);
COnecteaza-te cu noi

Carte

Leviatanul lui Thomas Hobbes. O capodopera de filosofie politica.

Publicat

pe

Leviatanul Hobbes recenzie carte

   Leviatanul a fost una dintre cele mai dificile experiente de lectura pe care am avut-o, insa una care a meritat cu desavarsire. Nici nu as fi vrut altfel. Capodopera lui Hobbes m-a trimis intr-o analiza a prezentului si a mecanismelor social-politice contemporane dupa aproape fiecare enunt. Complexitatea lucrarii acopera un spectru unitar, existential, in virtutea caruia te regasesti ca analist al intregului pornind de la univers molecular.

   Textul Leviatanului nu este greu de inteles; desi densa, scriitura lui Hobbes este cursiva si fina ca matasea, impletita de intelepciune si umor inteligent. Delicios. Pentru un cititor obisnuit cu eseuri si ideologii contemporane, cunoscator al diverselor forme de guvernare si organizare sociala existente astazi, pledoaria lui Hobbes pentru o forma de guvernamant autoritara, preferabil monarhie ereditara, poate fi greu de digerat. Cartea demonstreaza, insa ca inteligenta, abilitatea de a fi rational si o frantura de umor pot constitui uneltele ideale pentru a construi o pledoarie puternica pentru aproape orice.

Leviatanul Thomas Hobbes recenzie de carte   Leviatanul este considerata de invatati a fi lucrarea fundamentala care sta la baza teoriei politicii moderne. Publicata in 1651, aceasta era inovatoare, originala, a asternut calea pentru stiintele sociale politice si creat cadrul pentru „contractul social”. Hobbes se angajeaza in motivarea persuasiva pentru explorarea sursei si a limitelor autoritatii statale. Acesta darama barierele gandirii, „gaureste” presupunerile si – cel mai important – indrazneste sa conteste autoritatea bisericii. Adevarat, autoritatea bisericii a fost contestata inaintea lui Hobbes de catre Henry al VIII-lea, de Martin Luther si, cel mai relevant, de Oliver Cromwell, insa Hobbes merge cel mai departe si explica punct cu punct de ce biserica nu are nici un fel de autoritate in aceasta lume si cum a interpretat vicios scripturile pentru propriul avantaj.

   Aparent, Hobbes era un indivit pacifist si un ucenic talentat. S-a nascut in 1588, in Malmesbury, intr-o perioada in care Anglia era in conflict cu Armada Spaniei. Exista o poveste in care Hobbes s-a nascut prematur din cauza ca mama sa (al carei nume nu-l cunoaste nimeni) s-ar fi speriat cand a auzit ca se apropie Armada. Pe cand Hobbes era foarte tanar, tatal sau, preot, a fost dizgratiat in urma unei dispute cu un alt vicar si a fost fortat sa-si paraseasca familia. Thomas, impreuna cu fratele si sora sa, au ajuns sa fie crescuti de un unchi necasatorit.

Thomas Hobbes Leviatanul recenzie

Thomas Hobbes – portret de John Michael Wright

   Nu se cunosc mai multe aspecte ale copilariei lui Hobbes, in afara de faptul ca acesta s-a bucurat de o educatie excelenta si ca a aratat semne timpurii de intelepciune si inteligenta. Primul sau avant l-a avut ca tutore pentru fiul unei familii instarite numite Cavindish. Aceasta familie a devenit sponsorul si protectoarea lui Hobbes pe parcursul vietii sale – si, cum viata sa a inclus vremuri politice destul de violente, aceasta protectie foarte probabil i-a salvat si viata. Hobbes a lucrat ca tutore, cu pauze, si la un moment dat i-a fost tutore chiar si Printului de Wales, un aspect care i-a folosit la batranete, cand Printul de Wales a devenit Regele Charles al II-lea. La mijlocul varstei, Hobbes avea sa treaca prin Razboiul Civil al Angliei, in urma caruia Charles I a fost detronat de catre partidul lui Oliver Cromwell. Hobbes a aflat de decapitarea regelui de la un martor ocular, eveniment care l-a suparat foarte mult, preocupat fiind si de situatia civila nelistitoare si de violentele nebune ale acelei perioade.

   Exista cateva diferite explicatii despre cum Razboiul Civil englez l-ar fi inspirat sau nu pe Hobbes sa scrie Leviatanul. Din ce discern, acesta gandise deja teoria sa politica cu ani inainte de izbucnirea razboiului, insa poate ca razboiul, pierderea unui bun pireten in urma violentelor si decapitarea regelui i-au intensificat eforturile de a publica lucrarea. Cartea, publicata in 1651, a provocat rumoare si a suparat cam toate partidele politice ale timpului. Numai acest aspect, de sine statator, face din Leviatanul un must-read!

   As fi crezut ca macar monarhistilor le-ar fi placut cartea, cum aceasta sprijina o monarhie puternica, insa nu. Aparent, unii chiar au vrut sa ucida autorul. Unii monarhisti erau catolici, iar cartea da cu Biserica Catolica de pamant. Altii erau anglicani, iar cartea nu e deloc flatanta nici pentru ei. De asemenea, in ciuda aparentului sprijin pentru monarhie, intr-o maniera clandestina, Hobbes spune ca suveranul conduce numai cu consimtamantul poporului si are anumite obligatii impuse de contractul social. Aceasta idee este foarte diferita de cea in care autoritatea regelui vine direct de la Dumnezeu – o idee cunoscuta ca „dreptul divin al regilor”.

   Ideea unui contract social intre suveranitate si supusi a existat cu mult inaintea lui Hobbes, insa acesta a redefinit-o si a prezentat o teorie radicala noua despre cum functioneaza in termeni mecanicisti si de ce este necesar un astfel de contract in virtutea bunastarii umanitatii. Hobbes numeste Guvernul sau statul condus de un suveran un leviatan, un concept luat din Cartea lui Iov, capitolul 41. Hobbes numeste statul leviatan „un om artificial” cu un corp artificial, in care suveranul este capul care serveste pentru a proteja oamenii de o alternativa mult mai ingrozitoare: traiul in „existenta naturala”. Pentru a explica ideea sa de existenta naturala, Hobbes scrie pasajul pentru care este cel mai faimos:

   Intr-o asemenea conditie, nu exista loc pentru industrie; pentru ca fructul acesteia este incert: si prin urmare nu exista cultura pamantului; fara navigatie, nici folosirea comoditatilor care pot fi imbunatatite pe cale maritima; fara cladiri; fara instrumente de deplasare si de mutare, asemeanea lucruri care necesita forta sporita; fara cunostinte despre suprafata pamantului; fara masurarea timpului; fara arta; fara scrisori; fara societate; si ce e cel mai rau, frica continua, si pericol de moarte violenta; si viata omului, solitara, saraca, murdara, brutala, si scurta.

   Nu poti scrie o recenzie pentru Leviatanul fara citarea acestui pasaj. Hobbes continua o buna bucata de text in acest sector si explica cum intr-o existenta dictata de natura oamenii traiesc intr-o continua stare de razboi sau frica de conflict. Nimic nu este ilegal, asadar viata este o gratuitate la indemana tutror care pot sa ucida pentru beneficiul personal sau tribal. Hobbes nu blameaza omul pentru asta. Nu ne putem impotrivi fata de ceea ce suntem, insa cu cat mai repede acceptam ca oamenii nu sunt capabili sa traiasca in pace fara o guvernare puternica, cu atat mai devreme vom fi capabili sa traim fericiti pe baza necesitatilor lumii artificiale create de un guvern civil.

   Cartea are un ton stiintific secular care continua sa deranjeze si astazi. Hobbes spune ca nu-si poate imagina ca ceva sa poata exista cu adevarat fara un corp, ori o existenta concreta. Visele si fantomele sunt rezultante ale imaginatiei care deriva dintr-o origine fizica ce lucreaza asupra partilor interne ale creierului. Acestea nu au realitate. Totusi, Biserica a gasit numeroase cai pentru a folosi fiinte spirituale pentru a controla oamenii si pentru a castiga bani. Acest aspect nu poate fi contrazis, nicaieri in istorie.

   In fapt, jumatate din Leviatanul isi construieste pledoaria din scripturi biblice. Ceea ce este oarecum amuzant, deoarece carturarii spun ca Hobbes era ori ateu, ori agnostic, ori deist. Eu inclin sa-l consider deist. Presupun ca Biblia avea asa o influenta asupra oamenilor de atunci, incat Hobbes vrea sa arate ca insasi Biblia ii sprijina ratiunile. Ca invatat, Hobbes cunoaste in profunzime si pe indelete Biblia si citeaza extensiv din Vechiul si Noul Testament. In completarea intelegerii mele, m-au ajutat lecturile anterioare din Tolstoi, care arata cum Biblia sprijina neascultarea si anarhia civila. Altfel, m-as fi afiliat argumentelor lui Hobbes.

   Leviatanul este impartita in trei parti: Despre om, Despre comunitatea civila; Despre comunitatea civila crestina. In partea a treia, cea mai lunga, Hobbes atinge Biserica si religia, in general, folosind in intregime Biblia pentru a-si sustine pledoaria. Acesta petrece mult timp explicand de ce Papa si un suveran statal nu pot imparti puterea. Un leviatan nu poate avea doua capete. Ce se intampla daca regele iti porunceste sa faci ceva impotriva constiintei tale sau impotriva legilor religiei tale, precum adorarea sa ca pe un dumnezeu? Atunci, spune Hobbes, ar trebui sa adori regele ca pe un dumnezeu, pentru ca regele are materialitate, existenta certa, putere directa si masurabila de a-ti inlesni accesul la indestularea nevoilor.

   Latura pozitiva a lui Hobbes consta in faptul ca acesta este dedicat protejarii vietii. Scopul aranjamentului sau civil este ca un numar cat mai mare posibil sa traiasca o viata lunga, rezonabila si multumitoare – sa evite o moarte prematura dupa o viata scurta, murdara si brutala. Hobbes considera ca traiul intr-un stat puternic, nu rebeliunea impotriva lui, este cea mai buna metoda de a face acest trai fericit sa existe.

   Exista si exceptii – cateva motive pentru care cineva ar putea sa doreasca neascultarea suveranului, pentru a adora un idol. Insa Hobbes spune ca aceasta „rebeliune” este justificata numai daca rebelul isi va asuma rebeliunea in aceeasi masura in care si-a asumat si supunerea fata de suveran, pana in acel punct. Asadar, un lider religios ar putea lua in considerare riscul martirismului prin complacerea intr-o mica neascultare civila, dar Hobbes continua si spune ca pentru omul obisnuit nu exista nici un motiv pentru care sa riste rau si rani fizice pentru o ceremonie simbolica.

   Cartea Leviatanul, de Thomas Hobbes, este disponibila la editura Herald, la pret promotional. [vezi aici]

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro

Iubitor de arta si bun-simt, dispus intotdeauna la flirt cu Social Media, Advertising, Copywriting, Jurnalism si Fotografie. Entuziast Wordpress si SEO, dar cu limita, jurnalist pensionat inainte de termen din pricina dezgustului politic.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

Micul rege Decembrie – Axel Hacke. Recenzie de carte

Publicat

pe

Micul rege Decembrie - Axel Hacke. Recenzie de carte

– Noi ne nastem mici, dar apoi crestem mari si mai mari, uneori la fel de mari cat un jucator de baschet. Si apoi, spre sfarsit, ne mai scofalcim puţin. Si apoi vine moartea, si gata, nu mai suntem.

   Voi dispuneti de o mare putere de imaginatie cand sunteti mici, dar stiti foarte putine lucruri. Si din acest motiv sunteti nevoiti sa va imaginati cum arata totul. […] Si apoi aflati ca nu exista pitici si nici uriasi. Imaginatia voastra devine din ce în ce mai restransa si cunostintele voastre din ce in ce mai vaste. Corect?

   Unde s-au dus visele pe care le-am visat pana acum? Si de unde vin visele pe care le vom visa de acum incolo? Sunt printre noi inchise în cutiute colorate sau vor izvori dintr-un neant neexplorat?

   Micul rege Decembrie ne raspunde in mod nesovaielnic: […] visele raman intotdeauna mari si au nevoie de spatiu. Regele Decembrie al II-lea – impozant si caraghios deopotriva – iese din ascunzisul sau ticsit de cutiute colorate in care sunt pastrate visele pentru a-si ajuta prietenul sa supravietuiasca realitatii.

Micul rege Decembrie - Axel Hacke - Recenzie de carte   Povestea lui Hacke ne trage tandru de maneca pentru a ne aminti ca ii suntem datori copilului din noi de a ne lua o zi liberă de realitate, de a inchide ochii si a trai chiar si pentru cateva secunde viata la care am visat dintotdeauna. Lumea exterioara e un taram strain de visuri, de bucurii sincere, dar Micul rege Decembrie de ofera un resprio indispensabil.

   Descoperim citind ca rutina noastra nu trebuie sa fie o monotonie angoasanta, ci putem trece zilnic prin aventuri nemaintalnite si ca suntem aventurieri in prpriul nostru roman.

   Am uitat, desigur, ca: Viata incepe seara cand adormim si face o pauză dimineaţa, cand ne trezim. Dar nu-i nimic, un rege minuscul – semn ca se apropie de sfarsitul vietii – e aici ca sa ne reaminteasca. Plin de naivitate is intelepciune, regele Decembrie ne da o lectie de sinceritate:

   […]Cred ca exista destul de mulţi oameni carora le lipseate un rege mic, fara ca ei sa stie asta.

   Axel Hacke ne vorbeste despre usurinta de a lasa spriritul nostru ludic sa iasa la suprafata. Sa ne luam alter egoul de mana si sa il plimbam prin realitatea noastra de adulti.

   Coboram din imparatia ludicului si mergem sa ne luptam cu balaurii cotidieni, catarandu-ne printre vise si strecurandu-ne numai printre lucrurile valoroase.

   Viata noastra se scurge intre incinta vietii si cea a mortii, fara sa realizam uneori ca nu va fi intoarsa clepsidra si nu vom lua viata de la capat.

– Şi ce faci la birou?ma intreba el?

– Ma ocup cu realitatea […] Cei mai multi oameni care stau in birouri se ocupă cu realitatea.

   De unde vin si incotro se duc visele? Dar noi? Cum aparem pe lume si unde ne ducem la sfarsitul vietii? Intrebarile inocente, de o profunzime rascolitoare din paginile povestii lui Axel Hacke sunt intrebarile fiecaruia dintre noi.

   Eu exist numai pentru ca tu ai dorit sa ma ai, spune regele plin de incredere. Dupa ce inchidem cartea, ramanem cu un zambet enigmatic si cu un mugure de speranta rasarit din mocirla cotidiana. Pentru asta, ar trebui sa spunem: Multumesc!

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

DIN ALTA VIATA – Jurnal de copil. Marius Albert Negut. Recenzie de carte

Publicat

pe

    Cel mai frumos cadou de Craciun din anul 2018 este cartea lui Marius Albert Negut  – Din alta viata – Jurnal de copil.

   Am avut aceeasi senzatie pe care am trait-o in copilarie cand l-am citit pe Creanga cu ale sale amintiri, savoare si farmec, o lume din care nu mai vrei sa pleci.

   Cartea lui Marius Albert Negut  putea la fel de bine sa se numeasca “Amintirile unui decretel” pentru ca acea generatie se regaseste intru totul in jurnalul sau.

Din alta viata - Jurnal de copil - recenzie de carte   Nu intamplator unul dintre capitole se numeste “Singur acasa”, aceasta este impresia pe care o lasa intregul roman – de amuzament, pozne si jocuri povestite intr- o limba romana adecvata timpului descris.

   Sunt cuvinte folosite de autor pe care cei care au trait acele timpuri si le amintesc cu nostalgie  – cracane, invizoace, tevile de cornete.

   Intotdeauna Marius A. Negut foloseste limba romana ca pe cea mai frumoasa si utila metoda de a recreea o atmosfera, de a transpune sentimente si trairi specifice intr-un limbaj pitoresc.

   Am admirat intotdeauna aceasta maiestrie lingvistica.

   Copilul Marius traieste intr-o lume pestrita de la margine de Bucuresti si din Letca si Ciurari, locurile de bastina ale parintilor.

   Fiecare episod povestit este o margica colorata insirata in siragul unor amintiri placute dar si dureroase, pentru ca nu se fereste sa ne povesteasca si despre pedepsele primite pentru tot felul de sotii copilaresti.

   Umorul este o latura pana acum neexploatata de scriitorul Marius Albert Negut, dar pe care il stapaneste magistral. De la umor de situatie – cap.36 “Mai nou, tata gateste….” Sarmale cu cafea, la umorul de limbaj (Tontonel, chiorpec, Halima) si pana la autoironie care ne aduce un zambet pe buze, Marius Albert Negut isi scrie in jurnal intamplari buclucase (se da cu o bicicleta pe o panta cu Vasilica, fratiorul in spate pana aterizeaza dureros) sau de-a binelea romantice cu fetitele care au devenit obiectul pasiunilor sale copilaresti, Luminta, Iulia.

   Vacantele petrecute la tara la bunici la Letca Veche sau Ciurari aduc in pagini alte scene  rurale si alte intamplari uneori potrivnice eroului nostru, care fiind de la Bucuresti o cam incaseaza sau este parat de fratele mai mic si invinuit ca l-ar fi aruncat intr-o garla si din nou, o incaseaza.

   Nu totul este lapte si miere, sunt si capitole amare – `Sticleee goaleee`, in care experienta traita nu este deloc una fericita. Nu voi dezvalui mai mult pentru ca lectura este una savuroasa si cu suspans.

   Surprinde finalul si lasa in acelasi timp o usa deschisa catre urmatoarea carte. Dintr-o data din cititori ne transformam in interlocutori iar dialogul se adreseaza direct sufletului nostru. Fiecare pastreaza in sine copilul care a fost, fiecare a avut un moment de pierdere a inocentei iar Marius Albert Negut ne invita sa meditam la asta.

   Din alta viata – Jurnal de copil este o carte ca un strop de lumina in calea oricarui om care ii deschide paginile si de aceea ar fi o lectura recomandata si copiilor nostri.

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

martie, 2019

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X