);
COnecteaza-te cu noi

Carte

Din Liverpool in Carpati, de Arabella McIntyre-Brown

Publicat

pe

Din Liverpool in Carpati

Recenzie carte: Din Liverpool in Carpati, de Arabella McIntyre-Brown

   Sa te muti Din Liverpool in Carpati, intr-o zona semi-salbatica, renuntand la multe dintre beneficiile „civilizatiei” pare la prima (si la a doua) vedere, o decizie cel putin bizara. Iar daca persoana care si-a asumat aceasta aventura este o femeie singura si matura, cu atat mai mult.

   Dar Arabella McIntyre-Brown nu este o persoana obisnuita. Este un om care a trecut prin multe si a facut multe. O persoana care si-a asumat propriul destin si propriile alegeri si a reusit, de fiecare data, sa mearga mai departe. O persoana retrasa dar calda, vulnerabila dar puternica, amuzanta si profunda in acelasi timp.

Din Liverpool in Carpati

Autoarea Arabella McIntyre-Brown I sursa foto: ziarulromanesc.net

   Sa incercam sa ne imaginam numai ce forta interioara presupune sa te dezvalui in fata celorlalti, prin scris, facandu-i martori la cele mai dificile experiente din propria viata. Numai un supravietuitor isi poate recunoaste momentele de slabiciune. Numai cineva care a ratacit mult stie cand a ajuns cu adevarat acasa.

   Pentru Arabella McIntyre-Brown acasa este Magura. Iar cartea Din Liverpool in Carpati este tributul ei pentru micuta comunitate si tinutul care au adoptat-o si i-au redat pofta de viata. Pentru ca Magura este locul in care a reusit sa-si regaseasca linistea sufleteasca, sa se bucure din nou, sa scrie din nou. Locul caruia ii dedica pagini pline de emotie si iubire, incercand sa-i faca dreptate Romaniei, dincolo de stereotipurile negative si miturile gotice legate de Dracula, sa arate farmecul vietii simple si sanatoase in mijlocul naturii.

   A nu se intelege ca autoarea vede numai partile bune ale traiului la tara, intr-o comunitate ramasa cumva in urma timpurilor. Apreciaza bunatatea si ospitalitatea oamenilor, legaturile familiale stranse, viata “curata”, munca lor neobosita. Vede potentialul vietii linistite in aer liber, intr-un peisaj pitoresc, inconjurata de plante medicinale, mancand fructe si legume crescute in mod natural, in propria gradina.

   Dar vede la fel de bine si „betesugurile”: lipsa posibilitatilor financiare, copiii care trebuie sa participe de mici la treburile gospodariei, alaturi de parintii lor, in defavoarea jocului si a unei vieti lipsite de griji. Modul in care sunt tratate animalele – simplu mijloc de castigare a existentei, nu fiinte care iti tin companie, pe care le ingrijesti si le protejezi ca si cum ar face parte din familie. Vremea capricioasa de la munte, care isi impune ritmul asupra vietii oamenilor, infrastructura proasta, lipsa serviciilor medicale locale.

   De cand s-a mutat in Romania a avut parte, desigur, si de cativa „smecheri”. Ca noi toti, as adauga. Dar asta nu a facut-o sa discrimineze romanii per ansamblu – ca multi conationali ai sai si nu numai. Poate si pentru ca, in afara de a fi o persoana rationala, stie din propria experienta ce inseamna sa fii judecat din motive mai „puerile” de atat. Cum ar fi faptul ca esti „diferit” si, considerand ca propria viata iti apartine, ai dreptul sa o traiesti asa cum vrei. Cu sau fara un partener, cu sau fara copii, inconjurat de mai multi sau mai putini oameni, respectand la randul tau alegerile celorlalti. Si, nu in ultimul rand, viata care ti se potriveste si iti aduce bucurie.

   Autoarea priveste lucrurile realist, dar cu mult umor. Tonul povestirilor ei este de o mare tandrete, iar atitudinea, in consecinta, una de acceptare. Asa si este iubirea adevarata, nu? Acceptarea neconditionata, cu bune si cu rele.

   Arabella McIntyre-Brown ne reaminteste si o lectie foarte importanta: cea a recunostintei. Fata de noi insine si fata de cei care ne sunt alaturi pe drumul devenirii noastre. O lectie de viata pe care ar trebui sa ne-o insusim si sa o punem in practica din ce in ce mai des.

   In acest spirit, atat ca cititoare, cat si ca romanca, ii multumesc Arabellei McIntyre-Brown pentru ca ne-a daruit aceasta carte. Si, pentru ca inteleg ca apreciaza feedback-ul (din cele scrise pe site) si ca nu stie (inca) foarte bine romaneste (citind cartea), postez mai jos si o incercare de traducere in engleza.

   Multumiri si editurii All care mi-a incredintat cartea. O puteti achizitiona si voi, cu o reducere generoasa, aici.

__________

   Both as a reader and as a Romanian, I would like to thank Arabella McIntyre-Brown for giving us the gift of this book. As a token of my gratitude, because I understand (from this website) that she welcomes feedback and (from reading her book) that she doesn’t know Romanian very well (yet), I’m posting below an attempt of English translation for my review.

___________

   To move from Liverpool to the Carpathians, in a remote location, giving up the perks and comfort of “civilization” might seem at first (and second) glance, a very peculiar idea. And if the person doing it is a single, mature woman, even more so.

  But Arabella McIntyre-Brown is no ordinary person. She went through a lot and did a lot in this life. She took hold of her own destiny, she made her own choices and she always managed to succeed, no matter what. She strikes me as private but warm, vulnerable but strong, funny and wise at the same time.

   Let’s try to imagine how much inner strength you need to unfold yourself in front of others, through your writing, sharing the most difficult times of your life. Only a survivor can acknowledge weakness. Only those who wandered for a long time can find their true way home.

   For Arabella McIntyre-Brown home is Magura and her book, Din Liverpool in Carpati is a tribute to the small community and the land that both adopted and brought her back to life. Because Magura is the place where she found peace of mind, the place that enabled her to be happy again, to write again. The place she describes in pages full of love and emotion, trying to give justice to Romania, beyond the negative stereotypes and the Gothic mythology inspired by Dracula, to show the beauty of simple, healthy living among nature.

   Don’t think for a second that she only sees the bright side of living in the countryside, in a community where time apparently stands still. She appreciates people’s kindness and hospitality, their close family ties, their “clean” life and relentless work. She can see the potential of leading a peaceful life in the open air, in a picturesque landscape, surrounded by medicinal herbs, eating fruits and vegetables from your own garden.

   But she can see the drawbacks equally well: the financial difficulties, the children who need to step up and help their parents from a young age, instead of just playing and having a carefree life. The way animals are treated, like assets, not pets that keep you company, that you take care of, protect and cherish as members of your family. The capricious weather that dictates the rhythm of people’s lives, the poor infrastructure, the lack of local medical care.

   Since she moved to Romania she also met, of course, some dodgers. Don’t we all… But that didn’t make her discriminate against (all) Romanians, like some of her countrymen do. Maybe also because, apart from being a rational person, she also experienced herself what it means to be judged for poorer reasons than that. For being simply different and, thinking that your life belongs to you (only), you have the right to live it as you wish. With or without a partner, with or without children, surrounded by a smaller or larger group of people, respecting, in turn, other people’s choices. And, the most important, to live a life that suits you and brings you joy.

   The author has a practical view of things, spiced up with humour. The tone of her stories is full of tenderness and her attitude, one of acceptance. But this is what true love is, isn’t it? Acceptance, for better or worse.

   Arabella McIntyre-Brown also reminds us of a very important lesson: the one of gratitude. Towards ourselves and towards the ones that stand by us on the path of our becoming. A life lesson that we should acquire and practice more often.

   In this spirit I would like to express my gratitude to Arabella McIntyre-Brown for writing this book and to the publisher (Editura All) for entrusting it to my reading care.

Discutii pe Facebook
books-express.ro
1 comentariu

1 comentariu

  1. Pingback: Prin blogosfera literar? (12 – 18 decembrie 2016) | Recenzii filme si carti

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

Micul rege Decembrie – Axel Hacke. Recenzie de carte

Publicat

pe

Micul rege Decembrie - Axel Hacke. Recenzie de carte

– Noi ne nastem mici, dar apoi crestem mari si mai mari, uneori la fel de mari cat un jucator de baschet. Si apoi, spre sfarsit, ne mai scofalcim puţin. Si apoi vine moartea, si gata, nu mai suntem.

   Voi dispuneti de o mare putere de imaginatie cand sunteti mici, dar stiti foarte putine lucruri. Si din acest motiv sunteti nevoiti sa va imaginati cum arata totul. […] Si apoi aflati ca nu exista pitici si nici uriasi. Imaginatia voastra devine din ce în ce mai restransa si cunostintele voastre din ce in ce mai vaste. Corect?

   Unde s-au dus visele pe care le-am visat pana acum? Si de unde vin visele pe care le vom visa de acum incolo? Sunt printre noi inchise în cutiute colorate sau vor izvori dintr-un neant neexplorat?

   Micul rege Decembrie ne raspunde in mod nesovaielnic: […] visele raman intotdeauna mari si au nevoie de spatiu. Regele Decembrie al II-lea – impozant si caraghios deopotriva – iese din ascunzisul sau ticsit de cutiute colorate in care sunt pastrate visele pentru a-si ajuta prietenul sa supravietuiasca realitatii.

Micul rege Decembrie - Axel Hacke - Recenzie de carte   Povestea lui Hacke ne trage tandru de maneca pentru a ne aminti ca ii suntem datori copilului din noi de a ne lua o zi liberă de realitate, de a inchide ochii si a trai chiar si pentru cateva secunde viata la care am visat dintotdeauna. Lumea exterioara e un taram strain de visuri, de bucurii sincere, dar Micul rege Decembrie de ofera un resprio indispensabil.

   Descoperim citind ca rutina noastra nu trebuie sa fie o monotonie angoasanta, ci putem trece zilnic prin aventuri nemaintalnite si ca suntem aventurieri in prpriul nostru roman.

   Am uitat, desigur, ca: Viata incepe seara cand adormim si face o pauză dimineaţa, cand ne trezim. Dar nu-i nimic, un rege minuscul – semn ca se apropie de sfarsitul vietii – e aici ca sa ne reaminteasca. Plin de naivitate is intelepciune, regele Decembrie ne da o lectie de sinceritate:

   […]Cred ca exista destul de mulţi oameni carora le lipseate un rege mic, fara ca ei sa stie asta.

   Axel Hacke ne vorbeste despre usurinta de a lasa spriritul nostru ludic sa iasa la suprafata. Sa ne luam alter egoul de mana si sa il plimbam prin realitatea noastra de adulti.

   Coboram din imparatia ludicului si mergem sa ne luptam cu balaurii cotidieni, catarandu-ne printre vise si strecurandu-ne numai printre lucrurile valoroase.

   Viata noastra se scurge intre incinta vietii si cea a mortii, fara sa realizam uneori ca nu va fi intoarsa clepsidra si nu vom lua viata de la capat.

– Şi ce faci la birou?ma intreba el?

– Ma ocup cu realitatea […] Cei mai multi oameni care stau in birouri se ocupă cu realitatea.

   De unde vin si incotro se duc visele? Dar noi? Cum aparem pe lume si unde ne ducem la sfarsitul vietii? Intrebarile inocente, de o profunzime rascolitoare din paginile povestii lui Axel Hacke sunt intrebarile fiecaruia dintre noi.

   Eu exist numai pentru ca tu ai dorit sa ma ai, spune regele plin de incredere. Dupa ce inchidem cartea, ramanem cu un zambet enigmatic si cu un mugure de speranta rasarit din mocirla cotidiana. Pentru asta, ar trebui sa spunem: Multumesc!

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Carte

DIN ALTA VIATA – Jurnal de copil. Marius Albert Negut. Recenzie de carte

Publicat

pe

    Cel mai frumos cadou de Craciun din anul 2018 este cartea lui Marius Albert Negut  – Din alta viata – Jurnal de copil.

   Am avut aceeasi senzatie pe care am trait-o in copilarie cand l-am citit pe Creanga cu ale sale amintiri, savoare si farmec, o lume din care nu mai vrei sa pleci.

   Cartea lui Marius Albert Negut  putea la fel de bine sa se numeasca “Amintirile unui decretel” pentru ca acea generatie se regaseste intru totul in jurnalul sau.

Din alta viata - Jurnal de copil - recenzie de carte   Nu intamplator unul dintre capitole se numeste “Singur acasa”, aceasta este impresia pe care o lasa intregul roman – de amuzament, pozne si jocuri povestite intr- o limba romana adecvata timpului descris.

   Sunt cuvinte folosite de autor pe care cei care au trait acele timpuri si le amintesc cu nostalgie  – cracane, invizoace, tevile de cornete.

   Intotdeauna Marius A. Negut foloseste limba romana ca pe cea mai frumoasa si utila metoda de a recreea o atmosfera, de a transpune sentimente si trairi specifice intr-un limbaj pitoresc.

   Am admirat intotdeauna aceasta maiestrie lingvistica.

   Copilul Marius traieste intr-o lume pestrita de la margine de Bucuresti si din Letca si Ciurari, locurile de bastina ale parintilor.

   Fiecare episod povestit este o margica colorata insirata in siragul unor amintiri placute dar si dureroase, pentru ca nu se fereste sa ne povesteasca si despre pedepsele primite pentru tot felul de sotii copilaresti.

   Umorul este o latura pana acum neexploatata de scriitorul Marius Albert Negut, dar pe care il stapaneste magistral. De la umor de situatie – cap.36 “Mai nou, tata gateste….” Sarmale cu cafea, la umorul de limbaj (Tontonel, chiorpec, Halima) si pana la autoironie care ne aduce un zambet pe buze, Marius Albert Negut isi scrie in jurnal intamplari buclucase (se da cu o bicicleta pe o panta cu Vasilica, fratiorul in spate pana aterizeaza dureros) sau de-a binelea romantice cu fetitele care au devenit obiectul pasiunilor sale copilaresti, Luminta, Iulia.

   Vacantele petrecute la tara la bunici la Letca Veche sau Ciurari aduc in pagini alte scene  rurale si alte intamplari uneori potrivnice eroului nostru, care fiind de la Bucuresti o cam incaseaza sau este parat de fratele mai mic si invinuit ca l-ar fi aruncat intr-o garla si din nou, o incaseaza.

   Nu totul este lapte si miere, sunt si capitole amare – `Sticleee goaleee`, in care experienta traita nu este deloc una fericita. Nu voi dezvalui mai mult pentru ca lectura este una savuroasa si cu suspans.

   Surprinde finalul si lasa in acelasi timp o usa deschisa catre urmatoarea carte. Dintr-o data din cititori ne transformam in interlocutori iar dialogul se adreseaza direct sufletului nostru. Fiecare pastreaza in sine copilul care a fost, fiecare a avut un moment de pierdere a inocentei iar Marius Albert Negut ne invita sa meditam la asta.

   Din alta viata – Jurnal de copil este o carte ca un strop de lumina in calea oricarui om care ii deschide paginile si de aceea ar fi o lectura recomandata si copiilor nostri.

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Calendar cultural

ianuarie, 2019

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X