);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

Magnolii si cianura, de Olga Delia Mateescu in Festivalul National de Teatru Independent 2016

Publicat

pe

Magnolii si cianura

Magnolii si cianura, de Olga Delia Mateescu, Teatrul Coquette, Bucuresti – in Festivalul National de Teatru Independent 2016

Cronica teatru

   Festivalul National de Teatru Independent (FNTi) a ajuns la editia a IV-a si se va desfasura timp de patru zile, in perioada 3-6 noiembrie 2016, in Bucuresti. FNTi#4 cuprinde nu mai putin de 37 de spectacole, productii a 14 teatre independente din toata tara si 3 sectiuni: one man/ one woman show, debut si productii ale teatrelor independente romanesti (Bucuresti, Sibiu, Cluj, Oradea si Timisoara).

   Editia din acest an este realizata printr-un parteneriat al teatrelor independente din Bucuresti si va marca si lansarea unei platforme de dialog intre membrii Companiilor de Teatru Independent din tara si reprezentanti ai organismelor ce administrează politicile culturale nationale.

   Cu alte cuvinte, se subliniaza importanta si necesitatea existentei fenomenului de teatru independent, se intaresc legaturile dintre teatrele independente pentru a facilita colaborarile, dar si pentru a castiga vizibilitate si sprijin din partea statului.

“FNTi este competitiv dar, având în vedere dificultățile prin care trec independenții, important este să exiști și să participi. Pentru că fiecare separat și toți împreună alcătuim un organism viu, care se dezvoltă de la an la an, numit Teatrul Independent.” (sursa: fnti.ro, unde puteti gasi si alte detalii, programul complet si spatiile unde se va desfasura FNTi#4)

   Teatrul Coquette isi face intrarea in FNTi#4, joi, 3 noiembrie de la ora 19.30, cu spectacolul “Magnolii si cianura” de Olga Delia Mateescu. Ingrid Ana Maria Bonta semneaza regia spectacolului, iar Daniel Divrician scenografia si proiectiile foto-video.

   Cand umorul, jovialitatea si talentul actorilor intalnesc misterul, suspansul si intriga unei piese si se unesc sub creativitatea si originalitatea unui regizor, iese o comedie (neagra, ce-i drept) politista cu “iz” de magnolii si cianura.

   S-o luam insa cu inceputul… Pe acorduri (g)rele de chitara, un tanar (Alexandru Mandu) cu alura de star rock rebel intra intr-o casa (ce pare propria locuinta) si se dezlantuie intr-un ritual al deconectarii dupa o zi grea de munca. In toata aceasta nebunie in care personajul se manifesta ca la el acasa, se pare ca totusi gandurile nu-i dau pace. Dosare intinse, cautari frenetice printre hartii, proiectii cu imagini ce par fotografii oficiale din anchetarea decesului unui barbat, toate par sa-i acapareze atentia si sa-i fure linistea.

Magnolii si cianura

Alexandru Mandu in “Magnolii si cianura” de Olga Delia Mateescu, regia Ingrid Ana Maria Bonţa, Teatrul Coquette; foto credit: Dan Morohoi

   Imediat (printr-o intoarcere in timp de tip flashback) aflam ca “starul rock” este de fapt un celebru politist incoruptibil, total dedicat profesiei sale, supranumit Rechinu’.

   Politistul se prezinta, in urma unei sesizari telefonice, in cabinetul psihologic Dr. Vivian Vreju. Se pare ca secretara dnei psiholog, Gina Colovraci (Monica Petcu), a semnalat telefonic existenta unui cadavru in cabinet. Insa cadavrul este de negasit, spre disperarea politistului si enervarea dnei dr. psiholog Vreju (Alexandra Gabriela Nita), sosita intre timp, firesc, ca in fiecare dimineata, la sedintele terapeutice. Secretara insa este delicioasa in incercarile ei de a explica ce a vazut cu proprii ochi, dar este de negasit si de neexplicat acum.

   Victima, care exista intr-adevar (dar a ajuns intr-un mod misterios in dulapul cabinetului), este fostul sot al drei Vreju, Alexandru. De aici, noi detalii incep sa fie descoperite si puse cap la cap de politist despre toate personajele si despre legaturile fiecaruia cu acest caz.

   Prin aceeasi tehnica, a flashback-ului, avem ocazia si noi ca spectatori sa fim martori ai etapelor anchetei, sa tesem propria versiune despre posibilul criminal, motivele pentru care s-a comis crima si modul in care ea s-a petrecut cu exactitate.

Magnolii si cianura

Distributia specatcolului “Magnolii si cianura”: Alexandra Gabriela Nita, Monica Petcu, Orodel Olaru si Alexandru Mandu, Teatrul Coquette; CREDIT FOTO: Dan Morohoi

   Dar nu numai atat, suntem pusi in dificultate de tot felul de detalii si informatii care apar de-a lungul spectacolului, ritmul este ametitor si suspiciunile planeaza pe fiecare personaj in parte. Empatizezi cu politistul si cu dorinta lui de a face lumina in acest caz, te implici si propria ta atentie de detectiv este activata.

   Motivele divortului dintre psiholog si victima le aflam pe parcurs. Se pare ca tanarul sot ar fi fost implicat intr-un grav accident rutier soldat cu moartea unui copil, ar fi fost si inchis pentru savarsirea pedepsei, dar prin interventia tatalui lui Vivian (senator, tipologia coruptului, care abuzeaza de putere, se foloseste de imunitatea sa si de avantajele postului ocupat) ar fi reusit sa iasa mai repede din inchisoare.

   Avansand in ancheta, aflam ca insusi senatorul (Orodel Olaru) ar fi fost prezent in masina la comiterea omorului din culpa si chiar ar fi fost de fapt autorul accidentului, dar ar fi musamalizat totul pentru a iesi basma curata. Relatia senatorului cu fiica sa nu este cea mai buna din aceste motive, dar si pentru ca tatal s-a insurat cu o femeie de varsta fiicei lui, care are drept peste avere la fel ca si aceasta.

   Ca si cand n-ar fi de ajuns, se pare ca simpatica secretara este mama copilului decedat in accident si s-ar fi angajat la cabinet cu scopul de a se razbuna.

   Dar solutionarea anchetei este departe de final. O multime de surprize, noi indicii, intrigi, deghizari (nimeni nu e cine/ ce pare la inceputul piesei) se tot desfasoara de-a lungul acestui spectacol efervescent. Timp de 70 de minute te simti ca un personaj a la Agatha Christie, un Poirot, sau chiar un personaj din celebrele serii CSI.

   Intrebarea este: cine l-a ucis pe Alex, de ce si cum? O comedie politista cu personaje romanesti te asteapta sa iei parte la o ancheta grea.

Magnolii si cianura

Fotografie realizata de Dan Morohoi in timpul spectacolului “Magnolii si cianura”, Teatrul Coquette

Locul: Teatrul Coquette             Data: 3 noiembrie             Ora: 19.30

                                      Specificatii: in cadrul FNTi#4

Prezenta este obligatorie, te transforma nu in complice la crima ci in ajutor de politist in ancheta.

Absenta va arunca o umbra de suspiciune asupra ta.

Buna dispozitie, intriga si misterul si le asuma spectacolul pe propria raspundere.

Discutii pe Facebook
books-express.ro

Actor visator independent in Bucurestii lui 2016, imi pare foarte bine, bine ne-am gasit! Militez pendru tandrete, armonie si frumos si asta se simte in tot ce sunt, deci si tot ce scriu, cu riscul de a fi siropoasa

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Recenzii

Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim. v. 2.0 – cronica de teatru

Publicat

pe

Cronica de teatru - Padurea spanzuratilor

   Din Sala Mare a Teatrului National lumea iese tacuta, ostenita, garbovita de incarcatura emotionala care timp de aproape trei ore a emanat palpaitor de pe scena. Toti poarta cu ei o vina ascunsa, o culpa istorica spre care Radu Afrim a scormonit cu a lui Padure a spanzuratilor.

   Din prima clipa si pana la lasarea cortinei piesa intriga, instiga si inchieteaza. Esti invitat inca de la inceput intr-un club – The Hanged – si te intrebi daca noul Apostol Bologa e pustanul cu sapca de firma si smartphone. Dupa ce orizontul de asteptare iti e iar testat cu un joc de cuvinte perfid, realizezi ca totul a fost doar un “apero”. In fata spectatorului care sta cuminte, curios, nerabdator sa vada prinzand viata un roman care pentru multi este doar “lectura obligatorie pentru BAC”, personajul lui Afrim isi ia constiinta de mana si ne duce la razboi.

fotografie din spectacolul de teatru Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim, pe scena TNB | fotografie de Florin Ghioca

   Refrenul care-l insufleteste pe Apostol Bologa – razboiul e adevaratul izvor de viata – devine pana la final, un izvor de moarte. Razboiul insusi e o piesa de teatru in care fiecare joaca un rol absurd, este o mise-en-scene de trupuri si constiinte care nu mai apartini individului, ci sunt sacrificate colectiv, in numele unor idei al caror izvor nu este dragostea pentru celalalt.

   Radu Afrim nu ne lasa sa ne pierdem prea mult in textul lui Rebreanu si sa ratacim in nebuloasa faptelor istorice. El aduce totul pe taramul familiar al spectatorului, silindu-l sa nu lase, sub nicio forma, garda jos. Mizand pe un instrumentar de efecte si simboluri vizuale, regizorul complementeaza cu sonoritatile particulare razboiului, dar si cu un element folcloric neprevazut. Pe scena mare a Teatrului National s-a alaturat tezaurului literar si teatral si o comoara vie prin cantecul fara asemanare al familei Purja, din care transpare toata durerea si frumusetea meleagurilor care l-au sfasiat launtric pe Apostol Bologa.

fotografie din spectacolul de teatru Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim, pe scena TNB | fotografie de Florin Ghioca

   Harta unei tari e agatata-n cui, dar nu e batuta-n cuie ne reamintesc personajele si constiinta ne este tinuta in alerta de insertiile video – martorii unui razboi care inca deseneaza contururile hartilor noastre identitare.

   Alexandru Potocean si Marius Manole fac un cuplu remarcabil pentru a face sa razbata mesajul profund al acestei opere atat de complexe si rascolitoare.

    Avand ca moneda de schimb materia carnala a omului, Padurea spanzuratilor pledeaza pentru salvarea sufletului. Lumina din ochii celor care sunt deja cu un pas in lumea de dincolo, este speranta care ii leagana pe cei cu sufletul zdrobit de ororile razboiului.

fotografie din spectacolul de teatru Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim, pe scena TNB | fotografie de Florin Ghioca

   Turnura sufleteasca a lui Apostol Bologa il va duce si pe acesa pe drumul alunecos al dezertarii. Pretul platit pentru ca isi iubeste fratii este sacrificarea dragostei pentru Ilona insa nici aceasta renuntare nu este atat de dureroasa. Apostol Bologa se alatura celor cu ochii luminati si cu sufletul netulburat, nu mai este un copac fara radacini. El se intoarce acasa. Un acasa care nu e doar o halca de pamant din care se hraneste un imperiu subred, tarat pe scena doar de amintirea a ceea ce a fost candva glorios.

   Intreaga piesa e o pendulare intre inlauntru si in afara, intre sufletul si constiinta omului sincer si datoria soldatului zelos: Sufletul are nevoie de o merinde vesnica […] Dar merindea aceasta in zadar o cauti pe afara, în lumea simturilor.

   Padurea spanzuratilor “updated” este versiunea pentru noi toti cei care am ramas sa ne intrebam, asemeni lui Apostol, ce cautam aici. Padurea spanzuratilor te anima, te sageteaza cu metafore si cu scene depline care se agata cu inversunare de memorie. Iesind din sala nu poti sa lasi tot ce s-a intamplat acolo, pe scena. Iei cu tine tot spectacolul si toate intrebarile pentru a mai domoli culpa istorica a uitarii.

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Carte

Micul rege Decembrie – Axel Hacke. Recenzie de carte

Publicat

pe

Micul rege Decembrie - Axel Hacke. Recenzie de carte

– Noi ne nastem mici, dar apoi crestem mari si mai mari, uneori la fel de mari cat un jucator de baschet. Si apoi, spre sfarsit, ne mai scofalcim puţin. Si apoi vine moartea, si gata, nu mai suntem.

   Voi dispuneti de o mare putere de imaginatie cand sunteti mici, dar stiti foarte putine lucruri. Si din acest motiv sunteti nevoiti sa va imaginati cum arata totul. […] Si apoi aflati ca nu exista pitici si nici uriasi. Imaginatia voastra devine din ce în ce mai restransa si cunostintele voastre din ce in ce mai vaste. Corect?

   Unde s-au dus visele pe care le-am visat pana acum? Si de unde vin visele pe care le vom visa de acum incolo? Sunt printre noi inchise în cutiute colorate sau vor izvori dintr-un neant neexplorat?

   Micul rege Decembrie ne raspunde in mod nesovaielnic: […] visele raman intotdeauna mari si au nevoie de spatiu. Regele Decembrie al II-lea – impozant si caraghios deopotriva – iese din ascunzisul sau ticsit de cutiute colorate in care sunt pastrate visele pentru a-si ajuta prietenul sa supravietuiasca realitatii.

Micul rege Decembrie - Axel Hacke - Recenzie de carte   Povestea lui Hacke ne trage tandru de maneca pentru a ne aminti ca ii suntem datori copilului din noi de a ne lua o zi liberă de realitate, de a inchide ochii si a trai chiar si pentru cateva secunde viata la care am visat dintotdeauna. Lumea exterioara e un taram strain de visuri, de bucurii sincere, dar Micul rege Decembrie de ofera un resprio indispensabil.

   Descoperim citind ca rutina noastra nu trebuie sa fie o monotonie angoasanta, ci putem trece zilnic prin aventuri nemaintalnite si ca suntem aventurieri in prpriul nostru roman.

   Am uitat, desigur, ca: Viata incepe seara cand adormim si face o pauză dimineaţa, cand ne trezim. Dar nu-i nimic, un rege minuscul – semn ca se apropie de sfarsitul vietii – e aici ca sa ne reaminteasca. Plin de naivitate is intelepciune, regele Decembrie ne da o lectie de sinceritate:

   […]Cred ca exista destul de mulţi oameni carora le lipseate un rege mic, fara ca ei sa stie asta.

   Axel Hacke ne vorbeste despre usurinta de a lasa spriritul nostru ludic sa iasa la suprafata. Sa ne luam alter egoul de mana si sa il plimbam prin realitatea noastra de adulti.

   Coboram din imparatia ludicului si mergem sa ne luptam cu balaurii cotidieni, catarandu-ne printre vise si strecurandu-ne numai printre lucrurile valoroase.

   Viata noastra se scurge intre incinta vietii si cea a mortii, fara sa realizam uneori ca nu va fi intoarsa clepsidra si nu vom lua viata de la capat.

– Şi ce faci la birou?ma intreba el?

– Ma ocup cu realitatea […] Cei mai multi oameni care stau in birouri se ocupă cu realitatea.

   De unde vin si incotro se duc visele? Dar noi? Cum aparem pe lume si unde ne ducem la sfarsitul vietii? Intrebarile inocente, de o profunzime rascolitoare din paginile povestii lui Axel Hacke sunt intrebarile fiecaruia dintre noi.

   Eu exist numai pentru ca tu ai dorit sa ma ai, spune regele plin de incredere. Dupa ce inchidem cartea, ramanem cu un zambet enigmatic si cu un mugure de speranta rasarit din mocirla cotidiana. Pentru asta, ar trebui sa spunem: Multumesc!

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

DIN ALTA VIATA – Jurnal de copil. Marius Albert Negut. Recenzie de carte

Publicat

pe

    Cel mai frumos cadou de Craciun din anul 2018 este cartea lui Marius Albert Negut  – Din alta viata – Jurnal de copil.

   Am avut aceeasi senzatie pe care am trait-o in copilarie cand l-am citit pe Creanga cu ale sale amintiri, savoare si farmec, o lume din care nu mai vrei sa pleci.

   Cartea lui Marius Albert Negut  putea la fel de bine sa se numeasca “Amintirile unui decretel” pentru ca acea generatie se regaseste intru totul in jurnalul sau.

Din alta viata - Jurnal de copil - recenzie de carte   Nu intamplator unul dintre capitole se numeste “Singur acasa”, aceasta este impresia pe care o lasa intregul roman – de amuzament, pozne si jocuri povestite intr- o limba romana adecvata timpului descris.

   Sunt cuvinte folosite de autor pe care cei care au trait acele timpuri si le amintesc cu nostalgie  – cracane, invizoace, tevile de cornete.

   Intotdeauna Marius A. Negut foloseste limba romana ca pe cea mai frumoasa si utila metoda de a recreea o atmosfera, de a transpune sentimente si trairi specifice intr-un limbaj pitoresc.

   Am admirat intotdeauna aceasta maiestrie lingvistica.

   Copilul Marius traieste intr-o lume pestrita de la margine de Bucuresti si din Letca si Ciurari, locurile de bastina ale parintilor.

   Fiecare episod povestit este o margica colorata insirata in siragul unor amintiri placute dar si dureroase, pentru ca nu se fereste sa ne povesteasca si despre pedepsele primite pentru tot felul de sotii copilaresti.

   Umorul este o latura pana acum neexploatata de scriitorul Marius Albert Negut, dar pe care il stapaneste magistral. De la umor de situatie – cap.36 “Mai nou, tata gateste….” Sarmale cu cafea, la umorul de limbaj (Tontonel, chiorpec, Halima) si pana la autoironie care ne aduce un zambet pe buze, Marius Albert Negut isi scrie in jurnal intamplari buclucase (se da cu o bicicleta pe o panta cu Vasilica, fratiorul in spate pana aterizeaza dureros) sau de-a binelea romantice cu fetitele care au devenit obiectul pasiunilor sale copilaresti, Luminta, Iulia.

   Vacantele petrecute la tara la bunici la Letca Veche sau Ciurari aduc in pagini alte scene  rurale si alte intamplari uneori potrivnice eroului nostru, care fiind de la Bucuresti o cam incaseaza sau este parat de fratele mai mic si invinuit ca l-ar fi aruncat intr-o garla si din nou, o incaseaza.

   Nu totul este lapte si miere, sunt si capitole amare – `Sticleee goaleee`, in care experienta traita nu este deloc una fericita. Nu voi dezvalui mai mult pentru ca lectura este una savuroasa si cu suspans.

   Surprinde finalul si lasa in acelasi timp o usa deschisa catre urmatoarea carte. Dintr-o data din cititori ne transformam in interlocutori iar dialogul se adreseaza direct sufletului nostru. Fiecare pastreaza in sine copilul care a fost, fiecare a avut un moment de pierdere a inocentei iar Marius Albert Negut ne invita sa meditam la asta.

   Din alta viata – Jurnal de copil este o carte ca un strop de lumina in calea oricarui om care ii deschide paginile si de aceea ar fi o lectura recomandata si copiilor nostri.

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

ianuarie, 2019

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X