Familia lui Pascual Duarte – debutul unui viitor laureat Nobel

0
351
Familia lui Pascual Duarte - Camilo Jose Cela

   Mi-am pus adesea intrebarea: “Pentru ce anume primesc unii scriitori premiul Nobel?”. Raspunsul oficial ar fi, citand din chiar Alfred Nobel, ca respectivul autor a produs “cea mai remarcabila lucrare intr-o tendinta idealistica”. Bine, bine, dar cum judecam acest idealism remarcabil? Asa ca, m-am decis ca, in cautarea raspunsului, sa citesc cel putin cate o carte a fiecarui laureat Nobel pentru literatura, intrucat termenul “lucrare” nu se refera la o lucrare individuala, ci la intreaga opera a autorului. Am inceput cu scriitorii de limba spaniola, evident, acestia fiind preferatii mei.

Familia lui Pascual Duarte - Camilo Jose Cela   Pe Marquez si pe Vargas Llosa ii asimilasem inca din trecut, dar exista multi alti autori de limba spaniola recunoscuti pe plan international, dar nu intr-atat de promovati pe plan local, cazul si lui Camilo Jose Cela. Pentru inceput am achizitionat chiar romanul sau de debut, Familia lui Pascual Duarte. Umbla vorba ca ar fi cea mai citita carte de limba spaniola, dupa “Don Quijote”. Si mai umbla vorba ca de la romanul asta i s-ar fi “tras” si Nobelul. Pot sa inteleg de ce, simplitatea scriiturii si naturaletea sa ajungand sa te faca pe tine, ca cititor decent, sa solidarizezi, poate chiar sa fraternizezi, cu un criminal. Caci Pascual Duarte nu este nici mai mult, nici mai putin decat un criminal, iar cartea cuprinde memoriile acestuia, scrise cat timp acesta a fost incarcerat.

   Pana la urma o scriitura complicata nu s-ar fi asortat cu structura personajului nostru, acesta nefiind acel gen de criminal psihopat ce-si calculeaza fiecare miscare, ci un criminal care actioneaza simplu, ca urmare a unui impuls, chiar daca impulsul acesta vine ca o urmare “fireasca” a unor frustrari datorate mediului in care Pascual s-a nascut si a crescut. Pascual a crescut nu doar in saracie, ci intr-o promiscuitate mai ales morala, nefiind capabil sa discearna intre bine si rau decat dupa ce raul se va fi produs, pentru ca nimeni nu l-a invatat nimic. El doar a luat intamplarile vietii ca atare. Dar tocmai in descrierea acestui mediu familial consta farmecul cartii. Pe mine una m-a dus cu gandul la Ciulinii Baraganului lui Panait Istrati, fiind convinsa ca locul unde a copilarit Pascual era Baraganul Spaniei. Si astfel am aflat ce este remarcabil la aceasta carte: ajungi sa simpatizezi si sa compatimesti un criminal, ba chiar sa-i cauzi scuze, desi pentru crima nu exista scuze.

Camilo Jose Cela | sursa foto: cvc.cervantes.es
Camilo Jose Cela | sursa foto: cvc.cervantes.es

   Si astfel ii dai dreptate preotului inchisorii, care conchide: “Un servitor al Domnului, care primeste ultimele cuvinte de cainta cu aceeasi bucurie cu care plugarul isi aduna recolta cea mai bogata, nu poate sa nu fie impresionat puternic la citirea celor scrise de un om pe care majoritatea oamenilor il considera o hiena, dar care, daca patrunzi in adancul sufletului sau, se dovedeste a nu fi decat un miel bland, haituit si inspaimantat de viata”. Eu imi voi aminti de Pascual Duarte ca de un miel bland, nu ca de o hiena. In concluzie, chiar presupunand ca aceasta carte ar fi fost singura opera a autorului, tot ar fi meritat premiul Nobel.

Discutii pe Facebook
Nemira

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.