Contra progresului de Esteve Soler in Fest(in) pe Bulevard. Cronica de teatru

0
169
Contra progresului

   Am avut ocazia, in cadrul aceluiasi Fest(in) pe Bulevard, sa vizionez un al doilea spectacol regizat de Bobi Pricop: „Contra progresului” de Esteve Soler (primul a fost „Pisica verde” venit de la Teatrul pentru copii si tineret „Luceafărul” Iasi).

   Spectacolul se joaca din noiembrie 2013 la Teatrul Bulandra, Bucuresti, iar in competitia Fest(in) a participat in cadrul sectiunii „crize de familie” si s-a desfasurat in Sala George Constantin, plina de spectatori si in prezenta regizorului (prezent de altfel si la reprezentatiile celuilalt spectacol din festival).

   Esteve Soler este cel care semneaza textul care sta la baza spectacolului. Piesa, impreuna cu „surorile”„Contra iubirii” si „Contra democratiei” compun trilogia dramaturgica „Contra”, lansata in 2008 de autorul catalan (in momentul prezent profesor de scriere dramatica la Universitatea Barcelona, al carui absolvent si este). Trilogia a fost rapid preluata, tradusa si montata pe scenele teatrelor din foarte multe tari.

   Fiecare piesa din trilogie contine 7 minipiese care surprind nuante ale subiectului tema continut in titlu. Asadar 21 de tablouri formeaza, ca un puzzle, aceasta lucrare a lui Esteve Soler, mult apreciata in teatrul contemporan international.

   Bobi Pricop a inceputul lucrul la acest spectacol in 2012, dupa un spectacol lectura al trilogiei organizat de UNATC in prezenta autorului, apoi proiectul sau a fost preluat de Teatrul Bulandra. Iata-l la patru ani de la premiera oficiala, prezent in Fest(in) pe Bulevard, intr-o reprezentatie proaspata, puternica si in forta.

   De cum intri ca spectator la „Contra progresului” esti primit deja de cei patru actori care vor juca diverse si multiple roluri in urmatoarele 70 de minute. Ocupanti ai unor scaune rotative cu rotile (specifice birourilor de calculator), se plimba prin toata scena, se opresc brusc si se uita in ochii tai, fix, pret de cateva secunde sau chiar minute. Te introduc astfel ca participant, nu doar martor, in ceea ce va urma, mai ales ca toate cele sapte momente sunt laturi ale societatii actuale, in care progresul este platit prin dezumanizare, alienare, pierderea identitatii si a valorilor umane. Usturator sa ti se puna oglinda asta in fata si sa ti se sublinieze faptul ca esti parte din tot acest mecanism. Ca asta este lumea care se degradeaza sub ochii nostri, prin acordul tacit sau implicarea noastra in acest „progres”.

Contra progresului   Toate cele sapte momente vorbesc intr-o maniera comica, ironica, dar dura despre realitate. Din pacate am regasit foarte multe asemanari cu secventele realitatii contemporane, cu toate ca spectacolul are o doza considerabila de absurd si contine multe situatii aberante.

   De-a lungul intregii reprezentatii, cei patru actori stau pe cele patru scaune office (scenografie minimalista, dar punctand foarte bine mesajul spectacolului, realizata de Rodica Stirbu), subliniind blocarea intr-un sistem tehnologizat si rece.

   Mini piesele sunt anuntate de un povestitor (Ioana Manciu), nu au titluri, ci doar bon de ordine (de la 1 pana la 7). Personajele sunt descrise prin citirea didascaliilor si chemate in scena, practic parca spectacolul se construieste aici si acum. Ultima scena este singura jucata in picioare, de catre Vlad Pavel care, paradoxal, interpreteaza o foca ce razbuna atrocitatile la care animalele sunt supuse (in numele progresului, nu?) prin acte de violenta asupra unei papusi bebelus (greu suportabil viziual, dar de impact, marcand foarte bine ultima mini piesa, mai ales ca se specifica faptul ca suntem in anul 2050).

Contra progresului   Un om este lasat sa moara de catre o trecatoare care refuza sa cheme ambulanta (ca oricum e in zadar) si oricum ea vrea sa observe live procesul mortii, ba sa-l si imortalizeze cu un selfie; doi oameni se despart pentru ca le expira contractul de relationare semnat pe un an de zile; un afacerist isi inventeaza propria religie in care el este trimisul lui Dumnezeu si angajatii sai sunt adeptii lui; o invatatoare dura citeste o varianta a Scufiei rosii horror, varianta care usor, usor va deveni reala. Par niste titluri de stiri care trec pe langa noi, in viteza cu care ne traim viata si goana dupa a avea, taind verbul a fi de pe lista criteriilor care ne definesc ca oameni. Sunt doar cateva momente din piesa redate succint care sper ca va vor trezi interesul de a merge la spectacol.

   Actorii m-au impresionat foarte mult: rapiditatea cu care schimba personajele si registrele in care joaca, forta si energia cu care isi sustin partile, ritmul pe care il impun spectacolului, dictia impecabila, modul cum isi subliniaza fiecare personaj (prin gesturi, schimbari de voce, atitudini), toate aceste semne indica o buna cunoastere a rolurilor, o intelegere a situatiilor, o putere de concentrare practicata, profesionalism, studiu, repetitii, creativitate si daruire.

   Ei sunt: Ioana Manciu, Aida Avieritei, Vlad Pavel si Cezar Grumazescu.

  Inchei cu un video de prezentare al spectacolului si link-ul unde puteti gasi datele urmatoarelor reprezentatii la Bulandra.

________

Fotografiile au fost preluate de pe site-ul Teatrului Bulandra Bucuresti

Libris.ro

LEAVE A REPLY