);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

Efecte colaterale la teatrul Nottara

Publicat

pe

Efecte colaterale

   Am vazut Efecte colaterale dupa o zi lunga cat una de post si stresanta cat minim trei. Genul de zi in care abia astepti sa ajungi acasa, sa te ascunzi sub plapuma si sa nu mai auzi de nimeni si de nimic macar pentru cateva ore. In loc sa fac asta am mers la Nottara. Si avand in vedere ca “efectele colaterale” au fost energie si buna dispozitie, va recomand sa incercati si voi aceasta terapie, cu prima ocazie.

   Cred ca am dat deja din start unul dintre cele mai bune motive de a viziona spectacolul. Pentru ca scopul artei, de orice fel ar fi ea, este sa te rupa de realitate, sa te prinda in poveste, sa se joace cu emotiile si cu mintea ta si, in final, sa te transforme. Iar in cazul meu cel putin, din sala a iesit un om diferit de cel care a intrat.

   In ce poveste ne invita sa pasim acest spectacol: un barbat trece prin criza varstei mijlocii si, conform retetei clasice, isi gaseste o amanta mult mai tanara, la locul de munca. Intamplarea face ca respectivul sa fie un om proeminent, probabil urmatorul primar al unui orasel de provincie in care toata lumea cunoaste pe toata lumea. Asa ca sotul tinerei afla usor de existenta relatiei extraconjugale si incearca sa ia legatura cu sotia inselata.

   Sotul inselat insa.. intalneste si el o alta femeie, tot la locul de munca. Dar cum jobul lui este unul mai… neobisnuit, cele (acum) doua triunghiuri amoroase devin cu atat mai complicate si savuroase pentru spectator.

   Ca sa condimenteze si mai mult povestea, intra pe fir si un scriitor fara scrupule, originar din urbe, aflat in cautarea succesului.

   Tempo-ul creste, devenind din ce in ce mai alert, in perfecta consonanta cu actiunea care se complica din ce in ce mai mult. Ceea ce incepe si ramane pana (aproape) la final o comedie spumoasa, desi nu lipsita de accente amare, are un deznodamant tragic, total neasteptat.

   Trei “credinte”, trei cai de salvare (iubirea, religia si succesul/ arta) se confrunta in aceasta poveste. Numai ultima va invinge (dar oh, cu ce pret), iar nerealizarea celorlalte doua se va inscrie in categoria efectelor colaterale.

   Avem prilejul sa reflectam asupra a ceea ce primeaza in vietile noastre. Pe care dintre cele trei “credinte” ne-o asumam, ce (credem ca) ne dorim, de ce avem nevoie pentru a fi fericiti. Cat de departe putem merge pentru a ne atinge visul si daca este “bine”, etic vorbind, sa o facem. Care pot fi consecintele (alambicate si imprevizibile ale) deciziilor si faptelor noastre. Si, in final, faptul ca orice dorinta, odata transpusa in realitate, capata o viata proprie. Iar rezultatul obtinut s-ar putea sa aminteasca numai vag de cel sperat.

   Am apreciat mult aceasta idee a diferentei dintre dorinta si fapta, dusa mai departe sub forma interferentei fictiune-realitate. Arta se inspira din viata si ajunge sa o influenteze la randul ei, uneori in moduri total neasteptate, tragice. Succesiunea evenimentelor la care asistam este declansata de o idee preluata dintr-un spectacol de teatru, si tot o opera de fictiune, de data aceasta un film, este cea care va scrie finalul si va incheia, circular, povestea.

   Textul semnat de dramaturgul si scenaristul Alexandru Popa este puternic, plin de substanta, dar si de mult umor. Nu lipsesc nuantele, referintele si replicile memorabile. “Nu vreau sa te mai vad, ca sa te pot iubi”, a lui Kostas (Alexandru Repan) mi s-a parut geniala si mi-a adus lacrimi in ochi.

   Iar cand a trebuit sa aleg (in chestionarul pus la dispozitia spectatorilor teatrului Nottara) trei actori care mi-au placut cel mai mult dintre: Gheorghe Ifrim, Vlad Zamfirescu, Alexandru Repan, Dan Bordeianu, Nadiana Salagean, Luminita Erga, Diana Roman si Ioana Calota, mi-a fost imposibil.

   Pentru ca am citit recent “Iubirile de tip umbrela, iubirile de tip pantof” a lui Matei Visniec, am fost mult mai atenta decat de obicei si la cel de-al doilea spectacol care se juca in sala: cel al publicului. Spectatorii au fost generosi atat in timpul spectacolului, daruindu-le actorilor reactiile lor neretinute de surpriza sau amuzament, dar mai ales la final. Ne-am ridicat in picioare si i-am aplaudat indelung, mai intai dezordonat, apoi ritmic, la unison, intr-o explozie de gratitudine colectiva.

   Iar tributul meu pentru Efecte colaterale, cel mai frumos compliment pe care i-l pot face este sa recunosc ca am stiut, inca dinainte de a parasi sala, ca voi merge sa-l mai vad cel putin o data. Eludand surprizele povestii acum cunoscute, avand deja imaginea de ansamblu, voi putea redescoperi spectacolul la un alt nivel: cel al detaliilor si nuantelor.

  Si, daca am noroc, poate voi reusi sa identific si acel “je ne sais quoi” atat de volatil, dar cu atat mai pretios, acel strop de magie care transforma un spectacol bun intr-unul remarcabil.

_______

sursa cover photo: teatrul Nottara.

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

septembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Trending

X