);
COnecteaza-te cu noi

Personalitati

Aron Voda

Publicat

pe

Aron Voda

   Aroneanu. Comuna din apropierea Iasilor, purtatoare a numelui bisericii in jurul careia s-a extins. Biserica pastrand, la randul sau, numele ctitorului, domn moldav, mentionat in graba alaturi de cel al lui Mihai Viteazul, ca unul dintre aliatii din cadrul Ligii Sfinte. La o cercetare mai atenta se adauga o porecla: Tiranul, apartenenta la neamul Musatinilor si moartea, in mai 1595, in temnita castelului Martinuzzi.

Aron Voda

Biserica Aroneanu I sursa foto: doxologia.ro

   Fiu natural al lui Alexandru Lapusneanu si al surorii Cuviosului Nicanor, ctitor, alaturi de Doamna Elena Rares, al manastirii Agapia Veche din deal. Copilaria o petrece ca ucenic al unchiului sau. Tineretea, alaturi de parintele sau, din a carui Curte face parte, insotindu-l in exil din 1561, in preajma fiindu-i si pe parcursul celei de-a doua domnii. Moartea domnului, in martie 1568, marcheaza inasprirea raporturilor cu unchiul matern ce spera ca fostul ucenic ar putea intra in monahism. Viata lui Aron este definita de excese, fapt care afecteaza prestigiul Parintelui Nicanor, din 1572 episcop al Romanului. Solutia: nepotul ierarhului se refugiaza in Transilvania, continua calatoria in Polonia, ajungand, in final, la Constantinopol.

   In august 1591 tronul Moldovei este disponibil. Parasirea tarii de catre Petru Schiopul determina o competitie apriga pentru ocuparea sa. Cu acest scop, Aron face apel la sprijinul camatarilor evrei si greci, al negustorilor armeni si al ienicerilor. Axul implinirii dorintei: ajutorul oferit de Edward Barton, reprezentantul Elisabetei I la Poarta si cel furnizat de ambasadorul francez. Suma rezultata din imprumuturi: un milion de galbeni, de zece ori mai mult decat averea cu care parasise tara predecesorul sau. Cumpararea domniei nu reprezinta decat partea dintai a misiunii. Investit in septembrie, ajunge la Iasi in noiembrie, dupa achitarea primei transe a datoriilor.

   Noul voievod se impune tarii prin stapanirea „cumplita si amara”, pentru sustinerea unui stil de viata in prea mica masura moral. Grabindu-se sa solutioneze relatia cu creditorii, introduce noua dare si insarcineaza membrii garzii otomane sa usureze incasarea obligatiilor norodului fata de domnie. Abuzurile se indreapta si impotriva boierilor, de a caror credinta se indoieste. Consecinta: rascoala boiernasilor din tinuturile Soroca si Orhei care, in primavara lui 1592, sustin un alt descendent al lui Alexandru Lapusneanu, Ionasco Bogdan. Cum noul mitropolit al Moldovei, Nicanor, unchiul domnului, refuza sa medieze conflictul, Aron ii infrunta pe rasculati la Raut, ii invinge, insemneaza pe pretendentul Ionasco, il trimite la manastire, ucide capii miscarii.   La putin timp, o amenintare mai grava ii afecteaza pozitia. Boieri refugiati se plang sultanului Murad al III-lea atat de abuzurile dabilarilor (incasatorii de dari), cat si de avansurile facute de Aron Voda sotiilor, fiicelor, nepoatelor lor. In aprilie 1592 este hotarata mazilirea. Totusi, trimisi turci ii ingaduie revenirea la Iasi, pregatirea bagajelor, incredintarea puterii unei locotenente domnesti conduse de marele vornic Nestor Ureche, ctitor al manastirii Secu, si plecarea, alaturi de doamna Stanca si de fiul sau, Bogdan, catre Tarigrad.

   Succesor ii este un nepot, fiu al lui Bogdan Lapusneanu, Alexandru care, din teama uzurparii puterii, cu sprijinul creditorilor sai stambulioti, obtine exilarea in Alep a unchiului sau. Nu pentru mult timp, caci nici Aron nu este lipsit de aliati influenti. Acestia sunt creditorii sai care, pusi inaintea perspectivei de a nu fi in masura sa isi amortizeze investitia, se rascoala. Liderul lor – Edward Barton, pentru care nu doar banii sunt miza, ci chiar pozitia sa – increderea acordata fostului domn al Bogdaniei avand ca scop consolidarea raporturilor economice dintre Anglia si Moldova (a caror temelie fusese pusa in vremea lui Petru Schiopul prin Conventia comerciala din 1588). Presiunea acestei multimi ce nu ezita, cu rezultat favorabil, sa ii atace pe creditorii lui Alexandru, impune Portii o solutie de compromis; Alexandru este mutat pe tronul de la Bucuresti, Aron este readus, in iulie 1592, in jiltul de la Iasi. Desigur, in schimbul unor noi daruri si pungi de aur, deci implicit cu noi datorii.

   Si de aceasta data sarutarea mainii padisahului nu este urmata imediat de domnie. Obstacolul este Petru, alt fiu nelegitim al lui Alexandru Lapusneanu. Calator, asemenea fratelui sau vitreg, in Apusul Europei, isi aflase rostul alaturi de cazaci si, stabilit la Camenita, asteapta momentul potrivit pentru preluarea sceptrului parintelui sau. Avand sustinerea suveranului Uniunii polono-lituaniene, dar si a mitropolitului de Tirnovo, Dionisie Rally, in august 1592 patrunde in Moldova. Bine primit de boieri si de popor, are un handicap major: ostilitatea Imperiului Otoman care, daca initial paruse a-i fi, prin intermediul comandantilor locali alaturi de care, in trecut, luptase, favorabil, odata uns domn il considera instrument de sporire a influentei Poloniei. Murad al III-lea nu intarzie sa ameninte cu ruperea tratatului de pace dintre cele doua tari. In acelasi timp Aron pregateste, alaturi de otomani, redobandirea domniei. Pentru domnul Moldovei situatia este extrem de dificila. Apelul adresat regelui Sigismund al III-lea ramane fara raspuns. Cu sprijinul nobililor poloni loiali si al cazacilor, ataca Tighina, Chilia si face incursiuni in Nordul Dobrogei. In acelasi timp, la Constantinopol, Aron realizeaza planul revenirii cu sprijin otoman. In septembrie, trupelor turcesti li se alatura cele transilvanene. La 4 octombrie Petru este invins, luat prizonier de catre ardeleni, daruit fratelui sau vitreg care „i-a scurtat nasul si urechile” si l-a trimis la Stambul unde, la 4 noiembrie, dupa chinuri teribile, este dat mortii.

   Intors la Iasi, la 8 octombrie, constient de fragilitatea pozitiei sale, recunoaste titlul de protector al Moldovei principelui Transilvaniei, Sigismund Bathory. Initiativa isi propune aflarea unui aliat ceva mai sigur decat Imperiul Otoman care, in urma ultimelor experiente, este imaginea echilibrului fragil dintre chipurile creditorilor si vointa arbitrara a sultanului. A doua masura pentru consolidarea linistii este preocuparea pentru reducerea numarului datoriilor. Mijloacele sunt cele impuse in domnia precedenta, si de aceasta data, pe langa darile in bani, fiecare gospodarie avand obligatia sa ofere un bou. (Constantin C. Giurescu, Istoria romanilor, volum II, Editura All, 2007, p. 175)

   Reversul acestei domnii aspre il constituie ctitoriile. Se ingrijeste de bunastarea bisericii Sfantul Nicolae din Scheii Brasovului, careia ii ofera danii generoase. Inalta biserica Aroneanu. Se preocupa de ameliorarea starii locasurilor musatine.

   Ceea ce parea tentativa de diminuare a dependentei de Inalta Poarta produce nemultumirea marelui vizir Sinan Pasa care considera ca solutia este o noua indepartare de la putere a domnului de la Iasi. Iar daca in trecut raspunsul primit din partea lui Petru Schiopul a fost abdicarea si parasirea tarii, Aron opteaza pentru alaturarea Ligii Sfinte. Indepartarea din fruntea Tarii Romanesti a lui Alexandru si numirea ca domn a lui Mihai Viteazu, in septembrie 1593, conduce la incheierea aliantei dintre cei doi domni. La 6 august 1594 are loc incheierea tratatului cu Habsburgii.

   Patrunderea in tara a cazacilor in septembrie 1594 pare a compromite proiectul antiotoman. Incurajati de nobilii polonezi dispusi sa impiedice compromiterea tratatului cu turcii, cazacii zaporojeni jefuiesc si prada Iasii, ucid si distrug Curtea domneasca, case si bunuri, iau prizonieri si impun domn. Aron se retrage aproape de granita cu Muntenia. In octombrie, armata Moldovei reuseste sa-i alunge pe invadatori. Domnul revine in capitala. La 3 noiembrie, simultan, la Iasi si la Bucuresti, sunt ucisi creditorii si garda otomana, domnii poruncesc mobilizarea armatei si proclama desprinderea din legaturile cu Tarigradul. Trupele moldovene ataca Tighina, Chilia, Cetatea Alba si Ismail. In decembie 1594 trece la cele vesnice mama domnitorului Moldovei. Este inmormantata in biserica manastirii Patrauti.

   Nevoia intaririi pozitiei in cadrul aliantei conduce la mai marea apropiere de Roma si Praga. Relatiile stranse cu cercurile din apropierea papei Clement al VIII-lea si Rudolf al II-lea, ultimul oferind nu doar sprijin militar Moldovei ci si azil, in caz de necesitate, voievodului ei, produc neliniste in Transilvania. Cu atat mai mult cu cat Sigismund Bathory spera a deveni mai mult decat conducatorul Ardealului. O solie este trimisa la Iasi pentru a reaminti obligatiile fata de vecina de la Apus. Pentru Aron, singurele autoritati sunt episcopul Romei si imparatul Austriei, relatia cu domnul Valahiei si cu principele Transilvaniei neputand fi decat cea dintre egali. Solutia: arestarea   domnului si a familiei sale si preluarea tezaurului tarii, cu complicitatea lui Stefan Razvan, comandatul armatei moldovene.

   In noaptea de 25/26 aprilie 1595, victimele loviturii de stat sunt duse la Brasov, mutate la Sibiu, apoi la Alba Iulia unde, infatisate lui Sigismund, nu primesc dreptul de a se dezvinovati. In final, Aron este inchis la castelul din Vintu de Jos. Moare la inceputul lunii mai 1595, potrivit izvoarelor istorice, otravit. Este inmormantat in biserica veche a mitropoliei ortodoxe din Alba Iulia. Sase luni mai tarziu, doamna Stanca este constransa sa se marite cu unul dintre apropiatii principelui Transilvaniei. (Constantin Rezachevici, Cronologia domnilor din Tara Romaneasca si Moldova, volumul I secolele XIV-XVI, Editura Enciclopedica, 2001, p. p. 778). Uciderea aliatului sau starneste mania lui Mihai Viteazu care, in 1597, in prezenta sotiei si fiului lui Aron, dispune inhumarea osemintelor fostului domn al Moldovei in noua biserica mitropolitana. Este un act de dreptate si de recunostiinta. Ca de atatea ori pe parcursul vietii sale, cel caruia urmasii i-au atribuit ascendenta iudaica pornind de la nume si de la originea etnica a unui segment deloc neglijabil din cercul creditorilor, evenimentele dramatice nu lipsesc nici postum. La 8 septembrie 1600, la Miraslau, Mihai Viteazul este invins de trupele conduse de Gheorghe Basta. Retragerea in Muntenia a domnului roman determina un val de silnicii ale nobililor maghiari. Printre ele: „au dezgropat oasele lui Aron voda (…) si ale altor boieri de-ai mei si le-au zvarlit afara. Asa neomenie nu au facut nici paganii” (Mihai Viteazu). Biserica insasi este distrusa in secolul al XVIII-lea. Este una dintre lespezile asezate peste memoria lui Aron Voda. Nu cea din urma, desigur, caci epitetele Cel Cumplit sau Tiranul inca sunt la indemana.

   Un sat nu departe de Iasi. O biserica. O scoala. Si un bust flancat de coroana de flori la ziua comunei. Purtand mai departe amintirea sa. La Alba Iulia, amintind de locasul mitropolitan, biserica memoriala Mihai Viteazu, inaltata pe locul ctitoriei domnitorului unificator evoca, gratie prezentei sale, si istoria celui care, in 1597 isi afla in acest loc odihna vesnica.

Aron Voda

Bustul lui Aron Voda din Aroneanu I sursa foto: destinatiituristice.ro

   De aceea, privindu-i faptele, slabiciunile, neignorand zidurile ctitorite si nici indrazneala, dar, mai ales, infrangand ispita invocarii cuvantului dinaintea parasirii Moldovei a lui Petru Schiopu (Nu voi sa fiu sub apasarea blestemului norodului), am putea descoperi ca nu a fost, asemenea contemporanilor sai, decat om al vremii sale. Asemenea, in buna masura, fiecaruia dintre noi.

_____________________________

sursa cover photo: moldovenii.md

Discutii pe Facebook
Nemira

Sunt nascut în Suceava, la 16 noiembrie 1975 . Locuiesc în Constanta. Am urmat doi ani de studiu la Facultatea de Jurnalism a Universitatii Andrei Saguna din Constanta. Sunt licentiat al Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii Ovidius si, din decembrie 2012, doctor în Istorie. Din 2000 - profesor de istorie în învatamântul preuniversitar.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Cafenea

SOUS LE CIEL DE PARIS. EDITH PIAF

Publicat

pe

Edith Piaf

   Intr-o perioada in care teama de razboi devenise o stare permanenta de tensiune cotidiana, pe strada Belleville la numarul 72, arondismentul XX,  lua nastere “sufletul Parisului”, asa cum avea sa i se spuna peste ani. Mai exact in 19 decembrie 1915 se nastea Edith Gassion, fiica unui acrobat, Louis Gassion si a unei “artiste lirice”, Annette Giovanna Maillard. Numita dupa o infirmiera britanica, Edith Gassion avea sa schimbe istoria cabaretelor frantuzesti si sa devina o stea emblematica a Parisului de altadata.

   Copilaria si adolescenta i-au fost presarate de grele incercari. Primii 6 ani din viata si i-a petrecut intr-o casa de toleranta in Normandia sub tutela bunicii paterne care era si matroana casei cu pricina. In ciuda aparentelor, afectiunea si grija primita, atat din partea bunicii cat si a slujnicelor i-au ramas intiparite in amintire de-a lungul timpului ca pe ceva ce nu mai avea sa intalneasca.

Edith Piaf in coliparie

Edith Piaf copil

   Anii ce au urmat si i-a petrecut alaturi de tatal sau, intors din razboi care la momentul respectiv a dorit sa-si continue cariera acrobatica alaturi de circ, iar mai apoi independent, cand pentru prima data Edith a cantat in strada “La Marseillaise” interpretare cu un succes rasunator. Pana la varsta de 15 ani si-a castigat traiul din cantarile de strada, alaturi de Simone Berteaut, “Momone”, care-i va fi prietena pentru urmatorii 30 de ani.

   Un an mai tarziu, Edith se indragosteste de Louis Dupont, “P’tit Louis”, un tanar comisionar, caruia intr-un gest nebunesc ii va darui o fetita, Marcelle Dupont. In incercarile sale disperate de a-si schimba stilul de viata constata ca nu este facuta pentru altceva decat pentru a canta si nu renunta astfel la cantarile din strada, spre disperarea lui Dupont. Bolnava de meningita, fetita acestora moare dupa 2 ani de viata, astfel ca Edith de la 18 ani nu-si va mai cunoaste niciodata latura materna.

Edith Piaf

La Môme Piaf

   O viata plina de excese si de aventuri care se estompeaza in anul 1935, atunci cand il cunoaste pe Louis Leplée, patronul unui cabaret in voga, Gerny’s, ce o propulseaza in aceasta lume artistica si caruia ii va fi recunoscatoare tot restul vietii.

  Odata cu moartea lui Leplée, un alt pion important in cariera lui Edith il reprezinta Raymond Asso, care-i va deveni timp de 2 ani amant, prieten, textier si director artistic. Un om care o educa pe Edith si ii transforma spectacolele in adevarate reprezentatii, de la postura acesteia, gestica, intonatie, mimica, prin severitatea si perseverenta lui o transforma pe Edith din “La Môme Piaf” asa cum i se adresa Leplée, in Edith Piaf, o adevarata prezenta artistica.

   Plecarea lui Asso in razboi in 1938 ii reda lui Edith ocazia de a se intoarce la vechile obiceiuri: alcool in exces si nopti pierdute. Acesta reprezinta momentul in care incepe succesul lui Edith Piaf, dar si declinul. Anii ce vor urma vor fi plini de spectacole, reprezentatii, momente artistice, texte compuse in miez de noapte, auditii in exces, un regim de munca epuizant, presarat cu foarte multe aventuri amoroase asociate cu alcoolul.

Edith Piaf

Edith Piaf

   Si-a trait viata prin muzica, iar aceasta dragoste acerba s-a reflectat si in relatiile sale, se indragostea de cei tineri, de cei nevinovati, de cei pe care putea sa-i formeze si sa-i sustina, tocmai de aceea majoritatea partenerilor ei au fost cu mult mai tineri si au reusit mai apoi sa-si construiasca o cariera tocmai datorita acesteia, iar atunci cand Edith considera ca erau pregatiti, le reda libertatea.

Edith Piaf

Edith Piaf in 1939

   Ar fi mult mai mult de spus. Edith Piaf nu a fost doar o simpla artista, a fost un nume, un moment, o voce, o forta de munca fantastica pana la epuizare atat in muzica cat si in dragoste. O fire capricioasa, cu un simt al umorului si al perfectiunii extrem de dezvoltat.

   SOUS LE CIEL DE PARIS a luat nastere o voce care iti creeaza prin claritatea si gravitatea sa atmosfera pariziana de altadata, te face sa te regasesti pe strazile Parisului si iti transmite o dragoste necontenita pentru viata, muzica si iubire asa cum simtea si ea de altfel. Edith Piaf a fost indragostita de iubire si de viata. “L’espoir fleurit/Au ciel de Paris”

Edith Piaf - Sufletul Parisului

„Sufletul Parisului”

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Personalitati

Alexei Mateevici – 100 de ani de la moarte

Publicat

pe

Alexei Mateevici

   „Înalt si sprinten ca un paltin, pe umerii rotunzi avea chip de Crist blajin, încadrat în plete lungi, castanii, si o barba blonda, despicata în doua. Pe fata-i blânda, cu pistrui mici sub bolta unei frunti înalte si luminoase sclipeau doi ochi caprui, putin înmuiati în lacrimi si de o melancolie nespusa.” (Ion Buzdugan)

Începuturi

   Este portretul pe care fiecare dintre noi îl recunoaste. Mai curând al unei poezii decât al unei persoane. Drept este sa fie astfel, cât timp,timp de decenii, ”Limba noastra” era creatia unui crochiu.

Alexei Mateevici

Alexei Mateevici impreuna cu fiul sau | sursa foto: personalitatibasarabene.info

   Nascut la 16 martie 1888. La Cainari, actualul raion Causeni, la 50 de kilometri sud de Chisinau. Fiul preotului Mihail Mateevici si al Nadejdei, fiica protopopului din Causeni. Scoala primara o urmeaza la Zaim, unde familia se muta în 1893. Acasa, sub îndrumarea tatalui, deprinde alfabetul latin, din textele revistei ”Albina”, din 1867 limba româna fiind interzisa în scoala.

   În 1897 este înscris la Seminarul Duhovnicesc din Chisinau. O alegere fireasca, nu doar ca rod al traditiei familiale – stra-strabunicul, strabunicul, bunicul si un unchi pe linie materna fiind slujitori ai altarului – ci si ca purtare a unei îndatoriri, deslusita treptat, multumita rolul bisericii satului dintr-o gubernie imperiala, care, dincolo de fireasca misiune spirituala, apartine nevoii de nestingere a constiintei nationale. Absolva în 1902 cursurile seminarului, continuând studiile la Seminarul Teologic din Chisinau. Participa la dezbaterile privind proiectele de reforma initiate în domeniul învatamântului. În aceeasi masura, realitatile sociale sunt cu aceeasi atentie cântarite. Cel dintâi prag – moartea, la 42 de ani, a parintelui Mihail Mateevici, la 24 iulie 1906. Nu doar pierderea tatalui ci acerba lupta pentru obtinerea parohiei Zaim îl tulbura. Cu aceasta ocazie, publica primul articol- Chestiunea preotasca în ”Basarabia”, denuntând lacomia, ipocrizia si lipsa de scrupule a unui sistem profund corupt.

Publicistul, poetul, preotul

   Materialul constituie începutul unei activitati publicistice impresionante, nu doar prin numarul materialelor, ci, mai cu seama, prin domeniile abordate, de la viata Bisericii, problematica sociala si culturala, la etnografie, folclor,arheologie, critica de arta, reportaj si traduceri din literatura rusa.

   De asemenea, sustine predici în Catedrala ortodoxa din Chisinau. În 1907 devine membru al redactiei ”Basarabiei”. Începe sa publice cele dintîi poezii. În acelasi an, Nadejda Mateevici se muta la Chisinau. Seminarul se închide, ca masura de coercitie pentru tulburarile elevilor. Este doar prilej pentru dedicarea activitatii publicistice pentru cel care, trei ani mai târziu, absolva seminarul ca sef de promotie. Rezultatul – înmatricularea ca student al Academiei Duhovnicesti din Kiev fara sustinerea examenului de admitere, beneficiar de bursa. La Kiev, activitatea publicistica continua, la ”Luminatorul”. Devine membru al Societatii cultural – nationale ”Desteptarea” a studentilor moldoveni. Principala doleanta – revenirea la folosirea, în scolile primare, a limbii române.

Alexei Mateevici

Alexei Mateevici | sursa foto: wikimedia.org

   În ”Buletinul Eparhiei Chisinaului” publica studii si articole despre traditii basarabene, despre istoria Bisericii ”moldovenesti”. De asemenea, începe colaborarea cu publicatia ”Cuvântul moldovenesc”.

Anul 1914

   Este anul ce lesne poate fi definit ca apogeu al existentei lui Alexei Mateevici. Sustine lucrarea de licenta : ”Conceptia religioasa si filozofica a lui Fechner”, clasându-se al saselea din cei patruzeci si opt de absolventi ai prestigioasei Academii kievene.  O lucrare de peste 800 de pagini, care îi îngaduie sa devina magistru în stiinte fara probe suplimentare. (Ion Nuta, Schita biobliografica în Alexei Mateevici, Versuri, Editura Vicovia, Bacau, 2013, pp. 38 – 39). În acelasi an este hirotonit preot pe seama catedralei Sfânta Sofia din Kiev. Se casatoreste cu Teodosia Novitki, profesoara la Scoala Eparhiala din Kiev. În septembrie, la solicitarea sa, devine profesor de omiletica, liturghie la Seminarul Teologic din Poltava. Nu dupa multa vreme, se transfera la Seminarul Teologic din Chisinau, unde preda limba greaca si Sfânta Scriptura. Este ales membru al ”Societatii Bisericesti de Istorie si Arheologie din Basarabia”.

Amurgul

   Continua sa publice. Sustine discursul de despartire la serbarea de absolvire a promotiei 1915. În vara acestui an este prezent la Causeni, pentru studiul trecutului si a arhitecturii bisericii Sfânta Adormire a Maicii Domnului. Rezultatul – prelegere în sedinta Societatii de Istorie si Arheologie. Demersul relua truda bunicului matern, preotul Ioan Neaga, ce publicase, în 1862, un material despre locas.

   La 16 septembrie, ca preot militar, este mobilizat pe frontul din Galitia, în regimentul 41 infanterie. La 23 decembrie se naste fiica sa, Nina. Un an mai târziu, pe fondul intrarii, la 15 august, a României în razboi, solicita sa fie transferat în România. Este încadrat în brigada 71 rusa de artilerie, pe linia frontului Tecuci – Marasesti. Continua sa trimita materiale pentru Buletinul Eparhial si Societatii de Istorie si Arheologie, al carui membru al comisiei editoriale devenise anul anterior. (ibidem, p. 41).

Alexei Mateevici

Alexei Mateevici impreuna cu fiica | sursa foto: wikimedia.org

   Prezenta în tara mama este de la început fructuoasa. Atât prin întâlnirile cu oamenii de cultura, cît si pentru colectele de carte pentru Basarabia. Revine frecvent la Chisinau. La 20 mai 1917 participa la Congresul studentilor români din Basarabia. O saptamâna mai târziu – la cel al învatatorilor moldoveni din Basarabia. Ambele, la cea dintâi întrunire.La mijlocul lunii iunie, sustine lectii de istoria literaturii române la cursurile de limba româna pentru învatatori, cursuri prefatate de recitarea ”Limbii noastre”, înaintea unei audiente impresionante. Poezia fusese scrisa pe front,la Marasesti, la 17 iunie 1917. Exista marturii despre drumurile sale în satele Moldovei. Cea a slujirii la Cosmesti si Movileni: Costel Crangan, Cum a murit, la doar 29 de ani, autorul celei mai cunoscute poezii despre limba româna, scrisa pe câmpul de lupta:”Era frumos si blând ca sfintii”, în Adevarul, 26 octombrie 2015.

Alexei Mateevici

Alexei Mateevici | sursa foto: wikimedia.org

   Revenit pe front, contracteaza tifos abdominal. Este internat la Tecuci. Solicita sa revina în Basarabia. Trece la cele vesnice la 13 august 1917. Este înmormîntat, a doua zi, în cimitirul central din Chisinau. În octombrie 1917, Congresul ostasilor moldoveni declara autonomia Basarabiei, alegând, ca organ reprezentativ, Sfatul Tarii. La 27 martie 1918, Sfatul Tarii hotarâste unirea Basarabiei cu România. Se împlineste visul caruia îi închinase, el si bunii sai, întreaga truda si deplina nadejde. Visul, de asemenea, al lui Simeon Murafa si Andrei Hodorogea, luptatori pentru unirea Basarabiei cu România, ucisi la 20 august 1917.

   Comparat cu Mihai Eminescu, caci, ”numai Eminescu a mai stiut sa scoata atâta mireasma din ritmurile poporane” (George Calinescu), cu Nicolae Labis, prin vârsta frageda a muririi si forta talentului (Î.P.S. Antonie Plamadeala), Alexei Mateevici ne este, la un secol de la trecerea sa la Domnul, mai cu seama întrebare. Despre ceea ce simtim, înca a ne defini. Despre idealuri. Despre constientizarea, de catre fiecare dintre noi, a notiunii de patrie.Raspunsul nu ne este dat a-l putea amâna.

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Personalitati

Bogdan al III-lea Musat

Publicat

pe

Bogdan al III-lea Musat

Bogdan al III-lea Mușat

   Mușatin. Și Basarab. Plasat, adesea, în umbra părintelui său. Urmaș vrednic al acestuia întru totul. ”Sfios ca o fată și bărbat viteaz, prieten al virtuților și al oamenilor virtuoși” cum îl descrie Matteo Muriani, unul dintre medicii tatălui său. (Călători străini despre Țările Române, vol. I, București, 1970, p. 149) Ctitor și ostaș. Vrednic de bună amintire la împlinirea a jumătate de mileniu de la trecerea la cele veșnice.

Cei dintâi ani

   Născut la 16 iunie 1479. Părinții – Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Doamna Maria Voichița.

Ștefan cel Mare I sursa foto: epr.ro / Doamna Maria Voichița I sursa foto: ea.md

   Pe linie paternă, cel ce primește, la Sfântul Botez, prenumele bunicilor săi – Bogdan și Vlad, este mlădiță a neamului Mușatinilor. Pe linie maternă – un Basarab. Mai precis, un Drăculesc, mama sa, capturată de viitorul său soț în expediția din noiembrie 1473, fiind fiica lui Radu de la Afumați, cel învelit, încă, în speculații pe marginea unei însemnări a lui Laonic Chalcocondil din ”Expuneri istorice” sau redus la statutul, la fel de discutabil, de frate nevrednic al lui Vlad Țepeș.

   Despre Bogdan Vlad știm că este asociat la domnie în 1498, pe fondul morții fraților săi mai mari. Putem presupune că participă la cele din urmă confruntări cu polonezii din vremea domniei Sfântului Ștefan și că este inițiat în problemele interne ale țării. Ambele componente ale uceniciei, ca și calitatea de unic fiu legitim sunt, în primăvara – vara anului 1504, supuse încercării.

   Fiecare dintre noi își amintește ultima parte a dramei istorice ”Apus de soare”. Domnitorul, pedepsind pe boierii complotiști, ce confundaseră slăbiciunea fizică a lui Ștefan cu libertatea impunerii propriului lor domn. Faptele prezentate de Barbu Ștefănescu Delavrancea nu se depărtează de evenimentele vremii. Doar că taberele sunt cel puțin trei, fiecare susținută de unul dintre vecinii Moldovei (Ungaria, Imperiul Otoman și Polonia), contracandidații lui Bogdan Vlad fiind atât un frate trăitor la Stambul cât și portarul Sucevei, Luca Arbore. (Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova, a. 1324 – 1881, vol I, secolele XIV – XVI, București, 2001, p. 549). Pe fondul acestor comploturi, la 30 iunie 1504, Ștefan cel Mare impune pe tronul țării pe Bogdan ca prim născut, dregătorii jurând credință noului domn.

   La 2 iulie, Sfântul Voievod Ștefan se alătură bunilor săi. Urmașul său se dovedește ”puțin dispărțitu de firea tătăne-său…”, înfruntând, încă de la începutul domniei, tentativele de obținere a cârmuirii Moldovei din partea pretendenților, dar și ispita tătarilor de a încerca forța noii domnii. (Constantin Rezachevici, op. cit, p. 550)

Pocuția

   Cel dintâi deziderat al lui Bogdan al III-lea este soluționarea chestiunii Pocuției. Este vorba de un diferend de frontieră cu Polonia ce are ca sursă împrumutul acordat, în 1388, de Petru I Mușat lui Vladislav al II-lea Iagello. 3000 de ruble contra Pocuția ca garanție a returnării sumei. Dacă ținem seama de faptul că cel mai important oraș al regiunii este Colomeea unde, în 1485, Sfântul Voievod Ștefan depusese omagiul regelui Poloniei Cazimir al IV-lea, ca vasal, că bătălia de la Codrii Cosminului, din 1497, a readus în actualitate nu doar caducitatea jurământului de la Colomeea, ci și necesitatea soluționării disputei privind Pocuția. Soluția impusă de predecesorul lui Bogdan Vodă este pragmatică: în 1502 provincia este ocupată de trupele moldovene, sunt impuși conducători și preluate veniturile. Partea polonă devine interesată de negocieri.

   Soluția propusă de noul domn al Moldovei este matrimonială. Prin căsătoria cu Elisabeta, sora regelui Poloniei, Alexandru I Jagello și oferirea ca dar de nuntă a Pocuției, provincia ar fi revenit, în final, Moldovei. Deși acordul de cedare a provinciei este semnat în iunie 1505, opoziția fermă a reginei- mamă Elisabeta de Habsburg, văduva lui Cazimir al IV-lea, impune soluția armată. Incursiunile trupelor moldave conduc la încheierea înțelegerii de la Lublin, din 16 martie 1506, prin care uniunea dinastică este întărită de protejarea frontierei polone de incursiunile tătare, de ridicarea unei biserici romano-catolice, acceptarea unui episcop și încheierea de înțelegeri cu Statul papal. (Jerzy Jan Lersky, Richard J. Kozicki, Historical dictionary of Poland, 966-1945, Greenwood Publishing Group, 1996, p. 9)

   Așa cum moartea Elisabetei de Habsburg redeschisese dialogul dintre cele două părți, cea lui Alexandru I îi pune capăt. Urmașul său, Sigismund I, preocupat de realizarea unei monarhii absolute, silit să afle soluția optimă evitării consolidării pozițiilor nobilimii, în război cu Marele Cnezat al Moscovei, vizând propria alianță matrimonială cu Habsburgii, nu este interesat de proiectul susținut de vecinul său. Urmarea – intervenții armate reciproce în Polonia și Moldova. ”Singur Bogdan vodă cu capul său au lovit cu sulița în poarta Liovului, care lucru și astăzi să cunoaște semnul” (Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, București, 1958, p. 139) constituie cea mai potrivită reflectare a conflictului dintre 1506 și 1509. În 1510 se încheie pacea. Printre intermediari, se pare, papa Iuliu al II-lea. Pocuția aparține Poloniei în schimbul unor avantaje economice oferite Moldovei.

Tătarii

   Înțelegerea de la Camenița nu constituie atât un eșec al politicii externe a lui Bogdan, ci o soluție. Atât Polonia, cât și Moldova sunt expuse amenințării tătare. O primă incursiune a avut loc în 1504. Următoarea, mult mai îngrijorătoare, se produce șase ani mai târziu. În 1511, întreaga Moldovă este trecută prin foc. Atacurile tătare îl determină pe Bogdan vodă să întrevadă posibilitatea unei alianțe moldavo-polono-ruse. În ciuda dorinței sale, neînțelegerile primează în relația dintre Cracovia și Moscova. Singura opțiune viabilă o reprezintă creșterea cuantumului tributului către Înalta Poartă, în 1514, ca principala garanție a menținerii autonomiei interne a Moldovei.

Valahia

   Presiunile sunt departe de a-și avea sursa doar în nord sau în est. Cele din sud amintesc de campaniile muntene ale părintelui său. Doar sensul este diferit. Semnificația rămâne aceeași. Radu cel Mare, în 1507, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, șapte ani mai târziu, se străduiesc să impună la Suceava propriii favoriți. Rezultatul acestor dorințe valahe sunt noi incursiuni reciproce. În cel dintâi caz, medierea Sfântului Ierarh Maxim Brancovici, mitropolitul Țării Românești, pune capăt escaladării conflictului. Relația cu Muntenia nu poate fi redusă la conflict.

    Așa cum observa Nicolae Iorga, pretendentul la mâna Elisabetei Jagello se resemnează cu o ”căsătorie în țară, fără nici-o altă strălucire decât farmecul miresei…” (N. Iorg, Istoria lui Ștefan cel Mare, București, 1978, p. 206). Aleasa – Nastasia, despre care mai nimic nu cunoaștem, cu excepția faptului că, în 1512, se mută la cele nepieritoare. A doua căsătorie este încheiată cu fiica lui Mihnea cel Rău, Ruxandra. Prunci – doar cei nelegitimi sunt știuți. Printre ei – Ștefăniță, Cuviosul Pahomie de la Slatina (cunoscut de mai fiecare ca Alexandru Lăpușneanu) și Aron Emanoil. (sursa)

 Moștenirea

Buna gospodărire a Moldovei, alături de boierii domniei tatălui său, în rândul cărora Luca Arbore se impune, este miezul domniei de treisprezece ani a lui Bogdan al III-lea. Dovezi – locașurile de închinare. Biserica din Reuseni, isprăvită în amintirea bunicului al cărui nume îl poartă, ucis în aceste locuri în octombrie 1451. Începutul înălțării bisericii mitropolitane din Suceava.

   Bogdan al III-lea trece pragul acestei vieți la Huși, la 22 aprilie 1517, la 38 de ani. Este înmormântat la mănăstirea Putna. Îi urmează în jilț fiul său Ștefăniță.

   Cei 500 de ani de la pristăvirea lui Bogdan al III-lea sunt prilej deslușirii trăsăturilor vieții și stăpânirii unui domn aproape necunoscut. În ciuda faptului că reprezentările sale sunt, așa cum remarca Maria Magdalena Szekely (sursa), numeroase, întinzându-se pe o perioadă îndelungată, de la anii dinaintea domniei la frescele zugrăvite postum. În ciuda faptului că întreaga domnie oferă argumente în favoarea celui care, asemenea unui ”strejar în toate părțile priveghiia, ca să nu să știrbească țara ce-i rămăsăse de la tată-său”. (Grigore Ureche, op. cit. p. 143).

______

sursa cover photo: wikimedia.org

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

iunie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

09mai(mai 9)17:30:s30iun(iun 30)17:30:sMemory Clouds.Galeria Anca Poterasu, Strada Plantelor nr. 58, Bucuresti Organizator: Institutul Francez din Bucuresti Tip eveniment cultural 2:Expozitie,Vernisaj Etichete eveniment culturalDecebal Scriba,expozitie,Institutul Francez din Bucuresti,Memory Clouds,vernisaj

Facebook

Trending

X