Aron Voda

0
590
Aron Voda

   Aroneanu. Comuna din apropierea Iasilor, purtatoare a numelui bisericii in jurul careia s-a extins. Biserica pastrand, la randul sau, numele ctitorului, domn moldav, mentionat in graba alaturi de cel al lui Mihai Viteazul, ca unul dintre aliatii din cadrul Ligii Sfinte. La o cercetare mai atenta se adauga o porecla: Tiranul, apartenenta la neamul Musatinilor si moartea, in mai 1595, in temnita castelului Martinuzzi.

Aron Voda
Biserica Aroneanu I sursa foto: doxologia.ro

   Fiu natural al lui Alexandru Lapusneanu si al surorii Cuviosului Nicanor, ctitor, alaturi de Doamna Elena Rares, al manastirii Agapia Veche din deal. Copilaria o petrece ca ucenic al unchiului sau. Tineretea, alaturi de parintele sau, din a carui Curte face parte, insotindu-l in exil din 1561, in preajma fiindu-i si pe parcursul celei de-a doua domnii. Moartea domnului, in martie 1568, marcheaza inasprirea raporturilor cu unchiul matern ce spera ca fostul ucenic ar putea intra in monahism. Viata lui Aron este definita de excese, fapt care afecteaza prestigiul Parintelui Nicanor, din 1572 episcop al Romanului. Solutia: nepotul ierarhului se refugiaza in Transilvania, continua calatoria in Polonia, ajungand, in final, la Constantinopol.

   In august 1591 tronul Moldovei este disponibil. Parasirea tarii de catre Petru Schiopul determina o competitie apriga pentru ocuparea sa. Cu acest scop, Aron face apel la sprijinul camatarilor evrei si greci, al negustorilor armeni si al ienicerilor. Axul implinirii dorintei: ajutorul oferit de Edward Barton, reprezentantul Elisabetei I la Poarta si cel furnizat de ambasadorul francez. Suma rezultata din imprumuturi: un milion de galbeni, de zece ori mai mult decat averea cu care parasise tara predecesorul sau. Cumpararea domniei nu reprezinta decat partea dintai a misiunii. Investit in septembrie, ajunge la Iasi in noiembrie, dupa achitarea primei transe a datoriilor.

   Noul voievod se impune tarii prin stapanirea „cumplita si amara”, pentru sustinerea unui stil de viata in prea mica masura moral. Grabindu-se sa solutioneze relatia cu creditorii, introduce noua dare si insarcineaza membrii garzii otomane sa usureze incasarea obligatiilor norodului fata de domnie. Abuzurile se indreapta si impotriva boierilor, de a caror credinta se indoieste. Consecinta: rascoala boiernasilor din tinuturile Soroca si Orhei care, in primavara lui 1592, sustin un alt descendent al lui Alexandru Lapusneanu, Ionasco Bogdan. Cum noul mitropolit al Moldovei, Nicanor, unchiul domnului, refuza sa medieze conflictul, Aron ii infrunta pe rasculati la Raut, ii invinge, insemneaza pe pretendentul Ionasco, il trimite la manastire, ucide capii miscarii.   La putin timp, o amenintare mai grava ii afecteaza pozitia. Boieri refugiati se plang sultanului Murad al III-lea atat de abuzurile dabilarilor (incasatorii de dari), cat si de avansurile facute de Aron Voda sotiilor, fiicelor, nepoatelor lor. In aprilie 1592 este hotarata mazilirea. Totusi, trimisi turci ii ingaduie revenirea la Iasi, pregatirea bagajelor, incredintarea puterii unei locotenente domnesti conduse de marele vornic Nestor Ureche, ctitor al manastirii Secu, si plecarea, alaturi de doamna Stanca si de fiul sau, Bogdan, catre Tarigrad.

   Succesor ii este un nepot, fiu al lui Bogdan Lapusneanu, Alexandru care, din teama uzurparii puterii, cu sprijinul creditorilor sai stambulioti, obtine exilarea in Alep a unchiului sau. Nu pentru mult timp, caci nici Aron nu este lipsit de aliati influenti. Acestia sunt creditorii sai care, pusi inaintea perspectivei de a nu fi in masura sa isi amortizeze investitia, se rascoala. Liderul lor – Edward Barton, pentru care nu doar banii sunt miza, ci chiar pozitia sa – increderea acordata fostului domn al Bogdaniei avand ca scop consolidarea raporturilor economice dintre Anglia si Moldova (a caror temelie fusese pusa in vremea lui Petru Schiopul prin Conventia comerciala din 1588). Presiunea acestei multimi ce nu ezita, cu rezultat favorabil, sa ii atace pe creditorii lui Alexandru, impune Portii o solutie de compromis; Alexandru este mutat pe tronul de la Bucuresti, Aron este readus, in iulie 1592, in jiltul de la Iasi. Desigur, in schimbul unor noi daruri si pungi de aur, deci implicit cu noi datorii.

   Si de aceasta data sarutarea mainii padisahului nu este urmata imediat de domnie. Obstacolul este Petru, alt fiu nelegitim al lui Alexandru Lapusneanu. Calator, asemenea fratelui sau vitreg, in Apusul Europei, isi aflase rostul alaturi de cazaci si, stabilit la Camenita, asteapta momentul potrivit pentru preluarea sceptrului parintelui sau. Avand sustinerea suveranului Uniunii polono-lituaniene, dar si a mitropolitului de Tirnovo, Dionisie Rally, in august 1592 patrunde in Moldova. Bine primit de boieri si de popor, are un handicap major: ostilitatea Imperiului Otoman care, daca initial paruse a-i fi, prin intermediul comandantilor locali alaturi de care, in trecut, luptase, favorabil, odata uns domn il considera instrument de sporire a influentei Poloniei. Murad al III-lea nu intarzie sa ameninte cu ruperea tratatului de pace dintre cele doua tari. In acelasi timp Aron pregateste, alaturi de otomani, redobandirea domniei. Pentru domnul Moldovei situatia este extrem de dificila. Apelul adresat regelui Sigismund al III-lea ramane fara raspuns. Cu sprijinul nobililor poloni loiali si al cazacilor, ataca Tighina, Chilia si face incursiuni in Nordul Dobrogei. In acelasi timp, la Constantinopol, Aron realizeaza planul revenirii cu sprijin otoman. In septembrie, trupelor turcesti li se alatura cele transilvanene. La 4 octombrie Petru este invins, luat prizonier de catre ardeleni, daruit fratelui sau vitreg care „i-a scurtat nasul si urechile” si l-a trimis la Stambul unde, la 4 noiembrie, dupa chinuri teribile, este dat mortii.

   Intors la Iasi, la 8 octombrie, constient de fragilitatea pozitiei sale, recunoaste titlul de protector al Moldovei principelui Transilvaniei, Sigismund Bathory. Initiativa isi propune aflarea unui aliat ceva mai sigur decat Imperiul Otoman care, in urma ultimelor experiente, este imaginea echilibrului fragil dintre chipurile creditorilor si vointa arbitrara a sultanului. A doua masura pentru consolidarea linistii este preocuparea pentru reducerea numarului datoriilor. Mijloacele sunt cele impuse in domnia precedenta, si de aceasta data, pe langa darile in bani, fiecare gospodarie avand obligatia sa ofere un bou. (Constantin C. Giurescu, Istoria romanilor, volum II, Editura All, 2007, p. 175)

   Reversul acestei domnii aspre il constituie ctitoriile. Se ingrijeste de bunastarea bisericii Sfantul Nicolae din Scheii Brasovului, careia ii ofera danii generoase. Inalta biserica Aroneanu. Se preocupa de ameliorarea starii locasurilor musatine.

   Ceea ce parea tentativa de diminuare a dependentei de Inalta Poarta produce nemultumirea marelui vizir Sinan Pasa care considera ca solutia este o noua indepartare de la putere a domnului de la Iasi. Iar daca in trecut raspunsul primit din partea lui Petru Schiopul a fost abdicarea si parasirea tarii, Aron opteaza pentru alaturarea Ligii Sfinte. Indepartarea din fruntea Tarii Romanesti a lui Alexandru si numirea ca domn a lui Mihai Viteazu, in septembrie 1593, conduce la incheierea aliantei dintre cei doi domni. La 6 august 1594 are loc incheierea tratatului cu Habsburgii.

   Patrunderea in tara a cazacilor in septembrie 1594 pare a compromite proiectul antiotoman. Incurajati de nobilii polonezi dispusi sa impiedice compromiterea tratatului cu turcii, cazacii zaporojeni jefuiesc si prada Iasii, ucid si distrug Curtea domneasca, case si bunuri, iau prizonieri si impun domn. Aron se retrage aproape de granita cu Muntenia. In octombrie, armata Moldovei reuseste sa-i alunge pe invadatori. Domnul revine in capitala. La 3 noiembrie, simultan, la Iasi si la Bucuresti, sunt ucisi creditorii si garda otomana, domnii poruncesc mobilizarea armatei si proclama desprinderea din legaturile cu Tarigradul. Trupele moldovene ataca Tighina, Chilia, Cetatea Alba si Ismail. In decembie 1594 trece la cele vesnice mama domnitorului Moldovei. Este inmormantata in biserica manastirii Patrauti.

   Nevoia intaririi pozitiei in cadrul aliantei conduce la mai marea apropiere de Roma si Praga. Relatiile stranse cu cercurile din apropierea papei Clement al VIII-lea si Rudolf al II-lea, ultimul oferind nu doar sprijin militar Moldovei ci si azil, in caz de necesitate, voievodului ei, produc neliniste in Transilvania. Cu atat mai mult cu cat Sigismund Bathory spera a deveni mai mult decat conducatorul Ardealului. O solie este trimisa la Iasi pentru a reaminti obligatiile fata de vecina de la Apus. Pentru Aron, singurele autoritati sunt episcopul Romei si imparatul Austriei, relatia cu domnul Valahiei si cu principele Transilvaniei neputand fi decat cea dintre egali. Solutia: arestarea   domnului si a familiei sale si preluarea tezaurului tarii, cu complicitatea lui Stefan Razvan, comandatul armatei moldovene.

   In noaptea de 25/26 aprilie 1595, victimele loviturii de stat sunt duse la Brasov, mutate la Sibiu, apoi la Alba Iulia unde, infatisate lui Sigismund, nu primesc dreptul de a se dezvinovati. In final, Aron este inchis la castelul din Vintu de Jos. Moare la inceputul lunii mai 1595, potrivit izvoarelor istorice, otravit. Este inmormantat in biserica veche a mitropoliei ortodoxe din Alba Iulia. Sase luni mai tarziu, doamna Stanca este constransa sa se marite cu unul dintre apropiatii principelui Transilvaniei. (Constantin Rezachevici, Cronologia domnilor din Tara Romaneasca si Moldova, volumul I secolele XIV-XVI, Editura Enciclopedica, 2001, p. p. 778). Uciderea aliatului sau starneste mania lui Mihai Viteazu care, in 1597, in prezenta sotiei si fiului lui Aron, dispune inhumarea osemintelor fostului domn al Moldovei in noua biserica mitropolitana. Este un act de dreptate si de recunostiinta. Ca de atatea ori pe parcursul vietii sale, cel caruia urmasii i-au atribuit ascendenta iudaica pornind de la nume si de la originea etnica a unui segment deloc neglijabil din cercul creditorilor, evenimentele dramatice nu lipsesc nici postum. La 8 septembrie 1600, la Miraslau, Mihai Viteazul este invins de trupele conduse de Gheorghe Basta. Retragerea in Muntenia a domnului roman determina un val de silnicii ale nobililor maghiari. Printre ele: „au dezgropat oasele lui Aron voda (…) si ale altor boieri de-ai mei si le-au zvarlit afara. Asa neomenie nu au facut nici paganii” (Mihai Viteazu). Biserica insasi este distrusa in secolul al XVIII-lea. Este una dintre lespezile asezate peste memoria lui Aron Voda. Nu cea din urma, desigur, caci epitetele Cel Cumplit sau Tiranul inca sunt la indemana.

   Un sat nu departe de Iasi. O biserica. O scoala. Si un bust flancat de coroana de flori la ziua comunei. Purtand mai departe amintirea sa. La Alba Iulia, amintind de locasul mitropolitan, biserica memoriala Mihai Viteazu, inaltata pe locul ctitoriei domnitorului unificator evoca, gratie prezentei sale, si istoria celui care, in 1597 isi afla in acest loc odihna vesnica.

Aron Voda
Bustul lui Aron Voda din Aroneanu I sursa foto: destinatiituristice.ro

   De aceea, privindu-i faptele, slabiciunile, neignorand zidurile ctitorite si nici indrazneala, dar, mai ales, infrangand ispita invocarii cuvantului dinaintea parasirii Moldovei a lui Petru Schiopu (Nu voi sa fiu sub apasarea blestemului norodului), am putea descoperi ca nu a fost, asemenea contemporanilor sai, decat om al vremii sale. Asemenea, in buna masura, fiecaruia dintre noi.

_____________________________

sursa cover photo: moldovenii.md

Discutii pe Facebook
Libris.ro

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.