);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

Câini, de Alex Tocilescu. Ultimul spectacol

Publicat

pe

spectacolul de teatru Câini, de Alex Tocilescu

   Se intampla uneori in lumea teatrului independent si momente mai putin placute. Chiar dureroase. Ma refer la momentele in care trebuie sa-ti iei la revedere de la un spectacol.

   Este dureros si de partea spectactorilor, dar mai ales de partea actorilor si a regizorului.

   Ce inseamna un spectacol de teatru independent pentru un actor sau regizor?

spectacolul Câini

Roxana Neagu, Bogdan Bran si Cristi Constantinescu, in Câini, la Ceainăria ARTea, foto Marcel State

   Inseamna in primul rand gand, vis si curaj. Dai peste un text pe care il simti al tau, incepi sa-l vezi in imagini, ii simti rostul si mesajul, vrei sa-l impartasesti lumii.

   Si el incepe sa faca parte din tine, din gandurile tale, din sufletul tau. Ii simti povestea, incepi deja sa-i potrivesti distributia, incepi sa-i dai viata, sa-l framanti.

   Iti cauti un spatiu in care sa-l citesti cu actorii, repeti, lucrezi, cresti, sa-l creezi… lungul drum de la text la spectacol. Iti formezi echipa si te pui pe lucru: zile, saptamani, luni de gand, de munca, si de iubire. Aceste etape, sudeaza echipa, o transforma intr-o familie. Toate aceste lucruri sunt cu atat mai intense cand echipa este abia iesita din anii studentiei si au curajul, ambitia si nebunia de a lucra primul lor proiect, primul spectacol.

   Pe 21 septembrie la Ceainaria Artea am fost la ultimul spectacol Caini de Alex Tocilescu, in regia Lilianei Cimpeanu, avand in distributie urmatorii actori: Roxana Neagu (Rita), Cristi Constantinescu (Bob), Bogdan Bran (Georg Richter), Andreea Bosneag (Nina/Elena) si Altan Safta-Zecheria (Cristina).Spectacolul s-a jucat timp de trei ani, prin toate spatiile pe unde s-a putut.

   Povestea se deschide cu Bob si Rita, (in livingul unui apartament), care sunt intr-o relatie conflictuala, par a se certa din orice: ba pe genul de muzica ascultat, ba pe glumele lui Bob, cam orice lucru este motiv de contrazicere si de tensiune. Lucrurile se linistesc cand vine Georg acasa, iau cina impreuna, ii asculta povestile de la birou.

   Usor, usor, realizezi ca Bob si Rita sunt de fapt… caini. Amuzant, inedit si interesant detaliu care iti starneste curiozitatea, iti pune imaginatia la lucru, dar mai ales creativitatea actorilor.

spectacolul Câini

Andreea Boşneag, Roxana Neagu, Bogdan Bran si Cristi Constantinescu in Câini, foto: Marcel State

spectacolul de teatru Câini

Andreea Boşneag, Roxana Neagu, Bogdan Bran si Cristi Constantinescu in Câini, foto: Marcel State

spectacolul de teatru Câini

Andreea Boşneag, Roxana Neagu, Bogdan Bran si Cristi Constantinescu in Câini, foto: Marcel State

   Incerci sa identifici rasele carora apratin personajele noastre (Bob e golden retriver, prietenos, pus pe glume, cald, iar Rita este femela doberman, sterilizata, cu alura specifica acestei rase, atletica, reactii rapide, inteligenta, fioroasa la nevoie) te amuzi de modul lor de gandire, de reactii, dar… te si regasesti. Actorii, in mod evident, au studiat comportamentul canin, reactiile cainilor, momentele in care se bucura, momentele cand devin agitati sau agresivi, si-au asumat aceste insusiri si devin deliciosi de privit, usurand acceptarea conventiei. De remarcat si dublul rol pe care il face Andreea Bosneag, atat in identitate canina cat si-n identitate umana, dar cu o hilara trasatura de carcater comuna celor doua personaje feminine.

spectacolul de teatru Câini

Bogdan Bran, şi „câinii” Cristi Constantinescu, Roxana Neagu, in Câini de Alex Tocilescu, Ceainăria ARTea, foto Marcel State

   Georg, ca orice stapan de patruped canin, are grija de ei, comunica cu ei, ii plimba, ii hraneste, ii impaca.

   De apreciat distanta pe care Bogdan Bran o pastreaza totusi, sesizabila prin comparatia raporturilor si dialogurilor pe care le are cu personajele umane fata de personajele canine. Aceasta distantare, fireasca, nu slabeste legatura afectiva dintre el si cainii sai, dar ne da sentimentul unui plan real. Desi poate parea o comedie, spectacolul este construit pe mai multe planuri (si din textul autorului) dar si din regie. Temele sunt diverse: prietenie, iubire, loilaitate, onoare.

   Surprinzator sau nu, in cele mai multe situatii, aceste teme au un sens mai profund in lumea cainilor decat in lumea oamenilor, slabi in fata tentatiilor.

   Sentimentele nobile, curajul si loilaitatea caracteristica prietenilor canini este sustinuta pana la final, neconditionat, un final surprinzator, puternic si intens.

Câini - cronica de teatru

Bogdan Bran, Altan Safta-Zecheria, Roxana Neagu, Cristi Constantinescu, in Câini de Alex Tocilescu, Ceainăria ARTea, foto Marcel State

   Eu nu-l dezvalui pe de-a-ntregul, pentru ca totusi am speranta ca voi mai vedea acest spectacol, ca exista public pentru el si ca familia care s-a creat cu el, va gasi puterea mai devreme sau mai tarziu, sa mearga mai departe, sa il promoveze, sa mearga spectatorii la el. Este un spectacol cu un mesaj puternic, actual, emotionant, amuzant si profund, bine jucat si pus in scena, cu eforturi sustinute de echipa, fara pretentii extraodinare financiare. Merita din plin!

   La aplauze m-am simtit coplesita, atat de impactul piesei, dar si de greutatea vizibila care apasa pe sufletele actorilor, al dnei regizor si am avut sentimentul ca asist la o nedreptate a vietii, vazand cu ochii mei cum un proiect bun, realizat cu sacrificii, daruire, talent si iubire, pur si simplu dispare.

   Eu recomand spectacolul Câini (daca va mai exista vreo reprezentatie) din tot sufletul si-n calitate de iubitor de caini, si-n calitate de iubitor de teatru si din dorinta si credinta ca „binili invinge”.

spectacolul de teatru Câini, de Alex Tocilescu

Altan Safta Zecheria, Andreea Boşneag, Roxana Neagu, Cristi Constantinescu, Liliana Cîmpeanu, Bogdan Bran, Foto: Marcel State la ultimul specatcol Câini de Alex Tocilescu, Ceainaria Artea

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro

Actor visator independent in Bucurestii lui 2016, imi pare foarte bine, bine ne-am gasit! Militez pendru tandrete, armonie si frumos si asta se simte in tot ce sunt, deci si tot ce scriu, cu riscul de a fi siropoasa

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Calendar cultural

august, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Trending

X