Aron Pumnul – 150

0
584

   Crochiul. Tinând locul unui portret. Numele sau ne devine familiar de timpuriu, cea dintâi poezie a lui Mihai Eminescu fiindu-i dedicata. Peste ani, ne aflam înaintea criticilor, întemeiate, ale lui Vasile Alecsandri si Titu Maiorescu, fata de exagerarile lexicale ale profesorului Pumnul. La final, crochiul devine eticheta – un transilvanean silit de vremuri sa se refugieze în Bucovina în ceea ce s-ar putea numi descalecat cultural. Mormântul din Cernauti este argument elocvent. Reprezentând, de fapt, doar începutul.

Radacinile

Aron Pumnul - personalitati istorice romanesti. Istorie literara
Aron Pumnul n.1818 – m.1866 | sursa foto: romanialibera.ro

   Aron Pumnul se naste la 27 noiembrie 1818. La Cuciulata.În depresiunea Hoghiz. Parintii – tarani veniti din Fagaras. Scoala primara o urmeaza la Odorhei. Acum afla fuioarele de basm si istorii, rostuirea lor în sipete ce, ascunzându-le vederii, le pregatesc, în tacere, vremea rodirii, dureri, fragmente de trecute lupte si de sperante ce dau alta masura vremii alor sai. Liceul din Blaj adauga noi trepte constiintei a ceea ce se cuvine a faptui. Si, cum altfel ar sta lucrurile cât timp la catedra se afla Simion Barnutiu si George Baritiu? Primul, menit de parinti carierei teologice,cumulând experienta de director de studii la Seminarul din Blaj si de arhivar al Consistoriului, îi îndruma cele dintâi lecturi în domeniul filozofiei… Ultimul –absolvent al teologiei, beneficiind de prestigiu sporit în mediile clasei mijlocii, depaseste calitatea de profesor de fizica, croind elevilor dorinta cunoasterii trecutului neamului românesc,” Istoria pentru începutul românilor din Dacia” a lui Petru Maior fiind amintita frecvent în discutiile de la sfârsitul orelor.

   Faptul ca demersurile Scolii Ardelene se cuvin continuate devine evident pentru Aron Pumnul la Cluj, unde, în calitate de elev al liceului piarist, se afla în contact cu miezul dezbaterilor privind statutul minoritatilor din Imperiul Habsburgic. Pâna atunci studiul fusese preocupare în sine. Cunostiintele dobândite la Blaj capata semnificatii noi. Deslusirea mai adânca a prioritatilor nu trece neobservata si, în 1843,sprijinit de episcopul Ioan Lemeni, beneficiaza de o bursa de studii pentru a urma, la Colegiul „Sfânta Barbara” din Viena, cursuri de teologie si filozofie.

   Ideile cu care intra în contact, optiunile care devin limpezi, comparatia dintre mediile sociale si nivelurile birocratiei, îi ofera argumente pentru definirea rolului sau în schimbarea unei lumi a carei criza este acoperita de solutii provizorii.

   În plina dominatie a romantismului, opteaza, asemenea unei parti semnificative a generatiei sale, pentru luminarea norodului asupra drepturilor istorice si a modului de afirmare. Fondeaza, în cadrul colegiului, societatea „Românimea cea tânara”. Revenit la Blaj,publica cel dintâi material referitor la ortografia limbii române în „Foaie pentru minte, inima si literatura”. Tine un curs de filozofie. Se impune, gratie articolelor din „Organul luminarei”, cel dintâi ziar românesc ce foloseste alfabetul latin, si „Învatatoriul poporului”, nu doar ca o voce, ci în calitate de mentor al studentimii transilvane.

Revolutiile

   Sub aceste auspicii, implicarea sa în actiunile miscarii nationale românesti depasesc cadrul teoretic. Ideile din „Literele corespunzatoare firei limbei rumânesti si înca ceva”,cel dintâi studiu lingvistic, publicat în 1845, sunt aprofundate în „Viata naciunei române, dulceata limbei si a simtemântelor ei„ din 1848. Rezultatul – colaborarea cu Timotei Cipariu, directorul publicatiei „Organul luminarei”, cu fostii sai profesori, si, mai ales, elaborarea de catre Aron Pumnul a proclamatiei premergatoare Marii Adunari Nationale din 3-5 mai 1848, de la Blaj. O proclamatie care afirma necesitatea recunoasterii independentei natiunii române, egalitatea în drepturi a acesteia cu celelalte natiuni ale Transilvaniei, obtinerea de catre limba româna a statutului de limba oficiala în Ardeal, desfiintarea, fara despagubire, a serbiei, autonomia Bisericilor ortodoxa si greco-catolica.

   Petitia Nationala reafirma loialitatea fata de împaratul Ferdinand I al Austriei. În timp ce rasuna „Noi vrem sa ne unim cu Tara!” Pare paradoxal. La o privire superficiala.Tinând seama de faptul ca burghezia maghiara doreste, anulându-i autonomia,anexarea Transilvaniei la Ungaria, desprinsa din Imperiul Habsburgic, mentinerea vechilor obligatii pentru taranii dependenti, reprimarea revoltelor celorlaltor natiuni din Transilvania ce îsi afirma drepturile politice, este singura forma de protest viabila.

   Membru al comitetului românesc permanent de la Sibiu, este urmarit de autoritatile ungare. Se refugiaza la Bucuresti unde Guvernul provizoriu îi încredinteaza functia de comisar de propaganda. O însarcinare care continua, în alta forma, mobilizarea taranilor transilvaneni, datorata aprecierii venite din partea lui Dumitru Bratianu, participant la Marea Adunare de la Blaj.

Aron Pumnul
Monument Blaj | sursa foto: panoramio.ro

Misiunea

   Înfrângerea revolutiei muntene îl sileste sa se retraga la Iasi. Apoi, la Cernauti. Alegerea Bucovinei se datoreaza, în buna masura, invitatiei lui Eudoxiu Hurmuzaki. Prezenta la mosia celui din urma de la Cernauca este prilej adaptarii imperativelor misiunii sale noii conjuncturi socio-politice. Devine colaborator al publicatiei „Bucovina”. Si cel dintâi profesor de limba româna al liceului german din Cernauti. Demersul didactic se împleteste cu cel publicistic. Dornic sa foloseasca în cât mai mare masura oportunitatea care i se ofera, dispunând de imbold din Fagaras, unde este ales, senator în consiliul districtual, pretuit de catre guvernul imperial pentru probarea credintei fata de imperiu pe parcursul revolutiei si pentru argumentele aduse în favoarea cauzei românesti, elaboreaza manuale de limba si literatura româna. De asemenea, urmând exemplul înaintasilor sai, contribuie, ca profesor suplinitor, din 1850 titular, la formarea constiintei nationale a elevilor sai. Asemenea lui Simion Barnutiu, nu ezita sa permita accesul la biblioteca sa tuturor celor dornici sa aprofundeze temele abordate pe parcursul orelor. Devine astfel al doilea parinte. Cu atât mai mult cu cât unii dintre elevi îi sunt chiriasi. Printre ei, Mihai Eminescu, administratorul bibliotecii. Continua, în esenta, truda de la Blaj. Cu mai mare intensitate cât timp singura arma îi este actul cultural. Cu înversunare sporita, în calitate de propovaduitor al etimologismului. Se bucura de vestile ce îi parvin de la Blaj, cauta a folosi prestigiul dobândit în mediile oficiale bucovinene pentru a promova cauza româneasca, devine parte a polemicilor de presa privind chestiunile lingvistice.Si apostol al valorilor nationale.

Mostenirea

Simion Barnutiu | sursa foto: istorie-pe-scurt.ro
Simion Barnutiu | sursa foto: istorie-pe-scurt.ro

   Simbolul acestei lupte în serviciul ideii nationale este „Lepturariu românesc cules den scriptori rumâni”. O antologie de literatura româneasca. Cea dintâi, aparuta, în patru volume, între 1862 si 1865. Oglinda a culturii române, auxiliar didactic, manifest desteptarii constiintei nationale, este testamentul unei vieti consacrate împlinirii idealurilor nationale. Având certitudinea ca limba este „sufletul natiunii”, a militat pentru folosirea grafiei latine si pentru eliberarea vocabularului de neologisme, românizarea, inclusiv a cuvintelor de origine latina, construind imaginea deloc flatanta a ceea ce s-a numit „pumnism”. Departe de a se putea vorbi doar de bune intentii sau de influenta unei viziuni romantice asupra limbii, contrapondere latinismului Scolii Ardelene, este vorba de o expresie, fireasca în contextul epocii, a patriotismului. Cu atât mai mult cu cât, pe fondul deteriorarii sanatatii, a mortii, la 28 mai 1864, a lui Simion Barnutiu, cu care a fost frecvent comparat (Claudiu Padurean, Cine a fost intelectualul care a redactat programul revolutiei lui Avram Iancu, în România Libera, 3 ianuarie 2013), simte ca rabdarea timpului se spulbera.

   Trece la cele vesnice la 24 ianuarie 1866. Si, pentru multi dintre noi, prin volumul ”Lacramioarele învataceilor gimnazisti din Cernauti la mormântul preaiubitului lor profesoriu Aron Pumnul„ dar, mai ales, prin elegia „La mormântul lui Pumnul”, numele sau abia acum este remarcat… Nu este întâmplator acest fapt.

   Ion Ionescu – Bucovu afirma ca probabil, „fara Aron Pumnul (…), Eminescu ar fi întârziat (…) cu debutul literar”. Contributia sa la formarea bibliotecarului temporar este de neignorat. Ea reprezinta doar parte a mostenirii lui Aron Pumnul. Pentru ca, înainte de orice, pasiunea, articolele, exagerarile, fermitatea, idealismul sunt cele care construiesc, împreuna, definitia a ceea ce reprezinta, în cea mai clara forma, iubirea de patrie.

LEAVE A REPLY