);
COnecteaza-te cu noi

Carte

Diavolul din orasul alb, de Erik Larson

Publicat

pe

Diavolul din orasul alb

Diavolul din orasul alb, de Erik Larson

   Sunt carti pentru care imi gasesc greu cuvintele, chiar daca mi-au placut. Altele ma entuziasmeaza atat de tare incat as fi in stare sa povestesc oricui, oricat de mult despre ele. Si in cazul asta e greu de scris o recenzie: pe de-o parte ai senzatia ca ai putea deveni plictisitor si te vei pierde in detalii; pe de alta, ti-e teama ca ai putea omite ceva relevant si ii vei face minunatei carti un deserviciu.

   Probabil ca ati ghicit deja, Diavolul din orasul alb se inscrie in cea de-a doua categorie. Asa ca, daca aveti nevoie de cineva care sa tina o mini-conferinta despre ea, desi nu ma omor cu vorbitul in public, mai ca as trece peste si m-as oferi. De ce? Pentru ca este fantastica.

   In primul rand, este o non-fictiune literara, adica intamplarile prezentate de autor se bazeaza pe fapte reale, documentate istoric. Erik Larson ne poarta inapoi in timp, intr-un Chicago de sfarsit de secol 19, capitolele alternand intre 2 planuri de actiune: realizarea expozitiei “care a schimbat lumea” si parcursul unui criminal in serie care, profitand de contextul creat, va ucide un numar incredibil de mare de persoane, in special femei, inainte de a fi descoperit.

   Cand am ales aceasta carte, am crezut ca cea de-a doua parte va fi cea mai interesanta pentru mine dar, cum uneori socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ, lucrurile au stat exact pe dos. In fata efortului dezordonat, chinuit, dar titanic de construire a expozitiei, traseul, mult mai organizat si coerent al “Diavolului” paleste prin comparatie.

   Prinsa intre cele doua fire narative, nu am putut sa las cartea din mana si am citit pe repede inainte toate cele peste 500 de pagini. Probabil ca si ritmul destul de alert impus de autor si stilul concis, fara inflorituri, au contribuit la acest lucru, dar mai ales povestea (bazata pe fapte reale, tin sa reamintesc inca o data) este exceptionala in sine. Dar sa intram in subiect.

   Expozitia Universala din 1893, menita sa celebreze 400 de ani de la descoperirea Americii, urma sa fie un triumf al orgoliilor:

– al orasului Chicago – proaspat devenit cel de-al doilea oras american ca populatie, detronand Philadelphia – in fata capitalei politico-administrative (Washington) si culturale (New York)

– al SUA asupra Frantei, care organizase deja in 1889 o expozitie similara, in cadrul careia Eiffel si-a prezentat uriasa constructie care ramane pana astazi unul dintre simbolurile principale ale Parisului si Frantei

– si nu in ultimul rand, al lui Daniel H Burnham si al firmei sale de arhitectura: prima care a proiectat un zgarie-nori si a revolutionat modul de construire pe verticala; in fiecare an una dintre noile sale cladiri devenea cea mai inalta din lume.

   Emotia si tensiunea asteptarii deciziei congresului cu privire la orasul care va gazdui expozitia este primul tablou pe care il picteaza intr-un mod excelent autorul. Multimea din Chicago, reactiile ei, activitatea aproape paralizata in asteptarea vestilor:

“Dupa a saptea sesiune de vot, orasului Chicago ii lipsea un singur vot pentru a obtine majoritatea. New Yorkul pierduse teren. Strada a fost cuprinsa de liniste. Birjele s-au oprit. Politistii au ignorat sirul tot mai lung de tramvaie care se intindeau la stanga si la dreapta ca un urias sarpe argintiu. Pasagerii au coborat si s-au intors spre fereastra redactiei Tribune, in asteptarea urmatorului anunt. Cablurile care zdranganeau sub pavaj contribuiau la crearea si mentinerea suspansului.”

   De altfel, intreaga carte este un mijloc excelent de a face cunostinta cu SUA si, mai ales, cu “Orasul negru” in prag de secol 20. Un Chicago in plina reconstructie dupa incendiul din 1871, apoi in plina dezvoltare, o combinatie de trecut si viitor, de cladiri noi si moderne, spectaculoase si cartiere mizere.

   In acest oras, contribuind la dezvoltarea lui si crescand impreuna cu el, gasim firma de arhitectura a lui Daniel H. Burnham si John Wellborn Root. Cei doi parteneri sunt complementari: Burnham este omul de business – un barbat atragator, carismatic, vizionarul care isi farmeca prietenii si clientii, obtinand contracte importante. Motto-ul sau: „nu face planuri marunte; acestea nu poseda magia necesara pentru a infierbanta sangele oamenilor”. Root este artistul, mintea creativa – foarte inteligent si citit, cu simtul umorului si o mare capacitate conversationala – avea renumele de a putea purta o discutie inteligenta si avizata pe orice tema.

   Ei sunt cei care trebuie sa transforme in realitate expozitia, dupa ce Chicago a castigat onoarea de a o gazdui. Locul ales de peisagistul new yorkez Frederick Law Olmsted (cel care proiectase anterior Central Park) si aprobat de comisia politica din Chicago, Jackson Park, s-a nimerit a fi numai bun pentru a servi planurile lui H. H. Holmes, care isi construia deja o cladire in zona respectiva. Cum o construia este o „poveste” in sine, pentru ca imobilul impanzit de incaperi secrete, pe masura planurilor diabolice ale proprietarului, necesita schimbarea permanenta a constructorilor si muncitorilor, astfel incat nimeni sa nu aiba suficient de mult acces pentru a putea ajunge sa-si imagineze destinatia lor.

   Pentru Holmes totul decurge perfect: proximitatea santierului, apoi a expozitiei, genereaza un trafic constant de oameni in cautarea unui loc de munca, de curiosi care urmaresc evolutia constructiei, apoi de vizitatori. In aceste conditii este usor ca disparitia unui numar relativ mic de persoane sa treaca aproape neobservata.

   Burnham in schimb trebuie sa depuna mult efort pentru orice victorie, cat de mica. Dar, asa cum se spune, este mult mai greu sa construiesti decat sa distrugi. Mai ales in cazul unui proiect monumental care se confrunta cu numeroase limite care tineau de perioada istorica (tehnologie), locatie, conjunctura politica, economica si sociala. Criminalitatea, ascensiunea sindicatelor, grevele, instabilitatea financiara, viziunile concurente ale celor responsabili de diferitele parti ale proiectului, solul dificil, deadline-ul strans se transforma in mii si mii de detalii si probleme zilnice care trebuie rezolvate.

   Un cosmar logistic, un demers destinat din start esecului in analiza oricarei minti rationale. Dar aici este diferenta dintre un vizionar si un oarecare. Burnham a strans din dinti si a perseverat, trecand peste toate obstacolele. Un om “normal” ar fi intrat probabil intr-o depresie de toata frumusetea, in timp ce el doar a afisat in biroul sau un „indemn universal”: GRABITI-VA! Si a reusit: expozitia a avut loc si a fost un imens succes, Orasul alb fiind vizitat de milioane de oameni din intreaga lume si transformandu-se intr-o legenda.

   Holmes a reusit sa insele pe toata lumea timp de peste 5 ani, si numai o conjunctura nefericita (pentru el) a facut sa fie prins, exact cand se pregatea sa-si faca iesirea din scena din Chicago. Cel care a ucis atatea persoane, profanandu-le cadavrele, a lasat dispozitii clare care sa-i pastreze corpul in siguranta: atat in sicriu cat si in jurul acestuia a fost turnat ciment. In mod ciudat, majoritatea persoanelor implicate in demascarea si condamnarea lui au sfarsit in imprejurari tragice, ceea ce i-a (re)confirmat renumele de diavol.

   Diavolul din orasul alb a fost pentru mine probabil cea mai placuta surpriza literara din ultima vreme. Daca v-am convins sa ii dati si voi o sansa, o puteti comanda aici.

   Multe multumiri pentru lectura editurii Publica.

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

Micul rege Decembrie – Axel Hacke. Recenzie de carte

Publicat

pe

Micul rege Decembrie - Axel Hacke. Recenzie de carte

– Noi ne nastem mici, dar apoi crestem mari si mai mari, uneori la fel de mari cat un jucator de baschet. Si apoi, spre sfarsit, ne mai scofalcim puţin. Si apoi vine moartea, si gata, nu mai suntem.

   Voi dispuneti de o mare putere de imaginatie cand sunteti mici, dar stiti foarte putine lucruri. Si din acest motiv sunteti nevoiti sa va imaginati cum arata totul. […] Si apoi aflati ca nu exista pitici si nici uriasi. Imaginatia voastra devine din ce în ce mai restransa si cunostintele voastre din ce in ce mai vaste. Corect?

   Unde s-au dus visele pe care le-am visat pana acum? Si de unde vin visele pe care le vom visa de acum incolo? Sunt printre noi inchise în cutiute colorate sau vor izvori dintr-un neant neexplorat?

   Micul rege Decembrie ne raspunde in mod nesovaielnic: […] visele raman intotdeauna mari si au nevoie de spatiu. Regele Decembrie al II-lea – impozant si caraghios deopotriva – iese din ascunzisul sau ticsit de cutiute colorate in care sunt pastrate visele pentru a-si ajuta prietenul sa supravietuiasca realitatii.

Micul rege Decembrie - Axel Hacke - Recenzie de carte   Povestea lui Hacke ne trage tandru de maneca pentru a ne aminti ca ii suntem datori copilului din noi de a ne lua o zi liberă de realitate, de a inchide ochii si a trai chiar si pentru cateva secunde viata la care am visat dintotdeauna. Lumea exterioara e un taram strain de visuri, de bucurii sincere, dar Micul rege Decembrie de ofera un resprio indispensabil.

   Descoperim citind ca rutina noastra nu trebuie sa fie o monotonie angoasanta, ci putem trece zilnic prin aventuri nemaintalnite si ca suntem aventurieri in prpriul nostru roman.

   Am uitat, desigur, ca: Viata incepe seara cand adormim si face o pauză dimineaţa, cand ne trezim. Dar nu-i nimic, un rege minuscul – semn ca se apropie de sfarsitul vietii – e aici ca sa ne reaminteasca. Plin de naivitate is intelepciune, regele Decembrie ne da o lectie de sinceritate:

   […]Cred ca exista destul de mulţi oameni carora le lipseate un rege mic, fara ca ei sa stie asta.

   Axel Hacke ne vorbeste despre usurinta de a lasa spriritul nostru ludic sa iasa la suprafata. Sa ne luam alter egoul de mana si sa il plimbam prin realitatea noastra de adulti.

   Coboram din imparatia ludicului si mergem sa ne luptam cu balaurii cotidieni, catarandu-ne printre vise si strecurandu-ne numai printre lucrurile valoroase.

   Viata noastra se scurge intre incinta vietii si cea a mortii, fara sa realizam uneori ca nu va fi intoarsa clepsidra si nu vom lua viata de la capat.

– Şi ce faci la birou?ma intreba el?

– Ma ocup cu realitatea […] Cei mai multi oameni care stau in birouri se ocupă cu realitatea.

   De unde vin si incotro se duc visele? Dar noi? Cum aparem pe lume si unde ne ducem la sfarsitul vietii? Intrebarile inocente, de o profunzime rascolitoare din paginile povestii lui Axel Hacke sunt intrebarile fiecaruia dintre noi.

   Eu exist numai pentru ca tu ai dorit sa ma ai, spune regele plin de incredere. Dupa ce inchidem cartea, ramanem cu un zambet enigmatic si cu un mugure de speranta rasarit din mocirla cotidiana. Pentru asta, ar trebui sa spunem: Multumesc!

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Carte

DIN ALTA VIATA – Jurnal de copil. Marius Albert Negut. Recenzie de carte

Publicat

pe

    Cel mai frumos cadou de Craciun din anul 2018 este cartea lui Marius Albert Negut  – Din alta viata – Jurnal de copil.

   Am avut aceeasi senzatie pe care am trait-o in copilarie cand l-am citit pe Creanga cu ale sale amintiri, savoare si farmec, o lume din care nu mai vrei sa pleci.

   Cartea lui Marius Albert Negut  putea la fel de bine sa se numeasca “Amintirile unui decretel” pentru ca acea generatie se regaseste intru totul in jurnalul sau.

Din alta viata - Jurnal de copil - recenzie de carte   Nu intamplator unul dintre capitole se numeste “Singur acasa”, aceasta este impresia pe care o lasa intregul roman – de amuzament, pozne si jocuri povestite intr- o limba romana adecvata timpului descris.

   Sunt cuvinte folosite de autor pe care cei care au trait acele timpuri si le amintesc cu nostalgie  – cracane, invizoace, tevile de cornete.

   Intotdeauna Marius A. Negut foloseste limba romana ca pe cea mai frumoasa si utila metoda de a recreea o atmosfera, de a transpune sentimente si trairi specifice intr-un limbaj pitoresc.

   Am admirat intotdeauna aceasta maiestrie lingvistica.

   Copilul Marius traieste intr-o lume pestrita de la margine de Bucuresti si din Letca si Ciurari, locurile de bastina ale parintilor.

   Fiecare episod povestit este o margica colorata insirata in siragul unor amintiri placute dar si dureroase, pentru ca nu se fereste sa ne povesteasca si despre pedepsele primite pentru tot felul de sotii copilaresti.

   Umorul este o latura pana acum neexploatata de scriitorul Marius Albert Negut, dar pe care il stapaneste magistral. De la umor de situatie – cap.36 “Mai nou, tata gateste….” Sarmale cu cafea, la umorul de limbaj (Tontonel, chiorpec, Halima) si pana la autoironie care ne aduce un zambet pe buze, Marius Albert Negut isi scrie in jurnal intamplari buclucase (se da cu o bicicleta pe o panta cu Vasilica, fratiorul in spate pana aterizeaza dureros) sau de-a binelea romantice cu fetitele care au devenit obiectul pasiunilor sale copilaresti, Luminta, Iulia.

   Vacantele petrecute la tara la bunici la Letca Veche sau Ciurari aduc in pagini alte scene  rurale si alte intamplari uneori potrivnice eroului nostru, care fiind de la Bucuresti o cam incaseaza sau este parat de fratele mai mic si invinuit ca l-ar fi aruncat intr-o garla si din nou, o incaseaza.

   Nu totul este lapte si miere, sunt si capitole amare – `Sticleee goaleee`, in care experienta traita nu este deloc una fericita. Nu voi dezvalui mai mult pentru ca lectura este una savuroasa si cu suspans.

   Surprinde finalul si lasa in acelasi timp o usa deschisa catre urmatoarea carte. Dintr-o data din cititori ne transformam in interlocutori iar dialogul se adreseaza direct sufletului nostru. Fiecare pastreaza in sine copilul care a fost, fiecare a avut un moment de pierdere a inocentei iar Marius Albert Negut ne invita sa meditam la asta.

   Din alta viata – Jurnal de copil este o carte ca un strop de lumina in calea oricarui om care ii deschide paginile si de aceea ar fi o lectura recomandata si copiilor nostri.

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

ianuarie, 2019

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X