);
COnecteaza-te cu noi

Promotii si evenimente

Lansare carte editura Spandugino: Fluviul Alfeu sau despre exil si intoarceri, de Sanda Golopentia

Publicat

pe

uviul Alfeu sau despre exil si intoarceri

Comunicat de presă. Lansare carte editura Spandugino: Fluviul Alfeu sau despre exil și întoarceri”, de Sanda Golopenția

   Editura Spandugino are plăcerea să vă invite la cele două evenimente de lansare a volumului Fluviul Alfeu sau despre exil și întoarceri, autor Sanda Golopenția, ce vor avea loc pe 25 şi 27 mai 2017:

– Joi, 25 mai 2017, ora 14:00, în Sala de Lectură a Bibliotecii Facultății de Litere (Universitatea din Bucureşti). Alături de autor, vor lua cuvântul: Prof. univ. dr. Liviu Papadima, Prof. univ. dr. Emil Ionescu, Romulus Bucur, Lavinia Spandonide.

– Sâmbătă, 27 mai 2017, ora 14:00, la Scena Arena, Pavilion C1, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, Pavilion C1 (Romexpo). Vor vorbi, alături de autor: Doina Jela, Prof. univ. dr. Mircea Martin, Dan C. Mihăilescu, Lavinia Spandonide.

uviul Alfeu sau despre exil si intoarceri
Tema emigrației și a exilului rămâne o temă actuală care se cere dezbătută în cultura românească. Consecințele valurilor de emigrație ale secolului XX operează încă. Li se alătură, de neignorat, tema stringentă a migrației forței de muncă. Fluviul Alfeu sau despre exil și întoarceri marchează, în viziunea la care subscriu, un îndemn la examinarea întoarcerilor din exil sau emigrație, cu potențialul lor de dăruire și creștere. Înainte de anul 1989, întoarcerile prin emisiuni sau publicații au fost semn de neuitare și modalitate de a fi utili celor de acasă, prin informare trează cu privire la ce se întâmpla în lume sau în exilul românesc. După 1989, întoarcerile în România, cu vorba, cu gândul sau cu fapta, au fost încercări de a acționa intelectual împreună, descoperind modurile în care experiența dobândită prin emigrare sau exil se poate vărsa în efortul de înțelegere și depășire al întregii societăți românești. Proiectele, care s-au îndesit în interviuri sau în eseuri, și nu lipsiseră în fapt încă de la început, sunt proiecte în care cred, astăzi, la fel ca atunci când le-am pus pe hârtie. Trecute prin filtrul experiențelor din România, ele ar putea contribui, nădăjduiesc, la limpeziri necesare.” Sanda Golopenția

SANDA GOLOPENȚIA. Profesor emerit la Brown University din Providence (SUA), Sanda Golopenția se numără printre figurile intelectuale cele mai importante ale exilului românesc, cu contribuţii notabile în domeniul lingvisticii, semioticii literare, antropologiei şi sociologiei. După absolvirea Facultăţii de Filologie a Universității din București în 1961, obţine titlul de doctor al aceleiași universități în 1969.

   Între 1961 și 1980 lucrează în cadrul Institutului de Folclor, al Centrului de Fonetică și al Institutului de cercetări etnologice și dialectologice şi predă cursuri de lingvistică și semiotică la Universitatea din București. În 1980 emigrează în SUA, iar un an mai târziu este profesor la departamentul de Studii Franceze de la Brown University din Providence, cursurile sale fiind axate aici pe pragmatica teatrală. Pe lângă cele 20 de volume de autor şi cele peste 200 de articole apărute în reviste internaţionale prestigioase, a mai coordonat şi editat 19 volume ce au în general ca temă Școala Sociologică de la București, un loc aparte ocupându-l lucrările părinţilor ei, sociologii Anton Golopenţia şi Ştefania Cristescu-Golopenţia.

   Distincții: Premiul Fundației Culturale Române pe anul 2000; Premiul Fundației Gheorghe Ursu (2002) și Premiul Fundației Copy.Ro (2002) pentru editarea volumului Anton Golopenția, Ultima carte; Premiul „Punctul 12 al Proclamației de la Timișoara pentru anul 2007”; Diploma „Meritul Academic” (2008). Doctor Honoris Causa (Universitatea de Nord, Baia Mare, 2007; Universitatea de Vest, Timișoara, 2014, Universitatea „Apollonia”, Iași, 2017). Cercetător asociat la Laboratoire Lettres, Langages et Arts și membru inițiator al proiectului electronic DRAMA (Universitatea Toulouse-le-Mirail).

Despre Editura Spandugino
Editura Spandugino, fondată în 2008, promovează un model cultural al calității. Ne-am propus să acordăm importanță și să dăm amploarea cuvenită instituției mentoratului, a dialogului și a recuperării memoriei. Viziunea noastră este strâns legată de convingerea că fără înțelepciunea provenită din experiență, fără modele, fără consolidarea unui țesut bazat pe valori profund umane între indivizi și fără o cultură a dialogului, nicio comunitate nu poate să supraviețuiască. Pariul nostru este accesul spre universalitate și ieșirea din limitele particularului, prin îndepărtarea prejudecăților și a barierelor culturale de orice fel. În politica noastră editorială de promovare a cărților și autorilor, ținem mult la prezența autorilor în cadrul protocolului de lansare a cărților, conștienți fiind de cât de mult avem de învățat unii de la alții.

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Promotii si evenimente

Frumoasa din Padurea Adormita, spectacol de balet pe scena Operei Nationale Bucuresti

Publicat

pe

Frumoasa din Padurea Adormita Ceaikovski balet Raftul cu idei

   Opera Nationala Bucuresti prezinta sâmbata, 16 iunie 2018, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet Frumoasa din Padurea Adormita de Piotr Ilici Ceaikovski.

   Regia si coregrafia poarta semnatura lui Vasily Medvedev si Stanislav Fečo, decorul, costumele si light design-ul sunt realizate de Pavol Juráš. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorascu.

(Imagine si montaj: Sebastian Bucur/ Opera Nationala Bucuresti)

   Coregrafii Vasily Medvedev si Stanislav Fečo promit publicului o experienta unica precum însisi declara: „Este o onoare sa montam spectacolul Frumoasa din Padurea Adormita alaturi de corpul de balet al Operei Nationale Bucuresti, un tribut adus marelui coregraf Marius Petipa cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la nasterea artistului.

   Geniul muzicii lui Piotr Ilici Ceaikovski reda cu finete celebrul basm bazat pe contrastele dintre bine si rau. Dupa traversarea a trei secole, acest spectacol de balet înca stârneste curiozitatea audientei de toate vârstele.

   Întrucât am crescut cu acest titlu legendar si am evoluat într-un numar considerabil de productii ale spectacolului Frumoasa din Padurea Adormita, am încercat sa conservam cele mai semnificative traditii din patrimoniul baletului clasic si, alaturi de un scenariu inedit si costume de poveste, sa oferim o emotie de neuitat audientei.”

Biletele se gasesc pe http://tickets.operanb.ro/ si la casa de bilete a Operei Nationale Bucuresti (program luni – duminica între orele 10:00 – 13:00 si 14:00 – 19:00).

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Promotii si evenimente

Opera – La Bohème – de Giacomo Puccini, pe scena Operei Nationale Bucuresti

Publicat

pe

Puccini La Bohème Raftul cu idei Opera Nationala Bucuresti

   Opera Nationala Bucuresti prezinta duminica, 17 iunie 2018, începând cu ora 18:30 spectacolul La Bohème de Giacomo Puccini, în regia lui Ionel Pantea. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Alberto Veronesi – invitat.

   Spectacolul de pe scena Operei Nationale Bucuresti este construit ca o fresca de epoca, dar fara a respecta perioada în care au plasat actiunea libretistii, adica prima jumatate a secolului XIX- lea. Convins de faptul ca, pentru aceasta opera, Puccini s-a inspirat din propriile experiente ale anilor sai de studentie, regizorul Ionel Pantea si echipa sa de creatie au mutat actiunea peste câteva decenii, catre finalul secolului, în Parisul anilor 1880-1890.

   Astfel, scenografii Stefan Caragiu si Liliana Cenean au recreat cu fidelitatea atmosfera Cartierului Latin din aceasta perioada, cu celebra cafeanea „Momus” si vânzatorii ambulanti de pe strazile orasului, imaginea unei mansarde întunecate, adapost pentru artistii vremii, zorii unei zile aproape de bariera Parisului etc. Practic, spectacolul este o productie traditionala de opera, cu accent pe adevarul istoric si pe interpretarea personajelor, asa cum le-au dorit autorii. Personajele din „La Bohème” retraiesc astfel pe scena Operei Nationale Bucuresti realitatea cruda data de statutul tinerilor artisti în epoca lui Puccini, dar din care ei reusesc sa evadeze uneori prin creatie, iubire si vis.

   Regizorul Ionel Pantea despre productia La Bohème de pe scena Operei Nationale Bucuresti: „Cred ca este opera cea mai iubita si mai des reprezentata din creatia pucciniana. Am dorit o opera pe bune, convingatoare si vie, facuta cu noima si armonie, cultivând spontaneitatea, naturalul ca valoarea, care sa puna în fapt visele echipei. Doresc acestui spectacol sa-i bucure pe bucuresteni si nu numai, astfel încât sa savureze timp îndelungat aceasta productie.”

Biletele se gasesc pe http://tickets.operanb.ro/ si la casa de bilete a Operei Nationale Bucuresti (program luni – duminica între orele 10:00 – 13:00 si 14:00 – 19:00)

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Promotii si evenimente

Parafraze cu parfum interbelic – o nostalgie cu parinti, o descoperire pentru copii, la Opera Nationala Bucuresti

Publicat

pe

parafraze cu parfum interbelic raftul cu idei opera

   Opera Nationala Bucuresti prezinta sâmbata, 16 iunie, si duminica, 17 iunie, începând cu ora 14:00 în foaier spectacolul Parafraze cu parfum interbelic – o nostalgie cu parinti, o descoperire pentru copii, cu muzica din repertoriul interpretilor Maria Tanase, Zavaidoc, Dorel Livianu, Cristian Vasile, Jean Mascopol, Titi Botez si texte din creatia autorilor Anton Pann, Ion Luca Caragiale, Octavian Goga, Constantin Tanase, Adrian Paunescu.

   Conceptia, aranjamentele muzicale si realizarea spectacolului sunt semnate Smaranda Morgovan, care va asigura si conducerea muzicala.

   Participa pianista Eugenia Victoria Sandru, violonista Irina Furdui, flautista Petra Pana, solistii Andrei Lazar, Sorana Negrea, Daniel Filipescu, actorii Tudor Morar, Liviu Popa, Tudor Morgovan, Razvan Raduta, Corul de Copii al Operei Nationale Bucuresti.

Biletele se gasesc pe http://tickets.operanb.ro/ si la casa de bilete a Operei Nationale Bucuresti (program luni – duminica între orele 10:00 – 13:00 si 14:00 – 19:00).

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

iunie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

09mai(mai 9)17:30:s30iun(iun 30)17:30:sMemory Clouds.Galeria Anca Poterasu, Strada Plantelor nr. 58, Bucuresti Organizator: Institutul Francez din Bucuresti Tip eveniment cultural 2:Expozitie,Vernisaj Etichete eveniment culturalDecebal Scriba,expozitie,Institutul Francez din Bucuresti,Memory Clouds,vernisaj

Facebook

Trending

X