);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

Colonelul si pasarile – perspectiva actorului

Publicat

pe

Colonelul si pasarile - cronica de teatru

   Daca in urma cu o saptamana impartaseam emotiile si parerile mele in calitate de spectator, a venit randul sa impartatsesc emotiile si trairile in calitate de actor alea aceluiasi spectacol creat de Teatrul Coquette, Colonelul si pasarile. (viata mi-a oferit un cadou: sansa sa ma alatur echipei acestui proiect, de care fusesem incantata, cum se poate citi aici)

Colonelul si pasarile - cronica de teatru

Colonelul si pasarile – Teatrul Coquette – Ruxandra Balasu, Cristian Dumitru, Iulia Carnaru
Foto credit: Marcel State (www.fotografy.ro)

   În spatele paravanului simt nevoia să mă mişc pe măsura ce tot repet textul, imi frec mâinile şi ma uit obsesiv la ceas. Imi trec o mie de ganduri prin minte cu viteza luminii. Simturile mi se acutizeaza si simt cum adrenalina isi face simtita prezenta.

   Mai sunt doar 15 minute.

   Începem stagiunea, iar primul spectacol se joacă in Grădina TVR, minunat si feeric spatiu, atmosferă de sfarşit de vară, noapte instelata.

   Îmi întind repetitiv halatul de medic, repet textul, îmi spun înca o dată, să vorbesc tare, clar, să ma conectez cu publicul. Simt cum totul se amplifică, timpul se dilată, palmele imi transpiră. Ultima dată am jucat la sfârşitul lui iunie, tot Colonelul si păsările, la teatru atunci, cu sala si cu inimile pline.

   Am repetat, am repetat mult, ne dorim să iasă bine, iubim spectacolul ăsta, dar nu se compară repetiţiile cu spectacolul in sine.

   Primesc veşti că mai aşteptăm. Oricum e semnul că intrăm in linie dreaptă. Trag cu ochiul in public, sunt multe locuri ocupate, trag cu ochiul in scenă, fetele au început jocurile lor: Ruxi alearga, Celina calculeaza cu creta pe podea, Cristi sta cuminte (paradoxal pentru el), intins.

   Cu Alexandra ma vad in spate, intra mai tarziu, ne sustinem din priviri in timp ce fiecare isi aduna ganduri, face exercitii de respiratie sau de stretching pentru incalzire si detensionare.

   Se lasă liniştea aia adâncă, densă. Se aprinde reflectorul meu. Trag aer in piept, spun “Doamne ajuta!” şi intru!

   “Se spune că nu există doctori normali în psihiatrie…”

   Termin introducerea, monolog la public, imi simt venele de pe tâmple pulsand in timp ce ma îmbrac să intru în scenă, acum pornim nebunia cu totii.

Colonelul si pasarile - cronica de teatru

Colonelul si pasarile – Teatrul Coquette – Alexandra Nita, Ruxandra Balasu, Cristian Dumitru, Iulia Carnaru, Celina Nitu
Credit foto: Marcel State (www.fotografy.ro)

   E bine, publicul reacţionează, noi jucăm cu adevăr si chef, cu forţă şi cu bucurie, ne simţim între noi, ne emoţionăm, ne surpindem unii pe alţii cu intensitatea reacţiilor, fără a le plusa, a le exagera. Ne privim ochi în ochi şi ne bazăm unii pe alţii. Ne bucurăm de momente, de adevăr, de a fi pe scenă trăind duioasa si curajoasa poveste, de a fi vulnerabili. Ne protejăm, avem încredere unii în alţii şi in spectatori. Suntem toţi o echipă: actorii, Ingrid- regizoarea si Daniel- scenograful.

   Ne întâlnim in culise între scene, ne îmbrăţişăm, ne susţinem, ne ajutăm la schimbările de costume, ne zâmbim prin întuneric şi în noi nu creste oboseala, ci simţim cum creşte energia, cum vrem să dăruim, mai mult, cu mai multă forta.

   Publicul simte. Intotdeauna simte. Îţi iartă slăbiciunile, te susţine, când eşti sincer şi cu tot sufletul, simte, primeşte şi dăruieşte înapoi. Paradoxul este că simţi asemeni unui copil, primeşti instant bine şi totul te face să fii mai bun, să-ţi depăşesti slăbiciunile. Oamenii simt mereu si greseala si atitudinea ta. Te surprinde şi pe tine si nu poţi decât să fii recunoscător pentru căldura primită şi efectul magic asupra ta, a muncii tale care se revarsă asupra lor, asupra spectatorilor cu care te-ai conectat.

   Nu îţi e teamă să simţi fiecare nuanţă a piesei, a personajului, mergi cu el si cu tine merg şi oamenii, simt cu tine frica personajului, nehotărârea, decizia, curajul, durerea, demnitatea… suntem toţi în aceeaşi poveste.

Colonelul si pasarile - perspectiva actorului

Magia teatrului.

   Aplauzele de sfârşit, privirile directe in ochi, zâmbetele si lacrimile încununeaza tot ce ai simţit, tot ce ai dăruit.

   În minte îmi răsună doar gandul: ce vis minunat trăiesc acum, teatrul este magic. Se merită fiecare repetiţie, fiecare luptă cu emoţia si cu frica.

Simt sens.

Sensul de a fi, de a juca, de a comunica, de a iubi oamenii.

Colonelul si pasarile. Cronica de teatru

Colonelul si pasarile – Teatrul Coquette – Credit foto: Marcel State (www.fotografy.ro)

Pe frumosii actori ai teatrului Coquette ii puteti gasi pe Calea Calarasi nr 94. Iar de veti dori sa va imprieteniti cu ei pe Facebook, ii gasiti aici: https://www.facebook.com/teatrulcoquette

Discutii pe Facebook
Litera.ro

Actor visator independent in Bucurestii lui 2016, imi pare foarte bine, bine ne-am gasit! Militez pendru tandrete, armonie si frumos si asta se simte in tot ce sunt, deci si tot ce scriu, cu riscul de a fi siropoasa

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

august, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Trending

X