BASH / Piesele zilelor din urma. Cronica de teatru

0
416
BASH / Piesele zilelor din urma

   Pentru ca sunt o maaare simpatica, Staropramen m-a trimis aseara la Festivalul International de Teatru Independent Undercloud – mi-ar placea sa spun cu emfaza. Dar de fapt au facut-o pentru ca au ei initiative foarte simpatice (pun pe lista si Bookfest-ul din acest an) si pentru ca sunt prieteni ai Raftului cu Idei. Prin alianta sunt deci prieteni si cu voi si puteti profita de bunavointa lor ca sa mergeti si voi la teatru sambata. Dar numai daca va inscrieti in concursul de pe pagina de facebook a Raftului cu idei.

   Eu am vazut BASH / Piesele zilelor din urma, dupa Neil LaBute, in regia lui Mihai Fusu. A fost al treilea si ultimul spectacol al Laboratorul teatral Foosbook de la Chisinau, prezentat in cadrul sectiunii “Focus Moldova”. M-a intrigat descrierea piesei, despre aceasta trupa nu stiam… nimic, dar ma bucur sa constat ca a fost o alegere foarte buna.

    Spectacolul a fost compus din trei piese, trei confesiuni neobisnuite ale unor oameni obisnuiti. Fiecare ne-a povestit un “moment” tragic, violent, din propria istorie personala. Le numesc generic momente, pentru ca unul este momentul cheie in care lucrurile se pun in miscare intr-un anumit fel, in care o decizie este transpusa in actiune. Indiferent daca decizia este luata spontan sau, cum este cazul ultimei povesti, este vorba despre un act premeditat si regizat.

BASH / Piesele zilelor din urma  Personajul lui Ghenadie Galca mi s-a parut initial un corporatist familist caruia i s-a intamplat o mare nenorocire: a pierdut un copil. Cred ca si el m-a ajutat sa ajung la aceasta concluzie preliminara, n-a fost numai in capul meu. Pe parcurs insa, a inceput sa se tradeze. Asa am descoperit misoginismul, materialismul si, in final, a venit revelatia: el a fost autorul crimei, pe baza unui calcul cinic: nu va mai fi concediat daca tocmai a trecut printr-o nenorocire. Iar problema lui nu parea sa fie ca a facut ceva ingrozitor, ci ca nu a evaluat corect situatia, iar actul nu a fost de fapt necesar. Fiecare confesiune dintre cele trei a ramas asociata pentru mine cu cate o imagine foarte puternica. In aceasta, piciorul adultului care impingea un bebelus mai adanc sub patura care urma sa-l sufoce. Am fost socata si i-am trantit personajului pecetea de psihopat.

BASH / Piesele zilelor din urma

   Alexandru Plesca si Diana Decuseara-Onica au jucat cuplul din cea de-a doua piesa. Doi studenti indragostiti, petrecareti, simpatici (desi usor stupizi pe alocuri) si aparent inocenti. Ea a ramas intr-o bula de cristal (fericita si paralela), in timp ce el ne-a povestit ce se intampla cand… dormea ea. Trei adolescenti intarziati, cu porniri homofobe, s-au trezit in miezul noptii ca au o problema cu un cuplu de homosexuali refugiati intr-un parc pustiu, pe care au gasit de cuviinta sa-i spioneze. De ce n-au trecut mai departe daca erau deranjati, am putea intreba. Dar nu ne-ar ajuta prea mult, pentru ca nu au facut-o, ba dimpotriva, l-au urmarit pe unul dintre barbati, l-au batut “vitejeste” in trei si “l-au ajutat” sa-si incheie socotelile cu aceasta lume. Imaginea cheie a scenetei: inelul furat de pe degetul unui mort, plutind intr-un pahar, cadou-surpriza pentru iubita nestiutoare. Pe acest domn l-am banuit de imaturitate grava si de ceva refulari homosexuale.

BASH / Piesele zilelor din urma    Dar sa ajungem la ultima si preferata mea: Olesea Svecla. Daca in primele doua confesiuni am urmarit si ascultat barbatii, agresorii, cei care incearca sa pastreze ordinea prestabilita (sau ceea ce considera ca li se cuvine), prin violenta fizica si verbala, acum intra in scena femeia. Ni se prezinta initial in postura victimei. O copila de 13 ani care traieste o poveste de dragoste cu un profesor. Ramane insarcinata, lasul dispare rapid din ecuatie, nu inainte de a face un pact care sa il protejeze si pe care ea il respecta: nu va divulga identitatea tatalui copilului. Ea va gestiona situatia si aparent isi va duce viata mai departe, dar vor ajunge cu totii sa plateasca pentru tradarea lui. El nu reuseste sa aiba alti copii, iar fiul pe care nu l-a acceptat si pe care abia il intalnise este ucis de mama, la implinirea varstei de 14 ani – exact varsta la care ramasese ea insarcinata. Imaginea cheie: casetofonul la care copilul asculta Stormy weather – Billy Holiday (cantareata preferata a tatalui) in timp ce facea baie. Casetofonul care, impins in apa, ii provoaca moartea. Fosta victima devine agresor si face o noua victima, propriul ei copil.

   Comparand personajele, femeia a fost singura care nu si-a cautat scuze pentru fapta ei si nu a incercat sa se reabiliteze in fata auditoriului. Poate pentru ca nu era nevoie: povestea ei a fost cea mai bine conturata, cea care a sensibilizat cel mai mult. Cel mai usor de empatizat cu acest personaj care si-a dorit iubire si a acceptat o poveste cu un final previzibil, dorindu-si ca ea sa fie exceptia. Nu ne dorim asta cu totii? Dintr-o alta perspectiva insa, raportandu-ne la intensitatea legaturii dintre o mama si copilul ei, la determinarea cu care si-a conceput si executat planul, la faptul ca a ucis, cel putin moral, inca o persoana, fapta ei poate fi considerata cea mai atroce dintre toate.

   Dar partea “frumoasa” a acestor tragedii, a acestor povesti “urate” este ca ele ne fac sa ne gandim, sa cautam in noi raspunsurile unor intrebari importante. Fie ca apelam la filosofie, etica sau psihologie. Ca gandim in termeni de soarta, bine si rau, sexualitate freudiana, traume, determinism sau procese decizionale. Ca ne raportam la un nivel individual sau de grup, la libertate individuala sau toleranta. Indiferent daca gasim sau nu raspunsurile.

Multumesc BASH si Foosbook Chisinau, multumesc Undercloud, multumesc Staropramen.

___________________________________________________________________________

Sursa foto: undercloud.ro/event/bash-piesele-zilelor-din-urma/

Autor foto: Ian Onica

Discutii pe Facebook
Litera.ro

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.