);
COnecteaza-te cu noi

Blog

Contraste culturale

Publicat

pe

Contraste culturale

Contraste culturale

   Mi se pare mie, sau toamna asta abunda de festivaluri, de spectacole si de lansari? Romania pare ca s-a transformat pe nesimtite, dintr-o tara agricola la sfarsit de secol XX, in care prima generatie incaltata se intorcea la fiecare al doilea sfarsit de saptamana (cu sau fara sot) la oras sa-si umple portbagajul Daciei (copiata dupa Renault 12) cu merinde, intr-o cultura a distractiei la inceput de secol XXI. Semnele timpului, pentru cine stie sa le citeasca, sunt insa aceleasi: fie ca sunt de la Leonardo ori de la Deichmann, incaltarile sunt purtate cu stangacie pana se tocesc, iar Loganul – desi ceva mai elegant – it’s still by Renault.

Schimbare de mentalitati sau de obiceiuri?

   Ce s-a schimbat in cultura noastra sunt obiceiurile: in loc sa mergem la cules de struguri pentru vin ori de prune pentru tuica, preferam recolta festivalurilor. Ne-am si globalizat: bem Coca-cola si alte bauturi gazoase, ca sa putem digera E-uri din ce in ce mai gustoase. Dintr-o astfel de cultura – una a distractiei inflorita dupa criza economica – mai degraba decat din indolenta autoritatilor a rezultat accidentul din #Colectiv. Toata lumea clama facilitati pentru deschiderea afacerilor, reducerea birocratiei in obtinerea autorizatiilor si in general, un climat mai bun pentru mediul de afaceri. si toata lumea le-a primit.

Contraste culturale

Iesire club Colectiv I sursa foto: realitatea.net

   Faptul ca valul de compasiune care s-a propagat in social-media dupa stirile oarecum tendentioase din mass-media orei 17 a fost preluat si deturnat in miscari mai mult sau mai putin politizate denota, dincolo de orice teorii ale conspiratiei, ca o astfel de revolta a fost anticipata si pregatita. Se spune ca pentru 1 Decembrie, dar nu acesta este subiectul articolului meu, ci contrastele sau schimbarea reala care se produce, ca vrem ori nu vrem, cu sau fara ajutorul serviciilor, in sanul societatii romanesti. Prima schimbare a fost, undeva prin anii 2000, cea de design. Ca am sesizat-o explicit ori nu, cert este c-am preluat-o majoritatea dintre noi, din mers.

Doar o schimbare de design? Sau una de categorie (de)favorizata?

   Ideologul si nomenclaturistul Silviu Brucan, fost secretar de redactie al Scanteii, poreclit oracolul de la Damaroaia in urma emisiunii sale PRO-tviste „Profetii despre trecut”, afirma ca: romanii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a deprinde democratia. Ce stia el si nu stiam noi pe atunci era faptul ca Revolutia de la 1989 fusese una minoritara, initial banateana, a oamenilor de pe strazile Timisoarei, preluata apoi si televizata de catre o anumita categorie de personaje care cadrau in filmul acelor zile: actori, regizori, sportivi si chiar nomenclaturisti cunoscuti, pusi pana atunci intr-un con de umbra de regimul lui Nicolae Ceausescu. Dizidenta, fie ea de sorginte politica, sportiva, economica sau culturala, prevala oricarui alt criteriu de selectie a celor care puteau iesi pe sticla. Astfel li s-a permis atat politrucilor cat si mediocrilor – dar ambitiosilor – din orice domeniu sa iasa la suprafata. Cum a fost posibil? Prin scoaterea la rampa a institutiei-etalon a prostiei romanesti: Armata, care urma sa ramana, in ciuda haosului provocat atunci, inca multi ani de zile in topul increderii romanilor, alaturi de Biserica.

   Modestia si chiar bunul-simt al taranilor abia veniti la oras, intorsi la tara pe sfarsit de saptamana – in adidasi – nu isi avea locul in cartierele muncitoresti, devenite, dupa abolirea sistemului centralizat de productie bazat pe planuri cincinale, istorie. Luptatorul anti-comunist nu diferea prea mult de ideologii vremurilor recent-apuse. Lupta lui era din gura, era genul de om dispus sa se bata, in vorbe mari si umflate, pentru drepturile sale, in detrimentul celor care, jenati sau scarbiti de prostia lui flamboaianta, i se dadeau la o parte din cale. Acesta a fost si sloganul electoral aparut in acei ani: Votati-ma pe mine! Este inca actual.

Contraste culturale

sursa foto: stirile protv.ro

Ce urmeaza dupa (ultimul) restart?

   A fost nevoie de zece ani pentru aceasta reasezare formala. Librariile, care altadata vindeau literatura pe sub mana, au pus pe tejghea Sandra Brown si alte traduceri. Presa, in schimb, a prosperat. Mult-hulitul cartierul comunist, privatizat dupa 5-10 ani de rate, l-a facut pe fiecare roman (proprietar al unei locuinte modernizate), sa viseze la cartierul rezidential de la marginea orasului, unde aparusera, nu prea timid, primele vile. Toata operatiunea de capitalizare a mai durat inca zece, ba chiar 15 ani, fiind intrerupta de o rebela criza economica – de sorginte americana. Ce sa-i faci? n-a fost vina noastra, si-a zis, cuprinsa de nostalgii comunistoide, patura de mijloc – cu calculele stricate de creditele (in franci elvetieni) facute pentru evadarea din cartierul comunist.

   Acum, fie ca s-a intors sau nu inapoi la cartierul comunist ori spre cultura de masa, incercarea noastra de patura de mijloc s-a hipsterizat, ca sa poata reveni in mainstream – de unde sa poate protesta impacata. Nu e vina noastra nici acum, pentru ceea ce ni se intampla. E vina lor, a politichiei, in fata careia, desigur, vom repurta o mare victorie. Nu mai avem nevoie nici de DNA s-o faca pentru noi, un alt experiment la care am fost supusi, sugerandu-se o culpa colectiva din care numai ele, cu i mare, Institutiile ne-ar putea salva. Ei bine, chit ca nu stiu de unde bate vantul, tinerii au mirosit ca apelul la justitie si moralitate este de o falsitate… impusa. Ce vrem este doar sa ne restartam in bloc, ca s-o putem lua de la-nceput dupa micul vostru mare esec, ne spun ei, fara cuvinte. Gandim asa, fiindca avem nevoie de o resetare a modului in care am fost invatati (sau conditionati) pana acum sa gandim. Unul dublat de fatarnicie, intrucat scoala, desi produce inca genii, nu mai ofera de ceva (destul de multa) vreme solutii pentru societate.

____________________________________________________________________

cover-photo = colaj realizat dupa o idee de Gilbert Iscu; slogan de pe o geaca Cropp

Discutii pe Facebook
Nemira

Sunt ce am fost: un publicitar albanez refugiat in Cluj, unde reprezint cu onoare firma poloneza Tuplex. Demi-autor de fictiune ("Recuperatorul de iepuri", "dom`soara Didina", "Odiseea cinematografica 2021"), roman istoric (Gyulafehervar) si scenariu de scurt-metraj ("Revolutia traita de O. Tara") – partial finisate si publicate. Le scot periodic din sertar si le gust ca sa vad: au prins aroma de lemn, ca vinul bun, sau floare? Inca mai cred ca literatura de calitate, in format clasic, nu va disparea de tot. Pâna atunci, continui sa scriu aici despre ce merita citit si pe http://cefilmevad.wordpress.com despre filme care merita vazute.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

In Memoriam

STAREA DE VEGHE – Vasile Popovici

Publicat

pe

Starea de veghe Vasile popovici

Cine de veghe
Stă noaptea cu mine?
Luceferi și untdelemn adunat-am
Aseară
Pentru candela
Ce în zori pălind
Se va stinge.

Ochii măsoară lumina
De ceară
Ce tainic se strecoară
În unghere -,
Umbra-mi veghează
Alături –
O simt cum respiră!

Pe garduri, cocoșii,
Mai cantă o dată
Și starea de veghe
Se rupe,
Dispare…

Poezia in vers alb Starea de veghe, de Vasile Popovici. Din volumul Albul Absent

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Blog

Revoluția din colțul țării. Miniserie. Ep 2

Publicat

pe

revolutia din coltul tarii

   Atunci s-a auzit strigătul acela: ciudat, slab, disperat… venit de nicăieri, din alt film. Cei care-și târau picioarele spre dormitor l-au auzit primii și s-au oprit, ciulind urechile. Abia într-un târziu l-au auzit și ceilalți, chiulangii. L-am auzit clar, toți, când l-am și văzut pe emițător: un ofițer subțire, între două vârste, care traversa platoul grăbit, șchiopătând:

– Alarmăăă! Raaadu cel frumos! se auzea din ce-n ce mai clar vocea lui, una parcă neobișnuită cu comanda – suna altfel decât vocile sparte ale ofițerilor cunoscuți.

   Spre disperarea lui, îl priveam lipsiți de reacție. Cine naiba mai era și ofițerul care ne strica planurile de seară? Și ce treabă aveam noi cu Radu ăsta?

   Ne-am uitat după tresele lui: era un maior, mai mic în grad ca și colonelul burtos pe care-l vedeam la Apelul general – comandantul unității. Prea puțini dintre noi, poate furierii și SSC-ii unității avuseseră de-a face cu șeful de Stat major.  Habar n-aveam ce era de capul lui.

   După cum n-aveam habar, deși ne găseam într-o Școală de ofițeri (chiar dacă-n rezervă), că-n fiecare Unitate Militară exista un Detașament de intervenție, format din două companii (șase plutoane), care urmau să iasă primele în caz de Alarmă de luptă. Fiindcă planurile astea erau la Secret, le știa doar șeful de Stat major, cel care prelua comanda Detașamentului: Diaconescu îl chema, maiorul Diaconescu.

   Ai noștri aveau stilul lor sec; comandantul nostru de pluton, locotenent-major Ocnescu, ne scotea pe poarta unității cu cântec. Mărșăluiam târându-ne bocancii prea largi, cam 15km până la poligonul de trageri. Ne învioream abia când vedeam tabla cu IZVORUL LIPOVA – 2 km. Atunci Ocnescu striga:

– Soldat Gheorghe!

– Da, să trăiți! se prezenta acela gâfâind, cu limba scoasă de-ncântare

– Ia hai încoace, să-ți spun! Ești cercetaș… șușotea ‘lentul la urechea lui ceva, apoi îl trimitea înainte.

Gheorghe se întorcea după o vreme, iar Ocnescu-i făcea semn cu degetul spre urechea lui, să-i spună în șoaptă ce-a văzut, înainte să ne anunțe:

– Soldați, inamicul a otrăvit fântânile!

Iar noi nu puteam decât să trecem mai departe, înjurând pe inamicul care n-avea altă treabă decât să otrăvească apa minerală.

– va urma –

din romanul Revoluția trăită de O. Țâră, Alba-Iulia, 2011

click pentru partea I

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Blog

Revoluția din colțul țării. Miniserie

Publicat

pe

Revolutia din coltul tarii

Revoluția din colțul țării. Miniserie. Partea I

   Exact acum 26 de ani, la orele după-amiezii, auzeam pe platoul Școlii militare de ofițeri în rezervă UM 01191 Lipova de „Radu cel frumos” – codul alarmei parțială de luptă. Sunt evenimente care se întâmplă o dată la 100 de ani. În ultima decadă a fiecărui secol, când se-apropie gongul final, cifrele prind tot mai mare putere și copleșesc cuvintele, iar ceasurile noastre – care copiază timid mișcările planetelor – se precipită în ceea ce numim mișcări de Revoluție.

   Era o după-amiază de duminică, cu urme de soare – poate prea liniștită pentru decembrie. Bătea un vânt ușor, călâu. Comandantul de pluton Fofiu, un fruntaș înalt, face alinierea pentru Apelul de seară. Pistolarul 2 (Oliver, ochelarist) se luptă să-și îndese sub tunică o sacoșă textilă albă pe care scria PEPSI. În dreapta lui, Stragi (pistolar 1, mai înalt ca Oli, plin de coșuri) se distrează de soldatul Gheorghe, unul cu ochi mari, negricios, care se-ncurcă la raport. Se abține cât se-abține, până ce dă drumul unui strigăt ascuțit și sacadat, ca de curcă:

– Hi-hli-hi-hliii-hliii! Hi-hli-hliii!

– Ce te râzi, mă, așa…

– He-he! Ce, tu nu râzi?

– Ba… da’ nu-ș, ce-i de râs aci?

– Băi, Olivere! Îmi crește inima-n piept, băh, când văd pe-unul mai prost ca mine!

– Rupeți rândurile! se-aude comanda din fața lor.

Soldățeii se-mprăștie, unii târându-și bocancii spre dormitoare, alții risipiți încă pe platou. Stragi tratează cu Fery, PSL-istul clăpăug din dreapta lui, să-i acopere în caz de ceva:

– Auzi băi, Fery, dacă-ntreabă cineva de noi după apel…

– Ce vrei, Stragica? își arată Fery dinții strâmbi.

– …Băi, ia vezi, nu cumva ne dai dispăruți, sau vă faceți că nu știți!

– Da` cum, te? se hlizește-acela.

– Cum, necum, noi mergem la „ședință”. Tu vezi ce spui, suntem pe sector!

– Aduceți și mie ceva de la ședința aia? se prinde în sfârșit Fery, făcând un semn cu degetul mare spre gură, și cel mic ridicat.

   Cam așa a-nceput Revoluția din 1989 pentru micul meu grup de soldăței: acolo pe platou, înaintea unui apel rarefiat. Cei rămași în Unitate se socoteau pe unde-ar putea sări gardul ca s-ajungă la marginea Lipovei pline de militari și de crâșme unde să bea ceva, să se-ncălzească. Atunci se auzi strigătul acela ciudat: slab, disperat… De unde venea? Cei care-și târau picioarele spre dormitoare l-au auzit primii și s-au oprit, ciulind urechile. Abia într-un târziu l-au auzit și ceilalți, chiulangiii. L-am auzit clar cu toții când l-am și văzut pe emițător: un ofițer subțire, între două vârste, care traversa platoul șchiopătând ușor:

– Alarmăăă! Raaadu cel frumos! se auzea din ce în ce mai clar vocea lui, una parcă neobișnuită cu comanda, fiindcă suna altfel decât vocile sparte ale celorlalți ofițeri.

   Spre disperarea lui, îl priveam lipsiți de reacție. Cine naiba era ofiterul care ne strica planurile de seară? Si ce treabă aveam noi cu Radu ăsta?

– va urma –

din romanul Revoluția trăită de O. Țâră, Alba-Iulia, 2011

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

iulie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Trending

X