);
COnecteaza-te cu noi

Cafenea

De unde se credea ca vin copiii, acum 150 de ani

Publicat

pe

stiinta, de unde vin copiii, medicina medievala, da Vinci, istorie, religie

   Procesul de procreere si conceptie era un mister total, pana in 1875.

   Inainte de 1875, nici oamenii de rand, nici oamenii de stiinta care au ajutat la modelarea erei moderne, nu stiau de unde vin bebelusii. Leonardo da Vinci nu stia. Galileo nu stia. Isaac Newton nu stia.

   Acestia stiau, ce-i drept, ca barbatii si femeile fac sex si – ca rezultat – cateodata, apar copiii, insa savantii nu cunosteau procesul prin care procesul de creatie se desfasura. Nu cunosteau faptul ca femeile produc ovule. Cand au descoperit, intr-un final, spermatozoizii, nu si-au imaginat ca microscopicele celule agitate ar avea ceva de-a face cu bebelusii si sarcina. Teoria „la moda” era aceea ca spermatozoizii sunt paraziti, probabil inruditi cu proaspat descoperitii mormoloci din lacuri. Aceasta era teoria lui Newton.

   De ce? De ce le-a luat celor mai luminate minti ale revolutiei stiintifice – aceiasi indivizi care au calculat cu succes greutatea Pamantului si au evidentiat traiectoriile cometelor care strabat cerul o data in viata – mai mult de doua secole pentru a rezolva un mister pe care il poate explica acum orice elev de clasa a IV-a?

stiinta, de unde vin copiii, medicina medievala, da Vinci, istorie, religie

Ilustrarea unei disectii a unui barbat si a unei femei in timpul copulatiei, Leonardo da Vinci., c, 1492 | Domeniul public

   De ce? Deoarece orice avea de-a face cu anatomia era dificil si incert, pentru inceput. Studierea corpului uman necesita cumpararea de cadavre de la jefuitori de morminte, ori mituirea calailor care spanzurau oameni pentru obtinerea de cadavre proaspete direct de pe esafod. „S-ar putea sa fii oprit de dezgust”, nota Leonardo da Vinci, indiferent de cat de puternica este curiozitatea. Si „daca dezgustul nu te stanjeneste, atunci poate frica de a petrece noaptea in compania unor cadavre ciopartite, jupuite si infricosatoare sa le privesti, ar putea sa te opreasca.”

    Da Vinci a realizat desenul sectional afisat mai sus, al unui cuplu care face sex, prin anul 1492. Desenul are cateva caracteristici ciudate. Da Vinci a desenat doua canale distincte in interiorul penisului, desi in realitate exista numai unul. In ilustratia lui da Vinci, canalul inferior transporta urina, pe cand cel de sus transporta sperma si este conectat la coloana vertebrala si la creier. Rolul testiculelor in tot acest angrenaj nu era foarte clar. Conexiunea cu coloana vertebrala reflecta un crez al grecilor, conform caruia, in cuvintele unui scriitor antic, „sperma este o picatura din creier”.

   Femeia transparenta a lui da Vinci, ilustrata mai jos, are ciudatenii de ilustrare proprii. Pentru inceput, acesteia ii lipsesc ovarele. In schimb, pentru compensare, femeia are un tub misterios de la uter la sfârc. Aceasta ruta, evident, nu exista, in afara imaginatiei lui da Vinci, insa ideea era ca laptele maternal era facut din sange menstrual rafinat, transformat. Aceasta teorie, imaginata si de greci, era o incercare de a explica de ce femeile insarcinate si proaspetele mamici nu au menstruatie.

stiinta, de unde vin copiii, medicina medievala, da Vinci, istorie, religie

Studiu al fetusului in uter, Leonardo da Vinci, c. 1510-13 | Domeniu public

   Cu precadere in anii incipienti ai anatomiei, inainte de microscop, misterele sexualitatii erau aproape de nerezolvat. Sperma si ovulul, chiar si daca stiai unde sa te uiti dupa ele, erau ascunse si evazive. Ovulul, desi cea mai mare celula a corpului uman, are dimensiunea punctului de la aceasta propozitie. Spermatozoizii, in contrast, sunt cele mai mici celule, imposibil de observat cu ochiul liber. Un ovul depaseste in greutate spermatozoidul care il fecundeaza pe o scala de 1 milion la unu. Diferenta dintre un curcan si o musca.

   Credinta religioasa a facut lucrurile si mai perplexe. In anii de inceput ai erei moderne, stiinta si religia nu erau rivali, ci aliati. Toti titanii revolutiei stiintifice erau credinciosi. Toti au luat drept adevar absolut faptul ca, studiind munca lui Dumnezeu, acestia Ii omagiau creatia. Insa au aparut problemele…

Acestia [copiii] asteptau, precum papusile Matrioska rusesti, unul in altul, in testicolele lui Adam sau in ovarele Evei.

   Pentru ca Dumnezeu nu era doar Creatorul care a modelat stelele si planetele si L-a facut pe om dupa chipul Sau. Dumnezeu era singura entitate care avea puterea sa creeze viata. Cum putea fi, atunci, ca un cuplu obisnuit de oameni care gem si gafaie in intuneric, sa creeze o noua faptura?

   Asa s-a nascut acum bizara doctrina pe care savantii eminenti au imbratisat-o mai mult de un secol. Ideea era ca parintii nu creeaza propriii copii. Dumnezeu a creat orice fiinta si A facut-o intr-un singur gest, la inceputul timpurilor.

   Aceasta inseamna ca El „a ascuns” orice fiinta care avea sa traiasca vreodata, pe oricine destinat sa fie nascut in anul 100, sau in anii 1200, sau in 1500, ori in orice veac care avea sa vina. Si acestia asteapta, unul in altul, asemeni papusilor rusesti, in testicolele lui Adam sau in ovarele Evei. Cand timpul vine, fiecare fiinta umana isi va face aparitia pe scena lumii.

stiinta, de unde vin copiii, medicina medievala, da Vinci, istorie, religie

Adam si Eva, pictura lui Jacob Jordaen, c. 1640 | Domeniu public

   In toata perioada anilor 1600, 1700, pana la jumatatea anilor 1800, aceasta teorie ciudata a conceptiei a prevalat. Chiar factorul acesta bizar a fost in favoarea ei, similar cum astazi acceptam cu entuziasm „teoria totului”, atat de indragita de fizicienii moderni. In secolul 18, dezbaterile stiintifice se purtau nu daca teoria este adevarata sau nu, ci reprezentau „o batalie” intre spermisti si ovaristi, asa cum erau supranumiti.

   Spermistii se concentrau pe Adam. In corpul acestuia, explicau ei, se aflau testicole; in acele testicole se aflau spermatozoizii; in acei spermatozoizi se aflau, in miniatura, proto-oameni; in testicolele acestor proto-oameni se aflau proto-oameni micro-miniaturali, care aveau propriile testicole, in care se aflau… si tot asa, la infinit. Ovaristii sustineau acelasi concept halucinant, numai ca plasau secventa fara sfarsit de papusi rusesti in interiorul ovarelor Evei.

   In 1694, un om de stiinta numit Nicolaas Hartsoeker a facut un desen ce avea sa devina notoriu. Desenul ilustra o persoana cu capul mare, in interiorul unui spermatozoid, ce-si imbratisa genunchii, ca si cum s-ar pregati de un impact. Insa, contrar legendei, Hartsoeker nu a sustinut ca a vazut vreodata aceasta miniaturala persoana, ci doar ca s-ar putea, cand microscoapele vor deveni mai puternice, sa fie ceea ce descoperim.

stiinta, de unde vin copiii, medicina medievala, da Vinci, istorie, religie

Viziunea lui Nicolas Hartsoeker asupra unei proto-persoane in miniatura, in interiorul unui spermatozoid, 1694 | Domeniu public

   Microscoapele vor dezvalui, intr-adevar, noi lumi, insa mult mai tarziu. Pentru mai mult de un secol, microscoapele timpului i-au purtat pe savanti pe alei intunecate. Cel mai proeminent investigator al microscopului a fost un comerciant olandez, pe numele sau Antony van Leeuwenhoek. La inceputul anului 1647, acesta a observat mici organisme vii in picaturi de apa de lac, in sange, in resturi de mancare, practic oriunde te-ai uita. Nimeni nu banuia ca exista asemenea micro-universuri. Ideea nu avea sens, din moment ce presupunea ca Dumnezeu sa fi atribuit grija fara sfarsit pentru creaturi destinate sa nu fie vazute niciodata.

   Intr-o noapte de toamna, in 1677, Leeuwenhoek si sotia acestuia au facut dragoste. Barbatul s-a ridicat „imediat dupa ejaculare, inainte ca sase batai ale pulsului sa intervina” si a fugit la microscopul sau cu un esantion de sperma. Leeuwenhoek a observat „un numar grozav de vietati minuscule dintre care cate o mie se miscau in acelasi timp, intr-o materie de marimea unui bob de nisip”. Incantat, acesta a trimis o scrisoare catre Royal Society. N-a mentionat si daca doamna Leeuwenhoek i-a impartasit entuziasmul.

stiinta, de unde vin copiii, medicina medievala, da Vinci, istorie, religie

Anton van Leeuwenhoek | Domeniu public

   Insa Leeuwenhoek, care incerca sa divinizeze secretul vietii, a aruncat cea mai elocventa dovada. Acesta a decis, dupa ce s-a gandit mai bine, ca a facut o greseala. Aceste creaturi minuscule inotatoare pareau ca se grabesc intr-un loc important, insa, de fapt, nu au nimic de-a face cu procrearea.

   Mai degraba, Leeuwenhoek a decis ca a descoperit micro-animale care s-au intamplat sa traiasca in lichidul seminal. Pana la urma, hoarde de creaturi microscopice pareau ca sunt omniprezente, oriunde te-ai uita: in apa, in seva copacilor, pe dintii sai, intre degetele de la picioare… De ce ar avea sperma propriile-i creatii?

   Pana la mijlocul anilor 1800, teoria conforma careia spermatozoizii sunt paraziti a ramas conventionala. O fotografie dintr-un articol medical din 1840 arata paraziti variati, incluzand spermatozoidul, alaturi de un vierme lat si alte creaturi neatragatoare.

   Spermatozoizii au mai avut parte de inca o lovitura impotriva lor. De ce, daca erau importanti, Dumnezeu a facut sute de milioane, cand unul singur ar fi fost indeajuns? Cu siguranta cel mai bun proiectant nu ar fi fost asa absurd si risipitor.

   Insa adevaratul pericol pentru viziunea spermista nu il constituia opozitia stiintifica, ci una morala si medicala. Un val de isterie anti-masturbare a lovit Europa in anii 1700 si a tinut mult pana in secolul urmator. Un medic celebru la vremea sa a publicat cu mare succes la public un volum prin care avertiza asupra dezastrelor pe care le produce masturbarea. Acesta descrie unul dintre pacientii sai, un fabricant de ceasuri, in varsta de 17 ani. Provocandu-si singur placere, masturbarea l-a tintuit pe acesta la pat, aproape incapabil sa se miste. Palid, tras la fata, „mai mult cadavru decat om”. Nefericitul tanar si-a pierdut memoria aproape de tot, desi, convenabil, si-a pastrat putina putere, cat sa-si recunoasca obiceiul detestabil care se credea ca l-a adus in aceasta stare. „Ii curgea sange din nas; facea spume la gura; era afectat de diaree; elibera continuu lichid seminal.” In cateva saptamani, „eroul” nostru deceda.

stiinta, de unde vin copiii, medicina medievala, da Vinci, istorie, religie

Ilustrarea unui „onanist notoriu”, din lucrarea „Un prieten tacut”, 1847 | Domeniu public

   Fiecare autoritate medicala aducea acasa acelasi mesaj: fiecare picatura de sperma era pretioasa. Aceasta nu ar fi trebuit in realitate sa se constituie ca un argument impotriva spermistilor – sperma si spermatozoizii nu sunt acelasi lucru – insa intr-o epidemie de frica, nu e timp de distingeri atat de fine. Doctrina spermista potrivit careia aceasta risipa facea parte din planul lui Dumnezeu avea foarte putine sanse de afirmare.

   Ne este usor sa zambim superior fata de aceste teorii halucinante, cu cunostintele pe care le avem acum, insa nu este corect. Savantii de-atunci s-au imbarcat in misiunea de a explica de unde vine viata si s-au trezit incalciti intr-o intrebare si mai grea: ce este viata? O cercetare directa asupra sexului si a anatomiei s-a transformat intr-o ghicitoare filosofica alunecoasa.

   Pentru noi, e ca si cum oamenii de stiinta care incearca sa cartografieze creierul s-ar trezi ca incearca sa explice de unde vine speranta. De unde vin ideile. Inca nu stim. Intelegem perfect rolul creierului in elevarea mintii; problema este ca nu putem inca realiza ce anume inseamna aceasta. Oamenii de stiinta de-atunci care se chinuiau cu misterul aparitiei bebelusilor au inteles perfect ca unele particele de materie erau vii, altele nu; problema era ca nu puteau realiza cum de este posibil.

   Astazi, chiar si un copil de 10 ani stie de unde vin copiii. Insa timp de milenii, cei mai profunzi ganditori ai planetei nu puteau decat sa ghiceasca. Noi am progresat mult, insa n-ar trebui sa fim prea infatuati. Fiecare generatie face greseala de a considera ca ascensorul cunoasterii urca numai pana la etajul lor. Nu este asa. Putem fi siguri, asa cum ne invata istoria, ca in secolele ce ne vor precede, descendentii nostri vor privi inapoi, in era noastra, ne vor analiza convingerile si se vor mira…

   Acest articol a fost adaptat dupa lucrarea The Seeds of Life: From Aristotle to da Vinci, from Sharks’ Teeth to Frogs’ Pants, the Long and Strange Quest to Discover Where Babies Come From de Edward Dolnick, disponibila al Basic Books, o tiparire a Perseus Books, divizie a PBG Publishing, LLC, subisdiara a Hachette Book Group, Inc. 2017. Articolul original a fost publicat pe Atlas Obscura, sub semnatura lui Edward Dolnick.

Discutii pe Facebook

Iubitor de arta si bun-simt, dispus intotdeauna la flirt cu Social Media, Advertising, Copywriting, Jurnalism si Fotografie. Entuziast Wordpress si SEO, dar cu limita, jurnalist pensionat inainte de termen din pricina dezgustului politic.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Cafenea

7 adevaruri despre Napoleon Bonaparte, pe care probabil ca nu le stiai

Publicat

pe

Raftul cu idei istorie curiozitati napoleon

   Napoleon Bonaparte este unul dintre cele mai mari nume din istorie. Toata lumea a auzit despre el, dar mai sunt cateva detalii despre imparatul francez pe care nu le regasesti in cartile de istorie.

   Napoleon Bonaparte se afla pe „lista scurta” a personalitatilor care au modelat lumea moderna. Pana la instaurarea sa ca imparat, in luna mai a anului 1804, acest personaj de statura medie s-a ridicat de la ofiter de grad mic in artilerie la inaltimi de putere pe care Europa nu le-a mai experimentat de pe vremea imperiului Roman.

   Decadele de conducere ale lui Napoleon au alterat profund politicile europene, de la seturile de legi scrise in Codul Napoleonic pana la stabilirea partii de carosabil pe care se conduce in majoritatea tarilor din Europa. Cand esti asa un om influent, generatii de carturari isi vor petrece carierele studiind fiecare aspect al vietii tale. Este inevitabil ca acei invatati vor descoperii cateva ciudatenii.

Napoleon a scris un roman de dragoste

Raftul cu idei istorie curiozitati Napoleon Clisson et Eugénie

Dineke Veninga/Pinterest

   Cu un an inainte de lovitura de stat care avea sa-l instaureze ca dictator, Napoleon a eliberat din frustrarea sa prin scrierea unui roman de dragoste. Cartea, intitulata Clisson et Eugénie, spune povestea unui ofiter din armata care se indragosteste si se casatoreste cu fata visurilor sale. Datoria il cheama inca o data pe ofiter si acesta revine din rezerva pentru a servi pe front. Cat e plecat, sotia il insala cu un prieten. La aflarea vestilor, ofiterul se expune deznadajduit si are parte de o moarte eroica, in lupta. Cartea a fost publicata in intregime dupa moartea lui Napoleon.

Napoleon putea sa-si piarda viata in cautarea Australiei

Raftul cu idei istorie curiozitati napoleon

François Gérard/Wikimedia Commons

   In 1975, Napoleon s-a inscris intr-o campanie oficiala a Coroanei Franceze, sub comanda lui Jean-François de Galaup, conte de Lapérouse. Cu putin timp inainte ca Revolutia Franceza sa izbucneasca, Lapérouse a echipat doua corabii pentru o calatorie in jurul lumii catre Australia, Insulele Solomon, Alaska si California.

   Lapérouse avea nevoie de 220 de oameni pentru acesta calatorie, iar adolescentul Napoleon este inscris in registrul de bord al echipajului ca respins, la mustata. Aceasta respingere probabil ca l-a luat prin surprindere; Napoleon era priceput la matematica si a excelat la trasul cu arma, in orele de la academia militara – ambele aptitudini cruciale pe un vas.

   O alta surpriza a venit cativa ani mai tarziu, cand vestile despre expeditie au ajuns in Franta: cele doua corabii au disparut fara urma. Foarte probabil ambele ambarcatiuni s-au izbit de un recif de corali, in 1788. Niciun membru al echipajului lui Lapérouse nu s-a mai intors acasa.

Napoleon era afon

   O multime de oameni au greutati in a interpreta note muzicale si melodii asa cum trebuie, dar cand esti conducatorul absolut al Frantei, ajungi sa iriti cu cantatul tau o tara intreaga si nimeni nu va avea curajul sa iti spuna sa te opresti.

   Potrivit mai multor surse, Napoleon intrunea „toate calitatile”: era afon si ii placea sa fredoneze mereu. Ori de cate ori devenea nervos sau agitat, incepea sa fredoneze cantece pe care nu le intelegea nimeni. Betsy Balcombe, o apropiata a lui Napoleon pe timpul exilului acestuia in insula Sf. Elena, spune ca „[…] vocea lui Napoleon era foarte nearmonioasa si nici nu cred ca avea ureche muzicala; pentru ca niciodata, in ocaziile in care fredona ceva, n-am reusit nici eu, nici altii, sa ne dam seama ce muzica fredoneaza.”

Trisa la carti

Raftul cu idei istorie curiozitati napoleon

Dennis Jarvis/Flickr

   Napoleon Bonaparte era un general priceput, iar reputatia sa il infatiseaza ca un geniu pe campul de lupta. Insa instinctul ascutit dobandid pentru a gasi punctele slabe ale inamicilor si de a exploata orice avantaj i-au fost de putin folos lui Napoleon in timpul exilului sau in Elba. Toate instinctele sale s-au canalizat aici in trisarea cronica in jocurile de carti pe care le avea cu companionii sai.

   Potrivit unei prietene de familie, „cand Napoleon incepea sa piarda la carti, trisa fara scrupule si toti de la masa se lasau pacaliti cat mai gratios cu putinta, in afara mamei sale, care ii spunea pe un ton ferm <<Napoleon, trisezi!>>”

   Cand lururile incepeau sa se incinga, Napoleaon matura cu mana banii de pe masa, direct in buzunarele sale. De obicei i-i dadea a doua zi valetului sau, sa ii returneze fiecaruia si pregrama un alt joc pentru seara.

Motivul real pentru care mainile sale erau mereu in buzunare

Raftul cu idei istorie curiozitati napoleon

Jean Auguste Dominique Ingres/Wikimedia Commons

   Nicio ilustrare a lui Napoleon nu pare completa fara pozitia consacrata. Este atat de cunoscuta, incat oricine stie deja cum sa o faca: pui un picior in fata, intorci corpul trei sferturi intr-o parte si bagi mana dreapta in buzunar.

   Aceasta pozitie nu este doar o conventie a artistilor – Napoleon chiar statea asa tot timpul. Era neobisnuit de vanitos in ceea ce priveste mainile sale si le tinea mereu in buzunare din obisnuinta de a le tine calde si in siguranta.

   Potrivit lui Balcombe (aceeasi tanara care-i suporta cantatul), „mana sa era cea mai grasuta si frumoasa din lume; monturile pumnului faceau gropite precum la bebelusi, degetele sale erau suave ca o lumanare si frumos formate, iar unghiile-i erau perfecte.”

Ii placea sa ciupeasca lumea

   Cand nu-si tinea mainile in buzunare, asa cum il cunoastem din portretele celebre, Napoleon obisnuia sa ciupeasca lumea din jurul lui. Potrivit memoriilor lui Louis Constant Wairy – care a petrecut mult timp in cercul intim al lui Napoleon – imparatul „in momentele sale de amuzament, obisnuia sa ciupeasca apropiatii de varfurile urechilor; Am trait pe propria piele experienta de a-mi fi ciupite urechile. Cateodata chiar amandoua deodata; si asta cu o mana priceputa.”

   Altii au scris despre Napoleon ca obisnuia sa ciupeasca nasul doamnelor, in gluma, sa ciupeasca obrajii prietenilor pana acestora aproape ca le dadeau lacrimile si chiar barbiile copilasilor pana cand mamele acestora il temperau.

A trecut peste doua incercari de sinucidere

Raftul cu idei istorie curiozitati napoleon

Bydand724/Imgur

   Barbatii de seama adesea vin si cu un strop de instabilitate, iar Napoleon nu facea exceptie.

   Acesta ceda adesea acceselor de furie, cateodata azvarlind obiecte grele catre ministri sai si asupra altor subordonati. Accesele sare de furie au devenit mult mai intense dupa ce averile sale au inceput sa scada si natiunile Europei incepeau sa aiba victorii impotriva sa. Frica infrangerii pare sa-l fi apasat greu.

   In tot timpul in care a fost la putere, Napoleon era pregatit mereu pentru sinucidere: purta o fiola cu doza mortala de opiu in jurul gatului. Se pare ca a inceput sa poarte fiola in 1812, dupa ce aproape ca a fost capturat de cazaci in timpul campaniei din Rusia.

   Dupa infrangerea dezastruoasa din Rusia si cea la fel de nimicitoare care a urmat, Batalia Natiunilor [Batalia de la Leipzig] – unde toti inamicii pe care si i-a facut s-au coalizat si au lovit cu putere in armata sa aflata in retragere – Napoleon a decis ca este timpul sa isi curme suferinta si a baut opiul. Totusi, taria otravii se diminuase de-a lungul anilor si doar l-a imbolnavit foarte puternic.

   Mai tarziu, pe Elba, Napoleon a vrut sa se impuste, insa unul dintre servitorii sai ii golise praful de pusca din pistol. Reincarcarea armelor in acele vremuri era destul de anevoioasa si laborioasa, timp destul in care Napoleon sa apuce sa se razgandeasca si sa renunte definitiv la ideea de a se mai sinucide.

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Cafenea

Stan Lee is dead. Long live Stan Lee!

Publicat

pe

stan lee omagiu raftul cu idei film benzi desenate marvel

   Stan Lee, arhitectul unei lumi intregi, in semnficatia cea mai serioasa a cuvantului, a murit. Dupa 95 de ani de calatorie in lumea reala, ieri a facut primul pas spre nemurire. A scos penita lui fermecata si a desenat primul lui „panel” despre viata de dupa moarte. Banuiesc ca s-a desenat pe el insusi prezidand o adunare a tuturor spiritelor tinere care au umblat vreodata pamantul, universul Marvel si chiar cel creat de concurenta permanenta, DC Comics. Postura in care l-am vazut exuberant de multe ori si pe care o iubea.

   Prima caramida a imperiului de multe miliarde de dolari a pus-o in 1939 la Timely Comics devenita intre timp Marvel Comics. Prima „bula cu text” semnata de Stanley Martin Lieber (numele sau real) a fost asezata peste desenele lui Joe Simon reprezentandu-l pe Captain America, boy scout ul american cu moralitate si conduita perfecte.

   Nebunia lui contagioasa a reusit sa-i aduca aproape pe Jack Kirby si Steve Ditko, artisti geniali la randul lor, cu ajutorul carora a reusit sa creeze cam toate personajele care isi traiesc acum la cinema sau tv o noua epoca de aur. Geniul milionar playboy filantrop, Tony Stark complex si controvesat, incredibilul Hulk si expertul in radiatii gamma Bruce Banner intr-un joc permanet de-a Jekyll si Hyde, zeul tunetului insusi, Thor cu al sau magic Mjolnir, Doctor Steven Strange vrajitorul suprem, neinfricatul Daredevil sunt doar cateva personaje fabuloase plasmuite de mintile lor extraordinare. Fantastic Four, prima coalitie a eroilor Marvel impotriva unor forte de neimaginat care amenintau insasi existenta speciei, X-Men o metafora a diversitatii etnice, sociale, culturale impotriva stereotipurilor si a discriminarii, Avengers etichetati drept Earth Mightiest Heroes ducand luptele pe care niciun erou nu le putea castiga pe cont propriu. Personaje, titluri, idei care au devenit cultura populara remodeland conceptia de bine si rau, viata si mortalitate, vulnerabilitate si eroism.

   Stan Lee a reinventat superoii. Le-a completat personalitatile cu dificultati ale vietii reale, cu trairi, emotii, griji umane, cu probleme de adaptare in cercuri sociale normale. Ce curaj formidabil sa aduci in prim plan un tanar Peter Parker nesigur si naiv, sa-l descrii in asa fel incat, idiferent de varsta, totii cititorii sa poata empatiza cu el. Spider Man, vecinul nostru prietenos, este cu siguranta copilul cel mai iubit al sau. Prin el viata personala a supereroilor a devenit la fel de interesanta ca cea de lupta impotriva raului. A avut acest fler grozav de a umaniza niste caractere altfel aproape indestructibile. Da, la Superman ma refer, flagship ul DC Comics, care prin invulnerabilitatea sa devenise cel mai banal supererou. Probleme identificata de altfel de cei care-l scriau la momentul respectiv si remediata prin adaugarea unei serii de fragilitati redandu-i exact umanitatea inventata de maestrul Lee. Societatea isi dorea personaje cu care sa se poata identifica, cautam inca asta, iar Stan Lee a livrat intocmai.

stan lee cameos raftul cu idei omagiu benzi desenate supereroi

   Cei care acum scriu si deseneaza fabulos noile povesti ale eroilor inventati de el i-au cautat in permanenta aprobarea, validandu-si astfel munca de creatie si consolidandu-si pozitia in fata cititorilor din ce in ce mai pretentiosi de comic book uri. Kevin Feige, patriarhul Marvel Cinematic Univers, inceput in 2008 si continuat astazi cu succes, a reinventat la randul sau industria cinematografica cu idea de fir narativ interconectat, personaje complicate, eterogene, aduse impreuna pe ecrane, toate spre a noastra incantare. L-a avut  alaturi pe Stan Lee in toate demersurile creative pe care le-a intreprins si s-a bucurat de sfaturile sale pretioase in abordarea actiunilor eroilor nostri preferati. Au nascocit impreuna cele mai haiose si pline de substanta cameo uri din lumea Hollywood ului. Si noi ne-am bucurat de fiecare data sa-l revedem presarand sare si piper peste o masa deja plina de arome eroice.

   Stan Lee isi face iesirea triumfala din viata noastra si intra astazi in legenda. A nascut si a intretinut o vapaie colosala, o lume in care totul este posibil, unde oricine poate deveni un supererou. Un curent putin popular in 1930 si devenit cultura mondiala cu implicatii in vietile tuturor visatorilor din lumea larga. A hranit milioane de minti cu fanteziile sale, a ridicat o stacheta la care scriitorii moderni de comic book urilor pot doar spera. Aici, printre muritori, si-a castigat locul in Hall of Fame. Sunt convins ca va inventa ceva si acolo unde e acum, ceva care sa-l faca la fel de iubit si in stratosfera. Carisma lui va dainui o vesnicie. Creatiile sale ii vor simti lipsa si il vor sarbatori in urmatoarele lor aventuri incredibile.

   Banuiesc ca si o singura persoana poate face diferenta. Asa-i placea sa creada. Pe mine m-a convins. Iti multumesc Stan Lee pentru minunatii fiori, uriasele emotii pe care mi le-ai oferit intre paginile fiecarei reviste citite pe nerasuflate.

Sa te odihnesti in pace!

Excelsior, Maestre!

____

Articol semnat Oli Strimbei

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Cafenea

Viata secreta a marilor scriitori: Lev Tolstoi

Publicat

pe

Lev Tolstoi - Viata secreta a marilor scriitori - Raftul cu idei

Lev Tolstoi: 9 septembrie 1828 – 20 noiembrie 1910
Nationalitate: rusa
Titluri reprezentative: Razboi si pace (1865), Anna Karenina (1875)

Singurul lucru de care ai nevoie in viata, ca si in arta, este sa spui adevarul.

   Pana sa experiementeze transformarea spirituala care avea sa apara pe la mijlocul vietii, Lev Tolstoi traia ca orice alt nobil rus, chiar daca in acelasi timp era cel care a dat omenirii doua dintre titlurile clasice cele mai de pret ale literaturii. In jurnalul lui gasim o descriere a activitatilor sale zilnice:

   „Am ucis oameni in razboi, am luptat in dueluri ca sa-i ucid pe altii, am pierdut la jocuri de carti, mi-am risipit averea facuta din sudoarea taranilor, i-am pedepsit cu cruzime pe acestia din urma, am trait in desfrau cu femei usoare si am amagit oameni. Am mintit, am jefuit, am comis adulter de toate felurile, am luat parte la betii, violenta, crima… Nu exista faradelege pe care sa nu o fi comis.”

   Pare, fara indoiala, o viata plina, bogata si incarcata de satisfactii, dar pentru Tolstoi a fost o greutate care-i strivea constiinta. A cautat sa faca ceva mai mult decat sa tortureze iobagi carora sa le violeze apoi nevestele vaduve. Dar i-a luat aproape jumatate din viata ca sa gaseasca ceea ce cauta.

   Nascut intr-o familie avuta (varul lui de-al patrulea a fost Alexandr Puskin, marele poet rus), Tolstoi nu a fost deloc un elev silitor, iar profesorii considerau ca „nu este nici in stare si nici nu are aplecare catre invatatura”. Isi petrecea timpul dedandu-se jocurilor de noroc si contractand diverse boli venerice, cu toate ca inca din tinerete ii dadea ghes dorinta de a scrie. Pe la douazeci si ceva de ani a publicat cateva dintre scrierile lui importante si si-a trecut in revista toate pacatele intr-un jurnal voluminos pe care il considera un fel de confesiune autobiografica aflata in desfasurare.

   Caietele au scos la iveala un om obsedat de moarte. Veteran al sangerosului asediu de la Sevastopol, din timpul razboiului din Crimeea, Tolstoi oferea descrieri amanuntite ale atrocitatilor de pe campul de lupta si ale executiilor. Era atat de obsedat de moarte, incat uneori il terceau toate transpiratiile, convins ca Doamna Moarte il urmareste, gata sa-l bata pe umar. Disparitia fratelui sau, Nicolai, in 1860, i-a reamintit de propria lui mortalitate. Desi abia trecuse de treizeci de ani, Tolstoi era convins ca era deja prea batran si prea urat ca sa se mai aseze la casa lui si sa se bucure de o viata normala de familie. A ramas uimit cand frumoasa Sofia Andreevna (Sonia) Behrs, fiica de doctor, a acceptat sa se marite cu el in 1862.

   A urmat apoi o perioada de liniste si stabilitate, in care Tolstoi a turnat treisprezece copii si a scris cele doua capodopere: Razboi si pace si Anna Karenina. Desi aceste doua romane l-au facut faimos si i-au crescut averea, l-au si adancit in credinta ca nu ducea o viata virtuoasa. In curand avea sa intre intr-o stare proasta, pe care problemele de sanatate nu au facut decat sa o accentueze. Tolstoi spunea despre sine ca are „muschi de otel si nervi de femeie lesinata”. Suferea de reumatism, enterita, dureri de dinti, lesinuri, malarie, flebita si febra tifoida. Pe langa toate, a mai suferit si cateva atacuri cerebrale fara urmari majore.

   Nu mai avem nici o indoiala ca omul era pregatit din plin pentru criza varstei mijlocii. Si rezultatul a fost o transformare spirituala radicala. Tolstoi a renuntat la sex, bautura, tutun si carne si a imbratisat „anarhismul crestin”. Era dedicat invataturilor lui Iisus, dar nu recunostea autoritatea Bisericii Ortodoxe Ruse. Deloc surprinzator, si-a atras multi prieteni la biserica evanghelica. In 1901 a fost excomunicat. Cu toate acestea, si-a atras adepti printre iobagii pe care i-a eliberat si carora a inceput sa le doneze din vasta lui avere. Aceasta noua forma de altruism nu era deloc pe placul cucoanei.

   Si chiar asa, Tolstoi credea ca a identificat sursa tuturor bolilor sale pamantesti. „Boala mea este Sonia”, a spus candva, referindu-se la sotia sa. Desi a nascut si a crescut o mica turma de copii, si a copiat de mana Razboi si pace de sapte ori, s-a dovedit a fi destul de obositoare, Sonia s-a dovedit a fi destul de obositoare pentru piosul om din ce in ce mai preocupat de spiritualitate. O prezenta constanta a petrecerilor de la Moscova, Sonia s-a vazut indepartata din aceasta lume de apucaturile spritual-crestine ale sotului ei, pe care ea le considera o „boala”. Tot pelerinajul care se desfasura la casa lor de la tara nu facea deloc situatia mai usoara. De asemenea, Sonia era pe buna dreptate deranjata de hotararea lui Tolstoi de a renunta la drepturile de proprietate, inclusiv la drepturile de autor obtinute din vanzarea cartilor si la mostenire. Cand a inceput sa imprastie bani in stanga si-n dreapta, Sonia a pus piciorul in prag.

   Cireasa de pe tort a venit atunci cand un linge-blide, pe nume Certkov, l-a convins pe ramolitul Tolstoi sa-si treaca toata averea pe numele lui. Satula de situatie, Sonia a preluat fraiele. Il urmarea peste tot, spionandu-l prin binoclu. Cand el i-a sugerat ca ar fi bine sa puna capat casniciei, ea l-a amenintat ca se va sinucide. In final, Tolstoi a prins-o tragand cu ochiul in jurnalele lui – era prea de tot. A sters-o in toiul noptii, lasand in urma doar un bilet prin care ii multumea pentru cei patruzeci si opt de ani de casnicie. „Fac ceea ce multi oameni de varsta mea fac”, scria celebrul scriitor in varsta de optzeci si doi de ani. „Renunt la lume si aleg sa-mi petrec ultimele clipe singur si in liniste.”

   Din nefericire pentru Tolstoi, acele ultime zile si le-a petecut in ger intr-o statie de tren, unde a cedat, prada febrei si frisoanelor. Cuprins de delir, cu barba alba acoperita de gheata, a murit pe podeaua biroului sefului de gara pe 20 noiembrie 1910.

Fara coronita

   Tolstoi nu a castigat niciodata Premiul Nobel pentru Literatura. Desi considerat printre favoriti atunci cand a fost decernat pentru prima oara, in 1901, a fost surclasat de poetul francez prea putin cunoscut (si cu un nume ciudat) Sully Prudhomme. Tolstoi nu a primit nici o explicatie oficiala pentru alegerea juriului, dar probabil ca intregul lui comportament nu se plia pe tinuta culturala conservatoare a juriului. Unul dintre membri a spus despre el ca dovedeste „o ostilitate obtuza fata de toate formele de civilizatie”, orice o fi insemnand asta. Macar Tolstoi a avut o companie selecta: Henrik Ibsen si Émile Zola au fost ocoliti din aceleasi motive.

Cu cartile pe masa

   In noaptea nuntii, Tolstoi, in varsta de treizeci si patru de ani, si-a obligat mireasa, de doar optsprezece ani, sa citeasca insemnarile din jurnalul lui in care erau descrise escapadele lui amoroase cu alte femei, inclusiv cu servitoare. Se pare ca asta a fost ideea lui de deschidere si onestitate, dar dupa parerea Soniei a fost totusi „prea multa informatie”. A doua zi avea sa noteze in propriul ei jurnal despre dezgustul pe care l-a simtit de a fi fost expusa unor asemenea „mizerii”.

Pur si simplu spune niet

   Convertirea religioasa a lui Tolstoi nu a fost nicicum o hotarare luata doar pe jumatate. Motivat de gandul ca eliminarea carnii din alimentatie este cheia catre stapanirea dorintelor, scriitorul a devenit un vegetarian riguros, cu o dieta foarte saraca, alcatuita din fulgi de ovaz, paine si supa de legume. De asemenea, a renuntat la alcool si tutun si chiar a incercat sa-i convinga pe taranii de pe mosia lui sa-i urmeze calea. In textul „De ce se cherchelesc barbatii?” Tolstoi a descris ambele substante ca droguri pe care oamenii le folosesc pentru a-si anestezia constiinta incarcata. „Tulburarea si mai ales stupiditatea vietilor noastre”, proclama el, „isi gasesc sursa in principal in starea permanenta de intoxicare in care traiesc majoritatea oamenilor.”

Totul pana la petrecere

   Pentru cineva atat de spiritual, Tolstoi putea fi uneori de-a dreptul meschin. L-a lasat pe fratele lui, Dmitri, sa zaca pe patul de moarte, refuzand chiar sa se uite la el, pentru ca se indepartase de Dumnezeu pentru a duce o viata de dezmat. „Sincer vorbind, cred ca ceea ce m-a deranjat cel mai tare la moartea lui”, scria Tolstoi, „a fost faptul ca m-a impiedicat sa particip la o sarbatoare de la Curte la care fusesem invitat.”

————————

   Transcriere din volumul de exceptie Viata secreta a marilor scriitori, de Robert Schnakenberg, disponibil la editura Art. Pe langa aspectul foarte aranjat al textului, grafica care insoteste relatarile „piperate” din viata mai putin cunoscuta a marilor scriitori este perfect potrivita, intr-o maniera aproape caricaturala. O lectura amuzanta, insa plina de detalii foarte interesante si comice din viata de zi cu zi a scriitorilor pe care-i regasim in toate bibliotecile lumii.

   Viata secreta a marilor scriitori cuprinde informatii picante si amuzante despre William Shakespeare, Lord Byron, Honoré de Balzac, Edgar Allan Poe, Charles Dickens, surorile Brontë, Henry David Thoreau, Lev Tolstoi, Emily Dickinson, Mark Twain, Oscar Wilde, Franz Kafka, Virginia Woolf si inca multi, multi, multi alti scriitori universali!

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Calendar cultural

martie, 2019

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X