Mesagerul, de Markus Zusak

0
208
Mesagerul

Recenzie carte: Mesagerul, de Markus Zusak

   Asteptam cu nerabdare Mesagerul – cel de-al doilea roman al lui Markus Zusak dupa ce l-am savurat pe primul – “Hotul de carti”. Pentru ca Zusak are talentul de a te tine lipit de scrierile lui si pentru ca povestile lui sunt inedite. In Mesagerul banalul este ridicat la rang de special, iar rutina devine eveniment. Pentru ca Ed Kennedy – un banal sofer de taxi – devine (aproape fara voia lui) curierul unor mesaje speciale, cu tenta karmica, pentru oameni aflati in situatii dificile.

   Ed Kennedy este realist, constient ca pana la 19 ani nu s-a zbatut prea mult sa-si faca o viata. Sau da, si-a facut o viata plina de o rutina pasnica: locuieste intr-o cocioaba, isi pierde timpul jucand carti cu prietenii, e delasator si foarte indragostit de Audry – fata din gasca lui. Totul in jurul lui e ca o ciorba fara gust, pana cand se nimereste intr-un jaf bancar. Din acest moment incepe aventura care ii va schimba viata.

   Intr-un stil misterios si incitant aflam cum Ed Kennedy primeste cate un mesaj sub forma unei carti de joc, mesaj de transmis mai departe. Cui? De ce? Cand si unde? Ed trebuie sa afle amanuntele. Iar Ed, pe langa toate defectele lui, este inteligent, este perspicace. Fiecare carte de joc este un mesaj, este o provocare la actiune. Iar apoi devine o misiune indeplinita. Misiunile lui nu sunt usoare si, de cele mai multe ori, pentru Ed n-au nicio noima. Dar el stie si simte ca trebuie sa le dea curs, cu orice risc. Si riscurile nu intarzie sa apara.

   Toata actiunea cartii e incarcata de mister, abunda in elemente necunoscute, iar pe parcursul ei intrebarile raman fara raspuns, atat pentru Ed cat si pentru cititor. Mesajele lui Ed sunt pentru destinatari adevarate lectii de viata sau cotituri care le schimba destinul. Iar Ed constientizeaza asta mai tarziu, cand printre destinatari se afla si prietenii lui: zgarcitul Marv, relaxatul Richi si minunata Audry. La final, cineva, acolo, are grija de toate.

   Cum e finalul? Cine este acel “cineva”? Aflati citind romanul Mesagerul al lui Markus Zusak – plin de fraze frumoase si mesaje interesante:

Uneori, oamenii sunt frumosi. Nu dupa infatisare. Nu dupa cuvinte. Ci prin ceea ce sunt.”

„Numai intr-o societate bolnava un om poate fi persecutat pentru ca citeste prea multe carti.”

books-express.ro

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.