);
COnecteaza-te cu noi

Carte

Leviatanul lui Thomas Hobbes. O capodopera de filosofie politica.

Publicat

pe

Leviatanul Hobbes recenzie carte

   Leviatanul a fost una dintre cele mai dificile experiente de lectura pe care am avut-o, insa una care a meritat cu desavarsire. Nici nu as fi vrut altfel. Capodopera lui Hobbes m-a trimis intr-o analiza a prezentului si a mecanismelor social-politice contemporane dupa aproape fiecare enunt. Complexitatea lucrarii acopera un spectru unitar, existential, in virtutea caruia te regasesti ca analist al intregului pornind de la univers molecular.

   Textul Leviatanului nu este greu de inteles; desi densa, scriitura lui Hobbes este cursiva si fina ca matasea, impletita de intelepciune si umor inteligent. Delicios. Pentru un cititor obisnuit cu eseuri si ideologii contemporane, cunoscator al diverselor forme de guvernare si organizare sociala existente astazi, pledoaria lui Hobbes pentru o forma de guvernamant autoritara, preferabil monarhie ereditara, poate fi greu de digerat. Cartea demonstreaza, insa ca inteligenta, abilitatea de a fi rational si o frantura de umor pot constitui uneltele ideale pentru a construi o pledoarie puternica pentru aproape orice.

Leviatanul Thomas Hobbes recenzie de carte   Leviatanul este considerata de invatati a fi lucrarea fundamentala care sta la baza teoriei politicii moderne. Publicata in 1651, aceasta era inovatoare, originala, a asternut calea pentru stiintele sociale politice si creat cadrul pentru „contractul social”. Hobbes se angajeaza in motivarea persuasiva pentru explorarea sursei si a limitelor autoritatii statale. Acesta darama barierele gandirii, „gaureste” presupunerile si – cel mai important – indrazneste sa conteste autoritatea bisericii. Adevarat, autoritatea bisericii a fost contestata inaintea lui Hobbes de catre Henry al VIII-lea, de Martin Luther si, cel mai relevant, de Oliver Cromwell, insa Hobbes merge cel mai departe si explica punct cu punct de ce biserica nu are nici un fel de autoritate in aceasta lume si cum a interpretat vicios scripturile pentru propriul avantaj.

   Aparent, Hobbes era un indivit pacifist si un ucenic talentat. S-a nascut in 1588, in Malmesbury, intr-o perioada in care Anglia era in conflict cu Armada Spaniei. Exista o poveste in care Hobbes s-a nascut prematur din cauza ca mama sa (al carei nume nu-l cunoaste nimeni) s-ar fi speriat cand a auzit ca se apropie Armada. Pe cand Hobbes era foarte tanar, tatal sau, preot, a fost dizgratiat in urma unei dispute cu un alt vicar si a fost fortat sa-si paraseasca familia. Thomas, impreuna cu fratele si sora sa, au ajuns sa fie crescuti de un unchi necasatorit.

Thomas Hobbes Leviatanul recenzie

Thomas Hobbes – portret de John Michael Wright

   Nu se cunosc mai multe aspecte ale copilariei lui Hobbes, in afara de faptul ca acesta s-a bucurat de o educatie excelenta si ca a aratat semne timpurii de intelepciune si inteligenta. Primul sau avant l-a avut ca tutore pentru fiul unei familii instarite numite Cavindish. Aceasta familie a devenit sponsorul si protectoarea lui Hobbes pe parcursul vietii sale – si, cum viata sa a inclus vremuri politice destul de violente, aceasta protectie foarte probabil i-a salvat si viata. Hobbes a lucrat ca tutore, cu pauze, si la un moment dat i-a fost tutore chiar si Printului de Wales, un aspect care i-a folosit la batranete, cand Printul de Wales a devenit Regele Charles al II-lea. La mijlocul varstei, Hobbes avea sa treaca prin Razboiul Civil al Angliei, in urma caruia Charles I a fost detronat de catre partidul lui Oliver Cromwell. Hobbes a aflat de decapitarea regelui de la un martor ocular, eveniment care l-a suparat foarte mult, preocupat fiind si de situatia civila nelistitoare si de violentele nebune ale acelei perioade.

   Exista cateva diferite explicatii despre cum Razboiul Civil englez l-ar fi inspirat sau nu pe Hobbes sa scrie Leviatanul. Din ce discern, acesta gandise deja teoria sa politica cu ani inainte de izbucnirea razboiului, insa poate ca razboiul, pierderea unui bun pireten in urma violentelor si decapitarea regelui i-au intensificat eforturile de a publica lucrarea. Cartea, publicata in 1651, a provocat rumoare si a suparat cam toate partidele politice ale timpului. Numai acest aspect, de sine statator, face din Leviatanul un must-read!

   As fi crezut ca macar monarhistilor le-ar fi placut cartea, cum aceasta sprijina o monarhie puternica, insa nu. Aparent, unii chiar au vrut sa ucida autorul. Unii monarhisti erau catolici, iar cartea da cu Biserica Catolica de pamant. Altii erau anglicani, iar cartea nu e deloc flatanta nici pentru ei. De asemenea, in ciuda aparentului sprijin pentru monarhie, intr-o maniera clandestina, Hobbes spune ca suveranul conduce numai cu consimtamantul poporului si are anumite obligatii impuse de contractul social. Aceasta idee este foarte diferita de cea in care autoritatea regelui vine direct de la Dumnezeu – o idee cunoscuta ca „dreptul divin al regilor”.

   Ideea unui contract social intre suveranitate si supusi a existat cu mult inaintea lui Hobbes, insa acesta a redefinit-o si a prezentat o teorie radicala noua despre cum functioneaza in termeni mecanicisti si de ce este necesar un astfel de contract in virtutea bunastarii umanitatii. Hobbes numeste Guvernul sau statul condus de un suveran un leviatan, un concept luat din Cartea lui Iov, capitolul 41. Hobbes numeste statul leviatan „un om artificial” cu un corp artificial, in care suveranul este capul care serveste pentru a proteja oamenii de o alternativa mult mai ingrozitoare: traiul in „existenta naturala”. Pentru a explica ideea sa de existenta naturala, Hobbes scrie pasajul pentru care este cel mai faimos:

   Intr-o asemenea conditie, nu exista loc pentru industrie; pentru ca fructul acesteia este incert: si prin urmare nu exista cultura pamantului; fara navigatie, nici folosirea comoditatilor care pot fi imbunatatite pe cale maritima; fara cladiri; fara instrumente de deplasare si de mutare, asemeanea lucruri care necesita forta sporita; fara cunostinte despre suprafata pamantului; fara masurarea timpului; fara arta; fara scrisori; fara societate; si ce e cel mai rau, frica continua, si pericol de moarte violenta; si viata omului, solitara, saraca, murdara, brutala, si scurta.

   Nu poti scrie o recenzie pentru Leviatanul fara citarea acestui pasaj. Hobbes continua o buna bucata de text in acest sector si explica cum intr-o existenta dictata de natura oamenii traiesc intr-o continua stare de razboi sau frica de conflict. Nimic nu este ilegal, asadar viata este o gratuitate la indemana tutror care pot sa ucida pentru beneficiul personal sau tribal. Hobbes nu blameaza omul pentru asta. Nu ne putem impotrivi fata de ceea ce suntem, insa cu cat mai repede acceptam ca oamenii nu sunt capabili sa traiasca in pace fara o guvernare puternica, cu atat mai devreme vom fi capabili sa traim fericiti pe baza necesitatilor lumii artificiale create de un guvern civil.

   Cartea are un ton stiintific secular care continua sa deranjeze si astazi. Hobbes spune ca nu-si poate imagina ca ceva sa poata exista cu adevarat fara un corp, ori o existenta concreta. Visele si fantomele sunt rezultante ale imaginatiei care deriva dintr-o origine fizica ce lucreaza asupra partilor interne ale creierului. Acestea nu au realitate. Totusi, Biserica a gasit numeroase cai pentru a folosi fiinte spirituale pentru a controla oamenii si pentru a castiga bani. Acest aspect nu poate fi contrazis, nicaieri in istorie.

   In fapt, jumatate din Leviatanul isi construieste pledoaria din scripturi biblice. Ceea ce este oarecum amuzant, deoarece carturarii spun ca Hobbes era ori ateu, ori agnostic, ori deist. Eu inclin sa-l consider deist. Presupun ca Biblia avea asa o influenta asupra oamenilor de atunci, incat Hobbes vrea sa arate ca insasi Biblia ii sprijina ratiunile. Ca invatat, Hobbes cunoaste in profunzime si pe indelete Biblia si citeaza extensiv din Vechiul si Noul Testament. In completarea intelegerii mele, m-au ajutat lecturile anterioare din Tolstoi, care arata cum Biblia sprijina neascultarea si anarhia civila. Altfel, m-as fi afiliat argumentelor lui Hobbes.

   Leviatanul este impartita in trei parti: Despre om, Despre comunitatea civila; Despre comunitatea civila crestina. In partea a treia, cea mai lunga, Hobbes atinge Biserica si religia, in general, folosind in intregime Biblia pentru a-si sustine pledoaria. Acesta petrece mult timp explicand de ce Papa si un suveran statal nu pot imparti puterea. Un leviatan nu poate avea doua capete. Ce se intampla daca regele iti porunceste sa faci ceva impotriva constiintei tale sau impotriva legilor religiei tale, precum adorarea sa ca pe un dumnezeu? Atunci, spune Hobbes, ar trebui sa adori regele ca pe un dumnezeu, pentru ca regele are materialitate, existenta certa, putere directa si masurabila de a-ti inlesni accesul la indestularea nevoilor.

   Latura pozitiva a lui Hobbes consta in faptul ca acesta este dedicat protejarii vietii. Scopul aranjamentului sau civil este ca un numar cat mai mare posibil sa traiasca o viata lunga, rezonabila si multumitoare – sa evite o moarte prematura dupa o viata scurta, murdara si brutala. Hobbes considera ca traiul intr-un stat puternic, nu rebeliunea impotriva lui, este cea mai buna metoda de a face acest trai fericit sa existe.

   Exista si exceptii – cateva motive pentru care cineva ar putea sa doreasca neascultarea suveranului, pentru a adora un idol. Insa Hobbes spune ca aceasta „rebeliune” este justificata numai daca rebelul isi va asuma rebeliunea in aceeasi masura in care si-a asumat si supunerea fata de suveran, pana in acel punct. Asadar, un lider religios ar putea lua in considerare riscul martirismului prin complacerea intr-o mica neascultare civila, dar Hobbes continua si spune ca pentru omul obisnuit nu exista nici un motiv pentru care sa riste rau si rani fizice pentru o ceremonie simbolica.

   Cartea Leviatanul, de Thomas Hobbes, este disponibila la editura Herald, la pret promotional. [vezi aici]

Discutii pe Facebook
Libris.ro

Iubitor de arta si bun-simt, dispus intotdeauna la flirt cu Social Media, Advertising, Copywriting, Jurnalism si Fotografie. Entuziast Wordpress si SEO, dar cu limita, jurnalist pensionat inainte de termen din pricina dezgustului politic.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

august, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Trending

X