);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

Cronica teatru: Doua ore – Teatru Fix Iasi in FNTi

Publicat

pe

Doua ore

Cronică teatru: Două ore – Teatru Fix Iași în FNTi

   ,,Două ore” este un spectacol de teatru pe care am avut onoarea să-l vizionez în cadrul Festivalului Național de Teatru Independent. Aparține Teatrului Fix din Iași și, în cea de-a treia zi de festival, a fost găzduit de Teatrul de Artă București.

   De obicei, când nu știu exact ce să spun despre un spectacol, încep să mă gândesc la ce am simțit vizionându-l; nu că nu ar fi multe de spus, dar cred că felul în care te simți la teatru contează cel mai mult și reprezintă chiar esența piesei respective. Așadar, la ,,Două ore”, deși am avut un cronometru chiar în fața mea, nu am sesizat trecerea timpului.

   Deși decorul a fost minimalist (adică zero, mai exact), m-am transpus în totalitate în contextul creat pe scenă. Am fost atentă doar la actorii din fața mea, mai exact la personajele pe care le întruchipau ei, la ceea ce spuneau, la cum reacționau. Orice altceva dispăruse. Am râs de multe ori, dar am și rămas fără cuvinte (impropriu spus, pentru că oricum nu aveam de gând să vorbesc). M-am delectat cu vorbele pline de haz ale personajelor, dar am și căzut pe gânduri auzind altele, pe acelea mai serioase, mai profunde, dar care nu se doreau a fi neapărat impunătoare, deci atmosfera relaxată s-a menținut până la final.

   Ca să trec la subiectul concret, “Două ore” este o comedie ușor macabră. Cele două ore se referă la posibilitatea ca acelea să fie și ultimele din viața a cinci oameni, puși în trei situații diferite. Prima ,,scenetă”, dacă o pot numi astfel, imaginează cinci angajați ai unei bănci, luați prizonieri de către cei care jefuiseră banca respectivă. Viața lor este pusă în pericol, iar ei se văd în imposibilitatea de a acționa.

   Cel de-al doilea context îl reprezintă situația dramatică a cinci angajați ai unui hotel din munți, peste care lovește o avalanșă, iar salvatorii întârzie să apară; a treia scenetă imaginează un avion cu o defecțiune tehnică, despre care nu se știe dacă va putea ateriza în siguranță. Cei cinci membri ai echipajului se tem pentru viețile lor, pregătindu-se, într-un fel sau altul, pentru moarte.

   Este foarte interesant faptul că toate aceste situații sunt jucate de aceiași cinci actori minunați, care, la un moment dat, fac chiar schimb de roluri. Așadar, vom medita alături de ei la sensul vieții și vom încerca să ne imaginăm noi înșine cum am reacționa în fața unui asemenea ultimatum.

   Ceea ce scoate în evidență acest spectacol este faptul că, atunci când totul pare deja pierdut, avem curajul de a fi noi înșine, de a ne lăsa duși de val mai mult decât am fi făcut-o în alte condiții. Sigur că, dacă ne-ar fi dat să știm că mai avem de trăit doar două ore, nu am avea foarte multe opțiuni și probabil că nu am putea pune în aplicare niciun plan măreț. Exact așa se întâmplă și în spectacolul nostru, cei cinci oameni, indiferent de contextul în care se află, își dau seama că tot ce pot face este să aștepte o salvare din exterior, iar, între timp, se gândesc la tot ce ar dori să se întâmple cu ei dacă ar supraviețui. Își păstrează totuși simțul realității (și pe cel al umorului, mai ales) și se gândesc la modul ideal în care ar vrea să moară.

   Ei bine, de aici poate apărea o idee la care merită să reflectăm, pentru că ceea ce își imaginează omul ca fiind modul ideal de a muri spune multe lucruri despre el. Poate arăta dorința lui cea mai mare, pe care nu se mai teme să o accepte (în cazul în care vorbim de o plăcere vinovată) sau, dimpotrivă, temerea lui cea mai mare, sau poate scoate la iveală chiar trăsături de caracter importante (cum ar fi narcisismul sau dorința de a fi în centrul atenției).

   Sigur că, în acele ultime momente, personajele se gândesc și la oamenii dragi, pe care nu vor mai apuca să îi vadă sau cărora nu vor mai apuca să le spună lucruri care ar fi trebuit spuse demult; iată cum intrăm ușor și într-o dimensiune mai profundă și ajungem la îndemnul general valabil, acela de a ne exprima sentimentele față de cei pe care îi iubim la momentul potrivit, fără a amâna și fără a ne eschiva; un motiv în plus pentru care spectacolul merită vizionat – acela de a ne reaminti de toate aceste aspecte cu nuanță clișeică, dar care ne pot face viața mai frumoasă.

   Dacă ar trebui să descriu spectacolul într-un singur cuvânt, acela ar fi: delicios. Mi-a părut rău că s-a terminat și parcă aș fi vrut să existe și o parte a doua. Nu vă pot spune cum s-a încheiat, dar vă pot spune că aș putea să-l revăd de câteva ori fără să mă plictisesc.

   ,,Două ore” face parte din rândul spectacolelor moderne, în care scena este acaparată de actori, fără niciun decor și fără să se simtă nevoia vreunui obiect. Are de toate: umor, profunzime, seriozitate, imprevizibil; au fost momente când nu am înțeles ce se întâmplă pe scenă, dar m-am delectat pur și simplu privindu-i pe actori și am știut, în felul acesta, că nu contează dacă înțelegem sau nu, pentru că intervine exact ce spuneam mai devreme – ceea ce simțim.

  Un spectacol savuros, foarte bun, cu replici bine gândite; să faci comedie este întotdeauna incomensurabil mai greu decât să faci dramă. E mai complicat să faci un om să râdă decât să plângă, dar vă asigur că sala a fost plină de râsete și de încântare, iar publicul a fost destul de variat – deci nu putem spune că umorul de pe scenă s-a adresat unei anumite categorii, ceea ce îl face cu atât mai bun. Tind să închei descrierea aici pentru că spectacolul aceasta – deși am mai zis-o de două ori, o voi mai spune o dată – se simte, mai mult decât se discută.

Discutii pe Facebook
Libris.ro

Ador cartile, cafeaua, soarele, scriu pentru a ma regasi si pentru a intelege lumea mai bine, fac tot posibilul sa traiesc in prezent si sa ma bucur de oamenii dragi de langa mine.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Film

Bohemian Rhapsody – filmul anului. Probabil. Cronica de film.

Publicat

pe

recomandari filme Bohemian Rhapsody Raftul cu idei

   Bohemian Rhapsody (sau in romana Rapsodia boema) reprezinta pelicula cea mai asteptata in Romania de catre fanii fomatiei rock Queen. Si nu numai de catre acestia, cu siguranta. Bohemian Rhapsody este un film excelent pentru toata lumea, fan sau nu. Coloana sonora a peliculei este fabuloasa! [n.r]

   O gasca de patru neadaptati, aparent fara nimic in comun, cu un mesaj zgomotos care se adreseaza altor neadaptati. Celor care stau ascunsi in umbra din spatele salii de concert. Sau pe un scaun in coltul intunecat al unei unei petreceri. Sau celor care-si treiesc vietile in anonimitate autoimpusa. De teama expunerii in fata prejudecatilor, preconceptiilor, etichetelor superficiale ale societatii.

   Modul in care Freddie Mercury, imbracat ca o “soparla furioasa” pentru a face impresie, i-a prezentat intentiile nou nascutei Queen lui John Reid, unul dintre cei mai mari producatori muzicali ai vremii, este exact mesajul pe care Bohemian Rhapsody il transmite publicului larg. E in regula sa fii tu, nu-ti fie teama sa-ti expui gandurile, sentimentele, fii creativ si impetuos, simte-te bine in pielea ta. In anii 70 societatea inca se lupta cu probleme de acceptare a deviatiilor de la normalitate in orice forma se manifestau ele, asa ca muzica, satira, autoironia, metafora iscusita era cel mai simplu mod de a te destainui echivoc fara a agita apele sociale si media intr-o maniera evidenta.

 

 

   Nu asteptati un documentar autobiografic. Veti fi dezamagiti. Cu toate ca prezenta pe platou la fiecare scena filmata a lui Brian May si Roger Taylor ofera veridicitate fiecarui moment ce se deruleaza pe ecrane. Scenariul a primit in prelabil si binecuvantarea lui Mary Austin, femeia cea mai importanta din viata lui Freddie Mercury, confidenta si cea care i-a alinat de atatea ori sufletul sfasiat, marea dragoste a vietii sale. Chiar si pentru cei mai traditionalisti dintre noi ar trebui sa fie suficient pentru credibilitatea peliculei.
Demersul creativ apartine regizorului Bryan Singer (Usual Suspects, X-Men: First Class, X-Men: Days of Future Past, X-Men: Apocalypse). Relatia dintre el si casa de productie se adauga listei de controverse pe care acest film le-a generat, fiind concediat pe finalul productiei si inlocuit de Dexter Fletcher (Lock, Stock and Two Smoking Barrels, Kick-Ass, Rocketman).
Ramy Malek este fabulos in rolul “to date” al vietii sale, Gwilym Lee este imaginea absolut perfecta a lui Brian May, Roger Taylor si John Deacon pot fi mandri de reprezentarea lor artistica a lui Ben Hardy si Joseph Mazzello.

   Rapsodia boema vuieste acum in cinematografe. Si este exact asa cum ti-ai dori sa fie un omagiu adus unor monstri sacri. Filmul atinge toate aspectele importante din viata formatiei si ale vietii personale a liderului ei incontestabil. Inclusiv momente in care se ilustreaza homosexualitatea lui Freddie si petrecerile desucheate pe care le organiza. Acordurile cantecelor legendare, de la momentele tensionate ale creatiei lor pana la reprezentatia epica din 1985 de la concertul caritabil mamut LiveAid, iti vor toci sosonii, iti vor incanta urechile, iti vor starni lacrimi si iti vor rascoli sufletul. Patru oameni diferiti cu o chimie comuna formidabila, cu o forta creativa teribila, cu o atitudine exuberanta, cu o poveste despre dragoste, drame personale, bucurie si entuziasm. Vieti tumultoase, versuri sfasietoare, ritmuri vulcanice, muzica supranaturala.

   Va recomand, evident, acest film. Risc sa spun ca este productia anului sub rezerva subiectivismului unui om cu muzica rock in sange. Mergeti la cinematograf, vedeti-l IMAX daca va este la indemana. La finalul lui veti fi castigat doua ore de incantare pentru minte si exaltare a sufletului.

Oli Strimbei

*Aceasta cronica a peliculei care tocmai a avut premiera in Romania – Bohemian Rhapsody – ne-a fost oferita prin intermediul adresei de e-mail, de la Oli Strimbei, care ne-a permis publicarea randurilor de mai sus. Ii multumim pe aceasta cale.

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

decembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X