);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

Colonelul si pasarile, de Hristo Boicev. Cronica de teatru

Publicat

pe

Colonelul si pasarile - Cronica de teatru

   Pornesc spre Teatrul Coquette cu vreo ora si un sfert inaintea orei de incepere a spectacolului,  Colonelul si pasarile, de Hristo Boicev.

   Nu este departe teatrul (Calea Calarasi nr 94), dar este prima data cand merg in acest loc si la acest spectacol si vreau sa imi ofer acel timp pentru a putea observa si asimila atmosfera, detaliile, sa nu fiu pe graba, sa risc sa intarzii si sa nu pot savura experienta pe deplin. Am deja sentimentul ca va fi una pozitiva, fiind invitata de catre o prietena care joaca in el, cunoscand in linii mari si echipa din auzite. Numai bune auzite.

   Gasesc usor micutul teatru, caruia numele i se potriveste manusa: discret, elegant, Teatrul Coquette, intr-o casa eleganta veche, dar bine intretinuta, acoperita de iedera. Este inca devreme, dar intru in curtea intima a teatrului. Dna regizor, Ingrid Bonta, vizibil emotionata, primeste spectatorii, le raspunde intrebarilor, imparte bilete si zambete, ne invita sa asteptam in foaierul Coquette sau in gradina cocheta.

Colonelul si pasarile - cronica de teatruAleg a doua varianta, momentan.

   Ma plimb incet, cu simturile ascutite, imi plac gardul de lemn inalt si plin, care protejeaza Teatrul de strada aglomerata, masuta si scaunele din curte, mica gradinita inflorita din fata teatrului, oamenii calzi care intra zambind pe poarta si te fac sa zambesti si tu, usa casei, inalta, grea, masiva, frumos sculptata, cu maner din fier forjat, holul cu afise de spectacol, foaierul circular cu fereastra ce ofera privelistea unui tablou de curte interioara, pianul care poarta cu eleganta emblema teatrului sculptata in ceara frumos mirositoare, dupa pian un scaun inalt din fier forjat pe care se odihneste o pereche de aripi de inger, un glob pamantesc imens, facut din articole de reviste puternic colorate, doua marionete – arici simpatici, se odihnesc intr-un colt. Majoritatea elementelor sunt parti din decorurile spectacolelor create de teatru, poarta povesti si parca te cheama spre povestea lor. Aflu ca meritul acestor „personaje” ii revine scenografului, Daniel Divrician si tot dumnealui ii apartin picturile ce imbraca peretii teatrului, dar si scenografia urmatorului spectacol. Imi creste curiozitatea de a intra in sala pentru a vedea universul format din alte astfel de elemente special create pentru spectacolul Colonelul si pasarile.

Colonelul si pasarile - Cronica de teatru   Simt acele emotii inevitabile oricarui spectacol. Intru in sala micuta, studio. Randuri de scaune frumos sculptate, tapitate, elegante umplu sala si te fac sa te simti special, ca un invitat intr-un salon elegant al unor prieteni. Lumina e difuza. Pe fundal se aude o muzica cu influente balcanice dar si trimiteri parca spre ritualuri vrajitoresti. O perdea invaluie scena iar prin ea disting ca prin vis doua siluete feminine imbracate ciudat, dar diferit, care se misca, se joaca, scriu cu creta pe jos, alearga, râd.

   În câteva momente toate scaunele sunt ocupate, muzica scade treptat, se aprinde un reflector si o doctorita (Veronica Ungureanu) apare in lumina lui in fata scenei, povestind cum de a ajuns ea medic psihiatru si unde a fost repartizata de catre clinica reginonala de psihiatrie.

   Doctorita pleaca, reflectorul se stinge, perdeaua de ridica misterios la tavan, ca si cand s-ar ridica un val de voal si am intra in poveste, in camera cu cele doua femei ciudate care se jucau, alergau si radeau mai devreme si un personaj invelit in cearsafuri care sta intins pe podea. Intra doctorita si realizez ca suntem in povestea initiata de ea prin monolog, in azilul din varf de munte la care a fost repartizata.

   Actiunea din Colonelul si pasarile este de fapt povestirea doctoritei a intamplarilor desfasurate in acest azil, traite de ea si cei patru pacienti: trei femei (Ruxandra Balasu excelenta in rolul, sau mai bine dublul rol, jucand o femeie cu dubla personalitate, fragila Nina-curajoasa Mata Harri, Celina Nitu, minunata in rolul fostei prostituate acum pocaita Teresa si Alexandra Nita, savuroasa in rolul femeii de etnie rroma ce se crede noaptea de 100g) cu diferite afectiuni psihice. Descoperim diferite povesti din trecutul personajelor care au dus la imbolnavirea lor, si un barbat plin de farmec si umor (Pavel Bârsan), fost militar voluntar in razboiul din Bosnia, unde a suferit o puternica lovitura la cap in urma careia a dezvoltat despresie schizofrena si a incetat sa mai vorbeasca. Ratacirea unor cutii cu alimente si echipamente militare prin curtea azilului (ajutoare umanitare trimise pentru zonele ocupate) il readuc la viata pe barbat, care se prezinta drept Colonel si incepe instructia cu cele trei femei drept soldati. Mai mult, ei decid sa paraseasca azilul si sa se alature voluntar celor care le-au trimis cutiile, trupelor ONU.

Colonelul si pasarile - Cronica de teatru   Umorul (mult, de buna calitate, inocent, dar si indraznet) este asigurat de parcugerea acestui proces de catre toate personajele, de relatiile ce se creeaza intre personaje, toate redate prin implicarea totala a actorilor, prin farmecul fiecarui personaj creat, curajul si placerea cu care actorii se pun in situatiile propuse de autor, sub indrumarea creativa a regizoarei, si-n decoruri gândite si adaptate spatiului si spectacolului, cu impact artistic si estetic, de catre scenograf.

   Nu lipseste ingredientul metaforic, care emotioneaza si apropie fiecare personaj de spectator. Spectacolul se desfasoara pe mai multe planuri. Ajungi ca spectator sa intelegi, sa empatizezi, sa rezonezi si chiar sa sustii aventura personajelor, simtind cum devii complice si partas la poveste.

Colonelul si pasarile - Cronica de teatru   Nu voi dezvalui finalul, dar va invit sa intrati în aceasta poveste de 105 minute de nebunie inocenta, prietenie, curaj, vis si omenie, dezvaluind totusi un mic secret de culise: în spatele producerii acestui spectacol, sta tot un act de curaj, prietenie, vis si putina nebunie artistica (independenta).

   De cate ori aveti pofta de o evadare din normal intr-o lume plina de nebunie frumoasa, incercati „azilul” din Calea Calarasi nr 94, alaturati-va si dvs trupei din Colonelul si pasarile.(www.facebook.com/teatrulcoquette)

Foto credit: Teatrul Coquette & Marcel State/Fotografy.ro

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro

Actor visator independent in Bucurestii lui 2016, imi pare foarte bine, bine ne-am gasit! Militez pendru tandrete, armonie si frumos si asta se simte in tot ce sunt, deci si tot ce scriu, cu riscul de a fi siropoasa

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Film

Bohemian Rhapsody – filmul anului. Probabil. Cronica de film.

Publicat

pe

recomandari filme Bohemian Rhapsody Raftul cu idei

   Bohemian Rhapsody (sau in romana Rapsodia boema) reprezinta pelicula cea mai asteptata in Romania de catre fanii fomatiei rock Queen. Si nu numai de catre acestia, cu siguranta. Bohemian Rhapsody este un film excelent pentru toata lumea, fan sau nu. Coloana sonora a peliculei este fabuloasa! [n.r]

   O gasca de patru neadaptati, aparent fara nimic in comun, cu un mesaj zgomotos care se adreseaza altor neadaptati. Celor care stau ascunsi in umbra din spatele salii de concert. Sau pe un scaun in coltul intunecat al unei unei petreceri. Sau celor care-si treiesc vietile in anonimitate autoimpusa. De teama expunerii in fata prejudecatilor, preconceptiilor, etichetelor superficiale ale societatii.

   Modul in care Freddie Mercury, imbracat ca o “soparla furioasa” pentru a face impresie, i-a prezentat intentiile nou nascutei Queen lui John Reid, unul dintre cei mai mari producatori muzicali ai vremii, este exact mesajul pe care Bohemian Rhapsody il transmite publicului larg. E in regula sa fii tu, nu-ti fie teama sa-ti expui gandurile, sentimentele, fii creativ si impetuos, simte-te bine in pielea ta. In anii 70 societatea inca se lupta cu probleme de acceptare a deviatiilor de la normalitate in orice forma se manifestau ele, asa ca muzica, satira, autoironia, metafora iscusita era cel mai simplu mod de a te destainui echivoc fara a agita apele sociale si media intr-o maniera evidenta.

 

 

   Nu asteptati un documentar autobiografic. Veti fi dezamagiti. Cu toate ca prezenta pe platou la fiecare scena filmata a lui Brian May si Roger Taylor ofera veridicitate fiecarui moment ce se deruleaza pe ecrane. Scenariul a primit in prelabil si binecuvantarea lui Mary Austin, femeia cea mai importanta din viata lui Freddie Mercury, confidenta si cea care i-a alinat de atatea ori sufletul sfasiat, marea dragoste a vietii sale. Chiar si pentru cei mai traditionalisti dintre noi ar trebui sa fie suficient pentru credibilitatea peliculei.
Demersul creativ apartine regizorului Bryan Singer (Usual Suspects, X-Men: First Class, X-Men: Days of Future Past, X-Men: Apocalypse). Relatia dintre el si casa de productie se adauga listei de controverse pe care acest film le-a generat, fiind concediat pe finalul productiei si inlocuit de Dexter Fletcher (Lock, Stock and Two Smoking Barrels, Kick-Ass, Rocketman).
Ramy Malek este fabulos in rolul “to date” al vietii sale, Gwilym Lee este imaginea absolut perfecta a lui Brian May, Roger Taylor si John Deacon pot fi mandri de reprezentarea lor artistica a lui Ben Hardy si Joseph Mazzello.

   Rapsodia boema vuieste acum in cinematografe. Si este exact asa cum ti-ai dori sa fie un omagiu adus unor monstri sacri. Filmul atinge toate aspectele importante din viata formatiei si ale vietii personale a liderului ei incontestabil. Inclusiv momente in care se ilustreaza homosexualitatea lui Freddie si petrecerile desucheate pe care le organiza. Acordurile cantecelor legendare, de la momentele tensionate ale creatiei lor pana la reprezentatia epica din 1985 de la concertul caritabil mamut LiveAid, iti vor toci sosonii, iti vor incanta urechile, iti vor starni lacrimi si iti vor rascoli sufletul. Patru oameni diferiti cu o chimie comuna formidabila, cu o forta creativa teribila, cu o atitudine exuberanta, cu o poveste despre dragoste, drame personale, bucurie si entuziasm. Vieti tumultoase, versuri sfasietoare, ritmuri vulcanice, muzica supranaturala.

   Va recomand, evident, acest film. Risc sa spun ca este productia anului sub rezerva subiectivismului unui om cu muzica rock in sange. Mergeti la cinematograf, vedeti-l IMAX daca va este la indemana. La finalul lui veti fi castigat doua ore de incantare pentru minte si exaltare a sufletului.

Oli Strimbei

*Aceasta cronica a peliculei care tocmai a avut premiera in Romania – Bohemian Rhapsody – ne-a fost oferita prin intermediul adresei de e-mail, de la Oli Strimbei, care ne-a permis publicarea randurilor de mai sus. Ii multumim pe aceasta cale.

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Calendar cultural

noiembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X