Charles Bukowski, Arthur C. Clarke, Annie Dillard, John Cage si altii, despre Sensul Vietii

0
414
sensul_vietii_myron
Myron Davis - Un baiat si cainele sau (Iowa)

   Suntem aici pentru a rade in fata probabilitatilor si sa ne traim vietile asa de bine, incat Moartea sa se cutremure atunci cand trebuie sa ne ia.

sensul_vietii   Misiunea de a intelege scopul si sensul vietii a “bantuit” omenirea inca din zorii existentei sale. Istoria moderna ne-a oferit un exces de incercari de raspuns, incluzand aici raspunsuri ale lui Steve Jobs, Stanley Kubrick, David Foster Wallace, Anais Nin, Ray Bradbury, tatal lui Jackson Pollock. In 1988, editorii revistei LIFE au propus aceasta mareata intrebare pentru 300 de “intelepti”, barbati si femei, de la autori publicati si premiati, actori si artisti celebri, pana la lideri spirituali globali si fermieri obisnuiti, frizeri si mame de succes. In 1991, editorii LIFE au centralizat rezultatele, impreuna cu o selectie de fotografii alb-negru din arhivele revistei, care raspundeau intrebarii intr-un mod vizual si abstract.    Intregul material a fost publicat in lucrarea The Meaning of Life: Reflections in Words and Pictures on Why We Are Here (public library). Iata o selectie a raspunsurilor.

Castigatoarea premiului Pulitzer, Annie Dillard:

   Suntem aici pentru a fi martorii creatiei si pentru a o sprijini. Suntem aici pentru a observa fiecare lucru, astfel incat fiecare lucru sa fie observat. Impreuna, observam nu doar fiecare umbra a muntilor sau fiecare piatra pe plaje, ci, in mod special, observam chipurile frumoase si natura complexa a fiecaruia. Suntem aici pentru a constientiza frumusetea si puterea din jurul nostru si pentru a admira oamenii care sunt cu noi, printre noi, acum. Suntem martorii generatiei si ai timpului nostru. Observam vremea. Altfel, creatia s-ar juca intr-o casa pustie.

   Potrivit celei de-a doua legi a termodinamicii, lucrurile se dezintegreaza, intr-un final. Structurile se dezintegreaza. Buckminster Fuller (vizionar, designer, arhitect, poet, autor si inventatora merican [n.r.]). a presupus un motiv pentru care suntem aici: prin crearea de lucruri noi, prin gandirea de noi combinatii, contracaram acest curs entropic spre dezintegrare. Cream noi structuri, noi intregiri, astfel incat universul devine echitabil. Suntem asemeni unui pastor ce sta in varful unui deal, priveste catre stelele-n dezordine si gandeste <<Uite un vanator, un plug, un peste>>, face conexiuni mentale care au o asa de mare forta reala in univers precum focurile din acele stele.

sensul_vietii_morse
Ralph Morse – Biroul lui Albert Eisntein, la putin timp dupa moartea sa. (Princeton, New Jersey)

Scriitorul stiintific Stephen Jay Gould:

   Specia umana locuieste pe aceasta planeta de numai 250.000 de ani. Aceasta inseamna 0,0015 procente din istoria vietii, ultimii milimetri din kilometrul cosmic. Lumii i-a mers foarte bine fara noi, pana la momentul aparitiei noastre, iar acest fapt face ca aparitia noastra sa para mai mult ca un accidental gand intarziat, decat punctul culminant al unui plan prestabilit.

   Mai mult decat atat, cararile care ne-au dus catre evolutie sunt ciudate, improbabile, nerepetabile si absolut imprevizibile. Odata pornita, evolutia umana nu e intamplatoare; capata sens si poate fi explicata. Insa deruleaza caseta vietii la inceputul timpurilor si las-o sa mearga din nou – nu vei mai obtine oameni a doua oara.

   Suntem aici pentru ca un grup ciudat de pesti a avut o anomalie deosebita la anatomia aripioarelor ce s-au transformat in picioare pentru creaturile terestre; pentru ca pamantul nu a inghetat in totalitate intr-o era glaciara; pentru ca o specie mica si firava ce-a aparut in Africa acum un sfert de milion de ani a reusit, pana acum, sa supravietuiasca, prin toate mijloacele posibile. Poate ca tanjim dupa un raspuns mai “inalt”, insa nu exista unul. Aceasta explicatie, suparatoare, daca nu terifianta, este eliberatoare si ne invioreaza. Nu putem citi sensul vietii intr-un mod pasiv, in elementele naturii. Trebuie sa construim aceste raspunsuri noi insine – din propria noastra intelepciune si simt etic. Nu exista o alta cale.

sensul_vietii_owens
Bill Owens – Bal de absolvire

Frank Donofrio, frizer:

   M-am intrebat aproape toata viata de ce sunt aici. Daca exista un scop, nu-mi mai pasa. Am 74 de ani. Sunt pe picior de plecare. Lasa-i pe tineri sa invete pe calea cea grea, asa cum am facut-o eu. Nimeni nu mi-a spus nimic.

sensul_vietii_freed
Leonard Freed –
Zi de vara in Halem

Arthur C. Clarke, scriitor literatura SF:

   Un intelept a spus odata ca intreaga activitate umana este un joc. Si cea mai elevata joaca este cautarea Adevarului, a Frumusetii si a Dragostei. De ce altceva mai e nevoie? Daca ar mai fi si un “sens”, acela ar fi bonus.

   Daca risipim timp pentru cautarea sensului vietii, s-ar putea sa nu mai avem tim sa traim — sau sa ne jucam.

sensul_vietii_zecchin
Franco Zecchin – Sicilia

John Updike, eseist, critic literar, poet ?i scriitor american, premiat cu Pulitzer:

   Religia straveche si stiinta moderna sunt de acord: suntem aici ca sa aducem elogii. Sau, pentru a traduce putin expresia, pentru a acorda atentie. Fara noi, fizicienii ce ne-am dedicat principiului antropic, universul n-ar fi avut martori si, intr-un sens real, n-ar fi existat. Exista, incredibil, pentru noi. Aceasta formulare (cunoscand ca stim despre imensitatea universului) este cu atat mai incredibila, in perceptia noastra asupra lucrurilor, decat este ipoteza Vechiului Testament a unui Dumnezeu dispus sa sufere, sa ierte, sa instructeze si chiar (potrivit Cartii lui Iov), sa stea la dezbateri cu omul, pentru a realiza beneficiile saracacioase ale venerarii, ale elogierii Creatiei Sale. Ceea ce noi avem fara indoiala este curiozitatea intelectuala instinctiva despre univers din scoarta-n scoarta, mirarea noastra asupra existentei in sine si o ocazionala multumire ca existam.

sensul_vietii_abbas
Abbas – Pompier la locul exploziei unei bombe. (Belfast, Irlanda de Nord)

Poetul Charles Bukowski:

   Pentru cei care cred in Dumnezeu, majoritatea intrebarilor marete au primit raspuns. Dar pentru aceia dintre noi care nu acceptam cu-atata graba formula Dumnezeiasca, raspunsurile marete nu raman batute-n piatra. Ne adaptam la noi conditii si descoperiri. Suntem pliabili. Dragostea nu trebuie sa fie o porunca, sau credinta o declaratie oficiala. Sunt propriul meu Dumnezeu.

   Suntem aici pentru a da uitarii ce ne-a invatat biserica, statul si sistemul educational.

   Suntem aici ca sa bem bere.

   Suntem aici ca sa ucidem razboiul.

   Suntem aici pentru a rade in fata probabilitatilor si sa ne traim vietile asa de bine, incat Moartea sa se cutremure atunci cand trebuie sa ne ia.

   Suntem aici pentru a citi aceste cuvinte de la toti acesti oameni intelepti care ne spun ca suntem aici pentru motive diferite si pentru acelasi motiv.

sensul_vietii_myron
Myron Davis – Un baiat si cainele sau (Iowa)

Compozitor anvangardist si filozof, John Cage:

   Nu “de ce”. Doar aici.

sensul_vietii_michals
Duane Michals – Conditia umana

   Lucrarea The Meaning of Life reprezinta o comoara culturala in intregul ei ansamblu, iar ecranul calculatorului dezavantajeaza mult imaginile – obtineti un exemplar tiparit.

– material tradus si adaptat dupa articolul “Charles Bukowski, Arthur C. Clarke, Annie Dillard, John Cage, and Others on the Meaning of Life” semnat Maria Popova; [sursa]
– fotografii din arhiva LIFE Magazine [sursa]

Nemira

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.