Nastasia – premiera Teatrului Masca

2
279
Nastasia

Cronica teatru

NASTASIA – TANGOU IN MAHALA

Stii cat e pana in Popa Nan? Cale de-o viata!

   Pe Nastasia si Luca ii desparte o viata de lumea buna care se plimba pe Calea Victoriei cu palarie si ochelari negri. Pe Nastasia si Luca, la fel ca pe toti cei care traiau in mahalalele Bucurestiului interbelic unde ne poarta piesa pusa in scena de actorii teatrului Masca.

   La Nastasia, teatrul nu are loc doar pe scena. Lautarii dau tonul dansului si chiuitului care te introduc in atmosfera Bucurestiului interbelic inaintea spectacolului. Din holul teatrului, dupa ce personajele si publicul danseaza frenetic, toata lumea isi ocupa locurile: spectatorii pe scaune, actorii pe scena.

   Personajele prind viata rand pe rand, pe masura ce lumina firava a mahalalei se reflecta asupra lor. Penumbra mahalalei nu e doar un fapt vizibil, ci si o metafora care planeaza asupra destinului tuturor personajelor.

   Printre oamenii oropsiti ce impart aceleasi cocioabe, printre femeile de strada care isi dezvelesc cate un umar sau un picior pentru un colt de paine, traieste Nastasia, o fata “spalata” care viseaza zi si noapte sa locuiasca intr-o casa pe strada Popa Nan. In centru.

   Mihai Malaimare declara ca povestile sale sunt fara farafastacuri, simple, la indemana oricui. Spectacolul de pe scena Teatrului Masca este o istorisire dedicata simturilor, ca un vitraliu. In lipsa comunicarii verbale, jocul luminii, obiectele simbolice care traduc scenele (lumanari, flori negre, albe), mimica si vivacitatea actorilor si, mai presus de toate, cantecul asigura unitatea piesei. Privati de dialoguri, efortul actorilor de a comunica se intensifica. Armonia dintre gesturi, mimica si muzica trebuie sa un aiba nicio fisura.

   Purtand haine noi, Teatrul Masca inaugureaza prin Nastasia noua directie de teatru de proiect pe care vrea sa o urmeze. Masca mai face un pas inedit si isi propune ca in viitor sa duca spectacolul in mijlocul celor pentru care se joaca. Mutand piesele in strada, ducand actorii la spectatori, se afirma inca o data ideea ca teatrul e o arta pentru toata lumea, e un mijloc de comunicare ce leaga paturi sociale si gusturi estetice.

   Nastasia e un exercitiu de meditatie care te poarta prin frumusetile efemere si prin moartea neinduratoare. Trairile paroxistice ale personajelor nu uimesc, pentru ca ele traduc experientele fiintei umane, cu tot cu pasiunile nimicitoare si bucuriile pamantesti.

   Dar spectacolul nu s-a incheiat odata cu lasarea cortinei: actorii au pasit din nou in afara scenei, printre spectatori si muzica vie, pentru a prelungi efectul scenic.

   La Teatrul Masca actorii nu sunt pe o insula izolata, intre scena si public nu exista spatiu despartitor. Actorii sunt pur si simplu: Cristina, Eugen, Robert, Alex, Alina sau Valentin. Vin si dau mana cu tine, cer pareri, critici, iti multumesc emotionati si te mai poftesc pe la ei.

   Nastasia e un spectacol care serbeaza viata, un spectacol care salveaza suflete si care trece dincolo de limitele fizice de decor.

Nemira

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY