Diavolul din orasul alb, de Erik Larson

0
425
Diavolul din orasul alb

Diavolul din orasul alb, de Erik Larson

   Sunt carti pentru care imi gasesc greu cuvintele, chiar daca mi-au placut. Altele ma entuziasmeaza atat de tare incat as fi in stare sa povestesc oricui, oricat de mult despre ele. Si in cazul asta e greu de scris o recenzie: pe de-o parte ai senzatia ca ai putea deveni plictisitor si te vei pierde in detalii; pe de alta, ti-e teama ca ai putea omite ceva relevant si ii vei face minunatei carti un deserviciu.

   Probabil ca ati ghicit deja, Diavolul din orasul alb se inscrie in cea de-a doua categorie. Asa ca, daca aveti nevoie de cineva care sa tina o mini-conferinta despre ea, desi nu ma omor cu vorbitul in public, mai ca as trece peste si m-as oferi. De ce? Pentru ca este fantastica.

   In primul rand, este o non-fictiune literara, adica intamplarile prezentate de autor se bazeaza pe fapte reale, documentate istoric. Erik Larson ne poarta inapoi in timp, intr-un Chicago de sfarsit de secol 19, capitolele alternand intre 2 planuri de actiune: realizarea expozitiei “care a schimbat lumea” si parcursul unui criminal in serie care, profitand de contextul creat, va ucide un numar incredibil de mare de persoane, in special femei, inainte de a fi descoperit.

   Cand am ales aceasta carte, am crezut ca cea de-a doua parte va fi cea mai interesanta pentru mine dar, cum uneori socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ, lucrurile au stat exact pe dos. In fata efortului dezordonat, chinuit, dar titanic de construire a expozitiei, traseul, mult mai organizat si coerent al “Diavolului” paleste prin comparatie.

   Prinsa intre cele doua fire narative, nu am putut sa las cartea din mana si am citit pe repede inainte toate cele peste 500 de pagini. Probabil ca si ritmul destul de alert impus de autor si stilul concis, fara inflorituri, au contribuit la acest lucru, dar mai ales povestea (bazata pe fapte reale, tin sa reamintesc inca o data) este exceptionala in sine. Dar sa intram in subiect.

   Expozitia Universala din 1893, menita sa celebreze 400 de ani de la descoperirea Americii, urma sa fie un triumf al orgoliilor:

– al orasului Chicago – proaspat devenit cel de-al doilea oras american ca populatie, detronand Philadelphia – in fata capitalei politico-administrative (Washington) si culturale (New York)

– al SUA asupra Frantei, care organizase deja in 1889 o expozitie similara, in cadrul careia Eiffel si-a prezentat uriasa constructie care ramane pana astazi unul dintre simbolurile principale ale Parisului si Frantei

– si nu in ultimul rand, al lui Daniel H Burnham si al firmei sale de arhitectura: prima care a proiectat un zgarie-nori si a revolutionat modul de construire pe verticala; in fiecare an una dintre noile sale cladiri devenea cea mai inalta din lume.

   Emotia si tensiunea asteptarii deciziei congresului cu privire la orasul care va gazdui expozitia este primul tablou pe care il picteaza intr-un mod excelent autorul. Multimea din Chicago, reactiile ei, activitatea aproape paralizata in asteptarea vestilor:

“Dupa a saptea sesiune de vot, orasului Chicago ii lipsea un singur vot pentru a obtine majoritatea. New Yorkul pierduse teren. Strada a fost cuprinsa de liniste. Birjele s-au oprit. Politistii au ignorat sirul tot mai lung de tramvaie care se intindeau la stanga si la dreapta ca un urias sarpe argintiu. Pasagerii au coborat si s-au intors spre fereastra redactiei Tribune, in asteptarea urmatorului anunt. Cablurile care zdranganeau sub pavaj contribuiau la crearea si mentinerea suspansului.”

   De altfel, intreaga carte este un mijloc excelent de a face cunostinta cu SUA si, mai ales, cu “Orasul negru” in prag de secol 20. Un Chicago in plina reconstructie dupa incendiul din 1871, apoi in plina dezvoltare, o combinatie de trecut si viitor, de cladiri noi si moderne, spectaculoase si cartiere mizere.

   In acest oras, contribuind la dezvoltarea lui si crescand impreuna cu el, gasim firma de arhitectura a lui Daniel H. Burnham si John Wellborn Root. Cei doi parteneri sunt complementari: Burnham este omul de business – un barbat atragator, carismatic, vizionarul care isi farmeca prietenii si clientii, obtinand contracte importante. Motto-ul sau: “nu face planuri marunte; acestea nu poseda magia necesara pentru a infierbanta sangele oamenilor”. Root este artistul, mintea creativa – foarte inteligent si citit, cu simtul umorului si o mare capacitate conversationala – avea renumele de a putea purta o discutie inteligenta si avizata pe orice tema.

   Ei sunt cei care trebuie sa transforme in realitate expozitia, dupa ce Chicago a castigat onoarea de a o gazdui. Locul ales de peisagistul new yorkez Frederick Law Olmsted (cel care proiectase anterior Central Park) si aprobat de comisia politica din Chicago, Jackson Park, s-a nimerit a fi numai bun pentru a servi planurile lui H. H. Holmes, care isi construia deja o cladire in zona respectiva. Cum o construia este o “poveste” in sine, pentru ca imobilul impanzit de incaperi secrete, pe masura planurilor diabolice ale proprietarului, necesita schimbarea permanenta a constructorilor si muncitorilor, astfel incat nimeni sa nu aiba suficient de mult acces pentru a putea ajunge sa-si imagineze destinatia lor.

   Pentru Holmes totul decurge perfect: proximitatea santierului, apoi a expozitiei, genereaza un trafic constant de oameni in cautarea unui loc de munca, de curiosi care urmaresc evolutia constructiei, apoi de vizitatori. In aceste conditii este usor ca disparitia unui numar relativ mic de persoane sa treaca aproape neobservata.

   Burnham in schimb trebuie sa depuna mult efort pentru orice victorie, cat de mica. Dar, asa cum se spune, este mult mai greu sa construiesti decat sa distrugi. Mai ales in cazul unui proiect monumental care se confrunta cu numeroase limite care tineau de perioada istorica (tehnologie), locatie, conjunctura politica, economica si sociala. Criminalitatea, ascensiunea sindicatelor, grevele, instabilitatea financiara, viziunile concurente ale celor responsabili de diferitele parti ale proiectului, solul dificil, deadline-ul strans se transforma in mii si mii de detalii si probleme zilnice care trebuie rezolvate.

   Un cosmar logistic, un demers destinat din start esecului in analiza oricarei minti rationale. Dar aici este diferenta dintre un vizionar si un oarecare. Burnham a strans din dinti si a perseverat, trecand peste toate obstacolele. Un om “normal” ar fi intrat probabil intr-o depresie de toata frumusetea, in timp ce el doar a afisat in biroul sau un “indemn universal”: GRABITI-VA! Si a reusit: expozitia a avut loc si a fost un imens succes, Orasul alb fiind vizitat de milioane de oameni din intreaga lume si transformandu-se intr-o legenda.

   Holmes a reusit sa insele pe toata lumea timp de peste 5 ani, si numai o conjunctura nefericita (pentru el) a facut sa fie prins, exact cand se pregatea sa-si faca iesirea din scena din Chicago. Cel care a ucis atatea persoane, profanandu-le cadavrele, a lasat dispozitii clare care sa-i pastreze corpul in siguranta: atat in sicriu cat si in jurul acestuia a fost turnat ciment. In mod ciudat, majoritatea persoanelor implicate in demascarea si condamnarea lui au sfarsit in imprejurari tragice, ceea ce i-a (re)confirmat renumele de diavol.

   Diavolul din orasul alb a fost pentru mine probabil cea mai placuta surpriza literara din ultima vreme. Daca v-am convins sa ii dati si voi o sansa, o puteti comanda aici.

   Multe multumiri pentru lectura editurii Publica.

Litera.ro

LEAVE A REPLY