);
COnecteaza-te cu noi

Cafenea

De unde se credea ca vin copiii, acum 150 de ani

Publicat

pe

stiinta, de unde vin copiii, medicina medievala, da Vinci, istorie, religie

   Procesul de procreere si conceptie era un mister total, pana in 1875.

   Inainte de 1875, nici oamenii de rand, nici oamenii de stiinta care au ajutat la modelarea erei moderne, nu stiau de unde vin bebelusii. Leonardo da Vinci nu stia. Galileo nu stia. Isaac Newton nu stia.

   Acestia stiau, ce-i drept, ca barbatii si femeile fac sex si – ca rezultat – cateodata, apar copiii, insa savantii nu cunosteau procesul prin care procesul de creatie se desfasura. Nu cunosteau faptul ca femeile produc ovule. Cand au descoperit, intr-un final, spermatozoizii, nu si-au imaginat ca microscopicele celule agitate ar avea ceva de-a face cu bebelusii si sarcina. Teoria „la moda” era aceea ca spermatozoizii sunt paraziti, probabil inruditi cu proaspat descoperitii mormoloci din lacuri. Aceasta era teoria lui Newton.

   De ce? De ce le-a luat celor mai luminate minti ale revolutiei stiintifice – aceiasi indivizi care au calculat cu succes greutatea Pamantului si au evidentiat traiectoriile cometelor care strabat cerul o data in viata – mai mult de doua secole pentru a rezolva un mister pe care il poate explica acum orice elev de clasa a IV-a?

stiinta, de unde vin copiii, medicina medievala, da Vinci, istorie, religie

Ilustrarea unei disectii a unui barbat si a unei femei in timpul copulatiei, Leonardo da Vinci., c, 1492 | Domeniul public

   De ce? Deoarece orice avea de-a face cu anatomia era dificil si incert, pentru inceput. Studierea corpului uman necesita cumpararea de cadavre de la jefuitori de morminte, ori mituirea calailor care spanzurau oameni pentru obtinerea de cadavre proaspete direct de pe esafod. „S-ar putea sa fii oprit de dezgust”, nota Leonardo da Vinci, indiferent de cat de puternica este curiozitatea. Si „daca dezgustul nu te stanjeneste, atunci poate frica de a petrece noaptea in compania unor cadavre ciopartite, jupuite si infricosatoare sa le privesti, ar putea sa te opreasca.”

    Da Vinci a realizat desenul sectional afisat mai sus, al unui cuplu care face sex, prin anul 1492. Desenul are cateva caracteristici ciudate. Da Vinci a desenat doua canale distincte in interiorul penisului, desi in realitate exista numai unul. In ilustratia lui da Vinci, canalul inferior transporta urina, pe cand cel de sus transporta sperma si este conectat la coloana vertebrala si la creier. Rolul testiculelor in tot acest angrenaj nu era foarte clar. Conexiunea cu coloana vertebrala reflecta un crez al grecilor, conform caruia, in cuvintele unui scriitor antic, „sperma este o picatura din creier”.

   Femeia transparenta a lui da Vinci, ilustrata mai jos, are ciudatenii de ilustrare proprii. Pentru inceput, acesteia ii lipsesc ovarele. In schimb, pentru compensare, femeia are un tub misterios de la uter la sfârc. Aceasta ruta, evident, nu exista, in afara imaginatiei lui da Vinci, insa ideea era ca laptele maternal era facut din sange menstrual rafinat, transformat. Aceasta teorie, imaginata si de greci, era o incercare de a explica de ce femeile insarcinate si proaspetele mamici nu au menstruatie.

stiinta, de unde vin copiii, medicina medievala, da Vinci, istorie, religie

Studiu al fetusului in uter, Leonardo da Vinci, c. 1510-13 | Domeniu public

   Cu precadere in anii incipienti ai anatomiei, inainte de microscop, misterele sexualitatii erau aproape de nerezolvat. Sperma si ovulul, chiar si daca stiai unde sa te uiti dupa ele, erau ascunse si evazive. Ovulul, desi cea mai mare celula a corpului uman, are dimensiunea punctului de la aceasta propozitie. Spermatozoizii, in contrast, sunt cele mai mici celule, imposibil de observat cu ochiul liber. Un ovul depaseste in greutate spermatozoidul care il fecundeaza pe o scala de 1 milion la unu. Diferenta dintre un curcan si o musca.

   Credinta religioasa a facut lucrurile si mai perplexe. In anii de inceput ai erei moderne, stiinta si religia nu erau rivali, ci aliati. Toti titanii revolutiei stiintifice erau credinciosi. Toti au luat drept adevar absolut faptul ca, studiind munca lui Dumnezeu, acestia Ii omagiau creatia. Insa au aparut problemele…

Acestia [copiii] asteptau, precum papusile Matrioska rusesti, unul in altul, in testicolele lui Adam sau in ovarele Evei.

   Pentru ca Dumnezeu nu era doar Creatorul care a modelat stelele si planetele si L-a facut pe om dupa chipul Sau. Dumnezeu era singura entitate care avea puterea sa creeze viata. Cum putea fi, atunci, ca un cuplu obisnuit de oameni care gem si gafaie in intuneric, sa creeze o noua faptura?

   Asa s-a nascut acum bizara doctrina pe care savantii eminenti au imbratisat-o mai mult de un secol. Ideea era ca parintii nu creeaza propriii copii. Dumnezeu a creat orice fiinta si A facut-o intr-un singur gest, la inceputul timpurilor.

   Aceasta inseamna ca El „a ascuns” orice fiinta care avea sa traiasca vreodata, pe oricine destinat sa fie nascut in anul 100, sau in anii 1200, sau in 1500, ori in orice veac care avea sa vina. Si acestia asteapta, unul in altul, asemeni papusilor rusesti, in testicolele lui Adam sau in ovarele Evei. Cand timpul vine, fiecare fiinta umana isi va face aparitia pe scena lumii.

stiinta, de unde vin copiii, medicina medievala, da Vinci, istorie, religie

Adam si Eva, pictura lui Jacob Jordaen, c. 1640 | Domeniu public

   In toata perioada anilor 1600, 1700, pana la jumatatea anilor 1800, aceasta teorie ciudata a conceptiei a prevalat. Chiar factorul acesta bizar a fost in favoarea ei, similar cum astazi acceptam cu entuziasm „teoria totului”, atat de indragita de fizicienii moderni. In secolul 18, dezbaterile stiintifice se purtau nu daca teoria este adevarata sau nu, ci reprezentau „o batalie” intre spermisti si ovaristi, asa cum erau supranumiti.

   Spermistii se concentrau pe Adam. In corpul acestuia, explicau ei, se aflau testicole; in acele testicole se aflau spermatozoizii; in acei spermatozoizi se aflau, in miniatura, proto-oameni; in testicolele acestor proto-oameni se aflau proto-oameni micro-miniaturali, care aveau propriile testicole, in care se aflau… si tot asa, la infinit. Ovaristii sustineau acelasi concept halucinant, numai ca plasau secventa fara sfarsit de papusi rusesti in interiorul ovarelor Evei.

   In 1694, un om de stiinta numit Nicolaas Hartsoeker a facut un desen ce avea sa devina notoriu. Desenul ilustra o persoana cu capul mare, in interiorul unui spermatozoid, ce-si imbratisa genunchii, ca si cum s-ar pregati de un impact. Insa, contrar legendei, Hartsoeker nu a sustinut ca a vazut vreodata aceasta miniaturala persoana, ci doar ca s-ar putea, cand microscoapele vor deveni mai puternice, sa fie ceea ce descoperim.

stiinta, de unde vin copiii, medicina medievala, da Vinci, istorie, religie

Viziunea lui Nicolas Hartsoeker asupra unei proto-persoane in miniatura, in interiorul unui spermatozoid, 1694 | Domeniu public

   Microscoapele vor dezvalui, intr-adevar, noi lumi, insa mult mai tarziu. Pentru mai mult de un secol, microscoapele timpului i-au purtat pe savanti pe alei intunecate. Cel mai proeminent investigator al microscopului a fost un comerciant olandez, pe numele sau Antony van Leeuwenhoek. La inceputul anului 1647, acesta a observat mici organisme vii in picaturi de apa de lac, in sange, in resturi de mancare, practic oriunde te-ai uita. Nimeni nu banuia ca exista asemenea micro-universuri. Ideea nu avea sens, din moment ce presupunea ca Dumnezeu sa fi atribuit grija fara sfarsit pentru creaturi destinate sa nu fie vazute niciodata.

   Intr-o noapte de toamna, in 1677, Leeuwenhoek si sotia acestuia au facut dragoste. Barbatul s-a ridicat „imediat dupa ejaculare, inainte ca sase batai ale pulsului sa intervina” si a fugit la microscopul sau cu un esantion de sperma. Leeuwenhoek a observat „un numar grozav de vietati minuscule dintre care cate o mie se miscau in acelasi timp, intr-o materie de marimea unui bob de nisip”. Incantat, acesta a trimis o scrisoare catre Royal Society. N-a mentionat si daca doamna Leeuwenhoek i-a impartasit entuziasmul.

stiinta, de unde vin copiii, medicina medievala, da Vinci, istorie, religie

Anton van Leeuwenhoek | Domeniu public

   Insa Leeuwenhoek, care incerca sa divinizeze secretul vietii, a aruncat cea mai elocventa dovada. Acesta a decis, dupa ce s-a gandit mai bine, ca a facut o greseala. Aceste creaturi minuscule inotatoare pareau ca se grabesc intr-un loc important, insa, de fapt, nu au nimic de-a face cu procrearea.

   Mai degraba, Leeuwenhoek a decis ca a descoperit micro-animale care s-au intamplat sa traiasca in lichidul seminal. Pana la urma, hoarde de creaturi microscopice pareau ca sunt omniprezente, oriunde te-ai uita: in apa, in seva copacilor, pe dintii sai, intre degetele de la picioare… De ce ar avea sperma propriile-i creatii?

   Pana la mijlocul anilor 1800, teoria conforma careia spermatozoizii sunt paraziti a ramas conventionala. O fotografie dintr-un articol medical din 1840 arata paraziti variati, incluzand spermatozoidul, alaturi de un vierme lat si alte creaturi neatragatoare.

   Spermatozoizii au mai avut parte de inca o lovitura impotriva lor. De ce, daca erau importanti, Dumnezeu a facut sute de milioane, cand unul singur ar fi fost indeajuns? Cu siguranta cel mai bun proiectant nu ar fi fost asa absurd si risipitor.

   Insa adevaratul pericol pentru viziunea spermista nu il constituia opozitia stiintifica, ci una morala si medicala. Un val de isterie anti-masturbare a lovit Europa in anii 1700 si a tinut mult pana in secolul urmator. Un medic celebru la vremea sa a publicat cu mare succes la public un volum prin care avertiza asupra dezastrelor pe care le produce masturbarea. Acesta descrie unul dintre pacientii sai, un fabricant de ceasuri, in varsta de 17 ani. Provocandu-si singur placere, masturbarea l-a tintuit pe acesta la pat, aproape incapabil sa se miste. Palid, tras la fata, „mai mult cadavru decat om”. Nefericitul tanar si-a pierdut memoria aproape de tot, desi, convenabil, si-a pastrat putina putere, cat sa-si recunoasca obiceiul detestabil care se credea ca l-a adus in aceasta stare. „Ii curgea sange din nas; facea spume la gura; era afectat de diaree; elibera continuu lichid seminal.” In cateva saptamani, „eroul” nostru deceda.

stiinta, de unde vin copiii, medicina medievala, da Vinci, istorie, religie

Ilustrarea unui „onanist notoriu”, din lucrarea „Un prieten tacut”, 1847 | Domeniu public

   Fiecare autoritate medicala aducea acasa acelasi mesaj: fiecare picatura de sperma era pretioasa. Aceasta nu ar fi trebuit in realitate sa se constituie ca un argument impotriva spermistilor – sperma si spermatozoizii nu sunt acelasi lucru – insa intr-o epidemie de frica, nu e timp de distingeri atat de fine. Doctrina spermista potrivit careia aceasta risipa facea parte din planul lui Dumnezeu avea foarte putine sanse de afirmare.

   Ne este usor sa zambim superior fata de aceste teorii halucinante, cu cunostintele pe care le avem acum, insa nu este corect. Savantii de-atunci s-au imbarcat in misiunea de a explica de unde vine viata si s-au trezit incalciti intr-o intrebare si mai grea: ce este viata? O cercetare directa asupra sexului si a anatomiei s-a transformat intr-o ghicitoare filosofica alunecoasa.

   Pentru noi, e ca si cum oamenii de stiinta care incearca sa cartografieze creierul s-ar trezi ca incearca sa explice de unde vine speranta. De unde vin ideile. Inca nu stim. Intelegem perfect rolul creierului in elevarea mintii; problema este ca nu putem inca realiza ce anume inseamna aceasta. Oamenii de stiinta de-atunci care se chinuiau cu misterul aparitiei bebelusilor au inteles perfect ca unele particele de materie erau vii, altele nu; problema era ca nu puteau realiza cum de este posibil.

   Astazi, chiar si un copil de 10 ani stie de unde vin copiii. Insa timp de milenii, cei mai profunzi ganditori ai planetei nu puteau decat sa ghiceasca. Noi am progresat mult, insa n-ar trebui sa fim prea infatuati. Fiecare generatie face greseala de a considera ca ascensorul cunoasterii urca numai pana la etajul lor. Nu este asa. Putem fi siguri, asa cum ne invata istoria, ca in secolele ce ne vor precede, descendentii nostri vor privi inapoi, in era noastra, ne vor analiza convingerile si se vor mira…

   Acest articol a fost adaptat dupa lucrarea The Seeds of Life: From Aristotle to da Vinci, from Sharks’ Teeth to Frogs’ Pants, the Long and Strange Quest to Discover Where Babies Come From de Edward Dolnick, disponibila al Basic Books, o tiparire a Perseus Books, divizie a PBG Publishing, LLC, subisdiara a Hachette Book Group, Inc. 2017. Articolul original a fost publicat pe Atlas Obscura, sub semnatura lui Edward Dolnick.

Discutii pe Facebook

Iubitor de arta si bun-simt, dispus intotdeauna la flirt cu Social Media, Advertising, Copywriting, Jurnalism si Fotografie. Entuziast Wordpress si SEO, dar cu limita, jurnalist pensionat inainte de termen din pricina dezgustului politic.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Cafenea

Stan Lee is dead. Long live Stan Lee!

Publicat

pe

stan lee omagiu raftul cu idei film benzi desenate marvel

   Stan Lee, arhitectul unei lumi intregi, in semnficatia cea mai serioasa a cuvantului, a murit. Dupa 95 de ani de calatorie in lumea reala, ieri a facut primul pas spre nemurire. A scos penita lui fermecata si a desenat primul lui „panel” despre viata de dupa moarte. Banuiesc ca s-a desenat pe el insusi prezidand o adunare a tuturor spiritelor tinere care au umblat vreodata pamantul, universul Marvel si chiar cel creat de concurenta permanenta, DC Comics. Postura in care l-am vazut exuberant de multe ori si pe care o iubea.

   Prima caramida a imperiului de multe miliarde de dolari a pus-o in 1939 la Timely Comics devenita intre timp Marvel Comics. Prima „bula cu text” semnata de Stanley Martin Lieber (numele sau real) a fost asezata peste desenele lui Joe Simon reprezentandu-l pe Captain America, boy scout ul american cu moralitate si conduita perfecte.

   Nebunia lui contagioasa a reusit sa-i aduca aproape pe Jack Kirby si Steve Ditko, artisti geniali la randul lor, cu ajutorul carora a reusit sa creeze cam toate personajele care isi traiesc acum la cinema sau tv o noua epoca de aur. Geniul milionar playboy filantrop, Tony Stark complex si controvesat, incredibilul Hulk si expertul in radiatii gamma Bruce Banner intr-un joc permanet de-a Jekyll si Hyde, zeul tunetului insusi, Thor cu al sau magic Mjolnir, Doctor Steven Strange vrajitorul suprem, neinfricatul Daredevil sunt doar cateva personaje fabuloase plasmuite de mintile lor extraordinare. Fantastic Four, prima coalitie a eroilor Marvel impotriva unor forte de neimaginat care amenintau insasi existenta speciei, X-Men o metafora a diversitatii etnice, sociale, culturale impotriva stereotipurilor si a discriminarii, Avengers etichetati drept Earth Mightiest Heroes ducand luptele pe care niciun erou nu le putea castiga pe cont propriu. Personaje, titluri, idei care au devenit cultura populara remodeland conceptia de bine si rau, viata si mortalitate, vulnerabilitate si eroism.

   Stan Lee a reinventat superoii. Le-a completat personalitatile cu dificultati ale vietii reale, cu trairi, emotii, griji umane, cu probleme de adaptare in cercuri sociale normale. Ce curaj formidabil sa aduci in prim plan un tanar Peter Parker nesigur si naiv, sa-l descrii in asa fel incat, idiferent de varsta, totii cititorii sa poata empatiza cu el. Spider Man, vecinul nostru prietenos, este cu siguranta copilul cel mai iubit al sau. Prin el viata personala a supereroilor a devenit la fel de interesanta ca cea de lupta impotriva raului. A avut acest fler grozav de a umaniza niste caractere altfel aproape indestructibile. Da, la Superman ma refer, flagship ul DC Comics, care prin invulnerabilitatea sa devenise cel mai banal supererou. Probleme identificata de altfel de cei care-l scriau la momentul respectiv si remediata prin adaugarea unei serii de fragilitati redandu-i exact umanitatea inventata de maestrul Lee. Societatea isi dorea personaje cu care sa se poata identifica, cautam inca asta, iar Stan Lee a livrat intocmai.

stan lee cameos raftul cu idei omagiu benzi desenate supereroi

   Cei care acum scriu si deseneaza fabulos noile povesti ale eroilor inventati de el i-au cautat in permanenta aprobarea, validandu-si astfel munca de creatie si consolidandu-si pozitia in fata cititorilor din ce in ce mai pretentiosi de comic book uri. Kevin Feige, patriarhul Marvel Cinematic Univers, inceput in 2008 si continuat astazi cu succes, a reinventat la randul sau industria cinematografica cu idea de fir narativ interconectat, personaje complicate, eterogene, aduse impreuna pe ecrane, toate spre a noastra incantare. L-a avut  alaturi pe Stan Lee in toate demersurile creative pe care le-a intreprins si s-a bucurat de sfaturile sale pretioase in abordarea actiunilor eroilor nostri preferati. Au nascocit impreuna cele mai haiose si pline de substanta cameo uri din lumea Hollywood ului. Si noi ne-am bucurat de fiecare data sa-l revedem presarand sare si piper peste o masa deja plina de arome eroice.

   Stan Lee isi face iesirea triumfala din viata noastra si intra astazi in legenda. A nascut si a intretinut o vapaie colosala, o lume in care totul este posibil, unde oricine poate deveni un supererou. Un curent putin popular in 1930 si devenit cultura mondiala cu implicatii in vietile tuturor visatorilor din lumea larga. A hranit milioane de minti cu fanteziile sale, a ridicat o stacheta la care scriitorii moderni de comic book urilor pot doar spera. Aici, printre muritori, si-a castigat locul in Hall of Fame. Sunt convins ca va inventa ceva si acolo unde e acum, ceva care sa-l faca la fel de iubit si in stratosfera. Carisma lui va dainui o vesnicie. Creatiile sale ii vor simti lipsa si il vor sarbatori in urmatoarele lor aventuri incredibile.

   Banuiesc ca si o singura persoana poate face diferenta. Asa-i placea sa creada. Pe mine m-a convins. Iti multumesc Stan Lee pentru minunatii fiori, uriasele emotii pe care mi le-ai oferit intre paginile fiecarei reviste citite pe nerasuflate.

Sa te odihnesti in pace!

Excelsior, Maestre!

____

Articol semnat Oli Strimbei

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Cafenea

Viata secreta a marilor scriitori: Lev Tolstoi

Publicat

pe

Lev Tolstoi - Viata secreta a marilor scriitori - Raftul cu idei

Lev Tolstoi: 9 septembrie 1828 – 20 noiembrie 1910
Nationalitate: rusa
Titluri reprezentative: Razboi si pace (1865), Anna Karenina (1875)

Singurul lucru de care ai nevoie in viata, ca si in arta, este sa spui adevarul.

   Pana sa experiementeze transformarea spirituala care avea sa apara pe la mijlocul vietii, Lev Tolstoi traia ca orice alt nobil rus, chiar daca in acelasi timp era cel care a dat omenirii doua dintre titlurile clasice cele mai de pret ale literaturii. In jurnalul lui gasim o descriere a activitatilor sale zilnice:

   „Am ucis oameni in razboi, am luptat in dueluri ca sa-i ucid pe altii, am pierdut la jocuri de carti, mi-am risipit averea facuta din sudoarea taranilor, i-am pedepsit cu cruzime pe acestia din urma, am trait in desfrau cu femei usoare si am amagit oameni. Am mintit, am jefuit, am comis adulter de toate felurile, am luat parte la betii, violenta, crima… Nu exista faradelege pe care sa nu o fi comis.”

   Pare, fara indoiala, o viata plina, bogata si incarcata de satisfactii, dar pentru Tolstoi a fost o greutate care-i strivea constiinta. A cautat sa faca ceva mai mult decat sa tortureze iobagi carora sa le violeze apoi nevestele vaduve. Dar i-a luat aproape jumatate din viata ca sa gaseasca ceea ce cauta.

   Nascut intr-o familie avuta (varul lui de-al patrulea a fost Alexandr Puskin, marele poet rus), Tolstoi nu a fost deloc un elev silitor, iar profesorii considerau ca „nu este nici in stare si nici nu are aplecare catre invatatura”. Isi petrecea timpul dedandu-se jocurilor de noroc si contractand diverse boli venerice, cu toate ca inca din tinerete ii dadea ghes dorinta de a scrie. Pe la douazeci si ceva de ani a publicat cateva dintre scrierile lui importante si si-a trecut in revista toate pacatele intr-un jurnal voluminos pe care il considera un fel de confesiune autobiografica aflata in desfasurare.

   Caietele au scos la iveala un om obsedat de moarte. Veteran al sangerosului asediu de la Sevastopol, din timpul razboiului din Crimeea, Tolstoi oferea descrieri amanuntite ale atrocitatilor de pe campul de lupta si ale executiilor. Era atat de obsedat de moarte, incat uneori il terceau toate transpiratiile, convins ca Doamna Moarte il urmareste, gata sa-l bata pe umar. Disparitia fratelui sau, Nicolai, in 1860, i-a reamintit de propria lui mortalitate. Desi abia trecuse de treizeci de ani, Tolstoi era convins ca era deja prea batran si prea urat ca sa se mai aseze la casa lui si sa se bucure de o viata normala de familie. A ramas uimit cand frumoasa Sofia Andreevna (Sonia) Behrs, fiica de doctor, a acceptat sa se marite cu el in 1862.

   A urmat apoi o perioada de liniste si stabilitate, in care Tolstoi a turnat treisprezece copii si a scris cele doua capodopere: Razboi si pace si Anna Karenina. Desi aceste doua romane l-au facut faimos si i-au crescut averea, l-au si adancit in credinta ca nu ducea o viata virtuoasa. In curand avea sa intre intr-o stare proasta, pe care problemele de sanatate nu au facut decat sa o accentueze. Tolstoi spunea despre sine ca are „muschi de otel si nervi de femeie lesinata”. Suferea de reumatism, enterita, dureri de dinti, lesinuri, malarie, flebita si febra tifoida. Pe langa toate, a mai suferit si cateva atacuri cerebrale fara urmari majore.

   Nu mai avem nici o indoiala ca omul era pregatit din plin pentru criza varstei mijlocii. Si rezultatul a fost o transformare spirituala radicala. Tolstoi a renuntat la sex, bautura, tutun si carne si a imbratisat „anarhismul crestin”. Era dedicat invataturilor lui Iisus, dar nu recunostea autoritatea Bisericii Ortodoxe Ruse. Deloc surprinzator, si-a atras multi prieteni la biserica evanghelica. In 1901 a fost excomunicat. Cu toate acestea, si-a atras adepti printre iobagii pe care i-a eliberat si carora a inceput sa le doneze din vasta lui avere. Aceasta noua forma de altruism nu era deloc pe placul cucoanei.

   Si chiar asa, Tolstoi credea ca a identificat sursa tuturor bolilor sale pamantesti. „Boala mea este Sonia”, a spus candva, referindu-se la sotia sa. Desi a nascut si a crescut o mica turma de copii, si a copiat de mana Razboi si pace de sapte ori, s-a dovedit a fi destul de obositoare, Sonia s-a dovedit a fi destul de obositoare pentru piosul om din ce in ce mai preocupat de spiritualitate. O prezenta constanta a petrecerilor de la Moscova, Sonia s-a vazut indepartata din aceasta lume de apucaturile spritual-crestine ale sotului ei, pe care ea le considera o „boala”. Tot pelerinajul care se desfasura la casa lor de la tara nu facea deloc situatia mai usoara. De asemenea, Sonia era pe buna dreptate deranjata de hotararea lui Tolstoi de a renunta la drepturile de proprietate, inclusiv la drepturile de autor obtinute din vanzarea cartilor si la mostenire. Cand a inceput sa imprastie bani in stanga si-n dreapta, Sonia a pus piciorul in prag.

   Cireasa de pe tort a venit atunci cand un linge-blide, pe nume Certkov, l-a convins pe ramolitul Tolstoi sa-si treaca toata averea pe numele lui. Satula de situatie, Sonia a preluat fraiele. Il urmarea peste tot, spionandu-l prin binoclu. Cand el i-a sugerat ca ar fi bine sa puna capat casniciei, ea l-a amenintat ca se va sinucide. In final, Tolstoi a prins-o tragand cu ochiul in jurnalele lui – era prea de tot. A sters-o in toiul noptii, lasand in urma doar un bilet prin care ii multumea pentru cei patruzeci si opt de ani de casnicie. „Fac ceea ce multi oameni de varsta mea fac”, scria celebrul scriitor in varsta de optzeci si doi de ani. „Renunt la lume si aleg sa-mi petrec ultimele clipe singur si in liniste.”

   Din nefericire pentru Tolstoi, acele ultime zile si le-a petecut in ger intr-o statie de tren, unde a cedat, prada febrei si frisoanelor. Cuprins de delir, cu barba alba acoperita de gheata, a murit pe podeaua biroului sefului de gara pe 20 noiembrie 1910.

Fara coronita

   Tolstoi nu a castigat niciodata Premiul Nobel pentru Literatura. Desi considerat printre favoriti atunci cand a fost decernat pentru prima oara, in 1901, a fost surclasat de poetul francez prea putin cunoscut (si cu un nume ciudat) Sully Prudhomme. Tolstoi nu a primit nici o explicatie oficiala pentru alegerea juriului, dar probabil ca intregul lui comportament nu se plia pe tinuta culturala conservatoare a juriului. Unul dintre membri a spus despre el ca dovedeste „o ostilitate obtuza fata de toate formele de civilizatie”, orice o fi insemnand asta. Macar Tolstoi a avut o companie selecta: Henrik Ibsen si Émile Zola au fost ocoliti din aceleasi motive.

Cu cartile pe masa

   In noaptea nuntii, Tolstoi, in varsta de treizeci si patru de ani, si-a obligat mireasa, de doar optsprezece ani, sa citeasca insemnarile din jurnalul lui in care erau descrise escapadele lui amoroase cu alte femei, inclusiv cu servitoare. Se pare ca asta a fost ideea lui de deschidere si onestitate, dar dupa parerea Soniei a fost totusi „prea multa informatie”. A doua zi avea sa noteze in propriul ei jurnal despre dezgustul pe care l-a simtit de a fi fost expusa unor asemenea „mizerii”.

Pur si simplu spune niet

   Convertirea religioasa a lui Tolstoi nu a fost nicicum o hotarare luata doar pe jumatate. Motivat de gandul ca eliminarea carnii din alimentatie este cheia catre stapanirea dorintelor, scriitorul a devenit un vegetarian riguros, cu o dieta foarte saraca, alcatuita din fulgi de ovaz, paine si supa de legume. De asemenea, a renuntat la alcool si tutun si chiar a incercat sa-i convinga pe taranii de pe mosia lui sa-i urmeze calea. In textul „De ce se cherchelesc barbatii?” Tolstoi a descris ambele substante ca droguri pe care oamenii le folosesc pentru a-si anestezia constiinta incarcata. „Tulburarea si mai ales stupiditatea vietilor noastre”, proclama el, „isi gasesc sursa in principal in starea permanenta de intoxicare in care traiesc majoritatea oamenilor.”

Totul pana la petrecere

   Pentru cineva atat de spiritual, Tolstoi putea fi uneori de-a dreptul meschin. L-a lasat pe fratele lui, Dmitri, sa zaca pe patul de moarte, refuzand chiar sa se uite la el, pentru ca se indepartase de Dumnezeu pentru a duce o viata de dezmat. „Sincer vorbind, cred ca ceea ce m-a deranjat cel mai tare la moartea lui”, scria Tolstoi, „a fost faptul ca m-a impiedicat sa particip la o sarbatoare de la Curte la care fusesem invitat.”

————————

   Transcriere din volumul de exceptie Viata secreta a marilor scriitori, de Robert Schnakenberg, disponibil la editura Art. Pe langa aspectul foarte aranjat al textului, grafica care insoteste relatarile „piperate” din viata mai putin cunoscuta a marilor scriitori este perfect potrivita, intr-o maniera aproape caricaturala. O lectura amuzanta, insa plina de detalii foarte interesante si comice din viata de zi cu zi a scriitorilor pe care-i regasim in toate bibliotecile lumii.

   Viata secreta a marilor scriitori cuprinde informatii picante si amuzante despre William Shakespeare, Lord Byron, Honoré de Balzac, Edgar Allan Poe, Charles Dickens, surorile Brontë, Henry David Thoreau, Lev Tolstoi, Emily Dickinson, Mark Twain, Oscar Wilde, Franz Kafka, Virginia Woolf si inca multi, multi, multi alti scriitori universali!

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Cafenea

Viata secreta a marilor scriitori: Henry David Thoreau

Publicat

pe

Thoreau viata secreta a marilor scriitori

Henry David Thoreau: 12 iulie 1817 – 6 mai 1862
Nationalitate: americana
Titluri reprezentative: O saptamana pe raurile Concord si Merrimack (1849), Nesupunerea civila (1849), Walden (1854)

Sunt un mistic, un trandescentalist, basca un filosof innascut.

   Cu mult timp inainte ca disidentii evrei din Uniunea Sovietica sa popularizeze acest termen, Henry David Thoreau avea sa devina primul refuznic1 al lumii. Intotdeauna refuza un lucru sau altul. Cu alte cuvinte:

   A refuzat sa plateasca o taxa de 5 dolari pentru a se elibera diploma de masterat a Facultatii de Litere de la Harvard. „Nu merita 5 dolari”, a bombanit. „Nu luati pielea de pe oaie!²„.

   Ajuns profesor la Concord Academy, a refuzat sa aplice pedepse corporale elevilor sai. Consiliul scolii l-a concediat pentru insubordonare, pretul platit fiind pierderea uneia dintre cele mai bune ocazii de a avea o cariera.

   In 1847 a devenit de asemenea celebru pentru refuzul de a-si plati impozitul in valoare de 1 dolar, ca forma de protest fata de implicarea Statelor Unite in Razboiul Mexican. Acest act de nesupunere l-a aruncat in inchisoare, de unde (dupa cum spune legenda) l-a dat afara pe protectorul lui, Ralph Waldo Emerson, care venise la puscarie pentru a-i plati cautiunea. „Henry, cum ai ajuns aici?” l-ar fi intrebat Emerson. „Waldo, tu cum de nu esti aici?” a fost raspunsul lui Thoreau. A doua zi dimineata, nu a mai fost nici Thoreau dupa gratii. O matusa i-a platit taxa si acesta si-a parasit celula, numai bine pentru o Sarbatoare a afinelor³.

   Thoreau si-a refuzat chiar si propriul nume, Botezat David Henry Thoreau, a insistat ca toata lumea sa-i spuna Henry David. Da, a fost cel mai incapatanat personaj din traditia literara a Statelor Unite.

   Un lucru insa nu i s-ar fi putut reprosa lui Thoreau: inconsecventa. S-a tinut de planul lui de viata, oricat de ciudat era, chiar si in excentricul Concord din Massachusetts-ul mijlocului de secol al XIX-lea. Printre placerile lui cele mai mari se numarau: trasul matei de coada, comunicarea cu natura, plimbarea cu barca pe rau si scrierile lungi, cu descrieri pline de digresiuni ale experientelor sale. Prietenii il vedeau ca pe un personaj bizar, dar cumva fermecator. Ralph Waldo Emerson practic l-a finantat toata viata lui de adult. Thoreau a fost garda de corp a sotiei lui Emerson si a copiilor acestuia, omul bun la toate si mascariciul de curte, facand expeditii cu copiii in padure, unde ii invata despre flora locala, fauna si cantecul pasarilor. Cand situatia financiara devenea disperata, se intorcea pur si simplu la munca in prospera fabrica de creioane a tatalui sau.

   Cartile lui Thoreau s-au vandut ingrozitor de prost de-a lungul vietii autorului, dar numele lui a devenit cunoscut dupa ce a murit de tuberculoza la 44 de ani. Poate cu exceptia lui Moby Dick de Herman Melville, Walden semnat de Thoreau este cea mai onorabila carte pe care in realitate n-a citit-o nimeni. Pe de alta parte, eseul Nesupunere civila a fost citit, ba chiar de oameni importanti. Gandhi, Tolstoi si Martin Luther King Jr., cu totii l-au citat ca sursa de inspiratie.

   Viata personala a lui Thoreau a avut suisuri si coborasuri. Nu s-a casatorit niciodata, desi s-a straduit din rasputeri sa-si gaseasca o nevasta. Fratele lui, pe care l-a iubit nespus, a murit de tetanos in 1841. In aprilie 1844, Thoreau impreuna cu un prieten au distrus din greseala mai bine de 120 de hectare din padurea care apartinea de Concord, cand focul lor de tabara s-a extins necontrolat. Sfaturile financiare ale lui Emerson l-au bagat pe Thoreau intr-o spirala a datoriilor din care i-a luat ani pana a reusit sa iasa, zdruncinand zdravan prietenia dintre cei doi. Dar chiar si asa, Thoreau si-a trait viata asa cum a vrut. A fost fericit ca nu a devenit „liderul inginerilor din America” cum isi dorea Emerson, preferand sa fie „capitan la o Sarbatoare a afinelor”. Si continua sa fie admirat pana in zilele noastre tocmai pentru aceasta incapatanare a lui de a ramane el insusi.

Henry cel urat

   Dupa cum spun sursele, Thoreau era un mare cuceritor. Dar puterea de atractie nu avea nimic de a face cu modul in care arata sau cu igiena personala. Craiul din Concord era fara doar si poate o aparitie dizgratioasa. Vecinul lui, Nathaniel Hawthorne, il descria ca fiind „urat ca dracu’, nasos, gura-casca, troglodit si cu apucaturi grosolane, desi curtenitoare, in armonie cu intreaga sa aparitie”. E adevarat ca Thoreau arareori isi facea baie sau se deranja sa-si aranjeze claia neingrijita de par, sau sa se schimbe de zdrentele de pe el. Era, de asemenea, binecunoscut pentru obiceiurile ingrozitoare de la masa. Oliver Wendell Holmes s-a plans adesea de obiceiul lui Thoreau de a manca doar cu mainile. Dar oamenii pareau dispusi sa treaca peste toate aceste apucaturi. „Uratenia lui e cumva una sincera si agreabila, si asta il prinde mult mai bine decat frumusetea”, isi incheia Hawthorne descrierea. Louisa May Alcott, care fusese indragostita de Thoreau, scria: „Dincolo de defecte, ochiul lui Dumnezeu a vazut trasaturile marete care aveau sa-i serveasca drept model pentru omul perfect.”

Henry David Thoreau Raftul cu ideiFiecare cu ciuperca lui

   Doar fiindca pentru acele vremuri Thoreau putea fi considerat un spirit liber, nu inseamna ca acesta nu era si putin puritan. Intr-o zi, in toamna lui 1856, in timp ce se plimba prin padure, a fost ingrozit sa descopere o ditamai ciuperca sub forma unui penis uman. „Poate fi impartita in trei parti: gland, corp si radacina – sau scrotul – pentru ca este reprezentarea fidela a unui falus”, scria in jurnalul lui. „Desi in multe privinte este atat de dezgustatoare, este totusi foarte sugestiva… Era o insulta pentru ochi, cat si pentru nas, palaria topindu-se foarte repede si contaminand totul in jur cu o mazga fetida, verzuie si semilichida. Intr-o ora sau doua planta imputise toata casa, incat nu mai putea fi suportata. Mi-a fost teama sa ma culc la mine in camera, acolo unde o tinusem, pana cand nu am aerisit bine. Mirosea a sobolan mort… Dumnezeule, la ce s-a gandit natura cand a creat asa ceva? Aproape ca s-a coborat la acelasi nivel cu cei care folosesc closetul…”

La reduceri

   Cand vine vorba de volum de vanzari, ei bine, sa zicem ca Thoreau nu era tocmai J.K. Rowling. Vazut in zilele noastre ca un clasic minor, marea lui realizare literara din 1849, O saptamana pe raurile Concord si Merrimack s-a vandut atat de prost incat copiii mergeau pana la el acasa ca sa-l vada pe „ciudatul… [care] a scris o carte din care nu s-a vandut vreodata un exemplar”. Asta e o exagerare, fireste, dar nu e departe de adevar. De fapt, editorul i-a scris lui Thoreau si l-a intrebat cum sa procedeze cu stivele de exemplare nevandute din biroul lui. Thoreau a luat un stoc de 706 exemplare, pe care le-a depozitat in pod, incercand sa le vanda oricui trecea pe la el in vizita. „Sunt posesorul unei biblioteci de aproape noua sute de volume”, i-a marturisit la un moment dat cuiva, „dintre care peste sapte sute sunt scrise de mine.”

La stafide inainte

   Daca va place painea cu stafide, ii puteti multumi lui Thoreau. El a inventat-o intr-o zi, cand se framanta aluatul pentru paine la Walden Pond. Se spune ca doamnele din Concord au fost uimite de marea lui inventie culinara.

Seful creioanelor

   Sa presari stafide in aluatul de paine a fost o joaca de copii in comparatie cu inventia lui Thoreau din domeniul pietei instrumentelor de scris. Creionaraia – daca ar exista un astfel de cuvant – era pentru Thoreau o mostenire genetica. Charles Dunbar, unchiul lui, a pus bazele afacerii de familie in 1821, dupa ce a dat peste un depozit de grafit in Bristol, New Hampshire. Tatal lui Thoreau, John, s-a alaturat in scurt timp afacerii si astfel au revolutionat fabricarea de creioane pentru care Societatea Agricola din Massachusetts avea sa-i ofere o diploma de merit. La o varsta destul de frageda, Henry David Thoreau promitea ca el isi va lasa amprenta in lumea fabricantilor de creioane. In 1838 va avea in sfarsit aceasta sansa. Dupa ce s-a dedicat in intregime afacerii cu creioane, curand avea sa dezvolte un model imbunatatit a carui calitate se ridica la standardele modelului fabricat in Germania. O noua moara de macinat grafitul a fost o alta inventie revolutionara a tanarului Thoreau. Daca s-ar fi deranjat sa patenteze aceste idei, ar fi avut sansa sa devina un om bogat.

   Celebritatea l-a facut sa se culce pe-o ureche, jurand sa nu mai faca un creion in viata lui. „Pentru ce-as mai face asta?” le-a spus prietenilor. „Doar n-am sa fac acelasi lucru de doua ori.” Dar, precum cantecul unei sirene, piata creioanelor l-a ispitit din nou; coplesit de datorii, in 1843 a revenit in fabrica plin de forte proaspete. S-a lasat complet absorbit de munca lui, marturisindu-i chiar lui Ralph Waldo Emerson ca visase o noapte intreaga numai masini de facut creioane. Iar roadele muncii nu au intarziat sa apara, pentru ca Thoreau avea sa dezvolte ceea ce compania promova ca fiind „un creion cu totul deosebit, conceput special pentru artisti si cunoscatori”; era mai dur, mai intunecat si mai rezistent decat celelalte creioane aflate pe piata la vremea respectiva. In scurt timp, profesorii de desen insistau ca studentii sa foloseasca numai creioanele fabricate de Thoreau. Numai competitia aflata in dezvoltare, provocata in parte de inovatiile lui Thoreau, a impiedicat afacerea familiei sa domine industria de creioane din America.

Henry David cel Rosu?

   In 1954, cand Panica Rosie4 era in apogeu, blândul singuratic din Concord a devenit, desi pare greu de crezut, o victima a isteriei anticomuniste. Serviciile secrete americane au ordonat ca toate exemplarele din Walden sa fie scoase din bibliotecile ambasadelor americane din intreaga lume. Se spunea despre carte ca ar fi „profund socialista”.

Bâzdâganie

   Thoreau se considera intai de toate un naturalist, asa ca probabil ar fi cat se poate de incantat sa afle ca exista o insecta care ii poarta numele. Entomologul A.A. Girault a denumit o specie de viespe Thoreauia, in onoarea lui.

 

————————

Joc de cuvinte. „Refuznic” are dublu sens: 1. Cetatean sovietic, cu precadere evreu, careia i s-a refuzat dreptul de a emigra din Uniunea Sovietica; 2. Persoana care refuza sa se supuna anumitor legi sau ordine, in special ca actiune de protest.
Aluzie la traditia de a confectiona diplomele din piele subtire de oaie;
Thoreau aminteste acest episod in Civil Disobedience si in Walden, invocand in ambele ocazii afinele. Intr-un elogiu adus lui Thoreau dupa moarte, Emerson avea sa scrie: „he was the captain of a huckleberry-party”;
4 Sintagma „Panica Rosie” denumeste doua perioade dinstincte din istoria Statelor Unite, caracterizate de un anticomunism puternic: prima perioada cuprinsa intre 1917 – 1920 si cea de-a doua de la sfarsitul anilor ’50 pana in anii ’60.

   Transcriere din volumul de exceptie Viata secreta a marilor scriitori, de Robert Schnakenberg, disponibil la editura Art. Pe langa aspectul foarte aranjat al textului, grafica care insoteste relatarile „piperate” din viata mai putin cunoscuta a marilor scriitori este perfect potrivita, intr-o maniera aproape caricaturala. O lectura amuzanta, insa plina de detalii foarte interesante si comice din viata de zi cu zi a scriitorilor pe care-i regasim in toate bibliotecile lumii.

   Viata secreta a marilor scriitori cuprinde informatii picante si amuzante despre William Shakespeare, Lord Byron, Honoré de Balzac, Edgar Allan Poe, Charles Dickens, surorile Brontë, Henry David Thoreau, Lev Tolstoi, Emily Dickinson, Mark Twain, Oscar Wilde, Franz Kafka, Virginia Woolf si inca multi, multi, multi alti scriitori universali!

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

ianuarie, 2019

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X