);
COnecteaza-te cu noi

Carte

Diavolul din orasul alb, de Erik Larson

Publicat

pe

Diavolul din orasul alb

Diavolul din orasul alb, de Erik Larson

   Sunt carti pentru care imi gasesc greu cuvintele, chiar daca mi-au placut. Altele ma entuziasmeaza atat de tare incat as fi in stare sa povestesc oricui, oricat de mult despre ele. Si in cazul asta e greu de scris o recenzie: pe de-o parte ai senzatia ca ai putea deveni plictisitor si te vei pierde in detalii; pe de alta, ti-e teama ca ai putea omite ceva relevant si ii vei face minunatei carti un deserviciu.

   Probabil ca ati ghicit deja, Diavolul din orasul alb se inscrie in cea de-a doua categorie. Asa ca, daca aveti nevoie de cineva care sa tina o mini-conferinta despre ea, desi nu ma omor cu vorbitul in public, mai ca as trece peste si m-as oferi. De ce? Pentru ca este fantastica.

   In primul rand, este o non-fictiune literara, adica intamplarile prezentate de autor se bazeaza pe fapte reale, documentate istoric. Erik Larson ne poarta inapoi in timp, intr-un Chicago de sfarsit de secol 19, capitolele alternand intre 2 planuri de actiune: realizarea expozitiei “care a schimbat lumea” si parcursul unui criminal in serie care, profitand de contextul creat, va ucide un numar incredibil de mare de persoane, in special femei, inainte de a fi descoperit.

   Cand am ales aceasta carte, am crezut ca cea de-a doua parte va fi cea mai interesanta pentru mine dar, cum uneori socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ, lucrurile au stat exact pe dos. In fata efortului dezordonat, chinuit, dar titanic de construire a expozitiei, traseul, mult mai organizat si coerent al “Diavolului” paleste prin comparatie.

   Prinsa intre cele doua fire narative, nu am putut sa las cartea din mana si am citit pe repede inainte toate cele peste 500 de pagini. Probabil ca si ritmul destul de alert impus de autor si stilul concis, fara inflorituri, au contribuit la acest lucru, dar mai ales povestea (bazata pe fapte reale, tin sa reamintesc inca o data) este exceptionala in sine. Dar sa intram in subiect.

   Expozitia Universala din 1893, menita sa celebreze 400 de ani de la descoperirea Americii, urma sa fie un triumf al orgoliilor:

– al orasului Chicago – proaspat devenit cel de-al doilea oras american ca populatie, detronand Philadelphia – in fata capitalei politico-administrative (Washington) si culturale (New York)

– al SUA asupra Frantei, care organizase deja in 1889 o expozitie similara, in cadrul careia Eiffel si-a prezentat uriasa constructie care ramane pana astazi unul dintre simbolurile principale ale Parisului si Frantei

– si nu in ultimul rand, al lui Daniel H Burnham si al firmei sale de arhitectura: prima care a proiectat un zgarie-nori si a revolutionat modul de construire pe verticala; in fiecare an una dintre noile sale cladiri devenea cea mai inalta din lume.

   Emotia si tensiunea asteptarii deciziei congresului cu privire la orasul care va gazdui expozitia este primul tablou pe care il picteaza intr-un mod excelent autorul. Multimea din Chicago, reactiile ei, activitatea aproape paralizata in asteptarea vestilor:

“Dupa a saptea sesiune de vot, orasului Chicago ii lipsea un singur vot pentru a obtine majoritatea. New Yorkul pierduse teren. Strada a fost cuprinsa de liniste. Birjele s-au oprit. Politistii au ignorat sirul tot mai lung de tramvaie care se intindeau la stanga si la dreapta ca un urias sarpe argintiu. Pasagerii au coborat si s-au intors spre fereastra redactiei Tribune, in asteptarea urmatorului anunt. Cablurile care zdranganeau sub pavaj contribuiau la crearea si mentinerea suspansului.”

   De altfel, intreaga carte este un mijloc excelent de a face cunostinta cu SUA si, mai ales, cu “Orasul negru” in prag de secol 20. Un Chicago in plina reconstructie dupa incendiul din 1871, apoi in plina dezvoltare, o combinatie de trecut si viitor, de cladiri noi si moderne, spectaculoase si cartiere mizere.

   In acest oras, contribuind la dezvoltarea lui si crescand impreuna cu el, gasim firma de arhitectura a lui Daniel H. Burnham si John Wellborn Root. Cei doi parteneri sunt complementari: Burnham este omul de business – un barbat atragator, carismatic, vizionarul care isi farmeca prietenii si clientii, obtinand contracte importante. Motto-ul sau: „nu face planuri marunte; acestea nu poseda magia necesara pentru a infierbanta sangele oamenilor”. Root este artistul, mintea creativa – foarte inteligent si citit, cu simtul umorului si o mare capacitate conversationala – avea renumele de a putea purta o discutie inteligenta si avizata pe orice tema.

   Ei sunt cei care trebuie sa transforme in realitate expozitia, dupa ce Chicago a castigat onoarea de a o gazdui. Locul ales de peisagistul new yorkez Frederick Law Olmsted (cel care proiectase anterior Central Park) si aprobat de comisia politica din Chicago, Jackson Park, s-a nimerit a fi numai bun pentru a servi planurile lui H. H. Holmes, care isi construia deja o cladire in zona respectiva. Cum o construia este o „poveste” in sine, pentru ca imobilul impanzit de incaperi secrete, pe masura planurilor diabolice ale proprietarului, necesita schimbarea permanenta a constructorilor si muncitorilor, astfel incat nimeni sa nu aiba suficient de mult acces pentru a putea ajunge sa-si imagineze destinatia lor.

   Pentru Holmes totul decurge perfect: proximitatea santierului, apoi a expozitiei, genereaza un trafic constant de oameni in cautarea unui loc de munca, de curiosi care urmaresc evolutia constructiei, apoi de vizitatori. In aceste conditii este usor ca disparitia unui numar relativ mic de persoane sa treaca aproape neobservata.

   Burnham in schimb trebuie sa depuna mult efort pentru orice victorie, cat de mica. Dar, asa cum se spune, este mult mai greu sa construiesti decat sa distrugi. Mai ales in cazul unui proiect monumental care se confrunta cu numeroase limite care tineau de perioada istorica (tehnologie), locatie, conjunctura politica, economica si sociala. Criminalitatea, ascensiunea sindicatelor, grevele, instabilitatea financiara, viziunile concurente ale celor responsabili de diferitele parti ale proiectului, solul dificil, deadline-ul strans se transforma in mii si mii de detalii si probleme zilnice care trebuie rezolvate.

   Un cosmar logistic, un demers destinat din start esecului in analiza oricarei minti rationale. Dar aici este diferenta dintre un vizionar si un oarecare. Burnham a strans din dinti si a perseverat, trecand peste toate obstacolele. Un om “normal” ar fi intrat probabil intr-o depresie de toata frumusetea, in timp ce el doar a afisat in biroul sau un „indemn universal”: GRABITI-VA! Si a reusit: expozitia a avut loc si a fost un imens succes, Orasul alb fiind vizitat de milioane de oameni din intreaga lume si transformandu-se intr-o legenda.

   Holmes a reusit sa insele pe toata lumea timp de peste 5 ani, si numai o conjunctura nefericita (pentru el) a facut sa fie prins, exact cand se pregatea sa-si faca iesirea din scena din Chicago. Cel care a ucis atatea persoane, profanandu-le cadavrele, a lasat dispozitii clare care sa-i pastreze corpul in siguranta: atat in sicriu cat si in jurul acestuia a fost turnat ciment. In mod ciudat, majoritatea persoanelor implicate in demascarea si condamnarea lui au sfarsit in imprejurari tragice, ceea ce i-a (re)confirmat renumele de diavol.

   Diavolul din orasul alb a fost pentru mine probabil cea mai placuta surpriza literara din ultima vreme. Daca v-am convins sa ii dati si voi o sansa, o puteti comanda aici.

   Multe multumiri pentru lectura editurii Publica.

Discutii pe Facebook
Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

octombrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X