Andrei Muresanu

0
172
Andrei Muresanu

   Andrei Mureșanu. Autorul versurilor imnului național. Chipul reprezentat de portretul din manualul de literatură română al părinților. Participant la revoluția de la 1848 din Transilvania. Naționalist. Funcționar al Imperiului Habsburgic. Autorul unora dintre versurile pe care le privim cu amestec de condescendență și ironie. Și cam atât.

   Cu toate acestea, atâta vreme cât chipurile trecutului ne rămân vii în memorie, drept este a le considera alături de noi, altcumva croind riscul ca noi înșine să nu ne fim doar umbre.

Semințe

   Născut la 19 noiembrie 1816, la Bistrița. Părinții – oameni modești. Tatăl, Toader, meșteșugar într-un oraș comercial, este, de asemenea, arendaș al morii de argăsit scoarță a unor sași. Mama, Eftinia, se preocupă de gospodărie și de buna creștere a celor trei copii. Casa – un fel de chilie de lemn, de 5×4 metri, acoperită de șindrilă. Căzută pradă flăcărilor în 1822, Mureșenii se refugiază la bunici. Aici începe educația fiilor lui Toader Mureșanu. Pedagog, grănicer și cântăreț în strana bisericii românești, Dănilă Doboș este doar cel dintâi învățător. Al doilea, la fel de important, este… orașul. Mai precis, sărbătorile lui. Cântecele și hora și snoavele și acea ștergere a timpului și grijilor și temerilor când Bistrița devine una.

   Vremea aceasta se încheie pentru Andrei Mureșanu în 1825, când devine din învățăcel elev. Întâia dată la școala normală săsească, căci școală românească în Bistrița nu există. Petrece aici un an. Apoi, până în 1832, la Colegiul piarist. Profesori buni, absolvenți de școli germane, exigență maximă, atmosferă monahală în deplin sens al cuvântului. Tocmai acest ultim aspect îl tulbură pe cel care, potrivit rezultatelor școlare, se numără printre elevii eminenți. Se pare că acum începe să scrie cele dintâi versuri. Inspirația – folclorul bistrițean. Adică redeslușirea vocilor și pașilor și chipului trecutului.

   Tulburarea cea mai de seamă este starea financiară tot mai precară a părinților. Ea este cea care schițează drept firească isprăvirea studiile la nu puțin costisitorul colegiu și pregătirea pentru viitorul post de cântăreț. Căci voce bună are, iar mai mult nu ar fi înțelept să nădăjduiască. Traseul acesta, urmat, mai apoi, de frații săi, unul cântăreț bisericesc, celălalt morar, este modificat de întâlnirea lui Andrei și a părintelui său cu Ioan Marian, protopopul de Bistrița. El oferă sursa financiară necesară finalizării școlii și pășirii mai departe chiar și după 1831, când Toader Mureșanu se mută la cele veșnice, iar Eftinia este convinsă că, în noua conjunctură, feciorul drept este a-i fi alături.

… și flori

   Astfel ajunge Andrei Mureșanu la Blaj. Devine elev al Seminarului Teologic Arhidiecezan. Adică al lui Simion Bărnuțiu, Timotei Cipariu, Ioan Rusu și Nicolae Marcu. Ultimul îi este sprijin într-o ”Mică Romă” în care efervescența culturală se împletește cu foamea, frigul și îmbrăcămintea nepotrivită vremii. Nici sălile de studiu neîncălzite, nici colegii care, după două luni, sunt siliți a se întoarce acasă, nici insuficienta pâine primită din partea școlii nu-l dezarmează. La fel de corect, sârguincios și pasionat de împlinirea rostului ce și-l prea cunoaște, cititor al ”Curierului românesc” al lui Heliade Rădulescu, la care Timotei Cipariu abonase pe fiecare dintre studeii săi, participă, se prea poate, la redactarea revistei școlare ”Aurora” și joacă în piesele scrise și montate de profesori, artizanii unei societăți teatrale.

   Ce reprezintă Blajul pentru Andrei Mureșanu? ”(…) seriozitatea și temeinicia unei pregătiri umaniste, prețuirea folclorului și atracția către teatru, cinstirea trecutului istoric și adânca iubire de neam (…)” (Ion Buzași, Andrei Mureșanu. Monografie, Editura Eminescu, București, 1988, p. 24). Alături de acestea, perioada blăjeană este definită de începutul prieteniei cu George Barițiu.

Rodul

   Acestei legături i se datorează, cel puțin în parte, sosirea lui Andrei Mureșanu la Brașov. Pentru mulți dintre cercetători este cea mai fastă perioadă a vieții autorului poeziei Un răsunet. Ea începe cu… o dilemă. George Barițiu are nevoie de un ajutor de încredere pentru redactarea ”Foii pentru minte, inimă și literatură” și a ”Gazetei de Transilvania”. Cere sfat lui Timotei Cipariu și lui Iacob Mureșanu. Decizia singur o ia însă, pornind, posibil, de la sugestia lui Iacob Mureșanu. Îl cheamă pe mai tânărul său coleg de la seminar. Încă elev, cu aprobarea episcopului Ioan Lemeny, în 1838 Andrei Mureșanu vine la Brașov. Ca institutor la școala normală neguțătorească din Cetate. La catedră se dovedește a fi același ca și în anii de studii – conștiincios, înțelept, pasionat, atent și generos. Emoția pe care o simțise când profesorul Ioan Rus, în cadrul lecțiilor de istorie universală, proba că românii nu fost-au mai prejos de alții nici în vitejie, nici în înălțare de ziduri, conștiințe și modelare a conjuncturii vremurilor, nici în zămislire de frumos, o transmite tinerilor dinaintea sa.

   De aceea, demisia sa, în primăvara anului 1840, surprinde. Ea este motivată de dorința de a desțeleni un nou teren – Gimnaziul romano-catolic unde predă Iacob Mureșanu. Aici, jumătate dintre elevi sunt români. Cealaltă jumătate – unguri. Pentru conducerea instituției, dornică a educa cetățeni model ai imperiului, românii pot fi români doar acasă. În rest…

   Nu pot fi trecute cu vederea motivele mai prozaice ale deciziei. Un venit ceva mai consistent și statutul de profesor sunt o fundație folositoare întemeierii familiei. Aleasa – Susana Greceanu, fiica parohului din Șcheii Brașovului. Nașul de cununie – George Barițiu. Nunta – în vara lui 1842. Surprinzătoare pentru destui această împletire a vieților unui greco-catolic și a unei fete de preot ortodox. Apropiații vorbesc despre dragoste. Și, pornind măcar de la faptul că li se nasc opt prunci, nu avem a ne îndoi de aceasta. Din păcate, doar doi dintre ei vor supraviețui primelor vârste.

   Experiența didactică îl recomandă pentru postul de inspector școlar. Străbate satele din împrejurimile Brașovului. Asistă la lecții. Poartă lungi convorbiri cu autoritățile locale. Constată dezinteresul primarilor pentru școlile românești, puținătatea școlilor rurale, deși nu profesorii și elevii lipsesc, teama și sărăcia, resemnarea unei părți însemnate dintre părinți, entuziasmul și jertfa câtorva preoți de țară. Este istoria sa și, de aceea, caută a se implica întru totul.

   Publică la ”Foaia pentru minte, inimă și literatură”. Traduce. Contribuie la buna activitate a clubului de lectură ”Casina română”, inițiat de Barițiu. Dar, pe măsura măririi familiei și, implicit, a întețirii grijilor, speră în obținerea unui venit ce să ofere liniște materială. Piste sunt nu puține. Întâlnirile cu Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac, Ion Heliade Rădulescu și Grigore Alexandrescu îl îndeamnă a se muta la Craiova. În 1844 de altfel, alături de nașul său de cununie, vizitează Țara Românească, compune un poem omagial pentru Gheorghe Bibescu, este răsplătit în mod simbolic și… revine la Brașov.

   Există și o împlinire fundamentală – munca. Traduce, iar articolele sale sunt printre primele încercări de critică literară și plastică din presa transilvană, precum și în domeniul sfaturilor pedagogice. Aprofundează lirica romantică germană și, apoi, literatura italiană. Scrie cele dintâi versuri păstrate. Și devine cunoscut în cercurile culturale românești, Mihail Kogălniceanu solicitându-i colaborarea la ”Propășirea” ca rezultat al articolelor publicate în ”Telegraful român”.

   Cât despre publicațiile conduse de George Barițiu, pe fondul deselor sale călătorii în Transilvania și dincolo de munți, Andrei Mureșanu, în calitate de ”redactor secund”, le conduce de facto.

   1848, 3 mai, Blaj. Pentru mulți dintre noi, ora astrală a vieții lui Andrei Mureșanu. Pentru că este spațiul creării Răsunetului. Întors de la Blaj, se dedică elaborării materialelor și tipăririi celor două ziare. Barițiu se află la Sibiu, iar întreaga răspundere pentru redactarea și difuzarea publicațiilor se află pe umerii colaboratorului său. Iar atunci când trupele generalului Josef Bem ocupă Sibiul și se îndreaptă spre Brașov, Mureșanu este cel care află mijlocul scoaterii din oraș a familiei sale și a familiei Barițiu. Puținele bunuri sunt jefuite pe drum. Dar cele două familii reușesc să ajungă la Ploiești, unde rămân între martie și august 1849.

   O perioadă dificilă din punct de vedere material. Desigur, este ajutat de prieteni. Însă vestea arestării lui Barițiu după întâlnirea cu ai săi, aducerea acestuia în Bucovina sunt noi surse de îngrijorare. Intervenția familiei Hurmuzaki în favoarea eliberării nașului său și găzduirea lui la Cernauca, până la liniștirea situației, este încurajatoare. De aceea, întors la Brașov, hotărăște să reia tipărirea ”Foii pentru minte, inimă și literatură” și a ”Gazetei de Transilvania”. Îl anunță de intenția sa pe George Barițiu, care își exprimă… reticența. Explicația poate fi teama că ar putea pierde controlul asupra politicii editoriale. Însă suspiciunile vechiului său prieten nu îl tulbură pe Mureșanu, care se preocupă mai ales de facilitarea întoarcerii acasă a redactorului șef al ”Foii” și al ”Gazetei”.

Căderea

   În decembrie 1849, după 14 luni, cele două publicații reapar. Pentru Andrei Mureșanu anul ce stă să înceapă este departe de a fi liniștit. Confesiunea, naționalitatea, Un răsunet, starea materială și cea socială sunt izvoare – sau măcar pretexte – pentru amărăciuni. Dorința soției sale ca pruncii să adopte confesiunea creștin ortodoxă duce la ruperea relațiilor dintre Mureșanu și Alexandru Sterca Șuluțiu, mitropolitul de la Blaj. Compunerea poeziei emblematice a revoluției transilvane închide ușile posibilelor locuri de muncă. Elita brașoveană îi reproșează implicarea în redactarea ”Foii” și a ”Gazetei”.

   De aceea, în mai 1850, familia Mureșanu se stabilește la Sibiu. Aici este angajat ca ”translator pentru limba română la guvernul militar și civil al Transilvaniei”. Îndatorirea sa – tălmăcirea în limba română a actelor guberniale și imperiale. Miza – subzistența. Prețul – umilirea celui care militase pentru respectarea drepturilor românilor, care cuprinsese în stihul său dorința și forța și tăria unui neam. Și, ca povara să lase urme adânci, i se interzice să colaboreze cu orice publicație românească. O va face, desigur, cu maximă prudență, anonim. În paralel, elaborează ode și imnuri pentru oficialii de la Viena.

   Se însingurează. Acceptă manifestările suspiciunii superiorilor săi, opunând aceeași conștiinciozitate și corectitudine ce îi defineau trecutele vârste. Prietenia cu Barițiu se răcește brusc. Vizita la Sibiu a celui din urmă, în 1852, o probează, dialogurile însuflețite de odinioară fiind strivite de fraze de complezență și tăceri lungi. Caută să se refugieze în muncă. Este incapabil să mai scrie versuri, iar mediocritatea ultimelor producții îi impune resemnarea. Se simte străin – pentru români este funcționar imperial, iar pentru autorități o unealtă care trebuie vigilent supravegheată. În urma unei încrucișări de orgolii, își pierde funcția. În mai 1854 este angajat pe postul de ”concipist gubernial și translator pentru limba română la locotenența habsburgică din Transilvania”.

   O degradare, în mod evident. De aceea, apatia este înlocuită de planuri de a părăsi Transilvania. Invitațiile prietenilor din Moldova sau Valahia rămân, totuși, fie fără răspuns, fie sunt acoperite de un noian de scuze. Unirea mică de la 24 ianuarie 1859, politica lui Alexandru Ioan Cuza nu îi stârnesc nicio reacție. Amână proiecte literare, evită cunoscuți, relația cu soția și copiii devin mai curând formale.

   Și totuși… În 1860, întâlnirea cu Aron Densușianu, student la Sibiu, rudă prin alianță a sa, pare a elibera pe vechiul Andrei Mureșanu, cel al proiectelor îndrăznețe și al croirii albiei vremurilor. Discuții lungi și entuziaste, membri ai corului bisericii. În același timp, prietenii fac demersuri susținute pentru a-l aduce la Cluj. El este hotărât a pune temelie vieții noi în Principate. Așa încât, în mai 1861, în ajunul măririi venitului, își prezintă demisia. Primește recomandări elogioase. Și se îndreaptă spre… Brașov.

   Ultimii doi ani ai vieții aparțin profundei mizantropii. Se plimbă zile întregi în jurul orașului. Își arde scrierile. Stârnește îngrijorarea familiei și decizia fermă a apropiaților de a-l ajuta cu orice preț.

   Barițiu intervine pentru publicarea primului volum de versuri a lui Andrei Mureșanu. Prin străduința sa apare, în 1862, Din poesiele lui Andreiu Mureșanu. Se speră în încurajarea celui strivit de necazuri și în obținerea unei sume din vânzarea cărții, bani care ar ameliora situația materială a familiei. Întreaga presă transilvană promovează volumul. Vânzările sunt departe de a fi încurajatoare.

   Atunci George Barițiu apelează la sprijinul ASTREI. Oferă volumul comitetului format din Timotei Cipariu, Sava Popovici și Pavel Vasici. Subliniază, în recomandarea sa, valoarea deosebită a versurilor. Și scopul pare atins – poetul obține premiul asociației. Reversul: din motive bugetare, suma se reduce la 50 de galbeni.

   Îi sunt încredințate traduceri din Tacitus, Suetonius și Iordanes. Începe munca cu entuziasm. Apoi solicită prelungirea termenului de predare. La 11 octombrie 1863 se mută la Domnul. Tulburările din jurul său continuă. Se hotărâște înmormântarea în cimitirul bisericii Sfânta Treime din Șcheii Brașovului. Enoriașii se revoltă. ”Este inadmisibil! Cum să îngropi un greco-catolic în cimitir ortodox? Nu se poate! Noi nu îngăduim! Și nici mitropolitul nu va permite!”

   Pentru detensionarea situației se apelează la cel care susținuse în modul cel mai ferm acordarea premiului ASTREI celui răposat – Sfântul Ierarh Andrei Șaguna. Răspunsul vlădicului Andrei: ”Proștilor, ce mai întrebați, îngropați-l și tacă-vă gura!”

   Racla a fost înconjurată de un cortegiu impresionant. Discursuri, slujbe de pomenire. Strângerea de fonduri pentru un bust. În 1882, osemintele sunt aduse în cimitirul Groaveri. Astfel, la o primă vedere, se încheie istoria lui Andrei Mureșanu. La cercetare atentă, lesne este a observa că doar începe.

   După 1989, când versurile sale pecetluiesc prăbușirea unui regim totalitar și revenirea la democrație. Dar și atunci când, lovindu-ne de realitatea cotidiană, descoperim că mesajul său este mai actual astăzi decât în veacul al XIX-lea. Căci toate acele slăbiciuni, trufiri, lașități, cedări, interese meschine dobândit-au mai mare îndrăzneală. De aceea, drept este a ne aminti că Andrei Mureșanu împlinește 200 de ani.

_____

sursă foto: wikimeadia.org

books-express.ro
SHARE
Previous articlePORTRETE III – PURGATORIUL CU PORTRETE
Next articleSpectacolul Vandalul – Unteatru
Sunt nascut în Suceava, la 16 noiembrie 1975 . Locuiesc în Constanta. Am urmat doi ani de studiu la Facultatea de Jurnalism a Universitatii Andrei Saguna din Constanta. Sunt licentiat al Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii Ovidius si, din decembrie 2012, doctor în Istorie. Din 2000 - profesor de istorie în învatamântul preuniversitar.

LEAVE A REPLY