);
COnecteaza-te cu noi

Blog

Hipster-eala – un paradox?

Publicat

pe

hipster

   Înca din frageda pruncie am fost mioapa si mereu când ma duceam cu ai mei la magazinul de ochelari aveam inima strânsa: speram sa îmi cumpere unii cât mai discreti, în nici un caz din aia „de baba” cu rame foarte mari si groase. În acceptiunea mea si a celor din generatia mea, acei ochelari erau tot ce putea fi mai rau pentru statutul tau social, îi consideram urâciosi, de baba, demodati, de tocilar fara viata…într-un cuvânt, daca era dupa mine i-as fi interzis. Aveam note mari, ochelari acceptabili, ma îmbracam simplu, clasic si toti ma considerau uncool, demodata, tocilara.

   Tare mi-a fost mirarea sa descopar în anii trecuti ca ceea ce uram cu mare îndârjire în preadolescenta a devenit o moda si s-a transformat într-un stil de viata care pare-se ca a luat amploare în ultimii 3 ani.

   Am vazut multi pusti (adepti ai curentului hipster), care, daca acum câtiva ani ar fi considerat foarte cool sa iesi în evidenta prin opulenta, prin bling-blinguri, prin chestii care sa-i faca sa para smecheri, acum lupta sa iasa în evidenta prin imaginea de om mediocru, cu un stil vestimentar sters, cu o imagine de persoana culta si cu o atitudine care se vrea a fi boema, un nou mod de a întelege aceasta boemie.

   Demagogia este cuvântul care descrie cel mai bine curentul: hipsterul iubeste muzica underground, formatiile dubioase pe care nu le stie nimeni, merge în cluburi ieftine- bombe, savureaza boem o bere pentru care a cersit bani de la parinti o saptamâna, umbla îmbracat modest, nearanjat, dezordonat, merge la evenimente care se vor a fi culturale, doar de dragul de a merge. Poarta acei ochelari oribili care mi-au marcat copilaria, bineînteles ca fara dioptrii, si se prefac ca-s cititi. Merg doar în Vama Veche fara sa stie ce a fost aceasta cândva. Cu alte cuvinte, mimeaza o categorie sociala privita chiorâs pe vremea mea: tocilarul, acestei tipologii adaugându-i-se si unele trasaturi antitetice cu ceea ce înseamna un adevarat reprezentant al categoriei mai sus mentionate: sociabilitatea, rebeliunea si dorinta snoaba de distractie, de a sti tot ce misca în cluburile de mâna a doua.

hipster

   Ce este mai frapant este ca hipsteri devin în proportie de 90% cei care sunt tocmai opusul a ceea ce însemna „un adolescent miop” pe vremea mea. Îsi asuma un fel de a fi fals, în cautarea a ceea ce sunt de fapt, merg si ei cu ciurda, în sensul curentului, al modei temporare, fara sa îsi puna întrebari. De ce? De ce urmaresc forme fara fond?

   Eu cred ca este de vina tocmai o admiratie din subconstientul lor colectiv pe care niciodata nu au recunoscut-o: admiratia pentru colegii lor simpli, la locul lor, cu „temele” facute, care au un aer boem si intelectual. Cred ca pe acelasi calapod a mers si curentul EMO pe care l-am prins eu în primul an de facultate: admiratia pentru tipologia tânarului neînteles si „în lumea lui” din clasa. Faceau pe tristii…era de fapt o mima, o chestie autoindusa în subconstient, o moda, o forma fara fond. Probabil ca, asemenea acestora, si hipsterii vor disparea încet-încet facând loc altor mode.

Articol trimis de Ioana Despina Savinescu-Camino

hipster

Discutii pe Facebook
Litera.ro

Pentru mine, sunt o fata modesta desi perfectionista si care are multe update-uri de facut. Desenez in timpul liber (check out Despina Camino Art pe facebook), scriu proza scurta si ma pun la mintea copiilor. În rest, sunt mamic? full time iar part time sunt arhitect urbanist. Nu suport nici rautatile si nici linguselile gratuite dar apreciez oamenii sinceri si simpli.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

In Memoriam

STAREA DE VEGHE – Vasile Popovici

Publicat

pe

Starea de veghe Vasile popovici

Cine de veghe
Stă noaptea cu mine?
Luceferi și untdelemn adunat-am
Aseară
Pentru candela
Ce în zori pălind
Se va stinge.

Ochii măsoară lumina
De ceară
Ce tainic se strecoară
În unghere -,
Umbra-mi veghează
Alături –
O simt cum respiră!

Pe garduri, cocoșii,
Mai cantă o dată
Și starea de veghe
Se rupe,
Dispare…

Poezia in vers alb Starea de veghe, de Vasile Popovici. Din volumul Albul Absent

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Blog

Revoluția din colțul țării. Miniserie. Ep 2

Publicat

pe

revolutia din coltul tarii

   Atunci s-a auzit strigătul acela: ciudat, slab, disperat… venit de nicăieri, din alt film. Cei care-și târau picioarele spre dormitor l-au auzit primii și s-au oprit, ciulind urechile. Abia într-un târziu l-au auzit și ceilalți, chiulangii. L-am auzit clar, toți, când l-am și văzut pe emițător: un ofițer subțire, între două vârste, care traversa platoul grăbit, șchiopătând:

– Alarmăăă! Raaadu cel frumos! se auzea din ce-n ce mai clar vocea lui, una parcă neobișnuită cu comanda – suna altfel decât vocile sparte ale ofițerilor cunoscuți.

   Spre disperarea lui, îl priveam lipsiți de reacție. Cine naiba mai era și ofițerul care ne strica planurile de seară? Și ce treabă aveam noi cu Radu ăsta?

   Ne-am uitat după tresele lui: era un maior, mai mic în grad ca și colonelul burtos pe care-l vedeam la Apelul general – comandantul unității. Prea puțini dintre noi, poate furierii și SSC-ii unității avuseseră de-a face cu șeful de Stat major.  Habar n-aveam ce era de capul lui.

   După cum n-aveam habar, deși ne găseam într-o Școală de ofițeri (chiar dacă-n rezervă), că-n fiecare Unitate Militară exista un Detașament de intervenție, format din două companii (șase plutoane), care urmau să iasă primele în caz de Alarmă de luptă. Fiindcă planurile astea erau la Secret, le știa doar șeful de Stat major, cel care prelua comanda Detașamentului: Diaconescu îl chema, maiorul Diaconescu.

   Ai noștri aveau stilul lor sec; comandantul nostru de pluton, locotenent-major Ocnescu, ne scotea pe poarta unității cu cântec. Mărșăluiam târându-ne bocancii prea largi, cam 15km până la poligonul de trageri. Ne învioream abia când vedeam tabla cu IZVORUL LIPOVA – 2 km. Atunci Ocnescu striga:

– Soldat Gheorghe!

– Da, să trăiți! se prezenta acela gâfâind, cu limba scoasă de-ncântare

– Ia hai încoace, să-ți spun! Ești cercetaș… șușotea ‘lentul la urechea lui ceva, apoi îl trimitea înainte.

Gheorghe se întorcea după o vreme, iar Ocnescu-i făcea semn cu degetul spre urechea lui, să-i spună în șoaptă ce-a văzut, înainte să ne anunțe:

– Soldați, inamicul a otrăvit fântânile!

Iar noi nu puteam decât să trecem mai departe, înjurând pe inamicul care n-avea altă treabă decât să otrăvească apa minerală.

– va urma –

din romanul Revoluția trăită de O. Țâră, Alba-Iulia, 2011

click pentru partea I

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Blog

Revoluția din colțul țării. Miniserie

Publicat

pe

Revolutia din coltul tarii

Revoluția din colțul țării. Miniserie. Partea I

   Exact acum 26 de ani, la orele după-amiezii, auzeam pe platoul Școlii militare de ofițeri în rezervă UM 01191 Lipova de „Radu cel frumos” – codul alarmei parțială de luptă. Sunt evenimente care se întâmplă o dată la 100 de ani. În ultima decadă a fiecărui secol, când se-apropie gongul final, cifrele prind tot mai mare putere și copleșesc cuvintele, iar ceasurile noastre – care copiază timid mișcările planetelor – se precipită în ceea ce numim mișcări de Revoluție.

   Era o după-amiază de duminică, cu urme de soare – poate prea liniștită pentru decembrie. Bătea un vânt ușor, călâu. Comandantul de pluton Fofiu, un fruntaș înalt, face alinierea pentru Apelul de seară. Pistolarul 2 (Oliver, ochelarist) se luptă să-și îndese sub tunică o sacoșă textilă albă pe care scria PEPSI. În dreapta lui, Stragi (pistolar 1, mai înalt ca Oli, plin de coșuri) se distrează de soldatul Gheorghe, unul cu ochi mari, negricios, care se-ncurcă la raport. Se abține cât se-abține, până ce dă drumul unui strigăt ascuțit și sacadat, ca de curcă:

– Hi-hli-hi-hliii-hliii! Hi-hli-hliii!

– Ce te râzi, mă, așa…

– He-he! Ce, tu nu râzi?

– Ba… da’ nu-ș, ce-i de râs aci?

– Băi, Olivere! Îmi crește inima-n piept, băh, când văd pe-unul mai prost ca mine!

– Rupeți rândurile! se-aude comanda din fața lor.

Soldățeii se-mprăștie, unii târându-și bocancii spre dormitoare, alții risipiți încă pe platou. Stragi tratează cu Fery, PSL-istul clăpăug din dreapta lui, să-i acopere în caz de ceva:

– Auzi băi, Fery, dacă-ntreabă cineva de noi după apel…

– Ce vrei, Stragica? își arată Fery dinții strâmbi.

– …Băi, ia vezi, nu cumva ne dai dispăruți, sau vă faceți că nu știți!

– Da` cum, te? se hlizește-acela.

– Cum, necum, noi mergem la „ședință”. Tu vezi ce spui, suntem pe sector!

– Aduceți și mie ceva de la ședința aia? se prinde în sfârșit Fery, făcând un semn cu degetul mare spre gură, și cel mic ridicat.

   Cam așa a-nceput Revoluția din 1989 pentru micul meu grup de soldăței: acolo pe platou, înaintea unui apel rarefiat. Cei rămași în Unitate se socoteau pe unde-ar putea sări gardul ca s-ajungă la marginea Lipovei pline de militari și de crâșme unde să bea ceva, să se-ncălzească. Atunci se auzi strigătul acela ciudat: slab, disperat… De unde venea? Cei care-și târau picioarele spre dormitoare l-au auzit primii și s-au oprit, ciulind urechile. Abia într-un târziu l-au auzit și ceilalți, chiulangiii. L-am auzit clar cu toții când l-am și văzut pe emițător: un ofițer subțire, între două vârste, care traversa platoul șchiopătând ușor:

– Alarmăăă! Raaadu cel frumos! se auzea din ce în ce mai clar vocea lui, una parcă neobișnuită cu comanda, fiindcă suna altfel decât vocile sparte ale celorlalți ofițeri.

   Spre disperarea lui, îl priveam lipsiți de reacție. Cine naiba era ofiterul care ne strica planurile de seară? Si ce treabă aveam noi cu Radu ăsta?

– va urma –

din romanul Revoluția trăită de O. Țâră, Alba-Iulia, 2011

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Calendar cultural

decembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X