);
COnecteaza-te cu noi

Film

Alice Through the Looking Glass – cronica de film

Publicat

pe

Alice in oglinda - cronica de film

   Incercand, pe cat posibil, sa nu accesez butonul rosu de spoiler, am s-o pun punctual sub lupa pe Alice in oglinda.

   Ceea ce se doreste a fi o extensie a periplului comic-absurd initial “Alice in Tara Minunilor”, esueaza intrucatva din perspectiva naturii acestui scop; in primul rand, “minunile” devin subit niste personaje anxioase ce-si cara lamentabil o cruce umana si perfect aliniata la valorile si dilemele realitatii actuale, schimonosite de vicisitudinile inerente cotidianului specific coabitarii sociale. Brusc, iepurelui, cainelui, pisicii, in sfarsit, intregii cohorte de animalute extraordinare, le este confiscata stralucirea formidabilului, intr-un demers gri de omogenizare, de uniformizare intr-un produs uman finit, unde eterogenul este dispretuit, cu exceptia personajului principal, Alice; acest lucru, insa, nu este aleatoriu, nimic, de altfel, pe parcursul filmului, nu este supus hazardului, ci urmeaza un fir epic bine intins de pilonii debutului si deznodamantului, anticipand chiar aceasta idee: Alice e o fata deosebita si are probleme din aceasta cauza. Asadar, reflectoarele pe ea, baieti. Toate celelalte personaje nu sunt decat elemente indispensabile ecuatiei feminismului; daca se poate, cumva, asocia vreun termen al matematicii cu femeia.

   Revenind, filmul este extrem de incarcat psihologic, fiind ticsit de simbolistica in acest sens si abordeaza doua subiecte hipersensibile: feminismul si timpul ; acum, desigur, nu ne este chiar lesne identifcarea celui mai breaz dintre acestea doua, sau celui mai mancator de zile, ori responsabil de peri albi, in genere. Inca de la inceputului filmului, facem cunostinta cu o Alice care a luat aminte la caragielescul “Zoe, fii barbata” si ne face o demonstratie destul de elocventa a acestui indemn, altfel spus, o Alice cu coaie care stie cand sa ridice panzele sus si sa treaca prin ele daca-i necesar. O Alice, capitan de vas.

Alice through the looking glass cronica de film   Reamintind de simbolistica, implicit laitmotivul intregului film si elementul-cheie din titlu, oglinda poarta valente revelatoare pentru autocunoastere, si, fara doar si poate, coincidenta momentului aparitiei ei cu cel in care Alice se intreaba scrutator pe sine “Cine sunt eu?”, nu este doar o coincidenta. Pelicula reprezinta, in linii mari, un proces introspectiv, in care Alice se cauta pe sine, evadand. Nu stim daca initial Lewis Caroll avea in mintea-si vreun substrat psihologic care sa justifice “somnul” si peripetiile ulterioare ale lui Alice, cert este ca Alice Through the Looking Glass incununeaza regasirea de sine printr-un soi de escapism, un escapism pe masura “nebuniei” unei fete inzestrate cu personalitate si ambitie, care nu se integreaza. Acelasi moment este si cel in care se iveste cu raspunsul nici mai mult, nici mai putin decat un fluture, un simbol al metamorfozei.

   Mai departe, personajele nu sunt altceva decat chiar oglinzi pentru Alice, fiecare dintre ele ilustrand intr-o masura mai mica sau mai mare, propriile-i probleme, anevointe, framantari, dificultati de adaptare s.a.m.d. In contextul unei asemenea constatari, totul devine limpede, ca atunci cand e suficient un “glimpse” al unei singure piese pentru intregirea unui intreg tablou ce-nsumeaza doua sute de piese (daca este piesa cheie), putem dibui si “demasca” realitati ale caror subtilitate se adreseaza doar mintilor iscoditoare; o atare realitate ar fi Palarierul Nebun, ca alter ego al lui Alice. Continuand iscodirea, pe langa felul principal, ne mai este servit si un desert complex, dulce-amarui, prin teme referentiale, precum complexele de inferioritate, inadaptarea, anxietatea, stima de sine scazuta, alimentate de traume infantile gen “nu esti bun de nimic”-ul parintesc, orgoliul, favoritismele fratesti, discreditarea parinteasca, in fine, chestiuni care demonstreaza ca timpul nu este capabil sa vindece chiar orice, ba chiar din contra, in unele cazuri, atribuind problemelor originale o virulenta care pradeaza si terti.

Alice in oglinda cronica de film   Al doilea ax al filmului, este timpul, infatisat ca personaj, nu ca forta, premisa unica si suficienta pentru a deslusi toata suita de elucubratii in care Alice se inscrie cu un entuziasm parca electoral satesc. Tipul e debusolat (ha!), incercanat, nu are timp, e grabit, se pripeste si, din aste cauze, se afla mereu in locul nepotrivit la timpul nepotrivit; toata lumea-i pe urmele-i, in vreme ce el cauta sa fuga de toti cautand-o pe Alice pentru a-si recupera busola. Ce mai, e genu’ de timp pe care-l ai intr-o zi incarcata si genul de tip cu care toata lumea e casatorita, de-asta si este nebuna. Dar, macar e bine imbracat. Iar, pe langa Queen of Hearts, zau de nu da ca Dragnea pe langa Firea.

  Singurul lucru ce merita inramat si aplaudat ca atare, este indemnul tacit de “a zice ca maica-ta si a face ca tine”, ce incheie apoteotic filmul.

   Per ansamblu, pentru cine are usurinta de a transcende substratul destul de pregnant al filmului si sa se concentreze pe aspectul fantasy, filmul prezinta un nivel rezonabil de entertainment. Nu stiu cat de satisfacut ar fi L. Caroll de acest sequel, insa probabil ca s-ar uita apatic la ceas, si-ar aprinde o tigara si ar fuma-o pe “Vreau o minune” a lu’ Bittman.

Discutii pe Facebook
Nemira

Sapiosexuala cu imaginatie ''gratuita, de vanzare'' , varsatoare dupa parerea stelelor si visatoare dupa a mea. Oaie de un negru aproape fosforescent, dezlanata, detasata de turma trendurilor ciobanesti si dezgustata de pseudocapitalismul comunist, cu o personalitate oximoronica, dat fiind ca-mi cam place sa imbin subtilul cu stridentul. Detest canicula si dispretuiesc evantaiele, cat si pe cei care-si dau aere de fata cu ventilatoarele, dar iubesc oamenii capabili sa sarute mintile cu vorba, asa cum o fac cartile bune.

2 comentarii

2 Comments

  1. Pingback: Prin blogosfera cinefil? (13 – 19 iunie 2016) | Recenzii filme si carti

  2. iulian moise

    24 aug., 2016 at 13:58:54

    Un film bun! Recomand. Mi-a placut, efecte, poveste tot.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Film

Bohemian Rhapsody – filmul anului. Probabil. Cronica de film.

Publicat

pe

recomandari filme Bohemian Rhapsody Raftul cu idei

   Bohemian Rhapsody (sau in romana Rapsodia boema) reprezinta pelicula cea mai asteptata in Romania de catre fanii fomatiei rock Queen. Si nu numai de catre acestia, cu siguranta. Bohemian Rhapsody este un film excelent pentru toata lumea, fan sau nu. Coloana sonora a peliculei este fabuloasa! [n.r]

   O gasca de patru neadaptati, aparent fara nimic in comun, cu un mesaj zgomotos care se adreseaza altor neadaptati. Celor care stau ascunsi in umbra din spatele salii de concert. Sau pe un scaun in coltul intunecat al unei unei petreceri. Sau celor care-si treiesc vietile in anonimitate autoimpusa. De teama expunerii in fata prejudecatilor, preconceptiilor, etichetelor superficiale ale societatii.

   Modul in care Freddie Mercury, imbracat ca o “soparla furioasa” pentru a face impresie, i-a prezentat intentiile nou nascutei Queen lui John Reid, unul dintre cei mai mari producatori muzicali ai vremii, este exact mesajul pe care Bohemian Rhapsody il transmite publicului larg. E in regula sa fii tu, nu-ti fie teama sa-ti expui gandurile, sentimentele, fii creativ si impetuos, simte-te bine in pielea ta. In anii 70 societatea inca se lupta cu probleme de acceptare a deviatiilor de la normalitate in orice forma se manifestau ele, asa ca muzica, satira, autoironia, metafora iscusita era cel mai simplu mod de a te destainui echivoc fara a agita apele sociale si media intr-o maniera evidenta.

 

 

   Nu asteptati un documentar autobiografic. Veti fi dezamagiti. Cu toate ca prezenta pe platou la fiecare scena filmata a lui Brian May si Roger Taylor ofera veridicitate fiecarui moment ce se deruleaza pe ecrane. Scenariul a primit in prelabil si binecuvantarea lui Mary Austin, femeia cea mai importanta din viata lui Freddie Mercury, confidenta si cea care i-a alinat de atatea ori sufletul sfasiat, marea dragoste a vietii sale. Chiar si pentru cei mai traditionalisti dintre noi ar trebui sa fie suficient pentru credibilitatea peliculei.
Demersul creativ apartine regizorului Bryan Singer (Usual Suspects, X-Men: First Class, X-Men: Days of Future Past, X-Men: Apocalypse). Relatia dintre el si casa de productie se adauga listei de controverse pe care acest film le-a generat, fiind concediat pe finalul productiei si inlocuit de Dexter Fletcher (Lock, Stock and Two Smoking Barrels, Kick-Ass, Rocketman).
Ramy Malek este fabulos in rolul “to date” al vietii sale, Gwilym Lee este imaginea absolut perfecta a lui Brian May, Roger Taylor si John Deacon pot fi mandri de reprezentarea lor artistica a lui Ben Hardy si Joseph Mazzello.

   Rapsodia boema vuieste acum in cinematografe. Si este exact asa cum ti-ai dori sa fie un omagiu adus unor monstri sacri. Filmul atinge toate aspectele importante din viata formatiei si ale vietii personale a liderului ei incontestabil. Inclusiv momente in care se ilustreaza homosexualitatea lui Freddie si petrecerile desucheate pe care le organiza. Acordurile cantecelor legendare, de la momentele tensionate ale creatiei lor pana la reprezentatia epica din 1985 de la concertul caritabil mamut LiveAid, iti vor toci sosonii, iti vor incanta urechile, iti vor starni lacrimi si iti vor rascoli sufletul. Patru oameni diferiti cu o chimie comuna formidabila, cu o forta creativa teribila, cu o atitudine exuberanta, cu o poveste despre dragoste, drame personale, bucurie si entuziasm. Vieti tumultoase, versuri sfasietoare, ritmuri vulcanice, muzica supranaturala.

   Va recomand, evident, acest film. Risc sa spun ca este productia anului sub rezerva subiectivismului unui om cu muzica rock in sange. Mergeti la cinematograf, vedeti-l IMAX daca va este la indemana. La finalul lui veti fi castigat doua ore de incantare pentru minte si exaltare a sufletului.

Oli Strimbei

*Aceasta cronica a peliculei care tocmai a avut premiera in Romania – Bohemian Rhapsody – ne-a fost oferita prin intermediul adresei de e-mail, de la Oli Strimbei, care ne-a permis publicarea randurilor de mai sus. Ii multumim pe aceasta cale.

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Film

Molly’s Game. Despre cea mai puternica femeie din lumea pokerului ilegal – cronica de film

Publicat

pe

molly's game cronica de film recomandare

   Molly’s Game (Jocul lui Molly) este un film bazat pe autobiografia notoriei Molly Bloom, o antreprenoare care reuseste intr-un timp foarte scurt sa conduca un adevarat imperiu al pokerului ilegal din Los Angeles si New York.

   Provenind din o familie de perfectionisti, Molly ajunge sa fie pe locul 3 in clasamentul celor mai buni schiori din America de Nord, insa la etapa de calificare din 2002 a Olimpiadei de Iarna aceasta se accidenteaza grav, punand capat carierei de schioare. In ciuda dorintei tatalui ei de a urma facultatea de drept, Molly decide sa isi ia un an liber si se muta in Los Angeles. Se angajeaza ca ospatarita in un club de lux, unde il intalneste pe Dean, un dezvoltator imobiliar falit. Acesta o angajeaza ca asistenta personala si o introduce in lumea pokerului ilegal.

   Molly reuseste sa castige sume mari de bani din bacsisul lasat de jucatorii pe care ii aduna Dean la masa sa, si odata ce intelege cum functioneaza jocul, incepe sa aduca din ce in ce mai multi jucatori. Dean insa, devine gelos pe adaptabilitatea si capacitatea lui Molly de a relationa cu ceilalti jucatori si o concediaza. In momentul in care majoritatea ar fii fugit cu coada intre picioare, Molly se foloseste de relatiile create si incepe sa organizeze seri de poker pe cont propriu.

   In cateva luni, devine cea mai cunoscuta organizatoare de poker ilegal din Los Angeles, statut pe care si-l pastreaza timp de 7 ani, fiind apoi fortata sa isi mute afacerea in New York, unde continua timp de inca 2 ani. Masa acesteia era frecventata de o multime de celebritati (Leonardo DiCaprio, Macaulay Culkin, Ben Affleck), dar si membri ai mafiei rusesti din Brooklyn.

   Pe 16 aprilie 2013, Molly este arestata si acuzata impreuna cu alte 33 de persoane pentru o operatiune de spalare de bani si jocuri de noroc ilegale in valoare de 100 de milioane de dolari. In 2014 Molly scrie un roman autobibliografic unde descrie experienta traita in aceasta lume periculoasa, numit “Jocul lui Molly: Adevarata poveste a femeii de 26 de ani din spatele celui mai exclusivist, joc de poker ilegal cu mize mari din lume” (titlu original – Molly’s Game: The True Story of the 26-Year-Old Woman Behind the Most Exclusive, High-Stakes Underground Poker Game in the World).

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Film

Horace si Pete – un serial tragicomic de Louis C. K.

Publicat

pe

Horace si Pete - cronica film, serial de comedie

   Louis C.K. este cunoscut pentru cariera sa de comediant, pe care ulterior a transformat-o in actorie cu serialul Louie, produs in 2010. De data aceasta Louis surprinde cu o productie dramatica, filmata ca o piesa de teatru, in care dezvolta in cel mai realist mod o serie de subiecte diverse de la familie, abuz, relatii, politica si sexualitate.

   Horace si Pete (Horace and Pete’s) este un serial despre doi frati, introvertitul Horace (Louis C. K.) si fratele sau bolnav psihic Pete (Steve Buscemi), actualii proprietari ai barului irlandez „Horace and Pete’s”. Barul este mosternire de familie si dateaza din 1916, trecut din generatie in generatie, mereu condus de un Horace si un Pete. Condus traditional, barul nu serveste bauturi mixte, iar pretul este variabil in functie de clienti.

Steve Buscemi si Louis C. K.

   Produs din banii proprii, fara niciun fel de promovare, Horace si Pete este un serial facut de Louis C. K. in stilul lui Eugene O’Neill, difuzat pe site-ul propriu. Alaturi de Steve Buscemi, Louis C. K. i-a ales personal pentru a juca in serialul sau pe Alan Alda, Edie Falco, Laurie Metcalf si Jessica Lange. Primit foarte bine de critici, serialul a fost nominalizat la doua premii Emmy si a castigat Premiul Peabody, care onoreaza povestile cele mai puternice, luminante și revigorante din televiziune, radio și mediul online.

   Una dintre scenele mele favorite este momentul in care fosta sotie a lui Horace vine in vizita la bar si acestia reusesc sa comunice dupa o lunga perioada de tensiune, iar schimbul de replici dintre acestia este absolut genial prin profunzimea simplismului:

Horace: – Nu mai pari sa fii suparata.
Sarah: – Nu. Am fost atat de suparata pe tine, ma plimbam toata ziua cu niste sentimente negative, despre ce ai facut si ma gandeam ca intr-o zi ceva se va schimba, ca voi fi coplesita de un val de bunatate, sau ca o sa reusesc sa gasesc un alt mod de a privi lucrurile si ca te voi ierta si ma voi simti mai bine, dar in schimb, ce se intampla e ca timpul face ca sentimentele sa dispara, se diminueaza cu trecerea timpului, dispar si nu poti sa iti dai seama. E destul de trist daca te gandesti.

   Horace si Pete este o productie originala, care reuseste in cele 10 episoade sa treaca dincolo de film si sa isi provoace telespectatorii sa se gandeasca la dramele personajelor, sa le asimileze si sa le traiasca totodata impreuna cu acestea. Este surprinzator sa descopar ca un comediant pe care l-am urmarit de ani de zile luand in deradere mondenitatile vietii, poate produce ceva de o asemenea profunzime si cu o seriozitate care lipseste din multe productii moderne.

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

noiembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X