);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

Cronica de teatru: Copii rai, Arte dell”Anima

Publicat

pe

cronica Copii rai

Cronică de teatru: Copii răi, Arte dell”Anima

   Toți copiii sunt răi. Drept urmare, orice copil este pedepsit la un moment dat. Pedeapsa înseamnă a-i lua ceva, a-l lipsi pe copil de ceva, pentru ca data viitoare să nu îndrăznească să mai facă, pentru ca data viitoare să nu îndrăznească să se mai afirme, pentru ca data viitoare să tacă și pentru ca, de fiecare dată, să rămână tăcut.

   Nu…copiii nu sunt răi, ci sunt, de prea multe ori, neînțeleși, neauziți, nevăzuți. Piesa de teatru ,,Copii răi” ne prezintă lumea, deseori tristă (paradoxal), a copiilor de oameni moderni.

   Oamenii moderni nu mai au timp să stea de vorbă cu cei mici, așa că cei mici mai pot vorbi doar cu ei înșiși. Acest lucru nu este însă suficient. Deși poate fi de necrezut la prima vedere, copiii au un program foarte încărcat, în majoritatea timpului ei fiind supravegheați și nevoiți să facă ce trebuie, nu ce le place.

   Teatrul Arte Dell’Anima ne oferă o doză importantă de teatru social, prin intermediul acestei piese, care urmărește să educe, să ridice întrebări și să arate probleme reale ale sistemului de învățământ din România, dar și ale modului în care copiii sunt crescuți în zilele noastre.

   Între comic și dramă, piesa ne face să râdem, dar să rămânem totuși cu inima puțin strânsă, ne pune pe gânduri și, în același timp, ne oferă răspunsuri. Jucată de trei actori tineri, înzestrați cu talent și pasiune, dedicați cauzei și care intră foarte bine în pielea personajelor, piesa transmite un mesaj puternic, ba chiar s-ar putea spune că trage un semnal de alarmă.

   Un lucru îmbucurător este că, de-a lungul timpului, piesa a fost jucată în fața unui public divers, format atât din profesori sau părinți, cât și din copii; cu siguranță că fiecare categorie are ceva de învățat de acolo. Copiii pot înțelege (sau li se pot confirma anumite nemulțumiri pe care le aveau deja, în funcție de vârstă) faptul că au dreptul să se afirme, să fie diferiți, să aibă pasiuni și interese diverse, pot înțelege că situația lor nu este unică și că se mai confruntă și alții cu asemenea dificultăți – întotdeauna este de ajutor conștientizarea faptului că nu ești singurul care trece printr-o anumită experiență, pentru că simți că te mai poate înțelege cineva.

   Dincolo de toate acestea, piesa aduce în prim-plan și aspectul atitudinii profesorilor în fața copiilor; o problemă reală o constituie faptul că profesorii nu țin cont de nevoile emoționale ale elevilor. De asemenea, aceștia ar trebui să fie mult mai conștienți de faptul că elevii îi consideră modele de comportament, drept pentru care exemplul oferit ar trebui să fie unul pe măsură.

   Dacă ne detașăm puțin de piesă, ca moment artistic, și o privim ca pe o caricatură, ca pe o oglindire a societății românești, în ansamblu, putem spune că teama de autoritate este general valabilă; nu trebuie să privim lucrurile doar din perspectiva copiilor, fiindcă pentru noi toți există o autoritate, în fața căreia nu putem de fiecare dată să spunem ,,nu” și de care nu putem face întotdeauna abstracție, pentru a ne ocupa strict de ceea ce ne face fericiți. Este o lecție general valabilă din care putem înțelege, că, de fapt, autoriatatea este atât de puternică pe cât o lăsăm noi să fie.

   Revenind însă la ,,copiii răi”, în piesă, elevii învață despre polisul grecesc și despre democrația ateniană, dar realitatea lor este alta – realitatea lor este una în care profesorul face legea după bunul plac, deținând instrumentele supreme: catalogul și pixul. Învață despre puterea poporului, dar în realitatea lor, nu îi întreabă nimeni ce vor ei de fapt, ce îi pasionează, ce le face sufletul să vibreze. Indiferent de vârstă, copilul are o înclinație, iar aceasta trebuie descoperită și dezvoltată, pentru că doar astfel putem vorbi despre vocație și despre niște oameni fericiți cu alegerile lor, în locul celor frustrați și care constată că este prea târziu pentru a-și pune altfel viața în valoare. De asemenea, sistemul de învățământ deficitar este o piedică majoră în ceea ce privește dezvoltarea armonioasă a copiilor în general, pentru că promovează ,,democrația” în timp ce suprimă libertatea de alegere.

   Decorul, deși minimalist, reușește să creeze o poveste și să ne poarte în diverse planuri; actorii, deși doar trei, reușesc să aducă în fața noastră mai multe personaje; piesa, deși simplă, în apartență, este puternică și marcantă, cu un mesaj clar și ușor de înțeles.

   Arte Dell’Anima chiar înseamnă teatru pentru suflet, iar ,,Copii răi” confirmă acest lucru; pornind de la această piesă, cred că ar fi extrem de interesant de făcut un studiu psihologic asupra celor care o vizionează, în special asupra elevilor, părinților și profesorilor, căci reacțiile lor sunt, cu siguranță, dintre cele mai diverse, iar rezultatele unui sondaj ar confirma sau infirma anumite teorii.

Discutii pe Facebook
Libris.ro

Ador cartile, cafeaua, soarele, scriu pentru a ma regasi si pentru a intelege lumea mai bine, fac tot posibilul sa traiesc in prezent si sa ma bucur de oamenii dragi de langa mine.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Film

Bohemian Rhapsody – filmul anului. Probabil. Cronica de film.

Publicat

pe

recomandari filme Bohemian Rhapsody Raftul cu idei

   Bohemian Rhapsody (sau in romana Rapsodia boema) reprezinta pelicula cea mai asteptata in Romania de catre fanii fomatiei rock Queen. Si nu numai de catre acestia, cu siguranta. Bohemian Rhapsody este un film excelent pentru toata lumea, fan sau nu. Coloana sonora a peliculei este fabuloasa! [n.r]

   O gasca de patru neadaptati, aparent fara nimic in comun, cu un mesaj zgomotos care se adreseaza altor neadaptati. Celor care stau ascunsi in umbra din spatele salii de concert. Sau pe un scaun in coltul intunecat al unei unei petreceri. Sau celor care-si treiesc vietile in anonimitate autoimpusa. De teama expunerii in fata prejudecatilor, preconceptiilor, etichetelor superficiale ale societatii.

   Modul in care Freddie Mercury, imbracat ca o “soparla furioasa” pentru a face impresie, i-a prezentat intentiile nou nascutei Queen lui John Reid, unul dintre cei mai mari producatori muzicali ai vremii, este exact mesajul pe care Bohemian Rhapsody il transmite publicului larg. E in regula sa fii tu, nu-ti fie teama sa-ti expui gandurile, sentimentele, fii creativ si impetuos, simte-te bine in pielea ta. In anii 70 societatea inca se lupta cu probleme de acceptare a deviatiilor de la normalitate in orice forma se manifestau ele, asa ca muzica, satira, autoironia, metafora iscusita era cel mai simplu mod de a te destainui echivoc fara a agita apele sociale si media intr-o maniera evidenta.

 

 

   Nu asteptati un documentar autobiografic. Veti fi dezamagiti. Cu toate ca prezenta pe platou la fiecare scena filmata a lui Brian May si Roger Taylor ofera veridicitate fiecarui moment ce se deruleaza pe ecrane. Scenariul a primit in prelabil si binecuvantarea lui Mary Austin, femeia cea mai importanta din viata lui Freddie Mercury, confidenta si cea care i-a alinat de atatea ori sufletul sfasiat, marea dragoste a vietii sale. Chiar si pentru cei mai traditionalisti dintre noi ar trebui sa fie suficient pentru credibilitatea peliculei.
Demersul creativ apartine regizorului Bryan Singer (Usual Suspects, X-Men: First Class, X-Men: Days of Future Past, X-Men: Apocalypse). Relatia dintre el si casa de productie se adauga listei de controverse pe care acest film le-a generat, fiind concediat pe finalul productiei si inlocuit de Dexter Fletcher (Lock, Stock and Two Smoking Barrels, Kick-Ass, Rocketman).
Ramy Malek este fabulos in rolul “to date” al vietii sale, Gwilym Lee este imaginea absolut perfecta a lui Brian May, Roger Taylor si John Deacon pot fi mandri de reprezentarea lor artistica a lui Ben Hardy si Joseph Mazzello.

   Rapsodia boema vuieste acum in cinematografe. Si este exact asa cum ti-ai dori sa fie un omagiu adus unor monstri sacri. Filmul atinge toate aspectele importante din viata formatiei si ale vietii personale a liderului ei incontestabil. Inclusiv momente in care se ilustreaza homosexualitatea lui Freddie si petrecerile desucheate pe care le organiza. Acordurile cantecelor legendare, de la momentele tensionate ale creatiei lor pana la reprezentatia epica din 1985 de la concertul caritabil mamut LiveAid, iti vor toci sosonii, iti vor incanta urechile, iti vor starni lacrimi si iti vor rascoli sufletul. Patru oameni diferiti cu o chimie comuna formidabila, cu o forta creativa teribila, cu o atitudine exuberanta, cu o poveste despre dragoste, drame personale, bucurie si entuziasm. Vieti tumultoase, versuri sfasietoare, ritmuri vulcanice, muzica supranaturala.

   Va recomand, evident, acest film. Risc sa spun ca este productia anului sub rezerva subiectivismului unui om cu muzica rock in sange. Mergeti la cinematograf, vedeti-l IMAX daca va este la indemana. La finalul lui veti fi castigat doua ore de incantare pentru minte si exaltare a sufletului.

Oli Strimbei

*Aceasta cronica a peliculei care tocmai a avut premiera in Romania – Bohemian Rhapsody – ne-a fost oferita prin intermediul adresei de e-mail, de la Oli Strimbei, care ne-a permis publicarea randurilor de mai sus. Ii multumim pe aceasta cale.

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

decembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X