Am avut un sentiment bun cu privire la filmul Her de indata ce am aflat subiectul pe care-l trateaza – posibilitatea unei relatii amoroase cu un sistem computerizat, desi, culmea, sunt adepta relatiilor palpabile, nicidecum a celor virtuale. Insa la presentimentul cu pricina a contribuit si faptul ca din distributie facea parte Joaquin Phoenix. Celor care nu-l stiu decat din Gladiator, le recomand sa-l urmareasca si in alte filme, precum The Master. Mie imi pare ca isi desavarseste talentul de la un film la altul intr-o maniera remarcabila.
Dar sa ne intoarcem la povestea noastra, care se desfasoara candva in viitor, intr-un Los Angeles futurist, in care totul este computerizat, cu exceptia trupurilor umane. Theodore (Joaquin Phoenix), dupa ce se confrunta cu un mariaj esuat, deci soldat cu un divort, devine interesat de un nou sistem de operare pe calculator, care promite a fi o entitate de sine statatoare, unica prin caracteristici asemenea unui om.
Theodore este un barbat sensibil, care-si castiga existenta exploatand aceasta sensibilitate in folosul altora, respectiv scrie scrisori/felicitari in numele altora. Intr-o era in care nevoile sunt satisfacute aproape in totalitate de tot felul de device-uri care mai de care mai inspirate si mai inteligente, comunicarea evident are de suferit, insa tot tehnologia il salveaza pe al nostru Theodore, care, nu prea sociabil din fire, se “imprieteneste” rapid cu noul sistem de operare, in cazul sau pe nume Samantha, o voce superba care pare sa-i ghiceasca toate gandurile si, automat, sa-i satisfaca toate nevoile.
Vocea ii apartine lui Scarlett Johansson, cea mai inspirata alegere, dupa parerea mea, timbrul sau vocal fiind atat de senzual incat chiar confera umanitate “vocii”. Cum va evolua relatia dintre Theodore si Samantha, va trebui sa descoperiti singuri. Va divulg doar ca, la un moment dat, Samantha va face ceea ce orice femeie nesatisfacuta face. De unde si concluzia ca femeia nu se dezice fie ea si computerizata, dar, sa ne intelegem, nu atac/acuz femeile, ci doar sesizez ironia subtila a regizorului Spike Jonze, care cu siguranta si-a atins apogeul artistic cu filmul acesta.
Filmului Her i-am dat note maxime si pentru prestatiile actoricesti (din distributie mai face parte si Amy Adams), si pentru scenariu (datorita scenariului, Her a castigat in 2014 atat un Oscar, cat si un Glob de Aur), si pentru coloana sonora, si pentru efectele vizuale – m-a incantat pe deplin. Am apreciat foarte tare atentia la detalii: de exemplu, pentru a nu parea utopica povestea in contextul architectural futurist, regizorul alege ca stil vestimentar al personajelor tinutele specifice anilor ’70, iar mustata lui Theodore ii confera o alura vintage care, in contrast cu ambientul computerizat, ii scoate si mai tare in evidenta timiditatea si retragerea sociala.
Iminenta instrainarii fata de semenii nostri i-a inspaimantat pe multi dintre cei care au vazut filmul, insa mie chiar mi-a dat o stare de bine, tocmai prin faptul ca sistemul de operare ajunge sa actioneze intocmai ca un om, si nu viceversa: “The heart is not like a box that gets filled up; it expands in size the more you love. I’m different from you. This doesn’t make me love you any less. It actually makes me love you more” – Samantha. Cum spuneam, femeia nu se dezice nici computerizata :).
Mi-a placut filmul! De fapt, dintre toate nominalizatele la Oscar, asta e singurul care mi-a placut 100% :)