}
    User Avatar
    {{{ review.rating_title }}}

    {{{review.rating_comment | sstr | nl2br}}}

    Show

Trending

X