);
COnecteaza-te cu noi

Teatru

Jean-Paul Sartre – NO EXIT

Publicat

pe

no exit jean paul sartre teatru existentialist

   „No Exit” (fr. Huis Clos – ro. Fara iesire) este o piesa de teatru francez existentialist scrisa de Jean-Paul Sartre. Titlul original este echivalentul frantuzesc pentru „in camera”, referindu-se la o discutie privata cu usile inchise. Piesa a fost jucata pentru prima data in Théâtre du Vieux-Colombier in luna mai a anului 1944.

   Piesa reprezinta un tablou al vietii de apoi, in care trei personaje ce au decedat sunt pedepsite prin a fi incuiate intr-o camera, impreuna, pentru eternitate. Piesa este sursa unuia dintre cele mai celebre si  gresit interpretate citate ale lui Sartre: l’enfer, c’est les autres („Iadul este alti oameni”), o referinta a ideilor lui Sartre cu privire la chinul ontologic constant de a fi obligat a te vedea pe tine insuti ca pe un obiect in lumea constientului altei persoane.

* Atentie – urmeaza rezumat. Aflarea anumitor detalii ar putea diminua placerea lecturii sau a vizionarii lucrarii in cauza.

  Trei suflete damnate: Garcin, Inès si Estelle sunt aduse in aceeasi camera din Iad, de catre un misterios valet. Asteptandu-se la pedepsirea pacatelor fiecaruia pentru eternitate prin tortura cu masinarii medievale, sufletele raman uimite in camera simpla, mobilata in stil  renascentist frantuzesc. Nici unul din sarmanele suflete nu-si recunosc motivul condamnarii: Garcin spune ca a fost executat pentru ca a a fost un pacifist, in timp ce Estelle insista ca in cazul ei s-a facut o greseala.

   Inès, totusi, le cere sa inceteze sa mai minta reciproc si sa-si marturiseasca pacatele. Inès refuza sa creada ca ea si ceilalti doi au ajuns in aceeasi camera din intamplare si curand realizeaza ca au fost pusi impreuna pentru a se enerva si chinui unul pe celalalt. Garcin sugereaza ca fiecare sa-l lase pe celalalt in pace, insa Inès incepe sa cante despre o executie, iar Estelle vrea neaparat sa gaseasca o oglinda. Inès, lesbiana fiind, incearca sa o seduca pe Estelle, oferindu-se sa-i fie „oglinda” si sa-i descrie cum o vede prin ochii ei, insa ideea o inspaimanta pe Estelle.

no exit jean paul sartre teatru   Dupa cateva momente de cearta, sufletele decid sa isi destainuie crimele de care se fac vinovate, astfel incat sa stie fiecare la ce sa se astepte de la celalalt. Garcin si-a inselat sotia si s-a purtat urat cu ea; Inès a sedus sotia verisorului ei in timp ce locuia cu acestia; si Estelle a avut o aventura si a ucis copilul ce-a rezultat din aceasta. In ciuda revelatiilor fiecaruia, sufletele continua sa se calce pe bataturi unul pe altul. Garcin cedeaza incercarilor lui Estelle de a-l seduce, ceea ce o infurie foarte tare pe Inès. Garcin o implora pe Estelle sa-i spuna ca nu e un las pentru ca a incercat sa-si paraseasca tara in timp de razboi. In timp ce aceasta ii spune ce vrea sa auda, Inès ii spune ca Estelle face asta doar pentru ca asa ar putea sa fie cu un barbat. Acestea il determina pe Garcin sa incerce sa scape din camera. Dupa ce incearca in mod repetat sa deschida usa, aceasta se deschide larg, dintr-o data, insa Garcin e incapabil sa iasa. Crede ca va fi salvat doar atunci cand Inès are incredere in el. Ea refuza, spunand ca Garcin este evident un las si promite sa-l faca sa se simta mizerabil pentru eternitate. Estelle, infuriata de tratamentul pe care Inès i-l aplica lui Garcin, incearca s-o ucida pe Inès, injunghiind-o de mai multe ori. Cum sunt deja morti, atacul nu are nici un efect. Amuzata, Inès se injunghie singura. Socat de absurditatea sortii sale, Garcin concluzioneaza, „iadul inseamna <<alti oameni>>” – nu masinarii de tortura sau pedeapsa fizica, ci suferinta si turmentele celor de care nu poti scapa. Piesa se termina cu unirea celor trei suflete intr-un raset prelungit inainte de a se preda ideii de a petrece eternitatea impreuna.

Discutii pe Facebook
Nemira

Iubitor de arta si bun-simt, dispus intotdeauna la flirt cu Social Media, Advertising, Copywriting, Jurnalism si Fotografie. Entuziast Wordpress si SEO, dar cu limita, jurnalist pensionat inainte de termen din pricina dezgustului politic.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Recenzii

CURSA DE SOARECI – CRIMA CU PUBLIC. Cronica de teatru

Publicat

pe

   Ce poti sa spui despre o piesa de teatru despre care nu ai voie sa spui nimic? Ce poti sa mai spui despre Agatha Christie al carei nume se suprapune perfect si se confunda cu definitia romanului detectiv?

   Toti cei care vizioneaza Cursa de soareci sunt partasi la crima si la un secret. Cand te asezi in fotoliul din fata scenei iti dai acordul sa iti pastrezi sangele rece si, mai ales, sa iti ascuti simturile.

   Agatha Christie e un scriitor care isi pofteste cititorul sa rezolve misterul crimei impreuna cu personajele, care se dezvaluie nu doar in fata publicului, ci si in fata lor insisi.

   Majoritatea o stim ca romancier, dar in Cursa de soareci ni se dezvaluie ca dramaturg, dovedind inca o data talentul sau de a imagina o scena pana la cele mai mici detalii.

   Erwin Simsensohn este regizorul care isi asuma rolul de a da viata intrigii asternute pe hartie de scriitoarea britanica. Tot el este cel care transmite spectatorului dorinta Agathei Christie ca secretul adevaratului criminal sa ramana in sala de spectacol.

   Locul de intalnire al personajelor este Conacul Monkswell administrat de sotii Ralston. Aici se aduna Christopher Wren, Doamna Boyle (Simona Bondoc), Maiorul Metcalf (Tomi Cristin), Domnisoara Casewell, Domnul Paravicini si Sergentul Trotter. Toti ii trec pragul purtand cu sine un secret care incepe sa fie dezlegat de public pe masura ce actiunea inainteaza.

   Spatiul inchis al conacului, urgia de afara si presiunea de a fi in apropierea unui criminal destabilizeaza relatiile dintre calatorii necunoscuti.

   Cine e personajul principal in Cursa de soareci? Sa fie criminalul? Mollie Ralston (Ileana Olteanu) care intra prima in scena? Conacul care ii aduna pe toti si care scoate la iveala amintiri de care personajele incearca sa fuga?

cursa de soareci - cronica de teatru

imagine din spectacolul Cursa de soareci, TNB | sursa foto: TNB

   Dar nu trebuie sa uitam nici vocea de la radio (Ioan Andrei Ionescu) care poate fi transformata in indiciu de catre un spirit inchizitor.

   Fie ca lui Gilles Ralston ii da viata Dragos Stemate, fie Florin Calbajos, ori ca Lari Georgescu sau Petre Ancuta fac pe simpaticul si neintelesul Christopher Wren, personajele sunt bine construite si reusesc sa intretina misterul.

   Domnul Paravicini este intrigant si cand in costumul lui intra Mihai Calota si cand acesta e purtat de Silviu Biris, iar Sergentul Trotter isi duce la capat misiunea si in persoana lui Gavril Patru si a lui Razvan Oprea.

cursa de soareci - cronica de teatru

imagine din spectacolul Cursa de soareci, TNB | sursa foto: TNB

   I-am promis Agathei Christie ca nu dezvaluim nimic care ar putea spulbera enigma. Dar Cursa de soareci trebuie vazuta. Pentru seriozitatea temei si pentru umorul care razbate de pe scena. Cursa de soareci e ca un rebus dezlegat in societate despre care la final schimbi pareri cu necunoscutul de langa tine.

   Agatha Christie si Erwin Simsensohn invita publicul la Teatrul National Bucuresti sa fie complice nu la o crima, ci la un spectacol de teatru pentru toate varstele si pentru toate gusturile.

   Trei soricei…

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Recenzii

Orchestra Titanic – sacrificiul artistului in fata mortii. Cronica de teatru

Publicat

pe

Orchestra Titanic, cronica de teatru

   Orchestra Titanic – un titlu ce trimite cu gandul la sacrificiul dezinteresat al artistului in fata mortii. Iluzia vietii care transpare din piesa lui Hristo Boicev isi gaseste locul pe scena Teatrului National si urmareste spectatorul chiar si dupa tragerea cortinei. Regizorul Felix Alexa dirijeaza impecabil Orchestra Titanic, iar la finalul spectacolului aplauzele sunt daruite atat artistilor, cat si adevarurilor spuse fara menajamente de catre personajele garii parasite.

   Lumea intreaga e o gara. – iar noi, in loc sa traim, asteptam sa traim.

   Cele patru personaje, fiecare cu cate o poveste in spate, poveste care a dus parca inevitabil la traiul printre cartoane si sticle de bautura, Luko (Mihai Constantin), Meto (Mihai Calin), Doko (Richard Bovnoczki) si Liubka (Tania Popa) sunt uniti intr-un purgatoriu existential incercand, cu totii, sa reziste cum pot pana in momentul “Marii treceri”. O trecere pe care o asteapta sistematic si ritualic; o trecere ce poate fi realizata doar prin oprirea unui tren in gara paraginita. Pentru momentul sacru cei patru fac repetitii, pun in scena o retea de actiuni menite sa ii urce in tren si sa le asigure provizii. In inocenta si in disperarea lor, Luko, Meto, Doko si Liubka iau cate un geamantan, isi netezesc hainele ponosite, isi pun zambetul amar, fortat pe fata si se posteaza ca un pluton de-a lungul caii ferate. Dezamagirea provocata de trenul care niciodata nu opreste devine o obisnuinta, iar cand momentul mult-asteptat soseste, angoasa si frica fac loc fericirii.

orchestra titanic - cronica de teatru

Orchestra Titanic, la TNB | sursa foto: tnb.ro

   Rutina zilelor posomorate e intrerupta intr-o zi de sosirea intempestiva a unui personaj invaluit in mister care destabilizeaza ordinea micii societatii. Prezenta lui Harry (Claudiu Bleont) inseamna punerea la indoiala a vietii insesi.

   Viata este vis, dar visul nu este viata, e refrenul care parcurge piesa de la inceput pana la caderea cortinei.

   Chiar aparitia magicianului Harry e pusa sub semnul intrebarii, iar actiunile sale pot fi doar raspunsuri ale constiintelor frematate si obosite ale personajelor. Teme ca evadarea, viata, moartea sunt tratate cu seriozitate si umor deopotriva, iar la final, cand insusi spectatorul se intreaba ce este si ce nu este real, nu sentimentul singuratatii este cel care persista, ci gandul ca nu evadand vom fi fericiti, ci traind in mijlocul a tot ceea ce ne este familiar.

   Cu un titlu ce face aluzie la orchestra care nu a incetat sa cante chiar cand Titanicul se scufunda, ducand cu el mii de vieti, piesa lui Hristo Boicev aduce un elogiu vietii.

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Recenzii

Vivien Leigh. Ultima conferinta de presa. Cum artistii vor mosteni pamantul

Publicat

pe

Vivien Leigh: ultima conferinta de presa - cronica de teatru

   Ca artistii vor mosteni pamantul ne-o spune chiar personajul ca o prevestire, dar si ca o concluzie.

   Stand in public si urmarind jocul Lamiei Beligan ai impresia ca toate intrebarile nerostite legate de Vivien Leigh capata raspuns.

   Teatrul e oglinda lumii, se aude la un moment dat de pe scena. Dar aflat in fata intruchiparii uneia dintre cele mai admirate si mai misterioase actrite ti se pare ca tu esti in fata unei oglinzi.

   Viata tumultoasa, trista, plina de succes si de hotarari greu de inteles sau acceptat a lui Vivien Leigh este interpretata cu originalitate si o deosebita iscusinta de catre Lamia Beligan. Usurinta trecerii de la un timp al vietii la altul, de la o bucurie nemarginita la caderi nervoase sunt cateva dintre atuurile actritei care fac piesa sa fie bine inchegata si usor de urmarit.

   Regizoarea Liana Certechi puncteaza simplu, simbolic toate momentele de turnura din existenta personajului, iar viata lui Vivien Leigh e pusa la picioarele spectatorilor cu toate mastile purtate de actrita pe parcusrul carierei cinematografice si cu trairile autentice ale femeii din spatele decorurilor.

   Cea care o readuce la viata pe extraordinara actrita britanica isi interpreteaza rolul la fel ca cea pe care o omagiaza: cu dedicatie, cu o insufletire dureroasa, inchinandu-se, parca, in fiecare clipa Melpomenei.

   Vivien Leigh raspunde lumii si isi raspunde siesi intampinand intrebarile cu sinceritatea celui care pentru a avea tot ceea ce isi doreste sacrifica tot ceea ce are. Acest spectacol omagial nu poate fi privit decat cu o nemarginita evlavie pentru ca de la primele replici spectatorul isi da seama ca se afla nu in fata unor actori, ci in fata unei icoane teatrale.

   Spre deosebire de Vivien Leigh care nu a putut sa isi cladeasca viata personala si cea publica intr-un tot armonios, triada personaj-actor-public este compacta. Timpul nu curge liniar, nu exista un inceput si un sfarsit al piesei – daca artistii sunt cei care mostenesc pamantul, amintirea lui Vivien Leigh va fi intotdeauna un reper al memoriei colective, iar interpretarea Lamiei Beligan va ramane si ea in galeria reprezentarilor fara precedent despre viata si cariera marii actrite.

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

august, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Trending

X