Ana Blandiana, Romulus Rusan si memoria intre Memorial si memoricid

0
607

   Pe 14 februarie, in mansarda Librariei Bastilia, i-am ascultat si privit cu bucurie pe Ana Blandiana si Romulus Rusan. Invitati de catre “Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc”, ei au deschis seria de discutii despre reprezentarile comunismului in literatura romana de dinainte si de dupa ’89. Vom intalni la aceste dezbateri – lunare, ni se promite – scriitori din generatii diferite, critici si traducatori, istorici si editori.

   Realitatea de dinainte si de dupa ’89, spune Ana Blandiana, nu are cum sa fie surprinsa in esenta ei doar de metodele stiintifice ale istoricilor. Exista intamplari si existente semnificative -precum cele pe care ni le povesteste in “Fals tratat de manipulare” (“Humanitas”, 2013)- care sunt exemple de situatii ce “nu ajung la istorie…desi sunt determinante”. Este necesar ca literatura sa intre in acest joc, a carui miza e mult prea importanta. Este vorba despre salvarea memoriei. Suntem contemporani, trebuie sa o spunem pe fata, cu un fenomen nelinistitor: Romulus Rusan il numeste “memoricid”.

Ana Blandiana
Ana Blandiana

   In ultimii douazeci si cinci de ani, crede Ana Blandiana, au existat doua lucruri realizate integral: libertatea si confuzia. Pentru a manipula libertatea, a carei explozie nu mai putea fi tinuta sub control, mecanismul inventat a fost confuzia: sa nu mai stii ce e bine, ce e rau, cine minte, cine spune adevarul, cine fura, cine e cinstit. Organizarea confuziei a avut loc prin “mijloace de manipulare extraordinar de subtile si savante”. Mostenite sau nu de la U.R.S.S., ele s-au facut simtite in toate tarile din est.

   “Realitatea creata si manipulata atat de complex” nu mai poate fi surprinsa, definita, inteleasa doar cu documentele istoriei. Scriitorii sunt cei care vor fi in stare sa analizeze realitatea de dinainte si de dupa ’89. Pentru aceasta, insa, trebuie sa o cunoasca si sa se transforme pe ei insisi.

   Exista un roman, scris dupa ’89, pe care Ana Blandiana il considera un prim pas in directia cea buna: “Urma”, de Adrian Alui Gheorghe. “Satira enorma a aparatului de represiune” si mic roman fantastic, a aparut la “Cartea Romaneasca” in 2013. Subiectul si genul romanului te duc cu gandul la Ismail Kadare, un autor pe care nu ma satur sa-l citesc. Pentru ca reuseste pe deplin, simt eu, sa surprinda chipul ascuns si esenta raului pe care l-am trait si il mai traim aici, in estul Europei.

   “Cea mai mare fericire a mea de acum este ca nu cunosc personal pe nici un om politic”, a marturisit Ana Blandiana. Despre alaturarea ei trecuta cu oameni politici a amintit discret, insa extrem de sugestiv, cum “eu avusesem idei, iar ei avusesera si interese”. Insa ideile, in mainile cui trebuie, creeaza lucruri concrete.

Ana Blandiana   Una dintre ideile Anei Blandiana si ale sotului ei, Romulus Rusan, a creat Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, “o institutie a Memoriei, unica in felul ei prin faptul ca este in acelasi timp institut de cercetare, de muzeografie si de invatamant”. Scoala de Vara de la Sighet, pornita din 1998, este un loc unde adolescentilor li se povestesc, de multe ori de catre cei care le-au trait, fapte ale istoriei de dinainte de ’89 si ale istoriei recente. Manualele de istorie sunt oricum doar un amestec de vorbe goale si nume proprii aruncate pe ici pe colo, spune Romulus Rusan. E momentul, crede el, pentru un front comun care sa se opuna acestui memoricid. Primul pas ar fi niste manuale de istorie “ca lumea”.

   Doua intamplari povestite de Ana Blandiana dau seama de actualul “memoricid”. Prima este despre o intalnire cu studenti in anii IV-V la Sociologie, la care, din cei doua sute de tineri din sala, nici unul n-a stiut ce inseamna “lustratie”. A doua este de acum cinci ani, de la Sighet. Pe cand povestea unei clase de absolventi de liceu din Baia Mare despre Greva minerilor din ’77, a spus : “ E vorba despre alti mineri, nu cei de la mineriada”. Spre mirarea ei, termenul de “mineriada” nu a parut sa le zica nimic. Mai mult, o fata a fost sigura ca mineriada este “o metoda de lupta a clasei muncitoare pentru o viata mai buna”. Pam-pam, imi vine sa spun.

   Daca inainte de ’89, sub cenzura, sub teroare, puteam fi ori supusi, ori revoltati, odata cu libertatea, spune Ana Blandiana, a aparut un comportament care nu era atunci posibil. A aparut indiferenta. “A nu mai reprezenta pe cei din jurul tau”, este definitia pe care i-o da Blandiana. Insa iesirea din indiferenta, in aceasta lume care isi pierde memoria, nu inseamna, cred eu, sa ii reprezinti pe cei din jur desprinzandu-te de ei, ci sa le fii solidar. Solidaritatea, spune Ana Blandiana, este superlativul libertatii sau a doua treapta a libertatii. Oameni ca Ana Blandiana si Romulus Rusan sunt dintre cei care, pas cu pas, ne arata cum sa o infaptuim. Si cum sa ne salvam memoria.

Discutii pe Facebook

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.