);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

Colonelul si pasarile, de Hristo Boicev. Cronica de teatru

Publicat

pe

Colonelul si pasarile - Cronica de teatru

   Pornesc spre Teatrul Coquette cu vreo ora si un sfert inaintea orei de incepere a spectacolului,  Colonelul si pasarile, de Hristo Boicev.

   Nu este departe teatrul (Calea Calarasi nr 94), dar este prima data cand merg in acest loc si la acest spectacol si vreau sa imi ofer acel timp pentru a putea observa si asimila atmosfera, detaliile, sa nu fiu pe graba, sa risc sa intarzii si sa nu pot savura experienta pe deplin. Am deja sentimentul ca va fi una pozitiva, fiind invitata de catre o prietena care joaca in el, cunoscand in linii mari si echipa din auzite. Numai bune auzite.

   Gasesc usor micutul teatru, caruia numele i se potriveste manusa: discret, elegant, Teatrul Coquette, intr-o casa eleganta veche, dar bine intretinuta, acoperita de iedera. Este inca devreme, dar intru in curtea intima a teatrului. Dna regizor, Ingrid Bonta, vizibil emotionata, primeste spectatorii, le raspunde intrebarilor, imparte bilete si zambete, ne invita sa asteptam in foaierul Coquette sau in gradina cocheta.

Colonelul si pasarile - cronica de teatruAleg a doua varianta, momentan.

   Ma plimb incet, cu simturile ascutite, imi plac gardul de lemn inalt si plin, care protejeaza Teatrul de strada aglomerata, masuta si scaunele din curte, mica gradinita inflorita din fata teatrului, oamenii calzi care intra zambind pe poarta si te fac sa zambesti si tu, usa casei, inalta, grea, masiva, frumos sculptata, cu maner din fier forjat, holul cu afise de spectacol, foaierul circular cu fereastra ce ofera privelistea unui tablou de curte interioara, pianul care poarta cu eleganta emblema teatrului sculptata in ceara frumos mirositoare, dupa pian un scaun inalt din fier forjat pe care se odihneste o pereche de aripi de inger, un glob pamantesc imens, facut din articole de reviste puternic colorate, doua marionete – arici simpatici, se odihnesc intr-un colt. Majoritatea elementelor sunt parti din decorurile spectacolelor create de teatru, poarta povesti si parca te cheama spre povestea lor. Aflu ca meritul acestor „personaje” ii revine scenografului, Daniel Divrician si tot dumnealui ii apartin picturile ce imbraca peretii teatrului, dar si scenografia urmatorului spectacol. Imi creste curiozitatea de a intra in sala pentru a vedea universul format din alte astfel de elemente special create pentru spectacolul Colonelul si pasarile.

Colonelul si pasarile - Cronica de teatru   Simt acele emotii inevitabile oricarui spectacol. Intru in sala micuta, studio. Randuri de scaune frumos sculptate, tapitate, elegante umplu sala si te fac sa te simti special, ca un invitat intr-un salon elegant al unor prieteni. Lumina e difuza. Pe fundal se aude o muzica cu influente balcanice dar si trimiteri parca spre ritualuri vrajitoresti. O perdea invaluie scena iar prin ea disting ca prin vis doua siluete feminine imbracate ciudat, dar diferit, care se misca, se joaca, scriu cu creta pe jos, alearga, râd.

   În câteva momente toate scaunele sunt ocupate, muzica scade treptat, se aprinde un reflector si o doctorita (Veronica Ungureanu) apare in lumina lui in fata scenei, povestind cum de a ajuns ea medic psihiatru si unde a fost repartizata de catre clinica reginonala de psihiatrie.

   Doctorita pleaca, reflectorul se stinge, perdeaua de ridica misterios la tavan, ca si cand s-ar ridica un val de voal si am intra in poveste, in camera cu cele doua femei ciudate care se jucau, alergau si radeau mai devreme si un personaj invelit in cearsafuri care sta intins pe podea. Intra doctorita si realizez ca suntem in povestea initiata de ea prin monolog, in azilul din varf de munte la care a fost repartizata.

   Actiunea din Colonelul si pasarile este de fapt povestirea doctoritei a intamplarilor desfasurate in acest azil, traite de ea si cei patru pacienti: trei femei (Ruxandra Balasu excelenta in rolul, sau mai bine dublul rol, jucand o femeie cu dubla personalitate, fragila Nina-curajoasa Mata Harri, Celina Nitu, minunata in rolul fostei prostituate acum pocaita Teresa si Alexandra Nita, savuroasa in rolul femeii de etnie rroma ce se crede noaptea de 100g) cu diferite afectiuni psihice. Descoperim diferite povesti din trecutul personajelor care au dus la imbolnavirea lor, si un barbat plin de farmec si umor (Pavel Bârsan), fost militar voluntar in razboiul din Bosnia, unde a suferit o puternica lovitura la cap in urma careia a dezvoltat despresie schizofrena si a incetat sa mai vorbeasca. Ratacirea unor cutii cu alimente si echipamente militare prin curtea azilului (ajutoare umanitare trimise pentru zonele ocupate) il readuc la viata pe barbat, care se prezinta drept Colonel si incepe instructia cu cele trei femei drept soldati. Mai mult, ei decid sa paraseasca azilul si sa se alature voluntar celor care le-au trimis cutiile, trupelor ONU.

Colonelul si pasarile - Cronica de teatru   Umorul (mult, de buna calitate, inocent, dar si indraznet) este asigurat de parcugerea acestui proces de catre toate personajele, de relatiile ce se creeaza intre personaje, toate redate prin implicarea totala a actorilor, prin farmecul fiecarui personaj creat, curajul si placerea cu care actorii se pun in situatiile propuse de autor, sub indrumarea creativa a regizoarei, si-n decoruri gândite si adaptate spatiului si spectacolului, cu impact artistic si estetic, de catre scenograf.

   Nu lipseste ingredientul metaforic, care emotioneaza si apropie fiecare personaj de spectator. Spectacolul se desfasoara pe mai multe planuri. Ajungi ca spectator sa intelegi, sa empatizezi, sa rezonezi si chiar sa sustii aventura personajelor, simtind cum devii complice si partas la poveste.

Colonelul si pasarile - Cronica de teatru   Nu voi dezvalui finalul, dar va invit sa intrati în aceasta poveste de 105 minute de nebunie inocenta, prietenie, curaj, vis si omenie, dezvaluind totusi un mic secret de culise: în spatele producerii acestui spectacol, sta tot un act de curaj, prietenie, vis si putina nebunie artistica (independenta).

   De cate ori aveti pofta de o evadare din normal intr-o lume plina de nebunie frumoasa, incercati „azilul” din Calea Calarasi nr 94, alaturati-va si dvs trupei din Colonelul si pasarile.(www.facebook.com/teatrulcoquette)

Foto credit: Teatrul Coquette & Marcel State/Fotografy.ro

Discutii pe Facebook
books-express.ro

Actor visator independent in Bucurestii lui 2016, imi pare foarte bine, bine ne-am gasit! Militez pendru tandrete, armonie si frumos si asta se simte in tot ce sunt, deci si tot ce scriu, cu riscul de a fi siropoasa

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

august, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Trending

X