Ce este psihoterapia – Specific, definitii, orientari

0
713
psihoterapia

   Psihoterapia este un domeniu interdisciplinar, situat la granita dintre medicina si psihologie. Este o modalitate de tratament cuprinzator, deliberat si planificat, prin mijloace si metodologii stiintifice, avand un cadru clinic si teoretic.

  Psihoterapia este centrata pe reducerea sau eliminarea unor simptome, tulburari mintale sau stari de suferinta psihosociale si/sau psihosomatice si comportamente disfunctionale. [definitia data psihoterapiei de catre FRP- Federatia Romana de Psihoterapie]

   Asadar, psihoterapia este o relatie interpersonala intentionata utilizata de un psihoterapeut cu formare de specialitate cu scopul de a ajuta un client sau pacient privitor la problemele sale de viata.

   Psihoterapia poate fi efectuata prin diferite tehnici si metodologii, in functie de scolile si orientarile in psihologie, astfel:

  • psihanaliza (la randul ei de mai multe orientari- freudiana, jungiana, etc),
  • psihoterapia adleriana (care isi are inspiratia in scrierile teoretice ale medicului Alfred Adler),
  • psihoterapia non-directiva sau centrata pe persoana/client (Carl Rogers),
  • terapia comportamentala (Skinner),
  • terapiile cognitiv/comportamentale (Aaron T. Beck, Albert Ellis),
  • hipnoterapia (Milton H. Erickson),
  • psihodrama (Jacob Levi Moreno, psihoterapeut de origine româna),
  • programarea neurolingvistica sau NLP (Richard Bandler, John Grinder),
  • psihoterapia transpersonala (Stanislav Grof),
  • psihoterapia expresiva (incluzând art-terapia, terapia prin dans si miscare, drama terapia, meloterapia),
  • psihoterapia narativa (Michael White, David Epston),
  • psihoterapia dafinoica (John Dafinoiu, Glaciel si Celalalt)
  • psihoterapia gestalt (Frederick si Laura Perls).

   In psihoterapie, se utilizeaza o gama variata de tehnici: discutii (care respecta o anumita tehnica), hipnoza, sugestie, restructurare cognitiva, etc.

Psihoterapiile

  Psihoterapia poate fi individuala (obiectul interventiei este individul), in grup (obiectul interventiei este individul inserat intr-un grup terapeutic) sau de grup (obiectul interventiei este grupul, spre exemplu, cuplu, familie etc.). Pentru simplificarea limbajului, sintagma „de grup” se utilizeaza adesea si cu referire la psihoterapia „in grup”.

psihoterapia

   Este evident faptul ca interventia psihologica este ghidata de mecanismele presupuse a fi implicate in starile de sanatate si de boala. Asadar, in functie de aceste mecanisme, dar mai ales legat de ambitia a numerosi psihologi/psihiatri de a deveni intemeietori de scoala, avem mai multe orientari (paradigme) psihoterapeutice: Aceste orientari, dupa felul abordarii, se clasifica:

a) Activ-Directive:
1. tehnici de relaxare;
2. sugestia si hipnoza;
3. abordarea cognitiv-comportamentala;
4. abordarea umanist-existential-experientiala;
5. psihoterapia adleriana.

   In cadrul acestor orientari exista diverse scoli, fiecare cu particularitati teoretico-procedurale specifice. Se estimeaza (Bergin si Garfield, 1994) ca exista aproximativ 200 de scoli de psihoterapie si peste 600 de tehnici de interventie.

b) Holistice, orientate catre:
– subiect ca entitate complexa si irepetabila, traitoare intr-un univers infinit, dar intr-un ambient microsocial cu o specificitate unica;
– dezvaluirea conflictelor intrapsihice si reducerea lor in scopul obtinerii unei mai bune adaptari si – in acest fel – a starii de echilibru psihic. In aceasta categorie se incadreaza:

  • abordarile dinamice (freudiana, junghiana);
  • abordarea non-directiva – Carl Rogers; 
  • abordarea abreactiva, care dezvolta tehnici verbale de stimulare a dezvaluirii de sine in vederea depasirii blocajelor ce stau la baza dezorganizarilor psihice generate de sentimente si atitudini negative de vinovatie, frustrare, ura, revolta etc. – aceasta metoda reprezinta o perfectionare, pe baza unei paradigme teoretice mai avansate, a abordarii rogersiene.

   Pentru unele scoli psihoterapeutice se pot evidentia cateva etape comune in procesul terapeutic, care se presupune ca ar avea o contributie la promovarea sanatatii mintale si la diminuarea/inlaturarea manifestarilor clinice:

  •  contactul cu pacientul si stabilirea, de comun acord, a termenilor relatiei de sprijin psihologic;
  • evaluarea clinica si psihodiagnosticul; 
  • conceptualizarea clinica;
  • aplicarea tehnicilor de interventie psihoterapeutica (inclusiv urmarirea evolutiei pacientului si rezultatele demersului terapeutic);
  • sevrajul – sprijinirea pacientului pentru a avea o viata independenta, pentru a se desprinde de terapeut, pentru a iesi, netraumatic si conservându-si noul echilibru, din relatia psihoterapeutica.

   In unele abordari non-directive si abreactive, atât “evaluarea clinica” (in forma evaluarii psihiatrice/psihologice de tip categorial-DSM) cât si “conceptualizarea clinica” (asociata diagnosticului categorial DSM) nu numai ca nu sunt necesare, ci sunt chiar contraproductive deoarece duc la “etichetari” generatoare de prejudecati conceptuale de natura sa ingreuneze sau chiar sa compromita procesul terapeutic. De aceea Carl Roges a evitat “diagnosticele clinice”, considerându-le procustiene, si chiar termenul de psihoterapie – pentru el, intre “psiholog” si “client” se naste o relatie de ajutor psihologic in care o persoana, aflata in stare de echilibru psihic mai bun, ajuta, printr-o atitudine de acceptare cvasi-neconditionata, o alta persoana, aflata in dificultate, sa atinga parametrii psihici necesari unei bune adaptari; chiar si in aceste conditii insa “evaluarea non-categoriala” (care este starea initiala; ce probleme sunt?) si “conceptualizarea non-categoriala” (cum s-au dezvoltat aceste probleme) sunt componente importante ale demersului terapeutic.

Orientari in psihoterapie

  Psihanaliza a fost prima forma de psihoterapie cunoscuta. Psihanaliza se distinge prin faptul ca incurajeaza verbalizarea gândurilor pacientilor, incluzând asociatiile libere, fanteziile si visele din care analistul interpreteaza natura conflictelor inconstiente care produc simptomele pacientilor.

   Psihoterapia cognitiv-comportamentala cauta prin diverse metode sa identifice si sa modifice cognitiile maladaptative, credintele si comportamentele cu scopul de a influenta emotiile negative distructive si comportamentele disfunctionale problematice.

   Psihoterapia psihodinamica se centreaza pe relevarea continutului inconstient al psihismului clientului cu scopul de ameliorare a tensiunii psihice. Desi radacinile sale se afla in psihanaliza, psihoterapia psihodinamica tinde sa fie de mai scurta durata si este mai putin intensiva comparativ cu psihanaliza traditionala.

   Psihoterapia existentiala se bazeaza pe credinta existentiala ca fiintele umane sunt singure in lume. Aceasta izolare conduce la sentimentul lipsei de sens care poate fi depasit numai prin crearea valorilor si intelesurilor proprii.

   Psihoterapia umanista a aparut ca reactie la behaviorism si psihanaliza si este ca urmare cunoscuta sub numele de A Treia Forta in dezvoltarea psihologiei. Psihoterapia umanista se ocupa de contextul uman al dezvoltarii individului subliniind întelesul subiectiv, respingând determinismul si preocupându-se de cresterea pozitiva mai degraba decât de patologie. Scopul acestei psihoterapii este de a crea un mediu relational in care persoana sa poata prospera.

   ‘Psihoterapia scurta’ este un termen generic pentru o varietate de abordari în psihoterapie. Difera de alte scoli de terapie prin faptul ca subliniaz? centrarea pe o anumit? problema si interventia directa. Este bazata pe solutii si nu orientata pe problema. Scopul nu este atât de a vedea cum a aparut problema ci ce anume impiedic? schimbarea.

   Psihoterapia sistemica se adreseaza oamenilor in relatie, respectiv are de-a face cu interactiunile de grup. Include terapia familiala si consilierea maritala.

   Psihoterapia transpersonala se adreseaza clientului in contextul unei întelegeri spirituale a constientei.

Etimologie

  Cuvântul ‘psihoterapie’ provine din greaca veche- psycho, insemnând spirit, suflet sau rasuflare si therapeia sau therapeuein, a vindeca sau a ingriji. Cuvântul ‘psihoterapie’ a fost utilizat pentru prima oara in jurul anului 1890. Psihoterapia era definita, in acea epoca, ca ameliorare a epuizarii sau dizabilitatii unei persoane de catre o alta, prin folosirea unei abordari bazate pe o teorie sau o paradigma anume.

psihoterapia

[via]

Discutii pe Facebook
Libris.ro

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.