);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

Dadaism si teatrul absurdului la Nottara

Publicat

pe

Dadaism si teatrul absurdului la Nottara

Cronica teatru

   Fara a fi vreo pesimista sau cinica incurabila, ma tot trezesc uitandu-ma stramb in jurul meu (si incercand sa judec drept), intrebandu-ma retoric ce se intampla cu lumea asta in care traim, ale carei convolutii se dovedesc de (prea) multe ori de neinteles pentru mine.

   Nu ajung, desigur, la vreun raspuns. Dar am vazut recent doua spectacole ale teatrului Nottara pe care le pot recomanda ca unelte in procesul de intelegere: DADAnoNON si Noul locatar. Pentru ca atat dadaismul, cat si teatrul absurdului ne prezinta doua filozofii, doua moduri de reincadrare a realitatii care isi pastreaza actualitatea: istoria este ciclica, iar „marile” probleme si intrebarile existentiale raman aceleasi.

DADAnoNON – revolta dadaista anti-sistem

   DADAnoNON celebreaza 100 de ani de la aparitia dadaismului. Initiat de conationalul nostru Tristan Tzara (pseudonim provenit din “trist in tara”), curentul avangardist, nonconformist si anarhic a adunat din ce in ce mai multi adepti de renume in jurul “Cabaret Voltaire”. In aceasta lume a inceputului de secol 20 ne poarta DADAnoNON, un spectacol experiment inedit, o combinatie de joc actoricesc, lumini, proiectii video (folosind ca suport paravane mobile semitransparente), muzica si efecte sonore.

   Cei trei actori, Cristina Florea (EA/ NoNON), Cristian Nicolaie (DA) si Dan Bordeianu (da) ne invita mai intai la o mica lectie de istorie si texte dadaiste, apoi revin in lumea moderna, punand fata in fata realitatile de atunci cu cele de acum. Dar sunt oare comparabile cele doua momente temporale? DADAnoNON ne demonstreaza ca da.

   Dadaismul a aparut ca reactie la Primul Razboi Mondial, ca revolta impotriva sistemului care ne-a dezumanizat si a degenerat in violenta pe scara larga. Iar in sistemul in care traim acum, 100 de ani mai tarziu, suntem in continuare din ce in ce mai depersonalizati, traim o existenta mecanizata, rutinizata. „The working class is tired” ne anunta din difuzoare o voce robotizata. Iar cand suntem obositi, in somn ne regasim linistea si eliberarea. Oare? Cu nihilismul specific, dadaistii ne atrag atentia, magistral, ca visul este de fapt cea mai mare corporatie, poate singura care detine cu adevarat monopolul asupra noastra.

   Desi spectacolul se adreseaza mai mult intelectului, finalul ii apartine emotionalului, prin povestea imigrantei NoNON. Concluzia este dura, implacabila. E greu sa fii „civilizat”, ne arata NoNON, cand civilizatia presupune absurd, insingurare, blocaj, neputinta. Cand este doar o masca dupa care se ascund vechile pulsiuni, oprimarea, violenta, rapacitatea.

Noul locatar – teatrul absurdului

   Teatrul absurdului apare de asemenea ca reactie la un razboi (de aceasta data cel de-al doilea razboi mondial). Isi revendica origini in dadaism (dar nu numai) si transpune “sursa tuturor problemelor” la nivel macro si individual totodata. Nu sistemul este vinovatul, ci insasi realitatea este guvernata de absurd, iar comportamentul individual nu poate fi nici el altfel.

   O alta sursa a teatrului absurdului este Mitul lui Sisif (pe filiera Camus). Il regasim din plin in piesa semnata de Eugen Ionesco, in efortul inutil al celor doi hamali (Ion Grosu si Gabriel Rauta) care aduc mereu si mereu noi “bagaje” ale Noului locatar, care par ca nu se vor termina niciodata. La finalul spectacolului deja nu mai suntem intr-o camera, ci intr-un adevarat depozit (sentimental), in care obiectele continua sa se reverse, gata sa sufoce atat orice spatiu, cat si pe proprietarul lor.

   Ba mai mult, intregul oras, intreaga lume este blocata. De amintiri, de trecutul pe care il purtam mereu in noi si cu noi, oricand si oricat de mult ne dorim un nou inceput. Facem eforturi sa ne ordonam viata (si mintea), sa gasim, milimetric, locul potrivit pentru fiecare gand, pentru fiecare experienta. Dar suntem permanent supusi bombardamentului informational, unei vieti din ce in ce mai aglomerate si haotice, intr-o realitate lipsita, inexorabil, de sens si orice reper ferm.

   In consecinta, personajele devin prizonierele situatiei, sunt fortate la actiuni repetitive, absurde, fara niciun rezultat. Pentru ca insasi viata nu este altceva decat o insiruire de repetitii si clisee, iar oamenii sunt doar marionete stereotipizate, “plate”, fara evolutie sau adancime.

   Daca dadaismul incepea sa disloce relatia dintre cuvant si sens, in teatrul absurdului comunicarea deja nu-si mai poate atinge scopul – cum vedem la inceputul spectacolului, in conversatia dintre locatar (Francisco Alfonsín) si portareasa (Ada Navrot).

   Cuvintele devin de prisos si cedeaza treptat locul vizualului (decor, light design, miscare). Set-up-ul intr-o continua mutatie (initial minimalist, apoi simetric, culminand intr-un haos nu lipsit de frumusete) impreuna cu gesturile repetitive ale personajelor, pe ritmul muzicii, ii imprima spectacolului un aer suprarealist, hipnotic, transformandu-l intr-o adevarata poezie vizuala si estetica.

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

septembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Trending

X