Copii rai @ Educatia incepe in cartier

0
40
Copii rai @ Educatia incepe in cartier

Copii rai @ Educatia incepe in cartier

   Copii rai ar putea fi considerat unul dintre spectacolele preferate ale Raftului cu Idei. Are nu mai putin de 4 cronici, semnate de Andreea Morar, Andreea Stanescu, Iulia Alexandra Carnaru si Ioana Brat.

   Si pe buna dreptate. Este un spectacol special, un manifest inspirat dintr-o realitate dura, o „lectie particulara” adresata participantilor din sistemul pe care il analizeaza: copii, parinti si profesori, si una generala, de umanitate, care ne priveste pe toti deopotriva.

   Cum cresc/ sunt crescuti copiii in societatea romaneasca a zilelor noastre, in ce masura sunt ei incurajati, sustinuti in dezvoltarea lor si educati la modul real, constructiv, nu in spiritul compliantei si al conformismului ca garantii ale lipsei batailor de cap pentru adulti.

   Piesa scrisa de Mihaela Michailov si pusa in scena in regia Geaninei Hergheligiu, cu scenografia minimalista, dar extrem de sugestiva semnata de Ruxandra Manolovici, se bazeaza pe un caz real de violenta in scoala.

   Iar Raluca Juganaru (care mi-e draga de mor), Ana-Maria Irimia si Alin Potop (pe care abia astept sa-i revad pe scena) sunt cei care dau viata povestii. Cel putin in mod oficial.

    Pentru ca neoficial, in cazul meu, asistand la una dintre reprezentatiile “Copiilor rai“ din cadrul proiectului cultural “Educatia incepe in cartier”, povestea s-a continuat si in sala Centrului European Cultural si de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Balcescu”.

   Iar spectacolul – generat de combinatia dintre ce se juca pe scena si ce se intampla in public – s-a transformat intr-o experienta bulversanta initial, edificatoare si cu gust amar apoi.

   Pentru ca ceea ce mi-a demonstrat seara aceea fara drept de apel a fost ca situatia descrisa in piesa nu este doar reala, ci chiar atat de obisnuita incat, cel putin aparent, nu mai mira pe nimeni din publicul format din cateva clase de elevi si profesorii insotitori.

   Spuneam ca piesa porneste de la un caz real, de la un act de violenta in scoala. O profesoara incearca sa corijeze o fetita „rea” care nu este atenta si „deranjeaza” ora. Neobtinand rezultatul dorit, lucrurile degenereaza din ce in ce, ajungand nepermis de departe. Iar dupa terminarea orei de curs, colegii fetitei sunt cei care continua si duc la extrem „procesul de pedepsire”.

   Acest moment al spectacolului, in care nu vedem ce se intampla, doar auzim discutiile „copiilor” in timp ce isi terorizeaza colega, este cel care m-a socat cel mai mult, prin prisma reactiei copiilor din sala. Nu au susotit in continuare intre ei (ceea ce multi au facut pe toata durata spectacolului), ci au devenit mai atenti. Dar nu, nu au ramas inmarmuriti, si nici prea multe reactii de empatizare cu copilul batut nu am observat. Ce faceau atunci, va veti intreba, poate. Iar tristul raspuns este ca… radeau si se distrau.

   Violenta intre colegi este ceva normal pentru copii? Asa ar parea. Educatia copiilor este deficitara? Si daca ma gandesc doar la cat de putin familiarizati pareau cu bunele maniere la teatru, iar va trebui sa concluzionez ca asa ar parea. La fel si cand imi amintesc discursul unei doamne profesoare care ne explica (in cadrul dezbaterilor care au incheiat seara) cat de dificil este sa mentina copiii sub control, cat de obosita ajunge seara acasa si cum nu ii mai ramane niciun pic de energie pentru propriii copii.

   Cel mai „firesc” si uman personaj din acea sala – caci toti suntem, la limita, personaje – este femeia gardian, jucata de Raluca Juganaru. Cea care gaseste fetita batuta. Cea care isi aminteste cel mai bine, retraind momentul, cum bratele fetitei s-au strans in jurul gatului ei, in cautarea protectiei. A salvarii. Cea care, cu mijloace sarace, provenite nu din educatie, ci dintr-o inima care bate unde si asa cum trebuie, incearca sa contribuie la o lume mai buna pentru copiii cu care intra in contact zi de zi: face impreuna cu ei origami. Din nou s-a ras la o asemenea ocupatie non-cool.

   Ironice reactiile din sala. Cu atat mai mult cu cat spectacolul era o pledoarie in sprijinul individualitatii copiilor, o imbratisare calda, dublata de un mesaj de intelegere si imbarbatare: „Stim prin ce treci, stim ca te cauti pe tine, stim ca e greu. Stim ca nu te simti inteles, stim ca nu esti sustinut, dar nu poti renunta. Stim, am fost si noi acolo. Rezista. Va fi bine.”

   Dar sunt sigura ca acest demers minunat si-a gasit rasunet in mintea si in sufletul acelora care aveau nevoie de el, ca au fost in sala copii pe care aceasta privire indreptata asupra lor, acest “ne pasa” spus clar si raspicat de echipa spectacolului si de initiativa teatrului Arte dell’Anima i-a ajutat in mod real.

________

Proiectul cultural “Educatia incepe in cartier” a fost finantat de Primaria Municipiului Bucuresti prin Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti – ARCUB, in cadrul programului „Bucuresti – Oras Participativ 2017”.

Discutii pe Facebook
Litera.ro

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.