);
COnecteaza-te cu noi

Blog

Fugi ca de Dracu’ de Coelho!

Publicat

pe

Paul Coelho

   O carte proasta se citeste greu. Pentru ca are toate ingredientele unei carti bune si totusi iti transforma sistematic creierul in nisip. Ori te-adoarme ori te doboara cu o logica imposibila, ori te plictiseste cu truisme ieftine ori te pacaleste cu idei popcorn care iti taie foamea de idei si iti dau iluzia ca ai facut ceva cu capul tau. Asta e dupa mine cartea lui Coelho, Diavolul si Domnisoara Prym, ultima dintr-o trilogie numita de autor Si in ziua a saptea…, din care mai fac parte Pe malul raului Piedra am sezut si am plans si Veronica se hotaraste sa moara. O trilogie in care  oameni obisnuiti fac fata marilor provocari:  dragostea, moartea si puterea.  Din titlul volumului la care ma refer trag, facil, concluzia, ca puterea e diavolul. Eh, de-ar fi atat de simplu…

Coehlo   Dar la Coelho totul e simplu, fara nuante, totul are o reteta, in cel mai bun caz o poveste intam…plata, un tipar la care se reduce omenirea intreaga si fiecare om in parte. Autorul stie adevarul. Si ce e insultator in toata povestea asta cu romancierul Coelho este ca, intr-adevar asta e coloana vertebrala a oricarei scrieri – autorul stie adevarul. Dar, dati-mi voie, Coelho n-are maduva spinarii. Sa stii adevarul in literatura, in opinia mea, inseamna sa il duci de la un cap la altul al vietii scrierii tale. Nu sa te lepezi de el la fiecare al treilea strigat de entuziasm al cititorului si sa il mulezi dupa cum doarme bine cititorul fan, multumit ca face parte dintre alesii care mesteca adevarul.

   In fond problema cu Coelho nu e neaparat el, ci cu ceea ce genereaza scrierile lui in mintea cititorilor de Coelho, ca de inima nici nu aduc vorba. Dupa mine, daca esti blindat cu scuturi de literatura adevarata, adica adevaruri ale scriitorilor duse de acestia cu stoicism pana in panzele albe si, daca ai si ceva smerenie fata de nevazutele lumii, poti scapa neatins de sminteala discursului lui Coelho. Dar, am observant ca cine il cauta pe Coelho, nu prea vrea taieturi pe cord deschis si nici viscere imprastiate pe mainile curate. Vrea, usor si repede, sa afle tot adevarul.

Paul Coelho

Paul Coelho

   Ei bine, l-am aflat. In orice om se da o batalie intre bine si rau, adica intre inger si diavol si, in general, binele invinge, dar nu si pentru cei mai rai, care sunt umiliti. Cei mai rai sunt politicienii, bogatasii si preotimea, pentru ca mint, manipuleaza si, respectiv, prostesc oamenii de buna credinta, ca noi toti. Intre toti, exista cate unul/una, mai degraba, speciala si neinteleasa, care desi e rau vazuta de toti si cazuta in pacat pana peste cap dupa matricea societatii, ei bine, tocmai ea ajunge sa fie ascultata  si urmata de multime, pentru ca vorbeste bine in public si are mereu argumente.  Ea da batalia pentru omenire, o salveaza de lupi si de diavol, cu care se face frate ca sa treaca puntea ispitelor, apoi ii da un sut in fund acestuia, ii ia banii si pleaca, imbogatita si deci fara nevoia de-a mai face vreo alegere de-aici inainte, sa-si traiasca viata, bine merci. Zici ca e povestea Oanei Zavoranu, in fond o Domnisoara Chantal Prym a Viscos-ului care e Bucurestiul, o mica asezare in care exista o mana de oameni care incearca sa-i pastreze traditiile si obiceiurile in ciuda decaderii lui si a faptului ca toti tinerii au plecat. Un loc in care mosierul Patriciu ne vrea pamanturile sa faca mall-uri pe ele, Patriarhul Daniel binecuvanteaza raul ca doar raul ne mantuieste si primarul Oprescu vrea sa ajunga presedinte. Iar diavolul stie toata lumea cine e. Nu? Ia cititi de vedeti.

Iti place ceea ce facem? Ajuta-ne sa continuam!





Discutii pe Facebook
Nemira

Nascuta in comunism, intrata la 18 ani si o revolutie in capitalismul original romanesc. Educata brutalist in sistemul universitar autohton timp de trei ani, abandonez si scap intreaga la cap si ma vand unor televiziuni romanesti ale anilor 2000-2010, pe bani castigati usor. Apoi, lacoma, vreau mai multa putere si ma angajez in grupul MediaPRO. Acolo era sa mor.

8 comentarii

8 Comments

  1. Femeia fara Machiaj on Facebook

    06 feb., 2014 at 13:45:53

    Ha! :)

  2. me

    21 mart., 2014 at 22:13:49

    Nu vreau sa comentez prea mult…. Eu citesc Paulo Coelho… Sincer nu toata lectura lui se bazeaza pe povestea spusa de tine… este mult mai mult de atat… este ceea ce treci prin sufletul tau, este ceea ce inveti… povestea in sine este cea mai mica preocupare a scriitorului.

    • maria

      29 apr., 2014 at 09:42:46

      Intotdeauna ce citesti e alegerea ta, draga me. Si daca iti vorbeste Coelho, bucura-te ca te poti imbogatii de la o carte, oricare ar fi ea. Alte pareri sunt doar imagini reflectate in oglinzi, ca sa nu te smintesti crezand ca stii adevarul absolut. Faptul ca eu sunt secata de Coelho si tu te sporesti prin opera lui e o certitudine ca nimeni nu detine monopol pe adevar. De aia imi permit sa-ti recomand si alta oglinda in afara de Coelho. Ai citit Narzis si Goldmund (tradusa halucinant Narcis si Gura de aur), de Herman Hesse ?

  3. ComiCultural

    16 mai, 2014 at 08:04:21

    90% dintre oameni sunt incapabili de mai mult decât sa se identifice cu scrierile din carti. Daca rezoneaza emotional cu ele, daca li s-a întâmplat si lor, daca ar vrea sa li se întâmple, sunt carti bune. si daca au gândit si ei la fel ca autorul, uite ca si ei ar fi putut devenii scriitori. Daaaaa, ”devenii”! Intentionat.
    Si sa fie comode spiritual. Cartea de pe noptiera. Sa îi adoarma frumos seara. Altfel oboseste creierul.

  4. Alexandra

    23 aug., 2014 at 22:47:07

    Dintotdeauna am zis ca este un scriitor tezist, care scrie dupa retete (nu am citit decât „11 minute”, dar este fix aceeasi problema pe care o aduci în discutie) ca sa cucereasca fara prea mare efort publicul care cere lucruri „predigerate”. În sfârsit gasesc în marea de recenzii pe cineva care gândeste la fel!
    PS: Placute recenziile voastre! si ca sa nu fie numai de bine: mi-au lipsit diacriticele în ce am citit pe aici.

    • Bogdan Popovici

      24 aug., 2014 at 00:48:12

      Multumim pentru feedback, Alexandra si pentru ca ne citesti :)
      Din pacate, diacriticele nu sunt corect procesate de tema pe care o folosim si sunt transformate in “?”. De aceea le evitam.

  5. Bookish Style

    08 apr., 2015 at 12:51:45

    Pute?i scrie direct cu diacritice din tastatur? (se adaug? din control panel – clock, language and region – change keyboards).

    • Bogdan Popovici

      08 apr., 2015 at 14:36:11

      Buna! Multumim pentru vizita! Asa cum am explicat la comentariul anterior, diacriticele sunt formatate de tema in „?”. Am lasat comentariul tau original pentru referinta. Aceasta setare nu tine de optiunile regionale ale sistemului de operare, ci de functiile temei folosite pentru website.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

In Memoriam

STAREA DE VEGHE – Vasile Popovici

Publicat

pe

Starea de veghe Vasile popovici

Cine de veghe
Stă noaptea cu mine?
Luceferi și untdelemn adunat-am
Aseară
Pentru candela
Ce în zori pălind
Se va stinge.

Ochii măsoară lumina
De ceară
Ce tainic se strecoară
În unghere -,
Umbra-mi veghează
Alături –
O simt cum respiră!

Pe garduri, cocoșii,
Mai cantă o dată
Și starea de veghe
Se rupe,
Dispare…

Poezia in vers alb Starea de veghe, de Vasile Popovici. Din volumul Albul Absent

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Blog

Revoluția din colțul țării. Miniserie. Ep 2

Publicat

pe

revolutia din coltul tarii

   Atunci s-a auzit strigătul acela: ciudat, slab, disperat… venit de nicăieri, din alt film. Cei care-și târau picioarele spre dormitor l-au auzit primii și s-au oprit, ciulind urechile. Abia într-un târziu l-au auzit și ceilalți, chiulangii. L-am auzit clar, toți, când l-am și văzut pe emițător: un ofițer subțire, între două vârste, care traversa platoul grăbit, șchiopătând:

– Alarmăăă! Raaadu cel frumos! se auzea din ce-n ce mai clar vocea lui, una parcă neobișnuită cu comanda – suna altfel decât vocile sparte ale ofițerilor cunoscuți.

   Spre disperarea lui, îl priveam lipsiți de reacție. Cine naiba mai era și ofițerul care ne strica planurile de seară? Și ce treabă aveam noi cu Radu ăsta?

   Ne-am uitat după tresele lui: era un maior, mai mic în grad ca și colonelul burtos pe care-l vedeam la Apelul general – comandantul unității. Prea puțini dintre noi, poate furierii și SSC-ii unității avuseseră de-a face cu șeful de Stat major.  Habar n-aveam ce era de capul lui.

   După cum n-aveam habar, deși ne găseam într-o Școală de ofițeri (chiar dacă-n rezervă), că-n fiecare Unitate Militară exista un Detașament de intervenție, format din două companii (șase plutoane), care urmau să iasă primele în caz de Alarmă de luptă. Fiindcă planurile astea erau la Secret, le știa doar șeful de Stat major, cel care prelua comanda Detașamentului: Diaconescu îl chema, maiorul Diaconescu.

   Ai noștri aveau stilul lor sec; comandantul nostru de pluton, locotenent-major Ocnescu, ne scotea pe poarta unității cu cântec. Mărșăluiam târându-ne bocancii prea largi, cam 15km până la poligonul de trageri. Ne învioream abia când vedeam tabla cu IZVORUL LIPOVA – 2 km. Atunci Ocnescu striga:

– Soldat Gheorghe!

– Da, să trăiți! se prezenta acela gâfâind, cu limba scoasă de-ncântare

– Ia hai încoace, să-ți spun! Ești cercetaș… șușotea ‘lentul la urechea lui ceva, apoi îl trimitea înainte.

Gheorghe se întorcea după o vreme, iar Ocnescu-i făcea semn cu degetul spre urechea lui, să-i spună în șoaptă ce-a văzut, înainte să ne anunțe:

– Soldați, inamicul a otrăvit fântânile!

Iar noi nu puteam decât să trecem mai departe, înjurând pe inamicul care n-avea altă treabă decât să otrăvească apa minerală.

– va urma –

din romanul Revoluția trăită de O. Țâră, Alba-Iulia, 2011

click pentru partea I

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Blog

Revoluția din colțul țării. Miniserie

Publicat

pe

Revolutia din coltul tarii

Revoluția din colțul țării. Miniserie. Partea I

   Exact acum 26 de ani, la orele după-amiezii, auzeam pe platoul Școlii militare de ofițeri în rezervă UM 01191 Lipova de „Radu cel frumos” – codul alarmei parțială de luptă. Sunt evenimente care se întâmplă o dată la 100 de ani. În ultima decadă a fiecărui secol, când se-apropie gongul final, cifrele prind tot mai mare putere și copleșesc cuvintele, iar ceasurile noastre – care copiază timid mișcările planetelor – se precipită în ceea ce numim mișcări de Revoluție.

   Era o după-amiază de duminică, cu urme de soare – poate prea liniștită pentru decembrie. Bătea un vânt ușor, călâu. Comandantul de pluton Fofiu, un fruntaș înalt, face alinierea pentru Apelul de seară. Pistolarul 2 (Oliver, ochelarist) se luptă să-și îndese sub tunică o sacoșă textilă albă pe care scria PEPSI. În dreapta lui, Stragi (pistolar 1, mai înalt ca Oli, plin de coșuri) se distrează de soldatul Gheorghe, unul cu ochi mari, negricios, care se-ncurcă la raport. Se abține cât se-abține, până ce dă drumul unui strigăt ascuțit și sacadat, ca de curcă:

– Hi-hli-hi-hliii-hliii! Hi-hli-hliii!

– Ce te râzi, mă, așa…

– He-he! Ce, tu nu râzi?

– Ba… da’ nu-ș, ce-i de râs aci?

– Băi, Olivere! Îmi crește inima-n piept, băh, când văd pe-unul mai prost ca mine!

– Rupeți rândurile! se-aude comanda din fața lor.

Soldățeii se-mprăștie, unii târându-și bocancii spre dormitoare, alții risipiți încă pe platou. Stragi tratează cu Fery, PSL-istul clăpăug din dreapta lui, să-i acopere în caz de ceva:

– Auzi băi, Fery, dacă-ntreabă cineva de noi după apel…

– Ce vrei, Stragica? își arată Fery dinții strâmbi.

– …Băi, ia vezi, nu cumva ne dai dispăruți, sau vă faceți că nu știți!

– Da` cum, te? se hlizește-acela.

– Cum, necum, noi mergem la „ședință”. Tu vezi ce spui, suntem pe sector!

– Aduceți și mie ceva de la ședința aia? se prinde în sfârșit Fery, făcând un semn cu degetul mare spre gură, și cel mic ridicat.

   Cam așa a-nceput Revoluția din 1989 pentru micul meu grup de soldăței: acolo pe platou, înaintea unui apel rarefiat. Cei rămași în Unitate se socoteau pe unde-ar putea sări gardul ca s-ajungă la marginea Lipovei pline de militari și de crâșme unde să bea ceva, să se-ncălzească. Atunci se auzi strigătul acela ciudat: slab, disperat… De unde venea? Cei care-și târau picioarele spre dormitoare l-au auzit primii și s-au oprit, ciulind urechile. Abia într-un târziu l-au auzit și ceilalți, chiulangiii. L-am auzit clar cu toții când l-am și văzut pe emițător: un ofițer subțire, între două vârste, care traversa platoul șchiopătând ușor:

– Alarmăăă! Raaadu cel frumos! se auzea din ce în ce mai clar vocea lui, una parcă neobișnuită cu comanda, fiindcă suna altfel decât vocile sparte ale celorlalți ofițeri.

   Spre disperarea lui, îl priveam lipsiți de reacție. Cine naiba era ofiterul care ne strica planurile de seară? Si ce treabă aveam noi cu Radu ăsta?

– va urma –

din romanul Revoluția trăită de O. Țâră, Alba-Iulia, 2011

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

iunie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

09mai(mai 9)17:30:s30iun(iun 30)17:30:sMemory Clouds.Galeria Anca Poterasu, Strada Plantelor nr. 58, Bucuresti Organizator: Institutul Francez din Bucuresti Tip eveniment cultural 2:Expozitie,Vernisaj Etichete eveniment culturalDecebal Scriba,expozitie,Institutul Francez din Bucuresti,Memory Clouds,vernisaj

Facebook

Trending

X