);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

Câini, de Alex Tocilescu. Ultimul spectacol

Publicat

pe

spectacolul de teatru Câini, de Alex Tocilescu

   Se intampla uneori in lumea teatrului independent si momente mai putin placute. Chiar dureroase. Ma refer la momentele in care trebuie sa-ti iei la revedere de la un spectacol.

   Este dureros si de partea spectactorilor, dar mai ales de partea actorilor si a regizorului.

   Ce inseamna un spectacol de teatru independent pentru un actor sau regizor?

spectacolul Câini

Roxana Neagu, Bogdan Bran si Cristi Constantinescu, in Câini, la Ceainăria ARTea, foto Marcel State

   Inseamna in primul rand gand, vis si curaj. Dai peste un text pe care il simti al tau, incepi sa-l vezi in imagini, ii simti rostul si mesajul, vrei sa-l impartasesti lumii.

   Si el incepe sa faca parte din tine, din gandurile tale, din sufletul tau. Ii simti povestea, incepi deja sa-i potrivesti distributia, incepi sa-i dai viata, sa-l framanti.

   Iti cauti un spatiu in care sa-l citesti cu actorii, repeti, lucrezi, cresti, sa-l creezi… lungul drum de la text la spectacol. Iti formezi echipa si te pui pe lucru: zile, saptamani, luni de gand, de munca, si de iubire. Aceste etape, sudeaza echipa, o transforma intr-o familie. Toate aceste lucruri sunt cu atat mai intense cand echipa este abia iesita din anii studentiei si au curajul, ambitia si nebunia de a lucra primul lor proiect, primul spectacol.

   Pe 21 septembrie la Ceainaria Artea am fost la ultimul spectacol Caini de Alex Tocilescu, in regia Lilianei Cimpeanu, avand in distributie urmatorii actori: Roxana Neagu (Rita), Cristi Constantinescu (Bob), Bogdan Bran (Georg Richter), Andreea Bosneag (Nina/Elena) si Altan Safta-Zecheria (Cristina).Spectacolul s-a jucat timp de trei ani, prin toate spatiile pe unde s-a putut.

   Povestea se deschide cu Bob si Rita, (in livingul unui apartament), care sunt intr-o relatie conflictuala, par a se certa din orice: ba pe genul de muzica ascultat, ba pe glumele lui Bob, cam orice lucru este motiv de contrazicere si de tensiune. Lucrurile se linistesc cand vine Georg acasa, iau cina impreuna, ii asculta povestile de la birou.

   Usor, usor, realizezi ca Bob si Rita sunt de fapt… caini. Amuzant, inedit si interesant detaliu care iti starneste curiozitatea, iti pune imaginatia la lucru, dar mai ales creativitatea actorilor.

spectacolul Câini

Andreea Boşneag, Roxana Neagu, Bogdan Bran si Cristi Constantinescu in Câini, foto: Marcel State

spectacolul de teatru Câini

Andreea Boşneag, Roxana Neagu, Bogdan Bran si Cristi Constantinescu in Câini, foto: Marcel State

spectacolul de teatru Câini

Andreea Boşneag, Roxana Neagu, Bogdan Bran si Cristi Constantinescu in Câini, foto: Marcel State

   Incerci sa identifici rasele carora apratin personajele noastre (Bob e golden retriver, prietenos, pus pe glume, cald, iar Rita este femela doberman, sterilizata, cu alura specifica acestei rase, atletica, reactii rapide, inteligenta, fioroasa la nevoie) te amuzi de modul lor de gandire, de reactii, dar… te si regasesti. Actorii, in mod evident, au studiat comportamentul canin, reactiile cainilor, momentele in care se bucura, momentele cand devin agitati sau agresivi, si-au asumat aceste insusiri si devin deliciosi de privit, usurand acceptarea conventiei. De remarcat si dublul rol pe care il face Andreea Bosneag, atat in identitate canina cat si-n identitate umana, dar cu o hilara trasatura de carcater comuna celor doua personaje feminine.

spectacolul de teatru Câini

Bogdan Bran, şi „câinii” Cristi Constantinescu, Roxana Neagu, in Câini de Alex Tocilescu, Ceainăria ARTea, foto Marcel State

   Georg, ca orice stapan de patruped canin, are grija de ei, comunica cu ei, ii plimba, ii hraneste, ii impaca.

   De apreciat distanta pe care Bogdan Bran o pastreaza totusi, sesizabila prin comparatia raporturilor si dialogurilor pe care le are cu personajele umane fata de personajele canine. Aceasta distantare, fireasca, nu slabeste legatura afectiva dintre el si cainii sai, dar ne da sentimentul unui plan real. Desi poate parea o comedie, spectacolul este construit pe mai multe planuri (si din textul autorului) dar si din regie. Temele sunt diverse: prietenie, iubire, loilaitate, onoare.

   Surprinzator sau nu, in cele mai multe situatii, aceste teme au un sens mai profund in lumea cainilor decat in lumea oamenilor, slabi in fata tentatiilor.

   Sentimentele nobile, curajul si loilaitatea caracteristica prietenilor canini este sustinuta pana la final, neconditionat, un final surprinzator, puternic si intens.

Câini - cronica de teatru

Bogdan Bran, Altan Safta-Zecheria, Roxana Neagu, Cristi Constantinescu, in Câini de Alex Tocilescu, Ceainăria ARTea, foto Marcel State

   Eu nu-l dezvalui pe de-a-ntregul, pentru ca totusi am speranta ca voi mai vedea acest spectacol, ca exista public pentru el si ca familia care s-a creat cu el, va gasi puterea mai devreme sau mai tarziu, sa mearga mai departe, sa il promoveze, sa mearga spectatorii la el. Este un spectacol cu un mesaj puternic, actual, emotionant, amuzant si profund, bine jucat si pus in scena, cu eforturi sustinute de echipa, fara pretentii extraodinare financiare. Merita din plin!

   La aplauze m-am simtit coplesita, atat de impactul piesei, dar si de greutatea vizibila care apasa pe sufletele actorilor, al dnei regizor si am avut sentimentul ca asist la o nedreptate a vietii, vazand cu ochii mei cum un proiect bun, realizat cu sacrificii, daruire, talent si iubire, pur si simplu dispare.

   Eu recomand spectacolul Câini (daca va mai exista vreo reprezentatie) din tot sufletul si-n calitate de iubitor de caini, si-n calitate de iubitor de teatru si din dorinta si credinta ca „binili invinge”.

spectacolul de teatru Câini, de Alex Tocilescu

Altan Safta Zecheria, Andreea Boşneag, Roxana Neagu, Cristi Constantinescu, Liliana Cîmpeanu, Bogdan Bran, Foto: Marcel State la ultimul specatcol Câini de Alex Tocilescu, Ceainaria Artea

Discutii pe Facebook
Litera.ro

Actor visator independent in Bucurestii lui 2016, imi pare foarte bine, bine ne-am gasit! Militez pendru tandrete, armonie si frumos si asta se simte in tot ce sunt, deci si tot ce scriu, cu riscul de a fi siropoasa

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Recenzii

Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim. v. 2.0 – cronica de teatru

Publicat

pe

Cronica de teatru - Padurea spanzuratilor

   Din Sala Mare a Teatrului National lumea iese tacuta, ostenita, garbovita de incarcatura emotionala care timp de aproape trei ore a emanat palpaitor de pe scena. Toti poarta cu ei o vina ascunsa, o culpa istorica spre care Radu Afrim a scormonit cu a lui Padure a spanzuratilor.

   Din prima clipa si pana la lasarea cortinei piesa intriga, instiga si inchieteaza. Esti invitat inca de la inceput intr-un club – The Hanged – si te intrebi daca noul Apostol Bologa e pustanul cu sapca de firma si smartphone. Dupa ce orizontul de asteptare iti e iar testat cu un joc de cuvinte perfid, realizezi ca totul a fost doar un “apero”. In fata spectatorului care sta cuminte, curios, nerabdator sa vada prinzand viata un roman care pentru multi este doar “lectura obligatorie pentru BAC”, personajul lui Afrim isi ia constiinta de mana si ne duce la razboi.

fotografie din spectacolul de teatru Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim, pe scena TNB | fotografie de Florin Ghioca

   Refrenul care-l insufleteste pe Apostol Bologa – razboiul e adevaratul izvor de viata – devine pana la final, un izvor de moarte. Razboiul insusi e o piesa de teatru in care fiecare joaca un rol absurd, este o mise-en-scene de trupuri si constiinte care nu mai apartini individului, ci sunt sacrificate colectiv, in numele unor idei al caror izvor nu este dragostea pentru celalalt.

   Radu Afrim nu ne lasa sa ne pierdem prea mult in textul lui Rebreanu si sa ratacim in nebuloasa faptelor istorice. El aduce totul pe taramul familiar al spectatorului, silindu-l sa nu lase, sub nicio forma, garda jos. Mizand pe un instrumentar de efecte si simboluri vizuale, regizorul complementeaza cu sonoritatile particulare razboiului, dar si cu un element folcloric neprevazut. Pe scena mare a Teatrului National s-a alaturat tezaurului literar si teatral si o comoara vie prin cantecul fara asemanare al familei Purja, din care transpare toata durerea si frumusetea meleagurilor care l-au sfasiat launtric pe Apostol Bologa.

fotografie din spectacolul de teatru Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim, pe scena TNB | fotografie de Florin Ghioca

   Harta unei tari e agatata-n cui, dar nu e batuta-n cuie ne reamintesc personajele si constiinta ne este tinuta in alerta de insertiile video – martorii unui razboi care inca deseneaza contururile hartilor noastre identitare.

   Alexandru Potocean si Marius Manole fac un cuplu remarcabil pentru a face sa razbata mesajul profund al acestei opere atat de complexe si rascolitoare.

    Avand ca moneda de schimb materia carnala a omului, Padurea spanzuratilor pledeaza pentru salvarea sufletului. Lumina din ochii celor care sunt deja cu un pas in lumea de dincolo, este speranta care ii leagana pe cei cu sufletul zdrobit de ororile razboiului.

fotografie din spectacolul de teatru Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim, pe scena TNB | fotografie de Florin Ghioca

   Turnura sufleteasca a lui Apostol Bologa il va duce si pe acesa pe drumul alunecos al dezertarii. Pretul platit pentru ca isi iubeste fratii este sacrificarea dragostei pentru Ilona insa nici aceasta renuntare nu este atat de dureroasa. Apostol Bologa se alatura celor cu ochii luminati si cu sufletul netulburat, nu mai este un copac fara radacini. El se intoarce acasa. Un acasa care nu e doar o halca de pamant din care se hraneste un imperiu subred, tarat pe scena doar de amintirea a ceea ce a fost candva glorios.

   Intreaga piesa e o pendulare intre inlauntru si in afara, intre sufletul si constiinta omului sincer si datoria soldatului zelos: Sufletul are nevoie de o merinde vesnica […] Dar merindea aceasta in zadar o cauti pe afara, în lumea simturilor.

   Padurea spanzuratilor “updated” este versiunea pentru noi toti cei care am ramas sa ne intrebam, asemeni lui Apostol, ce cautam aici. Padurea spanzuratilor te anima, te sageteaza cu metafore si cu scene depline care se agata cu inversunare de memorie. Iesind din sala nu poti sa lasi tot ce s-a intamplat acolo, pe scena. Iei cu tine tot spectacolul si toate intrebarile pentru a mai domoli culpa istorica a uitarii.

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

Micul rege Decembrie – Axel Hacke. Recenzie de carte

Publicat

pe

Micul rege Decembrie - Axel Hacke. Recenzie de carte

– Noi ne nastem mici, dar apoi crestem mari si mai mari, uneori la fel de mari cat un jucator de baschet. Si apoi, spre sfarsit, ne mai scofalcim puţin. Si apoi vine moartea, si gata, nu mai suntem.

   Voi dispuneti de o mare putere de imaginatie cand sunteti mici, dar stiti foarte putine lucruri. Si din acest motiv sunteti nevoiti sa va imaginati cum arata totul. […] Si apoi aflati ca nu exista pitici si nici uriasi. Imaginatia voastra devine din ce în ce mai restransa si cunostintele voastre din ce in ce mai vaste. Corect?

   Unde s-au dus visele pe care le-am visat pana acum? Si de unde vin visele pe care le vom visa de acum incolo? Sunt printre noi inchise în cutiute colorate sau vor izvori dintr-un neant neexplorat?

   Micul rege Decembrie ne raspunde in mod nesovaielnic: […] visele raman intotdeauna mari si au nevoie de spatiu. Regele Decembrie al II-lea – impozant si caraghios deopotriva – iese din ascunzisul sau ticsit de cutiute colorate in care sunt pastrate visele pentru a-si ajuta prietenul sa supravietuiasca realitatii.

Micul rege Decembrie - Axel Hacke - Recenzie de carte   Povestea lui Hacke ne trage tandru de maneca pentru a ne aminti ca ii suntem datori copilului din noi de a ne lua o zi liberă de realitate, de a inchide ochii si a trai chiar si pentru cateva secunde viata la care am visat dintotdeauna. Lumea exterioara e un taram strain de visuri, de bucurii sincere, dar Micul rege Decembrie de ofera un resprio indispensabil.

   Descoperim citind ca rutina noastra nu trebuie sa fie o monotonie angoasanta, ci putem trece zilnic prin aventuri nemaintalnite si ca suntem aventurieri in prpriul nostru roman.

   Am uitat, desigur, ca: Viata incepe seara cand adormim si face o pauză dimineaţa, cand ne trezim. Dar nu-i nimic, un rege minuscul – semn ca se apropie de sfarsitul vietii – e aici ca sa ne reaminteasca. Plin de naivitate is intelepciune, regele Decembrie ne da o lectie de sinceritate:

   […]Cred ca exista destul de mulţi oameni carora le lipseate un rege mic, fara ca ei sa stie asta.

   Axel Hacke ne vorbeste despre usurinta de a lasa spriritul nostru ludic sa iasa la suprafata. Sa ne luam alter egoul de mana si sa il plimbam prin realitatea noastra de adulti.

   Coboram din imparatia ludicului si mergem sa ne luptam cu balaurii cotidieni, catarandu-ne printre vise si strecurandu-ne numai printre lucrurile valoroase.

   Viata noastra se scurge intre incinta vietii si cea a mortii, fara sa realizam uneori ca nu va fi intoarsa clepsidra si nu vom lua viata de la capat.

– Şi ce faci la birou?ma intreba el?

– Ma ocup cu realitatea […] Cei mai multi oameni care stau in birouri se ocupă cu realitatea.

   De unde vin si incotro se duc visele? Dar noi? Cum aparem pe lume si unde ne ducem la sfarsitul vietii? Intrebarile inocente, de o profunzime rascolitoare din paginile povestii lui Axel Hacke sunt intrebarile fiecaruia dintre noi.

   Eu exist numai pentru ca tu ai dorit sa ma ai, spune regele plin de incredere. Dupa ce inchidem cartea, ramanem cu un zambet enigmatic si cu un mugure de speranta rasarit din mocirla cotidiana. Pentru asta, ar trebui sa spunem: Multumesc!

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Carte

DIN ALTA VIATA – Jurnal de copil. Marius Albert Negut. Recenzie de carte

Publicat

pe

    Cel mai frumos cadou de Craciun din anul 2018 este cartea lui Marius Albert Negut  – Din alta viata – Jurnal de copil.

   Am avut aceeasi senzatie pe care am trait-o in copilarie cand l-am citit pe Creanga cu ale sale amintiri, savoare si farmec, o lume din care nu mai vrei sa pleci.

   Cartea lui Marius Albert Negut  putea la fel de bine sa se numeasca “Amintirile unui decretel” pentru ca acea generatie se regaseste intru totul in jurnalul sau.

Din alta viata - Jurnal de copil - recenzie de carte   Nu intamplator unul dintre capitole se numeste “Singur acasa”, aceasta este impresia pe care o lasa intregul roman – de amuzament, pozne si jocuri povestite intr- o limba romana adecvata timpului descris.

   Sunt cuvinte folosite de autor pe care cei care au trait acele timpuri si le amintesc cu nostalgie  – cracane, invizoace, tevile de cornete.

   Intotdeauna Marius A. Negut foloseste limba romana ca pe cea mai frumoasa si utila metoda de a recreea o atmosfera, de a transpune sentimente si trairi specifice intr-un limbaj pitoresc.

   Am admirat intotdeauna aceasta maiestrie lingvistica.

   Copilul Marius traieste intr-o lume pestrita de la margine de Bucuresti si din Letca si Ciurari, locurile de bastina ale parintilor.

   Fiecare episod povestit este o margica colorata insirata in siragul unor amintiri placute dar si dureroase, pentru ca nu se fereste sa ne povesteasca si despre pedepsele primite pentru tot felul de sotii copilaresti.

   Umorul este o latura pana acum neexploatata de scriitorul Marius Albert Negut, dar pe care il stapaneste magistral. De la umor de situatie – cap.36 “Mai nou, tata gateste….” Sarmale cu cafea, la umorul de limbaj (Tontonel, chiorpec, Halima) si pana la autoironie care ne aduce un zambet pe buze, Marius Albert Negut isi scrie in jurnal intamplari buclucase (se da cu o bicicleta pe o panta cu Vasilica, fratiorul in spate pana aterizeaza dureros) sau de-a binelea romantice cu fetitele care au devenit obiectul pasiunilor sale copilaresti, Luminta, Iulia.

   Vacantele petrecute la tara la bunici la Letca Veche sau Ciurari aduc in pagini alte scene  rurale si alte intamplari uneori potrivnice eroului nostru, care fiind de la Bucuresti o cam incaseaza sau este parat de fratele mai mic si invinuit ca l-ar fi aruncat intr-o garla si din nou, o incaseaza.

   Nu totul este lapte si miere, sunt si capitole amare – `Sticleee goaleee`, in care experienta traita nu este deloc una fericita. Nu voi dezvalui mai mult pentru ca lectura este una savuroasa si cu suspans.

   Surprinde finalul si lasa in acelasi timp o usa deschisa catre urmatoarea carte. Dintr-o data din cititori ne transformam in interlocutori iar dialogul se adreseaza direct sufletului nostru. Fiecare pastreaza in sine copilul care a fost, fiecare a avut un moment de pierdere a inocentei iar Marius Albert Negut ne invita sa meditam la asta.

   Din alta viata – Jurnal de copil este o carte ca un strop de lumina in calea oricarui om care ii deschide paginile si de aceea ar fi o lectura recomandata si copiilor nostri.

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

februarie, 2019

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X