);
COnecteaza-te cu noi

Carte

Oameni de treaba, de Mugur Burcescu

Publicat

pe

Oameni de treaba - Mugur Burcescu

Si asta pentru ca traim intr-o lume care nu-i iarta pe cei carora nu are ce sa le ierte!

   Oameni de treaba este un roman cu si despre oameni. De treaba. Pentru care, asadar, nu exista o iertare. Pusi in fata Raului distructiv, cel care irumpe, ireversibil, implacabil si fara nicio logica in vietile lor, acesti oameni se afla in fata unei alegeri imposibile: fie nu raspund acestui Rau, lipsa de reactie echivaland cu acceptarea si, implicit, perpetuarea lui, fie, pentru a putea lupta impotriva lui, sunt nevoiti sa ii adopte mastile, devenind, la randul lor, aparenti apostoli ai Raului.

Oameni de treaba - Mugur Burcescu   Romanul lui Mugur Burcescu aduce in prim plan doua problematici foarte controversate si sensibile: justita personala si exista unei justificari pentru prezenta Raului. Dinamitand, rand pe rand, cu un spirit critic extrem de lucid si radical, fiecare institutie a societatii si damnand fara ehcivoc o societate care permite perpetuarea Raului, care pleaca ochii si capul in pamant si care, mai mult, ascunde in nucleul sau un fundament pestilential si bolnav, Oameni de treaba este un joc al sperantelor si al deziluziilor, al anihilarii si al creatiei, un manifest si totodata o sentinta dura data unei lumi pentru care inocenta e imposibil de suportat. Lumea romanului lui Mugur Burcescu este o lume care pledeaza pentru dreptul sacru la viata al criminalului, pentru dreptul sau de a fi iertat si de a continua sa ucida, o lume care se complace, intr-un soi de complicitate hada, cu mizeria umana, cu prostia, cu rautatea si cu nedreptatea. Intrebarea pe care autorul si-o pune, inca din debutul romanului, este cine are dreptul de a ierta? Cine poate oferi iertarea celui care a facut un rau monstruos si definitiv? Cine are dreptul sa decida ca acel rau poate fi iertat? Si, oferind exemplul unui copil care este torturat, violat si ucis, autorul condamna vehement ceea ce numeste relativismul imbecil al actului de justitie, care, sub masca unor norme legislative pe care le numeste Dreptul Omului, ajunge, intr-un final, sa pledeze pentru iertarea asasinului, pentru dreptul acestuia la viata. In aceste conditii, intrebarea logica pe care si-o pune autorul este daca o institutie creata pentru a proteja, in definitiv, asasinul, are dreptul moral de a ierta? Si daca da, cine ii ofera acest drept si ce fel de societate bolnava poate rapi dreptul victimei la o justitie?

   Dincolo de problematica sociala, autorul aduce in prim-plan si problematica religioasa, aruncand in aer cliseele si tabuurile religioase. O religie care accepta Raul, un Dumnezeu care justifica Raul fata de victima prin pacatele acesteia dintr-o viata anterioara sau, mai rau, prin pacatele stramosilor, este un Dumnezeu care e insusi spiritul Raului, intrucat o forta benefica nu accepta complicitatea cu maleficul. Continuand in acelasi stil, autorul da nastere ideii conform careia fiinta umana este obligata, in esenta, la un soi de crucificare zilnica, condamnata sa refaca zilnic, traseul Celui rastignit pe Cruce. In acesta lume, intr-o stare apocaliptica incremenita, aflata la metastaza si care se devoreaza pe sine, hranindu-se cu organele ei sanatoase, autorul isi plaseaza personajele, oamenii de treaba, condamnati sa fie si ei, mai devreme sau mai tarziu, devorati, intocmai precum un Cronos ancestral care se hraneste cu propriile creatii intr-un ritual demonic, invers unei exorcizari. Intrucat societatea romanului lui Mugur Burcescu nu este o societate demonizata care incearca sa expluzeze Raul; este o societate in proces de demonizare, care incearca sa expulzeze Binele, iar instrumentele prin care realizeaza acest lucru sunt instituiile sale.

   Romanul debuteaza cu un prolog in care personajele principale se afla in munti, la un gratar, glumind relaxati. Atmosfera este una joviala, lipsita de orice fel de presiune, o atmosfera specifica unui grup de prieteni care se cunosc demult, se simt bine impreuna si se accepta asa cum sunt. Ceea ce schimba subit atmofera este gasirea unei grenade vechi de catre unul dintre personaje (Cristian). In timp ce toti ceilalti, speriati, ii cer lui Cristian sa lase grenada acolo unde a gasit-o, in mintea lui se naste urmatoarea problematica: gasind grenada, el este pus fata in fata cu un mecanism al distrugerii; asadar, existenta acestui mecanism devine parte din viata lui si, odata creata, ea nu mai poate reveni la stadiul de neexistenta. In cazul in care ar lasa grenada acolo, exista posibilitatea ca cineva sa calce pe ea si sa fie omorat. Pentru Cristian, a lasa grenada in locul in care a gasit-o este echivalent cu a inchide ochii si a deveni complice si responsabil in distrugere. Metafora este superba si rezuma perfect ideea romanului conform careia lipsa de revolta in fata Raului este echivalenta cu integrarea fiintei in mecanismul Raului. Ulterior, asigurandu-si prietenii ca a lasat grenada in locul in care a gasit-o, Cristian o ascunde in rucsac si o ia cu sine. Urmarind o logica subtila, grenada devine un element-cheie al actiunii romanului si metafora perfecta pentru a sugera problematica esentiala.

   Revenind la actiunea romanului, aceasta este una dinamica si total imprevizibila, avand in centrul sau acest grup de prieteni care duc o viata placuta, lipsita de mari drame si griji, pana in punctul in care, intocmai precum piesele unui joc de domino, vietile lor urmeaza o traiectorie tragica si lipsita de orice speranta de salvare. Personajul central al romanului, profesorul Rafael Ionescu, este un om radical, vehement, rebel si revoltat, cu un simt al umorului extraordinar, ale carui arme sunt ironia, cinismul si sistemul de filosofii personal, exprimat printr-o retorica pasionala, care nu tine cont de barierele sociale sau de cutumele afectate ale „omului civilizat”. Asemanator unui Gelu Ruscanu conemporan in radicalism si in setea sa pentru dreptate, Rafael Ionescu este un personaj extrem de complex, un paradox care imbina sensibilitatea unui om dedicat literaturii cu agresivitatea si rebeliunea unui om care nu inceteaza sa fie revoltat de mizeria umana si cu umorul extrem al unui om jovial care isi distreaza prietenii cu diferite povestiri si istorioare, fiind mereu in centru atentiei grupului. Sotia sa, Elena, este un personaj enigmatic, o femeie care, in ciuda mastii sociale de raceala pe care o poarta, este condusa de un soi de pasiune distructiva si autodistructiva in tot ceea ce face. Este femeia absoluta, care iubeste la un nivel absolut si care, desi aparent indestructibila, este, in realitate, extrem de fragila. Elena este unul dintre cele mai bine construite personaje ale romanului, aflata mereu intr-o stare de conflict interior, aflata mereu la extreme, dar constanta in iubirea pentru sotul si pentru fiica ei. Cristian, personajul tacut si timid al romanului, cel care este doar tolerat in grupul de prieteni si ale carui pareri nu sunt niciodata luate in serios, este un personaj depresiv, singur, extrem de nesigur si care nu isi mai poate gasi resursele interioare pentru a fi fericit. Mereu victima, inca din copilarie, Cristian este, la randului sau, un revoltat care detesta, chiar mai mult decat Rafael, societatea in care traieste. Diferenta dintre cei doi este ca Rafael isi exprima aceasta revolta vehement, in timp ce Cristian o aduna in sine, ajungand la paroxism. Tacut si timid, Cristian este cel mai capabil dintre ei de a adopta masca Raului, de a aduce in planul realitatii conceptul de justitie personala. Doctorul Claudiu Zarnescu (numit Claudio de catre prieteni) este un personaj simpatic, echilibrat si care pare in afara oricarei drame. Este, de asemenea, personajul care sufera cea mai profunda metamorfoza si care, alaturi de Cristian, devine el insusi, arma justitiei personale. Alte personaje ale grupului de prieteni sunt Amanda, iubita lui Claudio si prietena cea mai buna a Elenei, Amalia, care devine amanta lui Rafael, Corneliu, Dudu si Clara, un personaj mediocru care ilustreaza perfect ipocrizia feminina.

   Firul epic al romanului urmareste doua planuri: cel politico-social al unei Romanii de la 1990, abia iesite de sub tutela comunismului si cel sentimental, in care relatiile dintre personaje evolueaza, dramele personale si cele sentimentale se intrepatrund, totul sub semnul unei zodii a tragicului. Oameni de treaba pare un roman scris de doi autori distincti. Impletind stilul filosofic si intelectual cu un stil colocvial fara perdea, autorul reuseste sa dea nastere unei opere extrem de complexe care imbina, in esenta sa, doua stilul aparent incompatibile. Insa, in romanul lui Mugur Burcescu, cele doua stiluri se completeaza reciproc, intr-o armonie perfecta, fiind ele insele o metafora pentru existenta a doua universuri: universul exterior cercului de prieteni, cel atins ireversibil de maladia Raului, exprimata prin prostie, indolenta, vulgaritate si nedreptate si universul „oamenilor de treaba”, un univers jovial, intelectual, usor elitist, care dezbate problematici filosofice si se hraneste cu idei si viziuni. In permanenta aceste doua universuri se ciocnesc si provoaca scantei, aparent umoristice, dar tragice in esenta lor. Ciocnirea definitiva este ilustrata prin explozia in plan real, metafora a irumperii Raului in vietile acestor oameni intr-un mod care anihileaza complet acest micro-univers, devastandu-l cu forta bruta a urii fata de cei care au naivitatea sa isi imagineze ca, nefacand nimic rau, sunt adapostiti de mecanismele Raului. Intr-un final, victimele devin asasini, iar asasinii sunt ridicati la rang de martiri, intr-un joc de sah in care albul nu are nicio sansa in fata pionilor negri.

Oameni de treaba - Mugur Burcescu

Mugur Burcescu

   Rand pe rand, romanul lui Mugur Burcescu damneaza fiecare institutie sociala si o supune unei deconstructii extrem de critice. Incepand cu Armata, care este ilustrata ca forma cea mai acuta a Raului, continuand cu Justita, al carei unic scop este, de fapt, de a proteja si deghiza pionii Raului, cu Statul, reprezentand nucleul acestui Rau, pantecul care il adaposteste si il inveleste in placenta prostiei si a mediocritatii, hranindu-l in permanenta printr-un cordon ombilical al urii si terminand cu Media, ai carei jurnalisti incompetenti si agramati, mereu in cautarea senzationalului, distrag atentia de la problematica reala pentru a comuta atentia publicului asupra scandalurilor mondene. Revolta in fata acestor institutii este vizibila in fiecare fraza, in fiecare cuvant iar condamnarea lor este vehementa. O lume canibala, care isi distruge, rand pe rand, elitele prin intermediul acestor institutii, hranindu-se cu ramasitele lor si devenind, astfel, din ce in ce mai pestilentiala si mai toxica. Acesta este cuvantul care descrie perfect lumea romanului Oameni de treaba. Intr-un univers toxic, ai carui aburi letali se infiltreaza atat in constinta individuala cat si in cea colectiva, exista un micro-univers al oamenilor de treaba. Al oamenilor frumosi, al oamenilor care se revolta, care nu accepta, care lupta si care au imensa naivitate de a crede ca demascarea Raului este suficienta pentru ca acesta sa inceteze sa mai existe. Puterea cuvantului este, insa, insuficienta. Invers fata de legenda golemului, odata adus in planul existentei prin emet (adevar), Raul nu mai poate fi distrus doar prin stergerea primei litere (met, moarte). Golemul lui Mugur Burcescu nu urmeaza regula Cuvantului, Raul transformat in Adevar nu cunoaste Moarte. Investit cu puterea adevarului, el impune o logica a hazardului si dinamiteaza puterea Cuvantului. Numit ca atare, el nu este demascat si nici distrus; continua sa se dezvolte si sa creasca. Singura modalitate prin care poate fi amanat (in niciun caz oprit), singura modalitate prin care individul poate sa refuze a deveni parte din el este, in mod paradoxal, aceea de a-i adopta metodele si mastile si de a-l amana cu propriile arme. Individul care ucide pentru a razbuna uciderea inocentului, pentru a distruge raul care a anihilat binele devine, el insusi, parte a Raului? Se metamorfozeaza esenta sa intr-una malefica? Aparent, da. In esenta, nu. In esenta, prin acest act al Raului care are ca efect suprimarea Raului initial, individul devine un justitiar, si, de aceea, damnat de toate institutile aflate in slujba Raului. Problematica romanului lui Mugur Burcescu este in sensul invers dat de Dostoievski. Ordinea, la autorul rus, inseamna crima si pedeapsa, in timp ce in Oameni de treaba, este intai vorba despre o pedeapsa nejustificata, care devasteaza vietile indivizilor si ii conduce catre crima, ca modalitatea unica de restabilire a unui echilibru justitiar. Intr-un final, nu ramane nicio speranta pentru personajele autorului. Ele sunt condamnate la un martiraj biblic, ilustrand, de fapt, o salvare iluzorie care se destrama in fum.

   De remarcat la acest roman este si insertia, la finalul sau, a unui alt manuscris, cel apartinand personajului principal, Rafael Ionescu. Aceasta forma este una extrem de inedita si revolutionara, la finalul romanului, cand cititorul se asteapta sa citeasca ultimele fraze ale acestuia, da pagina si are parte de o surpriza: o coperta identica cu cea a romanului, diferenta fiind ca este alb-negru, semnata de autorul Rafael Ionescu, avand titlul de Breviar pentru profilaxia imbecilitatii. Manuscrisul din roman include articolele profesorului Rafael Ionescu, Adio, prieteni!, Alien, Asasini in alb, Creiere spalate, Latentele fanatismului, Privilegiile damnarii, Scleroza cu drept de vot, si SIDA morala. Aceste articole sunt absolut halucinante, scrise intr-un stil extrem de taios si radical, reprezentand sentinta finala data unei societati care si-a pierdut dreptul moral de a mai exista.

   Halucinant, filosofic, dinamic, alegoric, romanul lui Mugur Burcescu reprezinta o aditie complet inedita pentru literatura romana, un roman care te rascoleste, te bantuie, te revolta si te seduce iremediabil, intr-un joc al contrastelor si al extremelor, in care nimic nu este ceea ce pare, totul este supus damnarii, iar iertarea nu se intrevede pe cerul tulbure si innegrit de fumul toxic al unei societati care a devenit ea insasi expresia Raului.

Discutii pe Facebook
Nemira

Iubitoare de carti, teatru si filme, vin rosu, cheesecake, jeleuri, mare, fulgere, Scorpions si luna plina. Intotdeauna cu chef de contrazis si de dezbateri, rebela cu prea multe cauze si posesoare a unui amalgam de credinte ciudate: magie, OZN-uri, puteri supranaturale, lumi paralele.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

octombrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X