Imperiul soarelui, de J.G.Ballard

1
1174

   Imperiul soarelui, de J.G.Ballard: un roman mult laudat, mult apreciat, catalogat “cel mai bun roman de razboi” si ecranizat in regia lui Steven Spielberg.

   M-a coplesit atata notorietate a cartii si daca-mi spun modesta-mi parere, nu prea stiu de unde s-o apuc (cartea).

   Multe muste in cartea asta. Foarte multe…Si mult razboi si mult Jim – personajul principal care apare in fiecare fraza. Jim e un copil haios, istet, curios si inteligent, care creste intre 11 si 14 ani intr-un razboi pe care nu-l pricepe, dar il marcheaza.

Imperiul soarelui - J. G. Ballard - recenzii de carte
Imperiul soarelui – J. G. Ballard – recenzii de carte –

   Imperiul soarelui are emotie, pe alocuri e captivant si interesant de stiut cum a trait omenirea al II lea razboi mondial in Asia – un Shanghai cotropit de japonezi, pana la bombardarea atomica. Dar nu mi s-a parut deloc “cel mai bun”…

   Pierdut accidental de parintii sai (englezi relocati), Jim traieste un calvar prin diverse lagare de prizonieri, unde incearca sa supravietuiasca cu agerimea mintii. Face tot posibilul sa relationeze cu oameni care-l pot ajuta, manat mai degraba de un instinct de supravietuire decat de un calcul meschin. Unii din jurul sau il resping (el e prea curios si uneori prea neastamparat), altii il protejeaza, altii il indragesc, iar altii il exploateaza crezandu-l naiv. Jim nu e naiv, este doar un supravietuitor al carui unic scop este sa-si regaseasca parintii.

   Ce m-a impresionat: de-a lungul actiunii, atat la Jim cat si la alte cateva personaje, apare sindromul Stockholm – atasamentul captivului fata de gardianul ce-i confera siguranta. Jim ajunge sa-i aprecieze si sa-i admire pe japonezi, accepta blazat asuprirea lor si se simte aparat in lagar, ca intr-un camin. La sfarsitul razboiului si-ar dori sa inceapa altul, detasandu-se greu de cei 3 ani mizerabili traiti ca prizonier. Dupa atata timp, libertatea i se pare plina de pericole.

   Ce nu mi-a placut: povestea este spusa prea descriptiv, prea repetitiv, prea monoton. Multe, foarte multe fraze despre firul de praf, despre bandaje, puroi, cartofi dulci, foamete, fluviul din zare; prea des apar “doua avioane Mustang” (mereu doua!), motoare, huruieli, soare, furnici si…muste! Dupa 460 de pagini am ramas cu senzatia ca toate mustele din lume s-au adunat in Shanghai in anul de gratie 1945. Iar eu cred ca autorul ar fi trebuit sa lase altfel de amprente in mintea cititorului.

   N-am citit foarte multe romane despre razboi, insa din cele cateva, acesta e departe de a fi cel mai bun. Din perspectiva emotionala (a copilului) mult mai bun mi s-a parut romanul Hotul de carti si – desigur – nu e singurul. Iar ca scriitura, Sven Hassel este un autor infinit mai captivant.

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.