);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

Cronica teatru: Privacy Settings – Social Act Galati in FNTI 5

Publicat

pe

Privacy Settings

Cronică teatru: Privacy Settings – Social Act Galați în FNTI 5

   Festivalul Național de Teatru Independent se deschide joi, 09 Noiembrie, la ora 19:00. Se joacă, la aceeași oră, două piese: All over your face – la Godot Cafe Teatru și Privacy Settings – la Unteatru.

   Am onoarea să fiu prezentă la cea de-a doua menționată, Privacy Settings. Am citit puțin despre ea înainte de a merge să o văd și am înțeles că e vorba despre efectele produse de social media în viața reală; totuși, piesa este despre mai mult. Într-adevăr, social media este în prim-plan și asistăm la proiecția vie a Facebook-ului, dacă acesta ar putea fi reprezentat de niște oameni – apropo, jocul actorilor a fost excelent.

   În secolul nostru, în anul 2017, viața reală se întrepătrunde (armonios sau nu) cu viața virtuală. Prietenii de pe Facebook sunt mult mai mulți decât cei reali, dar, nu de puține ori, parcă simțim mai reconfortantă ideea prietenilor mulți de pe Facebook decât a celor puțini din realitate. Un lucru trist de altfel. Despre impactul social media se pot spune nenumărate lucruri, pentru că a devenit un adevărat fenomen și au fost și sunt în continuare realizate numeroase studii pe acest subiect. Aș putea spune că spectacolul de teatru pe care l-am vizionat este un alt studiu antropologic, sub o altă formă – sub cea artistică.

   După cum arată și titlul piesei, totul se desfășoară în jurul ideii de intimitate, folosită abuziv de alții sau chiar de sine, spre obținerea laudelor virtuale, adică a like-urilor și a share-urilor. Mai exact, totul pornește de la o seară cu prietenii în oraș, în care protagonistul își sărbătorește ziua de naștere, bea ceva mai mult decât ar fi trebuit și ajunge să facă niște mărturisiri interesante – confesiuni despre tot ce contează în viața lui: familie, slujbă, iubită. Nenorocul lui face ca cei doi așa-ziși prieteni să filmeze totul și, mai mult decât atât, să posteze clipul pe Facebook, spre deliciul tuturor privitorilor, care urmăresc aproape în timp real cum protagonistului îi este distrusă viața.

   Nu durează mult timp până ca toți cei menționați de Vlad, personajul principal, în clipul făcut de prietenii lui, să îl vadă și să afle părerea lui despre ei: o soră frustrată, o mamă proastă, un tată bețiv, o iubită frigidă și rea, o șefă hoață, o companie cu afaceri îndoielnice. Toate acestea sunt spuse în câteva minute, iar acele câteva minute devin… virale.

   Pe parcursul desfășurării acțiunii, noi, spectatorii, asistăm neputincioși la felul în care viața lui Vlad este efectiv distrusă; relația cu familia se înrăutățește, își pierde jobul și iubita. Sentimentul pe care l-am avut a fost de real regret față de drama lui, dar, în același timp, piesa a avut și rolul unei conștientizări a faptului că Internetul chiar trebuie folosit cu grijă.

   De asemenea, observăm reacțiile oamenilor atunci când află lucruri nu tocmai plăcute pe care cineva drag le spune despre ei; sigur că nimeni nu ar fi extaziat, dar, în același timp, poate că ,,vinovatului” ar trebui să i se ofere o șansă. Cu toate acestea, ,,victimele” par să uite de atitudinea lui de până atunci, de faptul că a fost, totuși, un iubit, un frate, un angajat bun, par să dea uitării orice altceva, atunci când vine vorba de atacul la propria  persoană.

   Tind să cred că un alt lucru pe care spectacolul urmărește să îl accentueze este superficialitatea și vulnerabilitatea relațiilor dintre oameni, care pot devia la cea mai mică scânteie, în special atunci când intervin Internetul, social media și, mai ales, opinia publică. Am observat, de asemenea, că cel mai grav lucru nu era dacă Vlad credea sau nu cu adevărat în ceea ce spusese, ci faptul că restul lumii avea să afle și avea să își imagineze diverse scenarii cu privire la viețile celor menționați. Așadar, părerea lumii a contat mai mult decât părerea reală a lui Vlad; niciunul dintre cei menționați în clip nu și-a pus vreo secundă întrebarea: ,,Dar oare de ce are Vlad părerea aceasta despre mine? E oare adevărat ce spune? Poate ar trebui să schimb și eu ceva la mine?” – tocmai pentru că mai important decât adevărul pe care îl conțin vorbele respective contează faptul că acele vorbe au devenit publice. Sigur că, din nou, atitudinea ,,victimelor” nu este neapărat de condamnat; fiecare dintre noi este preocupat de propria imagine, încearcă să își construiască una cât mai agreabilă, una acceptată și, de ce nu?, lăudată de ,,public”, iar atunci când această imagine se află în declin, ne simțim amenințați și avem tendința de a ne apăra – prin diverse modalități.

   Mai mult decât atât, piesa ,,Privacy Settings” este și despre singurătate, tocmai pentru că aceste relații, atât de ușor dezintegrate, lasă în urmă oameni singuri și oameni cărora ajunge să nu le mai pese de ceilalți. S-ar părea că lista priorităților în viață s-a modificat, iar pe primul loc nu prea ar mai fi iubirea, iertarea, armonia dintre oameni, ci opinia publică, în special cea din online, iluzia unei vieți perfecte, în locul unei vieți autentice, dar cu suișuri și coborâșuri.

   Finalul nu este fericit, ci dureros. Prin prisma acestui nou mod de viață, real-virtual, se vede cu ochiul liber că viețile noastre nu mai sunt doar ale noastre; sunt ale noastre și ale restului lumii care le urmărește zilnic, prin postări pe Facebook pe care chiar noi le facem publice. Dacă înainte, pentru a afla ce mai face cineva, era nevoie să te întâlnești cu persoana respectivă sau, cel puțin, să îi dai un telefon, astăzi este suficient un scroll pe Facebook și nu mai trebuie nici să o privești în ochi sau să îi spui, la rândul tău, două cuvinte.

   Relațiile umane s-au atrofiat și exact acest lucru îl arată și piesa trupei din Galați. Îmi pare a fi un fel de semnal de alarmă, pentru a face publicul să se gândească de două ori înainte de a permite Internetului, la modul general, să intre în viețile oamenilor. Nimeni nu contestă beneficiile pe care era telecomunicațiilor le aduce, dar există unele limite de care ar trebui să ținem cont cu toții, pentru că natura umană rămâne, totuși, aceeași, iar sufletul omului are în continuare nevoie de căldură, de iubire, de alte suflete cu care să își împărtășească bucuria sau durerea, și nu de like-uri sau de share-uri – acelea nu țin de cald, deși, la prima vedere, așa s-ar spune.

Discutii pe Facebook
Nemira

Ador cartile, cafeaua, soarele, scriu pentru a ma regasi si pentru a intelege lumea mai bine, fac tot posibilul sa traiesc in prezent si sa ma bucur de oamenii dragi de langa mine.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Film

Bohemian Rhapsody – filmul anului. Probabil. Cronica de film.

Publicat

pe

recomandari filme Bohemian Rhapsody Raftul cu idei

   Bohemian Rhapsody (sau in romana Rapsodia boema) reprezinta pelicula cea mai asteptata in Romania de catre fanii fomatiei rock Queen. Si nu numai de catre acestia, cu siguranta. Bohemian Rhapsody este un film excelent pentru toata lumea, fan sau nu. Coloana sonora a peliculei este fabuloasa! [n.r]

   O gasca de patru neadaptati, aparent fara nimic in comun, cu un mesaj zgomotos care se adreseaza altor neadaptati. Celor care stau ascunsi in umbra din spatele salii de concert. Sau pe un scaun in coltul intunecat al unei unei petreceri. Sau celor care-si treiesc vietile in anonimitate autoimpusa. De teama expunerii in fata prejudecatilor, preconceptiilor, etichetelor superficiale ale societatii.

   Modul in care Freddie Mercury, imbracat ca o “soparla furioasa” pentru a face impresie, i-a prezentat intentiile nou nascutei Queen lui John Reid, unul dintre cei mai mari producatori muzicali ai vremii, este exact mesajul pe care Bohemian Rhapsody il transmite publicului larg. E in regula sa fii tu, nu-ti fie teama sa-ti expui gandurile, sentimentele, fii creativ si impetuos, simte-te bine in pielea ta. In anii 70 societatea inca se lupta cu probleme de acceptare a deviatiilor de la normalitate in orice forma se manifestau ele, asa ca muzica, satira, autoironia, metafora iscusita era cel mai simplu mod de a te destainui echivoc fara a agita apele sociale si media intr-o maniera evidenta.

 

 

   Nu asteptati un documentar autobiografic. Veti fi dezamagiti. Cu toate ca prezenta pe platou la fiecare scena filmata a lui Brian May si Roger Taylor ofera veridicitate fiecarui moment ce se deruleaza pe ecrane. Scenariul a primit in prelabil si binecuvantarea lui Mary Austin, femeia cea mai importanta din viata lui Freddie Mercury, confidenta si cea care i-a alinat de atatea ori sufletul sfasiat, marea dragoste a vietii sale. Chiar si pentru cei mai traditionalisti dintre noi ar trebui sa fie suficient pentru credibilitatea peliculei.
Demersul creativ apartine regizorului Bryan Singer (Usual Suspects, X-Men: First Class, X-Men: Days of Future Past, X-Men: Apocalypse). Relatia dintre el si casa de productie se adauga listei de controverse pe care acest film le-a generat, fiind concediat pe finalul productiei si inlocuit de Dexter Fletcher (Lock, Stock and Two Smoking Barrels, Kick-Ass, Rocketman).
Ramy Malek este fabulos in rolul “to date” al vietii sale, Gwilym Lee este imaginea absolut perfecta a lui Brian May, Roger Taylor si John Deacon pot fi mandri de reprezentarea lor artistica a lui Ben Hardy si Joseph Mazzello.

   Rapsodia boema vuieste acum in cinematografe. Si este exact asa cum ti-ai dori sa fie un omagiu adus unor monstri sacri. Filmul atinge toate aspectele importante din viata formatiei si ale vietii personale a liderului ei incontestabil. Inclusiv momente in care se ilustreaza homosexualitatea lui Freddie si petrecerile desucheate pe care le organiza. Acordurile cantecelor legendare, de la momentele tensionate ale creatiei lor pana la reprezentatia epica din 1985 de la concertul caritabil mamut LiveAid, iti vor toci sosonii, iti vor incanta urechile, iti vor starni lacrimi si iti vor rascoli sufletul. Patru oameni diferiti cu o chimie comuna formidabila, cu o forta creativa teribila, cu o atitudine exuberanta, cu o poveste despre dragoste, drame personale, bucurie si entuziasm. Vieti tumultoase, versuri sfasietoare, ritmuri vulcanice, muzica supranaturala.

   Va recomand, evident, acest film. Risc sa spun ca este productia anului sub rezerva subiectivismului unui om cu muzica rock in sange. Mergeti la cinematograf, vedeti-l IMAX daca va este la indemana. La finalul lui veti fi castigat doua ore de incantare pentru minte si exaltare a sufletului.

Oli Strimbei

*Aceasta cronica a peliculei care tocmai a avut premiera in Romania – Bohemian Rhapsody – ne-a fost oferita prin intermediul adresei de e-mail, de la Oli Strimbei, care ne-a permis publicarea randurilor de mai sus. Ii multumim pe aceasta cale.

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Calendar cultural

decembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X