Margin Call (2011). Cronica de film.

0
164
Margin Call cronica de film

Margin Call (2011), in regia lui J.C. Chandor

  Aproape fiecare personaj important din Margin Call intreaba la un moment dat “oare cat a castigat anul trecut?”. Personajele pun intrebarea aceasta avand mereu in minte pe cineva din compania in care lucreaza, de obicei cineva pozitionat pe functie superioara din aceeasi companie in care isi castiga cu totii existenta. Este o intrebare relevanta si un laitmotiv al filmului, iar un personaj raspunde la un moment dat intrebarii si detaliaza si felul in care a cheltuit acei bani. Undeva, in adancurile sale, cultura capitalismului este construita pe obsesia de a produce si de a cheltui cat mai multi bani.

  Despre aceasta obsesie vorbeste in esenta si filmul de fata, care devine o deconstructie la nivel microeconomic a practicilor care au condus la cea mai recenta criza economica moderna. Actiunea filmului are un circuit inchis si se desfasoara in decursul unei nopti, in sediul unei mari companii de investitii americane, cu putin timp inainte de izbucinirea crizei activelor financiare din 2008. Procesul decizional de la nivelul companiei care descopera ca sta pe un butoi de pulbere, constituit de un protofoliul format in mare parte din credite neperformante, constituie de fapt imaginea dezolanta a unui intreg sistem financiar care a pus banii celor putini si bogati in fata intereselor celorlalti cetateni. Povestea filmului este spusa intr-un context restrans, dar extrem de eficient, lucru care o face cu atat mai relevanta.

  Ceea ce face Margin Call un film bun si placut de urmarti nu sunt doar scenariul bine legat sau regia sigura a lui J.C. Chandor, ci si jocul foarte bun al actorilor. Personajele sunt foarte bine scrise si interpretate. Filmul se fereste de clisee si de o demonizare a protagonistilor. Din contra, spectatorul este invitat in intimitatea personajelor si are ocazia sa priveasca fata lor umana. Oricat de mult ti-ai dori sa urasti acesti oameni si lacomia care pare ca ii controleaza, ajungi sa intelegi mult mai bine motivele din saptele deciziilor lor si lumea in care ei traiesc.

  Margin Call reuseste sa stranga o distributie foarte buna, in care majoritatea actorilor impresioneaza. Daca ar fi sa aleg probabil ca l-as prefera pe Paul Betanny care straluceste in rolul „baiatului rau” in costum. Este o interpretare subtila si echilibrata din partea unui actor stralucit. Nu as putea totusi sa trec cu vederea prestatiile lui Kevin Spacey sau Jeremy Irons. Acestia devin chipurile unor personaje pe care le-am dispretuit si cu care am empatizat in aceeasi masura.

  Forta emotionala a subiectului filmului ar fi putut sa-l conduca spre capcana exploatarii privitorului si manipularii sale spre o concluzie facila. Margin Call reuseste insa sa fie o naratiune echilibrata si relevanta. Filmul isi pastreaza obiectivitatea si mentine un ritm bun pe toata durata vizionarii, capatand tente de thriller in unele momente. Critica sociala si analiza profunda a capitalismului modern apar in momente neasteptate si au o subtilitate aparte, venite sub forma unor replici extrem de bune, articulate de niste actori la fel de buni.

  Margin Call a fost o surpiza placuta in momentul lansarii si ramane un film la fel de relevant acum, cand visul capitalismului, menit sa ne faca pe toti mai bogati si mai fericiti, continua sa se destrame odata cu visele de marire a multora. Insa, dincolo de mesajul social si de analizele economice, se afla o creatie cinemtografica de exceptie care trebuie vazuta si apreciata.

Nemira

LEAVE A REPLY