);
COnecteaza-te cu noi

Filozofie

Jean – Paul Sartre – Existentialismul este un umanism

Publicat

pe

Jean - Paul Sartre

Jean – Paul Sartre – Existentialismul este un umanism sau caracterul coercitiv al curentului umanist asupra existentei

   Existentialismul, ca doctrina filosofica, s-a caracterizat printr-o accentuare a individualitatii si a subiectivismului si a capatat amploare, devenind celebru, abia dupa cel de al II-lea razboi mondial, avand ca temei lucrarile lui J.P.Sartre si ale altor existentialisti, precum Albert Camus, Martin Heidegger, Maurice Merleau Ponty sau Simone de Beauvoir, fondatoarea feminismului. Termenul de existentialism a patruns in constiinta filosofica, concretinzandu-se intr-o realitate conceptuala in jurul anilor ’30, avandu-l ca promotor pe Fritz Heineman, odata cu lucrarea semnata de acesta, ce vorbeste despre ”Spirit, viata, existenta”, aceasta servind, totodata, drept o unealta ideatica in sensul naturii dependente a intreg ansamblului actional si fenomenal de existenta umana, imprimand declarativ inerenta existentei umane sub aspect subiectiv cat si obiectiv, in orice proces.

Jean - Paul Sartre   Sub auspiciile sfarsitului celui de al II-lea razboi mondial ce favorizeaza multiple dezvoltari tehnologice, cat si politice sau in plan cultural, cadrul prielnic adoptarii unei posturi antiautoritare, a consituit pentru Sartre un imbold in vederea participarii sale la grupul intelectual ”Socialisme et liberté”. De asemenea, afinitatea sa ideologica cu stanga marxista a facilitat contextul liberal din perspectiva caruia Sartre a decis sa-si perpetueze conceptiile existentialiste ce vadit purtau emblema socialismului, marcat de extinderea drepturilor si libertatilor.

   Sartre s-a exprimat de pe o pozitie ferm combatanta in raport cu conventionalismul ce promova existenta incostienta, bazata pe supravietuire si destin providential. Acesta afirma ”Cand ne gandim la Dumnezeu ca la un creator, il gandim, in majoritatea cazurilor, ca un artizan superior. Orice doctrina am avea in vedere, ca este o doctrina precum cea a lui Descartes sau chiar a lui Leibniz, noi sugeram intotdeauna ca vointa provine, mai mult sau mai putin, din intelegere sau, cel putin, o insoteste pe aceasta, astfel ca, atunci cand Dumnezeu creeaza, el stie precis ce anume creeaza” , unde notiunea de mestesugar se afla, neindoielnic, in conformitate cu tendinta fireasca a individului de a echivala cele doua lumi, cele doua posturi: a omului si a obiectului; astfel, derularea existentei umane printr-o dependenta de norme prestabilite de catre divinitate, are menirea de a reliefa nevoia absoluta a omului de a accede, de a fi parte a unui univers superior aceluia care-l sileste la o vietuire superficiala si imprevizibila, contrara subordonarii maladive unui ansamblu operational dirijat de o entitate exterioara, invizibila, care contravine liberului arbitru. In om dainuie, totusi, o necesitate acuta de siguranta si certitudine, pe care, judecand din perspectiva inaccesibilitatii lor, incearca sa le atribuie creatorului suprem.

Jean - Paul Sartre

Jean – Paul Sartre
sursa foto: philosophyforchange.wordpress.com

   Dupa Sartre, ”fiecare individ uman este realizarea unei anumite conceptii care ar rezida in intelegerea divina”, asa cum fiecare obiect reprezinta, deci, materializarea unei anumite formule sau plan stabilit cu anticipatie care ar rezida in intelegerea acelui meserias si al motivelor lui. Asadar, la o presupusa incercare de a ne indeparta de divinitate, afirmarea increderii in firesc se resimte de influente stiintifice; prin urmare, caracterul uman se poate motiva sa-si indrepte convingerile catre sfera pragmaticului, riscand, insa, sa se devoteze unei prejudecati potrivit careia omul este conturat, prin analogie, aidoma unei caramizi inerente unui edificiu complex, alcatuit prin respectarea unor etape premergatoare, cum se procedeaza in arhitectura. Potrivit lui Sartre, insa, modul in care putem proiecta obiecte in minte, ghidandu-ne in functie de un sistem de legi functionale cu aplicabilitate certa, nu coincide cu expresia construirii umane, exceptand masura in care omul este biologic programat si raportat la natura creatoare, aceasta fiind o parte din universalitatea sustinuta de Kant.

   Realitatea umana, asa cum o descrie Heidegger, o percepem ca fiind o realitate prezenta, un cumul de elemente unice pentru fiecare individ in parte, ilustrand si puterea de adaptare.Odata nascuta, o fiinta umana este nevoita sa strabata acele drumuri decisive pentru viitorul acesteia, ca persoana rationala, sa inainteze pe un drum lipsit de certitudini, insa nu fara a avea stabilita o certitudine a scopului.Sartre subiliniaza silirea de a deveni, prin raportare la colectivitatea umana, o raportare inevitabila; existenta omului, la nastere, poarta o acceptiune limitativa, treptat insa, nazuind catre o existenta inconstient, instinctiv prezumata.Inceputul existentei umane poate echivala in aceste conditii cu o schita a formei sale ulterioare, aflata intr-un proces incesibil de modelare si de prelucrare a ego-ului.Astfel, odata cu ivirea unei vagi perceptii a unui sine solicitant de autodefinire si precizie, omul se regaseste, prin reflex, constrans a-si intemeia un rost. In consecinta, angrenat intr-un cotidian care il stimuleaza volens nolens intru conceperea independentei si a relationarii, individul este definit prin spectrul propriilor dorinte si expectante, in functie de bagajul de solicitari cu care il aprovizioneaza cotidianul. Multitudinea de optiuni care sosesc in intampinarea fiecarui om, se bazeaza pe o reciprocitate conditionala, in acord cu ceilalti membri ai societatii; in acest sens, unele alegeri pe care le socotim a ne servi esclusiv segmentului privat al vietii noastre, exercita de cele mai multe ori o influenta practica si asupra celor angajati in succesiunea noastra de oportunitati, fie ca interlocutori, fie cei cu care ne implicam in parteneriate, posibil determinanti ai celeilalte parti a balantei noastre, in lipsa unei intentionalitati; pentru ca, in situatia unei alegeri efectiv hotaratoare asupra prezentului sau viitorului, varianta proritara optiunilor ar fi, negresit, cea care ar trasa directia unui aport avantajos de confort fizic, material sau psihic al propriei persoane, avand astfel eficacitate si in determinarea indivizilor proximi in adoptarea aceleiasi decizii sau strategii.

Jean - Paul Sartre

sursa foto: ucblibraries.colorado.edu

   ”Omul nu este nimic altceva decat ceea ce face din el”, conchide Sartre. Realitatea omeneasca e lesne observabila: omul se afla intr-o permanenta definire, de la nastere pana la moarte; flexibilitatea cu care traiul sau se conformeaza legilor naturii, subzistand intr-un univers in care cea mai nesemnificativa miscare isi poate dovedi forta de-a rasturna intregi sisteme si principii, omului nu-i poate fi cu putinta a se individualiza prin izolare, avand in vedere firea sa care nu se poate desavarsi in afara unei ”coliziuni” cu celelalte personalitati. Intregimea factuala a fiecarui individ acorda o rezonanta signifianta actualitatii, insa doar in virtutea posteritatii, deoarece, potrivit mentiunilor lui Sartre, omul e constient ca intensitatea a ceea ce infaptuieste in prezent, va avea rasunet in viitorul apropiat; acesta stapaneste temeinic actiunile sale actuale de care se face exclusiv raspunzator, lansarea acestora ingaduind si o posibila previziune a celor ulterioare. In ce masura, de pilda, s-ar responsabiliza un talhar fata de victima sa? Ar da socoteala, oare, doar pentru fapta sa? Sub aspect legal, acesta raspunde penal, insa, in realitate, subiectul comporta o problematica mai complexa, judecand in functie de sirul secvential de consecinte manifestate din punct de vedere moral si psihic (starea launtrica a victimei), etic si social (constiinta si ponderea negativa a faptei asupra realitatii celorlalti membri ai comunitatii). Astfel se explica de ce ”responsabilitatea noastra este cu mult mai mare decat am presupus, caci priveste umanitatea in intregul ei”, iar daca actiunile unui individ compromit realitatea unui tert, sau daca personalitatea infantila isi intemeiaza forma inca nedeslusita prin raportarea la sabloane, ”modelandu-ma pe mine, modelez deopotriva omul”, afirmatie prin care Jean-Paul Sartre demonteaza elementul divin, ca forta centralizatoare a unei existente predestinate.

Discutii pe Facebook

Sapiosexuala cu imaginatie ''gratuita, de vanzare'' , varsatoare dupa parerea stelelor si visatoare dupa a mea. Oaie de un negru aproape fosforescent, dezlanata, detasata de turma trendurilor ciobanesti si dezgustata de pseudocapitalismul comunist, cu o personalitate oximoronica, dat fiind ca-mi cam place sa imbin subtilul cu stridentul. Detest canicula si dispretuiesc evantaiele, cat si pe cei care-si dau aere de fata cu ventilatoarele, dar iubesc oamenii capabili sa sarute mintile cu vorba, asa cum o fac cartile bune.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Cafenea

Mitul lui Sisif. Albert Camus si o lectie in absurditate.

Publicat

pe

Imagine articol: Detaliu din "Pedepsirea lui Sisif" (1548 - 1549) de Titian. Sursa: Domeniul public

   Legenda lui Sisif incepe cu un om care, daca e sa-i dam crezare lui Homer, era unul dintre cei mai intelepti si mai prudenti dintre muritori. Cu toate acestea, Sisif va pierde favoarea zeilor Greciei antice. Acesta va fi luat in infern si obligat sa indure una dintre cele mai inutile si chinuitoare pedepse din mitologia antica.

   In fiecare zi, Sisif avea sa urce un bulgare urias de piatra pe un munte, intr-un efort grozav. Cand ajunge in varful muntelui, bulgarele se va pravali la vale in cateva momente. Iar Sisif este condamnat sa treaca prin acest supliciu pentru totdeauna, sa execute aceasta sarcina inutila si obositoare pana la sfarsitul timpurilor.

Mitul lui Sisif Camus mitologie filosofie

„Sisif” de Antonio Zanchi | Domeniu public

Cum i-a mâniat Sisif pe zei?

   Ce-a facut Sisif sa-i supere pe zei? Exista cateva versiuni. Versiunea pe care o prefera Albert Camus in eseul sau Mitul lui Sisif, povesteste despre Sisif care, apropriindu-se de  moarte, testeaza devotamentul sotiei sale.

   Potrivit povestii, Sisif ii cere sotiei sale ca, dupa moartea lui, sa-i arunce trupul neinhumat in piata orasului. Cand Sisif moare si se trezeste in infern, afla ca sotia sa a facut lucrurile intocmai. Sisif se maniaza pe sotia sa, pentru ca aceasta a ales sa-l asculte cu strictete, in loc sa aleaga sa-i onoreze memoria si demnitatea. Sisif se supara nespus si-i cere lui Hades sa-l lase sa se intoarca in lumea celor vii, pentru a-si mustra sotia.

   Se pare ca, de  fapt, eroul tragic in aceasta poveste este sotia lui Sisif, care, desi a respectat dorinta sotului cu strictete, se va confrunta rapid cu un Sisif reinviat care-o cearta tocmai pentru ca a fost ascultatoare. O aparenta absurditate.

   Inapoi printre muritori, Sisif decide rapid ca nu mai doreste sa se intoarca in infern. Acesta invata sa iubeasca copacii, oceanele racoritoare, senzatia pietrelor incinse sub talpile sale… Sisif doreste sa ramana si astfel il tradeaza pe Hades, refuzand sa se intoarca. Sisif este capturat rapid de catre Hermes si readus in lumea de apoi, unde-l asteapta pedeapsa bolovanului urias.

(In alte versiuni, Sisif o sfatueste pe sotia sa sa nu aduca jertfe si ofrande zeilor, in memoria numelui sau, astfel incat sa-i manieze pe acestia, care asteptau ofrande – si sa-i permita reintoarcerea printre muritori, ca sa indrepte lucrurile. Suparati ca nu primesc jertfele care li se cuveneau, Hades si Persefona sunt de acord sa-l elibereze temporar pe Sisif din Infern).

Mitul lui Sisif Albert Camus filosofie mitologie Raftul cu idei

Persefona supraveghindu-l pe Sisif in Lumea de Apoi. Amfora c. 530 i.Hr. Staatiiche Antikensammlungen | Domeniul public

In Absurd

   Este usor de intuit cum autorul si filosoful algerian Albert Camus avea sa gaseasca inspiratie pentru filosofia sa despre Absurd in mitul lui Sisif. In Mitul lui Sisif – primul sau eseu publicat in 1942 – Camus foloseste mitul ca piatra de temelie pe care avea sa-si construiasca scoala sa unica de gandire existentialista, cunoscuta ca Absurdism.

   Scoala absurdului ne invata ca fiintele umane se afla intr-o continua si nesfarsita misiune de a afla scopul si satisfactia in viata. Aceasta cautare chinuitoare a scopului in viata este in conflict direct cu zadarnicia aparenta a universului. Lupta pentru a gasi un sens intr-un univers caruia-i lipseste orice sens se afla in inima conditiei umane, o conditie care ne tortureaza cu atat mai mult cu cat incercam sa i ne opunem.

Mitul lui Sisif Albert Camus filosofie mitologie Raftul cu idei

Albert Camus | CC BY SA 4.0

   Camus scrie ca el nu este atat de interesat in observarea absurdului, pe cat este interesat de consecintele constientizarii acestuia. Camus spune ca putem ori sa ignoram absurdul si sa continuam sa cautam un sens, in van, ori sa respingem absurdul si sa ne rasculam impotriva zadarniciei universului. In cuvintele sale…

„Nu exista destin care sa nu poata fi depasit prin dispret.” – Albert Camus (mitul lui Sisif)

   In ciuda aparentelor, Mitul lui Sisif nu este despre cugetarile unui nebun pornit catre autodistrugere. Este mai degraba un manual pentru fericire. Camus ne lasa sa stim ca, pe cand bolovanul se rostogoleste inapoi la vale, Sisif trebuie sa coboare si el pentru a repeta pedeapsa. In aceste momente Sisif reflecta la pedeapsa sa, in mare parte precum fiintele umane trebuie sa devina constiente de situatia neplacuta a absurdului vietii. Si in acest moment de introspectie suntem cei mai fericiti.

Mitul lui Sisif Albert Camus filosofie mitologie Raftul cu idei

„Sisif” (1920) de Franz Stuck | Domeniul public

   Prin acceptarea absurdului putem, in aceeasi masura, sa acceptam si ca viata este inutila, fara sens, fara un scop determinat. Astfel, suntem capabili sa o traim pe deplin.

   Vietile noastre devin o revolta constanta impotriva zadarniciei universului si putem trai, in sfarsit, eliberati. In acelasi timp, universul este redus la tacere. Zeii care vor sa ne controleze vor inceta sa mai existe. Vietile noastre devin vietile noastre, nu supuse unui destin, nu supuse unei dictaturi a vreunei forte exterioare.

Ce ne poate arata Sisif

   Legenda lui Sisif poate parea tragica. Un om care este condamnat sa se chinuie pentru eternitate, fara sa infaptuiasca ceva de valoare. Filosoful Albert Camus ne spune ca vietile noastre, la fel ca si cea a lui Sisif, sunt lipsite de scop si de sens. Chinul nostru de a gasi un scop care nu exista se afla la radacina disperarii umane.

  Numai atunci cand acceptam absurditatea vietii si cand ne vom opune lipsei de sens a universului ne vom gasi libertatea. Viata este traita mai intens daca nu are un scop. Devenim capitanii propriilor corabii, autori ai propriilor povesti. Si numai in momentele cele mai fragile si cele mai nesigure putem cu adevarat spune ca „Totul este bine”…

surse: [1], [2]. [3]

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Cafenea

Termenii unei ecuatii: UNIVERSAL – UNIVERSALITATE

Publicat

pe

   Problema universalului a constituit una din preocuparile statornice ale cugetarii omenesti. Mereu reluata si discutata, chiar aprig disputata, privita din cele mai diverse unghiuri de vedere, deosebirea scindandu-se in pozitii antinomice, problema universalului nu-i putea lasa indiferenti pe nici unul dintre ganditori – fie ei filosofi, oameni de stiinta, esteticieni, oameni politici sau de arta – intrucat viza o chestiune fundamentala nu numai a teoriei stiintei, logicii sau a artei, ci si a existentei. „Dialectica universalului, particularului si singularului se reveleaza ca o structura fundamentala a lui esse” – scrie, pe buna dreptate, Athanase Joja in ale sale Studii de logica

   Celebra cearta a universaliilor purtata de-a lungul intregului ev de mijloc concentra in ea, ca intr-un focar, lupta dintre doua conceptii despre lume iremediabil opuse. Disputa medievala nu era, in fond, decat o forma esopica prin care puteau sa tranpara punctele de vedere ale unei conceptii filosofice materialiste in conditiile istorice date ale dominatiei religiei si teologiei. „Realistii” si „nominalistii” nu au aparut ex nihilo, nu sunt o aparitie spontanee, nu marcheaza un inceput. Inceputurile, confuze si rudimentare, sunt depistabile in vechile mituri si cosmogonii, conturandu-se treptat si din ce in ce mai net in formele cristalizate ale filosofiei si stiintei.

   Aspiratia spre universal e legata de insasi tentativa explicarii, intr-o forma sau alta, a lumii. Incercarea de a gasi ceva ce e comun, constant si repetabil in multitudinea si diversitatea fascinanta a lucrurilor. Cu alte cuvinte, incercarea de a descoperi Legea – raport intre unu si multiplu – reprezenta, in fond, miezul atitudinii explicative a omului aflat in raport cu lumea inconjuratoare. Incercand sa explice multiplicitatea lumii printr-un unic element al ei, milesienii erau preocupati de universal. Aceasta preocupare e prezenta in intreaga gandire presocratica, chiar daca numai prin Socrate devine o problema constanta si fundamentala a reflexiei fiziologice. „In filosofia lui Heraclit, necesitatea, chreon, se reveleaza ca ratiune, logos, desi toate lucrurile devin conforme cu aceasta ratiune, cu acest cuvant, cu aceasta gandire obiectiva, ontica. Cuvantul, gandul, structura si ratiunea universului, a fiintelor logosului ontic se lasau interpretate natural de ratiunea ontologica. Astfel, ratiunea ontica – structura, organizare functionala a lucrurilor – devine ontologica, organizare functionala a conceptelor, care are calitatea de a sesiza lucrurile, pragmata, sub specie universalitatis” (Ath. Joja, Studii de logica, vol. II, p. 131)

   Aceste raporturi existente intre General – Particular – Singular, intuite de presocratici ca logos ontic si ontologic, au primit, de-a lungul timpului, diverse interpretari.

aristotel

Aristotel

   Prin desprinderea ideilor de lumea sensibila si inteligibila si asezarea lor intr-o zona ontica a absolutului, aspatiala si atemporala, existand in sine si prin sine, miturile platoniciene au deschis calea inselatoare a explicatiei idealiste a universalului. Aristotel il va combate si o va face cu succes. „Ceea ce stagiristul reproseaza cu asprime dascalului sau este mereu transcendenta ideilor si a numerelor ideale, paralele cu lucrurile sensibile. Transcendentei platonice a universalului (idei si idei-numere), Aristotel ii opune imanenta universalului. Universalului substantializat si separat prin ecteza, prin ex-positio, prin pozitia universalului in afara (ex) lucrurilor sensibile: <<Este evident ca tot ceea ce este universal este in lucruri.>>” (Ath. Joja, ibid, p, 357).

   Aristotel insusi nu va reusi sa elucideze esenta dialectica a raportului G. – P. – S. Evidentiind acest lucru, Lenin, intr-o formulare succinta dar fundamentala pentru rezolvarea stiintifica a problemei, scrie: „Generalul nu exista decat in particular, prin particular. Orice particular este (intr-un fel sau altul) general. Orice general este o particica (sau o latura sau esenta) a particularului. Orice general nu inglobeaza decat aproximativ toate obiectele particulare.” (Caiete filozofice, p. 323).

* * *

   Problema universalului, cum e si firesc, nu e straina nici de preocuparile si aspiratiile artei. Atingerea universalului, privita si din perspectiva artei, pare a fi, in primul rand, o problema gnoseologica, sau, altfel spus, ea apare cu iminenta in cadrul raportului dintre arta si realitatea pe care o investigheaza cu mijloacele sale specifice. Si cum „obiectul” si scopul artei este omul, cunoasterea esentei acestuia, revelarea demnitatii sale ontologice ca fiinta rationala si sociala se confunda cu insasi tentativa ridicarii artei spre surprinderea universalului uman.

Karl Marx

Karl Marx

   Acest universal poate fi insa confundat cu eidosul de tip platonician, existent in sine si prin sine, absolut si transcendent, anterior si determinant al existentei particulare umane? Daca ar exista un astfel de universal, arta si-ar pierde orice legatura cu viata reala umana. Iar daca ar incerca totusi sa o mentina, ar face-o in mod inutil, caci „participarea” ei la Idee ar trebui sa fie singura ei modalitate si ratiune de a fi. Or, o asemenea arta n-ar putea exista, nu numai pentru ca s-ar usca iremediabil intr-un conceptualism abstract, rupt de orice seva a vietii si sensibilitatii – ceea ce ar fi contrar naturii artei insasi – ci si fiindca ar fi lipsita de obiect: nu exista a priori ideea de om, transcendenta omului, ci exista numai oameni, fiinte vii in care palpita un univers intreg; ideea noastra despre ei se constituie, a posteriori, generalul existand „numai in si prin particular”. La om, esenta nu precede existenta, ci invers. Afirmand mai recent acest lucru, existentialismul nu face decat sa repete o teza a carei afirmare a fost facuta cu mult timp inainte si pe care marxismul a demonstrat-o cu stralucire. Inca din celebrele sale teze asupra lui Feuerbach, Marx aratase ca esenta umana nu este o abstractie, ca oamenii insisi nu sunt fiinte abstracte, ci fiinte care traiesc in conditii istorice si sociale determinate, ca esenta lor umana si-o dobandesc in cadrul si in ansamblul relatiilor lor sociale. Omul este, simultan, un produs al conditiilor, al mediului natural si social si totodata, al conditiilor pe care, la randul lui, omul, prin activitatea sa, le fasoneaza, le transforma. In acest complicat proces dialectic, in raporturile individului cu societatea, al transformarii realitatii sociale si implicit al transformarii in sine, in acesta desfasurare si insertie permanenta a necesitatii obiective si a libertatii umane, omul isi dobandeste propria-si esenta. Iata de ce tentativa funciara a artei de a imbratisa universalul nu este posibila decat prin sondarea cat mai adanca a realului concret, a fiintei umane ca existenta in „carne si oase” in ansamblul raporturilor social-istorice. A te ridica la inaltimea universalului inseamna, asadar, a cobori cat mai in adancuri, caci esenta umana nu e transcendenta, ci imanenta omului si istoriei sale.

 

Noapte instelata -Van Gogh

Noapte instelata – Vincent Van Gogh

 

 

   Consecintele metodologice si practice ale unei atari concluzii teoretice sunt deosebite. Rezulta de aici cu claritate faptul ca artistul care tinde spre universal cautandu-l aiurea, ca pe o himera care pluteste deasupra istoriei si societatii, savarseste o prima mare eroare. De asemeanea, sansa artistului de a surprinde universalul se afla langa el, aici si acum, in zona vietii omenesti din care face si el parte si nu intr-o zare indepartata. Se autoiluzioneaza si rataceste atunci cand, cu mentalitate si complexe provinciale, considera ca arta sa poate deveni mare, prin pastista, prin transplantarea unor „modele” artistice, idei si preocupari din alte zone, exotice, asupra unor realitati umane si sociale cu care primele nu au nici o legatura. Pentru a putea spune ceva nou si original lumii, pentru a putea aduce o contributie proprie la cunoasterea si atingerea universalului, creatorul de arta trebuie sa tina seama de faptul ca el n-o poate face decat dand expresie artistica lumii care-i este cea mai proprie si mai apropiata, din care el insusi face parte, al carui produs si modelare este. Pornind numai de pe solul fertil al proriei sale vieti, al poporului si societatii din care face parte, al matricei sale spirituale si stilistice, de la specificul national constituit de-a lungul timpului si generatiilor care s-au succedat, artistului i se deschide sansa unica de a intra in universal prin propria sa poarta. Atingand universalul se poate implini astfel si dorinta sa de universalitate. Caci cei doi termeni nu sunt identici. Primul il conditioneaza pe cel de-al doilea, dar nu conduce cu necesitate la el. Caci arta nu este numai cunoastere, ci si creativitate si – din aceasta cauza – atingerea universalului nu duce spontan si la universalitate. Realizarea acesteia din urma e in functie si de talentul autorului, de virtutile sale de creativitate ca si de numerosi alti factori extra-estetici care concura la dobandirea notorietatii. Oricum, universalitatea adevarata trece cu necesitate prin universal si nu prin ocolirea acestuia. Universalitatea, spunea cu indreptatire G, Calinescu, „fiind un punct cosmic al unei verticale pe pamant, iar nu o abstractie, orice poet universal este ipso facto un poet national. Homer era grec, Dante florentin, Shakespeare englez; extirpati din opera lor ce e concret etnic, sublimele ingustimi daca vreti, si totul ramame inert si fara puls. Universalitatea este o inima individuala, puternica si sonora, ale carei batai istorice se aud pe orice punct al globului, precum si-n viitor”.

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Interviuri

Emil Cioran si Petre Tutea în „Exercitiu de admiratie” (fragment)

Publicat

pe

Emil Cioran ?i Petre ?u?ea în „Exercitiu de admiratie”

   „Exerciţiu de admiraţie” este dovada că relaţia dintre Emil Cioran si Petre Tutea a fost de tip complementar, dar nu prin întăriri reciproce, ci prin contraziceri. E un indivualist, spune Tutea. Îl cearta pentru departarea de Dumnezeu, însa, daca s-ar reîntâlni cu el „as fi asa de emotionat ca mi-ar pieri glasul. Mi-e un dor absolut de el”. Pentru Cioran, „misticul” Tutea este „singurul spirit genial care mi-a fost dat sa-l întâlnesc în viata mea”.

   Liiceanu intra pentru prima oara cu o camera de filmat în mansarda de pe Rue de L’Odeon, numărul 21, „în viata celui care a scris povestea otravita a vietii noastre”. El ne poarta, împreuna cu Cioran, pe strazile unde a citit, unde si-a baut cafeaua sau unde discuta cu Sartre. Deschiderea scriitorului, odata vazut ca „cel mai clandestin filosof” de „Le Figaro Magazine”, ne da senzatia ca avem în fata ochilor jurnalul intim al lui Cioran. Iar asta da valoare demersului documentar. În 1993 aceasta e confirmata si de premiile de la Uniunea Cineastilor (marele premiu, dar si premiul pentru montaj) si de la APTR (pentru imagine film documentar realizat pe pelicula si pentru montaj).

 

   Fragment din documentarul „Exercitiu de admiratie” realizat de Gabriel Liiceanu. Întreg materialul îl gasiti pe TVR+, aici.

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

noiembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X