);
COnecteaza-te cu noi

Carte

Desertul tatarilor, de Dino Buzzati

Publicat

pe

recenzie Desertul tatarilor de DIno Buzatti

Desertul tatarilor, de Dino Buzzati. Sau cum sa-ti irosesti viata cu incapatanare…

   Dino Buzzati se numara printer clasicii literaturii moderne si cand am aflat asta din prefata, brusc m-am simtit datoare sa-mi placa romanul lui. Dar nu prea m-a incantat!

   Desertul tatarilor se citeste usor, iar la final ramai cu doua mesaje clare: primul – cum sa-ti irosesti viata de-aiurea, cu buna stiinta. Si al doilea – foarte mult frig in cartea asta. Atat de mult, ca inghetam sub plapuma, citind-o.

recenzie Desertul tatarilor de DIno Buzatti

Desertul tatarilor de DIno Buzatti

   Tanarul Giovanni Drogo, proaspat absolvent de scoala militara, este repartizat la Fortareata Bastiani – punct de frontiera cu un desert. Pentru ca e desert, e pustiu, asa incat toata unitatea militara o lalaie degeaba, zi de zi. Activitatea de baza este schimbarea garzilor, cu mult tam-tam. Iar momentele emotionante sunt cele in care toti militarii asteapta venirea dusmanilor din desert. Momente care se tot intind in timp: luni, ani, zeci de ani. Timp in care, ditamai oamenii, stau cu luneta la ochi in speranta ca vad vreo miscare in desert. Unde nici musca nu zboara…

   Toti barbatii aia, bine pregatiti si antrenati, vor un singur lucru: un razboi care sa-i acopere de glorie. Nu le pasa ca duc o viata izolata, ca n-au familie si prieteni, ca n-au idealuri si realizari. Ei voiau un razboi in care sa se dea mari eroi – cu riscul de a muri inutil. Ma rog, mentalitate masculina! (scuzati!)

   Giovanni Drogo la inceput este oripilat si vrea sa plece, apoi se lasa convins sa ramana macar 4 luni. Dupa 4 luni decide singur ca mai poate sta acolo si mai trec inca 4 ani. Apoi ar vrea un transfer, dar nu i se aproba si ramane la Fortareata pana la sfarsitul vietii. Timp in care, molipsit fiind, ia ghiciti ce face? Se uita prin luneta dupa dusmanii care se incapataneaza sa vina. Executa aceasta inutila manevra peste 30 de ani cand se imbolnaveste si moare. Fix atunci apar dusmanii, dar el e neputincios. Inca ma intreb daca a murit de boala sau de suparare ca nu poate lupta…

   Si uite-asa, impreuna cu personajele cartii, m-am uitat prin luneta, in desert, vreo 200 de pagini, pe o vreme haina: vant, ploi, zapada, furtuni, vara racoare, iarna geroasa…de mi se acrise. Si de frig, si de militari cu obsesii.

   Desigur, romanul Desertul tatarilor poate fi vazut si ca o satira la adresa mediului militar – format dintr-un sir inepuizabil de rutine.  Sau ca o satira la comoditatea de a astepta sa-ti faca altii viata, pentru ca apoi sa te plangi de irosirea ei.

 

recenzie Desertul tatarilor de DIno Buzatti

scriitorul Dino Buzatti

Cu toate ca personajele isi doresc glorie si eroism, eu n-am vazut la ele decat lasitate. Si un pic de alienare. Mai cinstit ar fi trait intr-o manastire.

   Am povestit toate astea despre Desertul tatarilor ca sa nu va pierdeti timpul citind-o. Daca aveti o luneta, mai bine priviti cu ea prin fereastra. Ar putea fi o experienta mai interesanta decat lectura acestei carti.

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro

În loc sa stau la cratita, buchisesc literatura, absorb filme, schingiuiesc sudoku si detest televiziunea. Între o omleta si un sandvis, scriu. Pentru ca n-am talent de scriitor, scriu despre ce-au scris altii, cu talent. Si dupa ce-mi obosesc capul, trec la picioare: dansez salsa.

1 comentariu

1 comentariu

  1. lucia negoita

    11 mai, 2017 at 12:16:54

    Stranie recenzie.Din capul locului,ati optat pentru comentariul scurt,”gafait”,tip pastila,sa nu piarda contemporanul nostru amintirea recenta a sarbatorilor cu mici si bere,nu conteaza …Ba mai dati si vedictul final,in locul cititorului prezumtiv…sa nu se oboseasca, nu e asa,sa nu piarda timpul,mai ales daca afara e frig si zloata..Pai atunci,sa dam iama prin vacantele insorite care isi odihnesc razele astrului absolut,pe tesutul mortificat al cate unui silicon .Acolo e loc de raspuns, dar ma tem ca nici acolo nu sunt adeptii pentru care v-ati obosit citind in locul lor…Daca va consoleaza acceptul cate unui cetitor,e prea putin pentru o capodopera.Asa ca,dati cu zarul,doamna recenzenta ,si ramaneti in suficienta si comoditate.So’ pe invingatorii care nu amana nimic,,coada e pregatita,hamburgherii au fost stropiti cu un colorant si mai rosu,marea crapelnita e aici si acum.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

decembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X