);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

BASH / Piesele zilelor din urma. Cronica de teatru

Publicat

pe

BASH / Piesele zilelor din urma

   Pentru ca sunt o maaare simpatica, Staropramen m-a trimis aseara la Festivalul International de Teatru Independent Undercloud – mi-ar placea sa spun cu emfaza. Dar de fapt au facut-o pentru ca au ei initiative foarte simpatice (pun pe lista si Bookfest-ul din acest an) si pentru ca sunt prieteni ai Raftului cu Idei. Prin alianta sunt deci prieteni si cu voi si puteti profita de bunavointa lor ca sa mergeti si voi la teatru sambata. Dar numai daca va inscrieti in concursul de pe pagina de facebook a Raftului cu idei.

   Eu am vazut BASH / Piesele zilelor din urma, dupa Neil LaBute, in regia lui Mihai Fusu. A fost al treilea si ultimul spectacol al Laboratorul teatral Foosbook de la Chisinau, prezentat in cadrul sectiunii „Focus Moldova”. M-a intrigat descrierea piesei, despre aceasta trupa nu stiam… nimic, dar ma bucur sa constat ca a fost o alegere foarte buna.

    Spectacolul a fost compus din trei piese, trei confesiuni neobisnuite ale unor oameni obisnuiti. Fiecare ne-a povestit un „moment” tragic, violent, din propria istorie personala. Le numesc generic momente, pentru ca unul este momentul cheie in care lucrurile se pun in miscare intr-un anumit fel, in care o decizie este transpusa in actiune. Indiferent daca decizia este luata spontan sau, cum este cazul ultimei povesti, este vorba despre un act premeditat si regizat.

BASH / Piesele zilelor din urma  Personajul lui Ghenadie Galca mi s-a parut initial un corporatist familist caruia i s-a intamplat o mare nenorocire: a pierdut un copil. Cred ca si el m-a ajutat sa ajung la aceasta concluzie preliminara, n-a fost numai in capul meu. Pe parcurs insa, a inceput sa se tradeze. Asa am descoperit misoginismul, materialismul si, in final, a venit revelatia: el a fost autorul crimei, pe baza unui calcul cinic: nu va mai fi concediat daca tocmai a trecut printr-o nenorocire. Iar problema lui nu parea sa fie ca a facut ceva ingrozitor, ci ca nu a evaluat corect situatia, iar actul nu a fost de fapt necesar. Fiecare confesiune dintre cele trei a ramas asociata pentru mine cu cate o imagine foarte puternica. In aceasta, piciorul adultului care impingea un bebelus mai adanc sub patura care urma sa-l sufoce. Am fost socata si i-am trantit personajului pecetea de psihopat.

BASH / Piesele zilelor din urma

   Alexandru Plesca si Diana Decuseara-Onica au jucat cuplul din cea de-a doua piesa. Doi studenti indragostiti, petrecareti, simpatici (desi usor stupizi pe alocuri) si aparent inocenti. Ea a ramas intr-o bula de cristal (fericita si paralela), in timp ce el ne-a povestit ce se intampla cand… dormea ea. Trei adolescenti intarziati, cu porniri homofobe, s-au trezit in miezul noptii ca au o problema cu un cuplu de homosexuali refugiati intr-un parc pustiu, pe care au gasit de cuviinta sa-i spioneze. De ce n-au trecut mai departe daca erau deranjati, am putea intreba. Dar nu ne-ar ajuta prea mult, pentru ca nu au facut-o, ba dimpotriva, l-au urmarit pe unul dintre barbati, l-au batut „vitejeste” in trei si „l-au ajutat” sa-si incheie socotelile cu aceasta lume. Imaginea cheie a scenetei: inelul furat de pe degetul unui mort, plutind intr-un pahar, cadou-surpriza pentru iubita nestiutoare. Pe acest domn l-am banuit de imaturitate grava si de ceva refulari homosexuale.

BASH / Piesele zilelor din urma    Dar sa ajungem la ultima si preferata mea: Olesea Svecla. Daca in primele doua confesiuni am urmarit si ascultat barbatii, agresorii, cei care incearca sa pastreze ordinea prestabilita (sau ceea ce considera ca li se cuvine), prin violenta fizica si verbala, acum intra in scena femeia. Ni se prezinta initial in postura victimei. O copila de 13 ani care traieste o poveste de dragoste cu un profesor. Ramane insarcinata, lasul dispare rapid din ecuatie, nu inainte de a face un pact care sa il protejeze si pe care ea il respecta: nu va divulga identitatea tatalui copilului. Ea va gestiona situatia si aparent isi va duce viata mai departe, dar vor ajunge cu totii sa plateasca pentru tradarea lui. El nu reuseste sa aiba alti copii, iar fiul pe care nu l-a acceptat si pe care abia il intalnise este ucis de mama, la implinirea varstei de 14 ani – exact varsta la care ramasese ea insarcinata. Imaginea cheie: casetofonul la care copilul asculta Stormy weather – Billy Holiday (cantareata preferata a tatalui) in timp ce facea baie. Casetofonul care, impins in apa, ii provoaca moartea. Fosta victima devine agresor si face o noua victima, propriul ei copil.

   Comparand personajele, femeia a fost singura care nu si-a cautat scuze pentru fapta ei si nu a incercat sa se reabiliteze in fata auditoriului. Poate pentru ca nu era nevoie: povestea ei a fost cea mai bine conturata, cea care a sensibilizat cel mai mult. Cel mai usor de empatizat cu acest personaj care si-a dorit iubire si a acceptat o poveste cu un final previzibil, dorindu-si ca ea sa fie exceptia. Nu ne dorim asta cu totii? Dintr-o alta perspectiva insa, raportandu-ne la intensitatea legaturii dintre o mama si copilul ei, la determinarea cu care si-a conceput si executat planul, la faptul ca a ucis, cel putin moral, inca o persoana, fapta ei poate fi considerata cea mai atroce dintre toate.

   Dar partea „frumoasa” a acestor tragedii, a acestor povesti „urate” este ca ele ne fac sa ne gandim, sa cautam in noi raspunsurile unor intrebari importante. Fie ca apelam la filosofie, etica sau psihologie. Ca gandim in termeni de soarta, bine si rau, sexualitate freudiana, traume, determinism sau procese decizionale. Ca ne raportam la un nivel individual sau de grup, la libertate individuala sau toleranta. Indiferent daca gasim sau nu raspunsurile.

Multumesc BASH si Foosbook Chisinau, multumesc Undercloud, multumesc Staropramen.

___________________________________________________________________________

Sursa foto: undercloud.ro/event/bash-piesele-zilelor-din-urma/

Autor foto: Ian Onica

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Calendar cultural

septembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Trending

X