);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

Captiv in teatru – premiera Teatrului de Pica

Publicat

pe

Captiv in teatru

Cronica-interviu

   Boema si cocheta ceainarie ARTea a gazduit joia trecuta spectacolul Captiv in teatru. O premiera altfel, o atmosfera calda, “ca intre prieteni”, intr-o oaza de liniste aflata parca in afara timpului in care ne ducem zi de zi vietile grabite.

   O atmosfera propice visarii, numai buna pentru a urmari colajul de momente din cariera si viata unui actor-personaj care a facut o alegere neasteptata. Refuzand raiul, prefera sa ramana pe pamant sub forma de statuie, captiv, dar “viu” prin emotiile si amantirile pe care le pastreaza.

   Un adevarat tur de forta al actorului Antonio Tadeusz Minca si o surpriza foarte placuta pentru mine. L-am vazut jucand pentru prima data si l-am descoperit teribil de talentat. I s-au alaturat, in momentele potrivite, o prezenta feminina (Gabriela Alexandru) si una muzicala (violonistul Mihai Dunarintu).   Captiv in teatru   Conceptul spectacolului ii apartine lui Tudor Sicomas, si el o (re)descoperire pentru mine: il stiam din postura de PR, nu de scenarist si regizor. Asa ca, dorind sa aflu mai mult despre ei si sa-mi completez imaginea, am profitat de ocazie si l-am rugat sa-mi acorde un mini-interviu despre povestea din spatele povestii.

Captiv in teatru   Acestea fiind spuse, va invit sa faceti cunostinta cu spectacolul Captiv in teatru din perspectiva lui Tudor Sicomas, cu trupa si proiectele Teatrului de Pica.

______

Alina Gosa: Tudor, recunosc ca primul monolog m-a luat total pe neasteptate, a fost un inceput “in forta” pe care sunt sigura ca nu am reusit sa il decodific in intregime. Ma ajuti, te rog?

Tudor Sicomas: Momentul este monologul lui Shylock din „Negutatorul din Venetia”, in care batranul negustor vorbeste despre diferentele dintre evrei si crestini, in Venetia secolului XVI, cand evreii erau discriminati, umiliti, fortati sa locuiasca in ghetouri.

   Antonio a legat monologul acesta care vorbeste despre nedreptati si antisemitism, de monologul lui Timon (din “Atena”, tot Shakespeare) care vorbeste despre nedreptate in general.

Alina Gosa (AG): Referinte clasice. Sa inteleg ca momentul se adresa mai mult “initiatilor” in ale teatrului?

Tudor Sicomas (TS): Nu neaparat, am scos monologurile din contextele pieselor lor, pentru a reda faptul ca, si in contextul societatii actuale, din pacate, rasismul si nedreptatea sunt in continuare prezente.

AG: Si momentul in care apare pentru prima data in scena personajul feminin mi s-a parut o referinta. Eu l-am legat de Pescarusul lui Cehov, am facut bine?

TS: Da.

AG: Iar cele doua personaje nemultumite ii cereau socoteala autorului?

TS: Monologul ei este preluat din piesa „Nina sau Despre fragilitatea pescarusilor impaiati”, un text in care Matei Visniec continua cumva „Pescarusul” lui Cehov din momentul in care il lasa autorul rus.

   Personajul masculin, Bobik, este preluat din piesa „Masinaria Cehov”, in care tot Matei Visniec face apologia pieselor mari cehoviene. Acest Bobik este doar un nume amintit in „Trei Surori” a lui Cehov si pe care Visniec il dezvolta ca personaj in piesa lui. Dar, din nou, este scos din context, pentru a prezenta ideea conform careia personajele unui text pot avea o viata proprie ca in „Sase personaje in cautarea unui autor” de Pirandello.

AG: O masinarie foarte “elevata” pana acum. As schimba putin registrul cu momentul “pitpalac intr-un copac”. Este si el o preluare?

TS: Este un cuplet al lui Constantin Tanase, de revista.

AG: Si ajungem la cel mai savurat moment, cel putin prin prisma reactiei publicului. Cel care a generat initial perplexitate si a fost rasplatit cu cele mai rezonante hohote de ras. Momentul “iola” – de la Shakespeare la Facebook.

TS: O, da. Intr-adevar. Este ceea ce numim noi in actorie si in teatru: „prag”.

AG: Ok, spune-mi despre prag.

TS: “Prag” este atunci cand personajul sufera o schimbare majora si, astfel, toata linia spectacolului sau doar evolutia personajului se transforma. In cazul de fata pragul este unul major, pentru ca se trece destul de brusc de la drama la o comedie absolut delicioasa si extrem de contemporana. Vorba ta, de la Shakespeare la Facebook.

AG: Cu siguranta a functionat. Contemporana si povestea despartirii. Sau e de fapt natura umana, barbatul care isi doreste libertatea pana cand chiar o are, si atunci devine mai important ce a pierdut?

TS: E extrem de contemporana povestea asta, foarte comica dar si foarte trista, in acelasi timp. Vorbeste despre superficialitate.

   Gandeste-te cum spune el, extrem de convins: „o relatie atat de lunga, aproape 3 luni”. Sigur, noi murim de ras auzind asta. Dar nu e de ras, e de plans. Pentru ca intr-adevar, in ziua de azi, a fi intr-o relatie cu cineva mai mult de 1 luna este ceva. Daca ai ajuns la un an, 2 sau 3, deja esti sarbatorit cu mare fast. Trist, foarte trist. Dar si ridicol. De fapt radem de noi insine.

AG: Deci avem teatru clasic si de revista, istorie si contemporaneitate. O paleta foarte variata si ofertanta pentru orice actor. Iar Antonio Tadeus Minca mi se pare unul foarte talentat. Am avut si o mica discutie dupa spectacol, si parca i se schimbau trasaturile la fiecare cateva secunde.

TS: Da, are o expresivitate faciala si o mimica extraordinara.

   Daca ti-a placut, il poti revedea, si invitam si cititorii la spectacolul „Eu. Nu contez!”, la Teatrul Elisabeta, in care Antonio e in rol principal, alaturi de Marian Ralea, Vlad Radescu, Anamaria Pislaru, Sorin Dinculescu, Relu Poalelungi, Beatrice Rubica, Georgiana Vratiu, Altan Zecheria, Stefan Opreanu si Narcisa Baleanu (care va canta la nai, live). Spectacolul se joaca pe 28 noiembrie, ora 19:00, la Teatrul Elisabeta. Regia este semnată de Costel Stoica, iar textul este scris de un tanar dramaturg roman si corporatist, Florin Coman.

AG: Iti multumim pentru invitatie, pentru mine pot deja confirma ca voi fi acolo.

Cum l-ai ales pe Antonio pentru rolul… actorului? Si cine mai face parte din trupa Teatrului de Pica?

TS: Nu eu l-am ales pe el. Ci el a ales sa realizam impreuna (el, eu si violonistul Mihai Dunarintu) acest spectacol. In prima faza ca one-man show cu muzica live. Apoi am hotarat sa o alaturam si pe Gabriela Alexandru pentru a da culoare si viata spectacolului.

   In afara de cei deja mentionati, din compania „Teatrul de Pica” mai fac parte si Lavinia Alexandru, Oana Burcescu, Iulia Cristescu, Corneliu Reu, Stefan Opreanu. Suntem o trupa destul de numeroasa si unita.

AG: Care este spectacolul care a avut cel mai mult succes pana acum si ce spectacole ne pregatiti in continuare?

TS: Spectacolul cel mai jucat, cel mai „dus” prin festivaluri (are deja 2 in palmares, Festivalul Pledez pentru TINE(ri) de la Teatrul Tineretului Piatra Neamt si FNTI – Festivalul National de Teatru Independent, 2016) este „Portrete I – Ceainaria urbana”, care a avut premiera in urma cu 2 ani.

   Acum, la final de an 2016, sarbatorim un an de la premiera cu „Portrete III – Purgatoriul” si spectacolul va avea loc sambata, 26 noiembrie, ora 20:00, la Bram Stoker Pub & Restaurant (str. ion Campineanu nr. 33).

   De asemenea, sa adaug ca jucam si „Portrete I – Ceainaria urbana” pe 11 decembrie, tot la Bram Stoker Pub & Restaurant.

   Apoi reluam un alt spectacol interesant si de succes – „Ne dati ori nu ne dati?”, care a avut premiera anul trecut la Teatrul de pe Lipscani si care este un manifest social al tinerilor artisti independenti. Pe acesta il puteti vedea pe 16 decembrie, de la ora 19:00, la Teatrul Arte dell’Anima.

   Vom incheia anul cu premiera „Portrete II – Caragiale variete”, partea a doua a Trilogiei Portretelor. Si acesta se va juca tot la Bram Stoker Pub & Restaurant, pe 18 decembrie, de la ora 19:00.

   La anul reluam „Captiv in teatru”, toata Trilogia Portretelor, „Ne dati ori nu ne dati?” si pregatim inca 2 premiere: „Femei” (un spectacol despre conditia femeii din zona araba si semita) si „Haide s-o ucidem pe Matilda!” (o comedie inedita in 2 personaje, cu Antonio Tadeusz Minca si Corneliu Reu).

AG: Aveti un program destul de incarcat.

TS (razand): Si mai pregatesc o surpriza despre care nu vreau sa vorbesc, pentru ca sunt superstitios.

AG (razand): Nu insist atunci. Astept sa aflam la timpul potrivit.

TS: Eu zic ca avem un program de spectacole incarcat si incantator. La care va invitam si va asteptam cu drag.

AG: In incheiere, as vrea sa-mi spui si ceva despre tine.

TS: Despre mine pot spune ca sunt un om absolut indragostit de arta (teatru, opera, balet, muzica). Tot ce fac e dintr-o pasiune nebuna.

   Iubesc meseria mea de teatrolog (pentru ca vad foarte multe spectacole si pot vorbi despre ele in mod liber si neingradit), dar iubesc si scena, de aceea cochetez cu regia si actoria (chiar ma puteti vedea ca actor in Trilogia Portretelor si in „Ne dati ori nu ne dati?”). Incerc sa fiu o persoana cat mai completa si complexa.

   Sunt PR al Teatrului Arte dell’Anima din Bucuresti – un mic, dar foarte activ teatru cochet condus extraordinar de doamna Crina Linta si sustinut de sotul dumneaei, Gabriel Linta (și unde va invit sa vedeti 2 productii minunate: „Copii rai” de Mihaela Michailov, in regia Geaninei Hergheligiu, cu Ana Maria Irimia, Raluca Juganaru si Alin Potop; si „O noapte furtunoasa”, in regia lui Florin Lita, o montare moderna si foarte inventiva a capodoperei lui Caragiale).

   Pe langa faptul ca sunt PR la acest teatru, ma ocup si de cronica de teatru, la Revista Teatrala Radio, condusa de domnul Costin Tuchila, unde imi dau frau liber vorbelor si imaginatiei.

_______

sursa foto: Teatrul de Pica.

Discutii pe Facebook
Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

octombrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X