);
COnecteaza-te cu noi

Carte

Din Liverpool in Carpati, de Arabella McIntyre-Brown

Publicat

pe

Din Liverpool in Carpati

Recenzie carte: Din Liverpool in Carpati, de Arabella McIntyre-Brown

   Sa te muti Din Liverpool in Carpati, intr-o zona semi-salbatica, renuntand la multe dintre beneficiile „civilizatiei” pare la prima (si la a doua) vedere, o decizie cel putin bizara. Iar daca persoana care si-a asumat aceasta aventura este o femeie singura si matura, cu atat mai mult.

   Dar Arabella McIntyre-Brown nu este o persoana obisnuita. Este un om care a trecut prin multe si a facut multe. O persoana care si-a asumat propriul destin si propriile alegeri si a reusit, de fiecare data, sa mearga mai departe. O persoana retrasa dar calda, vulnerabila dar puternica, amuzanta si profunda in acelasi timp.

Din Liverpool in Carpati

Autoarea Arabella McIntyre-Brown I sursa foto: ziarulromanesc.net

   Sa incercam sa ne imaginam numai ce forta interioara presupune sa te dezvalui in fata celorlalti, prin scris, facandu-i martori la cele mai dificile experiente din propria viata. Numai un supravietuitor isi poate recunoaste momentele de slabiciune. Numai cineva care a ratacit mult stie cand a ajuns cu adevarat acasa.

   Pentru Arabella McIntyre-Brown acasa este Magura. Iar cartea Din Liverpool in Carpati este tributul ei pentru micuta comunitate si tinutul care au adoptat-o si i-au redat pofta de viata. Pentru ca Magura este locul in care a reusit sa-si regaseasca linistea sufleteasca, sa se bucure din nou, sa scrie din nou. Locul caruia ii dedica pagini pline de emotie si iubire, incercand sa-i faca dreptate Romaniei, dincolo de stereotipurile negative si miturile gotice legate de Dracula, sa arate farmecul vietii simple si sanatoase in mijlocul naturii.

   A nu se intelege ca autoarea vede numai partile bune ale traiului la tara, intr-o comunitate ramasa cumva in urma timpurilor. Apreciaza bunatatea si ospitalitatea oamenilor, legaturile familiale stranse, viata “curata”, munca lor neobosita. Vede potentialul vietii linistite in aer liber, intr-un peisaj pitoresc, inconjurata de plante medicinale, mancand fructe si legume crescute in mod natural, in propria gradina.

   Dar vede la fel de bine si „betesugurile”: lipsa posibilitatilor financiare, copiii care trebuie sa participe de mici la treburile gospodariei, alaturi de parintii lor, in defavoarea jocului si a unei vieti lipsite de griji. Modul in care sunt tratate animalele – simplu mijloc de castigare a existentei, nu fiinte care iti tin companie, pe care le ingrijesti si le protejezi ca si cum ar face parte din familie. Vremea capricioasa de la munte, care isi impune ritmul asupra vietii oamenilor, infrastructura proasta, lipsa serviciilor medicale locale.

   De cand s-a mutat in Romania a avut parte, desigur, si de cativa „smecheri”. Ca noi toti, as adauga. Dar asta nu a facut-o sa discrimineze romanii per ansamblu – ca multi conationali ai sai si nu numai. Poate si pentru ca, in afara de a fi o persoana rationala, stie din propria experienta ce inseamna sa fii judecat din motive mai „puerile” de atat. Cum ar fi faptul ca esti „diferit” si, considerand ca propria viata iti apartine, ai dreptul sa o traiesti asa cum vrei. Cu sau fara un partener, cu sau fara copii, inconjurat de mai multi sau mai putini oameni, respectand la randul tau alegerile celorlalti. Si, nu in ultimul rand, viata care ti se potriveste si iti aduce bucurie.

   Autoarea priveste lucrurile realist, dar cu mult umor. Tonul povestirilor ei este de o mare tandrete, iar atitudinea, in consecinta, una de acceptare. Asa si este iubirea adevarata, nu? Acceptarea neconditionata, cu bune si cu rele.

   Arabella McIntyre-Brown ne reaminteste si o lectie foarte importanta: cea a recunostintei. Fata de noi insine si fata de cei care ne sunt alaturi pe drumul devenirii noastre. O lectie de viata pe care ar trebui sa ne-o insusim si sa o punem in practica din ce in ce mai des.

   In acest spirit, atat ca cititoare, cat si ca romanca, ii multumesc Arabellei McIntyre-Brown pentru ca ne-a daruit aceasta carte. Si, pentru ca inteleg ca apreciaza feedback-ul (din cele scrise pe site) si ca nu stie (inca) foarte bine romaneste (citind cartea), postez mai jos si o incercare de traducere in engleza.

   Multumiri si editurii All care mi-a incredintat cartea. O puteti achizitiona si voi, cu o reducere generoasa, aici.

__________

   Both as a reader and as a Romanian, I would like to thank Arabella McIntyre-Brown for giving us the gift of this book. As a token of my gratitude, because I understand (from this website) that she welcomes feedback and (from reading her book) that she doesn’t know Romanian very well (yet), I’m posting below an attempt of English translation for my review.

___________

   To move from Liverpool to the Carpathians, in a remote location, giving up the perks and comfort of “civilization” might seem at first (and second) glance, a very peculiar idea. And if the person doing it is a single, mature woman, even more so.

  But Arabella McIntyre-Brown is no ordinary person. She went through a lot and did a lot in this life. She took hold of her own destiny, she made her own choices and she always managed to succeed, no matter what. She strikes me as private but warm, vulnerable but strong, funny and wise at the same time.

   Let’s try to imagine how much inner strength you need to unfold yourself in front of others, through your writing, sharing the most difficult times of your life. Only a survivor can acknowledge weakness. Only those who wandered for a long time can find their true way home.

   For Arabella McIntyre-Brown home is Magura and her book, Din Liverpool in Carpati is a tribute to the small community and the land that both adopted and brought her back to life. Because Magura is the place where she found peace of mind, the place that enabled her to be happy again, to write again. The place she describes in pages full of love and emotion, trying to give justice to Romania, beyond the negative stereotypes and the Gothic mythology inspired by Dracula, to show the beauty of simple, healthy living among nature.

   Don’t think for a second that she only sees the bright side of living in the countryside, in a community where time apparently stands still. She appreciates people’s kindness and hospitality, their close family ties, their “clean” life and relentless work. She can see the potential of leading a peaceful life in the open air, in a picturesque landscape, surrounded by medicinal herbs, eating fruits and vegetables from your own garden.

   But she can see the drawbacks equally well: the financial difficulties, the children who need to step up and help their parents from a young age, instead of just playing and having a carefree life. The way animals are treated, like assets, not pets that keep you company, that you take care of, protect and cherish as members of your family. The capricious weather that dictates the rhythm of people’s lives, the poor infrastructure, the lack of local medical care.

   Since she moved to Romania she also met, of course, some dodgers. Don’t we all… But that didn’t make her discriminate against (all) Romanians, like some of her countrymen do. Maybe also because, apart from being a rational person, she also experienced herself what it means to be judged for poorer reasons than that. For being simply different and, thinking that your life belongs to you (only), you have the right to live it as you wish. With or without a partner, with or without children, surrounded by a smaller or larger group of people, respecting, in turn, other people’s choices. And, the most important, to live a life that suits you and brings you joy.

   The author has a practical view of things, spiced up with humour. The tone of her stories is full of tenderness and her attitude, one of acceptance. But this is what true love is, isn’t it? Acceptance, for better or worse.

   Arabella McIntyre-Brown also reminds us of a very important lesson: the one of gratitude. Towards ourselves and towards the ones that stand by us on the path of our becoming. A life lesson that we should acquire and practice more often.

   In this spirit I would like to express my gratitude to Arabella McIntyre-Brown for writing this book and to the publisher (Editura All) for entrusting it to my reading care.

Discutii pe Facebook
Litera.ro
1 comentariu

1 comentariu

  1. Pingback: Prin blogosfera literar? (12 – 18 decembrie 2016) | Recenzii filme si carti

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

octombrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X