Cosmopolis, de Don DeLillo – recenzie de carte

0
301
Cosmopolis recenzie de carte don delillo

   Dincolo de fatada de sticla si otel a zgarie-norului american se petrece miracolul societatii moderne. Capitalismul in cea mai pura si salbatica forma isi duce mai departe traditia care a construit ultimul mare imperiu cunoscut omenirii. Strazile aglomerate ale metropolei nord americane sunt venele prin care curge sangele acestui ultim imperiu, iar omenirea se supune in tacere unei doctrine care o face sa creeze si sa consume in proportii egale. Intreaga planeta este prinsa intr-un cerc vicios din care nu poate iesi. Este un cerc in care munca produce o valoare care va fi apoi cheltuita pentru a intretine fluxul continuu de munca. O roata uriasa de hamster pe care alergam alaturi de intreaga societate moderna.

Cosmopolis Don Delillo
Cosmopolis – Don DeLillo | recenzie de carte

   Un astfel de fragment poate insuma foarte bine conglomeratul de idei care este Cosmopolis, un roman postmodernist care vorbeste poate prea mult despre defectele culturii occidentale moderne si prea putin despre virturile sale. Este cat se poate de adevarat ca aceste virtuti sunt din ce in ce mai putine, dar imagine pe care autorul Don DeLillo se incapataneaza sa ne-o puna in fata este totusi una denaturata. Cartea cauta sa expuna realismul brutal al societatii nord americane de la inceput de mileniu 3, lucru pe care il face cu succes in unele momente. In restul timpului Cosmopolis este o colectie de imagini disparate, vazute prin ochii unuia din copiii capitalismului. Eric Packer este un tanar milionar din New York care isi petrece una din zile in limuzina sa care traverseaza orasul, spre o frizerie obscura unde personajul vrea sa se tunda. In drumul sau intalneste o suita intreaga de obstacole si personaje pe care le cunoaste mai mult sau mai putin. Intreaga sa calatorie este ca o piesa de teatru absurd, iar Eric se convinge in tot timpul acesta de inutilitate fiintei sale si a existentei umane in general.

    DeLillo abordeaza teme clasice ale litaraturii postmoderniste si se concentreaza extrem de mult pe decaderea civilizatiei vestice. Tabloul sumbru pe care il creeaza nu este deranjant in principiu si oricine a intrat cel putin o data in contact cu America de Nord poate recunoaste multe din problemele evidentiate de roman. Cosmopolis isi pierde insa din putere pe masura ce limuzina lui Eric patrunde mai adanc in maruntaiele orasului. Volumul este lipsit de o coerenta narativa care sa lege toate experientele personajului principal. Cartea se citeste mai mult ca o colectie de imagini depersonalizate si lipsite de orice simt al povestirii. Valoarea lor descriptiva prevaleaza, iar sentimentul de „acolo” primeaza in experienta cititorului. Dincolo de acest sentiment finalul romanului te lasa cu o senzatie de nedumerire si goliciune. Intreaga experienta se incheie nesatisfacator si confuz, lasand in urma cateva idei foarte bune, dar putin dezvoltate.

    Personajul principal traieste o deconstructie atat interioara cat si exterioara. In decursul unei zile el va pierde tot si va intelege in acelasi timp insemnatatea golului sau interior. Din nefericire nu traim cu adevarat aceasta experienta alaturi de Eric. Personajul este lipsit de profunzimi si este mai mult o reflexie a universului povestii, decat o persoana reala. Eric ajunge in final sa ia asupra sa toate pacatele societatii a carui produs este, iar asta nu se dovedeste indeajuns pentru mantuire.

    Cosmopolis se dovedeste un efort incitant, dar incomplet din partea unuia dintre cei mai influenti autori postmodernisti. Cartea va ramane mereu in umbra superiorului Underworld, roman care defineste cariera lui DeLillo, insa pentru cei care au rabdare si o predispozitie pentru estetica autorului, exista in romanul de fata destule idei ca sa umple cateva seri de lectura.

LEAVE A REPLY