Caini (2016), regie Bogdan Mirica

0
306
Caini

   Exista in Caini cateva scene in care personajul principal priveste intrigat peste gardul proprietatii mostenite de la bunicul sau si pe care doreste sa o vanda. Dincolo de gard se intampla evenimente in afara intelegerii si controlului sau, evenimente menite sa-i schimbe cursul vietii. Aceste scene sunt relevante pentru intregul film si spun destul de multe despre productia de fata. Personajul lui Roman, interpretat de Dragos Bucur, ia parte la acest proces de observatie pe durata intregului film. De prea multe ori simtim ca nu el este protagonistul ci doar un simplu martor al unor evenimente care il depasesc. Acest sentiment ar putea fi unul corect daca povestea, atat cat exista ea in film, ne-ar conduce catre o astfel de concluzie. Lucrurile stau insa altfel. Scenariul vrea sa ne faca sa credem ca avem de-a face cu un personaj puternic care doreste si chiar reuseste sa-si ia destinul in stapanire, in ciuda adversitatilor care il inconjoara. Acest conflict intre ceea ce se vrea si ceea ce este face din Caini un film care nu-si atinge niciodata scopul.

   Exista mult potential in Caini si in multe momente simti filmul care ar fi putut sa fie. Imaginile frumoase, productia planuita cu grija si unghiurile inteligente ale camerei vorbesc despre un stil aparte si original in cinematograful romanesc al ultimilor ani. Este placut sa vezi o departare de temele traditionale ale cinematografiei autohtone si o aplecare cu bun gust catre thriller. Exista cateva momente de tensiune reala, momente interpretate inteligent din punct de vedere vizual.

   Din pacate filmul exceleaza doar la capitolul vizual. Constructia intregului concept se bazeaza pe un scenariu deficitar care in prea multe momente pare incomplet. Este de apreciat intentia unui montaj original in care sunt lasate goluri pentru a fi umplute de imaginatia privitorului. Din pacate aceste goluri sunt insa prea dese si prea mari, iar povestea devine cu adevarat incoerenta spre final.

   Roman este personajul principal care incearca sa vanda un teren din Dobrogea mostenit de la bunicul sau. Ajuns in zona, descopera insa ca terenul este inconjurat de anumite interese, necunoscute, care in final descatuseaza o violenta incontrolabila si de foarte multe ori absurda.

   Este destul de evident ca una din principalele surse de inspiratie pentru Caini este No Country for Old Men. Influenta capodoperei fratilor Coen se simte atat in estetica filmului, cat si in alegerea personajelor. Din nefericire, in productia romaneasca personajele sunt subdezvoltate si nu reusesc sa tina pasul cu evenimentele din jurul lor. Aflam prea putin despre fiecare dintre protagonisti pentru a le intelege exact motivatia si a ne atasa de ei. Dialogurile seci si fara sens vorbesc prea putin despre caracterul celor din fata noastra si nu ii dezvolta in nici un fel. La finalul filmului ramanem cu mult mai multe semne de intrebare decat aveam la inceput si este greu sa intelegem cum si de ce s-a ajuns aici.

   Fara indoiala Caini este un demers laudabil si unul de care era nevoie. Succesul recent inregistrat de Aferim! a demonstrat ca este loc in cinemtografia romaneasca si pentru alte genuri, in afara art house-ului deja consacrat. Totusi, filmul lui Bogdan Mirica este construit pe o structura subreda care pune stilul inaintea substantei. In final, Caini pare o incercare esuata, dar este una care merita atentia noastra si care ne face sa privim spre lucrurile care ar putea veni in filmul romanesc.

Litera.ro

LEAVE A REPLY