);
COnecteaza-te cu noi

Blog

Misoginismul – un perpetuum mobile

Publicat

pe

misoginismul

   Te-ai gândit vreodata sa cauti în DEX semnificatia cuvantului „femeie”? O vezi în fiecare zi. Pe strada, la televizor, în reclame publicitare sau, în fiecare dimineata, în propriul pat. Conform dictionarelor de specialitate, femeia este definita drept „persoana adulta de sex feminin, muiere, femeie angajata pentru treburi gospodaresti”. Dintr-o morbida curiozitate, am cautat si definitia barbatului care se pare ca este „persoana adulta de sex masculin, om în toata firea, curajos, voinic, harnic, activ”. Înca din aceste definitii simple reiese o tendinta catre un usor misoginism. Literalmente, acest cuvânt se traduce în „cel care uraste femeile” provenind de la „miso” ce în greaca înseamna „ura” si „gyne” care înseamna „femeie”. În conditiile în care, de-a lungul secolelor, omenirea a evoluat considerabil, atât la nivelul economiei, stiintei, tehnologiei, cât mai ales la nivelul mentalitatilor, aparent, s-ar crede ca aceasta problema ar trebui sa dispara. Din pacate, fenomenul a existat dintotdeauna, atât în rândul oamenilor fara conditie ocupationala superioara, cât si în cazul intelectualilor precum: scriitori, filosofi, oameni politici.

misoginismul

   Cercetând, aflam ca misoginismul este prezent chiar si în Biblie, de la Facerea Lumii. Eva este prezentata ca fiind o persoana mult mai slaba din fire decat Adam, ce se lasa ademenita de sarpe care o ispiteste sa manânce marul. Ea nu se opreste aici, ci îl convinge si pe barbat sa faca acelasi lucru, consecinta fiind izgonirea din Rai.

   De asemenea, în mitologia greaca sunt multe exemple de misoginism. Se considera ca barbatii au fost creati primii iar lumea era una pasnica si fara probleme, menita sa le tina de urât zeilor. Dupa ce Prometeu a furat secretul focului, Zeus a pedepsit umanitatea aducând-o pe Pandora, o femeie frumoasa careia i se daduse un borcan primind totodata si interdictia de a-l deschide. Din curiozitate, aceasta l-a deschis aducând astfel în lume bolile, raul, moartea.

   Femeia nu a scapat de atitudinea represiva nici mai tarziu, când lumea începea treptat sa evolueze. La începutul secolului al XX-lea, a aparut o serie aparent nelimitata de abordari ale „problemei femeii” în scrierile lui Nietzsche si, bineînteles, în teoriile lui Arthur Schopenhauer. Ideea ca acestia au dispretuit femeile a fost de necontestat. Schopenhauer a fost acuzat de misoginism în eseul sau „Despre femei” în care sustine ca femeile nu sunt bune sa munceasca fiind prea „slabute” mintal sau fizic, trebuie sa-si plateasca datoria fata de viata prin durerile nasterii, grija de copil, supunere în fata barbatului cu care trebuie sa fie grijulie si o companie încântatoare. Un alt filosof care a dispretuit sexul frumos este Otto Weininger . Acesta, în singura sa lucrare, „Sex si Caracter”, a încercat sa demonstreze legatura metafizica între geniu si masculinitate si inferioritatea mintala si morala a femeilor. Munca sa a fost descrisa de catre adversari ca fiind o „apoteoza de misoginism” iar admiratorii sai au considerat-o o lucrare de „ultim geniu spiritual”.

   Chiar daca în majoritatea operelor literare principala tema abordata este iubirea, în spatele idolatrizarii femeii, se afla o urma de misoginism. O carte în care misoginismul denatureaza fiecare cuvânt, în care exista o priveliste profunda dar dezgustatoare este „Lolita” de Vladimir Nabokov. Naratorul cartii se uita la femei ca la un obiect al dorintei nu ca la niste oameni normali. El o iubeste pe Lolita doar pentru ca este o mica tânara vivace si o uraste pe Charlotte Haze deoarece îi blocheaza traseul spre dorintele sale. Acest roman devine o explorare uimitoare dar deprimanta a creierului misogin care cosidera ca femeile nu sunt altceva decât niste scorpii sau depravate.

   De asemenea, Sidney Sheldon este considerat a fi un mare misogin. De fapt, acesta sustine ca apreciaza femeile si, prin urmare, a ales sa scrie despre ele punându-le personaje principale. Toate protagonistele de sex feminin sunt folosite ca obiecte sexuale în cartile sale , nu se vorbeste prea mult despre mintea sau actele lor, ci se pune accentul pe corprurile lor si pe ceea ce altii au facut cu ele.

   Conluzionez cu o intrebare. Stiati ca exista si o repulsie patologica fata de barbati? Acest fenomen se numeste misandrism dar nu este la fel de raspândit ca misoginismul. Cu toate acestea, nu trebuie sa uitam faptul ca fiecare om a iubit cel mai mult în viata o femeie.

Discutii pe Facebook

Tanara domnisoara aflata in posesia a milioane de visuri ce asteapta a fi implinite. Iubitoare de frumos, plictisita de monotonie, mereu dornica sa descopere lucruri noi. In timpul liber prefer sa stau in compania unei carti invaluita intr-un gros fum de tigara. Momentan studenta, viitor om mare.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

In Memoriam

STAREA DE VEGHE – Vasile Popovici

Publicat

pe

Starea de veghe Vasile popovici

Cine de veghe
Stă noaptea cu mine?
Luceferi și untdelemn adunat-am
Aseară
Pentru candela
Ce în zori pălind
Se va stinge.

Ochii măsoară lumina
De ceară
Ce tainic se strecoară
În unghere -,
Umbra-mi veghează
Alături –
O simt cum respiră!

Pe garduri, cocoșii,
Mai cantă o dată
Și starea de veghe
Se rupe,
Dispare…

Poezia in vers alb Starea de veghe, de Vasile Popovici. Din volumul Albul Absent

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Blog

Revoluția din colțul țării. Miniserie. Ep 2

Publicat

pe

revolutia din coltul tarii

   Atunci s-a auzit strigătul acela: ciudat, slab, disperat… venit de nicăieri, din alt film. Cei care-și târau picioarele spre dormitor l-au auzit primii și s-au oprit, ciulind urechile. Abia într-un târziu l-au auzit și ceilalți, chiulangii. L-am auzit clar, toți, când l-am și văzut pe emițător: un ofițer subțire, între două vârste, care traversa platoul grăbit, șchiopătând:

– Alarmăăă! Raaadu cel frumos! se auzea din ce-n ce mai clar vocea lui, una parcă neobișnuită cu comanda – suna altfel decât vocile sparte ale ofițerilor cunoscuți.

   Spre disperarea lui, îl priveam lipsiți de reacție. Cine naiba mai era și ofițerul care ne strica planurile de seară? Și ce treabă aveam noi cu Radu ăsta?

   Ne-am uitat după tresele lui: era un maior, mai mic în grad ca și colonelul burtos pe care-l vedeam la Apelul general – comandantul unității. Prea puțini dintre noi, poate furierii și SSC-ii unității avuseseră de-a face cu șeful de Stat major.  Habar n-aveam ce era de capul lui.

   După cum n-aveam habar, deși ne găseam într-o Școală de ofițeri (chiar dacă-n rezervă), că-n fiecare Unitate Militară exista un Detașament de intervenție, format din două companii (șase plutoane), care urmau să iasă primele în caz de Alarmă de luptă. Fiindcă planurile astea erau la Secret, le știa doar șeful de Stat major, cel care prelua comanda Detașamentului: Diaconescu îl chema, maiorul Diaconescu.

   Ai noștri aveau stilul lor sec; comandantul nostru de pluton, locotenent-major Ocnescu, ne scotea pe poarta unității cu cântec. Mărșăluiam târându-ne bocancii prea largi, cam 15km până la poligonul de trageri. Ne învioream abia când vedeam tabla cu IZVORUL LIPOVA – 2 km. Atunci Ocnescu striga:

– Soldat Gheorghe!

– Da, să trăiți! se prezenta acela gâfâind, cu limba scoasă de-ncântare

– Ia hai încoace, să-ți spun! Ești cercetaș… șușotea ‘lentul la urechea lui ceva, apoi îl trimitea înainte.

Gheorghe se întorcea după o vreme, iar Ocnescu-i făcea semn cu degetul spre urechea lui, să-i spună în șoaptă ce-a văzut, înainte să ne anunțe:

– Soldați, inamicul a otrăvit fântânile!

Iar noi nu puteam decât să trecem mai departe, înjurând pe inamicul care n-avea altă treabă decât să otrăvească apa minerală.

– va urma –

din romanul Revoluția trăită de O. Țâră, Alba-Iulia, 2011

click pentru partea I

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Blog

Revoluția din colțul țării. Miniserie

Publicat

pe

Revolutia din coltul tarii

Revoluția din colțul țării. Miniserie. Partea I

   Exact acum 26 de ani, la orele după-amiezii, auzeam pe platoul Școlii militare de ofițeri în rezervă UM 01191 Lipova de „Radu cel frumos” – codul alarmei parțială de luptă. Sunt evenimente care se întâmplă o dată la 100 de ani. În ultima decadă a fiecărui secol, când se-apropie gongul final, cifrele prind tot mai mare putere și copleșesc cuvintele, iar ceasurile noastre – care copiază timid mișcările planetelor – se precipită în ceea ce numim mișcări de Revoluție.

   Era o după-amiază de duminică, cu urme de soare – poate prea liniștită pentru decembrie. Bătea un vânt ușor, călâu. Comandantul de pluton Fofiu, un fruntaș înalt, face alinierea pentru Apelul de seară. Pistolarul 2 (Oliver, ochelarist) se luptă să-și îndese sub tunică o sacoșă textilă albă pe care scria PEPSI. În dreapta lui, Stragi (pistolar 1, mai înalt ca Oli, plin de coșuri) se distrează de soldatul Gheorghe, unul cu ochi mari, negricios, care se-ncurcă la raport. Se abține cât se-abține, până ce dă drumul unui strigăt ascuțit și sacadat, ca de curcă:

– Hi-hli-hi-hliii-hliii! Hi-hli-hliii!

– Ce te râzi, mă, așa…

– He-he! Ce, tu nu râzi?

– Ba… da’ nu-ș, ce-i de râs aci?

– Băi, Olivere! Îmi crește inima-n piept, băh, când văd pe-unul mai prost ca mine!

– Rupeți rândurile! se-aude comanda din fața lor.

Soldățeii se-mprăștie, unii târându-și bocancii spre dormitoare, alții risipiți încă pe platou. Stragi tratează cu Fery, PSL-istul clăpăug din dreapta lui, să-i acopere în caz de ceva:

– Auzi băi, Fery, dacă-ntreabă cineva de noi după apel…

– Ce vrei, Stragica? își arată Fery dinții strâmbi.

– …Băi, ia vezi, nu cumva ne dai dispăruți, sau vă faceți că nu știți!

– Da` cum, te? se hlizește-acela.

– Cum, necum, noi mergem la „ședință”. Tu vezi ce spui, suntem pe sector!

– Aduceți și mie ceva de la ședința aia? se prinde în sfârșit Fery, făcând un semn cu degetul mare spre gură, și cel mic ridicat.

   Cam așa a-nceput Revoluția din 1989 pentru micul meu grup de soldăței: acolo pe platou, înaintea unui apel rarefiat. Cei rămași în Unitate se socoteau pe unde-ar putea sări gardul ca s-ajungă la marginea Lipovei pline de militari și de crâșme unde să bea ceva, să se-ncălzească. Atunci se auzi strigătul acela ciudat: slab, disperat… De unde venea? Cei care-și târau picioarele spre dormitoare l-au auzit primii și s-au oprit, ciulind urechile. Abia într-un târziu l-au auzit și ceilalți, chiulangiii. L-am auzit clar cu toții când l-am și văzut pe emițător: un ofițer subțire, între două vârste, care traversa platoul șchiopătând ușor:

– Alarmăăă! Raaadu cel frumos! se auzea din ce în ce mai clar vocea lui, una parcă neobișnuită cu comanda, fiindcă suna altfel decât vocile sparte ale celorlalți ofițeri.

   Spre disperarea lui, îl priveam lipsiți de reacție. Cine naiba era ofiterul care ne strica planurile de seară? Si ce treabă aveam noi cu Radu ăsta?

– va urma –

din romanul Revoluția trăită de O. Țâră, Alba-Iulia, 2011

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Calendar cultural

august, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Trending

X