);
COnecteaza-te cu noi

Film

“Nu”, referendum pentru fericire – recenzie film

Publicat

pe

Nu - recenzie film

Cum o campanie publicitara a detronat o dictatura

   Victoriile nu sunt revolutia pumnului, a geniului sau a divinitatilor si nici viceversa.  Victoriile sunt revolutia sperantei, iar revolutiile sunt victoria fericirii. Despre fericire este vorba cand se porneste intr-o lupta, indiferent de ce forme imbraca ea. Si este firesc sa fie asa, caci nimeni nu contabilizeaza fericirea, care nu este nici un drept, nici o obligatie, nici asa, nici altminteri. Este, totusi, o optiune.

Nu - recenzie film   Despre asta este vorba si in cel mai recent lung-metraj al lui Pablo Larraín, „Nu”. Ce moment poate fi mai fericit pentru o natiune decat inlaturarea unui dictator, victoria democratiei si a libertatii. Sa fim liberi, sa putem fi cu totii lideri, asta isi doreste onest fiecare cetatean onorabil. Scenariul, inspirat de fapte istorice, reale, ofera o reteta clasica. Dupa 15 ani de dictatura a Generalului Augusto Pinochet, in 1988, la presiunea comunitatii internationale, statului Chile i se ofera sansa de a alege calea spre fericire. Se organizeaza un referendum national prin care cetatenii isi pot exprima optiunea pentru mentinerea lui Pinochet la putere inca opt ani sau, din contra, terminarea imediata a mandatului acestuia. Regulile sunt simple: timp de 27 de zile, celor doua tabere li se acorda 15 minute de emisie televizata pentru a-si promova crezul.

   Ca tabara „Nu” castiga, este dinainte stiut, dar mai importante sunt mijloacele decat scopul. Si, tot asa, mai important este sa dai un exemplu decat sa stabilesti un model de succes. Asadar, campania „Nu” incepe intr-o companie de publicitate unde lucreaza tanarul René Saavedra, recent intors in tara dupa o absenta indelungata, despre biografia caruia nu exista multe informatii concrete. Cert este ca este fiul unui celebru disident decedat din cine stie ce motive, are o sotie cu care nu locuieste in aceeasi casa, un fiu si merge cu skateboardul. Este cooptat in echipa campaniei „Nu” de catre un prieten de familie comunist, alaturi de care, in final, reuseste sa coalizeze 17 partide de opozitie si, conform rezultatelor referendumului, peste jumatate din populatia chilena.

   In deschiderea filmului, Saavedra este surprins prezentand o reclama indrazneata pentru bautura racoritoare Free, un fel de Coca Cola autohton. Iar modul de a face introducerea reclamei rasuna ca un laitmotiv al intregii campanii „Nu”: Ceea ce urmeaza sa vedeti se potriveste cu actualul context social. Astazi, Chile se gandeste la viitor. De aici inainte campania „Nu” va decurge firesc, cu temerile si nesiguranta de inceput, succesul castigat progresiv, inevitabilele dificultati regizate de partizanii puterii, emotia rezultatelor si fericirea dupa victorie. Campania se construieste in jurul ideii de totul pentru patrie, fericire pentru noi. Se promoveaza utilizand simbolul curcubeului, care nu defineste, asa cum plin de naivitate senila observa unul din oamenii de baza ai lui Pinochet, un grup de „comunisti homosexuali”, ci speranta in ziua de maine, linistea de dupa furtuna. Chile isi spune pe ritmuri pop ca „la alegría ya viene” (fericirea vine). In acest context social, cand Chile se gandeste la viitor, nu poate parea decat ridicola afirmatia copywriterului campaniei „Da” cum ca toata lumea vrea un Pinochet.


Inregistrarea celebrei campanii simbol NU. Plebiscitul din Chile 1988

   Dar oare nu noi, toti, din toate colturile lumii, avem sau am avut deja unul? Doar asa simtim filmul „Nu” ca fiind despre noi. Noi, cei saraci, fericiti, visatori sau nostalgici ai unei epoci trecute sau ai zilei de ieri, detinatori de capital, intelectuali sau nu. Asa se spune „nu, uite, ca se poate!” sperantelor inhibate intr-o zi de maine mai linistita. Siguranta ca viitorul poate fi mai bun nu este doar un dezmat al imaginatiei, iar catalizatorul suntem noi. Filmul „Nu” nu este despre suprematia publicitatii in era consumerismului si nici despre o generatie tanara a revoltatilor – cu sau fara cauza.

Nu / No (Chile, 2012)

Regia: Pablo Larraín

Cu: Gael García Bernal

Discutii pe Facebook
Litera.ro

Amatoare de istorie, cea care a fost si care va sa fie, film, literatura si arta. Iubitoare de frumos, decent si oameni care au ceva de spus. Convinsa ca si faptul divers este, cel mai adesea, demn de atentie.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Film

Bohemian Rhapsody – filmul anului. Probabil. Cronica de film.

Publicat

pe

recomandari filme Bohemian Rhapsody Raftul cu idei

   Bohemian Rhapsody (sau in romana Rapsodia boema) reprezinta pelicula cea mai asteptata in Romania de catre fanii fomatiei rock Queen. Si nu numai de catre acestia, cu siguranta. Bohemian Rhapsody este un film excelent pentru toata lumea, fan sau nu. Coloana sonora a peliculei este fabuloasa! [n.r]

   O gasca de patru neadaptati, aparent fara nimic in comun, cu un mesaj zgomotos care se adreseaza altor neadaptati. Celor care stau ascunsi in umbra din spatele salii de concert. Sau pe un scaun in coltul intunecat al unei unei petreceri. Sau celor care-si treiesc vietile in anonimitate autoimpusa. De teama expunerii in fata prejudecatilor, preconceptiilor, etichetelor superficiale ale societatii.

   Modul in care Freddie Mercury, imbracat ca o “soparla furioasa” pentru a face impresie, i-a prezentat intentiile nou nascutei Queen lui John Reid, unul dintre cei mai mari producatori muzicali ai vremii, este exact mesajul pe care Bohemian Rhapsody il transmite publicului larg. E in regula sa fii tu, nu-ti fie teama sa-ti expui gandurile, sentimentele, fii creativ si impetuos, simte-te bine in pielea ta. In anii 70 societatea inca se lupta cu probleme de acceptare a deviatiilor de la normalitate in orice forma se manifestau ele, asa ca muzica, satira, autoironia, metafora iscusita era cel mai simplu mod de a te destainui echivoc fara a agita apele sociale si media intr-o maniera evidenta.

 

 

   Nu asteptati un documentar autobiografic. Veti fi dezamagiti. Cu toate ca prezenta pe platou la fiecare scena filmata a lui Brian May si Roger Taylor ofera veridicitate fiecarui moment ce se deruleaza pe ecrane. Scenariul a primit in prelabil si binecuvantarea lui Mary Austin, femeia cea mai importanta din viata lui Freddie Mercury, confidenta si cea care i-a alinat de atatea ori sufletul sfasiat, marea dragoste a vietii sale. Chiar si pentru cei mai traditionalisti dintre noi ar trebui sa fie suficient pentru credibilitatea peliculei.
Demersul creativ apartine regizorului Bryan Singer (Usual Suspects, X-Men: First Class, X-Men: Days of Future Past, X-Men: Apocalypse). Relatia dintre el si casa de productie se adauga listei de controverse pe care acest film le-a generat, fiind concediat pe finalul productiei si inlocuit de Dexter Fletcher (Lock, Stock and Two Smoking Barrels, Kick-Ass, Rocketman).
Ramy Malek este fabulos in rolul “to date” al vietii sale, Gwilym Lee este imaginea absolut perfecta a lui Brian May, Roger Taylor si John Deacon pot fi mandri de reprezentarea lor artistica a lui Ben Hardy si Joseph Mazzello.

   Rapsodia boema vuieste acum in cinematografe. Si este exact asa cum ti-ai dori sa fie un omagiu adus unor monstri sacri. Filmul atinge toate aspectele importante din viata formatiei si ale vietii personale a liderului ei incontestabil. Inclusiv momente in care se ilustreaza homosexualitatea lui Freddie si petrecerile desucheate pe care le organiza. Acordurile cantecelor legendare, de la momentele tensionate ale creatiei lor pana la reprezentatia epica din 1985 de la concertul caritabil mamut LiveAid, iti vor toci sosonii, iti vor incanta urechile, iti vor starni lacrimi si iti vor rascoli sufletul. Patru oameni diferiti cu o chimie comuna formidabila, cu o forta creativa teribila, cu o atitudine exuberanta, cu o poveste despre dragoste, drame personale, bucurie si entuziasm. Vieti tumultoase, versuri sfasietoare, ritmuri vulcanice, muzica supranaturala.

   Va recomand, evident, acest film. Risc sa spun ca este productia anului sub rezerva subiectivismului unui om cu muzica rock in sange. Mergeti la cinematograf, vedeti-l IMAX daca va este la indemana. La finalul lui veti fi castigat doua ore de incantare pentru minte si exaltare a sufletului.

Oli Strimbei

*Aceasta cronica a peliculei care tocmai a avut premiera in Romania – Bohemian Rhapsody – ne-a fost oferita prin intermediul adresei de e-mail, de la Oli Strimbei, care ne-a permis publicarea randurilor de mai sus. Ii multumim pe aceasta cale.

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Film

Molly’s Game. Despre cea mai puternica femeie din lumea pokerului ilegal – cronica de film

Publicat

pe

molly's game cronica de film recomandare

   Molly’s Game (Jocul lui Molly) este un film bazat pe autobiografia notoriei Molly Bloom, o antreprenoare care reuseste intr-un timp foarte scurt sa conduca un adevarat imperiu al pokerului ilegal din Los Angeles si New York.

   Provenind din o familie de perfectionisti, Molly ajunge sa fie pe locul 3 in clasamentul celor mai buni schiori din America de Nord, insa la etapa de calificare din 2002 a Olimpiadei de Iarna aceasta se accidenteaza grav, punand capat carierei de schioare. In ciuda dorintei tatalui ei de a urma facultatea de drept, Molly decide sa isi ia un an liber si se muta in Los Angeles. Se angajeaza ca ospatarita in un club de lux, unde il intalneste pe Dean, un dezvoltator imobiliar falit. Acesta o angajeaza ca asistenta personala si o introduce in lumea pokerului ilegal.

   Molly reuseste sa castige sume mari de bani din bacsisul lasat de jucatorii pe care ii aduna Dean la masa sa, si odata ce intelege cum functioneaza jocul, incepe sa aduca din ce in ce mai multi jucatori. Dean insa, devine gelos pe adaptabilitatea si capacitatea lui Molly de a relationa cu ceilalti jucatori si o concediaza. In momentul in care majoritatea ar fii fugit cu coada intre picioare, Molly se foloseste de relatiile create si incepe sa organizeze seri de poker pe cont propriu.

   In cateva luni, devine cea mai cunoscuta organizatoare de poker ilegal din Los Angeles, statut pe care si-l pastreaza timp de 7 ani, fiind apoi fortata sa isi mute afacerea in New York, unde continua timp de inca 2 ani. Masa acesteia era frecventata de o multime de celebritati (Leonardo DiCaprio, Macaulay Culkin, Ben Affleck), dar si membri ai mafiei rusesti din Brooklyn.

   Pe 16 aprilie 2013, Molly este arestata si acuzata impreuna cu alte 33 de persoane pentru o operatiune de spalare de bani si jocuri de noroc ilegale in valoare de 100 de milioane de dolari. In 2014 Molly scrie un roman autobibliografic unde descrie experienta traita in aceasta lume periculoasa, numit “Jocul lui Molly: Adevarata poveste a femeii de 26 de ani din spatele celui mai exclusivist, joc de poker ilegal cu mize mari din lume” (titlu original – Molly’s Game: The True Story of the 26-Year-Old Woman Behind the Most Exclusive, High-Stakes Underground Poker Game in the World).

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Film

Horace si Pete – un serial tragicomic de Louis C. K.

Publicat

pe

Horace si Pete - cronica film, serial de comedie

   Louis C.K. este cunoscut pentru cariera sa de comediant, pe care ulterior a transformat-o in actorie cu serialul Louie, produs in 2010. De data aceasta Louis surprinde cu o productie dramatica, filmata ca o piesa de teatru, in care dezvolta in cel mai realist mod o serie de subiecte diverse de la familie, abuz, relatii, politica si sexualitate.

   Horace si Pete (Horace and Pete’s) este un serial despre doi frati, introvertitul Horace (Louis C. K.) si fratele sau bolnav psihic Pete (Steve Buscemi), actualii proprietari ai barului irlandez „Horace and Pete’s”. Barul este mosternire de familie si dateaza din 1916, trecut din generatie in generatie, mereu condus de un Horace si un Pete. Condus traditional, barul nu serveste bauturi mixte, iar pretul este variabil in functie de clienti.

Steve Buscemi si Louis C. K.

   Produs din banii proprii, fara niciun fel de promovare, Horace si Pete este un serial facut de Louis C. K. in stilul lui Eugene O’Neill, difuzat pe site-ul propriu. Alaturi de Steve Buscemi, Louis C. K. i-a ales personal pentru a juca in serialul sau pe Alan Alda, Edie Falco, Laurie Metcalf si Jessica Lange. Primit foarte bine de critici, serialul a fost nominalizat la doua premii Emmy si a castigat Premiul Peabody, care onoreaza povestile cele mai puternice, luminante și revigorante din televiziune, radio și mediul online.

   Una dintre scenele mele favorite este momentul in care fosta sotie a lui Horace vine in vizita la bar si acestia reusesc sa comunice dupa o lunga perioada de tensiune, iar schimbul de replici dintre acestia este absolut genial prin profunzimea simplismului:

Horace: – Nu mai pari sa fii suparata.
Sarah: – Nu. Am fost atat de suparata pe tine, ma plimbam toata ziua cu niste sentimente negative, despre ce ai facut si ma gandeam ca intr-o zi ceva se va schimba, ca voi fi coplesita de un val de bunatate, sau ca o sa reusesc sa gasesc un alt mod de a privi lucrurile si ca te voi ierta si ma voi simti mai bine, dar in schimb, ce se intampla e ca timpul face ca sentimentele sa dispara, se diminueaza cu trecerea timpului, dispar si nu poti sa iti dai seama. E destul de trist daca te gandesti.

   Horace si Pete este o productie originala, care reuseste in cele 10 episoade sa treaca dincolo de film si sa isi provoace telespectatorii sa se gandeasca la dramele personajelor, sa le asimileze si sa le traiasca totodata impreuna cu acestea. Este surprinzator sa descopar ca un comediant pe care l-am urmarit de ani de zile luand in deradere mondenitatile vietii, poate produce ceva de o asemenea profunzime si cu o seriozitate care lipseste din multe productii moderne.

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Calendar cultural

decembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X