);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

Contra progresului de Esteve Soler in Fest(in) pe Bulevard. Cronica de teatru

Publicat

pe

Contra progresului

   Am avut ocazia, in cadrul aceluiasi Fest(in) pe Bulevard, sa vizionez un al doilea spectacol regizat de Bobi Pricop: „Contra progresului” de Esteve Soler (primul a fost „Pisica verde” venit de la Teatrul pentru copii si tineret „Luceafărul” Iasi).

   Spectacolul se joaca din noiembrie 2013 la Teatrul Bulandra, Bucuresti, iar in competitia Fest(in) a participat in cadrul sectiunii „crize de familie” si s-a desfasurat in Sala George Constantin, plina de spectatori si in prezenta regizorului (prezent de altfel si la reprezentatiile celuilalt spectacol din festival).

   Esteve Soler este cel care semneaza textul care sta la baza spectacolului. Piesa, impreuna cu „surorile”„Contra iubirii” si „Contra democratiei” compun trilogia dramaturgica „Contra”, lansata in 2008 de autorul catalan (in momentul prezent profesor de scriere dramatica la Universitatea Barcelona, al carui absolvent si este). Trilogia a fost rapid preluata, tradusa si montata pe scenele teatrelor din foarte multe tari.

   Fiecare piesa din trilogie contine 7 minipiese care surprind nuante ale subiectului tema continut in titlu. Asadar 21 de tablouri formeaza, ca un puzzle, aceasta lucrare a lui Esteve Soler, mult apreciata in teatrul contemporan international.

   Bobi Pricop a inceputul lucrul la acest spectacol in 2012, dupa un spectacol lectura al trilogiei organizat de UNATC in prezenta autorului, apoi proiectul sau a fost preluat de Teatrul Bulandra. Iata-l la patru ani de la premiera oficiala, prezent in Fest(in) pe Bulevard, intr-o reprezentatie proaspata, puternica si in forta.

   De cum intri ca spectator la „Contra progresului” esti primit deja de cei patru actori care vor juca diverse si multiple roluri in urmatoarele 70 de minute. Ocupanti ai unor scaune rotative cu rotile (specifice birourilor de calculator), se plimba prin toata scena, se opresc brusc si se uita in ochii tai, fix, pret de cateva secunde sau chiar minute. Te introduc astfel ca participant, nu doar martor, in ceea ce va urma, mai ales ca toate cele sapte momente sunt laturi ale societatii actuale, in care progresul este platit prin dezumanizare, alienare, pierderea identitatii si a valorilor umane. Usturator sa ti se puna oglinda asta in fata si sa ti se sublinieze faptul ca esti parte din tot acest mecanism. Ca asta este lumea care se degradeaza sub ochii nostri, prin acordul tacit sau implicarea noastra in acest „progres”.

Contra progresului   Toate cele sapte momente vorbesc intr-o maniera comica, ironica, dar dura despre realitate. Din pacate am regasit foarte multe asemanari cu secventele realitatii contemporane, cu toate ca spectacolul are o doza considerabila de absurd si contine multe situatii aberante.

   De-a lungul intregii reprezentatii, cei patru actori stau pe cele patru scaune office (scenografie minimalista, dar punctand foarte bine mesajul spectacolului, realizata de Rodica Stirbu), subliniind blocarea intr-un sistem tehnologizat si rece.

   Mini piesele sunt anuntate de un povestitor (Ioana Manciu), nu au titluri, ci doar bon de ordine (de la 1 pana la 7). Personajele sunt descrise prin citirea didascaliilor si chemate in scena, practic parca spectacolul se construieste aici si acum. Ultima scena este singura jucata in picioare, de catre Vlad Pavel care, paradoxal, interpreteaza o foca ce razbuna atrocitatile la care animalele sunt supuse (in numele progresului, nu?) prin acte de violenta asupra unei papusi bebelus (greu suportabil viziual, dar de impact, marcand foarte bine ultima mini piesa, mai ales ca se specifica faptul ca suntem in anul 2050).

Contra progresului   Un om este lasat sa moara de catre o trecatoare care refuza sa cheme ambulanta (ca oricum e in zadar) si oricum ea vrea sa observe live procesul mortii, ba sa-l si imortalizeze cu un selfie; doi oameni se despart pentru ca le expira contractul de relationare semnat pe un an de zile; un afacerist isi inventeaza propria religie in care el este trimisul lui Dumnezeu si angajatii sai sunt adeptii lui; o invatatoare dura citeste o varianta a Scufiei rosii horror, varianta care usor, usor va deveni reala. Par niste titluri de stiri care trec pe langa noi, in viteza cu care ne traim viata si goana dupa a avea, taind verbul a fi de pe lista criteriilor care ne definesc ca oameni. Sunt doar cateva momente din piesa redate succint care sper ca va vor trezi interesul de a merge la spectacol.

   Actorii m-au impresionat foarte mult: rapiditatea cu care schimba personajele si registrele in care joaca, forta si energia cu care isi sustin partile, ritmul pe care il impun spectacolului, dictia impecabila, modul cum isi subliniaza fiecare personaj (prin gesturi, schimbari de voce, atitudini), toate aceste semne indica o buna cunoastere a rolurilor, o intelegere a situatiilor, o putere de concentrare practicata, profesionalism, studiu, repetitii, creativitate si daruire.

   Ei sunt: Ioana Manciu, Aida Avieritei, Vlad Pavel si Cezar Grumazescu.

  Inchei cu un video de prezentare al spectacolului si link-ul unde puteti gasi datele urmatoarelor reprezentatii la Bulandra.

________

Fotografiile au fost preluate de pe site-ul Teatrului Bulandra Bucuresti

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Recenzii

Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim. v. 2.0 – cronica de teatru

Publicat

pe

Cronica de teatru - Padurea spanzuratilor

   Din Sala Mare a Teatrului National lumea iese tacuta, ostenita, garbovita de incarcatura emotionala care timp de aproape trei ore a emanat palpaitor de pe scena. Toti poarta cu ei o vina ascunsa, o culpa istorica spre care Radu Afrim a scormonit cu a lui Padure a spanzuratilor.

   Din prima clipa si pana la lasarea cortinei piesa intriga, instiga si inchieteaza. Esti invitat inca de la inceput intr-un club – The Hanged – si te intrebi daca noul Apostol Bologa e pustanul cu sapca de firma si smartphone. Dupa ce orizontul de asteptare iti e iar testat cu un joc de cuvinte perfid, realizezi ca totul a fost doar un “apero”. In fata spectatorului care sta cuminte, curios, nerabdator sa vada prinzand viata un roman care pentru multi este doar “lectura obligatorie pentru BAC”, personajul lui Afrim isi ia constiinta de mana si ne duce la razboi.

fotografie din spectacolul de teatru Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim, pe scena TNB | fotografie de Florin Ghioca

   Refrenul care-l insufleteste pe Apostol Bologa – razboiul e adevaratul izvor de viata – devine pana la final, un izvor de moarte. Razboiul insusi e o piesa de teatru in care fiecare joaca un rol absurd, este o mise-en-scene de trupuri si constiinte care nu mai apartini individului, ci sunt sacrificate colectiv, in numele unor idei al caror izvor nu este dragostea pentru celalalt.

   Radu Afrim nu ne lasa sa ne pierdem prea mult in textul lui Rebreanu si sa ratacim in nebuloasa faptelor istorice. El aduce totul pe taramul familiar al spectatorului, silindu-l sa nu lase, sub nicio forma, garda jos. Mizand pe un instrumentar de efecte si simboluri vizuale, regizorul complementeaza cu sonoritatile particulare razboiului, dar si cu un element folcloric neprevazut. Pe scena mare a Teatrului National s-a alaturat tezaurului literar si teatral si o comoara vie prin cantecul fara asemanare al familei Purja, din care transpare toata durerea si frumusetea meleagurilor care l-au sfasiat launtric pe Apostol Bologa.

fotografie din spectacolul de teatru Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim, pe scena TNB | fotografie de Florin Ghioca

   Harta unei tari e agatata-n cui, dar nu e batuta-n cuie ne reamintesc personajele si constiinta ne este tinuta in alerta de insertiile video – martorii unui razboi care inca deseneaza contururile hartilor noastre identitare.

   Alexandru Potocean si Marius Manole fac un cuplu remarcabil pentru a face sa razbata mesajul profund al acestei opere atat de complexe si rascolitoare.

    Avand ca moneda de schimb materia carnala a omului, Padurea spanzuratilor pledeaza pentru salvarea sufletului. Lumina din ochii celor care sunt deja cu un pas in lumea de dincolo, este speranta care ii leagana pe cei cu sufletul zdrobit de ororile razboiului.

fotografie din spectacolul de teatru Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim, pe scena TNB | fotografie de Florin Ghioca

   Turnura sufleteasca a lui Apostol Bologa il va duce si pe acesa pe drumul alunecos al dezertarii. Pretul platit pentru ca isi iubeste fratii este sacrificarea dragostei pentru Ilona insa nici aceasta renuntare nu este atat de dureroasa. Apostol Bologa se alatura celor cu ochii luminati si cu sufletul netulburat, nu mai este un copac fara radacini. El se intoarce acasa. Un acasa care nu e doar o halca de pamant din care se hraneste un imperiu subred, tarat pe scena doar de amintirea a ceea ce a fost candva glorios.

   Intreaga piesa e o pendulare intre inlauntru si in afara, intre sufletul si constiinta omului sincer si datoria soldatului zelos: Sufletul are nevoie de o merinde vesnica […] Dar merindea aceasta in zadar o cauti pe afara, în lumea simturilor.

   Padurea spanzuratilor “updated” este versiunea pentru noi toti cei care am ramas sa ne intrebam, asemeni lui Apostol, ce cautam aici. Padurea spanzuratilor te anima, te sageteaza cu metafore si cu scene depline care se agata cu inversunare de memorie. Iesind din sala nu poti sa lasi tot ce s-a intamplat acolo, pe scena. Iei cu tine tot spectacolul si toate intrebarile pentru a mai domoli culpa istorica a uitarii.

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Carte

Micul rege Decembrie – Axel Hacke. Recenzie de carte

Publicat

pe

Micul rege Decembrie - Axel Hacke. Recenzie de carte

– Noi ne nastem mici, dar apoi crestem mari si mai mari, uneori la fel de mari cat un jucator de baschet. Si apoi, spre sfarsit, ne mai scofalcim puţin. Si apoi vine moartea, si gata, nu mai suntem.

   Voi dispuneti de o mare putere de imaginatie cand sunteti mici, dar stiti foarte putine lucruri. Si din acest motiv sunteti nevoiti sa va imaginati cum arata totul. […] Si apoi aflati ca nu exista pitici si nici uriasi. Imaginatia voastra devine din ce în ce mai restransa si cunostintele voastre din ce in ce mai vaste. Corect?

   Unde s-au dus visele pe care le-am visat pana acum? Si de unde vin visele pe care le vom visa de acum incolo? Sunt printre noi inchise în cutiute colorate sau vor izvori dintr-un neant neexplorat?

   Micul rege Decembrie ne raspunde in mod nesovaielnic: […] visele raman intotdeauna mari si au nevoie de spatiu. Regele Decembrie al II-lea – impozant si caraghios deopotriva – iese din ascunzisul sau ticsit de cutiute colorate in care sunt pastrate visele pentru a-si ajuta prietenul sa supravietuiasca realitatii.

Micul rege Decembrie - Axel Hacke - Recenzie de carte   Povestea lui Hacke ne trage tandru de maneca pentru a ne aminti ca ii suntem datori copilului din noi de a ne lua o zi liberă de realitate, de a inchide ochii si a trai chiar si pentru cateva secunde viata la care am visat dintotdeauna. Lumea exterioara e un taram strain de visuri, de bucurii sincere, dar Micul rege Decembrie de ofera un resprio indispensabil.

   Descoperim citind ca rutina noastra nu trebuie sa fie o monotonie angoasanta, ci putem trece zilnic prin aventuri nemaintalnite si ca suntem aventurieri in prpriul nostru roman.

   Am uitat, desigur, ca: Viata incepe seara cand adormim si face o pauză dimineaţa, cand ne trezim. Dar nu-i nimic, un rege minuscul – semn ca se apropie de sfarsitul vietii – e aici ca sa ne reaminteasca. Plin de naivitate is intelepciune, regele Decembrie ne da o lectie de sinceritate:

   […]Cred ca exista destul de mulţi oameni carora le lipseate un rege mic, fara ca ei sa stie asta.

   Axel Hacke ne vorbeste despre usurinta de a lasa spriritul nostru ludic sa iasa la suprafata. Sa ne luam alter egoul de mana si sa il plimbam prin realitatea noastra de adulti.

   Coboram din imparatia ludicului si mergem sa ne luptam cu balaurii cotidieni, catarandu-ne printre vise si strecurandu-ne numai printre lucrurile valoroase.

   Viata noastra se scurge intre incinta vietii si cea a mortii, fara sa realizam uneori ca nu va fi intoarsa clepsidra si nu vom lua viata de la capat.

– Şi ce faci la birou?ma intreba el?

– Ma ocup cu realitatea […] Cei mai multi oameni care stau in birouri se ocupă cu realitatea.

   De unde vin si incotro se duc visele? Dar noi? Cum aparem pe lume si unde ne ducem la sfarsitul vietii? Intrebarile inocente, de o profunzime rascolitoare din paginile povestii lui Axel Hacke sunt intrebarile fiecaruia dintre noi.

   Eu exist numai pentru ca tu ai dorit sa ma ai, spune regele plin de incredere. Dupa ce inchidem cartea, ramanem cu un zambet enigmatic si cu un mugure de speranta rasarit din mocirla cotidiana. Pentru asta, ar trebui sa spunem: Multumesc!

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Carte

DIN ALTA VIATA – Jurnal de copil. Marius Albert Negut. Recenzie de carte

Publicat

pe

    Cel mai frumos cadou de Craciun din anul 2018 este cartea lui Marius Albert Negut  – Din alta viata – Jurnal de copil.

   Am avut aceeasi senzatie pe care am trait-o in copilarie cand l-am citit pe Creanga cu ale sale amintiri, savoare si farmec, o lume din care nu mai vrei sa pleci.

   Cartea lui Marius Albert Negut  putea la fel de bine sa se numeasca “Amintirile unui decretel” pentru ca acea generatie se regaseste intru totul in jurnalul sau.

Din alta viata - Jurnal de copil - recenzie de carte   Nu intamplator unul dintre capitole se numeste “Singur acasa”, aceasta este impresia pe care o lasa intregul roman – de amuzament, pozne si jocuri povestite intr- o limba romana adecvata timpului descris.

   Sunt cuvinte folosite de autor pe care cei care au trait acele timpuri si le amintesc cu nostalgie  – cracane, invizoace, tevile de cornete.

   Intotdeauna Marius A. Negut foloseste limba romana ca pe cea mai frumoasa si utila metoda de a recreea o atmosfera, de a transpune sentimente si trairi specifice intr-un limbaj pitoresc.

   Am admirat intotdeauna aceasta maiestrie lingvistica.

   Copilul Marius traieste intr-o lume pestrita de la margine de Bucuresti si din Letca si Ciurari, locurile de bastina ale parintilor.

   Fiecare episod povestit este o margica colorata insirata in siragul unor amintiri placute dar si dureroase, pentru ca nu se fereste sa ne povesteasca si despre pedepsele primite pentru tot felul de sotii copilaresti.

   Umorul este o latura pana acum neexploatata de scriitorul Marius Albert Negut, dar pe care il stapaneste magistral. De la umor de situatie – cap.36 “Mai nou, tata gateste….” Sarmale cu cafea, la umorul de limbaj (Tontonel, chiorpec, Halima) si pana la autoironie care ne aduce un zambet pe buze, Marius Albert Negut isi scrie in jurnal intamplari buclucase (se da cu o bicicleta pe o panta cu Vasilica, fratiorul in spate pana aterizeaza dureros) sau de-a binelea romantice cu fetitele care au devenit obiectul pasiunilor sale copilaresti, Luminta, Iulia.

   Vacantele petrecute la tara la bunici la Letca Veche sau Ciurari aduc in pagini alte scene  rurale si alte intamplari uneori potrivnice eroului nostru, care fiind de la Bucuresti o cam incaseaza sau este parat de fratele mai mic si invinuit ca l-ar fi aruncat intr-o garla si din nou, o incaseaza.

   Nu totul este lapte si miere, sunt si capitole amare – `Sticleee goaleee`, in care experienta traita nu este deloc una fericita. Nu voi dezvalui mai mult pentru ca lectura este una savuroasa si cu suspans.

   Surprinde finalul si lasa in acelasi timp o usa deschisa catre urmatoarea carte. Dintr-o data din cititori ne transformam in interlocutori iar dialogul se adreseaza direct sufletului nostru. Fiecare pastreaza in sine copilul care a fost, fiecare a avut un moment de pierdere a inocentei iar Marius Albert Negut ne invita sa meditam la asta.

   Din alta viata – Jurnal de copil este o carte ca un strop de lumina in calea oricarui om care ii deschide paginile si de aceea ar fi o lectura recomandata si copiilor nostri.

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Calendar cultural

ianuarie, 2019

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X