);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

Cronica teatru: Apa vie, Teatrul Mic

Publicat

pe

Apa vie

Cronică teatru: Apa vie, după Frații Grimm

Apa vie nu există.
Apa vie este o iluzie, o metaforă, un capriciu, un deliciu
o plăcere,
un dans, un ceas,
un val, un voal,
o muzică,
un soare, o boare, o mare, o stare
un Mic, un pitic, un teatru foarte mic,
dulceață, paiață cu fum și ceață,
prințese și prinți cu dansuri fierbinți,
bătrâni și babete și fete cochete,
un rege bolnav, dar nu foarte grav,
Frilensăr povestește, publicul înnebunește,
Dobrică compune numai piese super bune,
imagine brici – Petruska e aici,
pe contemporan e Lupu Ștefan,
trupă de poveste, cum alta nu este.

,,Feeria Apei Vii” – Ștefan Lupu, regizor

   Dacă vreți să reveniți pentru 90 de minute pe tărâmul copilăriei voastre, dar fără să ieșiți din pielea de adult, dacă vreți să retrăiți basmele pe care le citeați acum câțiva ani buni, dar în contextul lumii moderne și dacă vreți să intrați într-o cu totul altă dimensiune, poate paralelă, fără să vă întoarceți, fizic, în timp, atunci vă recomand călduros să mergeți la Teatrul Mic și să vizionați spectacolul ,,Apa vie”. Premiera a avut loc recent, pe 17 octombrie și, din punctul meu de vedere, a fost un real succes.

   Încep prin a spune, scurt și la obiect, că este o minunăție de spectacol; și, prin ,,spectacol”, vreau să accentuez faptul că este un adevărat show, complex și dinamic, cu muzică, dans, replici în versuri, lumini spectaculoase – tot tacâmul. Tuturor acestor elemente li se adaugă o echipă de actori talentați, tineri, plini de viață și care trăiesc din plin momentul jocului lor artistic, lucru care se vede și se simte. Bucuria lor ne este transmisă și nouă, celor din public, ceea ce amplifică experiența teatrală și o duce la un nivel foarte înalt.

   Totul pornește de la basmul celebrilor frați Grimm – titlul original fiind ,,Apa vieții” – pe care Ștefan Lupu (regizor), împreună cu Daniel Chirilă (scenarist), îl adaptează contemporaneității, îi adaugă sare și piper, fără să rateze însă esența și mesajul inițial al basmului; astfel, întreaga echipă ajunge să livreze o poveste originală, modernă, care are capacitatea de a deconecta și de a transpune publicul într-o altă dimensiune.

   Personal, m-am simțit foarte bine în cele 90 de minute de basm. Am admirat coregrafia și proiecțiile, m-am delectat cu ritmuri interesante, am râs în hohote în anumite momente și m-am emoționat în altele.

   Din punct de vedere tehnic, totul a fost impecabil (văzut prin ochii unui simplu spectator, fără cunoștine prea multe de ordin tehnic), elementele folosite au fost îmbinate armonios și au reușit să își atingă scopul – acela de a ne arăta cum ar fi basmele dacă acestea s-ar întâmpla în secolul 21. Ceea ce este cu adevărat impresionant este că, din punctul de vedere al decorului (care, știm cu toții, are rolul de a crea o anumită atmosferă și de a asigura contextul în care se petresc întâmplările), acesta a fost inexistent; da, scena a fost goală de fapt, deși atât de plină. Decorul fizic a fost substituit de proiecții, de efecte speciale și de jocul actorilor. Cu toate acestea, nu am simțit în niciun moment că ar lipsi ceva.

   Ceea ce aduce nou piesa ,,Apa vie” față de povestea originală este, așa cum am spus, adăugarea elementelor moderne, precum și adăugarea unor scene și replici care se potrivesc foarte bine cu restul textului. Recunosc că nu citisem basmul înainte de a vedea spectacolul, dar am făcut lucrul acesta ulterior. Firul narativ al poveștii a fost urmat întocmai, dar spiritul inovator al creatorilor piesei de teatru a făcut ca aceasta din urmă să aibă mult mai multe de oferit publicului spectator decât basmul și să nu se adreseze, în niciun caz, doar copiilor (deși aceștia pot fi aduși cu încredere la teatru).

   În cele din urmă, înțelegem că apa vie despre care vorbesc personajele și care generează toată acțiunea este, mai degrabă un concept fără o definiție certă; de fapt, apa vie este ceea ce ne păstrează în viață – așa cum ne spune și povestea, această apă ar fi putut să salveze viața regelui – ceea ce înseamnă că fiecare are propria-i definiție. Apa vie sau apa vieții, indiferent cum am numi-o, reprezintă esența din universul personal al fiecăruia dintre noi, reprezintă lucrurile în care credem, reprezintă adâncul sufletelor noastre, ne reprezintă pe noi înșine și tot ce avem mai bun.

   Așa cum s-a dovedit și la finalul povestirii, cel care a reușit să obțină apa vie a fost prințul cel mic, datorită integrității de care a dat dovadă, datorită bunătății sale; prin urmare, pentru fiecare dintre noi, apa vie este ceva indescriptibil, pentru că se regăsește în profunizimile noastre și e greu de exprimat în cuvinte – din punctul meu de vedere, apa vie reprezintă cea mai sinceră versiune a sufletului.

   Iată cum o poveste despre un element de profunzime al sufletului omenesc este exprimată sub formă ludică, într-un mod jucăuș deci și, mai ales, original. Mi-a plăcut faptul că a fost introdus dansul, ca manieră de exprimare a unor acțiuni nespuse; de altfel, dansul chiar este o formă artistică foarte expresivă, iar aici este folosit pe post de povestire. Coregrafia ține locul povestirii verbale, nu mai avem nevoie de cuvinte ca să înțelegem ce se întâmplă, pentru că vedem mișcările coordonate perfect cu muzica, iar imaginația ne transpune indirect în mijlocul acțiunii, pe care nu o mai vedem, fizic, dar o înțelegem. Deopotrivă, coregrafia mai are un rol: acela de arăta că cei din fața noastră sunt artiști compleți, că talentul lor nu se rezumă la actorie și că, dacă vor, pot face orice.

   M-am convins o dată în plus că teatrul este forma artistică ce poate deconecta cel mai mult omul de viața lui reală și de grijile cotidiene (da, chiar mai mult decât literatura, dar acesta este un subiect demn de un articol în sine), iar spectacolul ,,Apa vie” a contribuit la această părere; dar nu mă credeți pe cuvânt, ci mergeți și descoperiți cu ochii voștri!

   ,,Apa vie” învie copilul din noi, îl duce într-un tărâm fermecat. E teatru, e joc, e nebunie, e bucurie, e o gură de aer curat. ,,Apa vie” este elixirul magic necesar pentru a trăi în deșertul cotidian. – Oana Pușcatu, actriță, interpretează personajele Baba Cloanța și Fantoma Mamei în ,,Apa vie”.

Discutii pe Facebook
Libris.ro

Ador cartile, cafeaua, soarele, scriu pentru a ma regasi si pentru a intelege lumea mai bine, fac tot posibilul sa traiesc in prezent si sa ma bucur de oamenii dragi de langa mine.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Recenzii

Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim. v. 2.0 – cronica de teatru

Publicat

pe

Cronica de teatru - Padurea spanzuratilor

   Din Sala Mare a Teatrului National lumea iese tacuta, ostenita, garbovita de incarcatura emotionala care timp de aproape trei ore a emanat palpaitor de pe scena. Toti poarta cu ei o vina ascunsa, o culpa istorica spre care Radu Afrim a scormonit cu a lui Padure a spanzuratilor.

   Din prima clipa si pana la lasarea cortinei piesa intriga, instiga si inchieteaza. Esti invitat inca de la inceput intr-un club – The Hanged – si te intrebi daca noul Apostol Bologa e pustanul cu sapca de firma si smartphone. Dupa ce orizontul de asteptare iti e iar testat cu un joc de cuvinte perfid, realizezi ca totul a fost doar un “apero”. In fata spectatorului care sta cuminte, curios, nerabdator sa vada prinzand viata un roman care pentru multi este doar “lectura obligatorie pentru BAC”, personajul lui Afrim isi ia constiinta de mana si ne duce la razboi.

fotografie din spectacolul de teatru Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim, pe scena TNB | fotografie de Florin Ghioca

   Refrenul care-l insufleteste pe Apostol Bologa – razboiul e adevaratul izvor de viata – devine pana la final, un izvor de moarte. Razboiul insusi e o piesa de teatru in care fiecare joaca un rol absurd, este o mise-en-scene de trupuri si constiinte care nu mai apartini individului, ci sunt sacrificate colectiv, in numele unor idei al caror izvor nu este dragostea pentru celalalt.

   Radu Afrim nu ne lasa sa ne pierdem prea mult in textul lui Rebreanu si sa ratacim in nebuloasa faptelor istorice. El aduce totul pe taramul familiar al spectatorului, silindu-l sa nu lase, sub nicio forma, garda jos. Mizand pe un instrumentar de efecte si simboluri vizuale, regizorul complementeaza cu sonoritatile particulare razboiului, dar si cu un element folcloric neprevazut. Pe scena mare a Teatrului National s-a alaturat tezaurului literar si teatral si o comoara vie prin cantecul fara asemanare al familei Purja, din care transpare toata durerea si frumusetea meleagurilor care l-au sfasiat launtric pe Apostol Bologa.

fotografie din spectacolul de teatru Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim, pe scena TNB | fotografie de Florin Ghioca

   Harta unei tari e agatata-n cui, dar nu e batuta-n cuie ne reamintesc personajele si constiinta ne este tinuta in alerta de insertiile video – martorii unui razboi care inca deseneaza contururile hartilor noastre identitare.

   Alexandru Potocean si Marius Manole fac un cuplu remarcabil pentru a face sa razbata mesajul profund al acestei opere atat de complexe si rascolitoare.

    Avand ca moneda de schimb materia carnala a omului, Padurea spanzuratilor pledeaza pentru salvarea sufletului. Lumina din ochii celor care sunt deja cu un pas in lumea de dincolo, este speranta care ii leagana pe cei cu sufletul zdrobit de ororile razboiului.

fotografie din spectacolul de teatru Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim, pe scena TNB | fotografie de Florin Ghioca

   Turnura sufleteasca a lui Apostol Bologa il va duce si pe acesa pe drumul alunecos al dezertarii. Pretul platit pentru ca isi iubeste fratii este sacrificarea dragostei pentru Ilona insa nici aceasta renuntare nu este atat de dureroasa. Apostol Bologa se alatura celor cu ochii luminati si cu sufletul netulburat, nu mai este un copac fara radacini. El se intoarce acasa. Un acasa care nu e doar o halca de pamant din care se hraneste un imperiu subred, tarat pe scena doar de amintirea a ceea ce a fost candva glorios.

   Intreaga piesa e o pendulare intre inlauntru si in afara, intre sufletul si constiinta omului sincer si datoria soldatului zelos: Sufletul are nevoie de o merinde vesnica […] Dar merindea aceasta in zadar o cauti pe afara, în lumea simturilor.

   Padurea spanzuratilor “updated” este versiunea pentru noi toti cei care am ramas sa ne intrebam, asemeni lui Apostol, ce cautam aici. Padurea spanzuratilor te anima, te sageteaza cu metafore si cu scene depline care se agata cu inversunare de memorie. Iesind din sala nu poti sa lasi tot ce s-a intamplat acolo, pe scena. Iei cu tine tot spectacolul si toate intrebarile pentru a mai domoli culpa istorica a uitarii.

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

Micul rege Decembrie – Axel Hacke. Recenzie de carte

Publicat

pe

Micul rege Decembrie - Axel Hacke. Recenzie de carte

– Noi ne nastem mici, dar apoi crestem mari si mai mari, uneori la fel de mari cat un jucator de baschet. Si apoi, spre sfarsit, ne mai scofalcim puţin. Si apoi vine moartea, si gata, nu mai suntem.

   Voi dispuneti de o mare putere de imaginatie cand sunteti mici, dar stiti foarte putine lucruri. Si din acest motiv sunteti nevoiti sa va imaginati cum arata totul. […] Si apoi aflati ca nu exista pitici si nici uriasi. Imaginatia voastra devine din ce în ce mai restransa si cunostintele voastre din ce in ce mai vaste. Corect?

   Unde s-au dus visele pe care le-am visat pana acum? Si de unde vin visele pe care le vom visa de acum incolo? Sunt printre noi inchise în cutiute colorate sau vor izvori dintr-un neant neexplorat?

   Micul rege Decembrie ne raspunde in mod nesovaielnic: […] visele raman intotdeauna mari si au nevoie de spatiu. Regele Decembrie al II-lea – impozant si caraghios deopotriva – iese din ascunzisul sau ticsit de cutiute colorate in care sunt pastrate visele pentru a-si ajuta prietenul sa supravietuiasca realitatii.

Micul rege Decembrie - Axel Hacke - Recenzie de carte   Povestea lui Hacke ne trage tandru de maneca pentru a ne aminti ca ii suntem datori copilului din noi de a ne lua o zi liberă de realitate, de a inchide ochii si a trai chiar si pentru cateva secunde viata la care am visat dintotdeauna. Lumea exterioara e un taram strain de visuri, de bucurii sincere, dar Micul rege Decembrie de ofera un resprio indispensabil.

   Descoperim citind ca rutina noastra nu trebuie sa fie o monotonie angoasanta, ci putem trece zilnic prin aventuri nemaintalnite si ca suntem aventurieri in prpriul nostru roman.

   Am uitat, desigur, ca: Viata incepe seara cand adormim si face o pauză dimineaţa, cand ne trezim. Dar nu-i nimic, un rege minuscul – semn ca se apropie de sfarsitul vietii – e aici ca sa ne reaminteasca. Plin de naivitate is intelepciune, regele Decembrie ne da o lectie de sinceritate:

   […]Cred ca exista destul de mulţi oameni carora le lipseate un rege mic, fara ca ei sa stie asta.

   Axel Hacke ne vorbeste despre usurinta de a lasa spriritul nostru ludic sa iasa la suprafata. Sa ne luam alter egoul de mana si sa il plimbam prin realitatea noastra de adulti.

   Coboram din imparatia ludicului si mergem sa ne luptam cu balaurii cotidieni, catarandu-ne printre vise si strecurandu-ne numai printre lucrurile valoroase.

   Viata noastra se scurge intre incinta vietii si cea a mortii, fara sa realizam uneori ca nu va fi intoarsa clepsidra si nu vom lua viata de la capat.

– Şi ce faci la birou?ma intreba el?

– Ma ocup cu realitatea […] Cei mai multi oameni care stau in birouri se ocupă cu realitatea.

   De unde vin si incotro se duc visele? Dar noi? Cum aparem pe lume si unde ne ducem la sfarsitul vietii? Intrebarile inocente, de o profunzime rascolitoare din paginile povestii lui Axel Hacke sunt intrebarile fiecaruia dintre noi.

   Eu exist numai pentru ca tu ai dorit sa ma ai, spune regele plin de incredere. Dupa ce inchidem cartea, ramanem cu un zambet enigmatic si cu un mugure de speranta rasarit din mocirla cotidiana. Pentru asta, ar trebui sa spunem: Multumesc!

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

DIN ALTA VIATA – Jurnal de copil. Marius Albert Negut. Recenzie de carte

Publicat

pe

    Cel mai frumos cadou de Craciun din anul 2018 este cartea lui Marius Albert Negut  – Din alta viata – Jurnal de copil.

   Am avut aceeasi senzatie pe care am trait-o in copilarie cand l-am citit pe Creanga cu ale sale amintiri, savoare si farmec, o lume din care nu mai vrei sa pleci.

   Cartea lui Marius Albert Negut  putea la fel de bine sa se numeasca “Amintirile unui decretel” pentru ca acea generatie se regaseste intru totul in jurnalul sau.

Din alta viata - Jurnal de copil - recenzie de carte   Nu intamplator unul dintre capitole se numeste “Singur acasa”, aceasta este impresia pe care o lasa intregul roman – de amuzament, pozne si jocuri povestite intr- o limba romana adecvata timpului descris.

   Sunt cuvinte folosite de autor pe care cei care au trait acele timpuri si le amintesc cu nostalgie  – cracane, invizoace, tevile de cornete.

   Intotdeauna Marius A. Negut foloseste limba romana ca pe cea mai frumoasa si utila metoda de a recreea o atmosfera, de a transpune sentimente si trairi specifice intr-un limbaj pitoresc.

   Am admirat intotdeauna aceasta maiestrie lingvistica.

   Copilul Marius traieste intr-o lume pestrita de la margine de Bucuresti si din Letca si Ciurari, locurile de bastina ale parintilor.

   Fiecare episod povestit este o margica colorata insirata in siragul unor amintiri placute dar si dureroase, pentru ca nu se fereste sa ne povesteasca si despre pedepsele primite pentru tot felul de sotii copilaresti.

   Umorul este o latura pana acum neexploatata de scriitorul Marius Albert Negut, dar pe care il stapaneste magistral. De la umor de situatie – cap.36 “Mai nou, tata gateste….” Sarmale cu cafea, la umorul de limbaj (Tontonel, chiorpec, Halima) si pana la autoironie care ne aduce un zambet pe buze, Marius Albert Negut isi scrie in jurnal intamplari buclucase (se da cu o bicicleta pe o panta cu Vasilica, fratiorul in spate pana aterizeaza dureros) sau de-a binelea romantice cu fetitele care au devenit obiectul pasiunilor sale copilaresti, Luminta, Iulia.

   Vacantele petrecute la tara la bunici la Letca Veche sau Ciurari aduc in pagini alte scene  rurale si alte intamplari uneori potrivnice eroului nostru, care fiind de la Bucuresti o cam incaseaza sau este parat de fratele mai mic si invinuit ca l-ar fi aruncat intr-o garla si din nou, o incaseaza.

   Nu totul este lapte si miere, sunt si capitole amare – `Sticleee goaleee`, in care experienta traita nu este deloc una fericita. Nu voi dezvalui mai mult pentru ca lectura este una savuroasa si cu suspans.

   Surprinde finalul si lasa in acelasi timp o usa deschisa catre urmatoarea carte. Dintr-o data din cititori ne transformam in interlocutori iar dialogul se adreseaza direct sufletului nostru. Fiecare pastreaza in sine copilul care a fost, fiecare a avut un moment de pierdere a inocentei iar Marius Albert Negut ne invita sa meditam la asta.

   Din alta viata – Jurnal de copil este o carte ca un strop de lumina in calea oricarui om care ii deschide paginile si de aceea ar fi o lectura recomandata si copiilor nostri.

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Calendar cultural

martie, 2019

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X