);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

BASH / Piesele zilelor din urma. Cronica de teatru

Publicat

pe

BASH / Piesele zilelor din urma

   Pentru ca sunt o maaare simpatica, Staropramen m-a trimis aseara la Festivalul International de Teatru Independent Undercloud – mi-ar placea sa spun cu emfaza. Dar de fapt au facut-o pentru ca au ei initiative foarte simpatice (pun pe lista si Bookfest-ul din acest an) si pentru ca sunt prieteni ai Raftului cu Idei. Prin alianta sunt deci prieteni si cu voi si puteti profita de bunavointa lor ca sa mergeti si voi la teatru sambata. Dar numai daca va inscrieti in concursul de pe pagina de facebook a Raftului cu idei.

   Eu am vazut BASH / Piesele zilelor din urma, dupa Neil LaBute, in regia lui Mihai Fusu. A fost al treilea si ultimul spectacol al Laboratorul teatral Foosbook de la Chisinau, prezentat in cadrul sectiunii „Focus Moldova”. M-a intrigat descrierea piesei, despre aceasta trupa nu stiam… nimic, dar ma bucur sa constat ca a fost o alegere foarte buna.

    Spectacolul a fost compus din trei piese, trei confesiuni neobisnuite ale unor oameni obisnuiti. Fiecare ne-a povestit un „moment” tragic, violent, din propria istorie personala. Le numesc generic momente, pentru ca unul este momentul cheie in care lucrurile se pun in miscare intr-un anumit fel, in care o decizie este transpusa in actiune. Indiferent daca decizia este luata spontan sau, cum este cazul ultimei povesti, este vorba despre un act premeditat si regizat.

BASH / Piesele zilelor din urma  Personajul lui Ghenadie Galca mi s-a parut initial un corporatist familist caruia i s-a intamplat o mare nenorocire: a pierdut un copil. Cred ca si el m-a ajutat sa ajung la aceasta concluzie preliminara, n-a fost numai in capul meu. Pe parcurs insa, a inceput sa se tradeze. Asa am descoperit misoginismul, materialismul si, in final, a venit revelatia: el a fost autorul crimei, pe baza unui calcul cinic: nu va mai fi concediat daca tocmai a trecut printr-o nenorocire. Iar problema lui nu parea sa fie ca a facut ceva ingrozitor, ci ca nu a evaluat corect situatia, iar actul nu a fost de fapt necesar. Fiecare confesiune dintre cele trei a ramas asociata pentru mine cu cate o imagine foarte puternica. In aceasta, piciorul adultului care impingea un bebelus mai adanc sub patura care urma sa-l sufoce. Am fost socata si i-am trantit personajului pecetea de psihopat.

BASH / Piesele zilelor din urma

   Alexandru Plesca si Diana Decuseara-Onica au jucat cuplul din cea de-a doua piesa. Doi studenti indragostiti, petrecareti, simpatici (desi usor stupizi pe alocuri) si aparent inocenti. Ea a ramas intr-o bula de cristal (fericita si paralela), in timp ce el ne-a povestit ce se intampla cand… dormea ea. Trei adolescenti intarziati, cu porniri homofobe, s-au trezit in miezul noptii ca au o problema cu un cuplu de homosexuali refugiati intr-un parc pustiu, pe care au gasit de cuviinta sa-i spioneze. De ce n-au trecut mai departe daca erau deranjati, am putea intreba. Dar nu ne-ar ajuta prea mult, pentru ca nu au facut-o, ba dimpotriva, l-au urmarit pe unul dintre barbati, l-au batut „vitejeste” in trei si „l-au ajutat” sa-si incheie socotelile cu aceasta lume. Imaginea cheie a scenetei: inelul furat de pe degetul unui mort, plutind intr-un pahar, cadou-surpriza pentru iubita nestiutoare. Pe acest domn l-am banuit de imaturitate grava si de ceva refulari homosexuale.

BASH / Piesele zilelor din urma    Dar sa ajungem la ultima si preferata mea: Olesea Svecla. Daca in primele doua confesiuni am urmarit si ascultat barbatii, agresorii, cei care incearca sa pastreze ordinea prestabilita (sau ceea ce considera ca li se cuvine), prin violenta fizica si verbala, acum intra in scena femeia. Ni se prezinta initial in postura victimei. O copila de 13 ani care traieste o poveste de dragoste cu un profesor. Ramane insarcinata, lasul dispare rapid din ecuatie, nu inainte de a face un pact care sa il protejeze si pe care ea il respecta: nu va divulga identitatea tatalui copilului. Ea va gestiona situatia si aparent isi va duce viata mai departe, dar vor ajunge cu totii sa plateasca pentru tradarea lui. El nu reuseste sa aiba alti copii, iar fiul pe care nu l-a acceptat si pe care abia il intalnise este ucis de mama, la implinirea varstei de 14 ani – exact varsta la care ramasese ea insarcinata. Imaginea cheie: casetofonul la care copilul asculta Stormy weather – Billy Holiday (cantareata preferata a tatalui) in timp ce facea baie. Casetofonul care, impins in apa, ii provoaca moartea. Fosta victima devine agresor si face o noua victima, propriul ei copil.

   Comparand personajele, femeia a fost singura care nu si-a cautat scuze pentru fapta ei si nu a incercat sa se reabiliteze in fata auditoriului. Poate pentru ca nu era nevoie: povestea ei a fost cea mai bine conturata, cea care a sensibilizat cel mai mult. Cel mai usor de empatizat cu acest personaj care si-a dorit iubire si a acceptat o poveste cu un final previzibil, dorindu-si ca ea sa fie exceptia. Nu ne dorim asta cu totii? Dintr-o alta perspectiva insa, raportandu-ne la intensitatea legaturii dintre o mama si copilul ei, la determinarea cu care si-a conceput si executat planul, la faptul ca a ucis, cel putin moral, inca o persoana, fapta ei poate fi considerata cea mai atroce dintre toate.

   Dar partea „frumoasa” a acestor tragedii, a acestor povesti „urate” este ca ele ne fac sa ne gandim, sa cautam in noi raspunsurile unor intrebari importante. Fie ca apelam la filosofie, etica sau psihologie. Ca gandim in termeni de soarta, bine si rau, sexualitate freudiana, traume, determinism sau procese decizionale. Ca ne raportam la un nivel individual sau de grup, la libertate individuala sau toleranta. Indiferent daca gasim sau nu raspunsurile.

Multumesc BASH si Foosbook Chisinau, multumesc Undercloud, multumesc Staropramen.

___________________________________________________________________________

Sursa foto: undercloud.ro/event/bash-piesele-zilelor-din-urma/

Autor foto: Ian Onica

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Film

Bohemian Rhapsody – filmul anului. Probabil. Cronica de film.

Publicat

pe

recomandari filme Bohemian Rhapsody Raftul cu idei

   Bohemian Rhapsody (sau in romana Rapsodia boema) reprezinta pelicula cea mai asteptata in Romania de catre fanii fomatiei rock Queen. Si nu numai de catre acestia, cu siguranta. Bohemian Rhapsody este un film excelent pentru toata lumea, fan sau nu. Coloana sonora a peliculei este fabuloasa! [n.r]

   O gasca de patru neadaptati, aparent fara nimic in comun, cu un mesaj zgomotos care se adreseaza altor neadaptati. Celor care stau ascunsi in umbra din spatele salii de concert. Sau pe un scaun in coltul intunecat al unei unei petreceri. Sau celor care-si treiesc vietile in anonimitate autoimpusa. De teama expunerii in fata prejudecatilor, preconceptiilor, etichetelor superficiale ale societatii.

   Modul in care Freddie Mercury, imbracat ca o “soparla furioasa” pentru a face impresie, i-a prezentat intentiile nou nascutei Queen lui John Reid, unul dintre cei mai mari producatori muzicali ai vremii, este exact mesajul pe care Bohemian Rhapsody il transmite publicului larg. E in regula sa fii tu, nu-ti fie teama sa-ti expui gandurile, sentimentele, fii creativ si impetuos, simte-te bine in pielea ta. In anii 70 societatea inca se lupta cu probleme de acceptare a deviatiilor de la normalitate in orice forma se manifestau ele, asa ca muzica, satira, autoironia, metafora iscusita era cel mai simplu mod de a te destainui echivoc fara a agita apele sociale si media intr-o maniera evidenta.

 

 

   Nu asteptati un documentar autobiografic. Veti fi dezamagiti. Cu toate ca prezenta pe platou la fiecare scena filmata a lui Brian May si Roger Taylor ofera veridicitate fiecarui moment ce se deruleaza pe ecrane. Scenariul a primit in prelabil si binecuvantarea lui Mary Austin, femeia cea mai importanta din viata lui Freddie Mercury, confidenta si cea care i-a alinat de atatea ori sufletul sfasiat, marea dragoste a vietii sale. Chiar si pentru cei mai traditionalisti dintre noi ar trebui sa fie suficient pentru credibilitatea peliculei.
Demersul creativ apartine regizorului Bryan Singer (Usual Suspects, X-Men: First Class, X-Men: Days of Future Past, X-Men: Apocalypse). Relatia dintre el si casa de productie se adauga listei de controverse pe care acest film le-a generat, fiind concediat pe finalul productiei si inlocuit de Dexter Fletcher (Lock, Stock and Two Smoking Barrels, Kick-Ass, Rocketman).
Ramy Malek este fabulos in rolul “to date” al vietii sale, Gwilym Lee este imaginea absolut perfecta a lui Brian May, Roger Taylor si John Deacon pot fi mandri de reprezentarea lor artistica a lui Ben Hardy si Joseph Mazzello.

   Rapsodia boema vuieste acum in cinematografe. Si este exact asa cum ti-ai dori sa fie un omagiu adus unor monstri sacri. Filmul atinge toate aspectele importante din viata formatiei si ale vietii personale a liderului ei incontestabil. Inclusiv momente in care se ilustreaza homosexualitatea lui Freddie si petrecerile desucheate pe care le organiza. Acordurile cantecelor legendare, de la momentele tensionate ale creatiei lor pana la reprezentatia epica din 1985 de la concertul caritabil mamut LiveAid, iti vor toci sosonii, iti vor incanta urechile, iti vor starni lacrimi si iti vor rascoli sufletul. Patru oameni diferiti cu o chimie comuna formidabila, cu o forta creativa teribila, cu o atitudine exuberanta, cu o poveste despre dragoste, drame personale, bucurie si entuziasm. Vieti tumultoase, versuri sfasietoare, ritmuri vulcanice, muzica supranaturala.

   Va recomand, evident, acest film. Risc sa spun ca este productia anului sub rezerva subiectivismului unui om cu muzica rock in sange. Mergeti la cinematograf, vedeti-l IMAX daca va este la indemana. La finalul lui veti fi castigat doua ore de incantare pentru minte si exaltare a sufletului.

Oli Strimbei

*Aceasta cronica a peliculei care tocmai a avut premiera in Romania – Bohemian Rhapsody – ne-a fost oferita prin intermediul adresei de e-mail, de la Oli Strimbei, care ne-a permis publicarea randurilor de mai sus. Ii multumim pe aceasta cale.

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Calendar cultural

decembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X