);
COnecteaza-te cu noi

Cafenea

Soldatul care a luptat inca 29 de ani, fiindca n-a stiut ca razboiul s-a terminat

Publicat

pe

Onoda

   Acest articol spune povestea lui Onoda, un soldat japonez ce a continuat sa lupte inca 29 de ani de la capitularea Japoniei in cel de-al doilea razboi mondial, pentru ca nu a stiut ca acesta se terminase.

   Hiroo Onoda este un cetatean japonez, care, tanar fiind, lucra pentru o companie de comert din China. Cand avea 20 de ani, a fost chemat sa se alature armatei japoneze. A renuntat la slujba de o avea si s-a reintors in Japonia, pentru antrenamente militare. La un moment dat, Onoda a fost ales pentru a-si continua antrenamentele in cadrul academiei militare Nakano, pentru formarea sa ca ofiter de spionaj. In cadrul acestor antrenamente specifice, a deprins tehnici de colectare a informatiilor si a invatat cum sa poarte lupte de gherila. A fost format pentru a se infiltra in spatele liniilor inamice, cu un numar foarte mic de soldati, si sa fie eficient in hartuirea inamicilor Japoniei, adunand informatii in paralel.

Onoda   Pe 26 decembrie 1944, Onoda a fost trimis pe insula Lubang din Filipine. Ordinele sale din partea ofiterului comandant, maiorul Yoshimi Taniguchi erau simple:

Iti este interzis sa te sinucizi. Poate dura trei ani, cinci ani, dar orice s-ar intampla, vom trimite dupa tine. Pana atunci, atata timp cat ai chiar si un singur soldat, datoria ta este sa-l conduci. Situatia ar putea presupune sa traiesti hranindu-te cu nuci de cocos. Daca asa vor sta lucrurile, atunci te vei hrani cu nuci de cocos! Sub nici o circumstanta nu iti este permis sa renunti la viata ta voluntar.

   Onoda s-a alaturat, asadar, soldatilor japonezi deja stationati pe insula si la putin timp dupa aceasta, insula a fost invadata de trupe inamice, invazie facilitata de neindeplinirea ordinelor altor ofiteri japonezi de pe insula, ordine de distrugere a portului si aeroportului de pe insula. Asadar, trupele Aliatilor au debarcat in 28 februarie 1945 si au cucerit insula cu usurinta. La putin timp dupa cucerirea insulei, soldatii japonezi ramasi s-au divizat in grupuri mici de 3, 4 oameni si s-au refugiat in jungla densa a insulei.

   Majoritatea acestor grupuri mici au fost anihilate rapid, insa grupul lui Onoda, format din Yuichi Akatsu, Siochi Shimada si Kinshichi Kozuka si, bineinteles, Onoda, a reusit sa supravietuiasca. Acestia au continuat sa foloseasca tehnici de lupte de gherila pentru a hartui trupele inamice, in timp ce si-au rationalizat strict proviziile de mancare si munitii, prin suplimentarea ratiilor mici de orez cu banane, nuci de cocos si alte surse de hrana din jungla, precum si prin ceea ce obtineau prin mici raiduri asupra fermelor locale.

   In octombrie 1945, dupa ce au ucis o vaca dintr-o ferma locala, pentru mancare, grupul lui Onoda a gasit o foaie volanta adresata lor, din partea localnicilor, in care li se spunea ca „Razboiul a luat sfarsit pe 15 august. Coborati din munti!”. Grupul lui Onoda si celelalte cateva celule de gherila ramase au discutat intensiv pe baza foii volante si au decis ca aceasta nu este altceva decat propaganda Aliatilor, cu scopul de a-i determina sa se predea. Oamenii lui Onoda simteau ca este imposibil ca Japonia sa fi pierdut razboiul asa de rapid, de la detasarea lor pe insula. Intr-adevar, vestea ar fi fost primita cu indoiala de oricine n-ar fi stiut despre bombele atomice aruncate asupra localitatilor Hiroshima si Nagasaki. Pe deasupra, s-au tras focuri de arma asupra unei alte celule similara cu cea a lui Onoda, cu cateva zile inainte, fapt ce considerau ei ca nu s-ar fi intamplat daca razboiul intr-adevar se terminase.

   Pana la urma, aproape de sfarsitul aceluiasi an, localnicii, satui de focuri de arma si raiduri, au folosit un avion Boeing B-17 pentru a lansa foi volante deasupra junglei. Pe aceste foi era tiparit ordinul de a se preda, semnat de generalul Yamashita. Cele cateva celule ramase, inca o data analizand foile pentru a le determina autenticitatea, au tras o concluzie similara celei dintai: formularea ordinului dadea de inteles ca Japonia pierduse razboiul, ceea ce ei nu puteau concepe. Astfel, Japonia inca era in razboi, iar cand il va castiga, armata japoneza ii va cauta. Asadar, inca o data, au pus foile pe seama propagandisticii Aliatilor, care incercau sa-i determine sa se predea, satui fiind de hartuirea eficienta a celulelor de gherila.

   Cand foile volante cu ordinul generalului japonez n-au avut efect, din avioane au fost imprastiate ziare din Japonia, fotografii si scrisori din partea familiilor soldatilor. Delegatii venite din Japonia au inceput sa cutreiere jungla si muntii, vorbind in amplificatoare, anuntand terminarea razboiului si implorand soldatii sa se predea. In fiecare din aceste situatii, Onoda si ceilalti gaseau cate ceva suspicios si mereu atribuiau evenimentele ca fiind parte a unei inselatorii regizate de trupele Aliatilor.

Onoda   Anii au trecut peste jungla si peste acesti patru soldati ramasi sa-si continue datoria sub juramant, aceea de a hartui inamicul cu fiecare oportunitate si de a aduna informatii, intr-o maniera cat mai eficienta. La un moment dat, au inceput sa considere orice om imbracat in civil ca fiind soldati in civil, doar pentru a le conferi un sentiment de siguranta si a-i atrage afara din ascunzatoare. Au luat in considerare ca, ori de cate ori trageau focuri de arma impotriva acestor „civili”, la scurt timp apareau grupuri de cautare care sa-i vaneze. In timp, singuratatea, izolarea si agitatia continua le-au sucit mintile incat sa considere inamici pe toata lumea, chiar si pe conationalii japonezi ce strbateau ocazional jungla in incercarea lor de a-i determina sa se intoarca acasa. Acestia, bineinteles, in mintea lor, erau prizonieri japonezi fortati sa incerce sa-i atraga in afara ariei de siguranta pe care o oferea jungla.

   Dupa 5 ani petrecuti in jungla, Akatsu – unul dintre oamenii lui Onoda – a decis ca se va preda, insa nu a impartasit gandurile sale cu ceilalti trei camarazi. Astfel ca, in 1949, Akatsu a parasit grupul pe ascuns si dupa 6 luni petrecute singur in jungla, s-a predat cu succes celor ce inca ii credea a fi trupele Aliatilor. Din cauza acestui eveniment, celula lui Onoda a devenit si mai precauta, ascunzandu-se mai adanc in jungla si asumandu-si mai putine riscuri, considerand ca Akatsu a fost capturat si acesta reprezinta acum o amenintare in plus a sigurantei grupului.

   Cinci ani mai tarziu, un alt membru al grupului, Shimada, a fost ucis intr-un schimb de focuri pe plaja din Gontin. Acum mai ramasesera doar doi: Onoda si Kozuka.

   Pentru inca 17 ani, cei doi au continuat sa traiasca in jungla, adunand informatii cum puteau ei mai bine si atacand „trupele inamice” atunci cand puteau risca o astfel de actiune. Cei doi inca erau convinsi ca, intr-un tarziu, Japonia va trimite mai multe trupe pe frontul lor si ei vor antrena aceste trupe in stilul de lupta de gherila si, folosindu-se de informatiile adunate in toti acesti ani, vor recuceri insula. Pana la urma, ordinele lor erau si sunt acelea de a sta neclintiti si de a face ceea ce ordinele spuneau sa faca, pana cand comandantul lor va veni sa-i recupereze, iar ofiterii superiori au promis ca vor face asta, indiferent de circumstante.

   In octombrie 1972, dupa 27 de ani de stat ascuns, Kozuka a fost ucis in timpul unui incident avut cu o patrula filipineza. Japonezii il credeau mort deja, neputandu-si imagina ca acesta a reusit sa supravietuiasca in jungla toti acesti ani. Insa acum, cand aveau cadavrul lui Kozuka, au inceput sa se intrebe daca nu cumva Onoda este inca in viata, chiar daca si acesta fusese declarat oficial decedat cu mult timp in urma.

   Japonezii au trimis la scurt timp o echipa de cautare, pentru a-l gasi pe Onoda. Din pacate, acesta era foarte eficient in a se ascunde, mai ales ca avea 27 de ani de practica. Asadar, echipa nu l-a putut gasi – Onoda ramanea sa-si continue misiunea.

   Intr-un final, in 1974, un student japonez, Nario Suzuki, a decis sa porneasca intr-un tur al lumii. Pe lista sa de obiective in calatoriile sale, statea scris „Sa-l gasesc pe Onoda, un panda si pe Yeti.” Studentul a calatorit pe insula filipineza si a incercat sa-i dea de urma lui Onoda. Socant, unde literalmente altii au esuat lamentabil timp de 29 de ani, Suzuki a reusit. A gasit ascunzatoarea lui Onoda si pe Onoda in persoana.

   Acum, bineinteles, pentru student au inceput eforturile de a-l convinge pe Onoda sa vina cu el inapoi in Japonia. Onoda, desigur, a refuzat. Nu dorea sa se predea, nici sa creada ca razboiul s-a terminat, pana cand superiorii lui nu s-ar fi intors si i-ar fi ordonat sa-si inceteze misiunea. In acest moment, Onoda considera ca nu-i este permis pur si simplu sa plece acasa, ci ca va trebui sa se predea si sa se arunce la mila inamicului, ceea ce considera de neconceput. De-a lungul anilor avusese prea mare succes in folosirea tehnicilor de gherila pe care le-a perfectionat, ucigand 30 de filipinezi, ranind peste 100 altii si distrugand multe recolte si ferme, de-a lungul a aproape 30 de ani.

   Suzuki nu a vazut alta posibilitate decat sa calatoreasca inapoi in Japonia cu stirea ca l-a gasit pe Onoda. Maiorul Taniguchi, fostul ofiter superior direct al lui Onoda, acum pensionat si lucrator intr-o librarie, a fost adus pe insula din Filipine si pus fata in fata cu Onoda, pentru a-i spune ca Japonia a pierdut razboiul si ca va trebui sa lase armele si sa se predea filipinezilor.

   Asa cum v-ati putea astepta, dupa ce a trait in jungla atata timp facand ceea ce considera ca este datoria lui in slujba Japoniei, efort dovedit acum a fi o dureroasa irosire a 29 de ani de viata si – mai mult – uciderea si ranirea civililor nevinovati, realitatea a venit ca o lovitura covarsitoare pentru Onoda:

Chiar am pierdut razboiul! Cum au putut sa fie atat de neglijenti?

Brusc, totul s-a transformat in negru. O furtuna s-a dezlantuit in interiorul meu. M-am simtit ca un prost pentru precautia si incordarea mea. Mai rau, ce-am facut in toti acesti ani?

Incet, furtuna s-a linistit si, pentru prima data, am inteles cu adevarat: cei treizeci de ani ai mei ca si luptator de gherila pentru armata Japoneza s-au terminat abrupt. Acesta a fost sfarsitul.

Am pus siguranta pustii si am golit incarcatorul de gloante…

Mi-am dat jos rucsacul pe care il caram mereu cu mine si mi-am pus arma pe el. Chiar nu voi mai avea nevoie de pusca pe care am lustruit-o si de care am avut grija ca de un copil? Nici de pusca lui Kozuka, pe care am ascuns-o intr-o crestatura de stanca? Razboiul chiar s-a terminat acum terizeci de ani? Daca asa stau lucrurile, pentru ce au murit Shimada si Kozuka? Daca toate astea sunt adevarate, nu ar fi fost mai bine sa mor si eu odata cu camarazii mei?

Pe 10 martie 1975, la varsta de 52 de ani, Onoda, in uniforma sa oarecum inca imaculata, a iesit din jungla ce-i fusese camin atatia ani si si-a predat sabia de samurai presedintelui filipinez Ferdinand Marcos. Marcos, intr-un gest blamat de fiilipinezi dar imens apreciat de japonezi, l-a iertat pe Onoda pentru crimele sale, considerand ca Onoda a crezut in tot acest timp ca este in razboi.

Onoda

Acum, la sfarsit, il putem privi pe Onoda ca pe un nebun neghiob, sau, mai rau, un ucigas al oamenilor inocenti. La final, a fost amandoua din aceste lucruri, nu exista indoiala, dar, in acelasi timp, nu oricine traieste in convingeri stricte si-si dedica intreaga fiinta in a obtine ceea ce considera a fi un lucru bun reuseste sa ajunga la un final fericit. Acesta este unul din cazurile in care cineva a reusit sa faca ceva remarcabil, dand dovada de un extrem devotament pentru tara si datoria fata de aceasta, precum si o rezistenta neegalata de multi barbati, in istorie.

Daca circumstantele ar fi fost diferite si razboiul ar fi durat atat de mult timp, soldatii si oamenii obisnuiti din ambele tabere l-ar fi respectat pe acest om pentru curajul si dedicarea de care a dat dovada. In aceasta lumina, Onoda devine apropiat de un erou. Totusi, lumea, in realitate, nu era asa cum o percepea el si – in retrospectiva – Onoda s-a apropiat mult de nebunie. Insa, in acelasi timp, nu putem ignora faptul ca acest om a facut ceva maret si respectabil, cum nu multi ar fi fost in stare sa faca; daca circumstantele ar fi fost asa cum Onoda le-a crezut, atunci rezistenta si devotamentul sau sunt admirabile. Omul s-a confruntat (sau asa a crezut, cel putin) cu moartea la fiecare colt si a trait in situatii extreme vreme de 30 de ani, luptand pentru tara sa. Aceasta ar trebui sa fie respectat, pentru ca sunt putine persoanele care ar putea sa intr-adevar sa nu cedeze si sa nu se predea, niciodata. Onoda a fost un soldat care nu a ales niciodata calea usoara de a iesi din impas, asa cum multi dintre noi o facem in fata aversitatilor zilnice, cu mult mai mici decat ce-a trait Onoda in aproape 30 de ani de supravietuire in jungla.

 

OnodaBonus:

  • Cand Onoda s-a reintors in Japonia, a fost primit ca un erou. A primit chiar si plata pentru ultimii 30 de ani petrecuti in serviciu. Viata in Japonia era acum diferita de ceea ce stia el si nu toata ii era pe plac. Multe dintre virtutile traditionale japoneze, precum patriotismu, erau acum aproape inexistente in cultura poporului. In acceptiunea lui Onoda, acum Japonia se aliniase intr-un mod nociv restului lumii si isi pierduse mandria ce-o avusese odata. Asa ca Onoda a decis sa se mute in Brazilia, unde si-a cumparat o ferma si s-a casatorit.
  • Onoda a publicat o autobiografie: No Surrender, My Thirty-Year War, in care detaliaza viata sa ca si luptator de gherila.
  • Dupa ce a citit in presa despre un adolescent japonez ce si-a ucis parintii, in 1980, Onoda a devenit si mai preocupat despre starea tarii sale si a tinerilor din Japonia. S-a reintors in Japonia in 1984 si a infiintat o scoala pentru tineri, unde ii invata pe acestia diverse tehnici de supravietuire, cum sa fie mai independenti si mai buni cetateni japonezi.
  • In mai 1996, Onoda s-a intors in Filipine, pe insula pe care traise 30 de ani, donand 10.000 de dolari scolilor locale. Asa cum e de asteptat, Onoda nu e prea popular printre localnicii de acolo, in ciuda donatiilor sale.

Extrase din spusele lui Onoda:

  • Barbatii nu ar trebui sa renunte niciciodata. Eu niciodata nu o fac. As uri sa pierd.
  • Barbatii nu ar trebui sa intre in competitie cu femeile. Daca o fac, barbatii intotdeauna vor pierde. Asta pentru ca femeile au o rezistenta mult mai mare. Mama mea mi-a spus asta si s-a dovedit a avea dreptate.
  • Un individ trebuie intotdeauna sa aiba un simt civic dezvoltat. In fiecare minut al fiecarei zile, mi-am slujit patria. Nu mi-am pus niciodata intrebarea daca este bine sau rau pentru mine, ca individ.
  • Parintii ar trebui sa creasca mai multi copii independenti. Cand traiam in Brazilia, in anii ’80, am citit ca un baiat japonez de 19 ani si-a ucis parintii dupa ce a picat un examen. Am ramas inmarmurit. De ce si-a ucis parintii in loc sa mearga mai departe? Presupun ca nu a avut suficienta incredere. Am crezut ca acesta este un semn ca poporul japonez devine din ce in ce mai slab. Am decis sa ma mut inapoi in Japonia si sa infiintez o scoala, pentru a oferi tinerilor mai multa putere.
  • Parintii ar trebui sa-si aminteasca mereu ca este scris ca ei sa moara inaintea copiilor. Nimeni nu-i va ajuta pe acestia din urma, mai tarziu, deci cel mai frumos si folositor cadou pe care parinti il pot oferi copiilor lor este independenta.
  • Nu te plange niciodata. Cand eu o faceam, mama imi spunea ca daca nu imi place viata pe care o traiesc, as putea sa renunt la a mai trai si sa mor pur si simplu. Mi-a amintit ca, atunci cand eram un princ in pantecele ei, i-am spus ca vreau sa fiu nascut, asa ca ea mi-a indeplinit dorinta, m-a nascut, m-a alaptat si mi-a schimbat scutecele. Si mi-a spus ca trebuie sa fiu curajos.


[toggle title=”Click pentru referinte:”]Hiroo Onoda The War is Over, Please Come Out Hiroo Onoda Timeline for Hiroo Onoda TIFO[/toggle]

 

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro

Iubitor de arta si bun-simt, dispus intotdeauna la flirt cu Social Media, Advertising, Copywriting, Jurnalism si Fotografie. Entuziast Wordpress si SEO, dar cu limita, jurnalist pensionat inainte de termen din pricina dezgustului politic.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Cafenea

Stan Lee is dead. Long live Stan Lee!

Publicat

pe

stan lee omagiu raftul cu idei film benzi desenate marvel

   Stan Lee, arhitectul unei lumi intregi, in semnficatia cea mai serioasa a cuvantului, a murit. Dupa 95 de ani de calatorie in lumea reala, ieri a facut primul pas spre nemurire. A scos penita lui fermecata si a desenat primul lui „panel” despre viata de dupa moarte. Banuiesc ca s-a desenat pe el insusi prezidand o adunare a tuturor spiritelor tinere care au umblat vreodata pamantul, universul Marvel si chiar cel creat de concurenta permanenta, DC Comics. Postura in care l-am vazut exuberant de multe ori si pe care o iubea.

   Prima caramida a imperiului de multe miliarde de dolari a pus-o in 1939 la Timely Comics devenita intre timp Marvel Comics. Prima „bula cu text” semnata de Stanley Martin Lieber (numele sau real) a fost asezata peste desenele lui Joe Simon reprezentandu-l pe Captain America, boy scout ul american cu moralitate si conduita perfecte.

   Nebunia lui contagioasa a reusit sa-i aduca aproape pe Jack Kirby si Steve Ditko, artisti geniali la randul lor, cu ajutorul carora a reusit sa creeze cam toate personajele care isi traiesc acum la cinema sau tv o noua epoca de aur. Geniul milionar playboy filantrop, Tony Stark complex si controvesat, incredibilul Hulk si expertul in radiatii gamma Bruce Banner intr-un joc permanet de-a Jekyll si Hyde, zeul tunetului insusi, Thor cu al sau magic Mjolnir, Doctor Steven Strange vrajitorul suprem, neinfricatul Daredevil sunt doar cateva personaje fabuloase plasmuite de mintile lor extraordinare. Fantastic Four, prima coalitie a eroilor Marvel impotriva unor forte de neimaginat care amenintau insasi existenta speciei, X-Men o metafora a diversitatii etnice, sociale, culturale impotriva stereotipurilor si a discriminarii, Avengers etichetati drept Earth Mightiest Heroes ducand luptele pe care niciun erou nu le putea castiga pe cont propriu. Personaje, titluri, idei care au devenit cultura populara remodeland conceptia de bine si rau, viata si mortalitate, vulnerabilitate si eroism.

   Stan Lee a reinventat superoii. Le-a completat personalitatile cu dificultati ale vietii reale, cu trairi, emotii, griji umane, cu probleme de adaptare in cercuri sociale normale. Ce curaj formidabil sa aduci in prim plan un tanar Peter Parker nesigur si naiv, sa-l descrii in asa fel incat, idiferent de varsta, totii cititorii sa poata empatiza cu el. Spider Man, vecinul nostru prietenos, este cu siguranta copilul cel mai iubit al sau. Prin el viata personala a supereroilor a devenit la fel de interesanta ca cea de lupta impotriva raului. A avut acest fler grozav de a umaniza niste caractere altfel aproape indestructibile. Da, la Superman ma refer, flagship ul DC Comics, care prin invulnerabilitatea sa devenise cel mai banal supererou. Probleme identificata de altfel de cei care-l scriau la momentul respectiv si remediata prin adaugarea unei serii de fragilitati redandu-i exact umanitatea inventata de maestrul Lee. Societatea isi dorea personaje cu care sa se poata identifica, cautam inca asta, iar Stan Lee a livrat intocmai.

stan lee cameos raftul cu idei omagiu benzi desenate supereroi

   Cei care acum scriu si deseneaza fabulos noile povesti ale eroilor inventati de el i-au cautat in permanenta aprobarea, validandu-si astfel munca de creatie si consolidandu-si pozitia in fata cititorilor din ce in ce mai pretentiosi de comic book uri. Kevin Feige, patriarhul Marvel Cinematic Univers, inceput in 2008 si continuat astazi cu succes, a reinventat la randul sau industria cinematografica cu idea de fir narativ interconectat, personaje complicate, eterogene, aduse impreuna pe ecrane, toate spre a noastra incantare. L-a avut  alaturi pe Stan Lee in toate demersurile creative pe care le-a intreprins si s-a bucurat de sfaturile sale pretioase in abordarea actiunilor eroilor nostri preferati. Au nascocit impreuna cele mai haiose si pline de substanta cameo uri din lumea Hollywood ului. Si noi ne-am bucurat de fiecare data sa-l revedem presarand sare si piper peste o masa deja plina de arome eroice.

   Stan Lee isi face iesirea triumfala din viata noastra si intra astazi in legenda. A nascut si a intretinut o vapaie colosala, o lume in care totul este posibil, unde oricine poate deveni un supererou. Un curent putin popular in 1930 si devenit cultura mondiala cu implicatii in vietile tuturor visatorilor din lumea larga. A hranit milioane de minti cu fanteziile sale, a ridicat o stacheta la care scriitorii moderni de comic book urilor pot doar spera. Aici, printre muritori, si-a castigat locul in Hall of Fame. Sunt convins ca va inventa ceva si acolo unde e acum, ceva care sa-l faca la fel de iubit si in stratosfera. Carisma lui va dainui o vesnicie. Creatiile sale ii vor simti lipsa si il vor sarbatori in urmatoarele lor aventuri incredibile.

   Banuiesc ca si o singura persoana poate face diferenta. Asa-i placea sa creada. Pe mine m-a convins. Iti multumesc Stan Lee pentru minunatii fiori, uriasele emotii pe care mi le-ai oferit intre paginile fiecarei reviste citite pe nerasuflate.

Sa te odihnesti in pace!

Excelsior, Maestre!

____

Articol semnat Oli Strimbei

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Cafenea

Viata secreta a marilor scriitori: Lev Tolstoi

Publicat

pe

Lev Tolstoi - Viata secreta a marilor scriitori - Raftul cu idei

Lev Tolstoi: 9 septembrie 1828 – 20 noiembrie 1910
Nationalitate: rusa
Titluri reprezentative: Razboi si pace (1865), Anna Karenina (1875)

Singurul lucru de care ai nevoie in viata, ca si in arta, este sa spui adevarul.

   Pana sa experiementeze transformarea spirituala care avea sa apara pe la mijlocul vietii, Lev Tolstoi traia ca orice alt nobil rus, chiar daca in acelasi timp era cel care a dat omenirii doua dintre titlurile clasice cele mai de pret ale literaturii. In jurnalul lui gasim o descriere a activitatilor sale zilnice:

   „Am ucis oameni in razboi, am luptat in dueluri ca sa-i ucid pe altii, am pierdut la jocuri de carti, mi-am risipit averea facuta din sudoarea taranilor, i-am pedepsit cu cruzime pe acestia din urma, am trait in desfrau cu femei usoare si am amagit oameni. Am mintit, am jefuit, am comis adulter de toate felurile, am luat parte la betii, violenta, crima… Nu exista faradelege pe care sa nu o fi comis.”

   Pare, fara indoiala, o viata plina, bogata si incarcata de satisfactii, dar pentru Tolstoi a fost o greutate care-i strivea constiinta. A cautat sa faca ceva mai mult decat sa tortureze iobagi carora sa le violeze apoi nevestele vaduve. Dar i-a luat aproape jumatate din viata ca sa gaseasca ceea ce cauta.

   Nascut intr-o familie avuta (varul lui de-al patrulea a fost Alexandr Puskin, marele poet rus), Tolstoi nu a fost deloc un elev silitor, iar profesorii considerau ca „nu este nici in stare si nici nu are aplecare catre invatatura”. Isi petrecea timpul dedandu-se jocurilor de noroc si contractand diverse boli venerice, cu toate ca inca din tinerete ii dadea ghes dorinta de a scrie. Pe la douazeci si ceva de ani a publicat cateva dintre scrierile lui importante si si-a trecut in revista toate pacatele intr-un jurnal voluminos pe care il considera un fel de confesiune autobiografica aflata in desfasurare.

   Caietele au scos la iveala un om obsedat de moarte. Veteran al sangerosului asediu de la Sevastopol, din timpul razboiului din Crimeea, Tolstoi oferea descrieri amanuntite ale atrocitatilor de pe campul de lupta si ale executiilor. Era atat de obsedat de moarte, incat uneori il terceau toate transpiratiile, convins ca Doamna Moarte il urmareste, gata sa-l bata pe umar. Disparitia fratelui sau, Nicolai, in 1860, i-a reamintit de propria lui mortalitate. Desi abia trecuse de treizeci de ani, Tolstoi era convins ca era deja prea batran si prea urat ca sa se mai aseze la casa lui si sa se bucure de o viata normala de familie. A ramas uimit cand frumoasa Sofia Andreevna (Sonia) Behrs, fiica de doctor, a acceptat sa se marite cu el in 1862.

   A urmat apoi o perioada de liniste si stabilitate, in care Tolstoi a turnat treisprezece copii si a scris cele doua capodopere: Razboi si pace si Anna Karenina. Desi aceste doua romane l-au facut faimos si i-au crescut averea, l-au si adancit in credinta ca nu ducea o viata virtuoasa. In curand avea sa intre intr-o stare proasta, pe care problemele de sanatate nu au facut decat sa o accentueze. Tolstoi spunea despre sine ca are „muschi de otel si nervi de femeie lesinata”. Suferea de reumatism, enterita, dureri de dinti, lesinuri, malarie, flebita si febra tifoida. Pe langa toate, a mai suferit si cateva atacuri cerebrale fara urmari majore.

   Nu mai avem nici o indoiala ca omul era pregatit din plin pentru criza varstei mijlocii. Si rezultatul a fost o transformare spirituala radicala. Tolstoi a renuntat la sex, bautura, tutun si carne si a imbratisat „anarhismul crestin”. Era dedicat invataturilor lui Iisus, dar nu recunostea autoritatea Bisericii Ortodoxe Ruse. Deloc surprinzator, si-a atras multi prieteni la biserica evanghelica. In 1901 a fost excomunicat. Cu toate acestea, si-a atras adepti printre iobagii pe care i-a eliberat si carora a inceput sa le doneze din vasta lui avere. Aceasta noua forma de altruism nu era deloc pe placul cucoanei.

   Si chiar asa, Tolstoi credea ca a identificat sursa tuturor bolilor sale pamantesti. „Boala mea este Sonia”, a spus candva, referindu-se la sotia sa. Desi a nascut si a crescut o mica turma de copii, si a copiat de mana Razboi si pace de sapte ori, s-a dovedit a fi destul de obositoare, Sonia s-a dovedit a fi destul de obositoare pentru piosul om din ce in ce mai preocupat de spiritualitate. O prezenta constanta a petrecerilor de la Moscova, Sonia s-a vazut indepartata din aceasta lume de apucaturile spritual-crestine ale sotului ei, pe care ea le considera o „boala”. Tot pelerinajul care se desfasura la casa lor de la tara nu facea deloc situatia mai usoara. De asemenea, Sonia era pe buna dreptate deranjata de hotararea lui Tolstoi de a renunta la drepturile de proprietate, inclusiv la drepturile de autor obtinute din vanzarea cartilor si la mostenire. Cand a inceput sa imprastie bani in stanga si-n dreapta, Sonia a pus piciorul in prag.

   Cireasa de pe tort a venit atunci cand un linge-blide, pe nume Certkov, l-a convins pe ramolitul Tolstoi sa-si treaca toata averea pe numele lui. Satula de situatie, Sonia a preluat fraiele. Il urmarea peste tot, spionandu-l prin binoclu. Cand el i-a sugerat ca ar fi bine sa puna capat casniciei, ea l-a amenintat ca se va sinucide. In final, Tolstoi a prins-o tragand cu ochiul in jurnalele lui – era prea de tot. A sters-o in toiul noptii, lasand in urma doar un bilet prin care ii multumea pentru cei patruzeci si opt de ani de casnicie. „Fac ceea ce multi oameni de varsta mea fac”, scria celebrul scriitor in varsta de optzeci si doi de ani. „Renunt la lume si aleg sa-mi petrec ultimele clipe singur si in liniste.”

   Din nefericire pentru Tolstoi, acele ultime zile si le-a petecut in ger intr-o statie de tren, unde a cedat, prada febrei si frisoanelor. Cuprins de delir, cu barba alba acoperita de gheata, a murit pe podeaua biroului sefului de gara pe 20 noiembrie 1910.

Fara coronita

   Tolstoi nu a castigat niciodata Premiul Nobel pentru Literatura. Desi considerat printre favoriti atunci cand a fost decernat pentru prima oara, in 1901, a fost surclasat de poetul francez prea putin cunoscut (si cu un nume ciudat) Sully Prudhomme. Tolstoi nu a primit nici o explicatie oficiala pentru alegerea juriului, dar probabil ca intregul lui comportament nu se plia pe tinuta culturala conservatoare a juriului. Unul dintre membri a spus despre el ca dovedeste „o ostilitate obtuza fata de toate formele de civilizatie”, orice o fi insemnand asta. Macar Tolstoi a avut o companie selecta: Henrik Ibsen si Émile Zola au fost ocoliti din aceleasi motive.

Cu cartile pe masa

   In noaptea nuntii, Tolstoi, in varsta de treizeci si patru de ani, si-a obligat mireasa, de doar optsprezece ani, sa citeasca insemnarile din jurnalul lui in care erau descrise escapadele lui amoroase cu alte femei, inclusiv cu servitoare. Se pare ca asta a fost ideea lui de deschidere si onestitate, dar dupa parerea Soniei a fost totusi „prea multa informatie”. A doua zi avea sa noteze in propriul ei jurnal despre dezgustul pe care l-a simtit de a fi fost expusa unor asemenea „mizerii”.

Pur si simplu spune niet

   Convertirea religioasa a lui Tolstoi nu a fost nicicum o hotarare luata doar pe jumatate. Motivat de gandul ca eliminarea carnii din alimentatie este cheia catre stapanirea dorintelor, scriitorul a devenit un vegetarian riguros, cu o dieta foarte saraca, alcatuita din fulgi de ovaz, paine si supa de legume. De asemenea, a renuntat la alcool si tutun si chiar a incercat sa-i convinga pe taranii de pe mosia lui sa-i urmeze calea. In textul „De ce se cherchelesc barbatii?” Tolstoi a descris ambele substante ca droguri pe care oamenii le folosesc pentru a-si anestezia constiinta incarcata. „Tulburarea si mai ales stupiditatea vietilor noastre”, proclama el, „isi gasesc sursa in principal in starea permanenta de intoxicare in care traiesc majoritatea oamenilor.”

Totul pana la petrecere

   Pentru cineva atat de spiritual, Tolstoi putea fi uneori de-a dreptul meschin. L-a lasat pe fratele lui, Dmitri, sa zaca pe patul de moarte, refuzand chiar sa se uite la el, pentru ca se indepartase de Dumnezeu pentru a duce o viata de dezmat. „Sincer vorbind, cred ca ceea ce m-a deranjat cel mai tare la moartea lui”, scria Tolstoi, „a fost faptul ca m-a impiedicat sa particip la o sarbatoare de la Curte la care fusesem invitat.”

————————

   Transcriere din volumul de exceptie Viata secreta a marilor scriitori, de Robert Schnakenberg, disponibil la editura Art. Pe langa aspectul foarte aranjat al textului, grafica care insoteste relatarile „piperate” din viata mai putin cunoscuta a marilor scriitori este perfect potrivita, intr-o maniera aproape caricaturala. O lectura amuzanta, insa plina de detalii foarte interesante si comice din viata de zi cu zi a scriitorilor pe care-i regasim in toate bibliotecile lumii.

   Viata secreta a marilor scriitori cuprinde informatii picante si amuzante despre William Shakespeare, Lord Byron, Honoré de Balzac, Edgar Allan Poe, Charles Dickens, surorile Brontë, Henry David Thoreau, Lev Tolstoi, Emily Dickinson, Mark Twain, Oscar Wilde, Franz Kafka, Virginia Woolf si inca multi, multi, multi alti scriitori universali!

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Cafenea

Viata secreta a marilor scriitori: Henry David Thoreau

Publicat

pe

Thoreau viata secreta a marilor scriitori

Henry David Thoreau: 12 iulie 1817 – 6 mai 1862
Nationalitate: americana
Titluri reprezentative: O saptamana pe raurile Concord si Merrimack (1849), Nesupunerea civila (1849), Walden (1854)

Sunt un mistic, un trandescentalist, basca un filosof innascut.

   Cu mult timp inainte ca disidentii evrei din Uniunea Sovietica sa popularizeze acest termen, Henry David Thoreau avea sa devina primul refuznic1 al lumii. Intotdeauna refuza un lucru sau altul. Cu alte cuvinte:

   A refuzat sa plateasca o taxa de 5 dolari pentru a se elibera diploma de masterat a Facultatii de Litere de la Harvard. „Nu merita 5 dolari”, a bombanit. „Nu luati pielea de pe oaie!²„.

   Ajuns profesor la Concord Academy, a refuzat sa aplice pedepse corporale elevilor sai. Consiliul scolii l-a concediat pentru insubordonare, pretul platit fiind pierderea uneia dintre cele mai bune ocazii de a avea o cariera.

   In 1847 a devenit de asemenea celebru pentru refuzul de a-si plati impozitul in valoare de 1 dolar, ca forma de protest fata de implicarea Statelor Unite in Razboiul Mexican. Acest act de nesupunere l-a aruncat in inchisoare, de unde (dupa cum spune legenda) l-a dat afara pe protectorul lui, Ralph Waldo Emerson, care venise la puscarie pentru a-i plati cautiunea. „Henry, cum ai ajuns aici?” l-ar fi intrebat Emerson. „Waldo, tu cum de nu esti aici?” a fost raspunsul lui Thoreau. A doua zi dimineata, nu a mai fost nici Thoreau dupa gratii. O matusa i-a platit taxa si acesta si-a parasit celula, numai bine pentru o Sarbatoare a afinelor³.

   Thoreau si-a refuzat chiar si propriul nume, Botezat David Henry Thoreau, a insistat ca toata lumea sa-i spuna Henry David. Da, a fost cel mai incapatanat personaj din traditia literara a Statelor Unite.

   Un lucru insa nu i s-ar fi putut reprosa lui Thoreau: inconsecventa. S-a tinut de planul lui de viata, oricat de ciudat era, chiar si in excentricul Concord din Massachusetts-ul mijlocului de secol al XIX-lea. Printre placerile lui cele mai mari se numarau: trasul matei de coada, comunicarea cu natura, plimbarea cu barca pe rau si scrierile lungi, cu descrieri pline de digresiuni ale experientelor sale. Prietenii il vedeau ca pe un personaj bizar, dar cumva fermecator. Ralph Waldo Emerson practic l-a finantat toata viata lui de adult. Thoreau a fost garda de corp a sotiei lui Emerson si a copiilor acestuia, omul bun la toate si mascariciul de curte, facand expeditii cu copiii in padure, unde ii invata despre flora locala, fauna si cantecul pasarilor. Cand situatia financiara devenea disperata, se intorcea pur si simplu la munca in prospera fabrica de creioane a tatalui sau.

   Cartile lui Thoreau s-au vandut ingrozitor de prost de-a lungul vietii autorului, dar numele lui a devenit cunoscut dupa ce a murit de tuberculoza la 44 de ani. Poate cu exceptia lui Moby Dick de Herman Melville, Walden semnat de Thoreau este cea mai onorabila carte pe care in realitate n-a citit-o nimeni. Pe de alta parte, eseul Nesupunere civila a fost citit, ba chiar de oameni importanti. Gandhi, Tolstoi si Martin Luther King Jr., cu totii l-au citat ca sursa de inspiratie.

   Viata personala a lui Thoreau a avut suisuri si coborasuri. Nu s-a casatorit niciodata, desi s-a straduit din rasputeri sa-si gaseasca o nevasta. Fratele lui, pe care l-a iubit nespus, a murit de tetanos in 1841. In aprilie 1844, Thoreau impreuna cu un prieten au distrus din greseala mai bine de 120 de hectare din padurea care apartinea de Concord, cand focul lor de tabara s-a extins necontrolat. Sfaturile financiare ale lui Emerson l-au bagat pe Thoreau intr-o spirala a datoriilor din care i-a luat ani pana a reusit sa iasa, zdruncinand zdravan prietenia dintre cei doi. Dar chiar si asa, Thoreau si-a trait viata asa cum a vrut. A fost fericit ca nu a devenit „liderul inginerilor din America” cum isi dorea Emerson, preferand sa fie „capitan la o Sarbatoare a afinelor”. Si continua sa fie admirat pana in zilele noastre tocmai pentru aceasta incapatanare a lui de a ramane el insusi.

Henry cel urat

   Dupa cum spun sursele, Thoreau era un mare cuceritor. Dar puterea de atractie nu avea nimic de a face cu modul in care arata sau cu igiena personala. Craiul din Concord era fara doar si poate o aparitie dizgratioasa. Vecinul lui, Nathaniel Hawthorne, il descria ca fiind „urat ca dracu’, nasos, gura-casca, troglodit si cu apucaturi grosolane, desi curtenitoare, in armonie cu intreaga sa aparitie”. E adevarat ca Thoreau arareori isi facea baie sau se deranja sa-si aranjeze claia neingrijita de par, sau sa se schimbe de zdrentele de pe el. Era, de asemenea, binecunoscut pentru obiceiurile ingrozitoare de la masa. Oliver Wendell Holmes s-a plans adesea de obiceiul lui Thoreau de a manca doar cu mainile. Dar oamenii pareau dispusi sa treaca peste toate aceste apucaturi. „Uratenia lui e cumva una sincera si agreabila, si asta il prinde mult mai bine decat frumusetea”, isi incheia Hawthorne descrierea. Louisa May Alcott, care fusese indragostita de Thoreau, scria: „Dincolo de defecte, ochiul lui Dumnezeu a vazut trasaturile marete care aveau sa-i serveasca drept model pentru omul perfect.”

Henry David Thoreau Raftul cu ideiFiecare cu ciuperca lui

   Doar fiindca pentru acele vremuri Thoreau putea fi considerat un spirit liber, nu inseamna ca acesta nu era si putin puritan. Intr-o zi, in toamna lui 1856, in timp ce se plimba prin padure, a fost ingrozit sa descopere o ditamai ciuperca sub forma unui penis uman. „Poate fi impartita in trei parti: gland, corp si radacina – sau scrotul – pentru ca este reprezentarea fidela a unui falus”, scria in jurnalul lui. „Desi in multe privinte este atat de dezgustatoare, este totusi foarte sugestiva… Era o insulta pentru ochi, cat si pentru nas, palaria topindu-se foarte repede si contaminand totul in jur cu o mazga fetida, verzuie si semilichida. Intr-o ora sau doua planta imputise toata casa, incat nu mai putea fi suportata. Mi-a fost teama sa ma culc la mine in camera, acolo unde o tinusem, pana cand nu am aerisit bine. Mirosea a sobolan mort… Dumnezeule, la ce s-a gandit natura cand a creat asa ceva? Aproape ca s-a coborat la acelasi nivel cu cei care folosesc closetul…”

La reduceri

   Cand vine vorba de volum de vanzari, ei bine, sa zicem ca Thoreau nu era tocmai J.K. Rowling. Vazut in zilele noastre ca un clasic minor, marea lui realizare literara din 1849, O saptamana pe raurile Concord si Merrimack s-a vandut atat de prost incat copiii mergeau pana la el acasa ca sa-l vada pe „ciudatul… [care] a scris o carte din care nu s-a vandut vreodata un exemplar”. Asta e o exagerare, fireste, dar nu e departe de adevar. De fapt, editorul i-a scris lui Thoreau si l-a intrebat cum sa procedeze cu stivele de exemplare nevandute din biroul lui. Thoreau a luat un stoc de 706 exemplare, pe care le-a depozitat in pod, incercand sa le vanda oricui trecea pe la el in vizita. „Sunt posesorul unei biblioteci de aproape noua sute de volume”, i-a marturisit la un moment dat cuiva, „dintre care peste sapte sute sunt scrise de mine.”

La stafide inainte

   Daca va place painea cu stafide, ii puteti multumi lui Thoreau. El a inventat-o intr-o zi, cand se framanta aluatul pentru paine la Walden Pond. Se spune ca doamnele din Concord au fost uimite de marea lui inventie culinara.

Seful creioanelor

   Sa presari stafide in aluatul de paine a fost o joaca de copii in comparatie cu inventia lui Thoreau din domeniul pietei instrumentelor de scris. Creionaraia – daca ar exista un astfel de cuvant – era pentru Thoreau o mostenire genetica. Charles Dunbar, unchiul lui, a pus bazele afacerii de familie in 1821, dupa ce a dat peste un depozit de grafit in Bristol, New Hampshire. Tatal lui Thoreau, John, s-a alaturat in scurt timp afacerii si astfel au revolutionat fabricarea de creioane pentru care Societatea Agricola din Massachusetts avea sa-i ofere o diploma de merit. La o varsta destul de frageda, Henry David Thoreau promitea ca el isi va lasa amprenta in lumea fabricantilor de creioane. In 1838 va avea in sfarsit aceasta sansa. Dupa ce s-a dedicat in intregime afacerii cu creioane, curand avea sa dezvolte un model imbunatatit a carui calitate se ridica la standardele modelului fabricat in Germania. O noua moara de macinat grafitul a fost o alta inventie revolutionara a tanarului Thoreau. Daca s-ar fi deranjat sa patenteze aceste idei, ar fi avut sansa sa devina un om bogat.

   Celebritatea l-a facut sa se culce pe-o ureche, jurand sa nu mai faca un creion in viata lui. „Pentru ce-as mai face asta?” le-a spus prietenilor. „Doar n-am sa fac acelasi lucru de doua ori.” Dar, precum cantecul unei sirene, piata creioanelor l-a ispitit din nou; coplesit de datorii, in 1843 a revenit in fabrica plin de forte proaspete. S-a lasat complet absorbit de munca lui, marturisindu-i chiar lui Ralph Waldo Emerson ca visase o noapte intreaga numai masini de facut creioane. Iar roadele muncii nu au intarziat sa apara, pentru ca Thoreau avea sa dezvolte ceea ce compania promova ca fiind „un creion cu totul deosebit, conceput special pentru artisti si cunoscatori”; era mai dur, mai intunecat si mai rezistent decat celelalte creioane aflate pe piata la vremea respectiva. In scurt timp, profesorii de desen insistau ca studentii sa foloseasca numai creioanele fabricate de Thoreau. Numai competitia aflata in dezvoltare, provocata in parte de inovatiile lui Thoreau, a impiedicat afacerea familiei sa domine industria de creioane din America.

Henry David cel Rosu?

   In 1954, cand Panica Rosie4 era in apogeu, blândul singuratic din Concord a devenit, desi pare greu de crezut, o victima a isteriei anticomuniste. Serviciile secrete americane au ordonat ca toate exemplarele din Walden sa fie scoase din bibliotecile ambasadelor americane din intreaga lume. Se spunea despre carte ca ar fi „profund socialista”.

Bâzdâganie

   Thoreau se considera intai de toate un naturalist, asa ca probabil ar fi cat se poate de incantat sa afle ca exista o insecta care ii poarta numele. Entomologul A.A. Girault a denumit o specie de viespe Thoreauia, in onoarea lui.

 

————————

Joc de cuvinte. „Refuznic” are dublu sens: 1. Cetatean sovietic, cu precadere evreu, careia i s-a refuzat dreptul de a emigra din Uniunea Sovietica; 2. Persoana care refuza sa se supuna anumitor legi sau ordine, in special ca actiune de protest.
Aluzie la traditia de a confectiona diplomele din piele subtire de oaie;
Thoreau aminteste acest episod in Civil Disobedience si in Walden, invocand in ambele ocazii afinele. Intr-un elogiu adus lui Thoreau dupa moarte, Emerson avea sa scrie: „he was the captain of a huckleberry-party”;
4 Sintagma „Panica Rosie” denumeste doua perioade dinstincte din istoria Statelor Unite, caracterizate de un anticomunism puternic: prima perioada cuprinsa intre 1917 – 1920 si cea de-a doua de la sfarsitul anilor ’50 pana in anii ’60.

   Transcriere din volumul de exceptie Viata secreta a marilor scriitori, de Robert Schnakenberg, disponibil la editura Art. Pe langa aspectul foarte aranjat al textului, grafica care insoteste relatarile „piperate” din viata mai putin cunoscuta a marilor scriitori este perfect potrivita, intr-o maniera aproape caricaturala. O lectura amuzanta, insa plina de detalii foarte interesante si comice din viata de zi cu zi a scriitorilor pe care-i regasim in toate bibliotecile lumii.

   Viata secreta a marilor scriitori cuprinde informatii picante si amuzante despre William Shakespeare, Lord Byron, Honoré de Balzac, Edgar Allan Poe, Charles Dickens, surorile Brontë, Henry David Thoreau, Lev Tolstoi, Emily Dickinson, Mark Twain, Oscar Wilde, Franz Kafka, Virginia Woolf si inca multi, multi, multi alti scriitori universali!

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Calendar cultural

februarie, 2019

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X