);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

Cronica teatru: Privacy Settings – Social Act Galati in FNTI 5

Publicat

pe

Privacy Settings

Cronică teatru: Privacy Settings – Social Act Galați în FNTI 5

   Festivalul Național de Teatru Independent se deschide joi, 09 Noiembrie, la ora 19:00. Se joacă, la aceeași oră, două piese: All over your face – la Godot Cafe Teatru și Privacy Settings – la Unteatru.

   Am onoarea să fiu prezentă la cea de-a doua menționată, Privacy Settings. Am citit puțin despre ea înainte de a merge să o văd și am înțeles că e vorba despre efectele produse de social media în viața reală; totuși, piesa este despre mai mult. Într-adevăr, social media este în prim-plan și asistăm la proiecția vie a Facebook-ului, dacă acesta ar putea fi reprezentat de niște oameni – apropo, jocul actorilor a fost excelent.

   În secolul nostru, în anul 2017, viața reală se întrepătrunde (armonios sau nu) cu viața virtuală. Prietenii de pe Facebook sunt mult mai mulți decât cei reali, dar, nu de puține ori, parcă simțim mai reconfortantă ideea prietenilor mulți de pe Facebook decât a celor puțini din realitate. Un lucru trist de altfel. Despre impactul social media se pot spune nenumărate lucruri, pentru că a devenit un adevărat fenomen și au fost și sunt în continuare realizate numeroase studii pe acest subiect. Aș putea spune că spectacolul de teatru pe care l-am vizionat este un alt studiu antropologic, sub o altă formă – sub cea artistică.

   După cum arată și titlul piesei, totul se desfășoară în jurul ideii de intimitate, folosită abuziv de alții sau chiar de sine, spre obținerea laudelor virtuale, adică a like-urilor și a share-urilor. Mai exact, totul pornește de la o seară cu prietenii în oraș, în care protagonistul își sărbătorește ziua de naștere, bea ceva mai mult decât ar fi trebuit și ajunge să facă niște mărturisiri interesante – confesiuni despre tot ce contează în viața lui: familie, slujbă, iubită. Nenorocul lui face ca cei doi așa-ziși prieteni să filmeze totul și, mai mult decât atât, să posteze clipul pe Facebook, spre deliciul tuturor privitorilor, care urmăresc aproape în timp real cum protagonistului îi este distrusă viața.

   Nu durează mult timp până ca toți cei menționați de Vlad, personajul principal, în clipul făcut de prietenii lui, să îl vadă și să afle părerea lui despre ei: o soră frustrată, o mamă proastă, un tată bețiv, o iubită frigidă și rea, o șefă hoață, o companie cu afaceri îndoielnice. Toate acestea sunt spuse în câteva minute, iar acele câteva minute devin… virale.

   Pe parcursul desfășurării acțiunii, noi, spectatorii, asistăm neputincioși la felul în care viața lui Vlad este efectiv distrusă; relația cu familia se înrăutățește, își pierde jobul și iubita. Sentimentul pe care l-am avut a fost de real regret față de drama lui, dar, în același timp, piesa a avut și rolul unei conștientizări a faptului că Internetul chiar trebuie folosit cu grijă.

   De asemenea, observăm reacțiile oamenilor atunci când află lucruri nu tocmai plăcute pe care cineva drag le spune despre ei; sigur că nimeni nu ar fi extaziat, dar, în același timp, poate că ,,vinovatului” ar trebui să i se ofere o șansă. Cu toate acestea, ,,victimele” par să uite de atitudinea lui de până atunci, de faptul că a fost, totuși, un iubit, un frate, un angajat bun, par să dea uitării orice altceva, atunci când vine vorba de atacul la propria  persoană.

   Tind să cred că un alt lucru pe care spectacolul urmărește să îl accentueze este superficialitatea și vulnerabilitatea relațiilor dintre oameni, care pot devia la cea mai mică scânteie, în special atunci când intervin Internetul, social media și, mai ales, opinia publică. Am observat, de asemenea, că cel mai grav lucru nu era dacă Vlad credea sau nu cu adevărat în ceea ce spusese, ci faptul că restul lumii avea să afle și avea să își imagineze diverse scenarii cu privire la viețile celor menționați. Așadar, părerea lumii a contat mai mult decât părerea reală a lui Vlad; niciunul dintre cei menționați în clip nu și-a pus vreo secundă întrebarea: ,,Dar oare de ce are Vlad părerea aceasta despre mine? E oare adevărat ce spune? Poate ar trebui să schimb și eu ceva la mine?” – tocmai pentru că mai important decât adevărul pe care îl conțin vorbele respective contează faptul că acele vorbe au devenit publice. Sigur că, din nou, atitudinea ,,victimelor” nu este neapărat de condamnat; fiecare dintre noi este preocupat de propria imagine, încearcă să își construiască una cât mai agreabilă, una acceptată și, de ce nu?, lăudată de ,,public”, iar atunci când această imagine se află în declin, ne simțim amenințați și avem tendința de a ne apăra – prin diverse modalități.

   Mai mult decât atât, piesa ,,Privacy Settings” este și despre singurătate, tocmai pentru că aceste relații, atât de ușor dezintegrate, lasă în urmă oameni singuri și oameni cărora ajunge să nu le mai pese de ceilalți. S-ar părea că lista priorităților în viață s-a modificat, iar pe primul loc nu prea ar mai fi iubirea, iertarea, armonia dintre oameni, ci opinia publică, în special cea din online, iluzia unei vieți perfecte, în locul unei vieți autentice, dar cu suișuri și coborâșuri.

   Finalul nu este fericit, ci dureros. Prin prisma acestui nou mod de viață, real-virtual, se vede cu ochiul liber că viețile noastre nu mai sunt doar ale noastre; sunt ale noastre și ale restului lumii care le urmărește zilnic, prin postări pe Facebook pe care chiar noi le facem publice. Dacă înainte, pentru a afla ce mai face cineva, era nevoie să te întâlnești cu persoana respectivă sau, cel puțin, să îi dai un telefon, astăzi este suficient un scroll pe Facebook și nu mai trebuie nici să o privești în ochi sau să îi spui, la rândul tău, două cuvinte.

   Relațiile umane s-au atrofiat și exact acest lucru îl arată și piesa trupei din Galați. Îmi pare a fi un fel de semnal de alarmă, pentru a face publicul să se gândească de două ori înainte de a permite Internetului, la modul general, să intre în viețile oamenilor. Nimeni nu contestă beneficiile pe care era telecomunicațiilor le aduce, dar există unele limite de care ar trebui să ținem cont cu toții, pentru că natura umană rămâne, totuși, aceeași, iar sufletul omului are în continuare nevoie de căldură, de iubire, de alte suflete cu care să își împărtășească bucuria sau durerea, și nu de like-uri sau de share-uri – acelea nu țin de cald, deși, la prima vedere, așa s-ar spune.

Discutii pe Facebook
books-express.ro

Ador cartile, cafeaua, soarele, scriu pentru a ma regasi si pentru a intelege lumea mai bine, fac tot posibilul sa traiesc in prezent si sa ma bucur de oamenii dragi de langa mine.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Recenzii

Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim. v. 2.0 – cronica de teatru

Publicat

pe

Cronica de teatru - Padurea spanzuratilor

   Din Sala Mare a Teatrului National lumea iese tacuta, ostenita, garbovita de incarcatura emotionala care timp de aproape trei ore a emanat palpaitor de pe scena. Toti poarta cu ei o vina ascunsa, o culpa istorica spre care Radu Afrim a scormonit cu a lui Padure a spanzuratilor.

   Din prima clipa si pana la lasarea cortinei piesa intriga, instiga si inchieteaza. Esti invitat inca de la inceput intr-un club – The Hanged – si te intrebi daca noul Apostol Bologa e pustanul cu sapca de firma si smartphone. Dupa ce orizontul de asteptare iti e iar testat cu un joc de cuvinte perfid, realizezi ca totul a fost doar un “apero”. In fata spectatorului care sta cuminte, curios, nerabdator sa vada prinzand viata un roman care pentru multi este doar “lectura obligatorie pentru BAC”, personajul lui Afrim isi ia constiinta de mana si ne duce la razboi.

fotografie din spectacolul de teatru Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim, pe scena TNB | fotografie de Florin Ghioca

   Refrenul care-l insufleteste pe Apostol Bologa – razboiul e adevaratul izvor de viata – devine pana la final, un izvor de moarte. Razboiul insusi e o piesa de teatru in care fiecare joaca un rol absurd, este o mise-en-scene de trupuri si constiinte care nu mai apartini individului, ci sunt sacrificate colectiv, in numele unor idei al caror izvor nu este dragostea pentru celalalt.

   Radu Afrim nu ne lasa sa ne pierdem prea mult in textul lui Rebreanu si sa ratacim in nebuloasa faptelor istorice. El aduce totul pe taramul familiar al spectatorului, silindu-l sa nu lase, sub nicio forma, garda jos. Mizand pe un instrumentar de efecte si simboluri vizuale, regizorul complementeaza cu sonoritatile particulare razboiului, dar si cu un element folcloric neprevazut. Pe scena mare a Teatrului National s-a alaturat tezaurului literar si teatral si o comoara vie prin cantecul fara asemanare al familei Purja, din care transpare toata durerea si frumusetea meleagurilor care l-au sfasiat launtric pe Apostol Bologa.

fotografie din spectacolul de teatru Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim, pe scena TNB | fotografie de Florin Ghioca

   Harta unei tari e agatata-n cui, dar nu e batuta-n cuie ne reamintesc personajele si constiinta ne este tinuta in alerta de insertiile video – martorii unui razboi care inca deseneaza contururile hartilor noastre identitare.

   Alexandru Potocean si Marius Manole fac un cuplu remarcabil pentru a face sa razbata mesajul profund al acestei opere atat de complexe si rascolitoare.

    Avand ca moneda de schimb materia carnala a omului, Padurea spanzuratilor pledeaza pentru salvarea sufletului. Lumina din ochii celor care sunt deja cu un pas in lumea de dincolo, este speranta care ii leagana pe cei cu sufletul zdrobit de ororile razboiului.

fotografie din spectacolul de teatru Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim, pe scena TNB | fotografie de Florin Ghioca

   Turnura sufleteasca a lui Apostol Bologa il va duce si pe acesa pe drumul alunecos al dezertarii. Pretul platit pentru ca isi iubeste fratii este sacrificarea dragostei pentru Ilona insa nici aceasta renuntare nu este atat de dureroasa. Apostol Bologa se alatura celor cu ochii luminati si cu sufletul netulburat, nu mai este un copac fara radacini. El se intoarce acasa. Un acasa care nu e doar o halca de pamant din care se hraneste un imperiu subred, tarat pe scena doar de amintirea a ceea ce a fost candva glorios.

   Intreaga piesa e o pendulare intre inlauntru si in afara, intre sufletul si constiinta omului sincer si datoria soldatului zelos: Sufletul are nevoie de o merinde vesnica […] Dar merindea aceasta in zadar o cauti pe afara, în lumea simturilor.

   Padurea spanzuratilor “updated” este versiunea pentru noi toti cei care am ramas sa ne intrebam, asemeni lui Apostol, ce cautam aici. Padurea spanzuratilor te anima, te sageteaza cu metafore si cu scene depline care se agata cu inversunare de memorie. Iesind din sala nu poti sa lasi tot ce s-a intamplat acolo, pe scena. Iei cu tine tot spectacolul si toate intrebarile pentru a mai domoli culpa istorica a uitarii.

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Carte

Micul rege Decembrie – Axel Hacke. Recenzie de carte

Publicat

pe

Micul rege Decembrie - Axel Hacke. Recenzie de carte

– Noi ne nastem mici, dar apoi crestem mari si mai mari, uneori la fel de mari cat un jucator de baschet. Si apoi, spre sfarsit, ne mai scofalcim puţin. Si apoi vine moartea, si gata, nu mai suntem.

   Voi dispuneti de o mare putere de imaginatie cand sunteti mici, dar stiti foarte putine lucruri. Si din acest motiv sunteti nevoiti sa va imaginati cum arata totul. […] Si apoi aflati ca nu exista pitici si nici uriasi. Imaginatia voastra devine din ce în ce mai restransa si cunostintele voastre din ce in ce mai vaste. Corect?

   Unde s-au dus visele pe care le-am visat pana acum? Si de unde vin visele pe care le vom visa de acum incolo? Sunt printre noi inchise în cutiute colorate sau vor izvori dintr-un neant neexplorat?

   Micul rege Decembrie ne raspunde in mod nesovaielnic: […] visele raman intotdeauna mari si au nevoie de spatiu. Regele Decembrie al II-lea – impozant si caraghios deopotriva – iese din ascunzisul sau ticsit de cutiute colorate in care sunt pastrate visele pentru a-si ajuta prietenul sa supravietuiasca realitatii.

Micul rege Decembrie - Axel Hacke - Recenzie de carte   Povestea lui Hacke ne trage tandru de maneca pentru a ne aminti ca ii suntem datori copilului din noi de a ne lua o zi liberă de realitate, de a inchide ochii si a trai chiar si pentru cateva secunde viata la care am visat dintotdeauna. Lumea exterioara e un taram strain de visuri, de bucurii sincere, dar Micul rege Decembrie de ofera un resprio indispensabil.

   Descoperim citind ca rutina noastra nu trebuie sa fie o monotonie angoasanta, ci putem trece zilnic prin aventuri nemaintalnite si ca suntem aventurieri in prpriul nostru roman.

   Am uitat, desigur, ca: Viata incepe seara cand adormim si face o pauză dimineaţa, cand ne trezim. Dar nu-i nimic, un rege minuscul – semn ca se apropie de sfarsitul vietii – e aici ca sa ne reaminteasca. Plin de naivitate is intelepciune, regele Decembrie ne da o lectie de sinceritate:

   […]Cred ca exista destul de mulţi oameni carora le lipseate un rege mic, fara ca ei sa stie asta.

   Axel Hacke ne vorbeste despre usurinta de a lasa spriritul nostru ludic sa iasa la suprafata. Sa ne luam alter egoul de mana si sa il plimbam prin realitatea noastra de adulti.

   Coboram din imparatia ludicului si mergem sa ne luptam cu balaurii cotidieni, catarandu-ne printre vise si strecurandu-ne numai printre lucrurile valoroase.

   Viata noastra se scurge intre incinta vietii si cea a mortii, fara sa realizam uneori ca nu va fi intoarsa clepsidra si nu vom lua viata de la capat.

– Şi ce faci la birou?ma intreba el?

– Ma ocup cu realitatea […] Cei mai multi oameni care stau in birouri se ocupă cu realitatea.

   De unde vin si incotro se duc visele? Dar noi? Cum aparem pe lume si unde ne ducem la sfarsitul vietii? Intrebarile inocente, de o profunzime rascolitoare din paginile povestii lui Axel Hacke sunt intrebarile fiecaruia dintre noi.

   Eu exist numai pentru ca tu ai dorit sa ma ai, spune regele plin de incredere. Dupa ce inchidem cartea, ramanem cu un zambet enigmatic si cu un mugure de speranta rasarit din mocirla cotidiana. Pentru asta, ar trebui sa spunem: Multumesc!

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Carte

DIN ALTA VIATA – Jurnal de copil. Marius Albert Negut. Recenzie de carte

Publicat

pe

    Cel mai frumos cadou de Craciun din anul 2018 este cartea lui Marius Albert Negut  – Din alta viata – Jurnal de copil.

   Am avut aceeasi senzatie pe care am trait-o in copilarie cand l-am citit pe Creanga cu ale sale amintiri, savoare si farmec, o lume din care nu mai vrei sa pleci.

   Cartea lui Marius Albert Negut  putea la fel de bine sa se numeasca “Amintirile unui decretel” pentru ca acea generatie se regaseste intru totul in jurnalul sau.

Din alta viata - Jurnal de copil - recenzie de carte   Nu intamplator unul dintre capitole se numeste “Singur acasa”, aceasta este impresia pe care o lasa intregul roman – de amuzament, pozne si jocuri povestite intr- o limba romana adecvata timpului descris.

   Sunt cuvinte folosite de autor pe care cei care au trait acele timpuri si le amintesc cu nostalgie  – cracane, invizoace, tevile de cornete.

   Intotdeauna Marius A. Negut foloseste limba romana ca pe cea mai frumoasa si utila metoda de a recreea o atmosfera, de a transpune sentimente si trairi specifice intr-un limbaj pitoresc.

   Am admirat intotdeauna aceasta maiestrie lingvistica.

   Copilul Marius traieste intr-o lume pestrita de la margine de Bucuresti si din Letca si Ciurari, locurile de bastina ale parintilor.

   Fiecare episod povestit este o margica colorata insirata in siragul unor amintiri placute dar si dureroase, pentru ca nu se fereste sa ne povesteasca si despre pedepsele primite pentru tot felul de sotii copilaresti.

   Umorul este o latura pana acum neexploatata de scriitorul Marius Albert Negut, dar pe care il stapaneste magistral. De la umor de situatie – cap.36 “Mai nou, tata gateste….” Sarmale cu cafea, la umorul de limbaj (Tontonel, chiorpec, Halima) si pana la autoironie care ne aduce un zambet pe buze, Marius Albert Negut isi scrie in jurnal intamplari buclucase (se da cu o bicicleta pe o panta cu Vasilica, fratiorul in spate pana aterizeaza dureros) sau de-a binelea romantice cu fetitele care au devenit obiectul pasiunilor sale copilaresti, Luminta, Iulia.

   Vacantele petrecute la tara la bunici la Letca Veche sau Ciurari aduc in pagini alte scene  rurale si alte intamplari uneori potrivnice eroului nostru, care fiind de la Bucuresti o cam incaseaza sau este parat de fratele mai mic si invinuit ca l-ar fi aruncat intr-o garla si din nou, o incaseaza.

   Nu totul este lapte si miere, sunt si capitole amare – `Sticleee goaleee`, in care experienta traita nu este deloc una fericita. Nu voi dezvalui mai mult pentru ca lectura este una savuroasa si cu suspans.

   Surprinde finalul si lasa in acelasi timp o usa deschisa catre urmatoarea carte. Dintr-o data din cititori ne transformam in interlocutori iar dialogul se adreseaza direct sufletului nostru. Fiecare pastreaza in sine copilul care a fost, fiecare a avut un moment de pierdere a inocentei iar Marius Albert Negut ne invita sa meditam la asta.

   Din alta viata – Jurnal de copil este o carte ca un strop de lumina in calea oricarui om care ii deschide paginile si de aceea ar fi o lectura recomandata si copiilor nostri.

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

martie, 2019

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X