Colonelul si pasarile, de Hristo Boicev. Cronica de teatru

0
402
Colonelul si pasarile - Cronica de teatru

   Pornesc spre Teatrul Coquette cu vreo ora si un sfert inaintea orei de incepere a spectacolului,  Colonelul si pasarile, de Hristo Boicev.

   Nu este departe teatrul (Calea Calarasi nr 94), dar este prima data cand merg in acest loc si la acest spectacol si vreau sa imi ofer acel timp pentru a putea observa si asimila atmosfera, detaliile, sa nu fiu pe graba, sa risc sa intarzii si sa nu pot savura experienta pe deplin. Am deja sentimentul ca va fi una pozitiva, fiind invitata de catre o prietena care joaca in el, cunoscand in linii mari si echipa din auzite. Numai bune auzite.

   Gasesc usor micutul teatru, caruia numele i se potriveste manusa: discret, elegant, Teatrul Coquette, intr-o casa eleganta veche, dar bine intretinuta, acoperita de iedera. Este inca devreme, dar intru in curtea intima a teatrului. Dna regizor, Ingrid Bonta, vizibil emotionata, primeste spectatorii, le raspunde intrebarilor, imparte bilete si zambete, ne invita sa asteptam in foaierul Coquette sau in gradina cocheta.

Colonelul si pasarile - cronica de teatruAleg a doua varianta, momentan.

   Ma plimb incet, cu simturile ascutite, imi plac gardul de lemn inalt si plin, care protejeaza Teatrul de strada aglomerata, masuta si scaunele din curte, mica gradinita inflorita din fata teatrului, oamenii calzi care intra zambind pe poarta si te fac sa zambesti si tu, usa casei, inalta, grea, masiva, frumos sculptata, cu maner din fier forjat, holul cu afise de spectacol, foaierul circular cu fereastra ce ofera privelistea unui tablou de curte interioara, pianul care poarta cu eleganta emblema teatrului sculptata in ceara frumos mirositoare, dupa pian un scaun inalt din fier forjat pe care se odihneste o pereche de aripi de inger, un glob pamantesc imens, facut din articole de reviste puternic colorate, doua marionete – arici simpatici, se odihnesc intr-un colt. Majoritatea elementelor sunt parti din decorurile spectacolelor create de teatru, poarta povesti si parca te cheama spre povestea lor. Aflu ca meritul acestor „personaje” ii revine scenografului, Daniel Divrician si tot dumnealui ii apartin picturile ce imbraca peretii teatrului, dar si scenografia urmatorului spectacol. Imi creste curiozitatea de a intra in sala pentru a vedea universul format din alte astfel de elemente special create pentru spectacolul Colonelul si pasarile.

Colonelul si pasarile - Cronica de teatru   Simt acele emotii inevitabile oricarui spectacol. Intru in sala micuta, studio. Randuri de scaune frumos sculptate, tapitate, elegante umplu sala si te fac sa te simti special, ca un invitat intr-un salon elegant al unor prieteni. Lumina e difuza. Pe fundal se aude o muzica cu influente balcanice dar si trimiteri parca spre ritualuri vrajitoresti. O perdea invaluie scena iar prin ea disting ca prin vis doua siluete feminine imbracate ciudat, dar diferit, care se misca, se joaca, scriu cu creta pe jos, alearga, râd.

   În câteva momente toate scaunele sunt ocupate, muzica scade treptat, se aprinde un reflector si o doctorita (Veronica Ungureanu) apare in lumina lui in fata scenei, povestind cum de a ajuns ea medic psihiatru si unde a fost repartizata de catre clinica reginonala de psihiatrie.

   Doctorita pleaca, reflectorul se stinge, perdeaua de ridica misterios la tavan, ca si cand s-ar ridica un val de voal si am intra in poveste, in camera cu cele doua femei ciudate care se jucau, alergau si radeau mai devreme si un personaj invelit in cearsafuri care sta intins pe podea. Intra doctorita si realizez ca suntem in povestea initiata de ea prin monolog, in azilul din varf de munte la care a fost repartizata.

   Actiunea din Colonelul si pasarile este de fapt povestirea doctoritei a intamplarilor desfasurate in acest azil, traite de ea si cei patru pacienti: trei femei (Ruxandra Balasu excelenta in rolul, sau mai bine dublul rol, jucand o femeie cu dubla personalitate, fragila Nina-curajoasa Mata Harri, Celina Nitu, minunata in rolul fostei prostituate acum pocaita Teresa si Alexandra Nita, savuroasa in rolul femeii de etnie rroma ce se crede noaptea de 100g) cu diferite afectiuni psihice. Descoperim diferite povesti din trecutul personajelor care au dus la imbolnavirea lor, si un barbat plin de farmec si umor (Pavel Bârsan), fost militar voluntar in razboiul din Bosnia, unde a suferit o puternica lovitura la cap in urma careia a dezvoltat despresie schizofrena si a incetat sa mai vorbeasca. Ratacirea unor cutii cu alimente si echipamente militare prin curtea azilului (ajutoare umanitare trimise pentru zonele ocupate) il readuc la viata pe barbat, care se prezinta drept Colonel si incepe instructia cu cele trei femei drept soldati. Mai mult, ei decid sa paraseasca azilul si sa se alature voluntar celor care le-au trimis cutiile, trupelor ONU.

Colonelul si pasarile - Cronica de teatru   Umorul (mult, de buna calitate, inocent, dar si indraznet) este asigurat de parcugerea acestui proces de catre toate personajele, de relatiile ce se creeaza intre personaje, toate redate prin implicarea totala a actorilor, prin farmecul fiecarui personaj creat, curajul si placerea cu care actorii se pun in situatiile propuse de autor, sub indrumarea creativa a regizoarei, si-n decoruri gândite si adaptate spatiului si spectacolului, cu impact artistic si estetic, de catre scenograf.

   Nu lipseste ingredientul metaforic, care emotioneaza si apropie fiecare personaj de spectator. Spectacolul se desfasoara pe mai multe planuri. Ajungi ca spectator sa intelegi, sa empatizezi, sa rezonezi si chiar sa sustii aventura personajelor, simtind cum devii complice si partas la poveste.

Colonelul si pasarile - Cronica de teatru   Nu voi dezvalui finalul, dar va invit sa intrati în aceasta poveste de 105 minute de nebunie inocenta, prietenie, curaj, vis si omenie, dezvaluind totusi un mic secret de culise: în spatele producerii acestui spectacol, sta tot un act de curaj, prietenie, vis si putina nebunie artistica (independenta).

   De cate ori aveti pofta de o evadare din normal intr-o lume plina de nebunie frumoasa, incercati „azilul” din Calea Calarasi nr 94, alaturati-va si dvs trupei din Colonelul si pasarile.(www.facebook.com/teatrulcoquette)

Foto credit: Teatrul Coquette & Marcel State/Fotografy.ro

Discutii pe Facebook
books-express.ro

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.