Authors Posts by Dana Dumitru

Dana Dumitru

9 POSTS 0 COMMENTS
Pasionata de literatura si calatorii, traducatoare de portugheza, imi place sa colectionez documente vechi de familie, scrisori sau alte nimicuri care compun viata unui om. Lectura este pentru mine un refugiu din viata zilnica, dar si o metoda de cunoastere continua. Cand nu scriu la Raftul cu idei, ma gasiti pe www.bookishstyle.ro
Array ( [0] => WP_Post Object ( [ID] => 12431 [post_author] => 38 [post_date] => 2016-12-02 12:12:59 [post_date_gmt] => 2016-12-02 10:12:59 [post_content] =>

Cronica teatru

   Decoruri minimaliste, personaje putine, teme desprinse parca din sesiunele la psiholog, cam asta caracterizeaza teatrul secolului XXI, o expresie a artei in cea mai pura forma, inspirata preponderant din evenimente cotidiene si trairi zilnice. In premiera in Romania, Vandalul, in regia Andreei Vulpe, este o coproductie TVR-UNTEATRU, adaptata dupa piesa omonima a actorului american Hamish Linklater.

   Totul incepe intr-o noapte friguroasa, in Kingston (New York), cand Margaret O’Connell (interpretata de Mihaela Trofimov) il intalneste pe adolescentul Robert (Ionut Visan) intr-o statie de autobuz. Conversatiile ce se leaga intre cei doi reprezinta conventia narativa prin intermediul careia regizorul creeaza o piesa despre cum traim si cum hotaram sa ne afisam povestile atunci cand suntem bantuiti de amintirea celor dragi pe care i-am iubit si i-am pierdut. In linii mari, asistam la un dialog dintre maturitate si tinerete, la conversatii si dezvaluiri intense pe care le ai doar cu strainii, din dorinta de a masca lipsa acuta de afectiune.

   Desi la inceput actiunea pare sa stagneze, iar replicile personajelor sunt monosilabice, pe parcurs, Margaret cedeaza in fata asalturilor impertinente ale tanarului companion, iar discutiile lor evolueaza de la taceri grave la o comedie cu accente dramatice ce descrie intalnirea a doua suflete singuratice, in circumstante surprinzatoare si usor supranaturale.

   Schimbul de replici dintre cei doi este pe atat de amuzant pe cat de usor ridicol, avand in vedere ca subiectul principal este berea sau preferinta pentru un anumit tip de chipsuri, ce se transforma intr-un maraton de metafore existentiale. Introducerea unui nou personaj, tatal lui Robert (Liviu Pintileasa) aduce o schimbare de ritm si da nastere unor introspectii despre solitudinea umana ce o pun si mai bine in valoare pe actrita Mihaela Trofimov. Ultimul act, secventa din cimitir unde protagonisti sunt cei doi adulti, zugraveste in nuante subtile fragilitatea destinului si a tariei morale care se poate narui intr-o clipa. Ratacind printre pietre funerare si comparand pierderile suferite, diferentele dintre ei se naruie intr-o acceptare comuna a amaraciunii vietii si a umbrei inevitabile a propriei mortalitati.

   Vandalul este o piesa bine inchegata, intesata de rasturnari de situatii, momente comice si triste, dar si emotionante, care reda intr-un mod direct convingerea ca cele mai ascunse adevaruri ies pana la urma la iveala pe nesimtite, si in fata celor mai nepotriviti oameni. Chiar daca vrem sa recunoastem sa nu, pana la urma, suntem toti captivi in aceeasi statie, asteptand un autobuz spre o destinatie necunoscuta.

   Urmatoarea reprezentatie are loc pe data de de 15 decembrie, la Unteatru.

[post_title] => Spectacolul Vandalul - Unteatru [post_excerpt] => [post_status] => publish [comment_status] => open [ping_status] => open [post_password] => [post_name] => spectacolul-vandalul-unteatru [to_ping] => [pinged] => [post_modified] => 2016-12-02 12:32:33 [post_modified_gmt] => 2016-12-02 10:32:33 [post_content_filtered] => [post_parent] => 0 [guid] => http://www.raftulcuidei.ro/?p=12431 [menu_order] => 0 [post_type] => post [post_mime_type] => [comment_count] => 0 [filter] => raw ) [1] => WP_Post Object ( [ID] => 11997 [post_author] => 38 [post_date] => 2016-10-24 16:52:35 [post_date_gmt] => 2016-10-24 13:52:35 [post_content] =>

Portrete I – Ceainaria Urbana

Cronica de teatru

   Sambata, pe 15 octombrie, s-a desfasurat a treia editie a proiectului Noaptea Caselor, un circuit al spatiilor domestic-culturale. Noaptea rece de toamna, scaldata in lumina lunii pline, a oferit prilejul perfect pentru mici plimbari intre locatiile inedite ce au ales sa-si deschida portile vizitatorilor pentru care arta nu se consuma doar in muzee sau sali grandioase de spectacol, ci se traieste zi de zi, in decorul urban din care facem parte.

   Desi programul oferea o selectie variata de expozitii si evenimente, am ales sa merg la spectacolul de teatru Portrete I – Ceainaria Urbana, gazduita de Cetatea Artelor (Artidava), o casa construita in 1938, in stil mediteranean, de catre Alexandru Popescu-Necsesti.

   Intr-un decor restrans, apropiat de conceptul teatrului de sufragerie, piesa in regia lui Tudor Sicomas a marcat deschiderea stagiunii 2016-2017 pentru Teatrul de Pica. Cu aceasta ocazie i-am revazut pe tinerii actori Tadeus Minca si Oana Burcescu pe care ii remarcasem la inceputul anului in spectacolul Ne dati ori nu ne dati?!, dar am facut cunostinta si cu nu mai putin talentatii Lavinia Alexandru si Stefan Opreanu.

   Portrete I – Ceainaria Urbana aduce un suflu proaspat in peisajul teatrului romanesc prin simplul fapt ca scenele sunt desprinse direct din realitatea tinerilor din zilele noastre. Cu umor si ironie, fiecare sceneta este un tablou cotidian de viata, fara pretentii moralizatoare, dar cu promisiuni serioase de amuzament. Atingand teme contemporane precum nevoia socializarii offline, dorinta de imbogatire cu orice pret sau analiza relatiilor de cuplu, nu este de mirare ca asistam la niste discursuri foarte vizuale.

   Nu de putine ori ai impresia ca asisti la niste conversatii pe bune, ca esti martor indiscret la certurile unui vecin care a uitat sa inchida fereastra. Aceasta interactiune directa cu spectatorii demonstreaza cum arta nu este un concept abstract, rezervat grupurilor elitiste, ci este ceva palpabil, usor de mulat pe trairile publicului larg.

   Piesa lui Tudor Sicomas este compusa din fragmente disparate care, impreuna, alcatuiesc un tot unitar, un tablou al junglei urbane ce ne secatuieste de umanitate. De la incercarile tinerei Irma Lambert (Lavinia Alexandru) de a reusi in viata, iubirile esuate ale lui Armand (Tadeus Minca), nevoia de stabilitate financiara a lui Maggie (Oana Burcescu), la revolta pastorului Shannon (Stefan Opreanu) impotriva lui Dumnezeu, Portrete I – Ceainaria Urbana reda aspectele societatii din toate punctele de vedere: social, religios si amoros.

   O trecere in revista a propriilor noastre realitati, intr-o interpretare calda si revoltata, specifica avantului tineresc.

___________

   Spectacolul poate fi vizionat pe 5 noiembrie, de la ora 20:00, in cadrul Festivalului National de Teatru Independent 2016., la Teatrul Arte dell’Anima (str. Fainari nr. 17D, zona Calea Mosilor; metrou Obor).

[post_title] => Portrete I – Ceainaria Urbana [post_excerpt] => [post_status] => publish [comment_status] => open [ping_status] => open [post_password] => [post_name] => portrete-i-ceainaria-urbana [to_ping] => [pinged] => [post_modified] => 2016-10-24 22:15:52 [post_modified_gmt] => 2016-10-24 19:15:52 [post_content_filtered] => [post_parent] => 0 [guid] => http://www.raftulcuidei.ro/?p=11997 [menu_order] => 0 [post_type] => post [post_mime_type] => [comment_count] => 1 [filter] => raw ) [2] => WP_Post Object ( [ID] => 11846 [post_author] => 38 [post_date] => 2016-10-11 12:50:13 [post_date_gmt] => 2016-10-11 09:50:13 [post_content] =>

   Departe de paturile calduroase si cestile de ceai aburinde de acasa, toamna musteste de evenimente culturale ce reaprind simturile si incalzesc spiritul. Daca in timpul zilei esti invitat sa iei la pas strazile Bucurestiului pentru a-i descoperi istoria si oamenii, spre inserat teatrele isi deschid portile si fac loc noii stagiuni 2016-2017.

   In recent renovata sala George Constantin de la teatrul Nottara, din bulevardul Magheru, s-a jucat pe 9 octombrie 2016, pentru prima data in acest sezon, piesa bine-cunoscutului scriitor francez Éric-Emmanuel Schmitt, Vizitatorul. Nefiind o mare cunoscatoare a operelor lui Schmitt, nu stiam exact la ce sa ma astept, dar, avand in vedere distributia in frunte cu actorii Alexandru Repan si Mircea Andreescu, secondati de Crenguta Hariton si Cristian Nicolaie nici ca putea sa fie altfel decat excelenta.

   Daca va asteptati sa vedeti inca o reconstituire a ceea ce a insemnat ocupatia nazista in Austria, in unghiuri drepte si istorice, Vizitatorul va va servi pe tava fix aceste asteptari, dar, va va oferi si o transpunere a contextului politic de la grup la individ si o meditatie intensa asupra credintei si decaderii umanitatii.

   Dincolo de evenimentele palpabile pe care personajul principal, Sigmund Freud, le traieste, accentul cade asupra vizitei misterioase pe care o primeste chiar in seara in care fiica sa, Anna, este luata pentru a fi interogata de Gestapo. Batranul necunoscut care ajunge in cabinetul lui Freud la ceas de seara isi asuma pe rand rolul unui nebun scapat dintr-un azil, dar si al lui Dumnezeu, testand astfel limitele constiintei unuia dintre cei mai luminati oameni ai secolului XX. Problema identitatii si a ateismului se constituie ca o pendulare intre vis si realitate, intr-o conversatie spumoasa si replici pline de talc. Intalnirea dintre cei doi este, in aparenta, un dialog imposibil avand in vedere ca Freud toata viata nu a facut altceva decat sa nege existenta Creatorului, dar, prin magia teatrului, Éric-Emmanuel Schmitt creeaza o poveste plina de suspans si ironie in care readuce in discutie una din dilemele existentiale ce bantuie omenirea de la inceputuri pana astazi: Care este sensul vietii?

   Limbajul poetic este foarte bine redat de interpretarea actorilor, care trec cu usurinta de la furie la emotie sau viceversa. In aparenta, rolul Vizitatorului este de a-i face pe credinciosi sa-si reconsidere devotamentul fata de Dumnezeu si sa-i faca pe atei sa contemple macar pentru cateva minute ideea de divinitate dar, in esenta, este despre sondarea eului si contemplarea granitelor dintre bine si rau.

   In inima rece a toamnei melancolice, capricioase, dar atat de frumos colorate, o seara de teatru este un prilej de meditatii interioare, dar si de regasire a culturii care pe timp de vara mocneste usor precum taciunii incinsi.

Urmariti programul Nottara pentru a nu rata urmatoarele reprezentatii.

____

Cover photo: Alexandru Repan in spectacolul "Vizitatorul" de Eric-Emmanuel Schmitt (Foto: Ciprian Duica)

[post_title] => Spectacolul Vizitatorul la teatrul Nottara [post_excerpt] => [post_status] => publish [comment_status] => open [ping_status] => open [post_password] => [post_name] => spectacolul-vizitatorul-la-teatrul-nottara-cronica-de-teatru [to_ping] => [pinged] => [post_modified] => 2016-10-20 16:30:45 [post_modified_gmt] => 2016-10-20 13:30:45 [post_content_filtered] => [post_parent] => 0 [guid] => http://www.raftulcuidei.ro/?p=11846 [menu_order] => 0 [post_type] => post [post_mime_type] => [comment_count] => 0 [filter] => raw ) [3] => WP_Post Object ( [ID] => 10544 [post_author] => 38 [post_date] => 2016-02-25 10:04:44 [post_date_gmt] => 2016-02-25 08:04:44 [post_content] =>

Ne dati ori nu ne dati?!

Cronica teatru

   Pe 21 februarie, la orele 19:00, a avut loc premiera piesei Ne dati ori nu ne dati?! in cadrul Atelierului Alternativ al Teatrului de pe Lipscani. Cum descrierea spectacolului era destul de ambigua, nu stiam exact la ce sa ma astept, dar banuiam ca o sa fie un soi de experiment pe teme variate.

   Ne dati ori nu ne dati?! este un amestec de drama si comedie, redata in 7 acte cu 7 actori. Nu stiu daca scenaristul Tudor Sicomas s-a gandit la vreo simetrie in acest sens sau pur si simplu s-a nimerit, dar, mi s-a parut interesant cum fiecare scena reda cate o caracteristica a lumii contemporane, pastrand astfel incarcatura simbolica a acestei cifre (7 zile ale saptamanii, 7 continente, 7 minuni ale lumii antice, 7 culori ale curcubeului, etc).

   Intr-un cadru restrans, cu decoruri putine – spre deloc, piesa debuteaza cu monologul unui alienat mintal pe nume John, interpretat de Tadeus Minca. Delirul acestui suflet chinuit ascunde un context politic si social care va fi dezvaluit pe parcurs. Deocamdata retinem doar strigatul de ajutor impotriva unui sistem defectuos cu mentiunea ca nebunia lui este reala doar in ochii societatii pervertite. Urmeaza o scena aprinsa intre 2 frati, Florence (Oana Burcescu) si Dr. Barnes (Mihai Dulea), obligati sa se ingrijeasca de mama bolnava si sa traiasca sub acelasi acoperis, desi nu impartasesc valori similare. Importanta banilor si presiunea pentru un trai mai bun, pe fundalul reprosurilor fratelui, o determina pe Florence sa-si sacrifice dragostea pentru John pe altarul convenientelor. Pierderii iubirii i se adauga si pierderea inocentei, singura reminiscenta a acestei vieti neintinate fiind un elefantel roz de plus. Tabloul mizeriei umane este intregit si de directoarea spitalului, actrita Marcela Avram, care interpreteaza rolul unei cucoane avide de putere, un pion care executa ordine de sus. Exista totusi si doua personaje integre care se mentin la suprafata, departe de coruptie si josnicie, dar numai unul reuseste sa se salveze pana la capat. Este vorba de tanarul doctor Benjamin, personificat de Sebastian Ghita, care refuza sa se lase inghitit de sistem.

   Daca nu esti obisnuit cu atmosfera protestelor stradale, piesa asta te va scoate cu siguranta din zona de confort, caci, timp de aproximativ 10 minute, vei asista la o demonstratie cat se poate de reala a unei manifestarii de acest gen. Pentru a spori senzatia de autenticitate, actorii s-au asezat in public si au incercat sa ne implice si pe noi, spectatorii, in revolta lor cu corespondente evidente in actualitatea spatiului romanesc.

   Timp de 1 ora, m-am intristat si am suras amar alaturi de personajele din Ne dati ori nu ne dati?!, care satirizeaza clasele politice si coruptia oamenilor, cat si decaderea spiritului. Piesa aceasta este totodata un manifest pentru libertatea de expresie, dar si un spectacol in care ne putem recunoaste pe noi insine cu usurinta. Va invit sa va procurati din timp bilete pentru urmatoarea reprezentatie din 11 martie!

[post_title] => Ne dati ori nu ne dati?! [post_excerpt] => [post_status] => publish [comment_status] => open [ping_status] => open [post_password] => [post_name] => ne-dati-ori-nu-ne-dati [to_ping] => [pinged] => [post_modified] => 2016-02-25 10:04:44 [post_modified_gmt] => 2016-02-25 08:04:44 [post_content_filtered] => [post_parent] => 0 [guid] => http://www.raftulcuidei.ro/?p=10544 [menu_order] => 0 [post_type] => post [post_mime_type] => [comment_count] => 1 [filter] => raw ) [4] => WP_Post Object ( [ID] => 10272 [post_author] => 38 [post_date] => 2016-01-26 17:55:53 [post_date_gmt] => 2016-01-26 15:55:53 [post_content] =>

   Duminica, 24 ianuarie, la sediul Arcub Gabroveni s-a jucat pentru a treia oara piesa Suflet vagabond pusa in scena de actrita Simona Maicanescu si muzicianul Alex Simu, ajutati de antreprenorul de sunet si lumini, Dan Basu si de Elena Butica, asistent regie.

   Pe parcursul unei singure ore, cele doua personaje reusesc sa imbine elemente de arta vizuala, sonora si oratorica pentru a da viata unui sir nesfarsit de ganduri ce bantuie constiinta omului modern. Sensul piesei nu trebuie cautat in actiunile si vorbele actorilor, ci in propriul suflet, o data ce reusesti sa patrunzi intelesul replicilor dispersate.

   Pe acorduri de clarinet, viola, acordeon, bass clarinet si muzicuta, intr-o semi-obscuritate strapunsa de imagini pentru vizualuri in tonuri rosiatice, albastre sau galbene, Simona Maicanescu se adreseaza direct publicului, in speranta ca reveriile sale isi vor gasi ecou in mintea spectatorilor. Monologul sau este strapuns pe alocuri de mici interventii ale colegului sau de scena, Alex Simu, dar rolul acestuia se limiteaza in mare parte la componenta sonora a piesei. Ritmul de jazz al clarinetului urmareste indeaproape tensiunea emotionala a discursului Simonei.

   Decorul simplu, minimalist, contrabalanseaza suvoiul nestavilit de stari ale personajului feminin. Cateva geamantane, scrisori, un leagan ce ia forma unui corp suspendat si o cutie mare compun intreaga recuzita a spectacolului. Cutia mare, ce pare a avea rolul de depozitare a celorlalte obiecte, intruchipeaza, la nivel simbolic, Cutia Pandorei din care par sa fi iesit toate relele acestei lumi, intocmai precum reiese din frazele absurde memorate si jucate impecabil de catre Simona Maicanescu. Tematica exilului, a imigrantilor, a refugiatilor, a calatoriilor, a revoltei fata de Dumnezeu, a tehnologiei ce depersonalizeaza relatiile si comunicarea, a razboaielor si a haosului mondial, portretizeaza decaderea spiritului si ratacirile omului modern. Pe alocuri, regasim in monolog si mici aluzii cu privire la realitatea noastra, precum recenta tragedie din Colectiv, dar, nu suntem scutiti nici de stereotipurile vietii de roman ce ating o coarda sensibila in constiinta noastra.

   Meritul acestei piese se datoreaza si artistei plastice Anka Moldovan ale carei tablouri sustin vizual firul narativ. Ideea omului pierdut in imensitatea universului este sustinuta de chipurile cu trasaturi sterse ce apar pe fundalul scenei.

   Suflet vagabond reprezinta o imbinare a mai multor arte, este un experiment teatral care se traieste la nivel spiritual. Talentul Simonei Maicanescu de a sustine un discurs aproape fara noima, de a canta atat la 2 instrumentele, cat si cu vocea, dublat de acompaniamentul muzical liric, cu efecte cinematice, ale lui Alex Simu sunt motive bune pentru a vedea aceasta piesa.

   Pentru a prinde locuri la urmatoarea reprezentatie, va sfatuiesc sa urmariti programul Arcub, disponibil online.

[post_title] => Spectacolul Suflet Vagabond la ARCUB [post_excerpt] => [post_status] => publish [comment_status] => open [ping_status] => open [post_password] => [post_name] => spectacolul-suflet-vagabond-la-arcub [to_ping] => [pinged] => [post_modified] => 2016-01-26 17:55:53 [post_modified_gmt] => 2016-01-26 15:55:53 [post_content_filtered] => [post_parent] => 0 [guid] => http://www.raftulcuidei.ro/?p=10272 [menu_order] => 0 [post_type] => post [post_mime_type] => [comment_count] => 0 [filter] => raw ) [5] => WP_Post Object ( [ID] => 10249 [post_author] => 38 [post_date] => 2016-01-21 19:30:38 [post_date_gmt] => 2016-01-21 17:30:38 [post_content] =>

Dezonoare, de J. M. Coetzee -  o lectie valoroasa despre singuratatea umana

   In Africa de Sud post-apartheida (incheierea politicii de segregatie rasiala practicata pana in anul 1991 de guvernul Republicii Sud-Africane), profesorul universitar David Lurie, un barbat intre doua varste, isi duce linistit existenta prins intre cursurile la facultate, aventurile amoroase cu diferite femei, si pregatirea unei lucrari literare despre viata poetului romantic Byron. Pe acest nou fundal politic si social, J. M. Coetzee creioneaza o juxtapunere interesanta a celor doua culturi care tocmai au suferit o schimbare de roluri, populatia negrilor avand acum un rol hotarator in societate.

   Divortat si singur, foarte increzator in sarmul personal, David nu ezita sa-si satisfaca dorintele erotice alaturi de o prostituata de culoare sau de o studenta bruneta, aceasta analogie subtila legata de culoarea pielii facand o trimitere directa la colonialismul paternal al albilor de care s-au bucurat mai multe secole la rand. Acuzatia de hartuire sexuala in care se vede implicat, alaturi de lipsa de sustinere a colegilor il determina pe David sa caute refugiu la o ferma izolata din Eastern Cape, unde traieste fiica sa lesbiana, Lucy.

[caption id="attachment_10251" align="alignright" width="195"]Dezonoare, de J. M. Coetzee - recenzie de carte Dezonoare, de J. M. Coetzee | recenzie de carte[/caption]

   Apropierea fortata dintre tata si fiica pe durata convietuirii in aceeasi casa reprezinta episodul cel mai tensionat al acestui roman. Viata elevata de profesor universitar cu grijile pur teoretice este puternic zdruncinata de simplitatea traiului la tara unde eruditia si cinismul nu valoreaza nimic, mersul lucrurilor fiind in acord cu legile nescrise ale violentei si ale puterii. In scurtul timp petrecut alaturi de Lucy, David primeste o lectie dura despre maturizarea fiicei si despre limitarile sale in calitate de parinte. Viziunile diferite asupra modului de viata, neputinta de a asimila obiceiurile din Eastern Cape, cat si inclinatia lui Lucy spre autopedepsire il aduc din nou pe David in acelasi loc al dezonoarei de care fugise cand a parasit Cape Town:

   Evenimentele petrecute ieri l-au socat profund. Tremuratul, starea de slabiciune sunt doar primele semne superficiale ale starii de soc. Are senzatia ca, in strafundul lui, i-a fost ranit, molestat un organ vital – poate chiar inima. Pentru prima oara simte practic gustul a ceea ce inseamna sa fii batran, plictisit pana in maduva oaselor, lipsit de speranta, lipsit de dorinte, indiferent la ce i-ar putea oferi viitorul. Prabusit pe un scaun de plastic, in duhoarea de pene de pui si de mere putrede, simte cum i se scurge, picatura cu picatura, interesul fata de lume. S-ar putea sa treaca saptamani, poate chiar luni, pana i se vor cicatriza ranile, insa in acest moment sangereaza. Dupa ce se vor fi sfarsit toate acestea, va fi ca o musca prinsa intr-o panza de paianjen, riscand sa se franga la cea mai mica atingere, mai usor decat pleava de orez, expus sa pluteasca in deriva, departe.

   In ciuda atacului rasist care schimba tot, Lurie nu renunta la posibilitatea de a intretine aventuri patimase cu orice femeie ii iese in cale. De data asta, victima ii cade Bev Shaw, prietena fiicei sale care conduce un adapost de animale fara stapan si cu care traieste momente ciudate de apropiere carnala. Intocmai ca si idolul sau Byron, David nu trece de stadiul de posesiune a trupului, caci el traieste emotiile doar la nivel pur teoretic. Acest scurt episod de voluntariat vorbeste atat despre problematica drepturilor animalelor, dar are si rolul de umanizare a protagonistului. Afectiunea pe care ajunge sa o simta fata de un caine condamnat la moarte si renuntarea la acesta este gestul simbolic prin care David isi accepta esecul in calitate de parinte, dar si de profesor, caci teza sa va ramane nescrisa.

Numai ca exista alti oameni capabili sa faca toate lucrurile astea – povestea cu protectia animalelor, cu reabilitarea sociala, chiar si chestiunea Byron. El le reda lesurilor onoarea, fiindca nu exista un alt prost sa o faca. Iata ce a ajuns: un prost, un neghiob, un incapatanat care persista in eroare.

  [caption id="attachment_10250" align="aligncenter" width="650"]Scriitorul J. M. Coetzee - Dezonoare - recenzie de carte Scriitorul J. M. Coetzee[/caption]  

   Prin romanul sau Dezonoare, J. M. Coetzee ne ofera o lectie valoroasa despre singuratatea umana si despre cum totul se rasfrange de fapt asupra eului indiferent daca cel care sufera este persoana de langa tine. Mai mult, este o anatomie a schimbarilor ierarhiei rasiale in Africa de Sud contemporana, in care ordinea este consolidata prin conflicte brutale ce transcend limita umanului.

_________

Romanul Dezonoare, de J. M. Coetzee este disponibil cu reducere la Librex

[post_title] => Dezonoare, de J. M. Coetzee - o lectie valoroasa despre singuratatea umana [post_excerpt] => [post_status] => publish [comment_status] => open [ping_status] => open [post_password] => [post_name] => dezonoare-de-j-m-coetzee-o-lectie-valoroasa-despre-singuratatea-umana [to_ping] => [pinged] => [post_modified] => 2016-01-22 17:19:59 [post_modified_gmt] => 2016-01-22 15:19:59 [post_content_filtered] => [post_parent] => 0 [guid] => http://www.raftulcuidei.ro/?p=10249 [menu_order] => 0 [post_type] => post [post_mime_type] => [comment_count] => 0 [filter] => raw ) [6] => WP_Post Object ( [ID] => 9501 [post_author] => 38 [post_date] => 2015-10-11 11:32:08 [post_date_gmt] => 2015-10-11 08:32:08 [post_content] =>

   Dupa ce saptamana trecuta am asistat la lansarea romanului Instalarea fricii al scritorului lusitan Rui Zink, mi-am dorit foarte mult sa-l citesc cat mai repede, iar planul nu a fost prea greu de indeplinit, avand in vedere ca are un pic mai mult de 150 pagini. Ai nevoie doar de vreo ora si jumatate libera, maxim doua, pentru a parcurge aceasta distopie moderna portugheza. Spre deosebire de alte texte din acest gen literar, Instalarea fricii prezinta o lume fictiva care se poate materializa intr-un viitor destul de apropiat.

[caption id="attachment_9503" align="alignright" width="195"]Istalarea_Fricii_recenzie_de_carte Instalarea Fricii, de Rui Zink | recenzie de carte[/caption]

   Asemenea unei piese de teatru, romanul de fata se bazeaza pe un dialog constant si foarte putine personaje, iar capitolele au o structura scenica.  Protagonistii sunt un cuplu de instalatori, Carlos si Sousa si o femeie in a carei casa au venit sa instaleze frica, potrivit ordinelor guvernului. Absurdul acestei situatii se consuma printr-un discurs manipulator si incercari de inoculare a sentimentului de teama, dar si prin insertia unor mici povestiri paralele, cu rolul de a intregi peisajul distopic al intamplarilor curente.

   La nivel semantic observam ca frazele sunt scurte, iar personajele folosesc replici preluate din filmele americane (de ex: Deschide, stim ca esti acasa, orice vei spune poate fi folosit impotriva dumitale...) sau din basmele clasice, reinventate, adaptate pe moment (referinte din Alba-ca-Zapada: Oglinda, oglinjoara, cine e cea mai palida din tara? sau din Hansel si Gretel unde vrajitoarea este inlocuita cu un capcaun, iar telefoanele mobile nu functioneaza). Intercalarea realitatii cu fantezia pregateste terenul pentru finalul surprinzator, caci, nu trebuie sa uitam faptul ca instalarea fricii se petrece la un nivel psihologic, asa ca perceptia asupra lucrurilor este distorsionata.

   Cuplul antagonic de instalatori este ironizat prin asemanarea cu celebrii comedianti Stan si Bran, in sensul ca ei creaza un spectacol de varieteu in incercarea de a demonstra eficacitatea produsului. Grotescul acestei situatii ia forma unui dialog in doi, la care femeia asista pasiva, permitandu-le astfel lui Carlos si Sousa sa-si deruleze apanajul de istorisiri nestingheriti. Discursul in aparenta umoristic mascheaza incercarile acestora de a speria femeia, fie prin referintele la evenimente si realitati actuale precum calamitatile naturale, criza economica, apropierea unui razboi, simularea unui posibil viol sau prezentarea unei teorii a conspiratiei  conform careia turistii sunt indopati pentru a fi omorati, dar au si rolul de a distrage atentia cititorului de la alte mici povestiri sumbre inserate in roman. Atmosfera apasatoare a acestora este in ton cu dicutiile celor doi instalatori, una dintre povestiri propunand o imagine apocaliptica a omenirii decimate de un virus necunoscut.

   Rui Zink presara cu migala diferite aluzii la alte texte citite si alege pentru fiecare capitol cate un motto din diversi scriitori, demonstrand astfel ca tehnica intertextualitatii functioneaza ca o punte de legatura intre epoci diferite. Amintesc in acest sens, aluzia pe care o face cu privire la cartea Lídiei JorgeA costa dos murmúrios (in romana nu a fost tradusa) cand frica este asemanata intunericului (Sa stingi lumina si sa soptesti. Sa murmuri. Sa faci din toti peretii o adevarata coasta a murmurelor) asa cum Lídia Jorge se foloseste de alegoria soaptelor pentru a a ilustra comportamentul unei societati deghizate.

   Sfarsitul romanului este cathartic pentru femeie, personajul fara nume care reprezinta intreaga specie umana in lupta impotriva sistemelor de opresiune. Rolurile sunt inversate, iar incercarea de a readuce omenirea la timpuri ancestrale esueaza.

   Exista momente cand o persoana simte inainte de a simti. O ramasita din vremuri primitive, cand animalul om trebuia sa fie vigilent in fiecare clipa, vremuri cand frica era omniprezenta, omnipotenta si nu trebuia instalata artificial, fiindca era intotdeauna acolo: in intunericul noptii, in ragetele fiarelor, in meteoriti, in multitdinea amenintarilor. Vremurile cand numerele inca mai erau calibrate, cand oamenii inca nu erau stapani pe celelalte specii, vremuri cand natura inca avea forta de lege.

   Instalarea fricii este un exercitiu stilistic foarte reusit in care autorul portughez imbina cu succes elemente specifice unei distopii, piese de teatru sau studiu psihologic, reusind astfel sa transpuna principalele frici contemporane sub o forma extrem de autentica.

[post_title] => Instalarea fricii, de Rui Zink [post_excerpt] => [post_status] => publish [comment_status] => open [ping_status] => open [post_password] => [post_name] => instalarea-fricii-de-rui-zink [to_ping] => [pinged] => [post_modified] => 2015-10-14 16:45:31 [post_modified_gmt] => 2015-10-14 13:45:31 [post_content_filtered] => [post_parent] => 0 [guid] => http://www.raftulcuidei.ro/?p=9501 [menu_order] => 0 [post_type] => post [post_mime_type] => [comment_count] => 1 [filter] => raw ) [7] => WP_Post Object ( [ID] => 9082 [post_author] => 38 [post_date] => 2015-06-27 21:17:52 [post_date_gmt] => 2015-06-27 18:17:52 [post_content] =>

     Am amanat foarte mult intalnirea cu Ismail Kadare desi il aveam pe lista de cel putin un an de zile. In momentul in care am asistat anul acesta in cadrul Bookfest la lansarea ultimului sau roman tradus la noi, Viata, jocul si moartea lui Lul Mazrek, planurile mele s-au concretizat in sfarsit si am plecat acasa cu unul din cele cateva exemplare ramase la stand.

[caption id="attachment_9083" align="alignright" width="199"]Viata, Jocul si moartea lui Lul Mazrek - recenzie de carte Viata, Jocul si moartea lui Lul Mazrek | recenzie de carte[/caption]

     Nu sunt foarte familiarizata cu opera lui Kadare, dar, din diversele articole si recenzii pe care le-am citit mai ales pe alte bloguri literare, temele abordate in mare parte de acest scriitor par a fi legate de legendele si traditiile populare ale albanezilor, cat si de regimul totalitar comunist. Romanul de fata nu se abate de la tematica deja cunoscuta, doar ca de retinut ar fi in mod deosebit legaturile dintre personajele care dau viata actiunii pe fundalul ultimilor ani de dictatura.

     Un punct interesant de plecare in discutia despre aceasta carte ar fi insasi poza de pe coperta care este pusa cu susul in jos. La o prima vedere, alegerea editurii ar putea parea ciudata, dar, pe masura ce lectura capata contur realizezi ca nimic nu e ceea ce pare, ca totul se desfasoara conform unui plan ascuns, dejucat in ultimele pagini ale romanului.

     Dupa cum este prefigurat din titlu, Viata, jocul si moartea lui Lul Mazrek prezinta cateva franturi din destinul personajului cu nume omonim. Tanarul, cu valeitati si sperante artistice primeste ordinul de prezentare in armata, moment in care intamplarile iau o turnura interesanta. Unitatea in care isi va face stagiul este la malul marii, in statiunea Saranda, cunoscuta pentru trecerile ilegale in Grecia. In paralel, intra in scena personajul principal feminin, Vjollca Morina, stagiara la o banca, caracterizata mai ales printr-o sexualitate debordanta, trasatura mai rar elogiata la eroinele de roman, chiar si in cele moderne. Ismail Kadare nu se sfieste sa contureze portretul unei tinere de o frumusete ravasitoare, a unei spioane demna de scenariile hollywoodiene, care este angajata de catre stat pentru a intretine legaturi amoroase cu potentialii fugari. Sub soarele arzator al verii, propice iubirilor pasionale de o vara, legatura dintre Vjollca si Lul se desfasoara navalnic: “Nu se spune fara temei ca, in cele mai multe cazuri, exista un scurt moment in care are loc distribuirea inegala a iubirii: unul primeste o parte, pe cea tulbure, din ai carei munti de zgura se naste diamantul, iar celalalt partea luminoasa, diamantul insusi. E acel moment fatal in care se decide cine va fi posesorul si cine cel posedat.”

     De retinut in acest roman este si decorul ales de catre autor, Saranda aflandu-se la o distanta foarte mica de situl arheologic Butrint, un loc ale carui origini, potrivit legendelor, se afla in stransa legatura cu istoria Troiei. In Eneida, Virgil relateaza cum Aeneas descopera la Butrint o Troie in miniatura, condusa de fiul lui Priam, Helenus si de vaduva lui Hector, Andromaca[i].  Asemenea unei tragedii grecesti, nu lipseste din actiunea prezenta punerea in scena a unei fapte dramatice jucata cu maiestrie de catre Lul, corul care isi mentine rolul de observator, legaturile homosexuale din armata (pornind de la ideea ca in Sparta relatiile intre soldati imbunatatesc performantele), cat si rolul nebunului care spune adevarul desi nu este crezut de nimeni (in cazul nostru olandezul care povesteste de mortul care s-a ridicat sa bea apa). Lul isi joaca rolul cu toata dedicatia de care este in stare, invitand-o chiar la “premiera” pe iubita sa Vjollca spunandu-i „vino maine sa ma vezi”, ignorand faptul ca interventia lui face parte dintr-o schema politica cu repercusiuni ce ies la iveala abia peste cativa ani.

     Dincolo de a fi o carte cu iz de tragedie greceasca, Viata, jocul si moartea lui Lul Mazrek vorbeste despre abuzurile sistemului comunist in Albania, despre duritatea vietii de armata, dar exploreaza cu nonsalanta si aspecte legate de instinctul sexual la femei fara a le condamna. Cu o actiune cursiva si rapida, un sfarsit bulversant si o idila romantica de vara, Kadare creaza un roman potrivit pentru mai multe gusturi literare, un roman ce te face sa-ti doresti sa vizitezi Albania si sa-i descoperi frumusetile. Pe mine cel putin m-a facut dornica sa petrec un concediu in Saranda si sa vad Butrintul.

[i] (http://metropotam.ro/Orase/Butrint-art6565834922

[post_title] => Viata, jocul si moartea lui Lul Mazrek, de Ismail Kadare [post_excerpt] => [post_status] => publish [comment_status] => open [ping_status] => open [post_password] => [post_name] => viata-jocul-si-moartea-lui-lul-mazrek-de-ismail-kadare [to_ping] => [pinged] => [post_modified] => 2015-06-27 21:21:44 [post_modified_gmt] => 2015-06-27 18:21:44 [post_content_filtered] => [post_parent] => 0 [guid] => http://www.raftulcuidei.ro/?p=9082 [menu_order] => 0 [post_type] => post [post_mime_type] => [comment_count] => 0 [filter] => raw ) [8] => WP_Post Object ( [ID] => 8869 [post_author] => 38 [post_date] => 2015-05-12 13:43:47 [post_date_gmt] => 2015-05-12 10:43:47 [post_content] =>

   Observ ca scriitorii contemporani (precum Elizabeth Strout sau Rachel Joyce) exploreaza in ultima vreme subiecte aparent comune, foarte legate de cotidianul existentei umane, dar mai ales de legaturile de familie, mai mult sau mai putin disfunctionale, iar Busola lui Noe nu se indeparteaza foarte mult de la aceste “tipare moderne”.

   Actiunea romanului are loc in orasul Baltimore, pe parcursul unei vacante de vara, cand profesorul de istorie Liam Pennywell, aflat aproape de varsta pensionarii, este dat afara din cauza unor restructurari si se vede nevoit sa-si regandeasca modul de viata. Fire solitara, cu putini prieteni si instrainat de familie, acesta renunta la apartamentul spatios din centrul orasului si se muta undeva la periferie pentru a se acomoda noii etape, fara insa a avea un plan concret pentru viitor.

[caption id="attachment_8871" align="alignright" width="162"]Busola lui Noe - Anne Tyler - recenzie de carte Busola lui Noe - Anne Tyer | recenzie de carte[/caption]

   Banalul situatiei este imediat rasturnat din prima seara petrecuta in noua locuinta, in urma careia Liam se trezeste total amnezic, lovit, intr-un salon de spital. Incepe apoi o tentativa de recuperare a memoriei pierdute, care, sincer ma asteptam sa se concretizeze intr-o revelatie surprinzatoare, dar care isi pierde din elan pe masura ce inaintam in naratiune. Chestiunea amintirilor este doar resortul care pune in miscare adevarata intriga a romanului, care se contureaza atunci cand Liam merge la un control neurologic si este fascinat de povestea miliardarului Ishmael Cope. Acesta a angajat un fel de asistenta sociala pentru a-i aminti toate datele importante, o asa numita pastratoare de amintiri sau amintitoare, pe care Liam isi doreste cu orice pret sa o intalneasca in speranta ca in felul acesta ii vor reveni evenimentele din noaptea atacului. Dar, apropierea dintre cei doi capata dimensiuni neasteptate, iar Liam este atras intr-o legatura amoroasa cu Eunice care il cucereste prin simplitatea sa: Era racoritor de indiferenta fata de aspectele vietii domestice. Asemenea numelui sau biblic care inseamna victorie, Eunice reuseste sa-l scoata pe Liam din banalul existentei sale (“Uneori cred ca viata mea nu face decat... sa se usuce si sa se intareasca, dupa modelul ramasitelor pe care le gasesti sub calorifer.”) si trezeste in el sentimente de mult uitate.

   Accidentul serveste drept pretext si pentru reunirea cu familia, dar si pentru rememorarea greselilor din trecut. Vaduv si divortat deopotriva, Liam a fost foarte putin implicat in viata celor trei fiice: Xanthe, fiica cea mare, ii reproseaza abandonul atunci cand a divortat de mama vitrega Barbara, pe cand Louise este mult prea ocupata de propria familie si de cultul religios din care face parte pentru a-i acorda tatalui prea multa atentie. Singura care pare sa faca exceptie de la instrainarea paternala este mezina Kitty, adolescenta de 17 ani, care dealtfel se si hotaraste sa se mute cu el pana ce pleaca la facultate. Intrunirile cu fiicele sale aduc cu sine si revelatia sentimentului de alienare pe care Liam il asociaza in mod eronat cu noaptea incidentului; treptat isi da seama ca sentimentul zace demult inchis in el, de cand prima sotie, Millie, s-a sinucis.

  [caption id="attachment_8872" align="aligncenter" width="620"]Busola lui Noe - Anne Tyler - recenzie de carte scriitoarea Anne Tyler[/caption]  

   Singurul indiciu pe care Anne Tyler il da cu privire la titlu, este scena usor emotionanta cand Liam se joaca cu nepotul sau, Jonah, si cind, discutand despre niste fapte biblice, ii spune ca: “Dar Noe nu avea nevoie sa afle vreo directie, pentru ca intreaga lume era sub ape si nu exista vreo diferenta.” Asemenea lui Noe, personajul nostru invata sa ia lucrurile asa cum sunt si nu mai cauta explicatii si semne ascunse in pierderea sa de memorie.

   Busola lui Noe este o carte mica, dar cuprinzatoare. Desi rezumatul de pe coperta induce oarecum cititorul in eroare si iti creaza mai multe asteptari cu privire la misterul firului epic, pe parcurs, “tradarea” autorului va face loc unei senzatii de acceptare a “trivialului actiunii”, ce culmineaza cu revelarea unui roman despre personaje cat se poate de reale si despre fericirea lucrurilor marunte, un roman in care toti ne putem regasi.

========================

Despre Dana:

   Pasionata de literatura si calatorii, traducatoare de portugheza, imi place sa colectionez documente vechi de familie, scrisori sau alte nimicuri care compun viata unui om. Lectura este pentru mine un refugiu din viata zilnica, dar si o metoda de cunoastere continua. Cand nu scriu la Raftul cu idei, ma gasiti pe BookishStyle.ro

 

[post_title] => Busola lui Noe - Anne Tyler [post_excerpt] => [post_status] => publish [comment_status] => open [ping_status] => open [post_password] => [post_name] => busola-lui-noe-anne-tyler [to_ping] => [pinged] => [post_modified] => 2015-05-12 14:28:09 [post_modified_gmt] => 2015-05-12 11:28:09 [post_content_filtered] => [post_parent] => 0 [guid] => http://www.raftulcuidei.ro/?p=8869 [menu_order] => 0 [post_type] => post [post_mime_type] => [comment_count] => 0 [filter] => raw ) )