Leonora Carrington, ultima reprezentanta a grupului suprarealistilor

0
1161
Who Art Thou White Face?, Leonora Carrington, 1959
Who Art Thou White Face?, Leonora Carrington, 1959

   Desi acum nu mai este in viata, Leonora Carrington a adus legendele miscarilor avangardiste sustinute de marii pictori ai secolului al XX-lea in lumea contemporana. Pictorita de origine britanica a trait pana la varsta de 94 de ani si a murit în spital, dupa ce a fost internata din cauza unei pneumonii, in anul 2011. Asemeni multor pictori, Leonora a avut acel de tip de viata rebela care poate deveni in orice moment scenariul unui film care reuseste sa atinga masele în mod coplesitor, iar aici ne putem aminti de filmele dedicate Fridei Kahlo, lui Amedeo Modigliani sau lui Jackson Pollock si de impactul lor asupra audientelor.

The Giantess (The Guardian of the Egg), 1947, Leonora Carrington, colectie privata, Mexico
The Giantess (The Guardian of the Egg), 1947, Leonora Carrington, colectie privata, Mexico

   Cand avea 20 de ani, Leonora Carrington a plecat de-acasa spre Paris, pentru a-si dezvolta o cariera in arta vizuala, dar mai ales pentru a fi alaturi de cunoscutul artist german, Max Ernst, de care s-a intamplat sa se indragosteasca. Acest fapt a marcat un conflict permanent intre Leonora si familia ei, dar a trimis-o in mijlocul celor mai influenti artisti  ai vremii, precum Andre Breton, Salvador Dali, Pablo Picasso, Marcel Duchamp, sau Man Ray. In presa culturala este mentionata, de asemenea prezenta acesteia la nunta Fridei Kahlo cu Diego Rivera. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Max Ernst a fost arestat din pricina politicilor guvernului condus de Philippe Petain, care-l numeau pe artist un „strain indezirabil.” Desi a scapat dupa doar cateva saptamani, la interventia unor persoane apropiate cu statut insemnat, Franta a ajuns apoi sub dominatia Germaniei si de data asta, Ernst a fost arestat de catre fortele Gestapoului. A reusit sa fuga si atunci si s-a refugiat in New York, dar a plecat fara Leonora Carrington. Artista a ajuns astfel intr-un sanatoriu din Madrid, fiind sprijinita apoi de un diplomat Mexican, cu care s-a casatorit ulterior in Lisabona, iar in final s-au mutat in Mexic. A divortat si s-a recasatorit, de data asta cu un fotograf ungur, Chiki Weisz, cu care a avut doi copii.

Aardvark Groomed by Widows, Leonora Carrington, 1997
Aardvark Groomed by Widows, Leonora Carrington, 1997

   Insa toate aceste lucruri reprezinta detalii. Partea interesanta sta in dimensiunile vizuale pe care Leonora le-a ilustrat. Bineinteles ca riturile exotice ale vietii mexicane au avut un ecou semnificativ in lucrarile sale, dar in acelasi timp, viziunile formate in copilarie nu s-au dezlipit cu una, cu doua de ideologiile artistei. Leonora Carrington a crescut intr-un complex de cladiri de factura gotica, situat in Lancashire, in nord-vestul Angliei. Statuile, gravurile sau pasarile de pe viitralii au reprezentat elemente observate in fiecare zi a primilor ani din viata, alaturi de povestile celtice spuse cei din jur la orele de culcare. Pasarile sunt un motiv recurent in picturile Leonorei, pe care uneori le figureaza folosind coordonate ale realitatii, iar alteori intervine imaginatia nemijlocita de factori externi, care da nastere unor hibrizi. Printre alte animale mitice, caii ocupa un alt rol important in imaginile artistei, iar in acest caz se pot gasi din nou paralele cu locul de origine al acesteia, in care se manifestau credinte si superstitii aferente mitului Eponei, zeita protectoare a cailor la celti.

Who Art Thou White Face?, Leonora Carrington, 1959
Who Art Thou White Face?, Leonora Carrington, 1959

   De asemenea, fiecare lucrare este marcata de o puternica nuanta mistica, fie ca sunt infatisate, forte, fenomene, personaje umane, sau personaje jumatate om, jumatate animal, care se ascoiaza cu diferite functii spirituale. Mai precis, magia isi gaseste loc in fiecare viziune a Leonorei. Din anumite lucrari se pot deduce perspectivele pe care Leonora le avea asupra cartilor de tarot. Simbolurile trimit cu usurinta catre imagini transformate ale Magicianului, sau ale Marii Preotese, precum si ale altor entitati si caractere din universul tarotului. Despre tarot, Leonora Carrington spunea ca: „Asa cum fiecare Arcana este o oglinda, nu un adevar in sine, tu devii ceea ce vezi in ea. Tarotul este un cameleon.”

Syssigy, Leonora Carrington, 1957
Syssigy, Leonora Carrington, 1957

   Spre deosebire de multi artisti ai acelor timpuri, precum si de cei din zilele noastre, Leonora nu era o adepta a perspectivei intelectuale asupra domeniului vizual, ci socotea pur si simplu ca interpretarea unei opere este data de ochii si mintea privitorului, de aceea nu considera niciodata de cuviinta sa isi explice vreo lucrare. Dincolo de acestea, Leonora Carrington a avut legaturi solide si cu literatura. In afara de poezii, ea scria in mare parte lucrari de proza scurta, iar una dintre ele a reusit sa lase o amprenta de confuzie in lumea presei. Este vorba despre povestirea La Debutante, in care Leonora spune cum a trimis o hiena in locului ei la un bal organizat de familia ei, la care ea nu vrea sa mearga. In poveste, animalul fusese luat de Leonora de la o gradina zoologica si a ajuns la petrecere, purtand rochia ei si chipul servitoarei, pe care hiena l-a sfasiat, mancand apoi o parte din restul corpului. Insa pentru cativa oameni de presa, obiectul acestei scrieri a trecut partial din fantezie in realitate, mentionandu-se doar momentul in care hiena era trimisa la petrecere, purtand rochia artistei.

The 4706th Floor, Leonora Carrington, 1958
The 4706th Floor, Leonora Carrington, 1958
Sidhe The White People of Tutha d' Danaan, Leonora Carrington, 1954
Sidhe The White People of Tutha d’ Danaan, Leonora Carrington, 1954
And Then We Saw the Daughter of the Minotaur, Leonora Carrington , 1953
And Then We Saw the Daughter of the Minotaur, Leonora Carrington , 1953
Leonora Carrington , The Crow Catcher, 1990
Leonora Carrington , The Crow Catcher, 1990

Referinte:

Alejandro Jodorowsky, „The Tarot is a Complete Entity”, in The Way of Tarot, Toronto, Destiny Books, 2009.

Georgiana M.M. Colvile, „Beauty and/Is the beast: Animal Symbology in the Work of Leonora Carrington , Remedios Varo and Leonor Fini”, in Surrealism and Woman, pp. 159-179, USA, Association for the Study of Dada and Surrealism, 1993.

Joanna Moorhead, „Leonora Carrington: last of the great Surrealists”, in The Telegraph, 26 aprilie 2010.

Joanna Moorhead, „Leonora Carrington Obituary”, in The Guardian, 26 mai 2011.

Leonora Carrington, „La Debutante”, in The House of Fear, Virago, 1989.

Sam Leith, „Leonora Carrington once served her guests a hair omelette. My kind of woman”, in The Guardian, 5 iunie 2011

Surse fotowww.apollo-magazine.combiblioklept.org

Discutii pe Facebook
Libris.ro

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.