);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

BASH / Piesele zilelor din urma. Cronica de teatru

Publicat

pe

BASH / Piesele zilelor din urma

   Pentru ca sunt o maaare simpatica, Staropramen m-a trimis aseara la Festivalul International de Teatru Independent Undercloud – mi-ar placea sa spun cu emfaza. Dar de fapt au facut-o pentru ca au ei initiative foarte simpatice (pun pe lista si Bookfest-ul din acest an) si pentru ca sunt prieteni ai Raftului cu Idei. Prin alianta sunt deci prieteni si cu voi si puteti profita de bunavointa lor ca sa mergeti si voi la teatru sambata. Dar numai daca va inscrieti in concursul de pe pagina de facebook a Raftului cu idei.

   Eu am vazut BASH / Piesele zilelor din urma, dupa Neil LaBute, in regia lui Mihai Fusu. A fost al treilea si ultimul spectacol al Laboratorul teatral Foosbook de la Chisinau, prezentat in cadrul sectiunii „Focus Moldova”. M-a intrigat descrierea piesei, despre aceasta trupa nu stiam… nimic, dar ma bucur sa constat ca a fost o alegere foarte buna.

    Spectacolul a fost compus din trei piese, trei confesiuni neobisnuite ale unor oameni obisnuiti. Fiecare ne-a povestit un „moment” tragic, violent, din propria istorie personala. Le numesc generic momente, pentru ca unul este momentul cheie in care lucrurile se pun in miscare intr-un anumit fel, in care o decizie este transpusa in actiune. Indiferent daca decizia este luata spontan sau, cum este cazul ultimei povesti, este vorba despre un act premeditat si regizat.

BASH / Piesele zilelor din urma  Personajul lui Ghenadie Galca mi s-a parut initial un corporatist familist caruia i s-a intamplat o mare nenorocire: a pierdut un copil. Cred ca si el m-a ajutat sa ajung la aceasta concluzie preliminara, n-a fost numai in capul meu. Pe parcurs insa, a inceput sa se tradeze. Asa am descoperit misoginismul, materialismul si, in final, a venit revelatia: el a fost autorul crimei, pe baza unui calcul cinic: nu va mai fi concediat daca tocmai a trecut printr-o nenorocire. Iar problema lui nu parea sa fie ca a facut ceva ingrozitor, ci ca nu a evaluat corect situatia, iar actul nu a fost de fapt necesar. Fiecare confesiune dintre cele trei a ramas asociata pentru mine cu cate o imagine foarte puternica. In aceasta, piciorul adultului care impingea un bebelus mai adanc sub patura care urma sa-l sufoce. Am fost socata si i-am trantit personajului pecetea de psihopat.

BASH / Piesele zilelor din urma

   Alexandru Plesca si Diana Decuseara-Onica au jucat cuplul din cea de-a doua piesa. Doi studenti indragostiti, petrecareti, simpatici (desi usor stupizi pe alocuri) si aparent inocenti. Ea a ramas intr-o bula de cristal (fericita si paralela), in timp ce el ne-a povestit ce se intampla cand… dormea ea. Trei adolescenti intarziati, cu porniri homofobe, s-au trezit in miezul noptii ca au o problema cu un cuplu de homosexuali refugiati intr-un parc pustiu, pe care au gasit de cuviinta sa-i spioneze. De ce n-au trecut mai departe daca erau deranjati, am putea intreba. Dar nu ne-ar ajuta prea mult, pentru ca nu au facut-o, ba dimpotriva, l-au urmarit pe unul dintre barbati, l-au batut „vitejeste” in trei si „l-au ajutat” sa-si incheie socotelile cu aceasta lume. Imaginea cheie a scenetei: inelul furat de pe degetul unui mort, plutind intr-un pahar, cadou-surpriza pentru iubita nestiutoare. Pe acest domn l-am banuit de imaturitate grava si de ceva refulari homosexuale.

BASH / Piesele zilelor din urma    Dar sa ajungem la ultima si preferata mea: Olesea Svecla. Daca in primele doua confesiuni am urmarit si ascultat barbatii, agresorii, cei care incearca sa pastreze ordinea prestabilita (sau ceea ce considera ca li se cuvine), prin violenta fizica si verbala, acum intra in scena femeia. Ni se prezinta initial in postura victimei. O copila de 13 ani care traieste o poveste de dragoste cu un profesor. Ramane insarcinata, lasul dispare rapid din ecuatie, nu inainte de a face un pact care sa il protejeze si pe care ea il respecta: nu va divulga identitatea tatalui copilului. Ea va gestiona situatia si aparent isi va duce viata mai departe, dar vor ajunge cu totii sa plateasca pentru tradarea lui. El nu reuseste sa aiba alti copii, iar fiul pe care nu l-a acceptat si pe care abia il intalnise este ucis de mama, la implinirea varstei de 14 ani – exact varsta la care ramasese ea insarcinata. Imaginea cheie: casetofonul la care copilul asculta Stormy weather – Billy Holiday (cantareata preferata a tatalui) in timp ce facea baie. Casetofonul care, impins in apa, ii provoaca moartea. Fosta victima devine agresor si face o noua victima, propriul ei copil.

   Comparand personajele, femeia a fost singura care nu si-a cautat scuze pentru fapta ei si nu a incercat sa se reabiliteze in fata auditoriului. Poate pentru ca nu era nevoie: povestea ei a fost cea mai bine conturata, cea care a sensibilizat cel mai mult. Cel mai usor de empatizat cu acest personaj care si-a dorit iubire si a acceptat o poveste cu un final previzibil, dorindu-si ca ea sa fie exceptia. Nu ne dorim asta cu totii? Dintr-o alta perspectiva insa, raportandu-ne la intensitatea legaturii dintre o mama si copilul ei, la determinarea cu care si-a conceput si executat planul, la faptul ca a ucis, cel putin moral, inca o persoana, fapta ei poate fi considerata cea mai atroce dintre toate.

   Dar partea „frumoasa” a acestor tragedii, a acestor povesti „urate” este ca ele ne fac sa ne gandim, sa cautam in noi raspunsurile unor intrebari importante. Fie ca apelam la filosofie, etica sau psihologie. Ca gandim in termeni de soarta, bine si rau, sexualitate freudiana, traume, determinism sau procese decizionale. Ca ne raportam la un nivel individual sau de grup, la libertate individuala sau toleranta. Indiferent daca gasim sau nu raspunsurile.

Multumesc BASH si Foosbook Chisinau, multumesc Undercloud, multumesc Staropramen.

___________________________________________________________________________

Sursa foto: undercloud.ro/event/bash-piesele-zilelor-din-urma/

Autor foto: Ian Onica

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Recenzii

Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim. v. 2.0 – cronica de teatru

Publicat

pe

Cronica de teatru - Padurea spanzuratilor

   Din Sala Mare a Teatrului National lumea iese tacuta, ostenita, garbovita de incarcatura emotionala care timp de aproape trei ore a emanat palpaitor de pe scena. Toti poarta cu ei o vina ascunsa, o culpa istorica spre care Radu Afrim a scormonit cu a lui Padure a spanzuratilor.

   Din prima clipa si pana la lasarea cortinei piesa intriga, instiga si inchieteaza. Esti invitat inca de la inceput intr-un club – The Hanged – si te intrebi daca noul Apostol Bologa e pustanul cu sapca de firma si smartphone. Dupa ce orizontul de asteptare iti e iar testat cu un joc de cuvinte perfid, realizezi ca totul a fost doar un “apero”. In fata spectatorului care sta cuminte, curios, nerabdator sa vada prinzand viata un roman care pentru multi este doar “lectura obligatorie pentru BAC”, personajul lui Afrim isi ia constiinta de mana si ne duce la razboi.

fotografie din spectacolul de teatru Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim, pe scena TNB | fotografie de Florin Ghioca

   Refrenul care-l insufleteste pe Apostol Bologa – razboiul e adevaratul izvor de viata – devine pana la final, un izvor de moarte. Razboiul insusi e o piesa de teatru in care fiecare joaca un rol absurd, este o mise-en-scene de trupuri si constiinte care nu mai apartini individului, ci sunt sacrificate colectiv, in numele unor idei al caror izvor nu este dragostea pentru celalalt.

   Radu Afrim nu ne lasa sa ne pierdem prea mult in textul lui Rebreanu si sa ratacim in nebuloasa faptelor istorice. El aduce totul pe taramul familiar al spectatorului, silindu-l sa nu lase, sub nicio forma, garda jos. Mizand pe un instrumentar de efecte si simboluri vizuale, regizorul complementeaza cu sonoritatile particulare razboiului, dar si cu un element folcloric neprevazut. Pe scena mare a Teatrului National s-a alaturat tezaurului literar si teatral si o comoara vie prin cantecul fara asemanare al familei Purja, din care transpare toata durerea si frumusetea meleagurilor care l-au sfasiat launtric pe Apostol Bologa.

fotografie din spectacolul de teatru Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim, pe scena TNB | fotografie de Florin Ghioca

   Harta unei tari e agatata-n cui, dar nu e batuta-n cuie ne reamintesc personajele si constiinta ne este tinuta in alerta de insertiile video – martorii unui razboi care inca deseneaza contururile hartilor noastre identitare.

   Alexandru Potocean si Marius Manole fac un cuplu remarcabil pentru a face sa razbata mesajul profund al acestei opere atat de complexe si rascolitoare.

    Avand ca moneda de schimb materia carnala a omului, Padurea spanzuratilor pledeaza pentru salvarea sufletului. Lumina din ochii celor care sunt deja cu un pas in lumea de dincolo, este speranta care ii leagana pe cei cu sufletul zdrobit de ororile razboiului.

fotografie din spectacolul de teatru Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim, pe scena TNB | fotografie de Florin Ghioca

   Turnura sufleteasca a lui Apostol Bologa il va duce si pe acesa pe drumul alunecos al dezertarii. Pretul platit pentru ca isi iubeste fratii este sacrificarea dragostei pentru Ilona insa nici aceasta renuntare nu este atat de dureroasa. Apostol Bologa se alatura celor cu ochii luminati si cu sufletul netulburat, nu mai este un copac fara radacini. El se intoarce acasa. Un acasa care nu e doar o halca de pamant din care se hraneste un imperiu subred, tarat pe scena doar de amintirea a ceea ce a fost candva glorios.

   Intreaga piesa e o pendulare intre inlauntru si in afara, intre sufletul si constiinta omului sincer si datoria soldatului zelos: Sufletul are nevoie de o merinde vesnica […] Dar merindea aceasta in zadar o cauti pe afara, în lumea simturilor.

   Padurea spanzuratilor “updated” este versiunea pentru noi toti cei care am ramas sa ne intrebam, asemeni lui Apostol, ce cautam aici. Padurea spanzuratilor te anima, te sageteaza cu metafore si cu scene depline care se agata cu inversunare de memorie. Iesind din sala nu poti sa lasi tot ce s-a intamplat acolo, pe scena. Iei cu tine tot spectacolul si toate intrebarile pentru a mai domoli culpa istorica a uitarii.

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

Micul rege Decembrie – Axel Hacke. Recenzie de carte

Publicat

pe

Micul rege Decembrie - Axel Hacke. Recenzie de carte

– Noi ne nastem mici, dar apoi crestem mari si mai mari, uneori la fel de mari cat un jucator de baschet. Si apoi, spre sfarsit, ne mai scofalcim puţin. Si apoi vine moartea, si gata, nu mai suntem.

   Voi dispuneti de o mare putere de imaginatie cand sunteti mici, dar stiti foarte putine lucruri. Si din acest motiv sunteti nevoiti sa va imaginati cum arata totul. […] Si apoi aflati ca nu exista pitici si nici uriasi. Imaginatia voastra devine din ce în ce mai restransa si cunostintele voastre din ce in ce mai vaste. Corect?

   Unde s-au dus visele pe care le-am visat pana acum? Si de unde vin visele pe care le vom visa de acum incolo? Sunt printre noi inchise în cutiute colorate sau vor izvori dintr-un neant neexplorat?

   Micul rege Decembrie ne raspunde in mod nesovaielnic: […] visele raman intotdeauna mari si au nevoie de spatiu. Regele Decembrie al II-lea – impozant si caraghios deopotriva – iese din ascunzisul sau ticsit de cutiute colorate in care sunt pastrate visele pentru a-si ajuta prietenul sa supravietuiasca realitatii.

Micul rege Decembrie - Axel Hacke - Recenzie de carte   Povestea lui Hacke ne trage tandru de maneca pentru a ne aminti ca ii suntem datori copilului din noi de a ne lua o zi liberă de realitate, de a inchide ochii si a trai chiar si pentru cateva secunde viata la care am visat dintotdeauna. Lumea exterioara e un taram strain de visuri, de bucurii sincere, dar Micul rege Decembrie de ofera un resprio indispensabil.

   Descoperim citind ca rutina noastra nu trebuie sa fie o monotonie angoasanta, ci putem trece zilnic prin aventuri nemaintalnite si ca suntem aventurieri in prpriul nostru roman.

   Am uitat, desigur, ca: Viata incepe seara cand adormim si face o pauză dimineaţa, cand ne trezim. Dar nu-i nimic, un rege minuscul – semn ca se apropie de sfarsitul vietii – e aici ca sa ne reaminteasca. Plin de naivitate is intelepciune, regele Decembrie ne da o lectie de sinceritate:

   […]Cred ca exista destul de mulţi oameni carora le lipseate un rege mic, fara ca ei sa stie asta.

   Axel Hacke ne vorbeste despre usurinta de a lasa spriritul nostru ludic sa iasa la suprafata. Sa ne luam alter egoul de mana si sa il plimbam prin realitatea noastra de adulti.

   Coboram din imparatia ludicului si mergem sa ne luptam cu balaurii cotidieni, catarandu-ne printre vise si strecurandu-ne numai printre lucrurile valoroase.

   Viata noastra se scurge intre incinta vietii si cea a mortii, fara sa realizam uneori ca nu va fi intoarsa clepsidra si nu vom lua viata de la capat.

– Şi ce faci la birou?ma intreba el?

– Ma ocup cu realitatea […] Cei mai multi oameni care stau in birouri se ocupă cu realitatea.

   De unde vin si incotro se duc visele? Dar noi? Cum aparem pe lume si unde ne ducem la sfarsitul vietii? Intrebarile inocente, de o profunzime rascolitoare din paginile povestii lui Axel Hacke sunt intrebarile fiecaruia dintre noi.

   Eu exist numai pentru ca tu ai dorit sa ma ai, spune regele plin de incredere. Dupa ce inchidem cartea, ramanem cu un zambet enigmatic si cu un mugure de speranta rasarit din mocirla cotidiana. Pentru asta, ar trebui sa spunem: Multumesc!

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Carte

DIN ALTA VIATA – Jurnal de copil. Marius Albert Negut. Recenzie de carte

Publicat

pe

    Cel mai frumos cadou de Craciun din anul 2018 este cartea lui Marius Albert Negut  – Din alta viata – Jurnal de copil.

   Am avut aceeasi senzatie pe care am trait-o in copilarie cand l-am citit pe Creanga cu ale sale amintiri, savoare si farmec, o lume din care nu mai vrei sa pleci.

   Cartea lui Marius Albert Negut  putea la fel de bine sa se numeasca “Amintirile unui decretel” pentru ca acea generatie se regaseste intru totul in jurnalul sau.

Din alta viata - Jurnal de copil - recenzie de carte   Nu intamplator unul dintre capitole se numeste “Singur acasa”, aceasta este impresia pe care o lasa intregul roman – de amuzament, pozne si jocuri povestite intr- o limba romana adecvata timpului descris.

   Sunt cuvinte folosite de autor pe care cei care au trait acele timpuri si le amintesc cu nostalgie  – cracane, invizoace, tevile de cornete.

   Intotdeauna Marius A. Negut foloseste limba romana ca pe cea mai frumoasa si utila metoda de a recreea o atmosfera, de a transpune sentimente si trairi specifice intr-un limbaj pitoresc.

   Am admirat intotdeauna aceasta maiestrie lingvistica.

   Copilul Marius traieste intr-o lume pestrita de la margine de Bucuresti si din Letca si Ciurari, locurile de bastina ale parintilor.

   Fiecare episod povestit este o margica colorata insirata in siragul unor amintiri placute dar si dureroase, pentru ca nu se fereste sa ne povesteasca si despre pedepsele primite pentru tot felul de sotii copilaresti.

   Umorul este o latura pana acum neexploatata de scriitorul Marius Albert Negut, dar pe care il stapaneste magistral. De la umor de situatie – cap.36 “Mai nou, tata gateste….” Sarmale cu cafea, la umorul de limbaj (Tontonel, chiorpec, Halima) si pana la autoironie care ne aduce un zambet pe buze, Marius Albert Negut isi scrie in jurnal intamplari buclucase (se da cu o bicicleta pe o panta cu Vasilica, fratiorul in spate pana aterizeaza dureros) sau de-a binelea romantice cu fetitele care au devenit obiectul pasiunilor sale copilaresti, Luminta, Iulia.

   Vacantele petrecute la tara la bunici la Letca Veche sau Ciurari aduc in pagini alte scene  rurale si alte intamplari uneori potrivnice eroului nostru, care fiind de la Bucuresti o cam incaseaza sau este parat de fratele mai mic si invinuit ca l-ar fi aruncat intr-o garla si din nou, o incaseaza.

   Nu totul este lapte si miere, sunt si capitole amare – `Sticleee goaleee`, in care experienta traita nu este deloc una fericita. Nu voi dezvalui mai mult pentru ca lectura este una savuroasa si cu suspans.

   Surprinde finalul si lasa in acelasi timp o usa deschisa catre urmatoarea carte. Dintr-o data din cititori ne transformam in interlocutori iar dialogul se adreseaza direct sufletului nostru. Fiecare pastreaza in sine copilul care a fost, fiecare a avut un moment de pierdere a inocentei iar Marius Albert Negut ne invita sa meditam la asta.

   Din alta viata – Jurnal de copil este o carte ca un strop de lumina in calea oricarui om care ii deschide paginile si de aceea ar fi o lectura recomandata si copiilor nostri.

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

martie, 2019

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X