Cainele Japonez – o chinezarie

0
374

   Pe 19 septembrie a avut loc evenimentul Noaptea alba a filmului romanesc. In cadrul aceluiasi eveniment, dar in urma cu doi ani, am vizionat „Undeva la Palilula” –  in opinia mea umila, al doilea cel mai bun film romanesc post-decembrist, primul fiind „Nunta muta”. Pe locul trei in topul meu se afla „Balanta”, care a rulat la randu-i in noaptea de vineri, dar cum il mai vazusem am zis sa aleg o prospatura si asa am ajuns la Cainele japonez, in regia lui Tudor Cristian Jurgiu.

Tudor Cristian Jurgiu - Cainele japonez
regizorul Tudor Cristian Jurgiu

   M-am indreptat catre cinematograf nerabdatoare nevoie mare, mai ales ca auzisem ca-i propunerea noastra pentru Oscarurile din 2015. Insa pe cat de mare mi-a fost nerabdarea la inceput, pe atat de mare mi-a fost dezamagirea la sfarsit. Pe scurt, intentia decenta, dar lucratura a cam lasat de dorit – o chinezarie, cum ziceam.

   Scenele de inceput au pus rabdarea tuturor la incercare – mult prea statice si lipsite de dialog. Eu tot optimista, ma gandeam c-o fi ca-n cartile lui Dostoievski, care te scoate din minti cu intregi pasaje descriptive la inceputul cartilor sale, dar mai apoi te rasplateste cu varf si indesat pentru rabdarea de care ai dat dovada.

   Da’de unde? Scenele astea de o lentoare patologica au continuat sa se perinde in fata ochilor nostril, dornici sa-l vada pe Victor Rebengiuc mai activ. E adevarat, omul e expresiv si a salvat tot ce putea fi salvat in filmul asta, insa oricat de expresiv ar fi tot nu se justifica alegerea unui scenariu lacunar si insipid.

 

Cainele Japonez - Victor Rebengiuc
actorul Victor Rebengiuc

 

   Victor Rebengiuc il interpreteaza pe batranul Costache  un roman sadea, mie mi-a amintit de Moromete (si banuiesc ca nu doar mie), care in urma unor inundatii ramane si vaduv, si fara casa. Cam doua treimi din film il urmarim cum isi “incheaga” un nou camin, reparand casa ce i s-a oferit de catre stat si recuperand ce s-a mai salvat din fosta gospodarie.

   Punctul culminant e reprezentat de aparitia fiului sau, Ticu (Serban Pavlu), pe care nu-l vazuse de vreo 7 ani (daca nu ma insel), acesta plecand la munca in Japonia, de unde nu s-a sinchisit sa se mai intoarca decat dupa ce a aflat de moartea maica-sii. Ce si cum mai urmeaza, nu dezvalui, caci poate totusi va incumetati sa-l vedeti.

 

Serban Pavlu - Cainele japonez
actorul Serban Pavlu | sursa foto: www.portreteinpadure.ro

 

   Ticu revine la vatra insotit de sotia si fiul sau, japonezi sadea “de-adevaratelea” (Kana Hashimoto si fiul sau). Intre noi fie vorba, si alegerea numelor mi s-a parut total neinspirata: trecand peste Ticu si Costache, din ratiuni evidente (sper!), pe micul metis il cheama  Paul-Koji, drept urmare bunicul sau il va alinta cum altfel decat “Cojita”!…

   Trecem peste…cum spuneam, intentia decenta: consecintele lipsei de comunicare (paradoxal, se comunica tare deficitar in filmul acesta), urmarile bivalente ale emigrarii sau dezradacinarea, de tara si de propria avutie, contureaza o simbolistica ofertanta, insa hibele regizorale creeaza un tablou banal si monoton pe care il salveaza doar cadrele autentice si Victor Rebengiuc.

Discutii pe Facebook
Libris.ro

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.