);
COnecteaza-te cu noi

Blog

De la batul lui Mos Nicolae la bagheta lui Harry Potter

Publicat

pe

De la batul lui Mos Nicolae la bagheta lui Harry Potter

De la batul lui Mos Nicolae la bagheta lui Harry Potter

   Legenda lui Mos Nicolae spune ca, atunci cand copii nu sunt cuminti, in loc de dulciuri lasate in ghetute, acestia vor gasi nuieluse de alun pentru ca parintii sa le poata aplica corectiile daca sunt neascultatori.

   E drept ca nu sunt multi copii care primesc nuieluse in loc de bomboane si ciocolata. Nu pentru ca ar fi doar copii cuminti pe lume. Ei primesc acum un lucru mult mai pretios decat dulciuri – primesc puterea de a face ei magia cu o bagheta.

   Nuielusa de alun adusa de Mos Nicolae este stramoasa baghetei magice a lui Harry Potter. Se spune ca ea era taiata dimineata, inainte ca soarele sa rasara, era cojita si i se puneau la capete doua inele mici, unul de aur si altul de argint. Inelele aveau gravate pe ele formule magice care dadeau puteri nuielusei, devenita bagheta.

De la batul lui Mos Nicolae la bagheta lui Harry Potter

batul lui Mos Nicolae I sursa foto: plus.google.com/106700647276703753638/photos

   Mos Nicolae are in comun cu Harry Potter acelasi lucru – magia. Sfantul Nicolae este ocrotitorul copiilor si al fetelor cuminti, magia puterilor sale ii ajuta sa treaca peste greutati si le lumineaza viata. Harry Potter este copilul care lupta cu vrajile rele cu ajutorul baghetei sale fermecate, pentru a ocroti si feri lumea de rele. Bagheta lui Harry este din lemn de soc, mai este numita si „Bagheta Destinului”. Se spune ca bagheta vrajita isi alege stapanul si in acest fel, stapan si bagheta, devin o unica putere.

De la batul lui Mos Nicolae la bagheta lui Harry Potter

Bagheta lui Harry Potter I sursa foto: hpwands.wikia.com

   Poate parea fortata asemanarea intre nuiaua lui Mos Nicolae si bagheta lui Harry Potter, insa timpul si-a schimbat coordonatele. Mos Nicolae aducea alinare si cadouri care sa si bucure sufetele copiilor, dar mai presus de acestea, aducea speranta in bine. La fel si Harry Potter cu bagheta lui fermecata, nu doar lupta impotriva vrajitorilor, reda si pastreaza speranta in bine.

   Am putea sa consideram ca este normal pentru copii de azi sa isi doreasca alta poveste decat noi, cei crescuti cu legenda lui Mos Nicolae, insa, cred ca este vorba despre mai mult decat atat, ei cred deja intr-o alta dimensiune a timpului si intelegerii lumii inconjuratoare.

   Copiii de acum nu mai simt teama, cum poate simteam noi atunci cand era vorba despre nuiaua lui Mos Nicolae, amestecata si cu regretul ca nu mai primeam dulciuri si ca eram intr-un fel pedepsiti. Copii de azi sunt mai intelepti decat noi, adultii, care incadram totul in reguli, granite morale si mai ales sufletesti.

   Nu intamplator Harry Potter a fost si este atat de popular, magia baghetei sale aduce eliberarea de reguli si cutume ale legilor oamenilor mari. Mos Nicolae si Harry Potter – un sfant si un copil – isi dau mana peste timp pentru a ne arata cum se transforma lumea, cum magia pastreaza speranta in bine a omului, si cum, ajunsi oameni mari, e bine sa credem in povesti si sa citim copiilor nostri povesti la culcare.

_________________________

sursa cover photo: genius.com

Discutii pe Facebook

As vrea ca sa nu mai aud in jurul meu ca orice carte e literatura. As vrea sa vorbim mereu corect si frumos romaneste. As vrea ca toti copiii sa citeasca povesti si basme pentru a deveni oameni mari cu imaginatie. Pentru ca toate acestea sa devina fapte si sa nu ramana dorinte, sunt aici, o carte necitita pe raft.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

In Memoriam

STAREA DE VEGHE – Vasile Popovici

Publicat

pe

Starea de veghe Vasile popovici

Cine de veghe
Stă noaptea cu mine?
Luceferi și untdelemn adunat-am
Aseară
Pentru candela
Ce în zori pălind
Se va stinge.

Ochii măsoară lumina
De ceară
Ce tainic se strecoară
În unghere -,
Umbra-mi veghează
Alături –
O simt cum respiră!

Pe garduri, cocoșii,
Mai cantă o dată
Și starea de veghe
Se rupe,
Dispare…

Poezia in vers alb Starea de veghe, de Vasile Popovici. Din volumul Albul Absent

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Blog

Revoluția din colțul țării. Miniserie. Ep 2

Publicat

pe

revolutia din coltul tarii

   Atunci s-a auzit strigătul acela: ciudat, slab, disperat… venit de nicăieri, din alt film. Cei care-și târau picioarele spre dormitor l-au auzit primii și s-au oprit, ciulind urechile. Abia într-un târziu l-au auzit și ceilalți, chiulangii. L-am auzit clar, toți, când l-am și văzut pe emițător: un ofițer subțire, între două vârste, care traversa platoul grăbit, șchiopătând:

– Alarmăăă! Raaadu cel frumos! se auzea din ce-n ce mai clar vocea lui, una parcă neobișnuită cu comanda – suna altfel decât vocile sparte ale ofițerilor cunoscuți.

   Spre disperarea lui, îl priveam lipsiți de reacție. Cine naiba mai era și ofițerul care ne strica planurile de seară? Și ce treabă aveam noi cu Radu ăsta?

   Ne-am uitat după tresele lui: era un maior, mai mic în grad ca și colonelul burtos pe care-l vedeam la Apelul general – comandantul unității. Prea puțini dintre noi, poate furierii și SSC-ii unității avuseseră de-a face cu șeful de Stat major.  Habar n-aveam ce era de capul lui.

   După cum n-aveam habar, deși ne găseam într-o Școală de ofițeri (chiar dacă-n rezervă), că-n fiecare Unitate Militară exista un Detașament de intervenție, format din două companii (șase plutoane), care urmau să iasă primele în caz de Alarmă de luptă. Fiindcă planurile astea erau la Secret, le știa doar șeful de Stat major, cel care prelua comanda Detașamentului: Diaconescu îl chema, maiorul Diaconescu.

   Ai noștri aveau stilul lor sec; comandantul nostru de pluton, locotenent-major Ocnescu, ne scotea pe poarta unității cu cântec. Mărșăluiam târându-ne bocancii prea largi, cam 15km până la poligonul de trageri. Ne învioream abia când vedeam tabla cu IZVORUL LIPOVA – 2 km. Atunci Ocnescu striga:

– Soldat Gheorghe!

– Da, să trăiți! se prezenta acela gâfâind, cu limba scoasă de-ncântare

– Ia hai încoace, să-ți spun! Ești cercetaș… șușotea ‘lentul la urechea lui ceva, apoi îl trimitea înainte.

Gheorghe se întorcea după o vreme, iar Ocnescu-i făcea semn cu degetul spre urechea lui, să-i spună în șoaptă ce-a văzut, înainte să ne anunțe:

– Soldați, inamicul a otrăvit fântânile!

Iar noi nu puteam decât să trecem mai departe, înjurând pe inamicul care n-avea altă treabă decât să otrăvească apa minerală.

– va urma –

din romanul Revoluția trăită de O. Țâră, Alba-Iulia, 2011

click pentru partea I

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Blog

Revoluția din colțul țării. Miniserie

Publicat

pe

Revolutia din coltul tarii

Revoluția din colțul țării. Miniserie. Partea I

   Exact acum 26 de ani, la orele după-amiezii, auzeam pe platoul Școlii militare de ofițeri în rezervă UM 01191 Lipova de „Radu cel frumos” – codul alarmei parțială de luptă. Sunt evenimente care se întâmplă o dată la 100 de ani. În ultima decadă a fiecărui secol, când se-apropie gongul final, cifrele prind tot mai mare putere și copleșesc cuvintele, iar ceasurile noastre – care copiază timid mișcările planetelor – se precipită în ceea ce numim mișcări de Revoluție.

   Era o după-amiază de duminică, cu urme de soare – poate prea liniștită pentru decembrie. Bătea un vânt ușor, călâu. Comandantul de pluton Fofiu, un fruntaș înalt, face alinierea pentru Apelul de seară. Pistolarul 2 (Oliver, ochelarist) se luptă să-și îndese sub tunică o sacoșă textilă albă pe care scria PEPSI. În dreapta lui, Stragi (pistolar 1, mai înalt ca Oli, plin de coșuri) se distrează de soldatul Gheorghe, unul cu ochi mari, negricios, care se-ncurcă la raport. Se abține cât se-abține, până ce dă drumul unui strigăt ascuțit și sacadat, ca de curcă:

– Hi-hli-hi-hliii-hliii! Hi-hli-hliii!

– Ce te râzi, mă, așa…

– He-he! Ce, tu nu râzi?

– Ba… da’ nu-ș, ce-i de râs aci?

– Băi, Olivere! Îmi crește inima-n piept, băh, când văd pe-unul mai prost ca mine!

– Rupeți rândurile! se-aude comanda din fața lor.

Soldățeii se-mprăștie, unii târându-și bocancii spre dormitoare, alții risipiți încă pe platou. Stragi tratează cu Fery, PSL-istul clăpăug din dreapta lui, să-i acopere în caz de ceva:

– Auzi băi, Fery, dacă-ntreabă cineva de noi după apel…

– Ce vrei, Stragica? își arată Fery dinții strâmbi.

– …Băi, ia vezi, nu cumva ne dai dispăruți, sau vă faceți că nu știți!

– Da` cum, te? se hlizește-acela.

– Cum, necum, noi mergem la „ședință”. Tu vezi ce spui, suntem pe sector!

– Aduceți și mie ceva de la ședința aia? se prinde în sfârșit Fery, făcând un semn cu degetul mare spre gură, și cel mic ridicat.

   Cam așa a-nceput Revoluția din 1989 pentru micul meu grup de soldăței: acolo pe platou, înaintea unui apel rarefiat. Cei rămași în Unitate se socoteau pe unde-ar putea sări gardul ca s-ajungă la marginea Lipovei pline de militari și de crâșme unde să bea ceva, să se-ncălzească. Atunci se auzi strigătul acela ciudat: slab, disperat… De unde venea? Cei care-și târau picioarele spre dormitoare l-au auzit primii și s-au oprit, ciulind urechile. Abia într-un târziu l-au auzit și ceilalți, chiulangiii. L-am auzit clar cu toții când l-am și văzut pe emițător: un ofițer subțire, între două vârste, care traversa platoul șchiopătând ușor:

– Alarmăăă! Raaadu cel frumos! se auzea din ce în ce mai clar vocea lui, una parcă neobișnuită cu comanda, fiindcă suna altfel decât vocile sparte ale celorlalți ofițeri.

   Spre disperarea lui, îl priveam lipsiți de reacție. Cine naiba era ofiterul care ne strica planurile de seară? Si ce treabă aveam noi cu Radu ăsta?

– va urma –

din romanul Revoluția trăită de O. Țâră, Alba-Iulia, 2011

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

septembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Trending

X